Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Moş Crăciun ne-a făcut o surpriză tare frumoasă, şi a trecut pentru noi pe la Editura Teora. Şi, chiar dacă Iris e încă mică, îi sclipesc ochişorii când aude de mărgele, brăţări, fire argintii… Struţ mic, abia dacă mai avea răbdare, aşa că Bijuterii pentru fetiţe a fost primul cadou pe care l-am pus în funcţiune.
Pe celelalte s-a putut uita şi singură, dar aici avea nevoie de mine. Cu croşeta mă descurc, aparatul pentru împletit nu-mi era străin, confecţionam unul dintr-un capac de deodorant şi câteva ţinte când eram mică. Dar nu am folosit niciodată mărgele în timp ce croşetam, şi nici fire elastice.

Setul include peste 500 de mărgele, în diferite forme şi culori, 6 variante de elastice, ustensilele de lucru şi 48 de pagini cu modele şi instrucţiuni. Pentru cei care nu ştiu să croşeteze, primele lecţii sunt foarte utile, se porneşte de la realizarea ochiurilor simple până la modele mai complexe.
Cred că, de pe la 7-8 ani, pot fi realizate modelele pe aparatul de împletit, apoi cele simple croşetate. Mie mi s-ar fi părut logic ca mărgelele să aibă orificiul suficient de larg, pentru a fi prinse cu croşeta, trecând ochiul prin interior. Instrucţiunile cărţii în schimb sunt diferite. Mărgelele trebuie înşirate înainte pe firul de aţă, apoi se croşetează. E un pic ciudat, până te obişnuieşti, apoi e chiar simplu. E de preferat să înşiri mai multe mărgele decât este necesar, mai bine rămân decât să nu ai suficiente.

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Deocamdată am ajuns la al patrulea model, unul deja l-am pierdut… iar dacă ar fi după Iris, toată ziua aş face brăţări şi inele. Este artistă la dat sfaturi, înşirat mărgele, şi bătut omul la cap să-şi atingă scopul. Foarte inspirat moşul, ne-a dat de lucru în vacanţă!

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Info preţ: Teora.ro, elefant.roBook Depository  | Biblioteca Năzdrăvanilor

Adio, Toamna! – epilogul concursului

Pe 10 decembrie au fost trase la sorţi cele cinci premii oferite de Editura Paralela 45 la concursul Adio, Toamnă!. La tragerea la sorţi au participat copiii care au rezolvat cerinţele tuturor celor trei probe ale concursului:

  • Etapa I: desen, ilustraţie după poezii dedicate toamnei.
  • Etapa a IIa: modelaj cu plastilină, peisaj de toamnă.
  • Etapa a IIIa: colaj, ghetuţa lui Moş Nicolae.

Câştigătorii au fost: Alexandru M, din Slobozia, Anca D., Bucureşti, Marian B, Bucureşti, Ştefan A, clasa a treia, Durneşti şi Teofana I, clasa a patra, Durneşti.

Premiile au constat dintr-o lucrare din colecţia Poveşti şi legende europene şi o lucrare din colecţia Hai să învăţăm, şi au fost expediate prin poştă de Naz şi Ani, săptămâna trecută.

Povesti si legende europene Povesti si legende europene Povesti si legende europenePovesti si legende europene Povesti si legende europene

Felicitări participanţilor, şi mulţumim Editurii Paralela 45 pentru premiile oferite.

Povesti romanesti. Editura Gama

Povesti romanesti. Carte cu CD. Editura Gama

Moş Crăciun, atât de îndrăgit de copiii, ajunge uneori să dea peste cap bugetele de sărbători. Anul acesta am avut Moşul 1, Moşul 2, Moşul 3, şi urmează şi cel mai important, Moşul 4… Moşul 1 a avut sponsorizare de la grădi. Trebuie uneori o justificare pentru fondurile "donate" la grădi, aşa că cel puţin la noi copiii primesc o atenţie în ghetuţe sau sub brad. Nu mi-am bătut capul cu el, deşi dezavantajul a fost că frăţiorii din public, de la serbare, au fost complet ignoraţi. Andrei chiar s-a pus pe bocit, că la el la serbare Moşul a chemat-o mereu şi pe Iris… pe el de ce nu-l cheamă? I-am spus că e vina mea, am anunţat eu că nu vine (deh, îl apucase zelul, că vrea la antrenament!), plus că abia acum i-am dat moşului scrisoarea lui.

Moşul numărul 2, la tati la servici… Degeaba ameninţ eu, că nu sunt cuminţi şi moşul îi pedepseşte, omul roşu tocmai mi-a dat planurile peste cap cu cadouri peste plan. Noroc cu Mosul nr. 3, la serbarea lui Andrei, care le-a dat si scrisorica de avertisment… În schimb a venit cu cadouri mai cu picioarele pe pământ. Andrei a primit materiale pentru ora de abilităţi, cu care sunt tare curioasă ce va face luni, la şcoală. Irisucăi i-a strecurat o carte, căci tot este ea fan al poveştilor de seară de pe cd. Acum putem să citim, dar şi să ascultăm Poveşti româneşti, adaptate de Editura Gama.

Cartea este cu totul altceva decât mă aşteptam de la o carte de poveşti. Fiecare poveste ascunde o surpriză, mai mare sau mai mică, pe lângă textul înconjurat de ilustraţii din poveste

  • Capra cu trei iezi are în plic şase cartonaţe cu personajele
  • Fata babei şi fata moşneagului are o fereastră pentru deschiderea cufărului
  • Punguţa cu doi bani se deschide cu o pagina pliată, la fel şi Doi feţi cu stea în frunte.
  • Povestea porcului are un insert final, tip scrisoare. Ileana Sânziana şi Greuceanu sunt prezentate prin două astfel de scrisori, iar la finalul primeia avem o călimară cu un toc dintr-o pană.
  • Povestea lui Harap Alb are "carte în carte" şi pliculeţ cu personajele, la fel şi Prâslea cel voinic, în pliculeţul căruia găsim obiectele magice cerute de fata împăratului.
  • Palatul de cleştar are ataşate cheile, decupate din carton.

Lucrarea mai conţine:

  • Ursul păcălit de vulpe
  • Broasca ţestoasă cea fermecată
  • Sarea în bucate
  • Povestea unui om leneş
  • Fata săracului cea isteaţă
  • Cinci pâini
  • Rodul tainic

Toate poveştie sunt înregistrate, ca lectură radiofonică, pe cd, urmând cu fidelitate textul tipărit, astfel încât un copil mai măricel poate asculta şi urmări textul singur. Au o lungime medie de 5-10 minute, putine depăşind această limită, făcându-le ideale pentru o poveste de seară.

Lucrarea, format 22x22cm, are coperti groase, cartonate, cu suport pentru cele două cd-uri incluse. În interior, 54 de file groase, lucioase, cu tipar color, pentru poveşti si toate accesoriile.

Iris a descoperit-o cu plăcere, casa a fost plină imediat cu cartonaşele de prin plicuri, iar aseară am început lectura cu Harap-Alb, căci acesta a fost rolul lui Andrei la serbare. Şi am reuşit să ascultăm si povestea fără să adormim, căci versiunea pe care o aveam noi dura o ora… nu 13′. Dacă sunteţi în căutarea unei cărţi de poveşti, dar "mai altfel", răsfoiţi-o pe cea de la Gama.

Povesti romanesti. Carte cu CD. Editura Gama

Povesti romanesti. Carte cu CD. Editura Gama

Povesti romanesti. Carte cu CD. Editura Gama

Povesti romanesti. Carte cu CD. Editura Gama

Info preţ: Libraria Editurii Gama, Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.roBiblioteca Năzdrăvanilor

Si tu ai un secret? Mai bine vorbim despre asta! Editura Gama

Mai bine vorbim despre asta! Si tu ai un secret? Editura Gama

Şi tu ai un secret? este cred prima carte pe care am citit-o împreună cu Andrei, la prima vedere. De obicei citesc întâi eu. Îmi place să ştiu despre ce e vorba, să studiez un pic conţinutul, şi să văd dacă se potriveşte sau nu. Dar tentaţia a fost mare. La târgul de carte, ce a avut loc luna trecută la Romexpo, ne-am instalat amândoi confortabil în două fotolii mari, la standul Editurii Gama. Am început să răsfoim pe rând cărţile, mai mult eu, căci Andrei tocmai testa un skateboard miniatural, cadou la o revistă cu Fifi şi floricele. Am văzut noua serie din colecţia Mai bine vorbim despre asta! şi la prima vedere mi-a făcut impresie bună. Dintre cele patru titluri, cea cu secretul mi se părea tema cea mai interesantă de abordat, mai ales că 7 ani e o vârstă cu două tăişuri în privinţa "secretelor".

Am început amândoi să citim şi să dezbatem, întâi ce este acela un secret, să nu vorbim aiurea şi să nu stim despre ce. Cartea dezbate apoi problema secretelor frumoase, care de fapt sunt surprize mai mari sau mai mici, pe care trebuie să le dezvălui la locul şi momentul potrivit. A fost chiar el victima unui astfel de "secret frumos", anul trecut, când de ziua lui a avut parte de o petrecere surpriză… Partea cu adevarat interesantă a cărţii este cea care abordează secretele "urâte". Prezentarea este realizată în opoziţie cu frumos, şi încurajează copilul să discute. Este foarte probabil ca cei mici nici să nu-şi dea seama că de fapt sunt obligaţi să ţină un astfel de secret, şi că ar putea scăpa de povara apăsătoare printr-un singur act: acela de a o transfera unui adult, capabil să o rezolve sau să îl apere. Sunt abordate mai multe tipuri de abuzuri.

Primul, abuzul fizic, cineva care te-a rănit pentru că te-a împins, te-a lovit cu pumnul sau cu piciorul, lasă un interval foarte larg pentru a plasa un agresor. Un copil, un coleg, sau chiar un adult, poate fi cel care să se poate "urât". Urmează apoi un act frecvent printre şcolarii de astăzi, agresarea celor mai mici, sau mai slabi, de către cei mari, furtul mâncării sau al banilor de buzunar. Ameninţările la care cei agresaţi sunt supuşi îi fac deseori să ascundă aceste lucruri, când ar fi atât de uşor să vorbească şi să scape de această tortură zilnică. Al treilea tip de abuz, poate cel mai sensibil ca temă abordabilă într-o discuţie, este abuzul sexual. Este greu să vorbeşti cu un copil, să-i explici că lumea nu este roz, şi nu va veni niciodată un prinţ pe cal alb să descalece la scară. Dar discuţia poate începe cu faptul că fiecare om este stăpân pe corpul lui, că ai puterea şi dreptul să decizi cine să te atingă, unde, cât şi cum. E ok să dai un pupic unui prieten, unei rude, să dai mâna pentru un salut, să te aşezi pe o bancă lângă un cunoscut. Este ok să te ajute mama la băiţă, să te îmbrăţişeze un coleg să te felicite. În schimb mi se pare mult prea dură formularea din carte, dacă cineva te-ar atinge într-un mod care te-ar face să te simţi nelalocul tău şi murdar pe dinăuntru. Cred că putea lipsi fără probleme completarea de final. Este suficient, consider, să explici că nimeni nu trebuie să te atingă în părţile intime, să te mângâie, sau să rămâi singur cu un străin. Mi se pare că "murdar" este mult prea împovărător, şi poate crea o impresie greşită despre relaţiile fizice. Personal am sărit acest fragment când am citit, a fost o inspiraţie de moment, să citesc în gând fraza înainte. Şi nici nu am idee cum aş putea să-i explic noţiunile, dacă m-ar întreba.

Se trece apoi la tăinuirea faptelor urâte ale altor persoane. Ai văzut, sau ai auzit ceva ce nu este corect, sau nu trebuia să se întâmple. Trebuie să spui unui adult… şi se referă la copiii care sunt martorii unor agresiuni, dar, nefiind direct implicaţi, sau probabil ameninţaţi de agresori, păstrează secretul. Formularea din carte este consider punctul de plecare al unei lungi discuţii. Andrei nu a înţeles din prima despre ce este vorba, şi am dat exemple… daca el ar vedea un coleg că este bătut la toaletă de un alt copil, trebuie să spună acest lucru doamnei învăţătoare. Cumva i-am dat de înţeles că, dacă vede pe cineva păţind un lucru ce nu i-ar plăcea nici lui să i se întâmple, acela este un secret urât şi trebuie spus. Fiecare categorie este însoţită de un desen care ilustrează, destul de evident, despre ce tip de abuz este vorba. În încheiere, este definit "adultul", acea persoană la care copilul poate apela când simte nevoia să vorbească cu cineva: mama, tata, o mătuşă sau un educator.

Mai bine vorbim despre asta! Si tu ai un secret? Editura Gama

Din aceeaşi serie au fost publicate alte trei titluri, la fel de interesante. Am avut plăcerea să le răsfoiesc. Şi tu eşti timid? mi se pare cea mai bună din serie. A găsit, după mine, calea cea mai bună de a comunica cu un copil, de a-l încuraja să se exprime, şi îi oferă şi soluţii de a ieşi din impas. Şi mai interesant mi se pare ghidul pentru părinţi de la sfârşitul cărţii (ghidul însoţeşte fiecare volum, cu sfaturi legate de tema dezbătută):

A fi timid nu este acelaşi lucru cu a fi introvertit. Copiii timizi interacţionează cu ceilalţi mult mai puţin decât şi-ar dori. Ei simt nevoia să se apropie de ceilalţi copii, dar în acelaşi timp evită situaţiile de acest fel. De aceea îşi limitează contactul social. Dacă într-adevăr nu pot evita anumite situaţii, atunci încearcă să rămână neobservaţi. În aceste momente, cel mai bine este să evitaţi comentariile despre imiditatea copilului când este şi el de faţă – „E foarte timidă”, „Nu-ţi va răspunde”, „Îi este ruşine” şi aşa mai departe.
Deseori, oamenii timizi au un nivel foarte scăzut al respectului de sine. Dacă faceţi comentarii negative în timp ce ei vorbesc, atunci vor fi mai atenţi la ce gândesc ceilalţi decât la ce încearcă să spună.

Ce nu trebuie să faceţi:
Este foarte important să nu vă etichetaţi copilul ca fiind timid sau să vă arătaţi supărat de asta. Veţi înrăutăţi lucrurile dacă vă îngrijoraţi nespus de mult de timiditatea lor sau dacă îi protejaţi prea mult în societate. De asemenea, evitaţi reproşurile de genul „Sufăr când te porţi aşa” sau „M-ai făcut de ruşine”, care l-ar face pe copil să se simtă vinovat, sau pedepsele verbale exprimate prin glume sau ironii de genul „Ţi-a mâncat pisica limba?”. Asemenea comentarii pot spori sentimentele de nesiguranţă, astfel că uşoara timiditate de la început ar putea duce la o problemă gravă de comunicare.
Ce trebuie să faceţi:
Arătaţi faţă de copil o atitudine tolerantă şi iubitoare, precum şi înţelegere, pentru ca acesta să se simtă sigur de dragostea adulţilor. Explicaţi-i copilului, pe cât posibil, cum trebuie să se comporte în societate şi discutaţi orice atitudine negativă ce vine din partea prietenilor lui. Ajutaţi la reşterea respectului de sine al copilului, la dezvoltarea abilităţilor sale şi găsiţi-i cât mai multe activităţi în domeniul în care se remarcă, precum lecţiile de pian, gimnastica şi altele asemenea. Pentru a învăţa cum să se comporte în societate, este important ca, încetul cu încetul, să puneţi copiii în contact cu oameni de toate vârstele.

Câteva sugestii
Puteţi stabili câteva provocări uşoare pentru un copil, cu scopul de a-i spori încrederea în sine: la restaurant rugaţi-l să comande mâncare pentru toată familia, bineînţeles cu ajutorul unui adult; când faceţi cumpărături, daţi-i voie, de exemplu, să-şi spună părerea cu privire la alegerea hainelor pe care ar vrea să le cumpere; când se îmbracă, lăsaţi-l să aleagă dintre câteva opţiuni; înscrieţi-l la o activitate de grup care l-ar putea ajuta să socializeze şi să se simtă în largul său (gândiţi-vă la o activitate care să-l facă să se simtă confortabil: sporturi de echipă, dans, muzică etc.).
La şcoală
Îl puteţi învăţa metode prin care să-şi poată controla starea de nelinişte. Gândiţi-vă că l-aţi putea învăţa tehnici de relaxare sau l-aţi expune progresiv la o situaţie care îi produce temere sau aţi putea exersa socializarea acasă, sub forma unui joc… şi multe alte metode.
[Şi tu eşti timid?, Editura Gama, 2010, pagina 30]

A treia lucrare din serie este dedicată relaţiei speciale pe care un copil o are cu bunicii, Bunicii mei sunt speciali. Recunosc că mi-au cam dat lacrimile. Nu cred că un copil ar fi afectat, dar un adult înţelege altfel timpul, şi pe măsură ce înţelegi că nu se mai întoarce, apreciezi şi mai mult clipele petrecute cu familia. Abia astept să le-o citesc şi copiilor. Ei sunt încă norocoşi, au acei bunici încă tineri, cu care să iasă la joacă, să alerge… amintiri ce vor deveni de nepreţuit în timp.

Ultima lucrare, Atunci când părinţii mei au uitat să fie prieteni cred că ar trebui citită în primul rând de adulţi. Ajunşi în faţa unui pas definitiv, divorţul, de cele mai multe ori uită să se pună în locul copilului. El rămâne întotdeauna cel mai important, şi, dacă nu ştiu cum să abordeze problema, cartea este un instrument folositor. Aş vrea să trăim într-o lume în care nimeni să nu aibă nevoie de această carte… Am crezut că Andrei nu ştie ce e acela divorţ. O discuţie aparent banală mi-a arătat contrariul. Pe drumul către casă, îmi povesteşte… uite, mami, aici stă D., cu mama lui.<cu mama?> Da, numai cu mama. Tatăl lui stă în altă parte . Sunt divorţaţi. <Ce înseamnă?> Înseamnă că nu le mai place unul de celalalt, şi nu mai vor să stea împreună…

Lucrările sunt adaptate în limba română după versiunile apărute în Spania, şi se prezintă într-un format grafic deosebit, cu dimensiune de 22x22cm. Traducerile aparţin Laurei Frunză.

Sper ca prezentările să vi se pară suficient de motivante pentru a participa la un concurs, moderat de Laura, şi care are ca premii tocmai aceste patru lucrări. Mai multe detalii aici.

Info preţ | Biblioteca Năzdrăvanilor

Cartea cu colinde, Editura Gama

Cartea cu colinde. Carte cu CD. Editura Gama

Aproape jumătatea lunii decembrie… înainte de a ne gândi la orice alt detaliu legat de sărbători, "serbarea" este cea care ne dă peste cap deocamdată toate planurile. Din fericire anul acesta nu se suprapun serbările celor doi pitici… În schimb repetăm de zor poezii şi cântecele. Dacă mai scârţâiam la colinde… ei, acum pot să plec liniştită la urat, căci le ştiu. Dar să nu credeţi că e uşor. Andrei ştie să citească, şi le învaţă singur. Dar cum Cântarea României nu mai există, să îi stimuleze puţin, Andreiul meu are o dicţie de speriat. Mă rog, ştie poezia, dar nu există decât un singur ton în voce. Partea tragică vine la cântece, unde şi o bucată de tablă vibrează mai bine decât vocea lui. Dar măcar învăţăm versurile…

Cu Iris, altă poveste. Îi place să cânte. N-aş spune că are voce, căci după mine, toate vocile de copii sunt muzicale. Dar nu îl spune pe s, ş, r… şi ce iese, vă las să ghiciţi. Nu ştiu ce cred vecinii despre repetiţiile noastre, dar eu abia aştept serbarea, că nu mai rezist mult. Şi cum vocea m-a cam lăsat, şi, recunosc, şi nervii, am trecut la cd… Haha, "metode moderne de învăţare" [paranteză: acum nici 10 ani, încă mai învăţam că magnetofonul e suport modern de învăţare…], acum rulează cd-ul din Cartea cu colinde de la Editura Gama.

Toate cele 18 de cântece prezente în carte, cu texte ilustrate, sunt imprimate şi pe cd. Găsim aici, pe una sau două pagini, cu o grafică realizată de Anca Sandu: Cartea cu colinde. Carte cu CD. Editura Gama

  • Am plecat să colindăm
  • O, ce veste minunată!
  • Astăzi sa născut Hristos
  • Trei păstori
  • Steaua sus răsare
  • Cântec de Crăciun
  • Bună dimineaţa la Moş Ajun!
  • Moş Crăciun cu plete dalbe
  • O, brad frumos
  • Iată, vin colindători!
  • Pluguşorul
  • Aho, aho
  • Căpriţa
  • Sorcova
  • Jingle Bells
  • Silent Night
  • Joy to the World
  • We Wish You a Merry Christmas

Cartea cu colinde. Carte cu CD. Editura Gama

Bonus, pe cd, alte trei melodii, Sculaţi-vă, gazde mari, Noi umblăm a colinda, La mulţi ani cu sănătate. Acum l-am delegat pe Andrei pe post de "monitor", să o înveţe şi pe Iris. Eu am nevoie de o pauză… şi apoi, eu nu trebuie să-i cânt Moşului, nu?

Cred că ar fi fost o idee bună includerea pe cd şi a negativelor, aşa reuşeam să exersăm cu mult mai mult succes.

Lucrarea se prezintă într-un format grafic deosebit, cu copertă cartonată, lăcuită selectiv cu glitter, şi decupaj pentru păstrarea cd-ului. La interior, cele 12 file, format 22x22cm, sunt groase şi lucioase. Înregistrările au fost realizate cu sprijinul corului de copii Luceafărul (Iaşi).

Trebuie să mă apuc de cozonaci, sau măcar ceva reţete cu scorţişoară. E nevoie de ceva arome, pe lângă cd-ul care tot rulează.

Info preţ: Libris (transport gratuit), EdituraGama.ro, eMag, elefant.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor

Azi, la biblioteca: Aventurile lui Picur Lin in Laguna Sirenelor

O zi plină pentru grupa Irisucăi de la grădiniţă. Ultima dintr-o serie de activităţi din această săptămână a „lecturii”. Au avut schimburi de experienţă cu şcolarii, copilaşi de clasa a treia, care au venit la grădi să le povestească piticilor despre şcoală.

La noi la grupă s-a lucrat intens. Miercuri am avut lecţie deschisă cu părinţii. Copiii au confecţionat semne de carte, pe care le-au făcut cadou şcolarilor a doua zi. Mai mult, o idee foarte simpatica a domnişoarei educatoare, au confecţionat şi cărticele cu semne grafice. Tot pentru şcolari.

Ideea vizitei i-a încântat atât de mult încât, chiar şi piticii reţinuţi la domiciliu pe motiv de tuse de sezon, au ţinut morţiş ca joi să meargă la grădi. Eu cel puţin, începând de luni, nu am auzit vorbindu-se decât despre aceşti „şcolari vizitatori”.

Azi, în încheirea activităţilor, copiii urmau să afle unde anumă găsim cărţi. Aaa, şi nu la supermarket, chiar dacă şi acolo. Ci acele locuri unde cărţile se simt la ele acasă. Prima a fost biblioteca. Relativ aproape de casă, am vizitat-o acum câţiva ani, când bătea vântul printre rafturi. Recunosc că nu m-am mai dus, mi-am construit-o pe cea de-acasă. Azi am însoţit clasa, pe post de roată de rezervă şi fotograf. Am fost uimită de schimbările din bibliotecă. Ok, nu povestesc cum au năvălit printre rafturi, cum păleau doamnele bibliotecare, sau cum toate fetiţele au fost în extaz la zona de lectură, când au descoperit cărţile cu zâne şi prinţese. Vizita s-a terminat, dar Irisuca era foarte hotărâtă să ne întoarcem. Nu de alta, dar văzuse ea o carte pe care nu o aveam acasă, şi cum era cu Clopoţica (na. coşmarul meu de vreo doi ani încoace) trebuia musai să vedem despre ce poveste era vorba. Ne-am întors la bibliotecă, ne-am făcut permis, şi, surpriză, Aventurile lui Picur Lin în Laguna Sirenelor , din seria Disney, de la Editura Egmont, nu era la împrumut. Doar la sală. Am încercat s-o vrăjesc, să luam altă carte, cu chiu cu vai am luat o enciclopedie pentru copii, despre animalele marine. Dar la uşă…Surpriză. Lacrimi.

Stânga-mprejur, cerem voie la sala de lectură. Şi am stat… habar n-am cât, dar am citit din scoarţă-n scoarţă Aventurile lui Picur Lin în Laguna Sirenelor. Ca să îmi dau seama că e episodul doi, că alta trebuia citită înainte. Nu-i nimic mami, venim şi mâine! I-a plăcut, şi presimt că ne aşteaptă vremuri grele…

PS. Am vizitat şi librăria. Şi, dacă la bibliotecă copiii nu ştiau care e destinaţia cărţilor, măcar de la librărie ştiau că ne trebuie bani să le cumpărăm..

Info preţ: librarie.net

Atelierul Nazdravanilor, picaturi de culoare

Unul dintre cele mai dificile momente în organizarea Atelierului o reprezintă tombola… data trecută copiii au început să simtă miros de premii, să se agite… şi programul a căpătat o turnură rapidă spre premierea tuturor. Acum am schimbat, în timpul tombolei copiii au avut de completat un desen din seria  "Completează imaginea", lucrare apărută la editura Gama. Imediat după tombolă, copiii au primit premiile, iar desenele s-au alăturat acestora în drumul spre casă. Nu am reuşit să văd finalul, doar am văzut că au fost destul de prinşi de idee şi nu au mai dat mare atenţie tombolei.

Am primit de la Mara, unul dintre Năzdrăvanii care participă în mod constant şi la exerciţiile săptămânale, tabloul pe care ea l-a completat în cadrul evenimentului. Mulţumesc părinţilor pentru ajutor, şi felicitări Mara!

Atelierul Nazdravanilor, la finalul editiei a doua

Am avut emoţii astăzi, recunosc, la Atelierul desfăşurat în Salonul Mare al Ceainăriei GreenTea. Emoţii pentru că nu ştiam cum se vor descurca piticii cu acuarelele. Când pictezi pe hârtie este simplu. Greşeşti, ceri altă foaie, o iei de la capăt. Acum era puţin diferit. Aveam pregătite pentru pitici tablouri din ipsos, iar ei aveau o misiune extem de dificilă. Aceea de a picta fără greşeală. Prima senzaţie a fost că timpul acordat probei este mult prea generos, că vor termina foarte repede. Pensula este un instrument rapid. Dar copiii au înţeles că realizarea unui tablou este o muncă serioasă şi migăloasă. Nu s-au grăbit deloc.

Creatii la Atelierul Nazdravanilor

Au participat copilaşi de la grupa pregătitoare până la clasa a treia. Câţiva participaseră şi ediţia trecută, au fost prezenţi şi doi dintre năzdrăvanii care participă constant la exerciţiile din cadrul Expoziţiei de Talente. Dar marea majoritate au fost copii care au încercat prima dată jocul concurs din cadrul Atelierului. Atât cât am reuşit să stăm şi de vorbă (căci am fost ocupaţi…), ideea le-a plăcut, şi sper să ne jucăm în continuare.

Ne-am distrat şi la tombolă, unde premiile au fost oferite de Editura Gama şi Jucării din lemn. Copiii au fost ocupaţi în tot acest timp cu un desen, din seria "Completează imaginea". Tare aş fi vrut să văd şi eu peştişorii, din păcate au plecat acasă împreună cu copiii. Dar, revenind la tombolă, norocoşii au aflat în drum spre casă de premiul surpriză.

A urmat festivitatea de premiere, în cadrul căreia toţi participanţii au primit un premiu constând din două lucrări oferite de Editura Gama din colecţiile de lectură sau cele cu activităţi, în funcţie de vârsta fiecăruia. S-a adăugat un avion cu elice, de la Jucării din lemn, pe care sper că au avut răbdare să-l monteze afară. Şi, bine-nţeles, toţi participanţii s-au putut lăuda acasă cu creaţia realizată în cadrul evenimentului.

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Evenimentul a fost organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Atelierull Nazdravanilor

Sistemul solar, Editura Teora

Sistemul solar, Editura Teora

Acum mai bine de 2 ani Andrei a început să ne toace încet încet cu noţiunile despre univers. Totul a pornit de la un banal wallpaper, pe desktop, cu planetele… Ne-am trezit că le ştie în ordine, le recunoaşte după culoare, şi într-o zi ne-a povestit de planetele pitice (de care sincer nici nu auzisem!). De unde ştia să citească habar nu am, nu l-am învăţat o literă. A prins la grădi de la colegi.

Orice carte despre sistemul solar e pentru el o mină de cercetat. Dar în stilul acela de copil enervant, citeşte de 2 ori, apoi vine şi te întreaba candid… mami, cam cat de departe e Jupiter de soare…? dai din umeri, normal, că doar nu trebuie să bagi benzină până acolo şi să faci bugetul… ah, nu ştiai tu că e… mda.

Vine într-o zi acasă, că a văzut o carte faină, de la Teora, cu planete care se mişcă. Eu, mai minunată decât el, îmi pun mintea şi fac comandă. Vine cartea, eu cu sufletul la gură montez repede sistemul (chiar repede, păcat că n-am avut nylon de pescuit), îmi bat capul cu astronauţii, care se dovedesc a fi contragreutăţi pentru planetele mai mari, dar, victorioasă, îl suspend de lustră. Vine Andrei…

Vai, mami, ce drăgut! Uite, scrie şi distanţele… dar păcat că nu e ală pe care l-am văzut eu!

Sistemul solar, Editura TeoraSă înnebunesc… e clar, o iau de la capat. De data asta cred că Moşul înţelege exact ce vrea el, că eu nu mai pot. Dar tot i-a plăcut. Stă în pat şi suflă, să se învârtă planetele. Deh, sunt muuult mai mari decât cele văzute de el. Cartea care însoţeşte modelul prezintă pe scurt caracteristicile fiecărei planete. În curând voi şti şi numărul de sateliţi ai fiecăreia… :). Dacă o contaminează şi pe Iris s-a terminat cu liniştea mea.

Acum să revin la lucrare. Coperta se închide ca o cutiuţă pentru toate elementele mobile, iar în interior 24 de pagini color, format 20x20cm, prezintă pe scurt informaţii despre Soare, planetele mari, Luna, asteroizi şi comete. Include de asemenea şi trei pagini cu explicaţii pentru montarea sistemului.

Încă studiem, n-am terminat de memorat distanţe, temperaturi şi compoziţii. Dacă îi spun să-şi aşeze cărţile în ghiozdan, uită imediat, dar numărul de sateliţi ai lui Uranus îi ştie şi în somn…

Info preţ | Biblioteca Năzdrăvanilor

Expozitie de toamna

Avem parte de o toamna frumoasă, cel puţin zilele acestea. S-a văzut şi în lucrările copiilor, căci nu rareori soarele zâmbeşte şi e plin de flori…

O expoziţie minunată de tablouri de toamnă:

Peisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamnaPeisaj de toamna

Nici săptămâna aceasta nu ne vom plictisi. Desenăm, şi nu oricum. Folosim ca sursă de inspiraţie poeziile învăţate la grădiniţă sau la şcoală. Concursul care începe astăzi beneficiază şi de premii, oferite de Editura Paralela 45, fiecare constând dintr-o lucrare din colecţia Poveşti şi legende europene şi o lucrare din colecţia Hai să învăţăm.

Povesti si legende europene Povesti si legende europene Povesti si legende europene
Povesti si legende europene Povesti si legende europene

Mai multe detalii pe pagina dedicată probei acestei săptămâni.