Jurnalul cool pentru fete și băieți, la editura Paralela 45

Jurnalul cool pentru fete, pentru baieti

La târgul de carte de la începutul lunii iunie am avut ocazia să participăm la standul editurii Paralela 45 la evenimentul pregătit cu ocazia lansarii celor două volume din colecţia Cercul de lectură şi scriere creativă: Jurnalul cool pentru fete şi Jurnalul cool pentru băieţi. Nu vă imaginaţi că este un jurnal clasic, pretipărit, în care să completeze răspunsuri la întrebări, aşa cum au apărut foarte multe pe piaţă. Este mai mult o colecţie de exerciţii şi teme care să le pună la încercare imaginaţia şi îndemânarea, folosind o mulţime de articole de birotică şi papetărie, multe dintre ele neajungând în mâna copiilor decât la vârste mari, şi pe care părinţii nu le cumpără în pachetul de rechizite de toamnă.

Despre nebunia care s-a instalat la târg în spaţiul de la stand nu vă povestesc… las imaginile şi înregistrările să o facă. În schimb am să vă spun ce a ieşit la grădi… unde, tot cu sprijinul editurii Paralela 45, care mi-a donat materialele rămase, mi-am lăsat copiii din grupa de opţional să se joace…
Prima, şi cea mai mare dilemă ce a trebuit rezolvată, a fost faptul că au voie să facă ORICE. Orice, cu orice material, oricât, nu conta. Erau atât de şocaţi în faţa grămezii de autocolante, etichete, benzi adezive, markere, încât întrebau la fiecare dacă mai pot lua câte una! Indicatoarele colorate, autoadezive, în formă de săgeţi, le-au plăcut cel mai mult. Pe locul doi a trecut cutia mea de ştampile alfabet, apoi ştampile cu animale, zâne şi flori. Tuşierele colorate şi-au făcut treaba, iar degeţelele murdare de tuş au ajuns să aplice şi ele ştampiluţe cu amprente. Când s-au văzut cât sunt de murdari, râdeau… mamei n-o să-i placă… dar murdărirea este bună! Daa, de acord. Bune şi reclamele la ceva!

Pe locul trei au fost agrafele colorate de birou. Au descoperit că le pot prinde între ele… şi şi-au făcut brăţări şi coliere. Fetele erau încântate! Cu decupatul din reviste a mers mai greu. Nu au înţeles foarte repede cum pot folosi imaginile, şi aici va trebui să mai lucrez un pic cu ei. Ce bine ar fi dacă acasă părinţii i-ar lăsa să toace reviste… de exemplu, hai să facem un tablou cu mijloace de transport. Luăm câteva reviste, decupăm decor, maşinuţe, avioane, şi ce mai găsim potrivit temei, apoi facem un colaj… Ca o paranteză, la târg invitam părinţii cu copii să-i lase să se joace un pic. Doi părinţi discutau chiar în spatele meu Vai, le dă foarfeci! Nu-l las! Nu m-am abţinut şi m-am întors, le-am explicat cu cât calm am putut, că sunt foarfeci de copii, nu sunt ascuţite. S-au strâmbat de parcă le-am dat oţet… oare ştiau ce-s? şi eu tocmai încheiasem atelierul de decupaj… Oare sunt încă oameni care se gândesc că, dacă îi dai o foarfecă unui copil, se transformă instant în criminal şi i-o înfige în spate?!

Jurnalul cool pentru fete, pentru baieti

Revenind la activitate, uitam de glitter. Care, din ce am constatat până acum, are acelaşi rol ca sarea în bucate. Pur şi simplu nu poate lipsi :).

Vă recomand cele două cărţi ca punct de plecare în activităţile de acasă cu copiii. Primele pagini sunt dedicate materialelor ce pot fi folosite, şi puteţi face uşor o listă cu cele necesare. S-ar putea să nu vă placă suma rezultată, dar ea cu siguranţă se justifică.

Cercul de lectură şi scriere creativă este un proiect ce abia a debutat la editura Paralela 45. Coleţia va fi completată cu alte apariţii, şi chiar cu un site dedicat, aflat momentan în lucru, si la care voi reveni în curând.
Cele două volume le găsiţi în librăria editurii Paralela 45, , dar şi în librăriile online: elefant, libris, librarie, eMAG.ro.

Handbal pentru copii la C.S.S. nr. 2 Bucuresti

Privim zi de zi rubrica sportivă de la tv, pe diverse canale, admirăm oamenii aceia care muncesc şi poartă cu mândrie tricolorul pe tricou. Puţini reuşim să ne dăm seama exact cam ce cantitate de muncă este necesară pentru performanţă, şi mai ales sprijinul de care este nevoie.

Nu am făcut niciodată sport de performanţă, şi nu mi-aş obliga copilul să facă performanţă dacă nu îşi doreşte. Este o decizie personală, pentru că sacrificiile în cele din urmă le face copilul, nu părintele. Dar încurajez şi sunt 100% de acord că un copil trebuie să facă sport. Chiar dacă anul acesta face unul, la anul schimbă, şi tot aşa. Nu va face performanţă, dar va face mişcare, ceea ce în lumea noastră sedentară înseamnă sănătate curată.

Iris a ales dans sportiv. Merge de la 3 ani şi jumătate la Clubul „Dance Fever”. Este un club mic, dar nouă ne place căci am reuşit să avem o legătură faină şi cu antrenorii, şi cu colegii. Avem şi două cantonamente la activ, în care a mers singurică. La 4 ani am avut emoţii mari pentru ea, dar s-a descurcat exemplar. Doar anul acesta l-am ratat… Iar acum suntem în pauză până scoatem gipsul de la mână. Nu a ajuns la performanţă, şi încă avem probleme în găsirea unui partener, dar ne străduim. Un filmuleţ mai vechi, gândăcica mea e a doua de la stânga.

Andrei a mers şi el la dans o perioadă. Nu s-a omorât, nu prea i-a plăcut, dar măcar a prins ceva paşi şi poate dansa la petreceri fără niciun fel de stres. Nu cred că va avea probleme în a invita o fată la dans… Dar m-a stresat că vrea alt sport anul acesta. Au venit foarte multe oferte la şcoală, şi i-am zis să fie şi el atent la preţ şi unde este situat, căci nici bugetul nu e prea mare, şi nici prea departe de casă nu pot ajunge la programul infernal pe care îl am. A venit într-o zi foarte fericit, că are o soluţie: handbal pentru copii la Clubul sportiv şcolar nr. 2. Notase stângaci pe o hârtie numele doamnei Gabriela Chitulescu şi telefonul, 0765:457:620. Mami, e aproape de noi, te rog, te rog, sună! şi e fără taxă! Într-un final am cedat şi am sunat, şi am mers la primul antrenament.

Sala este vis-a-vis de Spitalul Sf. Pantelimon, lângă şcoala 77, şi noi mergem de două ori pe săptămână, marţea şi joia de la 13.30 la 15.00. Deocamdată îi place, deşi antrenamentul nu este uşor deloc. Sala este faină, au vestiare să se schimbe, i-a plăcut din prima clipă şi antrenorul, aşa că aşteptăm să vedem ce urmează, dacă este ceea ce-si doreste, şi cât va dori să continue. În schimb sunt puţini copii… aşa că, dacă nu staţi foarte departe, şi vă place, poate faceţi o vizită. Există şi grupe pentru fete, nu ştiu dacă numerele de pe site-ul clubului mai sunt de actualitate, dar puteţi încerca. Ca info, se pot înscrie copiii născuţi cel mult în anul 2000, maxim 12 ani. Există grupe de dimineată, 8:30-10:30, sau 15:00-17:00 (lunea, miercurea şi vinerea).

Şi… rămân recunoscătoare celor care dau mai departe acest mesaj!

În încheiere, tot pe temă sportivă, adaug şi câteva imagini de weekendul acesta, de la maraton. Andrei a participat, ca de obicei, Iris a lipsit, din cauza gipsului. Cursa copiilor s-a desfăşurat pe vârste, noi am fost la 9-10 ani. N-am fost eu cu el, dar am înţeles că a fost un pic cam dezorganizat, probabil au fost luaţi prin surprindere de numărul mare de participanţi. Dar să sperăm că data viitoare va fi mai bine!