Decoratiuni de Craciun si glob din cerculete elastice (*31)

Undeva pe la a douăzecea creaţie a maratonului de Crăciun am început să număr zilele rămase. Atunci am râs copios amândouă! Atât de bine numărasem zilele încât nu erau 30, ci 31 până la Crăciun. M-am simţit ca-n Ocolul Pământului în 80 de zile. Totul calculat la minut, şi totuşi, calculul e greşit. Aşadar, maratonul ar fi trebuit să se numească „31 de idei”, pentru că azi o vom prezenta pe ultima cu număr de ordine. Pentru mâine v-am pregătit o supriză, fără număr 🙂 .

Cum a fost? O experienţă unică pentru amândouă. Am lucrat în echipă sau separat, ne ajutam una pe cealaltă, mai ales că nu stăm deloc bine cu timpul. Ne-am panicat în ultima săptămână, că nu reuşim să terminăm. Mai erau ceva guri rele care ne spuneau că ne stresăm aiurea, că doar nu observă nimeni… ei bine, noi observam, şi când ne-am propus proiectul a fost o provocare pe care ne-am lansat-o singure. A văzut şi ea ce înseamnă să lucrezi contra-cronometru, cu program, cu termen de predare. Un exerciţiu foarte util cred eu pentru orice copil, şi pe care aici pe blog îl fac de ceva ani.

Ce ne-a lipsit? Timpul. Am fi vrut mai mult. Eu aş fi vrut mai mult timp liber simultan, căci îmi dau seama că mai am încă multe s-o învăţ, şi exerciţiul acesta la foc continuu a fost unul nemaipomenit pentru ea. Am variat tehnici, materiale, am căutat soluţii… Ea ar fi vrut mai mult timp, ca să preia din sarcini. Aşa ajung la creaţiile de azi, realizatele din celebrele şi discutatele loom-bands.

După reportajul acela cum că sunt cancerigene, afacerile înfloritoare cu ele au scăzut dramatic. Iris şi colegele ei au renunţat la brăţări, deşi era o nebunie curată. A hotărât să nu le mai ţină în contact cu pielea mult timp. Însă nu a renunţat la brelocuri, animăluţe, şi altele confecţionate din inele. După mine rămân cea mai tare invenţie a acestui an în materie de provocări adresate copiilor la capitolul lucru manual. Iar în momentul în care treci de la brăţările pe degete la folosirea croşetei, la „tricotarea” inelelor, deprinzi mişcări pe care ei altfel nu le mai fac. Sper ca exerciţiile acestea să mă ajute în viitorul nu foarte îndepărtat s-o învăţ să croşeteze.

Revenind la cerculeţe noastre, din care avem încă suficiente, ne-am gândit cum să le folosim în maraton. Cum tutoriale pe youtube sunt cu duiumul, trebuie doar să aveţi o vagă idee ce căutaţi. Întâi am vrut un moş Crăciun. Însă din lipsă de roşu l-am făcut verde, ca spiriduş. Este opera integrală a Irisucăi, a lucrat singură acasă, şi n-a ieşit cum şi-a propus. Apoi am vrut o şosetă, la care am lucrat mai mult eu. Ea doar a exersat pe rânduri, şi şi-a dat seama unde a greşit la spiriduş. De la tutorialul cu şoseta (care e veritabilă, se poate umple) a zărit unul cu acadele şi cadouri, şi s-a apucat şi de ele. O parte au fost gata acum o săptămână, şi le-am îmbinat sub formă de ghirlandă, căci îi povestisem de concursul cu Cizmuliţa Mosului, şi a vrut să participe. Însă înscrierea pe mail nu ni s-a acceptat, pe motiv că am blog, şi trebuie să pun linkul către concurs. N-am avut timp, oricât am vrut, să scriu articolul. Am cerut să participăm normal, ca cei care trimit doar pe mail, însă nu s-a aprobat, că „aşa e regulamentul”. Nici nu i-am mai spus Irisucăi cum că s-a chinuit degeaba… ea a continuat cu entuziasm să lungească ghirlanda, să mai facă şi alte elemente.

loom_bands_ghirlanda

Şi în entuziasmul acesta general ne-a venit o altă idee… să îmbrăcăm un glob de sticlă! Am folosit la mijloc una din brăţările cu steluţe, apoi am croşetat rânduri colorate. Tehnica este aceeaşi ca la şosetă, atât doar că am scăzut numărul de ochiuri pentru a închide sfera. Brăţara şi prima jumătate a lucrat-o Iris, două rânduri, pe cealaltă am lucrat-o eu, direct pe glob. Ultimul cerculeţ, cu care am închis, a devenit şi agăţătoare pentru un clopoţel. Acum e agăţat în brad, şi aşteptăm să dea moşul diseară cu capul în el, să-l auzim şi să-l salutăm.

glob_loom_bands

Vă dorim o noapte liniştită! Nu uitaţi de morcovi, prăjiturele şi paharul cu lapte!

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Termometru-spiridus (*30)

Am demult rămase prin casă, de la un atelier, câteva termometre din lemn natur. Ne-am tot gândit cum am putea adapta unul dintre ele la o idee de Crăciun, şi a ieşit un spiriduş. Andrei comenta că nu are nimic de-a face sărbătoarea naşterii Domnului cu ziua sfântului Patrick, însă spiriduşii, aşa cum ştim toţi din proprie experienţă, sunt ori verzi, ori roşii. Mai bine verzi, să nu-i confundăm cu Moşul.

Iris a pictat spiriduşul în trei culori, roşu şi două nuanţe de verde, iar la ochi am ajutat-o, căci îi era frică să nu-l strice. Exista varianta să-i repictăm faţa, la nevoie, dar nu a vrut. La final am adăugat dungi de glitter, şi acum termometrul de pe frigider (căci are şi magnet) e în ton cu sărbătorile.

spiridus_termometru

Voi cum staţi cu pregătirile?

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Decoratiune pentru Craciun din elemente naturale (*29)

Proiectul acestei decoraţiuni este unul vechi, lăsat în aşteptare de anul trecut, când am realizat pitici din beţe de scorţişoară la atelierul organizat împreună cu editura Casa. Atunci am răsfoit numărul dedicat ornamentelor naturale, însă diversitatea materialelor m-a ţinut departe de el. Îmi amintesc cum am căutat beţele de scorţişoară înainte de atelier, magazinele hobby nu aveau, eu nu găseam suficiente… soluţia era la piaţă. Însă eu nu ajungeam în piaţă la Obor, mai bine zis în hale. Anul acesta, întâmplător, am ajuns, şi-am găsit tot ce-mi puteam dori, în mod special beţe de scorţişoară, steluţe de anason şi cuişoare. M-am rugat un pic de vânzător să mă lase să le aleg, că-mi trebuie întregi, pentru grădiniţă. Trebuie să remarc că nici nu se compară ca preţ cu cele din magazinele hobby. Dacă acolo pe 5 steluţe de anason dai uşor 10 lei, în piaţă au fost 50 de bani!

I-am lăsat Irisucăi materialele şi pistolul cu silicon, să vedem ce iese. Şi rezultatul este minunat. Am ajutat-o cu fundiţa, căci părea să-i lipsească ceva decoraţiunii, şi nu ne hotărâm dacă să devină un ornamet pentru brad, sau în combinaţie cu rămurele de brad şi o lumânare – o decoraţiune pentru masa de Crăciun. Soluţiile sunt simple şi la îndemână, dacă ştim să le căutăm. Mă gândeam chiar la suporţii de lumânare din măr. Oare când se încinge, miroase a măr copt?

scortisoara_anason_craciun

Spor la lucru, încep să se simtă arome de sărbători!

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Set de lemn decorat cu tehnica servetelului (*28)

Cel mai greu lucru când ai de făcut un cadou e să te decizi ce anume… şi mai ales cum să pui suflet în acel cadou, cum să simtă persoana exact gândurile tale bune. Nu ştiu cum e să fii născut iarna, înainte de sărbători. Mi se pare un pic trist, când toată lumea se agită de Crăciun, tu să ai partea de acea zi unică şi specială. De aceea cadoul de mai jos sper să aducă un zâmbet.

La mulţi ani, Oana!

set_craciun_servetele

Setul este realizat pe suport de creioane din lemn, şi, la fel, pentru şerveţele.

Despre tehnica şerveţelului am mai povestit pe blog, şi puteţi găsi mai multe exemple aici. În colecţia Idei creative găsiţi două numere dedicate acestei tehnici:

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Oameni de zapada din dop de pluta (*27)

Ideea era prea faină să nu o punem în aplicare, chiar dacă e mai mult de iarnă şi mai puţin de Crăciun. Dar cei doi morăcănoşi, aşa cum i-au ieşit lui Iris, mi-au amintit de toate familiile care acum de sărbători sunt în căutarea unui echilibru şi a unei căi de a comunica. De a le fi bine împreună. Aşa că am ales să-i adaug, şi, odată cu ei, urările mele de linişte în casă. Omuleţii vor primi o agăţătoare şi vor sta în brad.

Dacă vă plac, aveţi nevoie de un dop de plută, puţin fetru sau material textil şi o bucăţică de sârmă pluşată. Vopsiţi dopul alb – al meu este vopsit cu grund acrilic. Desenaţi cu un marker negru detaliile. Tăiaţi o fâşie de fetru, cca 1-1,5cm lăţime pentru fular, şi franjuraţi capetele. Pentru urechile de protecţie răsuciţi capetele în formă de melcişor şi potriviţi deschiderea arcului în funcţie de diametrul dopului. Omuleţul este gata!

om_zapada_dop_pluta

Durează mai mult uscarea dopului, dar proiectul poate fi realizat cu succes şi de copii mai mici.

Spor la lucru!

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Moș Crăciun și Spiridușul lui – figurine din bețe de înghețată (*26)

În joaca noastră de dinainte de Crăciun ne-am oprit la o figurină cu spiriduş. Şi cum era prea simpatic, am hotărât să îl pregătim şi pe Moş Crăciun.
Materiale folosite:
– două beţe de îngheţată, de preferat cele cu capete mai late
– hârtie buretată (spumă eva), din care am tăiat triunghiurile (am folosit triunghiuri isoscele, pentru spiriduş unul cu baza de 4cm şi înălţimea de 8cm, pentru moş – baza de 5cm.)
– cerc de carton cu diametrul de 4cm, culoarea pielii, si un cerc mic, diametru 1,5-2cm, tăiat pe jumătate, pentru confecţionarea urechilor.
– accesorii hobby.
piese
Se lipeşte triunghiul pe băţul de îngheţată, apoi se adaugă urechile. La spiriduş acestea se fixează cu un vârf în sus. Se pregăteşte bretonul, dintr-o bandă de 3cm care se franjurează şi se potriveşte pe dimensiune. Din spumă roşie se confecţionează dungile pentru bluză, marginea pentru fes şi nasul. Se lipesc ochii, ciucurele şi se desenează guriţa.
Pentru moş se adaugă barba, mustăţile şi sprâncenele.
Pe băţ am adăugat bandă adezivă colorată de la Daco.
spiridus_mos_bete_inghetata
Dilema e… ce facem cu ei. În pom nu prea mergem să-i prindem. Poate doar ca personaje într-o poveste de Crăciun, sau ca parte într-un ornament de masă.

Dacă vă place, spor la lucru!

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Stelute volumetrice (*25)

Am stat un pic pe gânduri cum să „botez” acest proiect… şi cum semănau destul de bine cu literele volumetrice din panouri, am ales acest nume. În fapt ele nu sunt decât banale steluţe de hârtie, decupate din cele mai ciudate şi sclipitoare hârtii care vă sunt la îndemână. Din nefericire pentru proiectul meu, mi-am ales prost momentul să arunc toate pungile de cadouri, ar fi mers de minune acum! Hârtia e ca în poveste, nici prea subţire, nici prea groasă, nici prea lucioasă, nici prea mată.

Cum se confecţionează: dacă trebuie să desenaţi de la zero, construiţi în cercuri cu diametere de 1,5-2cm diferenţă pentagoane perfecte. Desenaţi apoi stelele şi decupaţi-le. Desenaţi bisectoarele pentru fiecare vârf, şi prelungiţi-le până în margine. Apăsaţi linia cu un pix (de preferat să nu scrie), pentru a îndoi uşor şi drept. Faceţi apoi îndoitură în sus de la vârf până la centru, şi îndoitură în jos ceea ce rămâne, cumva să „strângeţi” steaua. Dacă partea cu desenatul vi se pare grea, am desenat eu câteva steluţe pe care le puteţi printa de aici, iar apoi le folosiţi ca model pentru a le copia pe cartoane sau alte materiale.

stelute_craciun

Nu suntem foarte hotărâte ce facem cu ele. Ori le prindem ca ghirlandă, aşa cum le-am văzut prima dată în Decoraţiuni din forme geometrice, ori le lăsăm individual ca steluţe în brad. Cele din carton aurit merg nemaipomenit şi singure, eventual cu o pereche identică, pe spate. Modelul acesta de stea l-am văzut şi prin oraş, şi din alte materiale. Pentru un copil care ştie să decupeze corect, este un exerciţiu simplu. Pentru cei care mai au de lucru, este un exerciţiu bine-venit, cu un rezultat frumos, demn de bradul de Crăciun. Sperăm că v-am mai dat o idee practică, pe ultima sută de metri până la Crăciun.

stelute_craciun

Spor la lucru!

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Felicitare de sarbatori din servetele imprimate (*24)

O variantă de felicitare pe care am încercat-o primăvara aceasta este cea care foloseşte şerveţele şi folie alimentară. Se aşază suportul de carton pe un teanc de ziare, se întinde folia alimentară, apoi serveţelul – doar stratul superior, imprimat, şi peste încă un ziar. Se calcă bine cu fierul încins, iar folia foloseşte ca adeziv. Se îndepărtează marginile inestetice şi felicitarea este gata.

servetel_decor_iarna

Ei bine, acum nu mi-a mers. Cartonul era prea lucios, nu s-a lipit folia decât de şerveţel, aşa că am schimbat tactica. Am întins bine de tot lipiciul lichid, pe post de lac de decupaj, apoi am adăugat şerveţelul. Rezultatul nu este perfect, însă dacă nu pierzi timpul, să se înmoaie şerveţelul, e chiar satisfăcător. Însă pe parcurs am schimbat modelul… după ce s-au uscat, am tăiat marginile cu foarfeca ondulată, şi le-am folosit ca elemente de decor pentru alte felicitări. Cea cu cadouri este fixată pe carton auriu (reciclat dintr-o cutie de tort), iar cea albastră a fost adaptată pentru o altă felicitare.

servetel_cadouri

Studiaţi un pic ofertele la şerveţele, s-ar putea să găsiţi modele deosebite, ce pot fi folosite uşor de sărbători!

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Felicitare cu Mos Craciun – quilling (*23)

Din seria minunilor pe care nu crezi să le mai vezi este şi această felicitare cu Moş Crăciun. Maratonul pe care mi l-am propus împreună cu Iris a avut mereu tentative de a-l implica şi pe Andrei. Am reuşit cu chiu, cu vai, un globuleţ. În schimb mă bucur că la „tehnologică” doamna mai are si idei bune, şi pot să trec pe listă o creaţia numai a lui! Miercurea trecută, undeva seara, l-a apucat pe Andrei panica… Am temă la tehnologică!! Pe mine şi mai şi, ultima data voia să facă arcul de triumf, de parcă la mine creşte lutul la pachet, şi am mereu rezerve… Trebuie să fac o felicitare cu Moş Crăciun, cu quilling. No, nu părea greu. Am căutat pe net ceva modele de copiii mai mari, refuzate instant. Nu-ţi dai seama cât ar trebui să muncesc la ăsta?? Am găsit unul acceptabil, şi-a trecut la treabă.

Cartonul auriu este reciclat de la o cutie de tort. Moşul – lipit în mijloc. Normal, părea gol. Aşa că i-am zis să mai facă ceva. A făcut copilul, a reciclat din cutia de quilling câteva elemente rămase de anul trecut… şi gata felicitarea. Aşteptăm joia aceasta să vedem ce zice şi doamna, căci joia trecută n-au apucat să se şi laude cu creaţiile.

quilling-mos_craciun

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Ren din dop de pluta (*21)

Un proiect care poate fi realizat cu uşurinţă de copii mici este renul din dop de plută. Cred că poate fi confecţionat şi dintr-un dop normal, însă un dop de şampanie este mai indicat (rămân datoare tuturor prietenilor care nu aruncă dopurile de plută, acum, de sărbători!).

Se pictează dopul, de preferat maro. Se poate lăsa şi natur, dar e mai puţin spectaculos. Aveţi nevoie de ochi mobili, nu foarte mici, deşi Iris i-a ales prea mari pentru gustul meu – dar gusturile nu se discută, şi ea e autorul. Nasul este un ciucure roşu. Pentru coarne, tăiaţi pe jumătate un fir de sârmă pluşată, nu foarte pufoasă, şi din fiecare parte tăiaţi, din nou, una sau două bucăţi mai mici, depinde cât de „bătrăn” este renul. Merge să răsuciţi pe un creion jumătăţile, şi să îi faceţi coarne ondulate, ca la modelul prezentat aici. Elementele au fost lipite cu silicon.

Folosiţi apoi o croşetă pentru a perfora dopul, suficient de adânc pentru a înfige sârma.

Spor la lucru!

ren_dop_pluta

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.