Mărțișoare cusute – experiențe noi

Azi am cusut mărțișoare cu fetele de grădiniță, pe vechiul meu model, extrem de potrivit în orice variantă: pe spate un grilaj din fire, pe care lipim orice și gata mărțișorul.
Modelul disponibil pe site pentru print nu m-a ajutat azi cu nimic. Imprimanta mea continuă să facă figuri la carton, așa că nu am putut pregăti nimic… Era prea târziu să schimb activitatea, așa că am decis să printez pe hârtie normală, să găuresc cartonașele după model și să le lucrăm fără direcționale imprimate.
Am avut la mine un model deja cusut, și am transformat ora într-o activitate de matematică. Același model l-am printat pe o coală mare, am numerotat punctele, și am făcut schema de cusut ca o scară de numărare – exercițiu tip „unește punctele”. E drept că am numărat pe hârtie până la 14, deși limita este 10 la cinci ani, însă au înțeles mișcarea de pe la 7-8, nu am ajuns așadar nici până la 10.

martisoare cusute
A fost o experiență fantastică, să coasem doar după găurele. Imaginați-vă că ați primi un cartonaș pe care „vedeți” un romb din găurele. L-am comparat cu modelul și cu schema, le-am povestit că laturile opuse se joacă „Țară-țară, vrem ostași”, și ei trebuie să facă perechi respectând corespondența: prima de sus cu prima de jos, a doua de sus cu a doua de jos… ș.a.m.d. Astfel am trecut la integrarea altor obiective matematice – aspectul de ordine în șir, realizarea de corespondențe. Poate pe hârtie, cu creionul, era mai ușor, însă fetele mele s-au descurcat să rezolve „exercițiul” cu ac și ață. Imediat cum și-au finalizat proiectele de data trecută, cu paiete, au mai cusut două mărțișoare pe care le-au decorat după inspirație. Inspirația lor „a-toate-roz” nu se potrivește deloc cu gusturile mele, dar dacă așa simt ele… abia le-am convis să ierte bietele insecte, că n-au greșit cu nimic să fie tot roz, și să le facă altă culoare.
Încântarea la final a fost maximă, când prind perforatoarele se joacă cu ele continuu, numai de dragul exercițiului. Așa că la final clasa era plină de albine și fluturi de toate culorile…
Mărțișoarele le-am pus în plic, și au promis solemn că le ascund până de 1 martie… numai să-i las să le ia acasă. Nu am reușit să-i conving să le lase, așa că aștept cu interes să văd data viitoare ce-au reușit.

Posted in Ce pot face doua maini dibace, La grădiniță, Mărţişoare, Proiecte de primăvară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *