500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Întotdeauna când ajungeam, copil fiind, la rubricile de forma „Știați că…“ aveam impresia că era ceva ce musai ar fi trebuit să știi, ba chiar ți se atrăgea atenția că ai ratat la momentul potrivit acea informație. Ulterior, când m-am obișnuit cu ele, le vedeam drept curiozități, ceva ce face mai interesant tot efortul acesta de devenire pe parcursul anilor de școală. Apoi au adus altceva… sentimentul acela că suntem una din prea multele viețuitoare ale acestei planete, poate unice în felul nostru, dar nici pe departe atât de specială ca altele. Până la urmă, poți întrece o mașină de curse alergând? Poți să dai din mâini de 90 de ori pe minut? E drept că putem gândi… deși această caracteristică nu este, din păcate, caracteristică tuturor exemplarelor speciei.

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Am privit așadar amuzată colecția de adevăruri publicată în primăvară de Editura Paralela 45. 500 la număr, toate promiteau exact ceea ce știam: să uimească.

Pentru că sunt multe, era necesară o oarecare organizare. Chiar dacă nu are cuprins, iar mie personal îmi lipsește enorm faptul că nu sunt numerotate paginile, putem afla despre: Faună și floră, Corpul uman, Știință, tehnică și tehnologie, Geografie și univers, Artă, cultură și obiceiuri, Istorie.

Poate fi folosită cu succes la școală, mai ales pentru (re)captarea atenției, dar și pentru momente de relaxare. Pentru că nu avea sens să vă vorbesc despre curiozități fără să dau și câteva exemple, am ales câteva interesante pentru mine:

  • Dacă tot am hamsteri în clasă, știați că un hamster poate alerga într-o seară până la 13 km pe roată? Asta e motiv de experiment, să cumpăr un kilometraj și să vedem dacă se întâmplă chiar așa! Și cu un dinam aș avea succes la economia de curent electric, 7 hamsteri, 5 roți, fermă de produs electricitate îmi fac!
  • Dacă credeați că îngrășatul e numai cu mâncare, aflați că, lingând un timbru, v-ați pricopsit cu 5,9 calorii.
  • Puțină matematică: 111 111 111 x 111 111 111 = 12 345 678 987 654 321
  • Dacă vei căuta pe google askew vei constata că afișajul stă într-o parte… Pentru do a barrel roll vă las să experimentați! Când m-am minunat singură, Andrei mi-a spus pe tonul lui de adolescent a-toate-știutor că mai sunt multe, dar pot să mă bucur de acestea deocamdată.
  • Dacă te sui pe cântar și nu îți place afișajul, poate aștepți să ajungă luna deasupra ta. Forța ei de atracție te mai ridică un pic. Sigur funcționează, dacă poate să ridice tot oceanul câțiva metri, nu?

La verificarea finală a articolului, Iris mi-a făcut observație că era mai interesant cât slăbești dacă topești în gură un cub de gheață sau cum a apărut folia de împachetat cu bule. Vă las să descoperiți!

Cartea este recomandată de la 6 ani și este disponibilă în librăria editurii Paralela 45, dar și la elefant, libris (o puteți și răsfoi), eMag, carturesti, librarie.net, cartepedia, bookcity.

Podkin Kieran Larwood

Legenda lui Podkin O Ureche – Kieran Larwood

Podkin Kieran Larwood

Printre aparițiile pentru copii de la începutul verii la Editura Paralela 45 este și volumul Legenda lui Podkin O Ureche, de Kieran Larwood. Aveam de făcut două drumuri lungi prin oraș și am decis să îmi țină de urât Podkin, căci eram destul de curioasă ce are atât de special povestea încât copiii au apreciat-o chiar folosind cuvinte de laudă și încadrând-o la „de neuitat”, ba mai mult, are și premii în palmares.

M-am așteptat la un roman de aventuri, dar de fapt este o povestire în ramă, recomandabilă copiilor mai mari (cel puțin clasa a III-a), cu experiență în domeniul lecturii. Dacă introducerea în poveste este accesibilă, revenirile la momentul prezent se realizează destul de brusc pentru un cititor neexperimentat. Firele narative se împletesc în funcție de decizia povestitorului și nu urmează neapărat criteriul cronologic. Volumul începe cu o hartă a lumii în care se desfășoară acțiunea, foarte utilă pentru cei mici pentru a înțelege, dacă încă nu sunt familiari cu punctele cardinale, unde se află eroii. Un alt motiv pentru care volumul este recomandat copiilor mari: nu are poze; nu este complet neilustrat, câteva imagini mari, pe două pagini, îmbogățesc ici-colo povestea, pentru a ajuta copiii să își imagineze mai ușor detaliile, chiar dacă sunt alb-negru și nu color.

Dar mi-a plăcut! Mi-a plăcut în primul rând finalul. Nu m-am așteptat la acesta, chiar dacă bănuiam o implicare a povestitorului în acțiunea descrisă. Apoi, s-a adăugat modul în care autorul a spus de fapt o poveste a relației complicate dintre frați, a rolurilor pe care aceștia sunt nevoiți să le joace mai ales în lipsa adulților. Cred că, de fapt, copiii care citesc cartea se regăsesc, cumva, într-unul din cei trei frați, fie cel mai mic, mereu protejat de ceilalți, fie cei mari, rivalizând din te-miri-ce motiv. În cele din urmă descoperă acel „ceva“ ce îi face să se sprijine la nevoie și să treacă peste neînțelegerile mărunte.

Al doilea motiv pentru care mi-a plăcut, poate mai mult decât primul, este că dă un sens educației. Sunt mulți copii care pun la îndoială sensul lecțiilor, fie ele la școală sau lecții de viață date de părinți. Este ceea ce face și Podkin, un iepuraș visător și răsfățaț, moștenitor al tronului, care, acoperit de această plasă de siguranță a destinului deja scris, se eschivează de la lecții și nu-și îndeplinește îndatoririle. Poate că el nu înțelege de ce trebuie să învețe geografie sau să mânuiască armele, însă viața îl ia prin surprindere și îl pune în fața unor provocări pentru depășirea cărora ar fi avut nevoie de aceste abilități. Momentul în care conștientizează acest lucru este prea târziu pentru a recupera, însă învață din greșeli. Sper ca greșelile lui să fie lecții și pentru copiii care citesc, fără să mai experimenteze pe pielea lor atunci când adulții le spun, aparent fără motiv, că trebuie să facă un anumit lucru.

Dar am greșit când m-am apucat de citit. Nu m-am uitat cu atenție pe ultima copertă și… am înțeles târziu de ce mi se părea că povestea mai are încă „mult“, dar eu mă apropiam vertiginos de finalul volumului. „Saga celor cinci tărâmuri“ nu s-a încheiat, aventurile lui Podkin sunt abia la început, urmează volumul al doilea, Secretul Scorburii Întunecate și sper ca și în România povestea să se bucure de același succes ca în afară, pentru că deja sunt 3 volume iar seria urmează a fi extinsă la 6. Bineînțeles că puteți citi rezumatele disponibile pe net, însă nu le spuneți și copiilor, lăsați-i să descopere povestea pas cu pas, alături de eroii pe care îi vor îndrăgi cu siguranță.

Volumul este disponibil în librăria editurii Paralela 45, dar și la LibriseMag, elefant, Librarie.net, Cel.ro, BookCity, sau, dacă nu mai aveți răbdare cu continuarea, și în limba engleză la BookDepository, okian, books-express.

 

 

Jocuri logice și de antrenament - editura Paralela 45

Jocuri logice și de antrenament – editura Paralela 45

În primăvară, chiar după ce bifasem în săptămâna „altfel” matematica distractivă (e drept că anul acesta deloc distractivă după comentariile copiilor), a apărut la Editura Paralela 45 o colecție cum mai rar găsești acum pe piață pentru copii: Jocuri logice și de antrenament. Spun „mai rar” pentru că senzația mea când le-am răsfoit a fost aceea de întoarcere la copilărie, la colecția de reviste Șoimii Patriei, Luminița, Mihaela, almanahurile de cele mai diverse tipuri pe care le vânam la sfârșit de an, toate pline cu jocuri de acest tip. Uite-așa mai scutur de la naftalină un articol mai vechi, poate văd și copiii de azi cum arătau „cărțile” noastre. Nu cartonate, nu lucioase, dar „deștepte”!

Mi-a părut rău că nu am știut de colecție înainte de ora „distractivă” de anul acesta, pentru că aș fi reușit, cu ajutorul ei, să improvizez măcar o urmă de amuzament în acea zi extrem de serioasă. Sunt exact genul de cărticele, sau hai să le zic mai bine caiete de lucru, pe care copiii să le țină la școală în sertarul lor și la care să apeleze atunci când „au terminat”. La orice probă de evaluare ar rula, dacă e creată cum trebuie, măcar vreo 5 tot trebuie să termine (mult) mai devreme decât ceilalți. Când încep cu refrenul acesta… „Doamna, am terminat!” – „Și eu… Și eu…” trebuie să existe un plan de rezervă.

La cei mici funcționează mesajul scris pe foaie – „Dacă ai terminat, colorează desenul”, dar la cei mari e un motiv în plus de plictiseală. Până semestrul trecut, când eram singură în clasă, fără tura de după-amiază, soluția era biblioteca clasei, de unde se serveau măcar cu o revistă, să aibă ce face până se sună. Apoi, când din considerente de „cei de după-amiază distrug tot” am încuiat biblioteca, nici că s-au mai apropiat așa ușor de ea! Ce bune ar fi fost volumele acestea să-i țină ocupați, dar și să-i provoace nițeluș altfel decât reușim noi prin conținuturile clasice…

Totuși, propunerile de joacă ale colecției nu sunt deloc departe de ceea ce programa propune, așa cum sunt structurate și volumele, pe vârste. Sunt 6, deși clasele de primar sunt 5, pentru că e relativ greu să tragi o linie. Cumva și cei de clasa a IV-a trebuie să aibă o „provocare” mai serioasă cu care să-și încerce puterile.

La prima răsfoire – pe toate simultan – vezi imediat că sunt tipărite la două culori. Mai multe le-ar fi făcut poate mai atractive grafic pentru copii, însă nu cred că imaginea fotografică este cea importantă la genul acesta de joc. Atenția trebuie să fie în altă parte. Mi s-a părut însă amuzantă legătura între culoarea coperții și cea de la interior, cu tonuri și nuanțe.

Jocuri logice și de antrenament - editura Paralela 45

6+ este recomandat clasei pregătitoare, deși aș zice că pentru al doilea semestru, când deja cunosc literele și buchiseala funcționează pentru a nu depinde de un adult pentru lectura cerințelor. Nu că e un lucru rău, dar adulții care lucrează cu copiii au un defect major: ei știu mai bine tot ce trebuie făcut, nu lasă deloc copilul singur să exploreze și să gândească. Cum adică, n-a priceput în primele 5 secunde după lectură? Musai îi dai mură-n gură tu repede… Tipurile de jocuri incluse sunt cele de asociere diversă (umbre, funcționalitate, imagine-cuvânt, refacerea întregului), pătrate magice de toate tipurile, serii crescătoare și descrescătoare, aranjare în serie după model, exerciții de cultivare a limbii, identificare a sunetelor, formare de perechi și de mulțimi după anumite caracteristici, raportarea numărului la cantitate, probleme cu operații aritmetice simple (adunare și scădere), exersarea lateralității, intuirea formelor geometrice, orientare spațială, utilizarea orientării în grafice și tabele. La final, sunt incluse soluțiile exercițiilor mai dificile (în toate volumele).

Următoarele diversifică tipurile de jocuri și crește dificultatea acestora, ajungând la 11+ la probleme de logică matematică, cu mai multe operații sau care solicită deprinderi și abilități mai fine de atenție la detalii și vedere în spațiu. Ceea ce reușesc din plin toate caietele este ca, prin joc, așa cum și trebuie la această vârstă, copilul să învețe. Și e bine să se lupte singur cu ele, iar ajutor să înveți să ceri doar când ți-ai epuizat toate ideile și forțele. Copiii de azi sunt generația google. A aruncat un ochi și nu a intuit rezolvarea? Îl ia pe nu știu în brațe și strigă după ajutor. Îmi povestește o colegă ce stă la after-school că vin, deschid caietele și încep: nu știu să fac tema! Dar… ai citit lecția? O dată, de două, de trei… Constatau surprinși că, după ce citeau, tema era mai mult decât simplă!

Însă copiii noștri sunt obișnuiți să fie scutiți de „greu”, începând cu vârsta cea mai fragedă, când nu sunt lăsați să facă nimic. Doamne-ferește să fie frustrați că nu pot încheia un nasture sau lega un șiret… apoi ghiozdanul e prea greu… și în cele din urmă școala e copleșitoare. Și ca o paranteză, părinții sunt speriați de-a dreptul să-i lase să se plictisească. Nu cumva să stea într-o sală de așteptare să numere plăcile de gresie… suzeta electronică funcționează, imediat sunt cuplați la telefonul magic și salvator.

Poate vă gândiți și la o altfel de soluție, mai ales acum în prag de vacanță când momentele „moarte” vor fi destule – un drum lung cu trenul sau cu mașina, ori stat la umbră în orele toride ale amiezii.

View this post on Instagram

La joaca #edituraparalela45 #jocurilogice

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Revenind, vă recomand ca, dacă vă hotărâți la un volum conform vârstei, să îl luați împreună cu cele „vecine”. Dacă întâmpină dificultăți, poate coborî nivelul, iar după antrenament să urce iar. Și, la finalizarea volumului potrivit, va avea și o provocare cu care să-și încerce puterile. E ca la săritura cu prăjina. Dacă ai trecut peste un nivel, de ce să nu urci mai sus?

Caietele sunt disponibile în librăria online a Editurii Paralela 45 (acum și cu reducere), dar și în librării precum  Libris  Elefant  eMag  Librărie.net  Cărturești  Cartepedia  Cel

Mai mult ca perfectul - Aivi Dal

Mai mult ca perfectul – Aivi Dal

Printre cărțile cu care m-am întors de la Bookfest a fost și Mai mult ca perfectul. Momentul în care am primit-o a fost însoțit de „avem ceva altfel, sigur o să le placă copiilor”, „e ușoară, amuzantă, în genul povestirilor de școală din Jurnalul unui puști”. Cum nu consider jurnalul o carte, ci mai mult benzi desenate de amuzament, „hamburgeri de consumat rapid” (Rui Zink), n-am căzut pe spate când am auzit. Dar A., când mi-a recomandat cartea, avea ceva în privire, o lumină pusă pe șotii, așa că am riscat. În definitiv, timpul pentru lectură nu părea a fi foarte mare, m-am apucat să citesc.

Mai mult ca perfectul - Aivi DalAm aruncat un ochi la autor, nici asta nu mi-a dat de gândit. Părea a fi un străin. Ok, cine știe ce traducere ușurică pentru elevi care vor să se laude că au citit „o carte”. Nu m-am uitat nici pe pagina 2, să văd dacă originalul e în altă limbă. Doar că, la un moment dat, lucrurile au luat o întorsătură la care nu mă așteptam. Deși sunt o persoană care rezistă greu la suspans, nu citesc înainte despre ce e vorba. Nici despre autor. Nici coperta 4. Altfel cum mai descoperi surpriza? Iar eu chiar am avut parte de o surpriză de proporții, când mi-am dat seama că autorul este român. Mici-mari detalii din poveste mi-au schimbat cu totul modul în care am privit lucrurile. Apoi m-a contrariat și altceva: detaliile din viața gimnazială românească erau atât de bine surprinse (parcă era Iris seara când vine de la școală!), încât cel care povestea nu putea fi decât cineva care trecuse de curând prin aceste „experiențe”. Lucrurile însă se băteau cap în cap, finețuri strecurate ici-colo, alte experiențe de viață, îmi conturau ca autor un tânăr, nu un adolescent… Unul din acei tineri minunați pe care știu că îi avem, cu un spirit critic ce-i înspăimântă pe cei ce doresc să conducă turme la tăiere.

Am terminat volumul și am dat mesaj la editură. Vreau să vorbesc cu autorul. Însă au venit concediile și-am reluat legătura abia acum. Am reluat și lectura, căci mi se părea că nu am reținut destule detalii. Foarte rar citesc cărțile a doua oară și în niciun caz în timp atât de scurt. Acum nici nu pot să descriu surpriza pe care am avut-o să aflu că autorul nu este unul, ci doi, că este mama și fiul, licean. Pur și simplu am căzut pe spate, la propriu. Am citit apoi și alte prezentări de pe net și cred că uneori ne grăbim să încadrăm repede lucrurile într-o categorie. Da, e o lectură accesibilă pentru copii, da, se citește repede, da, totul e povestit cu umor. Dacă te mulțumești cu atât.

Andrei a parcurs-o repede. În ultimul timp foarte greu scot de la el impresii, e adolescentul acela nu-prea-pe-placul-părinților care le știe pe toate și nu le împarte cu nimeni. Mi-a zis doar că e o carte despre realitatea din școală, nici mai mult, nici mai puțin, că e valabilă oriunde, dar mai ales în România, unde sigur e scrisă. Total de acord cu el. Faptele povestite sunt inspirate din realitate. Inițial am avut impresia că este vorba despre un elev de clasa a VI-a, finalul m-a convins, printr-un indicativ de vârstă, că terminase clasa a VIII-a, și evaluarea națională menționată era aceea „importantă” cu care se stresează toți (și pe care vrem să o uităm repede!).

Însă ce pot spune e că cititorii acestui volum trebuie împărțiți clar în trei categorii:

  • copiii, care se vor amuza o oră, citind, nu privind un ecran. Dacă sunteți deschiși la minte și o citiți înainte, puteți comenta împreună, sau să-l provocați să „(de)scrie” alte capitole cu propriile lui experiențe. De la Iris am atâtea exemple, că ar deveni o serie fără sfârșit să le punem pe hârtie.
  • părinții, care poate ar deschide în al doisprezecelea ceas ochii la problemele cotidiene ale copiilor. Da, pentru că suntem o categorie cu capul plecat, știm să vorbim perfect pe la colțuri, dar când vine vorba să luăm atitudine, să schimbăm ceva, plecăm capul și nu zicem nimic. Lista poate fi lungă… însă ghiozdanul supraîncărcat și temele în cantități exagerate nu au scăpat penelului. Apoi, tot pentru părinți, mai ales pentru cei care au impresia că nu le povestesc copiii ce se întâmplă la școală, unde mereu „fac bine”, poate fi un mod de a accesa această realitate. Și nu, nu se exagerează cu nimic, nicăieri. Nici la atitudinea copiilor unii față de alții, nici la „respectul” pentru cadrele didactice ori față de lucrurile personale… toate sunt descrise rapid, din câteva tușe, așa cum sunt. Și, dacă la început râdem, pe bune că la final ar trebui să plângem! Așa sunt copiii noștri, așa arată mediul în care trăiesc o bună parte din zi.
  • profesoriicare ar trebui să privească obiectiv cartea. Nu am idee dacă persoanele care au inspirat personajele au învățat ceva din această lecție. Dacă un copil a evidențiat anumite trăsături, fapte, cuvinte, înseamnă că el le percepe ca fiind în neregulă. Personal abia aștept să mă întorc la școală și să discut cu ai mei copii feedback-ul pe care mi l-au dat. Sunt până la urmă prea multe sau prea puține teme? Glumele sunt bune sau sunt nesărate? E bine să fim mai relaxați sau mai stricți? Am cunoscut un singur profesor care, după un feedback complet negativ a fost capabil să depășească momentul, să ridice capul, să-și schimbe comportamentul și să meargă înainte, fără să poarte ranchiună sau să reproșeze ceva. Sper ca undeva, în viața asta, să-i pot spune că are tot respectul meu pentru atitudinea aceasta. Am și reversul medaliei, dar prefer să nu-mi amintesc.

Volumul, publicat sub pseudonim, putea fi lejer însoțit de disclamer-ul „orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare”, face însă o radiografie mult prea rapidă a unui an școlar. E de apreciat că nu ratează nimic, toate problemele sunt pe listă, dar ele trebuie ceva mai mult analizate. Nu de alta, dar mi-e teamă că, tratând totul cu umor, să nu cădem în extrema cealaltă și să ignorăm gravitatea faptelor. Aici includ în mod special cazurile de bullying care se strecoară în poveste:

  • relațiile între băieți și fete, care fac deliciul celor rămași pe margine, cei care încă nu „s-au țucat”. Că X merge și o ia pe Y din clasă, că se sărută pe hol sau în baie, că Z cere numărul lui M, toate sunt detalii pe care le știm toți. Aceste mici furtuni într-un pahar prin care toți trecem, exagerate la nivelul unui colectiv mai mare, pot fi o adevărată dramă pentru cel implicat.
  • momentul în care eroul volumului, domnul Perfect, devine șeful clasei și își terorizează la propriu colegii. Recitind acum volumul am făcut o altă paralelă… el pornește de la ideea că a fost votat, deci poate face ce vrea, toți îi datorează supunere fără să crâcnească. Și mă opresc aici cu comentariul, vă spun doar finalul: prin vot democratic a fost dat jos, toți au fost de acord, cu o singură abținere, a lui. (Să dea Domnul!…)
  • închiderea în dulap a unui coleg, de către toți ceilalți, și ironizarea momentului în timpul orei, până reușește profesorul să își dea seama și să-l scoată pe amărât de acolo. „Alex stătea chircit covrig într-un colț și își ascundea fața în mâini. Lacrimile îi șiroiau printre degete. Profu l-a tras afară, dar Alex și-a păstrat multă vreme expresia de teroare.” Vinovații – cam toți ceilalți. Intervenția profesorului? Aici este momentul în care se arată că era complet depășit de situație. Nimeni nu îți spune ce să faci, pentru că nu există prevederi în acest sens. „… ne-a pedepsit cum știa el mai bine, două duzini de exerciții din culegerea de mate.” Discuția despre bullying, despre cum nu se conștientizează fenomenul, despre faptul că nu ai niciun instrument la îndemână să poți interveni eficient… despre acestea nu se vorbește. Nu în volum, căci nu mă așteptam la asta, ci în general. Însă convingerea mea e că personajele nu au înțeles nimic din greșeala lor. „Pentru sistemul vostru alterat de gândire, singura chestiune care funcționează e pedeapsa.” Vreau să cred că nu este așa și cel puțin în mesajele pe care le transmitem copiilor, nu aceasta ar trebui să fie soluția. Dacă aveți idei de rezolvare a unei astfel de dileme, chiar vă rog să folosiți rubrica de comentarii de mai jos.

Și pentru că e destulă critică și nu m-aș mai opri,iar  volumul chiar e o provocare pentru cei care vor să rămână în țară, să schimbe ceva și n-au idee de unde să înceapă, închei cu câteva mențiuni care mi-au adus multe zâmbete, dar și un gust amar al realității:

  • episodul cedării locului în tramvai, cu persoane de vârsta a treia, agresive, care au impresia că orice scaun li se cuvine și se comportă ca bebelușii la criza de doi ani, ei îl vor pe ACELA, fix acela pe care stai tu, nu contează că sunt și altele libere.
  • momentul în care Perfectul ajunge primul în clasă pentru că mai mulți colegi, mult mai capabili, s-au transferat, plecând la școli din străinătate. E un semnal subtil de alarmă, referitor la plecarea elitelor.
  • programul „Laptele, mărul și cornul”, a cărui utilitate nu a demonstrat-o nimeni printr-o cercetare (din punct de vedere nutriționist, sprijin social etc.)
  • bunica Tuți (jur că m-am întrebat dacă nu suntem cumva rude și e bunica noastră!), care le știe pe toate, le face mult mai bine decât părinții și apoi se întreabă de ce nu calcă nepoții pe-acolo decât dacă nu au de ales.
  • proiectul european de aflare a identității s e x u a l e, parodie a proiectelor făcute pe hârtie, să fie, să dea bine la dosare, dar fără nicio utilitate practică pentru copii (da, se pronunță de câteva ori în carte cuvântul s e x , pe care copiii l-au auzit, chiar dacă părinții au impresia că nu pot lega literele)
  • de departe preferata mea e profa de desen, care îl toacă mărunt pe domnul Perfect și nu îi acceptă teme făcute de părinți (în cazul lui, bunica). Nu contează ce se întâmplă cu tema. Îmi place pentru că ea insistă că fiecare trebuie să lucreze singur. Și nu, nu înțeleg ce e în capul părinților care cred că, rezolvând o temă în locul copilului, îl ajută cu ceva!

Vă las să meditați la rândurile de mai jos, apoi să decideți dacă citiți sau nu volumul, apărut la editura Paralela 45, dar disponibil și online, la elefant, librarie.net, libris, cartepedia, carturesti, cel.ro.

„Pe vremuri îmi plăcea să înot. Dar nu mai am timp să merg la înot. Nu îmi permite programul.
Pe vremuri îmi plăcea să mă joc. Dar nu mai am timp să mă joc. Nu îmi permite programul.”

 

Stapanul lupilor, Alexandre Dumas

Alexandre Dumas – Stăpânul lupilor

Am plecat în concediu cu un „plan” – să renunțăm cât mai mult la telefoane și să citim cărți adevărate. Am lăsat-o pe Iris să facă proviziile de citit și, pe lângă cele trei volume mari pe care musai le voiam… a pus ea. Așa că, după cele o mie și mai bine de pagini ale mele, am căutat să văd cu ce mă mai pot delecta.

Stapanul lupilor, Alexandre Dumas

Așa am găsit una din noile traduceri din proza lui Alexandre Dumas, Stăpânul lupilor. Cum oferta raftului de vacanță nu era foarte generoasă (Jules Verne și Radu Tudoran nu mă tentau), am zis să văd cum mă împac… era destul de bine cotată la proză fantastică, coperta patru o cota drept capodoperă a prozei fantastice, mai aveam doar de luptat cu idei mai vechi… pentru generația mea Dumas este părintele lui D’Artagnan și e greu să îl vezi altfel, așa că pot spune că m-a surprins.

Ce-i drept, pentru Stăpânul lupilor aveam un fond cât de cât propice. Fantasticul nu mi-e străin, vampiri, vârcolaci, un pic de magie, binele și răul… Recunosc că primele pagini ce aveau nota unor memorii pentru a face loc poveștii inspirate de o legendă populară păreau destul de plictisitoare. Am avut noroc că nu erau de amploare și am trecut destul de repede peste ele, dar legenda s-a dovedit la înălțime. Dacă după primele episoade ale acțiunii îți amintește de Faust și prețul vânzării sufletului, povestea are farmecul ei, iar unele momente chiar nu pot fi anticipate, cu atât mai puțin finalul. Conform credințelor, diavolul este prezent pe pământ, o zi pe an, sub forma unui lup negru, vulnerabil. Pentru o după-amiază (chiar mai puțin) mi-am amintit din nou cum e să fii la vârsta la care nu ai nicio grijă și să te lași purtat de poveste.

Iris încă nu a citit-o. Lista ei avea alt parcurs, semi-obligatoriu. N-a ajuns să stăpânească lupii, însă după înclinațiile pe care le arată pentru vietăți fantastice cartea îi va fi pe plac, chiar dacă vârcolacii sunt pe locul 3 al preferințelor, după vrăjitoare și vampiri. Poate nu e chiar o lectură pentru copii mici, dacă nu vreți să explicați de ce un conte intră pe fereastra unei doamne, însă dacă vă obișnuiți cu ideea că aveți acasă un (pre) adolescent, cred că puteți recomanda volumul.

Acesta este disponibil în librăria editurii Paralela 45(puteți răsfoi volumul) sau în librăriile online elefant, librisCărturești, Librarie.net,

Fridolin Franz Caspar editura Paralela45

Fridolin, de Franz Caspar

Fridolin Franz Caspar editura Paralela45Printre noutățile pentru copii pe care editura Paralela 45 le-a avut la BookFest, Fridolin îți lua ochii de la o poștă cu coperta lui cartonată de un albastru intens. Dar, dincolo de folia de protecție,  îți sărea mai întâi în ochi insigna cu eroul volumului, tare dornică să se agațe repejor de ghiozdanul unui iubitor de lectură și de povești. Despre carte am aflat înainte de eveniment, când proiectam un atelier de lectură, așa că am citit-o imediat cum a ieșit din tipar, înainte de târg. Culmea, aveam și la școală la română tocmai o unitate dedicată poveștilor cu animale, eram deja setată pe cățeluși și iubitori de animale. Povestea a picat la țanc.

Dacă pentru sufletul meu găsesc mai greu timp pentru lectură, pentru cei mici… e oarecum obligatoriu. Nu pot să le recomand o carte dacă eu n-am citit-o, pentru că nu merge să îi spui doar să citească, trebuie să-i dai și un motiv. Unul sincer! Și foarte sincer e că povestea lui Fridolin mi-a plăcut la nebunie, mai ales dacă accepți ca realitate ceea ce orice posesor de animăluț în casă și-ar dori să se întâmple: animăluțul să fie „vorbitor”. Că sunt inteligenți, afectuoși, fideli până la moarte, asta știm deja. Dar când din companion devine prieten… este o poveste pe care ai vrea din tot sufletul să o trăiești. Cum altfel să o faci, dacă nu citind?!

Mă așteptam să anticipez cursul evenimentelor, mai ales că am citit prezentarea de pe site înainte, de la care făcusem deja un plan: un cățel primește un cadou, îl pierde, îl caută, sigur îl recuperează și happy end. Ei bine, lucrurile nu au fost chiar atât de simple, povestea s-a complicat, răsturnările de situație au fost la tot pasul. Da, are happy end, dar nu atât de ușor pe cât mi-am imaginat. Și, dincolo de faptele povestite, este o carte despre sentimente sincere, despre atașament, despre corectitudine. Cel puțin ultima se mai găsește atât de greu la noi… dacă faci ce trebuie, ești condamnat. E bine să fii corect, dar să faci excepții pentru „cine trebuie”. Fridolin are nevoie, ca să reușească, să-și facă prieteni, să primească ajutor, dar și să se implice, să ia atitudine, să-i sprijine pe alții la nevoie. În pericol să-și piardă viața, este capabil să rămână lucid, să caute argumente și soluții, să facă compromisuri și să-și atingă scopul. Și ce îmi place și mai mult, știe ca atunci când are dreptate să-și susțină punctul de vedere, să aducă probe și să câștige. Nu cred că este o carte despre un cățel. Este un model pentru copii despre un alt mod de viață.

Vă recomand să vă opriți în vacanță și la aceasta, iar în toamnă să agățați de ghiozdan sau de penar insigna cu teckelul Fridolin. Volumul este disponibil în librăria editurii Paralela 45, unde puteți și răsfoi câteva pagini, sau pe internet, la LibrisLibrarie.net, elefant, celCărturești,

bookfest 2018 ateliere copii

Bookfest 2018 – ateliere de lectură

Seriile pentru copii de la Editura Paralela 45 își îmbogățesc colecția. Prima pe listă, cu două noi volume, „Biroul de investigații nr. 2”. După ce anul trecut au apărut și volumele 3 și 4, Operaţiunea Apus de soare și Operaţiunea Narcisa, urmează acum În căutarea reginei junglei și În căutarea căpitanului Krogh.

Tot pentru cei mici, în ediție cartonată, a apărut povestea lui Fridolin, un teckel care primește de ziua lui o frumoasă zgardă roșie cu ținte aurii. Bucuria lui este de scurtă durată, când constată că toți câinii din oraș îl fugăresc ca să i-o ia. Fridolin scapă, dar își dă seama cu disperare că a pierdut zgarda, așa că pornește în căutarea ei, fiindcă acasă nu se poate întoarce fără ea. Aventurile abia acum încep. Curajul și inteligența micului teckel sunt puse la grea încercare și numai prin lectură vei afla deznodământul. Singur sau… împreună cu noi, sâmbătă, 2 iunie, la Târgul de carte Bookfest din București.

bookfest 2018 ateliere copii

Atelierele se desfășoară la standul Editurii Paralela 45 din pavilionul B2, aflat în incinta Romexpo. Pentru cei care ați mai fost la Bookfest, e bine de știut că locația din acest an nu mai este în vechile pavilioane, ci în unul abia deschis.

Înscrierile se fac prin intermediul acestui formular. Atelierele sunt destinate școlarilor de orice vârstă, care știu să citească, măcar la nivelul de începător. Sperăm ca activitatea și surprizele pregătite să contribuie la magia weekendului copiilor, așa cum am înțeles că se numește perioada 1-3 iunie.

Vă așteptăm!

(Pentru orice nelămuriri sau detalii suplimentare puteți folosi formularul de contact de mai jos.)

 

Hoțul de cuvinte, de Hans Joachim Schädlich

Hoțul de cuvinte, de Hans Joachim Schädlich

Hoțul de cuvinte, de Hans Joachim SchädlichAm strecurat de dimineață în geantă o carte ce aștepta de multă vreme pe birou: Hoțul de cuvinte, de Hans Joachim Schädlich. O aveam de la târgul de carte din toamnă. Recomandată pentru 8+, îmi era clar că e genul de povestioară citibilă de copii într-o după-amiază, iar de un adult în jumătate de oră. Cum anticipam că la noi la policlinică programările sunt „pe românește, nu pe nemțește”, am hotărât să-i dedic momentele de așteptare.

Mi-a plăcut de la început. Rutina de dimineață a unui copil care se pregătește de școală. Nu contează în ce colț al lumii este, aveam senzația de deja-vu, după ce am corectat săptămâna trecută compunerile clasei mele despre cum ne pregătim dimineața pentru școală. M-a distrat argumentul din carte: de ce întârzie copilul la școală – pentru că pe drum „sunt multe de văzut”. Și el chiar are o imaginație bogată, admiră norii, le dă formă. Și asta ia timp!

Partea a doua însă devine și mai interesantă, pentru un copil care încă nu înțelege rolul cuvintelor. „Hoțul” de fapt e negustor „cinstit”, îi propune copilului un târg: îi face temele, dacă îi dă prepozițiile. Apoi prelungește târgul încă o săptămână și cere toate formele verbale în afară de infinitiv. Încântat, puștiul nu-și dă seama ce catastrofă va urma. Pur și simplu nu le mai poate folosi. Nu mai poate comunica cu prietenii, cu profesorii, cu părinții, iar soluția este… să le învețe din nou, singur, din dicționar!

Acum, când la clasa a III-a am început să studiem părțile de vorbire și începem să înțelegem cât de cât cum se leagă, povestea s-ar potrivi ca o mănușă. Un singur inconvenient are… Abia în clasa a V-a se învață prepoziția și modurile verbelor! Așadar… cum să îi explic unui copil care abia dacă identifică corect adjectivele ce sunt modurile verbale? Poate traducerea trebuia un pic adaptată realității noastre, în loc de prepoziții să apară „cuvinte de legătură”, logic le depista rolul. Cu modurile verbelor nu am nicio idee. De fapt, cum să explici infinitivul? Forma din dicționar a cuvântului, că mai mult nu prea ai cum.

Așadar, dacă optați pentru poveste la vârste mici (chiar te prinde, empatizezi cu personajul, mai ales în prima zi de școală după schimbarea orei!), explicați-le, pe înțelesul lor, ce e cu elementele acestea de gramatică. În rest, lectură plăcută!

Cartea este disponibilă în librăria online a editurii Paralela 45, dar și în librăriile online Libris, Cărturești,  Cartepedia, eMag, BookCity, Librărie.net.

Biroul de investigații nr. 2. Jørn Lier Horst; Hans Jørgen Sandnes

Biroul de investigații Nr. 2

Târgul de carte de la sfârșitul lui mai a adus câteva noutăți pentru copii la editura Paralela 45. Pe lângă seriile deja deschise și completate, a debutat cu primele două volume și Biroul de investigații Nr. 2, cu două „operațiuni”: Nor de furtună și Omul negru.

Biroul de investigații nr. 2. Jørn Lier Horst; Hans Jørgen Sandnes

Seria este recomandată copiilor începând cu vârsta de 8 ani, adică sfârșit de clasa I, când copiii abia au învățat să citească singuri. Ținând cont tocmai de acest aspect, pentru a face lectura un act ușor și plăcut, rândurile nu sunt foarte lungi, căci formatul volumului este 14.5×20.5. Caracterele folosite sunt mari (16), din familia Times, adică fonturi cu care proaspeții cititori independenți sunt obișnuiți din abecedar. Mi se pare o mare bilă albă pe care trebuie să o acord editurii, căci nu îi zăpăcește la vârste fragede cu fonturi „amuzante/comice/distractive”, dar foarte greu de deslușit și obositoare pentru copii.

Odată trecut acest hop, al accesibilității, poți lăsa povestea să te cuprindă. Și, dacă nu avem umor în cantități mari, avem enigme și mister, ingrediente la fel de apreciate de copii. În plus, cei doi eroi, o fetiță și un băiat, au chiar vârsta celor care ar trebui să citească. Limbajul folosit este accesibil, și nu este ratată nicio ocazie de a strecura în dialog sau argumentație o nouă informație științifică. La finalul primului volum, când am ajuns la prezentarea celor doi autori (norvegieni), am privit puțin cărțile și din perspectiva sistemului lor educațional, să văd în ce măsură se reflectă în povești…

Așadar, firul narativ este simplu, doi copii preocupați de evenimentele din comunitate, care se implică în rezolvarea unor cazuri ce țin chiar de competența polițiștilor. Ce nu se vede însă chiar de la prima vedere e că avem de-a face cu doi copii foarte independenți, care au acces separat la subsolul casei, unde și-au organizat singuri propriul birou de investigații. Sunt implicați în viața comunității, nu sunt indiferenți la ce se întâmplă, ba chiar citesc și presa locală. Mânuiesc extraordinar de bine tehnica, pornind de la telefoane cu internet (își trimit fotografiile, comunică cu poliția), aparate foto performante, calculator, imprimantă, și nu ezită să le folosească eficient la momentul potrivit.

Aș da aici ca exemplu prima operațiune în care cuvintele cheie descoperite în timpul investigației le par total lipsite de legătură – experiența lor de viață își spunea cuvântul (dar recunosc că abia la ultimul indiciu mi-am dat seama!), însă le-au introdus cu „+” în motorul de căutare și au obținut soluția căutată. Sunt așadar copii capabili să facă apel la sursele online de informare pentru a rezolva o problemă, înțelegând prin aceasta nu una de matematică, ci un obstacol în calea cunoașterii și înțelegerii mediului înconjurător.

Volumele apărute până acum sunt pline de astfel de rezolvări practice de probleme. Nicăieri copiii nu apelează la adulți din comoditate. Foarte clar aici este momentul în care eroul a căzut cu bicicleta și și-a julit coatele și genunchii… câți copii din ziua de azi sunt capabili să-și îngrijească singuri rănile superficiale? Sau măcar au noțiunile necesare de a da primul ajutor, fără să se panicheze?

Biroul de investigații nr. 2. Jørn Lier Horst; Hans Jørgen Sandnes

Pentru a fi pe placul copiilor, volumele încep ca piesele de teatru, cu prezentarea unei cărți de vizită, cu foto, a personajelor implicate în acțiune. Iar la final, pentru a implica și cititorul în emoția de a fi detectiv, îl provoacă, în patru pagini de sarcini („teste pentru detectivi”), să-și amintească detalii, să le caute în ilustrațiile din interior. Venind vorba de acestea, mi se par reușite și plăcute, și ilustrează perfect textul căruia i se alătură, ocupând de regulă un sfert-o treime din spațiul de lectură vizibil, fiind, așa cum le place copiilor, „o carte cu poze”.

Pentru că am tot vorbit în această vară de competențele ce trebuie dezvoltate elevilor în vederea folosirii hărților, este inclusă o hartă a localității, Elvestad, în care se petrece acțiunea, având marcate reperele indicate în acțiune.

Cei doi autori norvegieni – Jørn Lier Horst și Hans Jørgen Sandnes (și ilustrator) – au pregătit mai multe volume, urmând a fi traduse în continuare operațiunile „Apus de soare” și „Narcisa”. Dacă vă doriți un copil independent, nu ar fi rău să folosiți ocazia acestei lecturi pentru a-i oferi un exemplu.

Volumele le puteți comanda din librăria online a editurii Paralela 45, sau din alte librării online,precum: elefant, Libris, Cărturești, eMag.

PS: Jørn Lier Horst este un fost detectiv… care și-a folosit experiența dobândită în activitate pentru a scrie, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Asta pentru a lămuri veșnica întrebare „de unde le vin autorilor ideile când scriu”.

 

Jurnalul unei pisici asasine ANNE FINE

Jurnalul unei pisici asasine – Anne Fine

Am observat că în ultimul timp copiilor le plac poveștile scurte. Sunt sigură că, dacă își pun mintea cu asta, „cercetătorii britanici” vor valida imediat un studiu din care va rezulta că tehnologia pe care o au la îndemână, expunerea la tv de la vârste fragede și jocurile pe calculator au o legătură cu durata medie a lecturii… Deși nu sunt cauze de ignorat, încep să consider că generația lor a luat-o cu mult înaintea scriitorilor de cărți pentru copii, și că sunt puține cele în care ei se regăsesc.

Jurnalul unei pisici asasine ANNE FINEMi-a fost recomandată, acum mulți ani, cartea lui Anne Fine, Jurnalul unei pisici asasine. Nu știu cum de nu s-a ales cu un articol pe blog, și i-am constatat lipsa de vreo trei ori până acum, când am vrut să o recomand spre lectură. M-am lovit din nou de titlu de curând, când am scris articolul pentru jurnalul de lectură recomandat celor mici, și-am zis că, pentru hohotele de râs pe care le-a stârnit, pisica asta merită mai multă atenție din partea mea.

Nu știu ce clasă voi avea anul acesta, însă, în funcție de vârsta lor, intenționez să organizez un moment de „poveste”. Cu siguranță nu mai sunt mulți cei care au citit, în reviste, poveștile prezentate în foileton. Așa vreau să procedez eu cu unele dintre cărțile pe care le-am pus deja de-o parte, și Jurnalul acestei pisici se pretează de minune. Acțiunea este suficient de rapidă, umor există din belșug, suspans și surpriză, plus un stil fantastic de expunere… Mi-e teamă, legat mai ales de acest volum, că, deși mi-am propus să iau capitol cu capitol, sau să ocup maxim 15 minute… va trebui parcursă dintr-o dată. A fost și reacția mea la prima lectură: am devorat-o, fiecare pagină creștea curiozitatea și tensiunea, și voiam mai mult…

Deznodământul n-am să vi-l spun. Și, dacă mă credeți pe cuvânt, nu citiți niciun rezumat înainte. Savurați-o așa cum este. Treceți peste copertă (aș zice că merita mai mult la grafică), și aruncați-vă în poveste. Este doar o poveste scurtă, un adult n-ar trebui să aibă ce face cu ea într-o oră, un copil – ceva mai mult. Concluzia însă va spune multe despre ce înseamnă să judeci și să fii judecat superficial, după aparențe, și nu după faptele reale! Are legătură cu realitatea pe care o trăim, în care prea repede ne grăbim să punem etichete, să arătăm cu degetul și să condamnăm.

Căutând câteva informații despre Anne Fine, mi-am explicat și umorul fantastic al acestui volum. „Doamna Doubtfire” vă spune ceva? Dacă nu vă spune, musai căutați filmul. Scenariul e bazat pe o nuvelă ce-i aparține aceleiași autoare. (Aș recomanda cartea, dar cum nu am citit-o… oare și în acest caz filmul e mai slab decât cartea, cum se întâmplă de obicei?)

Și, tot cu această ocazie a căutărilor, am văzut că aventurile pisicii asasine au și continuări…

Cartea este disponibilă în librăria online a editurii Paralela 45, sau în alte librării: elefant, Libris, eMag, Cărturești, sau dacă preferați, în limba engleză, la BookDepositoryokian, books-express.

Lectură plăcută!


Edit, 2019: Colecția a crescut între timp și a căpătat o nouă înfățișare grafică, cu coperți cartonate.