Mărțișoare din mărgele cusute

În plin sezon de „căutare” a ideilor originale pentru mărțișoare, am invitat-o pe Alexandrina să vă explice cum a confecționat câteva mărțișoare care mi-au plăcut enorm de cum le-am zărit. Sunt pandantive din mărgele, realizate cu ajutorul cusăturii pătrate (cross stitch), și care se potrivesc de minune zilei de 1 martie. Dar o las să vă povestească…
 martisoare margele cusute
Alexandrina:
Pentru a realiza un pandantiv sau mărțișor de felul celor de mai sus avem nevoie de mărgele de foarte bună calitate, care sunt foarte asemănătoare ca și mărime si aproape la fel de late cât le este diametrul, altfel modele rezultate sunt diforme și inestetice. Folosesc mărgelele Toho sau Delica, iar pentru aceste mărțișoare – mărimea 11/0 (aprox. 2 mm). Mărțișorul cu galben este făcut din mărgele Preciosa cehești, dar apare alungit datorită formei speciale a acestor mărgele (sunt puțin turtite, nu sunt sferice).
Ața utilizată este specială și se găsește în aceleași magazine, mărcile s-Lon, Nymo sau Toho. Pentru mărgelele de 2 mm o recomand pe cea cu grosimea de maxim 0,3 mm. Eu am folosit și damil (de 0,16 mm) de la articole de pescuit, dar se încâlcește și face munca mult mai grea, iar prețul nu este un argument, diferența nu compensează dificultățile de lucru.
Pentru modelul cu căsuță am tăiat aproximativ 130 cm de ață. Pentru un model de 13 x 13 mărgele este nevoie de o cantitate cu 40% mai mare de mărgele, ață și muncă, față de unul de 11 x 11 mărgele.
Ca unelte de lucru se folosesc acele speciale pentru mărgele, foarte subțiri (se găsesc la mercerie), precum și accesorii de finisare – o za cu grosimea mai mică de 0,7 mm, cât este diametrul orificiului  unei mărgele Toho.
Recomand să desenați modelul, un „pixel” greșit este dificil de desfăcut, și neproductiv. Eu obișnuiesc să încep de jos în sus, pentru a fixa agățătoarea la sfârșit.
Pornesc (urmăriți și imaginile mai jos) cu o mărgea de oprire la capătul aței și adaug toate mărgelele primului rând, după care începe schema repetitivă: fiecare mărgea nouă se leagă de vecina ei din rândul anterior prin așa-zisa cusătură pătrată, ața urmează marginea unui pătrat: în sus prin mărgică, în stânga deasupra mărgelei vecine, în jos prin aceasta apoi la dreapta și încă o dată prin mărgeaua nouă de sus în jos. Și așa mai departe.
La finalul celui de-al doilea rând neapărat se trece cu firul prin primul, și apoi prin al doilea rând, pentru a asigura această margine de jos.
Aceeași asigurare se poate face la câte o pereche de rânduri și în interiorul modelului, cum recomandă schema cea mai strictă, iar respectarea ei face ca modelul să poată fi tăiat la nevoie oriunde (drept) și nu se destramă. Eu prefer să mă întorc la sfârșit cu ața rămasă prin toate rândurile, mai ales că nu intenționez să tai produsul :).

După 3-4 rânduri deja se poate ține ușor în mână pandantivul, și lucrul devine mai ușor.

După ce am cusut mărgeaua din mijloc a ultimului rând îi atașez vecina care va fi mărgeaua de agățare iar după ce am terminat și ultimul rând îl asigur ca și pe primul, cu ajutorul rândului penultim.

Restul de ață se trece înapoi prin rânduri, cusătura devenind mai fixă. În ultimul rând prin care se trece cu ața, se poate ascunde un nod. La sfârșit se taie cele două ațe cu grijă.
Dacă îi atașez o za și un șnur devine și funcțional. Cu această tehnică și alte accesorii speciale se pot realiza și brățări.


Recomand activitatea copiilor de peste 10 ani, chiar și mai mici dacă au răbdare și își doresc să lucreze. Pot realiza un cadou frumos, mai ales că poți crea propriile modele.

Vă aștept pe pagina mea, Handmade by Alexandrina, unde puteți vedea și mai multe modele.

Alexandrina B.
Ultimele postari ale lui Alexandrina B. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Mărțișoare and tagged , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente