Am încheiat primul concurs cu premii al acestei toamne, concurs organizat cu sprijinul Editurii Cartea Copiilor. Ultima temă de rezolvat a fost una de modelaj. Copiii au îmbarcat două ciupercuţe, speriate de ploile care ne-au cam înecat finalul de septembrie. Unele au fost mai speriate, altele au fost amuzate de această călătorie cu o ambarcaţiune improvizată. Nu le pot reda aici pe toate, dar le puteţi vedea în pagina concursului.
Concursul s-a încheiat, dar săptămâna aceasta copiii mai acordă puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de Editura Cartea Copiilor.
Concursul a fost alcătuit din trei probe, desfăşurate în perioada 16 septebrie – 6 octombrie 2013, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere valabile în librăria online, în valoare de 25 lei. Premiile beneficiaza de livrare gratuita.
Recomandări pentru câştigători:
Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care au participat au primit o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii.
Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.
Câştigătorii sunt:
8 | David A., Bârlad, 5 ani |
31 | Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa |
33 | Larisa Bianca P., Baia Mare, clasa I |
10 | Denisa Maria H., Iasi, 5 ani |
7 | Claudia M., Bucuresti, 3 ani |
Participanţii la extragere au fost:
1 | Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIIa | 30 | Ionut F., Dragasani, 5 ani |
2 | Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa aIIIa | 31 | Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa |
3 | Andrei Dumitru M., Fratautii Noi, 4 ani | 32 | Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa |
4 | Andrei R., Bucuresti, 3 ani | 33 | Larisa Bianca P., Baia Mare, clasa I |
5 | Andreia Claudia S., Baia Mare, clasa a IVa | 34 | Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa |
6 | Andreia Claudia S., Baia Mare, clasa a IVa | 35 | Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa |
7 | Claudia M., Bucuresti, 3 ani | 36 | Maia M., Satu Mare, 5 ani |
8 | David A., Bârlad, 5 ani | 37 | Maria A., Iasi, clasa a IIa |
9 | David N., Oradea, 5 ani | 38 | Maria P., Popesti Leordeni, 6 ani |
10 | Denisa Maria H., Iasi, 5 ani | 39 | Maria Rita L., Costeiu, 5 ani |
11 | Denisa Maria H., Iasi, 5 ani | 40 | Maria Rita L., Costeiu, 5 ani |
12 | Dragos Valentin B., Vaslui, 6 ani | 41 | Maria Rita L., Costeiu, 5 ani |
13 | Eduard B., Gaesti, 5 ani | 42 | Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani |
14 | Eduard B., Gaesti, 5 ani | 43 | Mihai Matei S., Bucuresti, 5 ani |
15 | Eduard Valentin B., Gaesti, 5 ani | 44 | Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa |
16 | Elena Delia G., Frecatei, 4 ani | 45 | Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa |
17 | Elena Delia G., Frecatei, 4 ani | 46 | Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa |
18 | Elena Delia G., Frecatei, 4 ani | 47 | Ruxandra Maria F., Bucuresti, 6 ani |
19 | Emma J., Oradea, 5 ani | 48 | Ruxandra T., Otopeni, clasa I |
20 | Emma J., Oradea, 5 ani | 49 | Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I |
21 | Flavia Maria N., Navodari, clasa I | 50 | Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I |
22 | Flavia-Maria N., Navodari, clasa I | 51 | Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I |
23 | Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa | 52 | Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani |
24 | Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa | 53 | Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani |
25 | Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa | 54 | Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani |
26 | George Alexandru M., Tinca, 4 ani | 55 | Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I |
27 | Georgiana Patricia H., Baia Mare, 6 ani | 56 | Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I |
28 | Giulia Andreea H., Baia Mare, 4 ani | 57 | Tudor C., Bucuresti, 3 ani |
29 | Ioan A., Videle, 5 ani | 58 | Vlad C., Bucuresti, 4 ani |
Mulţumesc Editurii Cartea Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!
- Hora Unirii – ghirlandă (decupaj) - 22 ianuarie 2025
- Românași din linguri de lemn - 21 ianuarie 2025
- Somnoroase păsărele-colaj pentru pici - 11 ianuarie 2025
Multumim din suflet Talente de Nazdravani si Editurii Cartea Copiilor, suntem printre castigatori.
Denisa Maria H. este castigatoarea iar parintele care ridica premiul este Maria Halip din judetul Iasi, [edit]
Am vrea urmatoarele carti: http://www.carteacopiilor.ro/catalog/calatorie-printre-ierburi-si-lumina.html si http://www.carteacopiilor.ro/catalog/ziua_lui_miffy.html (platim diferenta de bani)
Ah…ce aproape am fost :P.mr random ne-a fentat de data asta :P. felicitari castigatorilor!!! sa va bucurati de premii si sa ne mai bucurati si pe noi cu creatiile voastre!
Concursuri saptamanale avem pana la Craciun… timp este 🙂
MULTUMIM, fetita mea este super fericita.
Nume participant: Povara-Dragos Larisa, Baia Mare clasaI
Nume parinte: Povara-Dragos Diana
Adresa: jud: Maramures, Loc: Baia -Mare, [edit]
Noi am dori acesta carte http://www.carteacopiilor.ro/catalog/stejarul-pitic-cel-mai-bun-tatic.html +diferenta si daca s-ar mai putea am profita de acest transport gratuit si am mai comanda ceva cu plata ramburs.
Puteti comanda peste, transportul gratuit il aveti oricum.
Cele trei zile avute la dispozitie de castigatori pentru a revendica premiile s-au scurs…
Au revendicat si vor primi voucherele
33 Larisa Bianca P., Baia Mare, clasa I
10 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani
Din pacate au pierdut premiul:
31 Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa
8 David A., Bârlad, 5 ani
7 Claudia M., Bucuresti, 3 ani
In urma extragerii de azi, castigatorii sunt:
Here are your random numbers:
22
25
43
Timestamp: 2013-10-11 06:37:34 UTC
Aveti la dispozitie trei zile incepand de acum pentru a revendica premiile. Indicatii aveti mai sus, in articol.
22 Flavia-Maria N., Navodari, clasa I
25 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa
43 Mihai Matei S., Bucuresti, 5 ani
Nu inteleg, am fost primii care am trecut adresa si numele copilului………
Scuze, am copiat invers, am remediat.
Erao oricum doar doua revendicate, dar in loc sa selectez Denisa, am selectat David.
Multumesc, ma speriasem 😀
Ce bucurie!!! Nume castigator: Lung Gabriel, nume parinte Lung Inocentiu adresa com Costeiu [edit]
Buna ziua ! Multumim foarte mult Talente de Nazdravani ! Suntem numarul 43 – Serban Mihai Matei 5 ani ,Bucuresti ,mama Serban Cristina Luiza [edit]
Felicitari nazdravanilor!Suntem mandrii de nu mai putem ,multumim si vom mai participa!Ambrono Oana [edit]
Din pacate premiul nu a fost revendicat la timp, si de dimineata am facut o noua extragere… Imi pare tare rau 🙁
https://talentedenazdravani.eu/blog/2013/10/07/frunze-aramii-la-final-de-concurs/comment-page-1/#comment-27656
Numele copilului: Nasturas Flavia-Maria
Numele parintelui care va ridica premiul: Nasturas Valeriu-Dorin
[edit]
Acest concurs s-a incheiat in mod oficial. Premiile au fost revendicate in totalitate.
Castigatorii vor fi contactati pe adresa de email pentru informatii suplimentare.
La ridicarea premiului va rog sa reveniti in aceasta pagina si sa adaugati un mesaj, daca totul a fost ok.
Multumesc tuturor pentru participare.
castigatorii au primit premiile? noi inca il asteptam pe al nostru….
Intreb si revin.
Am primit confirmarea ca s-au trimis, astept acum sa ajunga :).
Am primit avizul de la posta. O zi buna.
Am primit premiul, multumim tuturor inca o data!