Cititorul din peșteră, de Rui Zink

Vacanța este acel moment în care copiii fac ce vor, indiferent de dorințele adulților. Una din zile s-a lăsat cu ceva penalizări și telefon confiscat. A venit și acel moment pe care îl ador: „Zi-mi ce vrei să fac, ORICE, doar dă-mi telefonul!” Așa că… i-am cerut să citească o carte. Am inventariat repede raftul și mi-a sărit în ochi Cititorul din peșterăȘtiam că Iris o citise anul trecut, pentru că găsisem fișa ei de lectură pentru școală în calculator. I-am dat-o. A terminat relativ repede, mi-a povestit pe scurt aventura, dar cum nu a fost prea convingător m-am apucat și eu să citesc. Deși din relatările lor nu părea ceva extraordinar, la final, când am tras linie, mi-a plăcut.

Întâi de toate, vă las cu fișa lui Iris, care surprinde mai mult momentele de acțiune decât cele pe care le-am remarcat eu.

Titlu: Cititorul din peșterăCititorul din pestera, Rui Zink
Autor: Rui Zink
Editura: Humanitas
Timpul de citire: două ore
Ediție: 2006
Rezumat:
Naratorul este un copil al străzii de vreo cincisprezece ani. Ca să poată trăi trebuia să fure. Într-o zi garda regală vine în piața unde locuia acesta, căutând un hoț care a dat o mare spargere. El neștiind că îl caută doar pe hoțul acela, a fugit repede în căutare unui loc în care să se ascundă. A alunecat și a picat în mare. S-a agățat de o parâmă și a ajuns pe un vapor. A decis să rămână acolo până când se lăsa seara. Băiatul s-a trezit pe vapor înconjurat de mare, deoarece vaporul  a plecat din port. Marinarii l-au găsit, căpitanul a decis că poate rămâne pe vas cât timp muncește. La un moment dat a fost trimis să aducă un sac de cartofi. Așa a descoperit că echipajul a pornit în căutarea lui Anibalector, un monstru căruia îi plăceau cărțile.
Deodată a început furtuna, băiatul a fost luat de val și dus în peștera monstrului. Anibalectorul și naratorul s-au înțeles foarte bine. Într-o zi monstrul a mirosit cărți noi, așa că s-a dus la ele. Era o capcană, făcută de către echipajul cu care călătorise băiatul, iar prietenul său a fost dus într-o grădină zoologică.
În final, copilul l-a eliberat, suportând consecințele, să scrie cărți.
Ce mi-a plăcut cel mai mult:
Anibalectorul nu l-a mâncat pe copil.
Ce nu mi-a plăcut:
Toată lumea credea că Anibalectorul este monstru rău care mănâncă oameni nevinovați, dar nu era adevărat; aceștia îl vânau și îl rugau să-i omoare, iar el asta făcea.

Dincolo de asemănarea fantastică cu celebrul Kong – vânarea bestiei și expunerea ei publică pentru amuzament – cartea este de fapt o pledoarie pentru lectură. Rareori am găsit spuse atât de „pe înțelesul copiilor” motivele pentru care ar trebui să citești. Iris a povestit evenimentele, dar a trecut peste momentele în care monstrul dependent de lectură îl transformă treptat dintr-un copil care citea nu foarte bine într-un cititor cu spirit critic, capabil să își exprime o părere după ce citește. Poate că, dacă ar citi numai această parte cu atenție și ar fi suficient pentru un non-cititor să se lase cuprins de vraja cărților.

Iată câteva fragmente, care cred că vi se vor părea interesante:

„- Televizorul. E ceva care…  omul ia loc pe o canapea, cu o telecomandă în mână, și stă așezat ca să vadă petrecându-se lucruri. […] – Păi de ce să nu facă să se întâmple lucruri? […] Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu să stai ca o rumegătoare să te zgâiești la un perete vorbitor!” (p. 46-47)

„- Nu-i mare rău că multe cărți sunt numai pentru distracție. Cele mai proaste sunt acelea care sunt doar hamburgeri. Par gustoase și sunt ușor de consumat, dar asta pentru că vin deja pre-mestecate. Să le citești e același lucru cu a te uita la o telenovelă. Sunt distractive, dar se evaporă într-un apogeu al memoriei și cu cât mănânci mai mult cu atât rămâi cu o senzație de gol.
– Mie, întâmplător, îmi plac hamburgerii!
– Știu, tuturor copiilor le plac! […] Problema e că nu te fortifici. Nu-ți antrenezi dinții, iar când îți apare un biftec suculent, ți se pare tare.”(p.60)

„Într-o zi am făcut prostia să-l întreb pe Anibalector cum de nu are televizor în peșteră. Televizor, a răcnit furios. Și la ce-ți trebuie așa ceva? N-ai cărți destule? Păi… ca să văd programe nostime!… […] Asta-i viața, așa-s lucrurile bune din viață. Noi trebuie să facem un pas. Lucrurile nu vin la noi de la sine. La nimic nu folosește telecomanda, oricâte butoane ar avea. Da, da, am înțeles… Viața nu înseamnă să șezi pe canapea și să dai din degete așteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată (ori să ne scoată) din toropeală.” (p. 74)

Sper că v-au convins că este un volum care merită citit și de către adulți și de către copii. Este disponibil la Humanitas, dar și în librăriile online Cărturești, Librarie.net, elefant, eMag, Libris, Diverta.

Posted in Cărţi pentru copii, Editura Humanitas and tagged , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente