Jurnalul cool pentru fete și băieți, la editura Paralela 45

Jurnalul cool pentru fete, pentru baieti

La târgul de carte de la începutul lunii iunie am avut ocazia să participăm la standul editurii Paralela 45 la evenimentul pregătit cu ocazia lansarii celor două volume din colecţia Cercul de lectură şi scriere creativă: Jurnalul cool pentru fete şi Jurnalul cool pentru băieţi. Nu vă imaginaţi că este un jurnal clasic, pretipărit, în care să completeze răspunsuri la întrebări, aşa cum au apărut foarte multe pe piaţă. Este mai mult o colecţie de exerciţii şi teme care să le pună la încercare imaginaţia şi îndemânarea, folosind o mulţime de articole de birotică şi papetărie, multe dintre ele neajungând în mâna copiilor decât la vârste mari, şi pe care părinţii nu le cumpără în pachetul de rechizite de toamnă.

Despre nebunia care s-a instalat la târg în spaţiul de la stand nu vă povestesc… las imaginile şi înregistrările să o facă. În schimb am să vă spun ce a ieşit la grădi… unde, tot cu sprijinul editurii Paralela 45, care mi-a donat materialele rămase, mi-am lăsat copiii din grupa de opţional să se joace…
Prima, şi cea mai mare dilemă ce a trebuit rezolvată, a fost faptul că au voie să facă ORICE. Orice, cu orice material, oricât, nu conta. Erau atât de şocaţi în faţa grămezii de autocolante, etichete, benzi adezive, markere, încât întrebau la fiecare dacă mai pot lua câte una! Indicatoarele colorate, autoadezive, în formă de săgeţi, le-au plăcut cel mai mult. Pe locul doi a trecut cutia mea de ştampile alfabet, apoi ştampile cu animale, zâne şi flori. Tuşierele colorate şi-au făcut treaba, iar degeţelele murdare de tuş au ajuns să aplice şi ele ştampiluţe cu amprente. Când s-au văzut cât sunt de murdari, râdeau… mamei n-o să-i placă… dar murdărirea este bună! Daa, de acord. Bune şi reclamele la ceva!

Pe locul trei au fost agrafele colorate de birou. Au descoperit că le pot prinde între ele… şi şi-au făcut brăţări şi coliere. Fetele erau încântate! Cu decupatul din reviste a mers mai greu. Nu au înţeles foarte repede cum pot folosi imaginile, şi aici va trebui să mai lucrez un pic cu ei. Ce bine ar fi dacă acasă părinţii i-ar lăsa să toace reviste… de exemplu, hai să facem un tablou cu mijloace de transport. Luăm câteva reviste, decupăm decor, maşinuţe, avioane, şi ce mai găsim potrivit temei, apoi facem un colaj… Ca o paranteză, la târg invitam părinţii cu copii să-i lase să se joace un pic. Doi părinţi discutau chiar în spatele meu Vai, le dă foarfeci! Nu-l las! Nu m-am abţinut şi m-am întors, le-am explicat cu cât calm am putut, că sunt foarfeci de copii, nu sunt ascuţite. S-au strâmbat de parcă le-am dat oţet… oare ştiau ce-s? şi eu tocmai încheiasem atelierul de decupaj… Oare sunt încă oameni care se gândesc că, dacă îi dai o foarfecă unui copil, se transformă instant în criminal şi i-o înfige în spate?!

Jurnalul cool pentru fete, pentru baieti

Revenind la activitate, uitam de glitter. Care, din ce am constatat până acum, are acelaşi rol ca sarea în bucate. Pur şi simplu nu poate lipsi :).

Vă recomand cele două cărţi ca punct de plecare în activităţile de acasă cu copiii. Primele pagini sunt dedicate materialelor ce pot fi folosite, şi puteţi face uşor o listă cu cele necesare. S-ar putea să nu vă placă suma rezultată, dar ea cu siguranţă se justifică.

Cercul de lectură şi scriere creativă este un proiect ce abia a debutat la editura Paralela 45. Coleţia va fi completată cu alte apariţii, şi chiar cu un site dedicat, aflat momentan în lucru, si la care voi reveni în curând.
Cele două volume le găsiţi în librăria editurii Paralela 45, , dar şi în librăriile online: elefant, libris, librarie, eMAG.ro.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Cărţi pentru copii, Editura Paralela 45 and tagged , , , , .

6 Comments

  1. Foarte buna ideea si cea cu jurnalul si cea cu realizarea colajelor din reviste. Eu am 2 copii, un baiat de 12 ani si o fetita de 6 ani si incerc mereu sa gasesc idei creative si educative sa le umplu timpul, caci si asa in vacanta daca ar fii dupa ei ar sta toata ziua cu ochii in televizor sau calculator.
    Astept cu interes si alte idei de genul acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente