Eu-sunt-eu Mira Lobe

Micuțul Eu-Sunt-Eu, Mira Lobe

Pregătirile pentru școala online nu au existat, de azi pe mâine am întors cu furca viața pe care o știam și totul s-a răsturnat. De la școală nu am apucat să iau acasă ce aveam nevoie și am fost nevoită să găsesc soluții pentru ce nu mai aveam la îndemână. Vinerea aveam oră de lectură, povestea citită la început de mine, apoi părinții, pe rând, le ofereau copiilor un moment altfel. Pentru a compensa online, relativ repede m-am apucat să înregistrez poveștile și am acceptat și provocarea Editurii Paralela 45.

Am descoperit astfel cu surpriză că una din cărțile din biblioteca improvizată – Micuțul Eu-Sunt-Eu, de Mira Lobe – era în versuri. Inițial am considerat că e un pic cam grea pentru copiii mei, dar după ce am înregistrat lectura m-am răzgândit. Povestea putea fi exploatată, e greu să te redescoperi, să conștientizezi acel lucru care te face unic, chiar dacă diferit de ceilalți. Să găsești „cu cine seamănă“ Micuțul e de fapt o căutare a ceea ce are el în comun cu ceilalți. Pe scurt, un animăluț ciudat este derutat, nu știe cine e și care îi este familia. Întreabă toate animalele întâlnite, dar răspunsul îl găsește tot singur. Dincolo de acest motiv, călătoria lui printre atâtea viețuitoare a fost o lecție de științe ale naturii, căci fiecare era prezentat ori cu familia ori în mediul de viață.

Reacția copiilor a fost peste așteptări, din ce mi-au relatat părinții. Au ascultat-o de mai multe ori, iar acolo unde au uitat să dea feedback i-am rugat să îmi transmită. În ultimul timp m-am gândit că pierd foarte mult din ceea ce vor ei să spună atunci când mesajul trece spre mine prin filtrul părinților și al tastaturii, așa că acolo unde au dorit mi-au transmis printr-o înregistrare audio părerea lor. Sper sincer că este o soluție, nu trebuie să mai scrie, doar să atașeze un fișier, iar eu am un feedback mult mai bun.

Până la urmă, aici ajungem, la nevoia de a ști ce impact au acțiunile tale: cum să afli dacă este bine ceea ce faci? În clasă e mai ușor, vezi dacă le place, dacă nu, sau îi întrebi ori spun singuri. Acum… un rând, „i-a plăcut“, e prea puțin pentru mine pentru a lua o decizie privitoare la ce fac în continuare. Înregistrările însă sunt minunate.

Ca o paranteză, mesajele audio mă ajută și să coordonez părinții. Am primit uneori activitățile detaliate și am putut să mai dau un sfat despre cum ar trebui procedat în diverse situații ce par de blocaj. Regret că nu am copii mai mari, capabili să îmi trimită singuri, cu telefoanele, ceea ce le solicit și că am nevoie în a menține relația de contribuția masivă a părinților.

Revenind la Micuțul Eu-Sunt-Eu, volumul se încheia cu o activitate propusă de lucru manual, să confecționezi personajul principal. Ceea ce vedeți mai jos e ceea ce am primit de la copii, fișele de lectură și chiar ședință foto cu jucăria rezultată.

Eu-sunt-eu Mira Lobe

Și, dacă v-am făcut curioși, puteți asculta povestea în înregistrare:

Cartea este disponibilă la Editura Paralela 45 sau la Libris , Elefant , eMag, Librărie.net , Cărturești , Cartepedia , Humanitas .

AREND VAN DAM,ALEX DE WOLF O zi cu bunicul

O zi cu bunicul – Alex DE WOLF, Arend VAN DAM

AREND VAN DAM,ALEX DE WOLF O zi cu bunicul

AREND VAN DAM, ALEX DE WOLF
O zi cu bunicul – Editura Paralela 45

M-am gândit că, după două săptămâni de școală acasă, piticii mei sunt dornici să mai audă și alte voci decât cele ale părinților, așa că pentru ora de lectură le citesc eu povestea. Nu a fost ușor să aleg una pentru această săptămână. De obicei vreau să fie ceva legat de litera pe care tocmai am învățat-o, însă acum m-am gândit că O zi cu bunicul , apărută la Editura Paralela 45, este mult mai potrivită. Și așa ni se tot reproșează că legătura cu viața reală lipsește la școală… Aceasta e încă o dovadă a flexibilității programei. Ți se cere să faci lectură, nu îți impune nimeni ce. E alegerea ta dacă te limitezi la variante clasice.

O zi cu bunicul este o zi petrecută în casă. Afară plouă, Beni a rămas în grija seniorului familiei care dă în mintea copilului și improvizează în podul casei o aventură de neuitat. Copiii de azi se plictisesc în casă pentru că ei nu au rămas niciodată singuri, puși în situația de a-și inventa jocuri. Nu îmi amintesc să mi se fi întâmplat vreodată, deși eram, împreună cu fratele meu, capabili să ștergem orice „urme“ de joacă în momentul în care auzeam locomotiva trenului cu care părinții soseau acasă.

O zi cu bunicul a trezit toate aceste amintiri: cu „barca“ pe apă în baie (apa oprită în cadă pentru vremuri grele pe care plutea cădița de copii mici) cu o vâslă improvizată din mătură. Pentru că era iarnă, fratele meu s-a ales cu o rundă de penicilină după distracție. Cort de indieni în sufragerie: coada de la mătură pusă în suportul de brad, cearceafuri legate sus de ea și prinse cu bolduri în covor (n-am reușit să le adunăm la timp, mama tot nu înțelegea cum s-a vărsat cutia cu ace pe tot covorul). Cort peste masă: simplu de realizat, îmbraci masa în pături, tragi un prelungitor, bagi o veioză, un casetofon, joci cărți sau remi. Aventuri călare – din masa pliantă (fixă la mijloc, cu două părți care se ridică) inventam un cal cu cap dintr-o pernă și ne plimbam amândoi (o repara tata mereu că îi picau șuruburile, „inexplicabil“). Sărituri de pe șifonier în pat – la fiecare curățenie generală, mama număra disperată arcurile rupte și nu găsea „explicație“. E ca în Filantropica… povestea e cea care contează. Bunicul din poveste răstoarnă barca, se târăsc pe plajă imaginară, explorează peșteri. Bunica nu e mai prejos, deși pentru a pune în practică jocul e de la final trebuie să stăm, deocamdată, în casă.

Dacă povestea online nu are același farmec ca cea citită chiar de bunici, ori dacă vreți să îi acordați bunicului diploma de la final, o puteți comanda în librăria online a Editurii Paralela 45 sau la Libris, Elefant, eMag, Librărie.net, Cartepedia .

Voi ce idei de aventuri în casă aveți? Desprinse din amintiri sau din zilele pe care le petrecem în casă deja de ceva vreme… e imposibil să nu găsim ceva. Se pot adăuga și în curte, cât timp nu presupun copii din vecini veniți în vizită.

Dacă acceptați o provocare în plus, aveți aici detaliile probei din această săptămână.

Crăciunul prin alte colţuri ale lumii (ediție cartonată) HANACKOVA Pavla

Crăciunul prin alte colțuri ale lumii – Editura Paralela 45

Ultima săptămână de școală a fost oleacă mai relaxată. Aveam multe planuri, mi-aș fi dorit să am și „cu cine”, însă… cred că unii copii au fost pătrunși mai repede de Grinch și nu de spiritul autentic al Crăciunului, căci erau porniți să îmi dea totul peste cap. Totuși, cu chiu, cu vai, am reușit în două reprize să le citesc Crăciunul prin alte colțuri ale lumii. Am mizat mult pe curiozitatea lor de a afla „cum e și pe la alții” și am zis că merită să fac încă un pas spre o altă competență-cheie, de sensibilizare culturală. N-am descoperit însă cum sensibilizezi pe cei insensibili la sensul școlii, dar mă străduiesc.

Crăciunul prin alte colţuri ale lumii (ediție cartonată) HANACKOVA Pavla

Crăciunul prin alte colţuri ale lumii (ediție cartonată) – HANACKOVA Pavla

Volumul a ajuns în biblioteca mea după târgul de carte din această toamnă și, chiar dacă este recomandat copiilor mici, și noi, ca adulți, descoperim cu plăcere lucruri pe care nu le știam. Îmi spun uneori că, dacă găsești măcar un lucru interesant, ai câștigat. Mi-a plăcut și că nu este o poveste propriu-zisă, sunt scurte texte informative cu care copiii noștri se întâlnesc mai rar și care sunt mai greu de urmărit. Ei vor poze, acțiune, mai bine bandă desenată. Însă fiecare prezentare avea o structură repetitivă pe care, la final, au intuit-o foarte bine pentru exercițiul făcut cu ei. Aș vrea să cred că s-au dus acasă și cel puțin un detaliu interesant l-au comunicat și părinților.

Am călătorit în Spania , Germania, Mexic, Statele Unite ale Americii (aici deja știau multe din filme), Japonia, Australia și Noua Zeelandă, Grecia, Etiopia, Italia, Israel, Rusia, Venezuela, Finlanda, Franța. Am reușit să găsim paralele – de exemplu, modul de a sărbători în Japonia seamănă cu Valentine’s  Day, am descoperit de unde am împrumutat noi diverse obiceiuri sau obiecte.

Au fost oarecum dezamăgiți că, la final, nu se afla și o pagină dedicată României, însă a fost momentul în care am recreat, folosind structura menționată, Crăciunul la români. Dacă nu știați, la capitolul „mâncare tradițională” se încadrează portocalele și bomboanele de ciocolată. Au fost cam dezamăgiți să pun eu sarmalele cu mămăligă, toate „porcăriile” preparate cu grijă de gospodine și la desert… cozonac. Am constatat cu tristețe că despre colinde nu știau mai nimic – și poate că era și vina mea, i-am învățat Steaua și n-am confecționat una, n-am spus când se merge cu ea. Nici Bună dimineața la Moș Ajun… ba chiar aveam doritori de sorcovă. Ce să mai zic de venitul preotului prin casă? Un singur copil a știut.

Crăciunul înseamnă acum luminițe, cadouri și multe cheltuieli. Nimic despre bunătate, empatie, să te porți frumos cu cei din jur… Anul viitor aș vrea să pot compensa un pic toate acestea. Sigur revin la carte, ca proiect de grup, să scriem noi cele două pagini care lipsesc despre România! Poate de data aceasta și cu o hartă să marcăm țările, deși am fost plăcut surprinsă de 2-3 pitici care știau destul de bine repartiția pe continente sau  erau atenți la detalii să le identifice, cum au procedat cu Etiopia, plasată corect în Africa pentru că undeva, în decor, se afla o zebră. Ne-am amuzat cu țările calde, precum Australia, unde faci plajă de Crăciun, dar poate n-ar trebui să râdem atât, la ce primăvară ne-a lovit și pe noi.

Puteți răsfoi cartea pe site-ul editurii Paralela 45, dar o găsiți și pe net, la eMagLibris, elefantcărturești, librarie.net .

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Întotdeauna când ajungeam, copil fiind, la rubricile de forma „Știați că…“ aveam impresia că era ceva ce musai ar fi trebuit să știi, ba chiar ți se atrăgea atenția că ai ratat la momentul potrivit acea informație. Ulterior, când m-am obișnuit cu ele, le vedeam drept curiozități, ceva ce face mai interesant tot efortul acesta de devenire pe parcursul anilor de școală. Apoi au adus altceva… sentimentul acela că suntem una din prea multele viețuitoare ale acestei planete, poate unice în felul nostru, dar nici pe departe atât de specială ca altele. Până la urmă, poți întrece o mașină de curse alergând? Poți să dai din mâini de 90 de ori pe minut? E drept că putem gândi… deși această caracteristică nu este, din păcate, caracteristică tuturor exemplarelor speciei.

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Am privit așadar amuzată colecția de adevăruri publicată în primăvară de Editura Paralela 45. 500 la număr, toate promiteau exact ceea ce știam: să uimească.

Pentru că sunt multe, era necesară o oarecare organizare. Chiar dacă nu are cuprins, iar mie personal îmi lipsește enorm faptul că nu sunt numerotate paginile, putem afla despre: Faună și floră, Corpul uman, Știință, tehnică și tehnologie, Geografie și univers, Artă, cultură și obiceiuri, Istorie.

Poate fi folosită cu succes la școală, mai ales pentru (re)captarea atenției, dar și pentru momente de relaxare. Pentru că nu avea sens să vă vorbesc despre curiozități fără să dau și câteva exemple, am ales câteva interesante pentru mine:

  • Dacă tot am hamsteri în clasă, știați că un hamster poate alerga într-o seară până la 13 km pe roată? Asta e motiv de experiment, să cumpăr un kilometraj și să vedem dacă se întâmplă chiar așa! Și cu un dinam aș avea succes la economia de curent electric, 7 hamsteri, 5 roți, fermă de produs electricitate îmi fac!
  • Dacă credeați că îngrășatul e numai cu mâncare, aflați că, lingând un timbru, v-ați pricopsit cu 5,9 calorii.
  • Puțină matematică: 111 111 111 x 111 111 111 = 12 345 678 987 654 321
  • Dacă vei căuta pe google askew vei constata că afișajul stă într-o parte… Pentru do a barrel roll vă las să experimentați! Când m-am minunat singură, Andrei mi-a spus pe tonul lui de adolescent a-toate-știutor că mai sunt multe, dar pot să mă bucur de acestea deocamdată.
  • Dacă te sui pe cântar și nu îți place afișajul, poate aștepți să ajungă luna deasupra ta. Forța ei de atracție te mai ridică un pic. Sigur funcționează, dacă poate să ridice tot oceanul câțiva metri, nu?

La verificarea finală a articolului, Iris mi-a făcut observație că era mai interesant cât slăbești dacă topești în gură un cub de gheață sau cum a apărut folia de împachetat cu bule. Vă las să descoperiți!

Cartea este recomandată de la 6 ani și este disponibilă în librăria editurii Paralela 45, dar și la elefant, libris (o puteți și răsfoi), eMag, carturesti, librarie.net, cartepedia, bookcity.

Podkin Kieran Larwood

Legenda lui Podkin O Ureche – Kieran Larwood

Podkin Kieran Larwood

Printre aparițiile pentru copii de la începutul verii la Editura Paralela 45 este și volumul Legenda lui Podkin O Ureche, de Kieran Larwood. Aveam de făcut două drumuri lungi prin oraș și am decis să îmi țină de urât Podkin, căci eram destul de curioasă ce are atât de special povestea încât copiii au apreciat-o chiar folosind cuvinte de laudă și încadrând-o la „de neuitat”, ba mai mult, are și premii în palmares.

M-am așteptat la un roman de aventuri, dar de fapt este o povestire în ramă, recomandabilă copiilor mai mari (cel puțin clasa a III-a), cu experiență în domeniul lecturii. Dacă introducerea în poveste este accesibilă, revenirile la momentul prezent se realizează destul de brusc pentru un cititor neexperimentat. Firele narative se împletesc în funcție de decizia povestitorului și nu urmează neapărat criteriul cronologic. Volumul începe cu o hartă a lumii în care se desfășoară acțiunea, foarte utilă pentru cei mici pentru a înțelege, dacă încă nu sunt familiari cu punctele cardinale, unde se află eroii. Un alt motiv pentru care volumul este recomandat copiilor mari: nu are poze; nu este complet neilustrat, câteva imagini mari, pe două pagini, îmbogățesc ici-colo povestea, pentru a ajuta copiii să își imagineze mai ușor detaliile, chiar dacă sunt alb-negru și nu color.

Dar mi-a plăcut! Mi-a plăcut în primul rând finalul. Nu m-am așteptat la acesta, chiar dacă bănuiam o implicare a povestitorului în acțiunea descrisă. Apoi, s-a adăugat modul în care autorul a spus de fapt o poveste a relației complicate dintre frați, a rolurilor pe care aceștia sunt nevoiți să le joace mai ales în lipsa adulților. Cred că, de fapt, copiii care citesc cartea se regăsesc, cumva, într-unul din cei trei frați, fie cel mai mic, mereu protejat de ceilalți, fie cei mari, rivalizând din te-miri-ce motiv. În cele din urmă descoperă acel „ceva“ ce îi face să se sprijine la nevoie și să treacă peste neînțelegerile mărunte.

Al doilea motiv pentru care mi-a plăcut, poate mai mult decât primul, este că dă un sens educației. Sunt mulți copii care pun la îndoială sensul lecțiilor, fie ele la școală sau lecții de viață date de părinți. Este ceea ce face și Podkin, un iepuraș visător și răsfățaț, moștenitor al tronului, care, acoperit de această plasă de siguranță a destinului deja scris, se eschivează de la lecții și nu-și îndeplinește îndatoririle. Poate că el nu înțelege de ce trebuie să învețe geografie sau să mânuiască armele, însă viața îl ia prin surprindere și îl pune în fața unor provocări pentru depășirea cărora ar fi avut nevoie de aceste abilități. Momentul în care conștientizează acest lucru este prea târziu pentru a recupera, însă învață din greșeli. Sper ca greșelile lui să fie lecții și pentru copiii care citesc, fără să mai experimenteze pe pielea lor atunci când adulții le spun, aparent fără motiv, că trebuie să facă un anumit lucru.

Dar am greșit când m-am apucat de citit. Nu m-am uitat cu atenție pe ultima copertă și… am înțeles târziu de ce mi se părea că povestea mai are încă „mult“, dar eu mă apropiam vertiginos de finalul volumului. „Saga celor cinci tărâmuri“ nu s-a încheiat, aventurile lui Podkin sunt abia la început, urmează volumul al doilea, Secretul Scorburii Întunecate și sper ca și în România povestea să se bucure de același succes ca în afară, pentru că deja sunt 3 volume iar seria urmează a fi extinsă la 6. Bineînțeles că puteți citi rezumatele disponibile pe net, însă nu le spuneți și copiilor, lăsați-i să descopere povestea pas cu pas, alături de eroii pe care îi vor îndrăgi cu siguranță.

Volumul este disponibil în librăria editurii Paralela 45, dar și la LibriseMag, elefant, Librarie.net, Cel.ro, BookCity, sau, dacă nu mai aveți răbdare cu continuarea, și în limba engleză la BookDepository, okian, books-express.

 

 

Jocuri logice și de antrenament - editura Paralela 45

Jocuri logice și de antrenament – editura Paralela 45

În primăvară, chiar după ce bifasem în săptămâna „altfel” matematica distractivă (e drept că anul acesta deloc distractivă după comentariile copiilor), a apărut la Editura Paralela 45 o colecție cum mai rar găsești acum pe piață pentru copii: Jocuri logice și de antrenament. Spun „mai rar” pentru că senzația mea când le-am răsfoit a fost aceea de întoarcere la copilărie, la colecția de reviste Șoimii Patriei, Luminița, Mihaela, almanahurile de cele mai diverse tipuri pe care le vânam la sfârșit de an, toate pline cu jocuri de acest tip. Uite-așa mai scutur de la naftalină un articol mai vechi, poate văd și copiii de azi cum arătau „cărțile” noastre. Nu cartonate, nu lucioase, dar „deștepte”!

Mi-a părut rău că nu am știut de colecție înainte de ora „distractivă” de anul acesta, pentru că aș fi reușit, cu ajutorul ei, să improvizez măcar o urmă de amuzament în acea zi extrem de serioasă. Sunt exact genul de cărticele, sau hai să le zic mai bine caiete de lucru, pe care copiii să le țină la școală în sertarul lor și la care să apeleze atunci când „au terminat”. La orice probă de evaluare ar rula, dacă e creată cum trebuie, măcar vreo 5 tot trebuie să termine (mult) mai devreme decât ceilalți. Când încep cu refrenul acesta… „Doamna, am terminat!” – „Și eu… Și eu…” trebuie să existe un plan de rezervă.

La cei mici funcționează mesajul scris pe foaie – „Dacă ai terminat, colorează desenul”, dar la cei mari e un motiv în plus de plictiseală. Până semestrul trecut, când eram singură în clasă, fără tura de după-amiază, soluția era biblioteca clasei, de unde se serveau măcar cu o revistă, să aibă ce face până se sună. Apoi, când din considerente de „cei de după-amiază distrug tot” am încuiat biblioteca, nici că s-au mai apropiat așa ușor de ea! Ce bune ar fi fost volumele acestea să-i țină ocupați, dar și să-i provoace nițeluș altfel decât reușim noi prin conținuturile clasice…

Totuși, propunerile de joacă ale colecției nu sunt deloc departe de ceea ce programa propune, așa cum sunt structurate și volumele, pe vârste. Sunt 6, deși clasele de primar sunt 5, pentru că e relativ greu să tragi o linie. Cumva și cei de clasa a IV-a trebuie să aibă o „provocare” mai serioasă cu care să-și încerce puterile.

La prima răsfoire – pe toate simultan – vezi imediat că sunt tipărite la două culori. Mai multe le-ar fi făcut poate mai atractive grafic pentru copii, însă nu cred că imaginea fotografică este cea importantă la genul acesta de joc. Atenția trebuie să fie în altă parte. Mi s-a părut însă amuzantă legătura între culoarea coperții și cea de la interior, cu tonuri și nuanțe.

Jocuri logice și de antrenament - editura Paralela 45

6+ este recomandat clasei pregătitoare, deși aș zice că pentru al doilea semestru, când deja cunosc literele și buchiseala funcționează pentru a nu depinde de un adult pentru lectura cerințelor. Nu că e un lucru rău, dar adulții care lucrează cu copiii au un defect major: ei știu mai bine tot ce trebuie făcut, nu lasă deloc copilul singur să exploreze și să gândească. Cum adică, n-a priceput în primele 5 secunde după lectură? Musai îi dai mură-n gură tu repede… Tipurile de jocuri incluse sunt cele de asociere diversă (umbre, funcționalitate, imagine-cuvânt, refacerea întregului), pătrate magice de toate tipurile, serii crescătoare și descrescătoare, aranjare în serie după model, exerciții de cultivare a limbii, identificare a sunetelor, formare de perechi și de mulțimi după anumite caracteristici, raportarea numărului la cantitate, probleme cu operații aritmetice simple (adunare și scădere), exersarea lateralității, intuirea formelor geometrice, orientare spațială, utilizarea orientării în grafice și tabele. La final, sunt incluse soluțiile exercițiilor mai dificile (în toate volumele).

Următoarele diversifică tipurile de jocuri și crește dificultatea acestora, ajungând la 11+ la probleme de logică matematică, cu mai multe operații sau care solicită deprinderi și abilități mai fine de atenție la detalii și vedere în spațiu. Ceea ce reușesc din plin toate caietele este ca, prin joc, așa cum și trebuie la această vârstă, copilul să învețe. Și e bine să se lupte singur cu ele, iar ajutor să înveți să ceri doar când ți-ai epuizat toate ideile și forțele. Copiii de azi sunt generația google. A aruncat un ochi și nu a intuit rezolvarea? Îl ia pe nu știu în brațe și strigă după ajutor. Îmi povestește o colegă ce stă la after-school că vin, deschid caietele și încep: nu știu să fac tema! Dar… ai citit lecția? O dată, de două, de trei… Constatau surprinși că, după ce citeau, tema era mai mult decât simplă!

Însă copiii noștri sunt obișnuiți să fie scutiți de „greu”, începând cu vârsta cea mai fragedă, când nu sunt lăsați să facă nimic. Doamne-ferește să fie frustrați că nu pot încheia un nasture sau lega un șiret… apoi ghiozdanul e prea greu… și în cele din urmă școala e copleșitoare. Și ca o paranteză, părinții sunt speriați de-a dreptul să-i lase să se plictisească. Nu cumva să stea într-o sală de așteptare să numere plăcile de gresie… suzeta electronică funcționează, imediat sunt cuplați la telefonul magic și salvator.

Poate vă gândiți și la o altfel de soluție, mai ales acum în prag de vacanță când momentele „moarte” vor fi destule – un drum lung cu trenul sau cu mașina, ori stat la umbră în orele toride ale amiezii.

View this post on Instagram

La joaca #edituraparalela45 #jocurilogice

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Revenind, vă recomand ca, dacă vă hotărâți la un volum conform vârstei, să îl luați împreună cu cele „vecine”. Dacă întâmpină dificultăți, poate coborî nivelul, iar după antrenament să urce iar. Și, la finalizarea volumului potrivit, va avea și o provocare cu care să-și încerce puterile. E ca la săritura cu prăjina. Dacă ai trecut peste un nivel, de ce să nu urci mai sus?

Caietele sunt disponibile în librăria online a Editurii Paralela 45 (acum și cu reducere), dar și în librării precum  Libris  Elefant  eMag  Librărie.net  Cărturești  Cartepedia  Cel

Mai mult ca perfectul - Aivi Dal

Mai mult ca perfectul – Aivi Dal

Printre cărțile cu care m-am întors de la Bookfest a fost și Mai mult ca perfectul. Momentul în care am primit-o a fost însoțit de „avem ceva altfel, sigur o să le placă copiilor”, „e ușoară, amuzantă, în genul povestirilor de școală din Jurnalul unui puști”. Cum nu consider jurnalul o carte, ci mai mult benzi desenate de amuzament, „hamburgeri de consumat rapid” (Rui Zink), n-am căzut pe spate când am auzit. Dar A., când mi-a recomandat cartea, avea ceva în privire, o lumină pusă pe șotii, așa că am riscat. În definitiv, timpul pentru lectură nu părea a fi foarte mare, m-am apucat să citesc.

Mai mult ca perfectul - Aivi DalAm aruncat un ochi la autor, nici asta nu mi-a dat de gândit. Părea a fi un străin. Ok, cine știe ce traducere ușurică pentru elevi care vor să se laude că au citit „o carte”. Nu m-am uitat nici pe pagina 2, să văd dacă originalul e în altă limbă. Doar că, la un moment dat, lucrurile au luat o întorsătură la care nu mă așteptam. Deși sunt o persoană care rezistă greu la suspans, nu citesc înainte despre ce e vorba. Nici despre autor. Nici coperta 4. Altfel cum mai descoperi surpriza? Iar eu chiar am avut parte de o surpriză de proporții, când mi-am dat seama că autorul este român. Mici-mari detalii din poveste mi-au schimbat cu totul modul în care am privit lucrurile. Apoi m-a contrariat și altceva: detaliile din viața gimnazială românească erau atât de bine surprinse (parcă era Iris seara când vine de la școală!), încât cel care povestea nu putea fi decât cineva care trecuse de curând prin aceste „experiențe”. Lucrurile însă se băteau cap în cap, finețuri strecurate ici-colo, alte experiențe de viață, îmi conturau ca autor un tânăr, nu un adolescent… Unul din acei tineri minunați pe care știu că îi avem, cu un spirit critic ce-i înspăimântă pe cei ce doresc să conducă turme la tăiere.

Am terminat volumul și am dat mesaj la editură. Vreau să vorbesc cu autorul. Însă au venit concediile și-am reluat legătura abia acum. Am reluat și lectura, căci mi se părea că nu am reținut destule detalii. Foarte rar citesc cărțile a doua oară și în niciun caz în timp atât de scurt. Acum nici nu pot să descriu surpriza pe care am avut-o să aflu că autorul nu este unul, ci doi, că este mama și fiul, licean. Pur și simplu am căzut pe spate, la propriu. Am citit apoi și alte prezentări de pe net și cred că uneori ne grăbim să încadrăm repede lucrurile într-o categorie. Da, e o lectură accesibilă pentru copii, da, se citește repede, da, totul e povestit cu umor. Dacă te mulțumești cu atât.

Andrei a parcurs-o repede. În ultimul timp foarte greu scot de la el impresii, e adolescentul acela nu-prea-pe-placul-părinților care le știe pe toate și nu le împarte cu nimeni. Mi-a zis doar că e o carte despre realitatea din școală, nici mai mult, nici mai puțin, că e valabilă oriunde, dar mai ales în România, unde sigur e scrisă. Total de acord cu el. Faptele povestite sunt inspirate din realitate. Inițial am avut impresia că este vorba despre un elev de clasa a VI-a, finalul m-a convins, printr-un indicativ de vârstă, că terminase clasa a VIII-a, și evaluarea națională menționată era aceea „importantă” cu care se stresează toți (și pe care vrem să o uităm repede!).

Însă ce pot spune e că cititorii acestui volum trebuie împărțiți clar în trei categorii:

  • copiii, care se vor amuza o oră, citind, nu privind un ecran. Dacă sunteți deschiși la minte și o citiți înainte, puteți comenta împreună, sau să-l provocați să „(de)scrie” alte capitole cu propriile lui experiențe. De la Iris am atâtea exemple, că ar deveni o serie fără sfârșit să le punem pe hârtie.
  • părinții, care poate ar deschide în al doisprezecelea ceas ochii la problemele cotidiene ale copiilor. Da, pentru că suntem o categorie cu capul plecat, știm să vorbim perfect pe la colțuri, dar când vine vorba să luăm atitudine, să schimbăm ceva, plecăm capul și nu zicem nimic. Lista poate fi lungă… însă ghiozdanul supraîncărcat și temele în cantități exagerate nu au scăpat penelului. Apoi, tot pentru părinți, mai ales pentru cei care au impresia că nu le povestesc copiii ce se întâmplă la școală, unde mereu „fac bine”, poate fi un mod de a accesa această realitate. Și nu, nu se exagerează cu nimic, nicăieri. Nici la atitudinea copiilor unii față de alții, nici la „respectul” pentru cadrele didactice ori față de lucrurile personale… toate sunt descrise rapid, din câteva tușe, așa cum sunt. Și, dacă la început râdem, pe bune că la final ar trebui să plângem! Așa sunt copiii noștri, așa arată mediul în care trăiesc o bună parte din zi.
  • profesoriicare ar trebui să privească obiectiv cartea. Nu am idee dacă persoanele care au inspirat personajele au învățat ceva din această lecție. Dacă un copil a evidențiat anumite trăsături, fapte, cuvinte, înseamnă că el le percepe ca fiind în neregulă. Personal abia aștept să mă întorc la școală și să discut cu ai mei copii feedback-ul pe care mi l-au dat. Sunt până la urmă prea multe sau prea puține teme? Glumele sunt bune sau sunt nesărate? E bine să fim mai relaxați sau mai stricți? Am cunoscut un singur profesor care, după un feedback complet negativ a fost capabil să depășească momentul, să ridice capul, să-și schimbe comportamentul și să meargă înainte, fără să poarte ranchiună sau să reproșeze ceva. Sper ca undeva, în viața asta, să-i pot spune că are tot respectul meu pentru atitudinea aceasta. Am și reversul medaliei, dar prefer să nu-mi amintesc.

Volumul, publicat sub pseudonim, putea fi lejer însoțit de disclamer-ul „orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare”, face însă o radiografie mult prea rapidă a unui an școlar. E de apreciat că nu ratează nimic, toate problemele sunt pe listă, dar ele trebuie ceva mai mult analizate. Nu de alta, dar mi-e teamă că, tratând totul cu umor, să nu cădem în extrema cealaltă și să ignorăm gravitatea faptelor. Aici includ în mod special cazurile de bullying care se strecoară în poveste:

  • relațiile între băieți și fete, care fac deliciul celor rămași pe margine, cei care încă nu „s-au țucat”. Că X merge și o ia pe Y din clasă, că se sărută pe hol sau în baie, că Z cere numărul lui M, toate sunt detalii pe care le știm toți. Aceste mici furtuni într-un pahar prin care toți trecem, exagerate la nivelul unui colectiv mai mare, pot fi o adevărată dramă pentru cel implicat.
  • momentul în care eroul volumului, domnul Perfect, devine șeful clasei și își terorizează la propriu colegii. Recitind acum volumul am făcut o altă paralelă… el pornește de la ideea că a fost votat, deci poate face ce vrea, toți îi datorează supunere fără să crâcnească. Și mă opresc aici cu comentariul, vă spun doar finalul: prin vot democratic a fost dat jos, toți au fost de acord, cu o singură abținere, a lui. (Să dea Domnul!…)
  • închiderea în dulap a unui coleg, de către toți ceilalți, și ironizarea momentului în timpul orei, până reușește profesorul să își dea seama și să-l scoată pe amărât de acolo. „Alex stătea chircit covrig într-un colț și își ascundea fața în mâini. Lacrimile îi șiroiau printre degete. Profu l-a tras afară, dar Alex și-a păstrat multă vreme expresia de teroare.” Vinovații – cam toți ceilalți. Intervenția profesorului? Aici este momentul în care se arată că era complet depășit de situație. Nimeni nu îți spune ce să faci, pentru că nu există prevederi în acest sens. „… ne-a pedepsit cum știa el mai bine, două duzini de exerciții din culegerea de mate.” Discuția despre bullying, despre cum nu se conștientizează fenomenul, despre faptul că nu ai niciun instrument la îndemână să poți interveni eficient… despre acestea nu se vorbește. Nu în volum, căci nu mă așteptam la asta, ci în general. Însă convingerea mea e că personajele nu au înțeles nimic din greșeala lor. „Pentru sistemul vostru alterat de gândire, singura chestiune care funcționează e pedeapsa.” Vreau să cred că nu este așa și cel puțin în mesajele pe care le transmitem copiilor, nu aceasta ar trebui să fie soluția. Dacă aveți idei de rezolvare a unei astfel de dileme, chiar vă rog să folosiți rubrica de comentarii de mai jos.

Și pentru că e destulă critică și nu m-aș mai opri,iar  volumul chiar e o provocare pentru cei care vor să rămână în țară, să schimbe ceva și n-au idee de unde să înceapă, închei cu câteva mențiuni care mi-au adus multe zâmbete, dar și un gust amar al realității:

  • episodul cedării locului în tramvai, cu persoane de vârsta a treia, agresive, care au impresia că orice scaun li se cuvine și se comportă ca bebelușii la criza de doi ani, ei îl vor pe ACELA, fix acela pe care stai tu, nu contează că sunt și altele libere.
  • momentul în care Perfectul ajunge primul în clasă pentru că mai mulți colegi, mult mai capabili, s-au transferat, plecând la școli din străinătate. E un semnal subtil de alarmă, referitor la plecarea elitelor.
  • programul „Laptele, mărul și cornul”, a cărui utilitate nu a demonstrat-o nimeni printr-o cercetare (din punct de vedere nutriționist, sprijin social etc.)
  • bunica Tuți (jur că m-am întrebat dacă nu suntem cumva rude și e bunica noastră!), care le știe pe toate, le face mult mai bine decât părinții și apoi se întreabă de ce nu calcă nepoții pe-acolo decât dacă nu au de ales.
  • proiectul european de aflare a identității s e x u a l e, parodie a proiectelor făcute pe hârtie, să fie, să dea bine la dosare, dar fără nicio utilitate practică pentru copii (da, se pronunță de câteva ori în carte cuvântul s e x , pe care copiii l-au auzit, chiar dacă părinții au impresia că nu pot lega literele)
  • de departe preferata mea e profa de desen, care îl toacă mărunt pe domnul Perfect și nu îi acceptă teme făcute de părinți (în cazul lui, bunica). Nu contează ce se întâmplă cu tema. Îmi place pentru că ea insistă că fiecare trebuie să lucreze singur. Și nu, nu înțeleg ce e în capul părinților care cred că, rezolvând o temă în locul copilului, îl ajută cu ceva!

Vă las să meditați la rândurile de mai jos, apoi să decideți dacă citiți sau nu volumul, apărut la editura Paralela 45, dar disponibil și online, la elefant, librarie.net, libris, cartepedia, carturesti, cel.ro.

„Pe vremuri îmi plăcea să înot. Dar nu mai am timp să merg la înot. Nu îmi permite programul.
Pe vremuri îmi plăcea să mă joc. Dar nu mai am timp să mă joc. Nu îmi permite programul.”

 

Stapanul lupilor, Alexandre Dumas

Alexandre Dumas – Stăpânul lupilor

Am plecat în concediu cu un „plan” – să renunțăm cât mai mult la telefoane și să citim cărți adevărate. Am lăsat-o pe Iris să facă proviziile de citit și, pe lângă cele trei volume mari pe care musai le voiam… a pus ea. Așa că, după cele o mie și mai bine de pagini ale mele, am căutat să văd cu ce mă mai pot delecta.

Stapanul lupilor, Alexandre Dumas

Așa am găsit una din noile traduceri din proza lui Alexandre Dumas, Stăpânul lupilor. Cum oferta raftului de vacanță nu era foarte generoasă (Jules Verne și Radu Tudoran nu mă tentau), am zis să văd cum mă împac… era destul de bine cotată la proză fantastică, coperta patru o cota drept capodoperă a prozei fantastice, mai aveam doar de luptat cu idei mai vechi… pentru generația mea Dumas este părintele lui D’Artagnan și e greu să îl vezi altfel, așa că pot spune că m-a surprins.

Ce-i drept, pentru Stăpânul lupilor aveam un fond cât de cât propice. Fantasticul nu mi-e străin, vampiri, vârcolaci, un pic de magie, binele și răul… Recunosc că primele pagini ce aveau nota unor memorii pentru a face loc poveștii inspirate de o legendă populară păreau destul de plictisitoare. Am avut noroc că nu erau de amploare și am trecut destul de repede peste ele, dar legenda s-a dovedit la înălțime. Dacă după primele episoade ale acțiunii îți amintește de Faust și prețul vânzării sufletului, povestea are farmecul ei, iar unele momente chiar nu pot fi anticipate, cu atât mai puțin finalul. Conform credințelor, diavolul este prezent pe pământ, o zi pe an, sub forma unui lup negru, vulnerabil. Pentru o după-amiază (chiar mai puțin) mi-am amintit din nou cum e să fii la vârsta la care nu ai nicio grijă și să te lași purtat de poveste.

Iris încă nu a citit-o. Lista ei avea alt parcurs, semi-obligatoriu. N-a ajuns să stăpânească lupii, însă după înclinațiile pe care le arată pentru vietăți fantastice cartea îi va fi pe plac, chiar dacă vârcolacii sunt pe locul 3 al preferințelor, după vrăjitoare și vampiri. Poate nu e chiar o lectură pentru copii mici, dacă nu vreți să explicați de ce un conte intră pe fereastra unei doamne, însă dacă vă obișnuiți cu ideea că aveți acasă un (pre) adolescent, cred că puteți recomanda volumul.

Acesta este disponibil în librăria editurii Paralela 45(puteți răsfoi volumul) sau în librăriile online elefant, librisCărturești, Librarie.net,

Fridolin Franz Caspar editura Paralela45

Fridolin, de Franz Caspar

Fridolin Franz Caspar editura Paralela45Printre noutățile pentru copii pe care editura Paralela 45 le-a avut la BookFest, Fridolin îți lua ochii de la o poștă cu coperta lui cartonată de un albastru intens. Dar, dincolo de folia de protecție,  îți sărea mai întâi în ochi insigna cu eroul volumului, tare dornică să se agațe repejor de ghiozdanul unui iubitor de lectură și de povești. Despre carte am aflat înainte de eveniment, când proiectam un atelier de lectură, așa că am citit-o imediat cum a ieșit din tipar, înainte de târg. Culmea, aveam și la școală la română tocmai o unitate dedicată poveștilor cu animale, eram deja setată pe cățeluși și iubitori de animale. Povestea a picat la țanc.

Dacă pentru sufletul meu găsesc mai greu timp pentru lectură, pentru cei mici… e oarecum obligatoriu. Nu pot să le recomand o carte dacă eu n-am citit-o, pentru că nu merge să îi spui doar să citească, trebuie să-i dai și un motiv. Unul sincer! Și foarte sincer e că povestea lui Fridolin mi-a plăcut la nebunie, mai ales dacă accepți ca realitate ceea ce orice posesor de animăluț în casă și-ar dori să se întâmple: animăluțul să fie „vorbitor”. Că sunt inteligenți, afectuoși, fideli până la moarte, asta știm deja. Dar când din companion devine prieten… este o poveste pe care ai vrea din tot sufletul să o trăiești. Cum altfel să o faci, dacă nu citind?!

Mă așteptam să anticipez cursul evenimentelor, mai ales că am citit prezentarea de pe site înainte, de la care făcusem deja un plan: un cățel primește un cadou, îl pierde, îl caută, sigur îl recuperează și happy end. Ei bine, lucrurile nu au fost chiar atât de simple, povestea s-a complicat, răsturnările de situație au fost la tot pasul. Da, are happy end, dar nu atât de ușor pe cât mi-am imaginat. Și, dincolo de faptele povestite, este o carte despre sentimente sincere, despre atașament, despre corectitudine. Cel puțin ultima se mai găsește atât de greu la noi… dacă faci ce trebuie, ești condamnat. E bine să fii corect, dar să faci excepții pentru „cine trebuie”. Fridolin are nevoie, ca să reușească, să-și facă prieteni, să primească ajutor, dar și să se implice, să ia atitudine, să-i sprijine pe alții la nevoie. În pericol să-și piardă viața, este capabil să rămână lucid, să caute argumente și soluții, să facă compromisuri și să-și atingă scopul. Și ce îmi place și mai mult, știe ca atunci când are dreptate să-și susțină punctul de vedere, să aducă probe și să câștige. Nu cred că este o carte despre un cățel. Este un model pentru copii despre un alt mod de viață.

Vă recomand să vă opriți în vacanță și la aceasta, iar în toamnă să agățați de ghiozdan sau de penar insigna cu teckelul Fridolin. Volumul este disponibil în librăria editurii Paralela 45, unde puteți și răsfoi câteva pagini, sau pe internet, la LibrisLibrarie.net, elefant, celCărturești,

bookfest 2018 ateliere copii

Bookfest 2018 – ateliere de lectură

Seriile pentru copii de la Editura Paralela 45 își îmbogățesc colecția. Prima pe listă, cu două noi volume, „Biroul de investigații nr. 2”. După ce anul trecut au apărut și volumele 3 și 4, Operaţiunea Apus de soare și Operaţiunea Narcisa, urmează acum În căutarea reginei junglei și În căutarea căpitanului Krogh.

Tot pentru cei mici, în ediție cartonată, a apărut povestea lui Fridolin, un teckel care primește de ziua lui o frumoasă zgardă roșie cu ținte aurii. Bucuria lui este de scurtă durată, când constată că toți câinii din oraș îl fugăresc ca să i-o ia. Fridolin scapă, dar își dă seama cu disperare că a pierdut zgarda, așa că pornește în căutarea ei, fiindcă acasă nu se poate întoarce fără ea. Aventurile abia acum încep. Curajul și inteligența micului teckel sunt puse la grea încercare și numai prin lectură vei afla deznodământul. Singur sau… împreună cu noi, sâmbătă, 2 iunie, la Târgul de carte Bookfest din București.

bookfest 2018 ateliere copii

Atelierele se desfășoară la standul Editurii Paralela 45 din pavilionul B2, aflat în incinta Romexpo. Pentru cei care ați mai fost la Bookfest, e bine de știut că locația din acest an nu mai este în vechile pavilioane, ci în unul abia deschis.

Înscrierile se fac prin intermediul acestui formular. Atelierele sunt destinate școlarilor de orice vârstă, care știu să citească, măcar la nivelul de începător. Sperăm ca activitatea și surprizele pregătite să contribuie la magia weekendului copiilor, așa cum am înțeles că se numește perioada 1-3 iunie.

Vă așteptăm!

(Pentru orice nelămuriri sau detalii suplimentare puteți folosi formularul de contact de mai jos.)