Tainele codrului sălbatic – Tonke Dragt

M-am delectat weekendul trecut cu continuarea poveștii lui Tiuri, văzută, dar mai ales citită toamna trecută. Încep cu o paranteză, dacă nu ați văzut articolul precedent, dedicat primului volum – Scrisoare pentru rege, poate nu ar fi rău să îl citiți acum, înainte de rândurile de mai jos.

Rămăsesem cu o impresie plăcută după prima lectură și oarecum cu dorința de a vedea cum continuă povestea. Măcar nu rămânea nimeni atârnat deasupra prăpastiei cu sfoara pârâind încet, așa că nu ardea atât de tare să aflu ce se întâmplă. Însă debutul celui de-al doilea volum este ca cerul senin pe care se adună norii la orizont. Ceva nu se potrivește în puzzle-ul poveștii, mereu ridici masa să cauți o piesă lipsă și nu o vezi. Cel puțin în primele capitole.

Autoarea nu ne dezamăgește nici de această dată, țese povestea cu calități cinematografice și detalii cromatice atât de plăcute, încât după lectură am impresia că am văzut deja filmul. Sper să nu le vină vreo idee să îl pună în scenă, căci sunt sigură că i-ar strica tot farmecul, neputând să se detașeze de atmosfera a-la-robin-hood.

Pe scurt:

Tiuri a mai crescut un pic, are acum 17 ani și începe să adapteze lumii cavalerilor, cu cerințele și pericolele ei. Deși este foarte tânăr, faptele sale de arme i-au adus respectul cavalerilor mai în vârstă și este tratat ca un egal. Astfel ajunge din nou în fața pericolului cu care nu ezită să se ia la trântă. Și de data aceasta, prietenia se dovedește atributul salvator, dar cheia deznodământului atârnă liniștit de recunoștința pe care i-o poartă personajele întâlnite în volumul anterior.

Încrederea pe care i-o arată lui Marius, nebunul rătăcitor din Codru, îl poartă pe Tiuri pe cărări neumblate de cunoscuți. Piak îi rămâne și acum alături, ca scutier, chiar dacă mai toată acțiunea volumului îi ține în planuri diferite. Însă legătura aproape frățească stabilită în timp ce duceau scrisoarea regelui îi salvează și de această dată.

Ca orice poveste cu adolescenți, nu ducem lipsă de domnițe frumoase și curajoase, gata să încalce orice reguli ca să îl salveze pe cel dorit aproape. Și nu au cum să nu apară și rivalele perfide, care însă într-o lume a cavalerilor nu au cum să iasă învingătoare. Finalul readuce la masă toate personajele îndrăgite, cu un plus de celebritate, ba chiar cu planuri romantice de viitor.

Răsfoind biografia autoarei olandeze, acum în vârstă de 90 de ani (n:1930), înclin să cred că este (cel puțin până acum) finalul aventurilor lui Tiuri, așadar puteți citi liniștiți cele două volume, nu veți rămâne legați de poveste.

Tainele codrului sălbatic - Tonke Dragt

Dacă nu o aveți pe prima, până la data de 28 mai 2021 beneficiați pe site-ul editurii Paralela 45 de o reducere specială la achiziționarea pachetului, dar dacă aveți deja primul volum, puteți vedea și celelalte oferte online la Libris, Cărturești, Delfin, eMag, Cel, Cartepedia, Humanitas.

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Cărţi pentru copii, Editura Paralela 45 and tagged , , , .

Lasă un răspuns

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente