Pestera lui Ionele - Parcul Național Apuseni

Peștera lui Ionele – Parcul Național Apuseni

Am hotărât să încheiem vacanța în Apuseni cu un maraton de peșteri: Peștera Urșilor, Peștera – Ghețarul de la Scărișoara și Peștera lui Ionele. Deși lăsată ultima pe listă, Peștera lui Ionele se anunța cea mai interesantă, deoarece era locuită de o colonie permanentă de lilieci. Recomandarea de a pune de fapt peștera pe listă a venit chiar cu acest mesaj. O să-i vedem agățați de tavan, nu trebuie să facem gălăgie și, mai ales, să nu punem lanterna pe ei, ca să-i vedem mai bine…

Maratonul nostru era însă cât pe-aci să scoată peștera de pe listă, căci la 18:00 se închidea, iar noi la 18:01 abia parcam. Am urcat totuși la peșteră, și am avut noroc: ghidul decisese să mai țină puțin deschis, că… veneau turiști!

Pestera lui Ionele - Parcul Național Apuseni

Impresionantă ca deschidere, peștera ne-a atras atenția de la început cu pârâul care izvorăște chiar din gura peșterii. Cred că e prima dată când văd și eu un astfel de izvor, din „nimic”. Pur și simplu, după un platou uscat, apa începe să izbucnească și să se zbată furioasă clocotind spre vale. Părea atât de natural și ireal în același timp… Odinioară, apa venea din peșteră, după ce săpa galeriile. Acum pârâul ce te însoțește la vale se naște aici, imediat după poartă.

Pestera lui Ionele - Parcul Național Apuseni

Gura peșterii, cu o înălțime de 15m. În dreapta scării de vizitare, valea secată a pârâului care a săpat această peșteră. În sezonul ploios, pârâul este alimentat de lacul din peșteră.

Peștera lui Ionele este situată pe versantul drept al Cheilor Ordăncușii, la altitudinea de 805m, cu o denivelare de 35m, este amenajată și luminată, și se vizitează un traseu foarte scurt. Din cei 324m, doar 131 m reprezintă traseul pe care pot merge turiștii, după ce parcurg cei 100m pe poteca ce urcă 30m de la parcarea de lângă șosea. Poate că nu am citit mereu cu atenție regulamentele de vizitare, însă aici am avut ceva timp… mi se pare ireal cum trebuie să repeți, mereu și mereu, că nu trebuie să atingi formațiunile din peșteră, că în subteran sunt interzise „fumatul, consumul de alimente sau efectuarea necesităților fiziologice”. Asta spune enorm de mult despre gradul nostru de cultură și civilizație… și pur și simplu nu mai ai nimic de adăugat 🙁 .

Știam că suntem deficitari la protejat natura, că regulile privind liniștea și fotografierea fără blitz a liliecilor erau necesare… probabil în cele din urmă animalele acestei planete ne vor tolera pe noi, așa cum suntem.

Traseul vizitabil acum se încheie pe o platformă unde, în sezonul ploios, se formează un lac temporar cu o adâncime de 12m. Peștera lui Ionele este încadrată în clasa C de protecție. Peșteră de interes local, este situată și în zona de conservare specială a Parcului Național Apuseni. Din 2008, galeriile finale, unde locuiește colonia de lilieci, au fost închise publicului. Motivele cred că le înțelegeți din cele de mai sus. La noi, cel mai bun mod de a proteja natura este să nu permiți deranjarea ei.

Pestera lui Ionele - Parcul Național Apuseni

Scara 1 – vedere de sus spre nivelul de acces al peșterii

Pestera lui Ionele - Parcul Național Apuseni

Lacul subteran, acum secat. Adâncimea: 12m. Se poate observa pe perete nivelul maxim de umplere, peste care începe să se scurgă și să alimenteze pârâul.

Pestera lui Ionele - Parcul Național Apuseni

Tavanul peșterii. Înalt, dar puțin spectaculos ca elemente caracteristice – stalactite.

Totuși, am văzut lilieci. Era deja seară, începeau să iasă să se hrănească. Zburau prin peșteră și lumina era suficientă să-i urmărim. Am văzut unul mergând pe perete, alții trecând razant pe lângă noi. Mi-aș fi dorit să-i văd și înghesuiți unul în altul… dar… să sperăm că anii de izolare vor duce la creșterea coloniei.

N-am înțeles, în schimb, de ce, dacă trebuie păstrată liniștea, scările metalice fac un zgomot înfiorător. Ne-am străduit să mergem în vârful picioarelor, însă nu eram singurii vizitatori, și zgomotul de fundal era prea deranjant…

Peștera este deschisă publicului între 10:00 și 18:00. Tariful – anul acesta cel puțin – este 10 lei pentru adulți și 7 lei pentru copii. Am văzut că era lipit prețul biletului peste o listă mai veche… așadar modificări se pot face oricând. Chiar dacă, pentru cât se vizitează, mi se pare cam mult, sper măcar că banii ajută și la conservarea micii minuni care supraviețuiește aici.

O imagine pe care n-am putut s-o includ în articol, realizată 3D în poarta peșterii, poate fi văzută aici, pe pagina de Facebook a blogului.

La final, câteva sfaturi: oriunde mergeți, nu lăsați nicio urmă a vizitei voastre! Începeți cu a nu lăsa șervețelele folosite în pădure, a nu rupe florile, a nu scrijeli copacii și stâncile, a nu atinge stalactitele și stalagmitele, a nu deranja viețuitoarele… hai să ne civilizăm un pic!

Sadoveau, la pescuit - iazul de la Vovidenia. „Nada Florilor”

Casa memorială „Mihail Sadoveanu” – Vovidenia, Neamț

Una din excursiile – puține – din copilărie, cu părinții, a fost și în ținutul Neamțului. Îmi aminteam foarte clar vizita la casa lui Mihail Sadoveanu, chiar dacă nu și foarte multe detalii de acolo. Ce țineam însă minte, înainte să ajung acum, după 30 de ani, cu copiii mei, era faptul că reședința era una foarte spațioasă (comparativ cu ce locuințe aveam noi, era un lux la care nici nu visam) și frumoasă. Însă mi-a rămas cumva întipărit că nu acolo s-a născut, motiv pentru care nu înțelegeam de ce au numit-o „casă memorială”. Deh, tocmai veneam de la Humulești, noțiunea se asocia cu copilăria autorului…

Acum am pășit din nou în muzeu. Îmi aminteam ușile… inexplicabil, dar modelul floral al fierului forjat, prins și pe un colț de fotografie, s-a fixat bine. Însă momentul în care am pășit în camere a fost acum unul ce îți trezea toate simțurile, căci pe fondul sonor al Rapsodiei Române, Mihail Sadoveanu recita poeziile lui Eminescu. Le-am făcut imediat semn copiilor și le-am explicat… tocmai simțim ceea ce nu mulți au ocazia să o facă, în acel colț de natură.

Casa de la Vovidenia i-a fost dăruită lui Sadoveanu în ultimul deceniu al vieții, de Mănăstirea Neamț, după ce își petrecuse în zonă, la schitul Vovidenia, aflat în vecinătate, bună parte din tinerețe. Nu vreau să deschid o discuție lungă, privind compromisurile pe care scriitorul le-a făcut conducerii comuniste în primele decenii după cel de-Al Doilea Război Mondial, însă oamenii politici de atunci s-au folosit la maxim de imaginea și popularitatea sa. Trecând prin camere, admirând obiecte ce i-au aparținut, se scuturau de praf în minte imagini ale lecturilor de demult. Am ajuns la rafturile cu publicații, și le spuneam pe scurt copiilor care mi-au plăcut și de ce. Generația actuală cu greu se mai lasă antrenată în lecturi din timpuri apuse. Pentru ei  – acolo e o lume pe care n-au cunoscut-o…

Mai multe detalii despre muzeu și foarte multe imagini puteți găsi aici. De asemenea, am descoperit și o înregistrare cu drona, ce surprinde reședința de sus, în ansamblul schitului Vovidenia. Vă recomand, dacă ajungeți în zona Neamț, să nu ratați. E – cred eu – mai importantă decât vizita la ZOO, în vecinătate, unde am văzut că era mare aglomerație.

1960. Fotografie de familie

1960. Fotografie de familie

Fotografie din 1954. Sadoveanu cu soția sa, Valeria, și fiica lor, Profira

Fotografie din 1954. Sadoveanu cu soția sa, Valeria, și fiica lor, Profira

Sadoveau, la pescuit - iazul de la Vovidenia. „Nada Florilor”

Sadoveau, la pescuit – iazul de la Vovidenia. „Nada Florilor”

1955, alături de Gheorghe Gheorghiu Dej

1955, alături de Gheorghe Gheorghiu Dej

Humulesti - casa memorială Ion Creangă

La Humulești, pe urmele poveștilor

Traseul din vara aceasta prin nordul Moldovei a fost parțial original. În realitate am refăcut, atât cât îmi aminteam, una din cele mai frumoase excursii pe care le-am făcut cu familia, și pe care, chiar dacă am păstrat-o autentică doar în câteva flashuri de memorie, am împrospătat-o cu ajutorul fotografiilor de atunci. Am fost cu ei pornind de lângă Lacul Roșu în ținutul Neamțului, la Agapia, Văratec, Neamț și Humulești. Dar atunci era cu autocarul, nu cum am fost eu, cu mașina… și să stau să admir în tihnă tot ce-mi cerea inima.

Normal, nu puteam rata Humuleștiul, căci, din fericire, chiar și „adaptat”, Creangă este încă în manualele noastre. Este greu de estimat câți îl mai pot citi în original, unele texte sunt o provocare fantastică de răbdare și căutare a cuvintelor, dar copiii îi cunosc opera. Am pășit în curte eu mai emoționată ca ei, aveam 9 ani când am fost acolo prima dată, și-mi amintesc o înghesuială fantastică – așa e când te duci cu grupul – prin care abia am răzbit să văd și eu motoceii de la gura sobei, dezamăgită totuși că nu sunt și mâțe pentru o demonstrație…

Humulesti - casa memorială Ion Creangă

Dacă v-ați întrebat vreodată de unde vine „pereții au urechi și ferestrele ochi”… priviți bine casa!

Casa era așa cum o lăsasem. Prispele lipite proaspăt, cu afiș să nu călcăm; motoceii la locul lor… și, pe lângă ceea ce citeam pe panouri, încercam să găsim ancorele în realitate ale povestirilor sale. Uite, pe-aici s-a suit în pod, după pupăză… și a coborât pe cealaltă… uite putineiul… și calul bălan… Mi s-a părut trist în schimb să văd părinți cu copii de mână, care nu știau să le povestească la ce folosea X obiect, dar nici nu întrebau. În schimb, am surprins-o pe una din mămici șoptindu-i piciului să fie un pic atent la mine, că știu mai bine poveștile.

Humulesti - casa memorială Ion Creangă. Interior

Motoceii, la gura sobei. Lipsește de asemenea și leagănul, care era prins la grindă, pentru bebeluși.

Ai mei sunt restanți la citit povești. Sunt fani SF, și altele de genul, dar aș vrea enorm să-i pot ajuta să descopere comorile pe care predecesorii noștri le-au pus la păstrare, între slove, pentru noi.

Lângă casa memorială, cu altă taxă, era amenajat un parc tematic. Am aruncat un ochi peste gard și mi s-a părut că văd animale împăiate și îmbrăcate, pentru a ilustra scene din povești. Ai mei au hotărât că sunt totuși prea mari pentru așa ceva și n-am mai intrat. Am ignorat cu succes bișnița care se făcea acolo, fiind punct turistic de maximă atracție, și am plecat.

Nu ratați, dacă mergeți în Târgul Neamț, să vizitați Humuleștiul. Este acum lipit de oraș (așadar drumul cu pupăza de acasă până la târg nu era foarte lung!). Muzeul este o modalitate ideală de a lega trecutul de prezent, și a-i încuraja pe copii să citească.

 

Humulesti - casa memorială Ion Creangă.

Pentru mine, copilăria înseamnă masa cu trei picioare a bunicii, și turta caldă, scoasă din cuptor, ruptă în mijloc, lângă castroanele aburinde.

 

În încheiere, știu ce a lipsit. Când eram eu mică, ceaslovul expus în micul muzeu improvizat avea și „victime” pe pagini. Cunoscătorii știu ce…

Detalii despre program, taxe și acces la Humulești – pe site-ul oficial, aici, alături de informații despre construcția casei și istoricul acesteia și un tur virtual. Vă recomand să le citiți împreună cu copiii înainte de a merge în vizită.

Geoparc Hateg - Macheta Magyarosaurus dacus - Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot

La pas prin Țara Hațegului

Ei bine, recunosc, nu e chiar „la pas”, e mai mult la volan pentru cele ce urmează a fi descrise, însă pentru mine au fost toate, la un loc, o mare, mare surpriză!

Geoparc Hateg

Am poposit prima dată în Hațeg anul trecut, când am plecat cu țintă fixă: cetățile dacice din Munții Orăștie. Cu greu am strecurat în program zimbrăria de lângă Hațeg, și asta pentru că, încercând să-i vedem pe cei de la Bucșoaia, am eșuat lamentabil; dar voiam musai să vedem aceste animale impresionante. De aici ne-am oprit direct la Grădiștea de Munte, după ce am ignorat cu talent Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, lăsând-o pe altă dată…

Ceea ce nu am căutat însă a afla atunci este „povestea Pământului” pe care o spune Țara Hațegului, am vrut să știm doar istoria oamenilor de aici, mult mai recentă decât cea pe care o spun pietrele… și tocmai această poveste am aflat-o împreună cu prietenii de la Adaconi, care ne-au făcut o surpriză de proporții prin excursia organizată.

Ca introducere, eu și dinozaurii suntem… așa, cum să zic… ne salutăm. Am aflat ceva mai multe în urmă cu un an, când am vizitat parcul de la Râșnov. Tot atunci mi-a atras atenția unul din exponatele temporare de aici, rămășițele Balaurului bondoc, un dinozaur pitic descoperit la noi, în Țara Hațegului (mai exact totuși, lângă Sebeș), și singurul dinozaur cu nume românesc. Și, parcă anticipând cumva excursia, la sfârșitul lunii iulie am fost la Antipa cu ocazia prezentării reproducerii lui Hatzegopteryx thambema, și a poveștii lui. Ce am reținut eu atunci: dinozaurii pitici de la noi, vegetarieni mulți dintre ei, erau „mâncați” de „cineva”. L-au căutat ceva vreme, iar Hatzegopteryx s-a dovedit a fi acest prădător.

Ei bine, a fost nevoie să ajungem la Hațeg, să ne întâlnim cu dr. Cristian Ciobanu, care ne-a făcut să vedem lucrurile „altfel”. Am să vă spun ce am văzut eu: în primul rând, oameni pasionați de munca lor. Oameni care pot aplica pentru proiecte, iar munca lor să fie recunoscută. Din 2005 Geoparcul este membru în Rețelele Europeană și Globală a Geoparcurilor, iar din 2015, Geoparcul Hațeg este sit UNESCO, și se muncește în continuare pentru ca acest statut să nu fie pierdut, geoparcurile fiind evaluate foarte strict din patru în patru ani.

Geoparc Hateg - Casa Vulcanilor - punte peste timp

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – punte peste timp. Pășind încet, pleci din timpul real, ajungi în preistorie, treci peste dispariția dinozaurilor și te trezești în timpul lor. Credit foto: Triaxon.ro. Preluarea imaginilor este interzisă.

Mereu mi-am spus că niciodată nu poți reține tot ce ți se spune, dar contează enorm acel „lucru” pe care îl iei cu tine. Am călătorit în timp, și m-am lămurit – într-un final, de ce dinozaurii noștri sunt mai mici. Pentru că aici, în Țara Hațegului, în vremuri în care Carpații erau încă fund de mare, nu începuseră să se „încrețească”, se afla o insulă. Și, fiind hrană mai puțină, dinozaurii noștri au „suferit” de nanism insular…

Am ascultat mult, mi-am dat silința să învăț, și în același timp m-am lăsat plăcut cuprinsă de pasiunea cu care oamenii de aici muncesc. L-am rugat, așadar, pe dr. Cristian Ciobanu să ne vorbească, ca reprezentant al echipei Geoparcului, despre programul educațional desfășurat aici.

Geoparc Hațeg

Bună ziua. Vă mulțumesc în primul rând pentru amabilitatea de a acorda acest interviu. Apoi, vă rog să ne spuneți cine sunteți, domnule dr. Cristian Ciobanu, și cum ați ajuns la Hațeg?

Dr. Cristian Ciobanu: Bună ziua! Cu mare plăcere! Sunt un geograf bucureștean care a venit ca voluntar de la Universitatea din București pentru Geoparc în Țara Hațegului, și care a rămas până la urmă aici.

Hațegul este o zonă cu potențial turistic enorm, și nu vorbesc doar de vestigiile dacice și romane, ci și de Biserica de la Densuș și Mănăstirea de la Prislop. În ce puncte de vizitare îi așteptați pe turiști, și cum pot afla „povestea Pământului”?

C.C.: Noi la Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului credem că nu e suficient să ai niște valori, ci contează și modul în care le transmiți, adică interpretarea acelor obiective. Strategia Geoparcului este să creeze puncte de vizitare mici, în fiecare comunitate din Geoparc. În felul acesta, vizitatorul, în loc să vadă un singur centru de vizitare și apoi să plece din zonă, este „invitat” să parcurgă un „labirint” cu puncte de vizitare și trasee prin comunități. Concret, Geoparcul a creat până acum 6 puncte de vizitare

  • Centrul din orașul Hațeg, cu expoziția Balauri, Dragoni, Dinozauri
  • Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot
  • Casa Vulcanilor de la Densuș  
  • Casa Dinozaurilor Pitici de la Sânpetru
  • Casa Tradițiilor tot de la Sânpetru
  • Casa Miniaturilor de la Totești

Pentru grupurile organizate de copii, aflați aici în excursii tematice, ce programe speciale au la dispoziție și în ce condiții pot fi accesate?

C.C.: Grupurile organizate ne pot contacta urmărind fie www.hateggeoparc.ro, fie pagina noastră de facebook/geodinohateg. În funcție de ce anume doresc îi putem primi noi sau îi putem direcționa spre unul dintre partenerii noștri educaționali locali.

Dar grupurile de adulți?

C.C.: La fel. Avem solicitări pentru team building-uri de exemplu. Anumite activități le putem oferi noi, echipa Geoparcului, altele pot fi realizate de parteneri. [Contact: Administrația Geoparcului, Strada Libertății, nr. 9A, Hațeg, HD,  0254777853, e-mail: hateggeoparc@yahoo.com]

Turistul „normal”, cel care vine aici cu familia, un grup până în 10 persoane să spunem, ce poate face?

C.C.: Cei care vin în Geoparc pot în primul rând vizita punctele noastre și pot parcurge traseele recomandate de noi. După cum știți deja, o vizită la punctele noastre nu este ca o vizită la muzeu, ci e o adevărată călătorie în Timp, în Știință, în Artă, în Mit și în Geografia Mentală a locuitorilor.

De asemenea, vizitatorii pot participa la evenimentele organizate de noi, adică: Crosul Cetății Regale, Săptămâna Europeană a Geoparcurilor, Ziua Geoparcului, Festivalul Dinozaurilor și Ziua Vulcanilor.

În al treilea rând putem oferi la cerere experiențe personalizate.

Ce planuri aveți pe termen scurt ? Am văzut că urmează să participați la Red Bull SoapBox Race 2016, desfășurată în 3 septembrie, în Parcul Colina din Cluj-Napoca, cu „Doamna Bondoc”, pe care am votat-o cu plăcere. Dar în afară de a vă susține de la distanță, sau online, ce putem face pentru ca Geoparcul să devină mai vizitat?

C.C.: Până să ajungem la planuri trebuie să spun că nu îmi doresc neapărat ca Geoparcul să devină mai vizitat. Nu cred că scopul nostru ar trebui să fie unul cantitativ – număr de turiști. Îmi doresc în primul rând ca vizitatorii să fie aceia pe care îi vrem și care înțeleg ce înseamnă un turism inteligent (fie că e numit ecoturism, geoturism sau turism educațional). Îmi doresc ca acei vizitatori să aibă parte de o experiență, nu de o vizită, să-i facem nu doar să primească informații, ci să aibă atitudini și revelații despre Pământ, Timp, Natură și Om. Nu în ultimul rând îmi doresc ca localnicii să beneficieze direct din turism, să fie pregătiți și tehnic și psihic de a face bani din asta.

Planurile pe termen scurt înseamnă în primul rând organizarea Zilei Vulcanilor, un eveniment aflat la prima ediție și care va avea loc miercuri, 24 august.  Mai departe avem participarea la Soapbox Race, apoi finalizarea celor trei proiecte aflate acum în derulare: Ambasadorii Geoparcului, Educație în Geoparc cu Andi Andezit și Banca de Ecoinvestiții în Educație. Urmează începerea anului școlar și automat activitatea cluburilor „Exploratorii”, coordonate de noi, și în general un nou sezon pentru Rețeaua EduGeoparc, care reunește tot ce e relevant în educație pe plan local și județean.

Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a ne împărtăși aceste informații! Vă doresc un eveniment cât mai reușit mâine, și succes în cursa de weekendul viitor în activitățile ce vor urma. Personal sper să vă vizităm din nou, cât mai curând, căci ne-au rămas pe listă cel puțin încă trei centre de vizitare și câteva activități de realizat.

Credit foto: Triaxon.ro. Preluarea imaginilor este interzisă.

Ca notă pentru vizitatorii care vor da curs recomandării mele, vizita în Geoparc este gratuită. Cum însă acest proiect trăiește din pasiune și entuziasm, vă recomand să nu ignorați cutiile de donații pe care le veți întâlni pe parcursul vizitelor, mai ales dacă în urma programării telefonice veți beneficia și de ghidaj.

Muzeul Ciprian Porumbescu - Stupca

Muzeul Ciprian Porumbescu de la Stupca-Suceava

Cutreierând munții Bucovinei în diverse locuri, este imposibil să nu fi auzit măcar odată răsunând acorduri de muzică dumnezeiască, ce-ți mergeau la suflet și cântau singure durerea acestui ținut. Am pășit în casa memorială a lui Sadoveanu, de la Neamț, și l-am ascultat recitând Eminescu pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Asculți vrăjit…

Acesta a fost motivul pentru care, pe lângă Humulești, Ipotești și Vovidenia, am pus pe traseu și Stupca, azi localitatea Ciprian Porumbescu. Știu că dragostea de țară e greu de crescut la școală, și că orele de istorie, ca să-și atingă obiectivul final, ar trebui să se desfășoare pe teren. Pentru că nu poți simți cu adevărat românește decât copleșit de peisajele mirifice, călcând pe urmele marilor noștri patrioți. Bucovina a avut acel destin tragic al provinciilor românești jucate la masa verde de marile puteri. Anul 1774 marchează o mare tragedie pentru românii din Țara de Sus a Moldovei, sau Arboroasa, denumită apoi de austrieci Bucovina – Țara Fagilor.

Este greu să înțelegi acum, la mai bine de 250 de ani, ce a însemnat lupta românilor la acel moment, contribuția familiei Hurmuzaki, centrul de rezistență culturală românească de la Cernăuca. Putna, inima Moldovei, ce adăpostește mormântul marelui nostru domnitor Ștefan cel Mare, funcționa ca un catalizator al trăirii românești. Serbările din 1871, la hramul mănăstirii Putna, celebrau 400 de ani de la ridicarea mânăstirii și au adunat aici românii de pretutindeni. Printre ei, Eminescu și Ciprian Porumbescu. Este momentul în care cel din urmă a strunit vioara și a afirmat în lacrimi că a cântat Daciei întregi. Ciprian Porumbescu este omul care, în ciuda tinereții sale, a simțit românește așa cum puțini alții au făcut-o. Patriotismul său este cel are îi aduce 11 săptămâni de închisoare. În momentul în care Casa de Austria celebra cu mare fast 100 de ani e la anexarea Bucovinei, românii din Moldova răspundeau cu comemorarea lui Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei care a plătit cu capul pentru îndrăzneala de a se opune cedării Bucovinei. Ciprian Porumbescu, ca președinte al societății Arboroasa, trimite la Iași o telegramă de condoleanțe, pe care austriecii o consideră trădare și este arestat.

„Primăriei Iassi. Arboroasa, societatea junimei române din partea detrunchiată a vechei Moldove, aduce condoleanțe membrilor săi, pentru tutorul decapitat. Comitetul” *

Detenția îi aduce agravarea bolii de plămâni, care îi va grăbi sfârșitul la nici 30 de ani, chiar dacă a fost achitat în primul proces politic al românilor din Bucovina.

La Stupca nu mai există acum casa părintească, ci numai o anexă a acesteia, amenajată casă memorială. Există însă în centrul comunei muzeul „Ciprian Porumbescu”, unde te întâmpină, încă de la poartă, acordurile sale unice. Este un muzeu mic, cu câteva săli, care adăpostesc fotografii din viața compozitorului. Găsiți aici mobilierul original din casa părintească, folosit și în anii 70 când a fost filmat Ciprian Porumbescu. Dintre obiectele care i-au aparținut: pianul, violocelul, bagheta de dirijor, și husa magicei sale viori, pierdută în primul război mondial.

Poate veți spune că nu e nimic interesant într-un muzeu mic. Este mult, mult suflet. Nu știam, de exemplu, că Porumbescu este singurul compozitor care are două imnuri naționale: Tricolorul, la noi, și Pe-al nostru steag, imnul actual al Albaniei. Nu știam nici că ultima sa dorință a fost ca pe cruce să i se pună tricolorul, și să fie scrisă ultima strofă din Tricolor: Iar când fraților m-oi duce/ De la voi și-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneți/ Mândrul nostru tricolor.

N-am să spun mai mult. Eu am ajuns pe drumul din pădure, nerefăcut de mulți ani, căci venind dinspre Humor, am urmat primul indicator. Există însă un drum proaspăr asfaltat, prin Ilișești, fiecare însă cu farmecul său. Ajungeți repede, și merită. Biletele sunt 5 lei de adult, 2 lei de copil, și uneori este deschis și lunea în sezon. (Contact)

____________________

*Ștefan Pavelescu, Viața lui Ciprian Porumbescu, Editura Accent Print, Suceava, 2013, p. 26

 

camping Neamt Secu

Camping în ținutul Neamțului – Valea pârâului spre Secu

Plecând de la Durău spre nordul Moldovei, e imposibil să nu ai pe traseu stabilit ca punct de vizitare ținutul Neamțului, cu mănăstirile sale. Google nu ne-a ajutat să găsim un camping aici, însă de la Durău ne-a fost recomandat să intrăm pe valea pârâului, spre mănăstirea Secu, căci aici se poate campa liniștit, chiar dacă e neamenajat. Am făcut așadat plinul de apă la Durău și am pornit la drum.

camping Neamt Secu

Valea pârâului mi-a adus în primă instanță aminte de Valea Cerbului, din Prahova. Era și aici o nebunie totală, corturi lângă corturi… Am „vânat” atât cât s-a putut de la drum o așezare de durată, adică familie numeroasă, mulți copii, jucărele peste tot, adică ceea ce indica că nu pleacă în mod sigur în acea zi, căci voiam să campăm și să plecăm apoi în circuit. Numa’ bine ce ne-am „rezervat locul”, că în spatele nostru au mai apărut trei mașini, pe a doua linie față de râu.

camping Neamt Secu

Am plecat imediat, căci intenționam să vedem mănăstirile sâmbătă seara; duminica dimineața nu era deloc o idee bună pentru turiști, la ce trafic intens era spre mănăstiri. Secu, Sihăstria Secului, Neamț, casa memorială a lui Mihail Sadoveanu, Agapia și Văratec, toate la ceas de seară, apoi am revenit în locație, unde, după un pic de socializare, am aflat că vecinii stau câteva zile, așadar puteam pleca liniștiți și a doua zi, când programasem Humulești, cetatea Neamțului, muzeul de istorie din Târgu-Neamț și casa memorială „Veronica Micle”.

camping Neamt Secu

camping Neamt SecuDuminică seara s-a așternut liniștea peste campingul ad-hoc, cei veniți pe weekend sau în pelerinaj la mănăstiri (duminică fusese hramul de la Sihăstria), se evaporaseră. Luni… am ascultat păsările cântând, am admirat păstrăvii din pârâu – de privit, nu de mâncat, că nu aveau mai mult de câțiva centimetri.

Păcat că nu e mai aproape de București. Deși n-am avea parte cu siguranță de atâta liniște acolo… Și nici atât de curat ca aici, căci nu vezi gunoaie aruncate. Există câteva containere improvizate, unde se aruncă, și tocmai când plecam, luni de dimineață, am văzut un tractor care venea să le adune. Tot la plecare, am văzut mai încolo și un semn, ce marca taxa pentru campare, la mânăstire, n-am înțeles dacă era valabil și pe vale, sau era doar o reclamă pentru cei care nu doreau să stea în pustiu.

Vizită la Salina Cacica

Vizită la salina Cacica – Suceava

De salina de la Cacica am aflat acum ceva vreme de pe pachetele de sare recristalizată, bucucurându-mă cumva că nu avem și sare de la turci. Totuși, când am schițat traseul pentru nordul Moldovei nu am inclus în plan și salina. Când a fost nevoie să stabilim mai în detaliu direcțiile de mers, căci voiam să văd și biserica Arbore, Cacica a intrat aproape singură în programul nostru de vizitare.

Nu știam nimic, nu am văzut o poză, nu eram pregătiți să coborâm în salină – a se citi: „eram îmbrăcați în pantaloni scurți și tricou, și fără blitzul cel mare la cameră”. Dar am oprit, cu o oră și jumătate înainte de închidere și am coborât. Surpriza care ne aștepta a fost de proporții. Prima, că nu se taie bilete, am ignorat-o…

Ne așteptam să stăm la o coadă la „ceva”, fie el lift, autobuz… domnul de la salină ne-a luat banii, ne-a deschis o ușă, ne-a spus să fim atenți la scări că sunt umede și… p-aci ți-e drumul. Am început să coborâm pe scări. N-am idee câte au fost, dar cele de la Praid sunt clar mai puține. Capela Sfânta Varvara a fost prima. Apoi galeria Mihai VIteazul. Și, cum rămăsesem cu senzația de la Slănic Prahova, că trebuie să ajungem într-o sală mare… aici n-am ajuns nicăieri. Aproape. Am mers pe culoare mai mici sau mai mari, susținute de piloni de lemn, mergând pe scânduri sau printre vechile șine de lemn montate în mină. Am găsit mai târziu și traverse de lemn cu șine metalice, și chiar ușile de acces pentru vagonete. Am găsit și sala pe care o căutam, la terenul de sport, însă nu așa luminată.

Surpriza a constituit-o lacul sărat și sala de bal, sală cu o acustică extraordinară, testată de o tânără care cânta acolo. Candelabrele erau decorate cu bulgări de sare, și înlocuiau vechile candelabre cu lumânări, unul dintre acestea fiind abandonat într-un colț.

Salina Cacica este așezată la poalele culmei Călugărița, la o altitudine de 805m, și este un centru locuit încă din epocile preistorice. Izvoarele cu apă sărată aflate aici au încurajat populația să obțină prețiosul mineral prin recristalizare (prin fierbere). În vremea lui Ștefan cel Mare, călugării de la mănăstirea Humor, aflată „peste deal”, au deschis aici metohul Pârtești (filială a mănăstirii) pentru a exploata saramura. În 1790, după anexarea Bucovinei de către Austria, a fost descoperit și zăcământul de sare gemă, care a dus la deschiderea minei și mutarea în zonă a coloniștilor specializați în minerit. Biserica Catolică ridicată la intrarea în mină, precum și capela Sfintei Varvara, protectoarea minerilor, aflată la intrarea în galerii, săpată integral în sare, fiind construite după acest moment.

Mai multe informații, prețuri și program găsiți pe site-ul Salrom.

camping Leon Durau Ceahlau

Durău: camping Leon, la poalele Ceahlăului

Mersul pe Ceahlău cu tot echipamentul în spate nu este încă o opțiune pentru mine, copiii sunt mici, și nici eu nu sunt ditai animalul ca să pot căra în spate cort, izoprene, saci de dormit, presupunând că măcar hainele și ceva de-ale gurii ar putea avea și ei în rucsaci. Așa că, până când vor mai crește puțin, ca munții să stea la picioarele noastre, suntem obligați să campăm la poale și să ne facem o „bază” la care să revenim. Strategie dificilă, căci în felul acesta ai nevoie de trasee circuit, ori alegi să bați cărări de două ori. Am găsit la Durău, la poalele Ceahlăului, două campinguri: Ursuleț și Leon. L-am ales pe cel de-al doilea pentru că avea intrarea mai aproape de stațiune, și când vrei să mergi pe jos, 1km contează.

După ce am campat, ne-am dat seama că de fapt erau cumva două terase, Ursulețul era pe cea de jos, Leon pe cea de sus, așa că l-am văzut, curățel, și ceva mai liber decât era „sus”. Totuși, nu cred că de pe acea terasă joasă aveai parte de același peisaj.

camping Leon Durau Ceahlau

Campingul era normal. O poiană cu pantă mică de înclinație, cât să nu simți că o iei la vale în somn, sau dormi cu picioarele atârnate. Destul de mare, presărat cu căsuțe, care se vedeau de afară foarte curate și cu mobilier nou. Existau două frigidere, cu afiș mare, „pentru alimente”, bănuiesc că berea nu se consideră aliment ca să stea la rece, și tot în zona bucătăriei, era o plită cu butelie.

Toaletele erau curate, gresie și panouri de plastic, centrală pe lemne și apă caldă de la 19:00 până dimineața, tocmai bine pentru coborâtorii de pe trasee la ceas de seară. Dacă faptul că aveau non-stop hârtie igienică vă spune mai mult despre faptul cum erau îngrijite, notez și asta.

În timpul săptămânii a fost destul de liber. Pe weekend s-a aglomerat, și m-am bucurat că am ridicat cortul sâmbătă dimineață. Nu a fost muzică proastă ori dată tare, doar mulți copii plini de energie de la 8 dimineața.

camping Leon Durau Ceahlau

Pentru „schimbarea meniului” erau în camping și grătare mobile – carne mai sus 1,5km, la magazin, iar vreascuri se adunau din pădure. Păcat că a nu arde iarba nu înțelegeau toți, și ignorau rugămintea proprietarilor. Am văzut chiar folosit grătar, apoi… răsturnat pe iarbă tot jarul. Era, într-adevăr, greu să-l duci mai încolo.

Altfel peisajul din camping era de vis, cu vedere la Ceahlău, de-l vedeai în toată splendoarea lui, și dimineața, și la prânz, și seara. Când am ajuns prima dată era îmbrăcat în cețuri, nici valea n-o vedeam bine. Am dormit un pic, după o noapte de mers cu mașina, și m-am trezit mângâiată de razele soarelui, care-mi arătau spectacolul: Uriașul acesta, care ne aștepta.

camping Leon Durau Ceahlau

Detalii despre prețuri aici.

Camping Saint-George, Bulgaria

Camping Saint-George, Bulgaria

Mersul cu cortul la noi începe să devină din ce în ce mai dificil, adică locurile unde să pui cortul gratis, să stai în pustiu, dispar încet. Am găsit și anul acesta unul, însă mă depășește motivul pentru care, pe o plajă pustie, trebuie să-ți așezi cortul la 3m de un altul. Adică să aud, când tac valurile, tot ce vorbești, și cum corpul tău reacționează fiziologic în somn.
Pentru următoarea tură de „mare” am zis să riscăm la bulgari. Nu, nu all-inclusive, ci tot cu cortul. Am luat lista campingurilor de pe litoral și, după ce-am trecut de Vamă, le-am luat la rând. Primul – la câțiva kilometri – Durankulak: mititel, între copaci, cam la 2-300m de plaja micuță, dar liniștită. Avea ceva căsuțe, un restaurant, dar cum am ieșit din mașină m-a izbit un miros înfiorătoare de alge… Uitasem cum e cu algele, în nordul litoralului nostru nu sunt. Așa că am făcut stânga-mprejur și am căutat altul.

Camping Saint-George, Bulgaria

Vedere de pe prima terasă

Următorul, cam la 50km, Saint-George. Campingul foarte mare, locuri berechet, e drept că cele care erau la 50m de plajă erau ocupate, și cele cu „vedere la mare” cam indisponibile – probabil rulotiști care stăteau tot sezonul, din moment ce aveau și gărduleț. Însă am avut noroc, fix când căutam un loc mai acătării, să plece unii de sub doi copăcei, care, pe lângă loc de umbră să stai la masă, îți ofereau și un superb loc pentru hamac. Dacă priveai mai spre lateral, aveam și vedere la mare. Una peste alta, n-am stat pe plajă. Mergeam, făceam baie și veneam la umbră.
Plaja la ei e mică. Dacă ați mers pe jos între 2 Mai și Vama Veche, acea faleză prăbușită, cu 3 metri de scoici și stânci, la ei se numește plajă. Aveau inclusiv marcată zona nerecomandată, din cauza pericolului de prăbușire a pietrelor. Altfel zonele „safe” erau zone cu plată, cu sezlonguri, zona „free” fiind foarte îngustă, dar dotată cu duș pe plajă. Nisipul era ok, finuț, dar în niciun caz de clepsidră, și cu multe scoici fărâmate.

Camping Saint-George, Bulgaria

Apa nu e nici mare, nici mică, e ok pentru copii, are destul spațiu în care e accesibilă. Însă pe noi ne-au distrat fantastic de data aceasta stâncile, unde, cu ochelari de înot am reușit să stăm să privim peștișori, crabi, crăbișori din aceia care stau în cochilie de melc, chiar și un ac de mare. Păcat că trebuia să și respirăm, și rupeam filmul observării subacvatice.

Camping Saint-George, Bulgaria
În camping era și un restaurant – n-am fost, căci am avut de-acasă tot ce ne trebuia. Erau și două hoteluri mici, cu un etaj, camere cu vedere la mare, și se construia și o piscină.

La minusuri aș trece faptul că nu era parcelat campingul, și se cam înghesuiau pe toate părțile, mai ales pe prima terasă, cea dinspre mare. Și… apa de la robinet, care era minerală și sulfuroasă. Cu greu reușeam să o ignor, și șamponul meu de mușețel nu mai avea niciun miros în combinație cu ea. Spălatul pe dinți iar era o provocare, căci la spălat pe față îmi țineam respirația până mă ștergeam. Toaletele curate, de camping.

Camping Saint-George, Bulgaria
De menționat că și răsăritul e mai frumos la noi, când soarele se smulge din mare…
Dar ca să închei în ton pozitiv, era liniște. Nimeni nu punea muzică, nu striga (exceptând un grai moldovinesc de 50+, care țipa după o 70+). De plăcut mi-a plăcut, și mi-aș dori mult să revin.
Prețurile le găsiți la ei pe site.

Camping Saint-George, Bulgaria

Campingul

perdea cort unicat carioca textil

Perdea unicat cu carioca pentru textile

Anul trecut am decretat decedat vechiul cort de vacanță. După ce am bătut țara cu o variantă low-cost, strângând fonduri pentru unul zdravăn, anul acesta am reușit și l-am luat. Un singur neajuns, observat din prima: ferestrele mari erau foarte… transparente. Așa că am fost nevoită să improvizez o perdea. Cortul avea șină la fereastră, am găsit pe net perdele, însă cei care le-au calculat la „două bucăți” nu s-au gândit neapărat la două ferestre, așa că două bucăți abia se așezau frumos pe una singură.

La cât au costat, m-am enervat, și-am trecut la treabă. Aveam o pânză albă, pe care am transformat-o urgent, iar în loc de agățători am tăiat o șină de plastic de la dosar… Nu știu dacă le-ați văzut, există niște șine de plastic, care în secțiune sunt ca un triunghi isoscel, iar cele două laturi congruente prind între ele, strâns, foile.

Doar că… era prea albă! Și problema trebuia rezolvată. Aveam acasă cumpărat mai demult un set de carioca pentru textile, cu 6 culori. Mă tenta să desenez eu ceva… numai că talentul acesta îmi lipsește, mă descurc onorabil cu ceva flori, fluturi pe hârtie, însă pe un pătrat 150x150cm era prea mult. Așa că soluția, când vrei ceva fain și mâna nu te ajută, este geometria. Am tăiat din carton gros un pătrat de 10x10cm și m-am apucat să le desenez, încercând să păstrez cu ajutorul unei rigle distanțele dintre ele.

O singură dată n-am fost atentă, am greșit ordinea, dar sper că nu sare în ochi. În schimb de-afară perdeaua nu pare deloc improvizație, arată chiar profi și își îndeplinește scopul. Despre locurile pe care le vede vara asta, voi povesti altă dată…

perdea cort unicat carioca textil

Setul de carioca este acesta.