Mos Timp si spiridusii lui – decor printabil

Mă apropii încet-încet de cea de-a patra aniversare a blogului, şi, dacă ar fi să fac un bilanţ, cel mai mare succes l-au avut decorurile pe care le-am construit împreună cu graficianul şi amicul meu Emanuel Pavel. Foarte mulţi dintre cei care au ajuns la mine pe blog, au ajuns căutând „decor /anotimp/ grădiniţă”. M-am străduit să le trimit tuturor, într-o limită rezonabilă de timp, aceste decoruri cu zânele-anotimpuri.

Pentru cei care nu ştiu, în spatele unui astfel de proiect este foarte multă muncă. În primul rând, munca lui Emanuel Pavel, ca grafician. Apoi munca mea, să pregătesc decorul într-o formă în care să îl puteţi printa şi monta. Puteţi pune şi la final efortul de a trimite acest material tuturor.

Toamna aceasta ne-am gândit că s-au cam plictisit copiii de atâtea zâne, şi să încercăm ceva nou. Cum tema (ano)timpului este una de bază în decorarea sălilor, l-am cerut pe Moş Timp. Fiicele le avem deja, m-am gândit că nişte spiriduşi mai năzdrăvani ar fi pe placul copiilor. Pe Moş Timp l-am vrut asemănător lui Gandalf, căci m-am îndrăgostit eu de personaj, iar spiriduşii au fost alegerea lui Emanuel.

spiridusi

Îi mulţumesc încă odată pe această cale lui Emanuel Pavel. Puteţi vizita site-ul lui aici, şi sunt sigură că îl găsiţi ca ilustrator în foarte multe materiale pentru preşcolari şi şcolari mici (vezi materialele de la editurile Paralela 45, Marcela Peneş, Aramis etc.) Dacă aveţi vreodată nevoie de grafică pentru diverse evenimente, ilustraţie de carte, îl puteţi contacta la adresele de pe site, şi sunt sigură că veţi obţine sprijin.

Revenind la materialul cu Moş Timp, acesta îl primiţi la cerere, printr-un mesaj la acest articol. Lăsaţi o adresă de mail corectă, şi în cel mult o săptămână veţi primi pe mail fişierele şi indicaţiile de asamblare. Dacă nu aţi primit, verificaţi şi folderul spam, apoi mesajul lăsat la articol. În cazul în care mailul mi se întoarce, adaug un răspuns, să ştiţi ce s-a întâmplat. Dar de trimis, trimit cu siguranţă.

Am marea rugăminte, ca să nu spun că este condiţia cu care ofer acest material: nu vreau să îl găsesc postat nicăieri, nici pe didactic, nici pe facebook, nici pe alte forumuri. Dacă doriţi să-l recomandaţi prietenilor, daţi mai departe linkul articolului, folosiţi butoanele de la final de share, dar nu distribuiţi materialul fizic.

Nu vreau să scriu acum definiţii asupra drepturilor de autor, care ne aparţin, mie şi lui Emanuel Pavel. Nu vreau să reamintesc că este un material oferit gratuit, pentru care nu este nimeni obligat să plătească ceva (dacă doriţi să ne recompensaţi cumva, exista în stânga un buton pentru donaţii prin PayPal). Dar puteţi ajuta prin recomandarea linkului, vizitarea site-ului, chiar lasarea unui comentariu la articolul din care aţi folosit un material sau o idee. Ajută moral, căci vedem că nu muncim degeaba. Ajută site-ul să crească, şi implicit să atraga atenţia unor eventuali sponsori. Da, nu plătiţi direct pentru un material, dar beneficiaţi de ajutor şi ne sprijiniţi la rându-vă să primim o recompensă pentru această muncă. O puteţi face şi participând la concursuri, mai ales cele fulger, dacă sunt în desfăşurare. Sau un simplu click pe butonul de „Like&Share” şi tot este un semn de multumire, dacă pentru un comentariu nu aveţi timp.

Puteţi sprijini acest site şi prin achiziţia de produse din magazinele recomandate pe coloana din dreapta. Unele oferă comision, de la 2% la 7-8% (pentru cărţi). Nu e mult un comision de 2-3 lei, din care mai plăteşti şi toate taxele către stat („doar” 52,8%), dar se strâng, şi mai plăteşti o factură de întreţinere a site-ului, mai cumperi un material, sau mai amortizezi din timpul investit pentru crearea materialelor. La fel, un sprijin important este vizitarea site-urilor sponsorilor concursurilor de pe site, contează enorm în luarea unei decizii la oferirea premiilor pentru un viitor concurs.

Vreau să cred că putem să ne construim o lume în care să ne respectăm munca şi în acelaşi timp să ne uşurăm viaţa. Iar dacă nu putem oferi o răsplată financiară pentru efortul cuiva, măcar un efort de câteva minute care să compenseze acele zile de muncă.

Nu cer mult. În schimb ofer idei, soluţii şi timpul meu, atât cât am.

buton-zane

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Proiecte diverse and tagged , , , , , , .

759 Comments

  1. Buna ziua! Va admir foarte mult, am aflat azi despre d-voastra si am admirat pe Mos Timp! Va rog frumos sa-mi trimiteti si mie, daca se poate materialul cu Mos Timp! Este superb! Mult respect si succes in munca D-voastra!

  2. Buna ziua, apreciez foarte mult munca voastra si mi-as dori sa inveselesc sala de clasa cu personajele create de voi. Recent am aflat de acest site. Nu pot sa zic decat Respect pentru munca depusa 🙂

    • Am uitat sa mentionez, imi doresc foarte mult, in limita posibilitatilor, anotimpurile si Mos Timp. Sa aveti un an cat mai bun!

  3. Buna ziua ! Va rog frumos sa-mi trimiteti si mie , daca se poate materialul cu Mos Timp si cele patru anotimpuri.Va multumesc mult!!!O zi cat mai buna !!!

  4. Buna ziua, va apreciez foarte mult materialele create. Va rog frumos sa-mi trimiteti si mie Mos Timp. Va multumesc anticipat!!!!

  5. Buna ziua!

    Imi place foarte mult materialul dvs. Puteti sa-mi trimiteti pe mail materialul Mos Timp si spiridusii?
    Va multumesc si va felicit pentru materialele deosebite pe care le-ati realizat.

  6. Buna ziua ! Va rog frumos sa-mi trimiteti si mie , daca se poate materialul cu Mos Timp si cele patru anotimpuri.Va multumesc mult!!!O zi cat mai buna !!!

  7. Sunt minunate decorurile, o munca extraordinara pe care o impartasiti. As dori si eu „Mos Timp si spiridusii lui”, va rog.
    Va multumesc!

  8. Buna seara!Apreciez foarte mult efortul depus de voi in realizarea acestor materiale necesare noua cadrelor didactice, dar si copiilor. Daca eu le-asi avea in clasa cred ca elevii mei ar fi cei mai fericiti…Imi doresc si eu acest material cu Mos Timp mai ales ca voi avea lectie la Cercul Pedagogic anul acesta… deja imi fac scenarii
    Multumesc anticipat!! O seara buna!

  9. Buna seara!Va felicit pentru ceea ce faceti si pentru munca depusa!As dori si eu sabloanele cu Mos Timp si spiridusii lui.Va multumesc!

  10. Bun? seara! Sunt superbe toate materialele dv. Îndr?znesc prea mult dac? cer si eu sabloanele Mo?ului Timp ?i ale spiridusilor? V? rog!!! Mul?umesc din suflet!

  11. Buna seara! Va rog frumos daca se poate sa-mi trimiteti si mie materialul cu Mos Timp si spiridusii. Sa aveti parte de sanatate si multa putere de munca! Va multumesc anticipat!

  12. Buna seara! Minunate materialele si foarte utile. As dori si eu materialul cu Mos Timp si spiridusii sai. Un an scolar cu reusite si putere de munca. Multumesc anticipat!

  13. Va felicit pentru tot ceea ce faceti! As dori si eu sabloanele cu Mos Timp si spiridusii. Va multumesc.

  14. Buna seara! Va rog frumos daca se poate sa-mi trimiteti si mie materialul cu Mos Timp si spiridusii. Sa aveti parte de sanatate si multa putere de munca! Va multumesc anticipat!

  15. Buna seara! Va rog frumos daca se poate sa-mi trimiteti si mie materialul cu Mos Timp si spiridusii. Sa aveti parte de sanatate multa! Va multumesc anticipat!

  16. Buna seara! Eu sunt sigura ca mi-ati trimis deja acest material (anul trecut), dar nu-l gasesc nicaieri, nici in mail-urile salvate, nici in calculator. Puteti sa mi-l mai trimiteti o data, va rog? Cu multumiri si cu un deosebit respect pentru munca d-stra,
    Gabriela (ivangabriela2003@yahoo.com)

  17. Buna seara! Foarte frumoase si utile materialele dvs.! As dori si eu sabloanele cu Mos Timp si Spiridusii! Va multumesc anticipat!!!!

  18. buna ziua!Am vazut acest decor in sala de clasa a unei colege si mi-a recomandat site-ul dvs. Asa ca indraznesc sa solicit si eu aceste materiale cu care sa atrag elevii catre poveste.Multumesc!

  19. Buna ziua ! Felicitari pentru toate materiale dvs si pentru munca depusa. As dori si eu sabloanele cu Mos Timp si spiridusii. Sunt superbe, iar elevii sunt convinsa ca vor fi tare incantati. Va multumesc anticipat !

  20. Buna ziua! Azi o colega mi-a recomandat acest site!.Sunteti extraordinari si felicitari pentru munca depusa.As dori si eu ssabloanele cu Mos Timp si spiridusii. Le-am vazut intr-o clasa expuse si m-au incatat tare mult. Multumesc!

  21. Bun? ziua! Sunt minunate materialele! A? avea rug?mintea s? mi-l trimite?i ?i mie pe Mo? timp, cu tot cu spiridu?i! V? mul?umesc mult!

  22. Buna ziua,
    Ma intereseaza si pe mine decorul cu Mosul Timp si spiridusii.
    Credeti ca se poate??

    • Ma tot uit … nu ma mai satur! Sunt minunate! Felicitari si spor la treaba! Abia astept sa le am!!!!

  23. Buna ziua!
    Sunteti extraordinari!
    As dori si eu decorul cu Mos timp si spiridusii!
    Va multumesc anticipat!

  24. Va felicit pentru tot ceea ce faceti!Toate lucrurile sunt minunate.Va rog mult …doresc si eu decorul cu Mos Timp si Anotimpurile.MULTUMESC FRUMOS!

  25. Felicit?ri pentru munca depus? ?i pentru tot ce face?i !Doresc ?i eu decorul cu Mo? Timp. APRECIEZ SINCER MUNCA ?I D?RUIREA DUMNEVOASTR?! RESPECT!

  26. Buna! Este unul dintre cele mai frumoase elemente de decor pe care le-am vazut. Ma ajutati oare sa-mi surprind placut copiii in prima zi de scoala? Ati putea oare sa imi trimiteti si mie decorul cu Mos Timp si spiridusii lui? Multumesc mult!

  27. Sunt foarte frumos realizati! va rog sa-mi trimiteti si mie Mos Timpsi spiridusii!Nultumiri!

  28. Buna seara! Am vazut si apreciat decorul cu Mos Timp si spiridusii, este superb, de aceea mi-l doresc si eu.Multumesc mult.

  29. Buna dimineata! VA rog sa imi trimiteti si mie decorul cu spiridusi dar si pe cel cu zane. Va multmesc!

  30. Buna dimineata! Va rog foarte frumos sa imi trimiteti si mie deorul cu spiridusi, dar si pe cel cu zane. Va multumesc!

  31. Buna ziua! Va rog frumos sa-mi trimiteti si mie decoaratiunea cu mos timp si spiridusii lui. Va multumesc! O zi frumoasa!

  32. Buna sa va fie inima asa cum va e munca! Felicitari pentru tot ceea ce faceti,avem nevoie de sprijinul vostru!Ca toti cei ce au lasat cate un semn aici, imi doresc si eu decorul.Va multumesc si sper intr-o colaborare fructuoasa!

  33. Un decor superb! V-as ruga s?-mi trimiteti ?i mie pe Mo? Timp cu spiridu?ii ?i, dac? nu v? deranjeaz?, mi-ar place ?i zânele anotimpuri. Felicit?ri pentru tot ceea ce face?i, ave?i aici postate atâtea lucruri minunate, un adev?rat izvor nesecat de inspira?ie.V? mul?umesc anticipat ?i s? ave?i zile frumoase, pline de s?n?tate, creativitate ?i realiz?ri.

  34. Buna ziua! Eu sunt sigura ca mi-ati trimis deja acest material (anul trecut), dar nu-l gasesc nicaieri, nici in mail-urile salvate, nici in calculator. Puteti sa mi-l mai trimiteti o data, va rog? Cu multumiri si cu un deosebit respect pentru munca d-stra.

  35. Buna ziua, in primul rand vreau sa va felicit pentru aceste materiale minunate, si as vrea si sa imi trimiteti, daca se poate, materialul cu Mos Timp si cele patru anotimpuri.
    Va multumesc anticipat!

Comentariile nu sunt permise.

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente