365 de lucruri de creat și confecționat - Rao

365 de lucruri de creat și confecționat

365 de lucruri de creat și confecționat - RaoUna dintre realizările mele mai puțin vizibile este aceea că am reușit, cel puțin în cazul câtorva copii, să le cultiv pasiunea pentru lucrul făcut cu cele două mânuțe din dotare. De la felicitări aniversare pe care le desenezi/realizezi tu, până la mărțișoare făcute în casă, cu drag, pentru cei dragi. Pe unul dintre ei l-am sărbătorit în ianuarie, și cum eram în toiul sesiunii, nu am avut timp să caut, ca de obicei, seturi și accesorii hobby cum l-am obișnuit.

Așa că anul acesta i-am luat o carte cu idei. Știu, veți spune că internetul e plin, însă din experiența mea știu că cei mici nu se descurcă să caute, să trieze, așa cum o facem noi. Oricât ne îmbătăm cu apă rece că vor avea manuale pe tablete, ei nu se descurcă să aprofundeze singuri materialele. O carte rămâne pentru ei de bază (este și motivul pentru care îmi voi muta colecția Idei creative la clasă), și, răsfoind, văzând, atingând, le este mult mai ușor să devină creativi.

I-am cumpărat „365 de lucruri de creat și confecționat”, de la editura Rao. Normal că am răsfoit-o și eu, căci niciodată nu știi ce combini și ce iese, ocazie cu care mi-am pus pe listă două proiecte: unul – pinguinii pictați cu amprentă, de care n-am avut timp, dar cum la Polul Sud e iarnă în curând, o să vi-i prezint. Al doilea este de țesături cu fâșii de hârtie. Sunt pe blog destule idei cu această tehnică, numai că în carte a apărut un element nou: fâșiile să fie tăiate ondulat, inegal, ba chiar asimetrice. Rezultatul este impresionant, îl puteți vedea mai jos.

365 de lucruri de creat și confecționat - Rao

Cartea nu include modele printabile, așa că mi-am făcut singură modelele. Le puteți descărca și printa de AICI. Printați pe coală normală, de 80g, căci se taie mai ușor cu cutterul, și se lucrează mai repede la țesere, apoi le lipiți pe un suport pentru întărire. Fâșiile cu care țeseți pot avea lățimi diferite, de fapt, în acest caz, doar gustul și imaginația autorului pot pune limite. La cea cu „triunghiuri”, și fâșiile trebuie să aibă cam aceeași formă, și se introduc de preferat alternativ.

tesere fasii hartie

Cartea în schimb propune proiecte de la cele de colaj, pictură, până la îmbinarea de materiale reciclate și materiale din natură. Ce e de menționat e că cele 365 de propuneri nu sunt total diferite, de exemplu, de la 52 la 63, avem o singură temă, „Monștri din jeleuri și boabe de fasole”, fiecare variație având un număr. Dar pe ansamblu este o idee minunată de cadou, dacă vreți să ocupați timpul copilului și cu altceva decât cu telefoane și tablete.

Cartea o puteți găsi în librăriile online: Libris (transport gratuit la orice comandă), Librărie.net, eMag, elefant.ro.

 

.

felicitare cos tesut narcise

Felicitare de 8 martie – coș țesut

Dacă mai rezistați ideilor cu coșulețe, astăzi mai adaug un model. Tehnica folosită pentru coșuleț este una singură, aceea a țeserii fâșiilor de hârtie. M-am inspirat din numărul cu aceeași temă din colecția idei creative, care folosea acest mijloc de decorare aproape pentru orice obiect. Așadar, cu ce poate semăna mai mult împletitura unui coș dacă nu cu țesăturile?

Pentru a realiza acest model printați pe carton (max. 130g/m2, nu mai gros) modelul de AICI. Puteți alege, dacă aveți imprimantă color, pagina 2, dacă aveți alb-negru, pagina 3. Eu am ales-o pe ultima, am conturat desenul cu carioca, și l-am colorat apoi cu maro. Pe varianta 2 a modelului am realizat deja conturul îngroșat, mai trebuie doar colorat.

Am tăiat apoi cu grijă, folosind un cutter, toate liniile verticale de pe coș, inclusiv pe lângă conturul lateral, astfel încât acesta să rămână în afară. Apoi am început să țes, fâșie cu fâșie. Pentru a putea introduce și ultima fâșie, am improvizat o agățătoare cu ață, și am tras cu grijă fâșia pentru a ocupa și ultimul spațiu. Dacă este nevoie, puteți folosi și bețișoare mai subțiri sau chiar o croșetă.felicitare_cos_tesut

Am menționat la început că nu trebuie să folosiți carton prea gros. Motivul este acela al așezării fâșiilor una lângă cealaltă, pe verticală. Dacă este folosit un carton gros, este mai puțin elastic și nu se pot lipi, și puteți observa pe modelul meu de mai jos acest lucru (cel de deasupra este din hârtie de 80g/m2). Eu am cam chinuit fâșiile pentru a realiza modelul, căci am imprimat direct pe carton. Poate că e o idee mai bună ca modelul să fie realizat pe hârtie normală, de 80g, apoi decupat și lipit pe carton A4 îndoit (are A5 dimensiunea finală). Astfel s-ar rezolva și problema benzilor inestetice de la interiorul felicitării, care ar trebui acoperite cu o coală de hârtie. Dacă vă hotărâți la această variantă, printați modelul odată, apoi răsuciți coala de hârtie, și mai printați odată, pentru a folosi și cealaltă jumătate de pagină și a nu irosi hârtia.

felicitare cos tesut narcise

O altă problemă pe care o ridică acest model este acela al realizării lui la clasă, pentru că tăierea modelului nu este deloc o joacă, și copiii nu au încă atâta coordonare și precizie încât să taie singuri cu cutterul. Dar vă recomand să solicitați părinții, ca temă pentru acasă, să trimită coșulețul gata pregătit. Ținând cont că e vorba de 8 martie, tăticii pot face un efort.

Spor la lucru!

felicitare cos cusut tesut 8 martie

Felicitare de 8 martie – coș cusut și țesut

Modelul nu este unul complet nou, tehnica folosită este una comună, de cusut un model. Însă am încercat să provoc copiii complicând tema, și rezultând astfel un proiect integrat de cusături și țesături, cu dorința de a impresiona de 8 martie sărbătoritele.

Cu un grup mai mic de copii, sau cu un grup care deja coase fără a avea nevoie de sprijin continuu, proiectul este accesibil, însă oricum este nevoie de două ore pentru realizarea acestuia. Aveți nevoie de model – se printează de AICI, sunt două felicitări pe coală, și se taie, iar îndoită, va avea la final dimensiune de carte poștală.

Se perforează modelul, se coase liniar, după care se folosesc marginile de sus și de jos pentru a trage ițele (vedeți modelul de mărțișor) pentru țesut. Încercați să le distribuiți uniform, mie nu mi-a ieșit chiar din prima încercare, cea pe care o vedeți aici, mai ales că cele două laturi sunt inegale.

Următoarea etapă este cea a țeserii coșulețului. Am folosit un fir mai gros și un ac mare, pentru a termina un pic mai repede. La capete firul de țesătură este trecut mereu pe sub unul din pașii de cusătură inițial.
După țeserea coșulețului, cu același fir am șerpuit prin cusătura inițială, pentru un rezultat mai aspectuos, cu mai mult volum.

felicitare cos cusut tesut 8 martie

În coș fiecare adaugă flori, după gust și disponibilitatea materialelor, prin orice tehnică.
Vă recomand ca la interior să lipiți o coală peste partea cusută, pentru a masca cusătura.
Bine-înțeles, puteți realiza doar coșulețul, pe care îl colorați la interior. Fiind încă sezonul mărțișorului, am ales ca fundița să fie un șnur, pentru că panglică satinată, cum mi-aș fi dorit, nu mai aveam.

Spor la lucru!

Martisor-cos cu flori, cusut si tesut

Mărțișor: coș țesut, decorat cu flori

Martisor-cos cu flori, cusut si tesutSezonul acesta de mărțișor a început cu stângul, din diverse motive. Chiar dacă balerinele se aflau în top, și nici buchetele cu maci nu erau de lepădat, parcă lipsea „acea idee” care să-i dea farmec lui 1 martie 2016. Cumva fiecare an, de când am blogul, a avut modelul lui. Anul acesta n-am simțit asta până acum jumătate de oră, când am fost în sfârșit mulțumită.

Prima idee era legată de țeserea cu fâșii de hârtie. Însă mi-am dat repede seama că pe dimensiuni atât de mici este aproape imposibil.  Mi-am amintit de modul în care recomandam acum ceva vreme să fie improvizate războaiele de țesut pentru copii, din carton, acolo unde nu poate fi folosită o ramă de lemn. Întâi am vrut să „țes” un mic covoraș, pe cartonașul de mărțișor, însă dungile nu se așezat cum voiam eu, ițele nu stăteau întinse și marginile se strângeau… dar rezultatul începea să semene cu o împletitură de coșuleț. Atunci am decis să fac de fapt un coș, să trec ițele prin cusătura deja făcută și, să țes printre ele. Am folosit fir de goblen, în degrade. Țesătura nu este atât de ordonată pe cât mi-aș fi dorit-o eu, căci ițele au fost realizate repede, fără să păstrez aceeași distanță între ele, și, deși acolo unde erau mai dese s-a țesut mai greu, rezultatul este mult mai aspectuos (partea dreaptă). Pentru a țese am folosit un fir cam de lungimea unui braț, și un ac mare și gros, de 8 cm.

Martisor-cos cu flori, cusut si tesut

Am decorat apoi cu elemente din hârtie, decupate cu perforatoarele decorative. Le-am lipit, și cu acul cel mare am realizat câte un orificiu în mijlocul fiecărei flori, unde am cusut câte o mărgică galbenă, folosind acul pentru mărgele, despre care am povestit deja. Coșulețul poate fi „umplut” cu orice tip de floricele, cele mai rapide ar fi cele confecționate din benzi – quilling, dar și floricele din paiete colorate.

Dacă v-a plăcut, puteți să le confecționați printând pe carton  coșuletul de AICI (pagina 2). Pașii următori țin de inspirația fiecăruia.

Spor la lucru!

fluture margele cusute

Mărțișoare din mărgele – fluture și libelulă

Dintre activitățile care produc în primă fază un suspin la grupa mea de opțional sunt cele cu mărgele, de aceea nici nu am insistat prea mult cu ele. Sunt migăloase, și, cu cât copilul este mai mic, cu atât tehnica înșirării mărgelelor este una mai solicitantă. Totuși, începând de la grupa mică ea ar trebui folosită frecvent, adaptând dimensiunea mărgelelor la vârsta copilului.

Pe lângă dezvoltarea motricității fine, și antrenarea mușchilor mici ai mâinii, înșirarea mărgelelor după reguli este strâns legată de obiectivele matematice: așezarea obiectelor în serie, după un model impus, sau după un model ales de copil. La început va înșira mărgele mari, pe sârmă (poate fi plușată), se va trece apoi la suport mai flexibil și mărgele mai mici, spre finalul grupei mari. Pe lângă cele de mai sus, copilul își educă răbdarea și își provoacă limitele imaginației, pentru a crea un obiect original.

Buy Milward Beading Needles, Pack of 4 Online at johnlewis.comAnul acesta mă pregătesc pentru brățări de 8 martie, deși îmi amintesc de acum 2 ani că n-au dat cadou produsele, au plecat fetele cu ele la mână, și-au declarat că „fac ele altceva pentru mama”. Am cumpărat închizători (am descoperit lângă Cercul Militar un magazin mic -Blu(Planet?) cu accesorii de unde poți cumpăra orice vrei, la bucată, la prețuri din categoria 0,05 lei!), ace speciale pentru mărgele – se găsesc la mercerii, 8 lei. Doar să cereți și ață care să intre în aceste ace, eu am stat cu doamna de-acolo și am testat mai multe fire (a mers unul de mătase) care intra în cel mai subțire dintre ace. Și să aveți și lupă, nici nu vă imaginați cât de mică este urechea!

Acasă am lucrat în paralel cu Iris. Ea s-a chinuit cu un model de libelulă, eu cu un fluture. Pentru modelele acestea ar fi bună sârma, însă cum eu vreau să le cos în general, libelula a ieșit foarte moale și leșinată, iar Iris s-a străduit să o coasă pe carton. Așa că a întins-o precum pieile la uscat, și aripile s-au deformat… Eu m-am chinuit cu un fluture, folosind fir de nylon de pescuit foarte subțire, și care intră în acul nr. 13. Din păcate catifeaua suport nu a fost destul de tare, și s-a cam strâns. Pe viitor însă vrem să punem în practică câteva idei, să vedem dacă ne ies, din numărul 78 al Ideilor creative.

 

fluture margele cusuteIris H., București, clasa a IVa
 

felicitare 8 martie cu litere MAMA

Felicitare de 8 martie pentru MAMA cu litere

Zilele trecute, pe unul din grupurile colegilor de pe facebook a apărut un model de felicitare dedicată zilei de 8 martie, dar, din păcate, doar cu imagine…

Аппликация - Открытка к Дню Матери-1

Problema cu această idee e că nu exista un model printabil, mai ales unul care să poată fi folosit ușor la clasă. Cu puțină ambiție, un copil din clasele primare superioare ar putea confecționa singur modelul. Mi-a plăcut, și vreau să-l încerc și eu cu grupa mea, și îi cunosc, nu sunt la nivelul la care pot decupa un model desenat de ei înșiși. Așa că am confecționat singură un model printabil, care să economisească cât mai mult carton, dat fiind faptul că mai nimeni nu are la clasă buget nelimitat. Îl puteți descărca și printa de AICI.

Pregătind modelul pentru articol, mi-am dat seama că va avea un grad ridicat de dificultate decuparea interiorului de la „A”. Eu folosesc deja la grupa de 5 ani cuțitul pentru filigran, am unul asemănător acestuia , cu care copii taie singuri după două activități în care l-am folosit exclusiv. La activitățile de decupaj, acolo unde ei simt că foarfeca (nici chiar cea ascuțită) nu poate rezolva problema, aleg să-l folosească pentru a-și atinge scopul.

O altă observație făcută în timp ce decupam: liniile de la print se pot vedea inestetic pe față, de aceea am realizat modelul în două variante. Prima este „normală”, dar cu contur foarte fin (paginile 1-4 din model). A doua parte este „în oglindă”, astfel încât cerneala să rămână pe spate (paginile 5-8), iar un decupaj mai puțin satisfăcător să nu aibă un rezultat inestetic.

Decorul rămâne la alegerea fiecăruia. Fie quilling, ori pur și simplu lipirea de decorațiuni cumpărate ori realizate cu perforatoarele decorative. La interior por fi scrise mesaje sau realizate desene. Pentru a prinde fundița am realizat orificii cu un perforator floricică, de mici dimensiuni, și mi-am adus aminte că am pe listă un perforator cu bulină, de diametru foarte mic – cca 3mm, pe care încă nu l-am achiziționat, și care mi-ar fi fost util și la mărțișoare…

Dacă realizați modelul la clasă, mulțumesc anticipat pentru feedback. Poate este nevoie de modificări, corecturi. 🙂

felicitare 8 martie cu litere MAMA

Și rezultatele grupei de 5 ani (de menționat că singurul meu amestec a fost să decupez interiorul de la A în vreo 3 situații, și să leg fundița. Restul a fost rezultatul muncii individuale, fiecare ce și cum a dorit. Îl ador pe F., care și-a scris numele, câte o literă pe fiecare spațiu.)

felicitare 8 martie cu litere MAMA

martisoare margele cusute

Mărțișoare din mărgele cusute

În plin sezon de „căutare” a ideilor originale pentru mărțișoare, am invitat-o pe Alexandrina să vă explice cum a confecționat câteva mărțișoare care mi-au plăcut enorm de cum le-am zărit. Sunt pandantive din mărgele, realizate cu ajutorul cusăturii pătrate (cross stitch), și care se potrivesc de minune zilei de 1 martie. Dar o las să vă povestească…
 martisoare margele cusute
Alexandrina:
Pentru a realiza un pandantiv sau mărțișor de felul celor de mai sus avem nevoie de mărgele de foarte bună calitate, care sunt foarte asemănătoare ca și mărime si aproape la fel de late cât le este diametrul, altfel modele rezultate sunt diforme și inestetice. Folosesc mărgelele Toho sau Delica, iar pentru aceste mărțișoare – mărimea 11/0 (aprox. 2 mm). Mărțișorul cu galben este făcut din mărgele Preciosa cehești, dar apare alungit datorită formei speciale a acestor mărgele (sunt puțin turtite, nu sunt sferice).
Ața utilizată este specială și se găsește în aceleași magazine, mărcile s-Lon, Nymo sau Toho. Pentru mărgelele de 2 mm o recomand pe cea cu grosimea de maxim 0,3 mm. Eu am folosit și damil (de 0,16 mm) de la articole de pescuit, dar se încâlcește și face munca mult mai grea, iar prețul nu este un argument, diferența nu compensează dificultățile de lucru.
Pentru modelul cu căsuță am tăiat aproximativ 130 cm de ață. Pentru un model de 13 x 13 mărgele este nevoie de o cantitate cu 40% mai mare de mărgele, ață și muncă, față de unul de 11 x 11 mărgele.
Ca unelte de lucru se folosesc acele speciale pentru mărgele, foarte subțiri (se găsesc la mercerie), precum și accesorii de finisare – o za cu grosimea mai mică de 0,7 mm, cât este diametrul orificiului  unei mărgele Toho.
Recomand să desenați modelul, un „pixel” greșit este dificil de desfăcut, și neproductiv. Eu obișnuiesc să încep de jos în sus, pentru a fixa agățătoarea la sfârșit.
Pornesc (urmăriți și imaginile mai jos) cu o mărgea de oprire la capătul aței și adaug toate mărgelele primului rând, după care începe schema repetitivă: fiecare mărgea nouă se leagă de vecina ei din rândul anterior prin așa-zisa cusătură pătrată, ața urmează marginea unui pătrat: în sus prin mărgică, în stânga deasupra mărgelei vecine, în jos prin aceasta apoi la dreapta și încă o dată prin mărgeaua nouă de sus în jos. Și așa mai departe.
La finalul celui de-al doilea rând neapărat se trece cu firul prin primul, și apoi prin al doilea rând, pentru a asigura această margine de jos.
Aceeași asigurare se poate face la câte o pereche de rânduri și în interiorul modelului, cum recomandă schema cea mai strictă, iar respectarea ei face ca modelul să poată fi tăiat la nevoie oriunde (drept) și nu se destramă. Eu prefer să mă întorc la sfârșit cu ața rămasă prin toate rândurile, mai ales că nu intenționez să tai produsul :).

După 3-4 rânduri deja se poate ține ușor în mână pandantivul, și lucrul devine mai ușor.

După ce am cusut mărgeaua din mijloc a ultimului rând îi atașez vecina care va fi mărgeaua de agățare iar după ce am terminat și ultimul rând îl asigur ca și pe primul, cu ajutorul rândului penultim.

Restul de ață se trece înapoi prin rânduri, cusătura devenind mai fixă. În ultimul rând prin care se trece cu ața, se poate ascunde un nod. La sfârșit se taie cele două ațe cu grijă.
Dacă îi atașez o za și un șnur devine și funcțional. Cu această tehnică și alte accesorii speciale se pot realiza și brățări.


Recomand activitatea copiilor de peste 10 ani, chiar și mai mici dacă au răbdare și își doresc să lucreze. Pot realiza un cadou frumos, mai ales că poți crea propriile modele.

Vă aștept pe pagina mea, Handmade by Alexandrina, unde puteți vedea și mai multe modele.

martisoare cusute

Mărțișoare cusute – experiențe noi

Azi am cusut mărțișoare cu fetele de grădiniță, pe vechiul meu model, extrem de potrivit în orice variantă: pe spate un grilaj din fire, pe care lipim orice și gata mărțișorul.
Modelul disponibil pe site pentru print nu m-a ajutat azi cu nimic. Imprimanta mea continuă să facă figuri la carton, așa că nu am putut pregăti nimic… Era prea târziu să schimb activitatea, așa că am decis să printez pe hârtie normală, să găuresc cartonașele după model și să le lucrăm fără direcționale imprimate.
Am avut la mine un model deja cusut, și am transformat ora într-o activitate de matematică. Același model l-am printat pe o coală mare, am numerotat punctele, și am făcut schema de cusut ca o scară de numărare – exercițiu tip „unește punctele”. E drept că am numărat pe hârtie până la 14, deși limita este 10 la cinci ani, însă au înțeles mișcarea de pe la 7-8, nu am ajuns așadar nici până la 10.

martisoare cusute
A fost o experiență fantastică, să coasem doar după găurele. Imaginați-vă că ați primi un cartonaș pe care „vedeți” un romb din găurele. L-am comparat cu modelul și cu schema, le-am povestit că laturile opuse se joacă „Țară-țară, vrem ostași”, și ei trebuie să facă perechi respectând corespondența: prima de sus cu prima de jos, a doua de sus cu a doua de jos… ș.a.m.d. Astfel am trecut la integrarea altor obiective matematice – aspectul de ordine în șir, realizarea de corespondențe. Poate pe hârtie, cu creionul, era mai ușor, însă fetele mele s-au descurcat să rezolve „exercițiul” cu ac și ață. Imediat cum și-au finalizat proiectele de data trecută, cu paiete, au mai cusut două mărțișoare pe care le-au decorat după inspirație. Inspirația lor „a-toate-roz” nu se potrivește deloc cu gusturile mele, dar dacă așa simt ele… abia le-am convis să ierte bietele insecte, că n-au greșit cu nimic să fie tot roz, și să le facă altă culoare.
Încântarea la final a fost maximă, când prind perforatoarele se joacă cu ele continuu, numai de dragul exercițiului. Așa că la final clasa era plină de albine și fluturi de toate culorile…
Mărțișoarele le-am pus în plic, și au promis solemn că le ascund până de 1 martie… numai să-i las să le ia acasă. Nu am reușit să-i conving să le lase, așa că aștept cu interes să văd data viitoare ce-au reușit.

martisoare balerina cusut

Balet de primăvară – mărțișoare cusute cu balerină

Iris a intrat în sezonul de cusut mărțișoare. A început cu macii de zilele trecute, i-au plăcut, a învățat tehnica… Mă întreba cum de reușesc să încrețesc panglica atât de repede. I-am povestit că la vârsta ei îmi făceam deja singură pampoanele cu „tehnica” asta, și era cea mai rapidă modalitate de a face o fustă creață la păpuși. Așa că ea acum a redescoperit cumva roata în materie de cusut. Doar că plictisită de înșirat, s-a gândit ea să facă o dansatoare cu rochița înșirată. În momentul acela i-am perfecționat ideea, i-am dat un contur de balerină, și pe noul model fac și economie la panglică. Nu are nevoie decât de vreo 4cm pentru a realiza fustița, și prima dată când le-am lăudat, reacția a fost „ai decupat filigran??”.

Nu, doar am printat cu negru și am lipit apoi tot pe carton negru hârtia. Pentru că imprimanta mea face figuri când e vorba de carton, am printat pe hârtie normală, iar pe spate, când am cusut fusta, am pus un întăritor mic de carton, să nu rupem balerina. Dacă vă plac, aveți nevoie model, (AICI), de panglică (organza, că e mai subțire, bucăți de 5cm/1cm), carton colorat pentru suport, foarfecă decorativă, ac și ață, lipici, și șnururi de mărțișor.

Ca timp de lucru… în funcție de îndemânarea și vârsta copilului, aproximativ 10 minute. Iar dacă tipăriți tot pe carton modelul, siguranța în lucru este mai mare și poate fi mai eficient.

martisoare balerina cusut

buchete flori martisor

Buchețele de flori de mărțișor – flori cusute

Căutam o idee simplă pentru ora de opțional. Simplă din punct de vedere al materialelor necesare, căci în toiul sesiunii numai de umblat la cumpărături nu-mi ardea… așadar aveam seturile de cusut, panglici albe și roșii, și paietele de la Daco. Cum se apropie și mărțișorul, și trebuie să impresionăm cu ceva mămicile acasă, am hotărât să pregătesc cu copiii o felicitare, din care să realizăm acum prima parte, cea mai dificilă: buchețelul de flori.

Am printat pe carton modelele de codițe, de aici, și ne-am apucat de lucru. Pentru un copil de 5 ani durează cca 1h30min, dacă pornește de la zero, și perforează el modelul. Altfel se încadrează ușor într-o oră, mai ales dacă primește ajutor cu fundița. Modelul din stânga este cel mai simplu, trebuie doar să aveți paietele în formă de floricele. Pentru modelul din dreapta am tăiat bucățele de 15 cm de panglică – aceeași care se vede și la fundiță, am încrețit-o cu acul pe o parte, cum făceam în copilărie pampoanele de pus la codițe, le-an strâns și le-am cusut. Pe al doilea încă nu l-am testat cu copii, abia săptămâna viitoare mă întâlnesc cu cei de la școală și vedem ce iese.

Puteți economisi timpul dacă realizați codițele dintr-o singură împunsătură de ac, dar scopul meu a fost să și exersăm cusăturile, nu doar să realizăm modelul. Ce pot să vă spun e că modelul cu „maci”, cum l-a botezat o prietenă, a fost suficient de provocator și pentru cei mici, și m-au anunțat doi – dintre care și un băiețel – că vor să încerce. Nu aduce anul ce aduce ceasul, voi vedea data viitoare, când sper să revin cu imagini noi, cu lucrările finale.

buchete flori martisor

Edit:

Revenim cu impresii – tema cu paiete s-a încheiat cu grupa de grădiniță. A durat în medie o oră și jumătate, căci cusutul tulpinilor nu a mers foarte repede. Era mult mai ușor dacă realizam tulpina din două împunsături – una sus și una jos, însă nu am vrut să-i scutesc de exercițiu, căci pe termen lung ne va prinde bine. Iar cu paietele a mers minunat, a ajutat exercițiul pe panglică.

Știu că nu e ok să compari copiii între ei, însă din toate cele realizate, primul îmi place cel mai mult. F. are cinci ani, și este băiețel. E drept că nu a vrut să coasă complet modelul, pe motiv că „așa vrea el să fie al lui”, cu toate insistențele mele și explicațiile de la codițe, unde i-am arătat cum se completează elementele. Dar a ales florile singur, toate la fel, și a cerut să completeze planșa cu albinuțe – elemente care se aflau pe masă, dar niciuna dintre fete nu le-a cerut. Este modul meu de lucru, explic tehnica, în rest – alegerea culorilor, completarea planșei, aparține fiecăruia. Cel mai mult îmi place când învață unii de la alții – dar de data aceasta nu a fost cazul. Flavius a rămas ultimul în clasă când și-a lipit albinuțele.

Este mai greu să trec peste „a copiat de la mine”. Tot încerc să le explic că, dacă cineva te vede făcând un lucru frumos, și face și el, l-ai învățat ceva. Mai avem până acolo 🙂

martisoare cusute paiete