Ne-am obişnuit ca globurile să fie rotunde, sau cel puţin să pară aşa. Aici se încadrează şi modelul de glob de mai jos, construit din opt cercuri de hârtie pe scheletul unui octaedru regulat. Pe modelul de aici am pregătit două globuri, unul mai mare, al doilea mai mic. Pentru un glob aveţi nevoie de opt cercuri. Le puteţi printa pe cartoane colorate diferit, în mai multe exemplare, şi îmbinaţi culorile.
Pentru început, printaţi cercurile necesare. Retrasaţi cu o riglă şi un ac mai gros triunghiul echilateral înscris în cerc, şi îndoiţi perfect muchiile. Decoraţi, desenaţi, pictaţi, după gust, triunghiul rezultat pe fiecare dintre cele 8 elemente, precum şi segmentele de cerc delimitate de acestea. Aveţi grijă, dacă realizaţi colaje, să nu lipiţi pe îndoitură. Puteţi lipi fotografii sau extrase din reviste. De menţionat că patru dintre triunghiuri vor fi lipite cu vârful în jos, realizaţi decorul ţinând cont de acest aspect.
Începeţi apoi şi lipiţi între ele părţile, adăugând lipici doar până la muchia îndoită a triunghiului. Suprapuneţi perfect segmentele de cerc, şi repetaţi operaţiunea până epuizaţi toate elementele, ţinând cont de orientarea acestora.
Proiectul se pretează foarte bine la lucru în grup, copiii putând realiza căte două, sau câte patru feţe ale globului.
Spor la lucru!
- Orășelul copiilor – tabăra în limba română - 10 februarie 2025
- ZICI că nu există miracole! - 9 februarie 2025
- Cum ai aflat răspunsul? - 3 februarie 2025
Foarte interesant! Felicitari!
Foarte interesant! Astept sa lucram pentru ora de geografie . Copiii vor fi incantati. Multumim
As vrea si eu sa vad varianta geografica!
Foarte frumos! Multumim pentru toate ideile ingenioase pe care ni le oferiti ! Incercam sa le punem in practica. Speram sa reusim la fel de bine.Felicitari!Ne plac foarte mult!
Daca indoiti corect, nu prea are cum sa nu iasa.
Foarte frumos !
merci
este superb ! felicitari ! voi realiza si eu cateva pentru decorul clasei!
multumesc!
foarte ingenios si….bineinteles,foarte frumos!multumim!
nu se deschide globuletele,multumesc
se deschid, dar s-ar putea sa aveti browserul setat sa nu deschida fisiere pdf. incercati sa dati click dreapta pe link, „save target as” si sa salvati fisierul in pc.
daca nici asa nu se deschide, verificati daca aveti instalat adobe reader. daca nu il aveti, il gasiti pe google.
felicitari….. este ora 3 dimineata si tot culeg materiale de pe site-ul dumneavoastra, sper sa nu m prinda craciunul si sa poat sa fac macar jumatate cu copiii la clasa. ideile sunt extraordinare sabloanele impecabile si nu necesita materiale costisitoare_ ceea ce este cel mai important. felicitari inca o data si sarbatori binecuvantate pline de spor.
sper sa va fie de folos.
rugamintea mea cea mare este ca, daca le recomandati ep net, sa citati sursa.