Vacanța aceasta a început cu o veste bună, la finalul unui an dificil. Proiectul de manual la care am lucrat împreună cu colegii mei, profesorii Bogdan Teodorescu, Emilian Colceru și Florin Cristescu a trecut probele evaluării Ministerului Educației și, pentru a doua oară, am marea satisfacție de a-mi vedea numele pe coperta unei cărți de școală.
Este și o a doua bucurie de a prezenta colaborarea aici, pe blog, mai ales că am o relație de lungă durată cu Editura Paralela 45, de peste un deceniu și jumătate, ocazie cu care felicit tot colectivul care a lucrat la acest manual și a avut răbdare să pună în pagină viziunea „altfel“ asupra unui material destinat elevilor.
Reclama e sufletul comerțului, însă am învățat că orice strategie de marketing este inutilă dacă ceea ce promovezi nu are calitatea pe care o prezinți. Am fost mereu persoana care a preferat să aștepte laudele celorlalți și nu am reușit să mă dezvăț de acest obicei. Mi se părea că a te lăuda singur e lipsă de modestie, dar am înțeles mai târziu că ține de momentul de reflecție, în care hotărăști dacă munca ta e la nivelul așteptărilor.
Așadar, voi încerca mai jos să enumăr motivele pentru care cred că la clasă ar trebui folosit manualul nostru de istorie.
Aspect plăcut și modern
Ca om ce lucrează la catedră cu foarte multe manuale simultan – așa e la ciclul primar, am avut ocazia de a simți pe propria piele neplăcerile materialelor pentru elevi, construite în șabloane stricte, care separă structurile, considerând de cele mai multe ori că elevul nu poate gândi decât între anumite limite.
Designul lecțiilor – și aici nu vorbesc despre designul general al manualului – presupune o colaborare continuă între profesor, elev și materialul de învățare. Îmbinarea conținutului efectiv cu materialele vizuale, în primul rând cele aflate în imediata vecinătate a textului, este o provocare la învățarea prin descoperire, atât de mult dorită în școala noastră de astăzi. Lecția în care profesorul devine coordonator al activității, lecția modernă, în care elevul are acces la o multitudine de surse, își are punctul de plecare și în paginile manualului de la Editura Paralela 45.
Am arătat materialul și copiilor din familie, inclusiv nepoatei mele, care trece clasa a șaptea, și am primit mai mult decât nota de trecere din partea lor. Respiră pagina, nu e înghesuit, nici prea colorat, e organizat și plăcut. Și, mai ales, nu sunt separate elementele, bloc de text (lecția) și activități.
Pentru ultima apreciere a fost o muncă imensă, între tehnoredactor și autori, de a construi pagină cu pagină lecțiile și nu doar de a primi de la noi, autorii, un text, pe care să îl așeze automat într-un șablon, aplicând principiul patului lui Procust. S-a pornit de la textul lecției, căruia i s-au adăugat încet sursele, imaginile și activitățile de învățare, astfel încât să rezulte la final un tot armonios.
A fost o muncă grea, de echipă, în care nu ne-am gândit ca fiecare să își „termine treaba“, ci am avut în vedere întotdeauna un rezultat plăcut și, mai ales, util.
Manualul digital, un alt(fel) de manual
Ca membru al echipei, am susținut puternic manualul digital care să completeze și să aducă un plus de valoare conținutului efectiv din paginile cărții. Nu am uitat nici acum aprecierile extraordinare pe care le-a primit manualul meu anterior din partea altor colegi aflați la catedră pentru componenta digitală reală pe care am construit-o atunci, așa că am făcut tot posibilul să menținem și acum această linie.
Deși mi-am propus să nu gândesc negativ, am fost extrem de dezamăgită în momentul în care au sosit rapoartele evaluatorilor și am primit, pe nedrept, penalizare pentru faptul că sunt prea multe trimiteri în manualul digital, că elevul trebuie să se descurce și fără acesta, că nu are posibilități, că nu toți au internet și tablete.
Nu mi-a rămas decât să mă întreb: de ce solicită ministerul manual digital dacă îl consideră inutil? De ce muncim la resurse digitale dacă ele trebuie să reflecte, a doua oară, conținutul deja tipărit?
E inutil să spun că nicăieri, în toate fișele de evaluare primite, nu există nici măcar o observație legată de aplicațiile dezvoltate, mai ales că unele dintre acestea sunt resurse reale de învățare, o completare binevenită în organizarea lecției, care să ajute și profesorul, dar și elevul, să aprofundeze o temă.
Cred că nu s-a așezat praful prea bine pe declarația doamnei ministru conform căreia fiecare profesor, la orice disciplină, este dator să formeze competențe digitale, dar iată că, în evaluarea manualului, se penalizează încercarea de a propune o altfel de lecție.
Profesorul digital și o altfel de lecție la clasă
Cred despre mine că sunt departe de modelul clasic al profesorului care intră în clasă cu catalogul, se așază la catedră și începe să spună o poveste. Nu am fost niciodată așa, chiar și atunci când mijloacele audio-video erau străine în multe școli. Pe lângă catalog, luam mereu o hartă, fie ea și geografică dacă nu era una istorică potrivită pentru momentul pomenit. Apoi, un album, imagini, ceva ce să completeze textele împovărătoare din manual, ori o culegere de surse istorice pe care să o folosesc.
Cu mâna goală nu am intrat la clasă, nici nu am zăcut 45 de minute pe scaun vorbind.
Manualul nostru provoacă profesorii să iasă din zona de confort, atât ca dinamică a lecției, cât și ca dispozitive folosite la clasă. Aș vrea să nu mai avem parte de scuzele de mai sus, că nu avem cu ce, pentru că în ultima perioadă proiectele de dotare a școlilor sunt din ce în ce mai numeroase și am văzut și școli, chiar în mediul rural, care sunt la un nivel incredibil (față de unele chiar din București). Nu adaug prima de carieră didactică, știu că e mică, nu ai ce face cu ea, dar e un plus. Tot poți să compensezi.
Pe această linie am propus, dar am fost prea optimistă, ca manualul să fie însoțit, de la editură, de prezentări pps pentru lecțiile desfășurate la clasă, bazându-mă pe utilitatea acesteia și pe faptul că ar economisi cu adevărat timpul de pregătire a lecției pentru un profesor. Urmau să includă atât resursele din manualul digital, cât și alte recomandări noi, pe care, din cauza limitării cantitative a caietului de sarcini, nu le-am putut include în proiect.
Fac o paranteză aici, e stupid în epoca în care trăim să limitezi dimensiunea totală a manualului la cei 700Mb ai unui compact-disc! Să obligi ca filmele, imaginile, să fie mici și slabe calitativ, doar ca să încapă în valiza demodată pe care tu, ministerul, refuzi să o schimbi. Păcat că acolo „sus“ avem de-a face cu încuiați!
Revenind, ideea mea nu a avut succes, dar nu mă miră, când îmi trec tot felul de idei trăsnite prin minte, rar găsesc oamenii care să treacă de frica de a încerca ceva nou, de a ieși din tipare, de a fi altfel decât ceilalți. E mai sigur drumul deja bătut, cu care și publicul este obișnuit.
O istorie – o poveste
Pentru a prezenta proiectul manualului, cred că parcurgerea introducerii existente în manual este primul pas, esențial. Nu poți înțelege filosofia unui proiect dacă nu parcurgi ghidul acestuia. Nu mă mai miră astfel că unii evaluatori ne-au reproșat lucruri care erau explicate aici.
Încă sunt siderată de unele comentarii, cum ar fi aceea că portofoliul, ca metodă de evaluare, este pomenit în treacăt. Am avut, ce-i drept, sugestia de a marca sarcinile didactice scriind la început „portofoliu“, „activitate în echipă“ sau altele asemenea, însă am considerat că am evoluat ceva mai mult de acest grad de retard didactic. Este de datoria profesorului să stabilească în ce mod se realizează sarcinile la clasă, dacă și în ce mod recurge la evaluarea prin portofoliu, care sunt piesele care fac parte din acesta, ori în ce mod vor fi realizate proiectele.
Oricum mi-a fost clar de la început că nu au citit paginile ilustrate mai sus.
Aș vrea însă, chiar îmi doresc, să înțeleg ce a vrut să spună distinsul evaluator prin Observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor și investigația, fără model de aplicare sau indicație de rezolvare. Trebuie luată în calcul și exprimarea din fișa ministerului, la capitolul II.6, care menționează o fișă de observare sistematică a activității și a comportamentului elevului, însă ținând cont de tot ceea ce am învățat ani de zile la teoria evaluării, aceasta aparține profesorului, nu este la dispoziția elevului, nu se include în manual și în niciun caz nu se negociază cu acesta.
Încerc să înțeleg – și chiar nu pot – de ce la nivelul clasei a șaptea, adică în al optulea an petrecut în școală, după ce toate aceste metode au fost realizate începând cu clasa a doua, ne legăm de detalii de genul acesta. Așa judecăm noi produsul școlii? În fiecare an resetăm elevul, nu mai știe nimic din anul precedent? O luăm mereu de la zero?
Și la ce se mai reduce rolul profesorului aflat la catedră, dacă manualul trebuie să fie exhaustiv? Ce trebuie să facă elevul pe parcursul orei de curs, dacă manualul răspunde singur la toate dilemele sale? Să se joace pe telefon?!
În loc de încheiere, o invitație
Trecând peste toate cele de mai sus, vă invit să răsfoiți manualul. Poate măcar de curiozitate veți parcurge împreună cu noi secolul al XX-lea și deja trei decenii aproape din al XXI-lea, în 100 de pagini scrise cu multă pasiune pentru adevăr și pentru istoria celor mulți, mai puțin (decât de obicei) despre politică și stat. Aici sunt disponibile paginile manualului (fără aplicații), dar vă recomand linkul către un extras din manualul digital, care va fi disponibil în curând cu toate resursele.
Dacă considerați că munca noastră merită un vot de încredere, distribuiți articolul de față pe rețele, ori dați de veste profesorilor (mai ales de istorie) pe care îi cunoașteți, interesați de acest manual. Iar dacă timpul vă permite, mulțumesc anticipat pentru orice impresii veți nota mai jos.
Cristina Hornoiu