Parc des oiseaux. Lyon, Villars-les-Dombes

 Ajuns prima dată aici în 2008, căutând locuri de vizitat în împrejurimile Lyonului. „Parc des oiseaux” mi-a fost recomandat de prieteni, localnici, impresionaţi de spectacolul de aici. Villars-les-Dombes, nu este foarte departe de oraş, dar am mers cu maşina. Cred că se poate ajunge şi cu trenul, dar nu am experimentat această variantă. Am preferat-o pe cea de jumătate de oră, la volan, de fiecare dată când am ajuns.
Pentru că este genul de loc care te face să revii, şi să-l prezinţi şi altora.

La amenajări nu are sens să comentez. Ca orice serviciu de calitate, este extrem de bine amenajat. Păsările sunt aproape libere în parc, pentru fiecare dintre ele fiind amenajat habitat natural. Nu ai deloc senzaţia că ar fi închise sau chinuite, îţi face plăcere să le admiri. Probabil de aceea poţi spune „parc des oiseaux” şi nu „parc avec oiseaux”, cum poţi spune despre unele grădini… cu animale, nu pentru animale.

Spaţiile de refugiu, odihnă, sau în care poţi servi masa sunt numeroase, mai ales dacă sunt şi copii în grup. Poţi veni cu pacheţel de-acasă, sau poţi vizita restaurantele sau cafenelele din parc, după buget. Găseşti chiar şi locuri de joacă, dacă cei mici s-au plictisit. Tot ceea ce trebuie la nivel de confort, şi suficiente de văzut cât să stai o zi întreagă. Pentru 3 eur. de persoană poţi vizita parcul în 25′ cu trenuleţul, având parte şi de comentariu din partea ghidului. Trenuleţul este gratuit pentru copiii sub 6 ani, dar care nu pot fi lăsaţi singuri.

În preţul biletului… deloc ieftin, 13 eur pe zi, intră şi un spectacol cu păsări în zbor, de 30′. Aduce a spectacol de circ, vizitatorii sunt poftiţi în gradene să admire o dresură de păsări în aer liber. Este uimitor, iar păsările dresate sunt tare simpatice. Nu ascultă ele întotdeauna, dar oricum este peste aşteptări. Şi neapărat să aveţi parte de vreme bună, altfel spectacolul nu se desfăşoară.

Vă invit să vedeţi câteva din sutele de poze făcute. Şi neapărat să le vizitaţi site-ul, dacă în realitate trebuie să mai amânaţi puţin, căci iarna este închis. Se redeschide în martie. Şi, pentru cei care doresc să revină, sugerez un abonament.

 

Talente de Năzdrăvani mulţumeşte Ginei P. pentru relatare, şi mai ales pentru imagini, care îi aparţin.

Ultimele postari ale lui Oaspete (vezi toate)
Posted in Nostalgii de vacanta and tagged , , , , .

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente