Sticla decorata cu sfoara de canepa

Sticla decorata cu sfoara de canepaCăscam gura acum ceva vreme pe la mare la tarabele cu suveniruri. ştiţi, din seria castelelor de carton, îmbrăcate în nisip şi scoici, cu care să aduci acasă un pic din farmecul de vacanţă. Între produsele puse la vânzare anul acesta am zărit şi sticle îmbrăcate în sfoară de cânepă, şi decorate cu scoici şi steluţe. Ideea a ajuns în carneţel, unde a zăcut până acum.

În săptămâna ce urmează, tema pentru năzdrăvanii rămaşi încă pe baricade în vacanţă este realizarea unei astfel de decoraţiuni. Nu se vor descurca singuri, cei mici cel puţin, aşa că le puteţi da o mână de ajutor la înfăşurarea sticlei. Aveţi nevoie de un ghem cu sfoară de cânepă, varianta aceea mai subţire, nu cea foarte groasă. Aşezaţi pe gâtul sticlei aproximativ 3cm de sfoară, apoi începeţi să înfăşuraţi strâns, peste ea, astfel încât capătul să rămână pe dedesubt. Continuaţi să răsuciţi, ordonat, fir lângă fir, până acoperiţi sticla în întregime.

Când vă apropiaţi de marginea de jos, adăugaţi cu generozitate lipici lichid transparent pe sfoară, astfel încât aderă un pic la sticla, dar firele se vor lipi în final între ele. Puteţi continua operaţiunea astfel până când acoperiţi integral fundul sticlei, numai că ghemul meu s-a terminat la fix aş putea spune, cât să acoperim partea vizibilă a sticlei. Puteţi folosi şi aracet pentru craft, doar să fiţi siguri că după uscare devine transparent, altfel este inestetic.

Sticla decorata cu sfoara de canepaPuteţi decora apoi modelul obţinut după preferinţe: scoci, floricele, quilling…

Sticla am realizat-o împreună cu Iris. Eu începutul şi sfârşitul, ea mijlocul, cu comentariile de rigoare… e cam greu şi plictisitor.

Pentru decor a folosit floricele autoadezive din fetru, autocolant verde (din Bricostore, la metru), floricele şi insecte predecupate din spumă eva, diamante autoadezive.

Chiar dacă nu mai sunteţi adepţii unor astfel de decoraţiuni, bunicii le apreciază cu siguranţă în colecţia „uite ce-a mai meşterit nepoţelul meu”.

Spor la lucru!

Atelierul de creatie

 

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Bobinare, Ce pot face doua maini dibace, Proiecte diverse and tagged , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente