Și tu poți să fii campion! Colecția STEM la Editura Paralela 45

Au trecut deja două săptămâni de școală și, cu toate regulile de la școală, care mai de care mai provocatoare, ne-am descurcat. Nu e ușor și simți că lipsește ceva abia când te uiți la ceas, vezi că e ora de pauză și știi că minutele care urmează nu mai sunt ceea ce erau odinioară. La noi nu se mai „sună“, cel puțin la ciclul primar ne organizăm singure timpul pe care îl avem la dispoziție. Oricum autostrada către toalete e funcțională pe tot parcursul orelor, iar unii parcă au abonament… așa că pauza e acel moment relativ în care te oprești, mai pui puțină muzică și schimbi cărțile de pe bancă pentru ora următoare.

Le-am recomandat copiilor încă înainte de începutul anului, când am stat de vorbă cu fiecare într-o întâlnire pe Meet, să își aducă pentru pauză ceva relaxant de făcut. Unii au reviste cu benzi desenate, alții mașinuțe, stickizi, păpușele, dar sunt și cărți cu activități. Am remarcat cu plăcere că pe una din bănci era recomandarea mea de astă-vară de pe Instagram din seria Și tu poți să fii campion, cu toate variantele: la matematică, la științe și la logică. STEM (știință, tehnică, inginerie și matematică) rămâne o componentă de bază a vieții noastre de zi cu zi, mai ales dacă este combinată cu activități de lectură. Matematica devine „grea“ doar atunci când valiza vocabularului este mult prea ușoară, iar cuvintele nu sunt cele mai bune prietene ale copilului.

Revenind la seria apărută la Editura Paralela 45, este pregătită pentru două vârste, 6 și 7 ani, similare claselor pregătitoare și întâi. Și tu poți să fii campion la matematică! le-aș recomanda mai repede pentru clasa întâi și a doua, ținând cont că în cea 7+ apar toate operațiile matematice, învățate abia la 8 ani. Copilul poate rezolva singur, mai ales dacă știe deja să citească, iar dacă este obișnuit să se autoevalueze, are pe marginea foii posibilitatea de a bifa un smiley după ce verifică răspunsul dat pe tabelul de soluții de la sfârșit.

 

Și tu poți fi campion la științele naturii!, în varianta 6+, abordează noțiunile existe și în programa școlară de explorarea mediului. Astfel avem parte de noțiuni despre viețuitoare, plante și animale, despre corpul omenesc și simțurile prin care relaționăm cu lumea din jur. Continuă apoi cu noțiuni despre Pământ și spațiul cosmic, discutând despre vreme și manifestările acesteia, anotimpuri și medii de viață pe Terra, cu câteva noțiuni de ecologie. Spațiul cosmic este deocamdată limitat la ceea ce putem vedea cu ochiul liber pe cer. Fără a fi copleșitoare, informațiile sunt prezentate pe scurt la nivelul vârstei. Volumul următor (7+) crește nivelul de dificultate. Întrebările capătă patru variante de răspuns, informațiile despre viețuitoare abordează ciclurile de viață. Noțiunile de fizică sunt și ele prezente, îmbinate cu cele de anatomie, cum este capitolul dedicat sunetelor și modului de percepție al urechii.

Mult mai spectaculoase sunt însă Și tu poți fi campion la logică, care de fapt reușesc să se implice în rezolvarea de probleme din viața de zi cu zi obligând copilul să lucreze cu material concret (deja desenat sau pe care îl desenează singur), ghidându-l pas cu pas în găsirea soluției. Astfel, după formularea sarcinii de lucru, urmează etapa de analiză a datelor cunoscute, care se scriu, efectiv, sau se desenează, apoi, prin numărare, identificarea răspunsului la întrebarea problemei. Volumul recomandat 7+ poate da și profesorilor idei de abordare la clasă. Volumul 6+ pune accent mai mult pe relațiile dintre noțiuni și corespondența între mulțimi, deprinderi matematice formate intuitiv de la vârstele mici.

Volumele sunt disponibile în librăria online a Editurii Paralela 45, unde puteți să și răsfoiți, la fiecare titlu în parte, câteva pagini.

Și tu poți să fii campion! Colecția STEM la Editura Paralela 45

Le mai găsiți și la eMag, Libraria Delfin, Libris, Elefant, Carturesti, Diverta, Cartepedia, Librarie.net

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Editura Paralela 45 and tagged , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente