Zilele trecute mi-a sărit în ochi un mesaj pe un grup de pasionați de lectură destinată copiilor mici în care se solicita o recomandare de carte în care lupul să nu aibă rolul negativ cu care suntem obișnuiți. Credințe populare sunt multe, proverbe despre lup, de asemenea, însă povești cu lupi prietenoși îți vin mai greu în minte. Cel puțin eu nu m-am putut gândi decât la legenda fondării Romei, la lupoaica ce i-a crescut pe cei doi gemeni, sau la Cartea junglei, la Akela și restul haitei. Totuși, după Colț Alb, care nu e chiar recomandată copiilor mici, mi-am amintit că citisem recent Ochi de lup, de data aceasta o poveste cu un altfel de lup, mult mai aproape de realitatea noastră actuală.
Volumul este disponibil în librăria online a Editurii Paralela 45 sau la eMag, Libris, Cărturești, cel.ro, Librărie.net, elefant, Cartepedia
În felul ei, poți să o socotești o poveste tristă, căci lupul, așa cum apare el de la început este prizonier într-o grădină zoologică și, pe deasupra, este și chior, mărturie a modului distructiv în care omul interacționează cu natura. Nu știu ce reacție aveți voi când vedeți animale după gratii și, pe deasupra, și infirme, însă mie mi-e greu să mă gândesc dacă „șansa“ aceasta la viață nu e mai crudă decât moartea dată de selecția naturală în sălbăticie. Dar trecem peste această dezbatere, revenim la poveste. Băiețelul, aflat în afara cuștii, găsește calea de a „comunica“ cu lupul. Orele de privit intens se schimbă în momentul în care alege empatia ca mijloc de a ajunge la interlocutorul său tăcut: copilul îl privește ținând un ochi închis. Lupul are povestea lui, scrisă deja în legendele marelui nord înghețat, în lupta pentru supraviețuire a familiei; băiatul are o poveste asemănătoare de căutare a propriului loc în lume. Cumva soarta strânge la un loc, în aceeași grădină zoologică, toate personajele, pentru a da un nou sens noțiunii de prietenie.
Volumul este accesibil, din punct de vedere al vocabularului, și cititorilor începători. Este o povestire în ramă, lumina reflectorului oprindu-se, pe rând, la cei doi protagoniști. Dialogul imaginat între cei doi nu te lasă niciun moment să respiri între cadre. Rămâi atent și dornic să vezi cum, de la evenimentele atât de intense, se ajunge la un deznodământ pe care îl cunoști de la început: ambii sunt prizonierii, într-un fel sau altul, ai unei grădini zoologice, loc incompatibil, cel puțin teoretic, cu noțiunile de fericire sau libertate.
Povestea animalului este mai simplă decât povestea omului, însă la fel de impresionantă. Intensitatea legăturilor de familie, spiritul de sacrificiu pentru cei dragi sunt episoade din povestea Lupului Albastru, pe care băiatul o află privindu-l în adâncul ochiului. Povestea lui, de orfan rătăcitor, botezat Africa N’Bia, este una la finalul căreia își găsește liniștea alături de familia adoptivă și de prietenii necuvântători.
Pentru un adult, o oră-două este suficientă lecturii, pentru un copil mai mic, poate câteva zile. Vă recomand însă lectura în echipă, copiii găsesc rar tovarăși de joacă cu care să discute despre cărți și de multe ori au nevoie de cineva cu care să despice în patru firul narativ și să-și confirme concluziile. Nu ezitați să fiți, cel puțin în vacanță, prietenul de care copilul are nevoie, veți fi surprins de cât de bine îl veți cunoaște apoi. Precum copilul din poveste, priviți-l în ochi, dincolo de pupilă, să ajungeți la lumina aceea vie din spate și să consolidați relația pe care o aveți deja.
Am descoperit astfel cu surpriză că una din cărțile din biblioteca improvizată – Micuțul Eu-Sunt-Eu, de Mira Lobe – era în versuri. Inițial am considerat că e un pic cam grea pentru copiii mei, dar după ce am înregistrat lectura m-am răzgândit. Povestea putea fi exploatată, e greu să te redescoperi, să conștientizezi acel lucru care te face unic, chiar dacă diferit de ceilalți. Să găsești „cu cine seamănă“ Micuțul e de fapt o căutare a ceea ce are el în comun cu ceilalți. Pe scurt, un animăluț ciudat este derutat, nu știe cine e și care îi este familia. Întreabă toate animalele întâlnite, dar răspunsul îl găsește tot singur. Dincolo de acest motiv, călătoria lui printre atâtea viețuitoare a fost o lecție de științe ale naturii, căci fiecare era prezentat ori cu familia ori în mediul de viață.
Am aruncat un ochi la autor, nici asta nu mi-a dat de gândit. Părea a fi un străin. Ok, cine știe ce traducere ușurică pentru elevi care vor să se laude că au citit „o carte”. Nu m-am uitat nici pe pagina 2, să văd dacă originalul e în altă limbă. Doar că, la un moment dat, lucrurile au luat o întorsătură la care nu mă așteptam. Deși sunt o persoană care rezistă greu la suspans, nu citesc înainte despre ce e vorba. Nici despre autor. Nici coperta 4. Altfel cum mai descoperi surpriza? Iar eu chiar am avut parte de o surpriză de proporții, când mi-am dat seama că autorul este român. Mici-mari detalii din poveste mi-au schimbat cu totul modul în care am privit lucrurile. Apoi m-a contrariat și altceva: detaliile din viața gimnazială românească erau atât de bine surprinse (parcă era Iris seara când vine de la școală!), încât cel care povestea nu putea fi decât cineva care trecuse de curând prin aceste „experiențe”. Lucrurile însă se băteau cap în cap, finețuri strecurate ici-colo, alte experiențe de viață, îmi conturau ca autor un tânăr, nu un adolescent… Unul din acei tineri minunați pe care știu că îi avem, cu un spirit critic ce-i înspăimântă pe cei ce doresc să conducă turme la tăiere.
Printre noutățile pentru copii pe care editura Paralela 45 le-a avut la BookFest, Fridolin îți lua ochii de la o poștă cu coperta lui cartonată de un albastru intens. Dar, dincolo de folia de protecție, îți sărea mai întâi în ochi insigna cu eroul volumului, tare dornică să se agațe repejor de ghiozdanul unui iubitor de lectură și de povești. Despre carte am aflat înainte de eveniment, când proiectam un atelier de lectură, așa că am citit-o imediat cum a ieșit din tipar, înainte de târg. Culmea, aveam și la școală la română tocmai o unitate dedicată poveștilor cu animale, eram deja setată pe cățeluși și iubitori de animale. Povestea a picat la țanc.
