Comoara cu basme – Fratii Grimm, Editura Paralela 45

Achiziţia de cărţi cu poveşti a trecut în ceea ce mă priveşte prin mai multe etape. Prima, cea în care căutam cărţi care să aibă şi ilustraţii, şi text. A doua, cea în care căutam poveşti de citit seara, şi nu mai voiam texte lungi, ca să apuc şi eu să dorm… De când am copil şcolar, caut ediţiile de poveşti cu texte integrale, nu cu variantele "după o poveste de…". Una dintre acestea este, pentru poveştile Fraţilor Grimm, cea apărută la Editura Paralela 45: Comoara cu basme, sub îngrijirea Laurei Mihăileasa şi Simonei Ionescu, care au tradus poveştile după ediţii germane din secolele trecute.

Volumul este format mare, 20×26 cm, cu 248 de pagini. Textele sunt tipărite pe două coloane, pentru o parcurgere rapidă şi mai puţin obositoare, cu litere suficient de mari pentru şcolarii mici. Ilustraţiile incluse în volum (cam la fiecare 3-4 pagini) sunt şi ele preluate din ediţiile apărute de-a lungul timpului. La finalul lucrării este dată, pe două pagini, lista ilustratorilor din toată Europa care au dat viaţă poveştilor. Mă bucur că am găsit explicaţia pentru gama atât de variată de stiluri de desen pe care am regăsit-o în carte, chiar începusem să mă întreb de ce nu există unitate. Coperta este tipărită cu auriu, am încercat să o fotografiez în aşa fel încât să reflecte lumina.

Comoara cu basme, Fratii Grimm, Editura Paralela 45

Ilustratii:
Stanga: Gottlob Heinrich Leutemann, artist si ilustrator german, 1824-1905
Dreapta: Arthur RacKham, ilustrator britanic, 1867-1939

Din cuprins fac parte:

  • Cheiţa de aur
  • Prinţul Broscoi sau Heinrich cel cu Inimă Încătuşată
  • Lupul cu cei şapte iezi
  • Fetica
  • Cei trei pitici din pădure
  • Copilul Mariei
  • Hansel şi Gretel
  • Croitoraşul cel viteaz
  • Şoricelul cel alb
  • Cenuşăreasa
  • Bătrâna Holle
  • Domniţa-Corb
  • Frumoasa Adormită
  • Scufiţa Roşie
  • Muzicanţii din Bremen
  • Degeţel
  • Albă ca Zăpada
  • Adevărata mireasă
  • Statu-Palmă-Barbă-Cot
  • Mantia dintr-o mie de piei
  • Cele trei fire de păr de aur ale dracului
  • Păzitoarea de gâşte
  • Apa vieţii
  • Bunicul şi nepotul
  • Bălăioara şi Roşioara
  • Căsuţa din pădure
  • Pescarul şi nevasta lui
  • Regele Cioc-de-Sturz
  • Hans cel norocos
  • Frăţior şi surioară
  • Iepurele şi ariciul
  • Acul, fusul şi suveica
  • Crăiasa albinelor
  • Cele trei pene
  • Gâsca cea de aur
  • Cele douăsprezece prinţese dansatoare
  • Cele trei torcătoare
  • Motanul Încălţat
  • Vânătorul de şoareci din Hamelin
  • Un ochi, doi ochi, trei ochi
  • Anii vieţii

Închei cu mesajul traducătoarelor:

Dragă cititorule, care te vei osteni să deschizi această minunată comoară cu basme, să ştii ca îndrăzneala şi osteneala îţi vor fi înzecit răsplatite de o frumoasă călătorie prin înţelesurile lumii, cu ajutorul basmelor pe care le vei găsi aici. În acest cufar se toarce de fapt povestea ta, povestea fiecaruia dinte noi, cu răsfirarea acestui ghem care este omul, cu torsul lui pe fuiorul timpului. Regi şi împăraţi, prinţi şi prinţese, prieteni statornici, balauri, dusmani şireţi şi invidioşi, hrăpăreţi şi egoişti, forţa şi curajul, iscusinţa şi isteţtimea, rând pe rând îţi împărtăşesc taine păstrate din vremuri străvechi. Şi poate că va căpăta înţeles astfel şi de ce, odinioară, basmele nu erau poveştile copiilor, ci se spuneau la fântână în şoaptă, pe înserat.

Laura Mihaileasa si Simona Ionescu

Info preţ: Editura Paralela 45

Librarii online: Elefant, Libris.ro, Librarie.net, eMAG.ro

Din aceeasi colectie:

Povesti si povestiri, H.C.Andersen

Povesti si povestiri, de Hans Christian Andersen

Librarie.net
Libris.ro
eMAG.ro
Elefant.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Editura Paralela 45 and tagged , , , .

Un comentariu

  1. Pingback: Concursul: Sus, pe derdeluş! | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente