campionat_tabla_inmultirii

Matematică distractivă: campionat de tabla înmulțirii

Toamna aceasta m-am distrat nemaipomenit, căci parcă s-au potrivit toate în categoria „oamenii își fac planuri și Dumnezeu râde în hohote“. Așadar le-am luat și eu pe toate cum au venit, m-am descurcat cu ele cât de bine am putut, am schimbat listele de priorități și până acum sunt pe linia de plutire. N-am prea avut timp de scris, deși se strâng destule de povestit, dar pentru cele ce urmează am rupt o bucățică de timp. Aici pe blog e „picătura“ mea de liniște și relaxare, nu puteam să ratez.

După vacanța de noiembrie școala noastră (ca de altfel foarte multe altele) a ales să fixeze școala altfel. Atât de în scurt au fost toate, că pe la niciun muzeu mare n-am mai găsit locuri cu programare (însă tot răul spre bine, nu aș fi ajuns la un altul care m-a surprins foarte plăcut!). Să găsești însă activități gratuite, dar și interesante, nu e însă o provocare simplă. De bine, de rău, programul s-a schițat până la urmă și vineri, după activitățile sportive, am rezervat două ore de „matematică distractivă“.

Copiii au oftat!

Anul trecut am avut concurs, probleme ascunse sub coduri QR, cu puncte ce puteau fi câștigate. Cum suntem deja în al cincilea an împreună și ne cunoaștem reciproc, pe la începutul săptămânii m-au întrebat pentru cine va fi distractivă matematica? Pentru ei sau pentru mine, pe seama lor? N-am zis nimic, mai ales că nu mă hotăram încă ce anume să fac. Jocuri, enigme, parcă toate păreau, cum ziceau și ei, distractive pentru mine.

Și ideea câștigătoare a venit tot de la copii. La after, cum era școala altfel și nimeni nu avea teme, am zis să utilizăm constructiv timpul disponibil și să exersăm tabla înmulțirii, pentru că noul capitol bate la ușă și nu va fi ușor. Le-am cerut să își instaleze o aplicație în acest sens, dar, cum sunt multe disponibile, printre cele pe care le-au încercat exista și varianta „duel“. M-am simțit ca Arhimede, dar n-am strigat și „evrika“. Joi i-am anunțat să ia tabletele a doua zi, iar dacă au timp, să exerseze tabla înmulțirii.

Buuun, după ce am instalat toți aceeași versiune de aplicație (mie mi-a plăcut că exersai nu numai tabla înmulțirii, ci și aflarea factorului necunoscut), am desenat pe tablă schema ca la campionate. Zâmbeam și-mi aduceam aminte cum completam cu tata, pe schema decupată din ziare, țările la campionatele mondiale de fotbal. Cam așa și acum, urma să stabilim un câștigător. Băieții au recunoscut imediat organizatorul grafic, iar pe măsură ce se desfășurau meciurile, auzeam: Eu am pierdut în sferturi . sau Cine joacă finala mică?.

Doamna, și ce primim??

Cred că a fost prima întrebare. Un premiu surpriză, normal, pe care nu l-am divulgat ca să nu se emoționeze prea tare. Însă au avut grijă să negocieze ca și cel de-al doilea jucător al „finalei“ să aibă parte de un premiu de consolare, chiar înainte să afle despre ce este vorba…

În centru se desfășura jocul principal, dar pe margine fiecare făcea pereche cu un coleg și se „antrenau“. Sau se jucau pur și simplu să vadă cine e mai rapid, cine știe mai bine, cine se descurcă la înălțime. Cert e că am avut aproape două ore de exersat intens, dar și de emoții și strategii. Să vedeți palpitații la tragerea la sorți, când, pe măsură ce se completau locurile pe tabel, își dădeau seama dacă au un parcurs mai ușor sau mai greu spre finală, dacă riscă să întâlnească un adversar redutabil sau nu.

Sau când au realizat că, având un absent, una din partide se câștiga automat, la masa verde. Și pentru a ști cine este „norocosul“, trebuia să ai răbdare până se scria pe tablă ultimul nume, pentru că nimeni nu știa ce număr este scris pe biletul rămas pe masă.

La a doua tură de joc, eliminarea primului câștigător a fost salutată fără fair-play, iar când i-am atenționat, au protestat, că ei nu se bucurau de eliminare, ci că au și ei o șansă mai mare la câștig. Au avut parte și de surprize, colegi cărora nu le dădeau șanse, dar care i-au băgat repede în corzi. Oricum, m-am distrat și eu, dar și ei.

campionat_tabla_inmultirii

campionat_tabla_inmultirii

Acordarea premiului a fost ca-n vulpea și strugurii.

Când timpul se apropia de final și am aflat și al doilea învingător, i-am anunțat că premiul este un Fb la matematică. Și premiul de consolare? Ei bine, la următorul test, locul al doilea are un nivel bonus la calificativ. Dar… am avut și voci care au spus că premiul nu e mare scofală, că, până la urmă, oricând te poți strădui să iei un Fb la matematică, deci ce atâta bucurie pentru nimic!

Ba puteam și eu să vin cu un premiu mai interesant, nu așa… ceva mărunt pentru care nici nu merita să participi, darămite să te chinui să și câștigi. Câștigătorii n-au fost de acord, chiar dacă nu de Fb-uri duceau lipsă, s-au bucurat de victorie din tot sufletul.

Eu… m-am bucurat de bucuria lor și pentru că am reușit, măcar pentru o perioadă, să îi fac să uite că, de fapt, exersează la matematică.

Planuri pentru clasa a patra: lectura suplimentară

Programul de încurajare a lecturii în școala de azi mi se pare unul dintre cele greu de implementat. M-am apucat zilele trecute de citit noua lege a educației, n-aș vrea să mă ia toamna prin surprindere și, printre multe prevederi care se încadrează la „Mare e grădina Ta, Doamne!“, am găsit că se înființează programul „O carte pentru fiecare“. Bine, la câte comitete și comiții, programe și reînvieri de institute sunt, acesta cred că are toate șansele să treacă neobservat.

Nu-mi vine să cred că au trecut patru ani de când am început seria acesta de elevi și m-am străduit ca lectura să fie printre preocupările principale. E drept că n-am putut face dragoste cu de-a sila, unde părinții chiar nu m-au susținut, n-am avut de ales și am renunțaț. Anul trecut am avut un program de lectură maraton, întins pe durata întregului an școlar.

Copiii au avut de citit 8 cărți (pentru Fb, 6-7 pentru B, 4-5 pentru S), pe care le prezentau în fața clasei până la 1 iunie. În general a mers bine, în stilul greierele și furnica, adică toamna și iarna nu prea am avut prezentări, chiar dacă eu îi tot avertizam că nu vor mai avea timp în primăvară să prezinte toți. Apoi au început, dar cum în fiecare oră de limba română era posibilă o singură prezentare, în luna mai s-a lăsat cu lacrimi, că nu mai erau locuri.

Ce rea am fost!

Recunosc, chiar am fost, și mi-a trebuit foarte multă putere și să rămân pe poziții, să nu cedez. Nu ar fi învățat nimic din acest proiect dacă eu încălcam regulile stabilite la început. Și sper că acest ou fierbinte pe care l-au servit să le folosească în anul ce vine, dar și mai târziu. Avem și o mulțime de proverbe potrivite situației: Porcul nu se îngrașă în Ajun., Omul înțelept își face iarna car și vara sanie.

Am trecut și peste reproșuri, că din vina mea nu va reuși copilul să citească patru cărți, că i-am deturnat lectura când am hotărât ca în Școala Altfel să facem toți atelier pe „Charlie și Fabrica de ciocolată“, și așa am obosit că, atunci când văd că omul nu înțelege ce-i explic, scriu Fb în catalog. Nu mai am energia de a duce lupte inutile. Îi înțeleg perfect pe salvamari, cât de frustrați sunt când oamenii intră în apă peste sfaturile lor.

Când am tras linie, programul de lectură nu a stat chiar atât de rău. Au participat la program doar elevii clasei care nu aveau cerințe educaționale speciale. Au citit. Însă așa cum sunt eu obișnuită, văd mai repede partea goală a paharului, adică doi copii care n-au citit deloc, și nu pentru că nu știu să citească, sau cu greu, una-două cărți tot anul.

Nouă luni de zile… nu e normal. Nu e normal nici măcar o carte la două luni, în condițiile în care aveau libertate să aleagă (cu acordul meu, ca să nu văd cărți de clasa întâi), la vârsta la care cititul îți este necesar pentru dezvoltarea ta ca individ.

În clasa a patra, sunt și mai rea!

Sunt absolut sigură că aceasta va fi reacția copiilor când, la 1 septembrie, le va apărea în platforma G-Classroom tema de la lectură. De data aceasta, cărțile sunt repartizate lunar, trebuie să ai o prezentare în fiecare lună calendaristică de școală. Ceea ce urmăresc de fapt e capacitatea lor organizatorică. Vreau să își facă un plan de lucru, să se țină de el, să își respecte un termen de predare. M-am uitat, toate lunile au cel puțin 15 zile de școală, suficiente pentru ca toți cei care vor participa la program să se manifeste creativ.

Au și o listă de recomandări, sunt destule și la biblioteca clasei, iar în septembrie pot prezenta ce au citit în vacanță. Clasa a patra are menirea, după părerea mea, să te pregătească cu seriozitate pentru stilul de lucru din gimnaziu, când temele sunt multe, diferite, și ai nevoie de un plan organizatoric. Nu mai merge să pleci la joacă și undeva, seara, doar să arunci cărțile în ghiozdan, că „n-ai nimic de scris“. De-acum temele presupun însușire de noțiuni noi, lecții de citit, materiale de parcurs.

Ce va urma, vom vedea vara viitoare.

Cupe pentru măsurat fracții. Demonstrarea echivalenței fracțiilor.

Fracțiile și lupta cu timpul

După ce am terminat cu entuziasm Săptămâna Altfel (despre care o să povestesc cu altă ocazie), într-un moment de relaxare, am luat planificarea să încep să număr temele rămase, orele disponibile, zilele libere, punțile, concursurile viitoare devoratoare de timp la clasă, evaluările naționale, la care mai mult ca sigur ajung pe la asistență în timpul programului. Și mi-a pierit zâmbetul.

Ajunsesem, cu mari sacrificii, la zi cu planificarea la română. Dar ca să fii „la zi“ ciupești din alte ore. Rămâi suplimentar după ore. Chiar nu ai cum să faci și tot, să respecți și ritmul copiilor. Luni, de exemplu, după săptămâna de relaxare, efectiv la prima oră au dormit cu ochii deschiși. Am tras de ei și nimic, lucruri care altădată mergeau strună acum erau parcă probă olimpică.

La matematică însă… sunt cu două săptămâni în urmă. Mi-ar trebui o infuzie de vreo șase ore cel puțin să-mi mai revin. Și cum urmează capitolul cu probleme și metoda figurativă… optimismul meu nu există. Acolo nu poți fura timp.

Soluția? Negocierea!

Întotdeauna, dacă discuți, ajungi la o soluție. Însă generația aceasta are un simț al echitabilității mult mai dezvoltat, la ei orice se negociază doar dacă e ochi pentru ochi. Vreau o oră pentru matematică? Trebuie să dau o oră la schimb…

Opțiuni: joia și vinerea clasa de după-amiază începe cu o oră mai târziu. E ocazia mea să rămânem și să „recuperăm“ orele de arte și joc și mișcare pe care le cerșesc din timpul programului ca să țin planificarea pe linia de plutire. Mai ține cineva socoteala că, de fapt, muncesc două ore în plus?! Nu mai contează, am parte de colaborarea lor totală, pentru că iluzia e că facem schimb. Cred că, dacă ei ar realiza că, de fapt, muncesc în plus, protestele ar fi mai puternice.

Cel puțin mă bucur că nu prea încurc programul nimănui și nu am primit încă reproșuri în acest sens, că munca mea în plus deranjează și copiii sunt preluați peste program.

A doua opțiune, la care nu am de ales și trebuie să fac apel: promisiunea unei ultime săptămâni de școală în care le recuperăm pe toate. Eee… aici mă aștept să scoată catastiful, câte ore din fiecare am de compensat.

Una peste alta, ținând cont că mai am și o săptămână verde de bifat, dar și două capitole mari la matematică, am început trocul încă de pe-acum. E mai ușor să previi înainte de criză decât atunci când ești disperat. Materia trebuie terminată cu orice preț – aceasta e concluzia din anii de școală de odinioară când nu terminam manualul…

Patru ore pentru fracții

Lecțiile despre aceste „numere nenaturale“ au urmat imediat după capitolul de geometrie. Perfect așa, căci ne-am obișnuit cu segmentele de dreaptă, cu măsurarea lor, așadar a fost o plăcere să dau sarcini precum desenăm un segment de 8 centimetri și îl împărțim în patru părți egale. Iar rezolvarea să nu ridice nicio problemă! La fel și împărțirea diverselor figuri geometrice în părți egale.

Am îndoit panglici de hârtie, încercăm să ținem minte cuvinte noi, precum doime, pătrime, optime, că ne vom lovi de ele și la muzică, să desenăm frumos și să înțelegem că nu comparăm decât părți ale aceluiași întreg sau provenite din întregi egali.

Tot pentru fracții am achiziționat anul trecut un joc. Erau cam mici la clasa a doua să-l înțeleagă, însă acum era numai bun pentru compararea fracțiilor. Dacă e ușor să compari fracțiile care au același numitor, să intuiești fracțiile echivalente e ceva mai greu. Bine că nu trebuie să învețe și cuvântul, e suficient „egale“ la clasele mici.

Am pornit cu pași mici, îndoind discuri de hârtie. Trăiască perforatoarele pentru cercuri mari, îmi salvează o mulțime de activități. Așadar, după ce am îndoit și marcat optimile (exercițiul „taie pizza“), am păstrat jumătatea, egală cu patru optimi sau două pătrimi. Bun, totul clar.

Verificare…

Când stabilești o regulă, e normal să o și verifici în situații diferite. Așa că am scos jocul din cutie să verificăm dacă, într-adevăr, cele stabilite de noi se potrivesc. Cupele pentru măsurat sunt mai potrivite pentru lichid, însă cum unele sunt destul de mici și șansa să nu dai pe dinafară e aproape inexistentă, am preferat să folosesc o pungă de sare măruntă.

Le-am luat pe rând. Dacă împărțim o jumătate în două părți egale, obținem un sfert. Am luat sfertul și au încăput, perfect, două cupe în cea marcată cu jumătate. Am continuat așa până la ultimele (chiar și șaisprezecimea). Și, deși nu am discutat la clasă decât despre acesta, ochișorii lor de vulturi au văzut că erau marcate și altele – treimea, șesimea, doisprezecimea, așa că le-am testat și pe ele, să vedem dacă au fost construite corect. Un întreg l-am umplut cu trei treimi, o treime cu două șesimi, o șesime cu două doisprezecimi.

Întrebări?

E momentul acela final al lecției, când verifici că toată lumea a primit mesajul. De procesat… mai procesează unii și după, căci acel ideal că toată lumea, dar absolut toată lumea pleacă cu lucrurile clare în căpșor, este și va rămâne un ideal cât timp lecția trebuie să se termine la o anumită oră și nu poți rămâne să explici de câte ori are un copil nevoie.

În fond, orice copil dezvoltat normal poate reuși să învețe o noțiune, dacă i se lasă suficient timp. Cele 45 de minute, stabilite prin tradiție, nu sunt suficiente pentru destul de mulți dintre ei.

Așadar, momentul așteptat. Normal că există o întrebare, că nu se poate altfel:

Doamna, de unde ați cumpărat jocul și cât a costat?

Răspunsul e simplu: să mă întrebe mama ta. Însă întrebarea m-a întristat. La nici 10 ani, elev în sistemul nostru de învățământ, nici măcar nu și-a pus problema că ceea ce a văzut manevrat pe catedră este un material didactic existent în școală. Este ceva ce doamna a cumpărat ca să își poată face treaba mai bine cu copiii altor părinți.

Nu e doar trist. E anormalul pe care îl trăim și îl considerăm normal, cadrul didactic să aloce din fondurile personale pentru a susține un sistem deja intrat în colaps.

Notarea temelor în caiet

Bate și tu cocoșul tău să facă ouă

Cine nu știe celebra replică din Punguța cu doi bani? Ești invidios, vrei ce am eu? Ia măsuri în așa fel încât să obții ceea ce urmărești. Doar că… uneori nu se știe ce iese din povestea aceasta.

Pentru că tot am început cu un citat al clasicului, o să continui invocându-l pe Creangă cu „nu știu alții cum sunt“, dar eu când dau temele la școală mă străduiesc să audă toată lumea. Și să vadă. În clasa întâi, când materialele erau ale noastre – și manuale, și caiete – notam direct pe pagină un „T“ mare, să se vadă.

În clasa a doua, pentru că manualele disponibile erau sub orice critică, ne-am cumpărat unele ale noastre. Am continuat să notăm în același mod. În clasa a treia (în prezent) notăm tema pe ultima pagină a caietului (penultima, antepenultima) până când se termină caietul. Ca-n problemele cu bicicliști, pleacă unul spre celălalt, când se întâlnesc, schimbăm…

Elevul notează pe caiet, eu pe tablă

Normal că, în entuziasmul de final al lecției, e cam greu să ai parte de aceeași atenție de pe parcurs. Așa că notez tema pe tablă, să vadă tot poporul, după care îmi dau toată silința să și explic ce au de făcut. (Aici revin cu o *.)

Și, normal, mă asigur. Întreb și de două-trei ori: a auzit toată lumea? – Daaaa… A notat toată lumea? Daaaa… Dacă pe mine nu m-ai auzit, e imposibil să nu auzi corul și să îți atragă un pic atenția că se întâmplă ceva important.

Dacă îți pasă.

Notarea temelor în caiet

Credit foto: Ilinca V.

* Am găsit deseori – și, culmea, cam la aceleași persoane – total altceva decât ceea ce am cerut (pentru că mama așa a înțeles – dar era mama în clasă?!).
Mai ales când am completat cerința cu vreo indicație diferită. De ce? Pentru că, pentru unii, nu e important. Ei aud selectiv.

De exemplu, ieri. Scriem la tablă o propoziție în care verbul era la numărul singular. Acum să trecem verbul la plural și să scriem din nou aceeași propoziție, să vedem ce se întâmplă cu celelalte cuvinte. Iese copilul entuziasmat la tablă. Scrie o superbă propoziție, cu verbul la plural, dar total diferită decât prima. Ce ai făcut acolo? – Am pus verbul la plural! – Dar ce aveai de făcut?

A te uita ca vițelul la poarta nouă. Altă expresie plină de înțelepciune. Efectiv nu știa ce l-a lovit. De ce sunt nemulțumită. Se cheamă „sindromul primului“: să ies eu primul la tablă, să termin eu primul, dar nu contează ce și cum. Sunt primul, strig bingo.

Revenind la teme…

I-am încurajat să își ajute colegii, atunci când aceștia sunt bolnavi și au lipsit, să le explice lecțiile și să le dea temele. Când îi explici altuia tu ești cel care câștigă cel mai mult. Îți consolidezi noțiunile și „înveți să înveți“. Însă i-am descurajat să dea temele atunci când copilul este în clasă, prezent.

Adică tu poți să fii două minute atent, să știi ce ai de făcut, dar celălalt nu poate? Nu e și el copil, ca și tine? Aaa, el are timp să se amuze, să se joace. Și să nu fie atent.

Aflu azi că unul dintre copii e sursă de încredere și că, la plecare, la poartă, e foarte solicitat, mai ales de unii părinți și bunici, să detalieze sarcinile de lucru de peste zi. Foarte frumos din partea lui, însă când zilnic se întâmplă, parcă nu îți convine. Însă cum să fii tu, copil mic, nepoliticos cu adulții?!

Fă-ți o afacere!

Așadar l-am încurajat să-și deschidă o afacere. 5 lei solicitarea de informații. Ca numărul de la ENEL cu suprataxă pentru deranjamente. (Chiar, mai e? Că am renunțat la contractul cu ei.) Și, dacă afacerea îi merge bine și nu știe ce să facă cu fondurile, poate lua un abonament la Kahoot. Dacă acceptă cereri de sponsorizare 😀 .

Iar dacă cineva comentează, să spună cine l-a învățat. Să vină la mine să se plângă, ca să le explic eu ce fac împricinații când eu anunț temele în clasă (și nu numai). Și dacă nu le convine prețul… soluția e simplă și clasică: bate și tu cocoșul tău să-și noteze tema!

perimetrul - macheta pentru matematica

Surprizele perimetrului

Experiența ultimilor ani, atât la școală, cât și în privat, cu noțiunile despre perimetru îmi dădea o stare de acută neliniște pe măsură ce se apropia și la această serie momentul zero. Și, deși iubesc geometria și am făcut tot ce am putut în trei ani și jumătate cu ei ca să pregătesc terenul pentru încercările de foc ale ultimelor două clase primare, tot aveam emoții.

Undeva prin iarnă, când am aflat că în martie mai am de susținut o inspecție, făceam haz de necaz cu colega mea: să vezi de n-o să pic eu la perimetru! De multe ori în viață am zis că nu mai cobesc. Aflu data, număr pe planificare… ce să vezi, a doua lecție la perimetru. Puteam să jonglez să schimb. Dar uneori e bine să le iei așa cum au fost „scrise“.

Prima lecție și prima surpriză

Ziua de dinainte. Începem, ca de obicei: dacă au mai auzit cuvântul, dar nu la matematică. Sigur. La jocuri, perimetrul înseamnă incintă, zonă delimitată. Bun. Limite. Margine. Avem de ce să ne legăm.

Materialul didactic pentru prima lecție era foarte – cum să zic – simplu. O panglică de vreo 2m din hârtie creponată și o bancă. Nu știu de ce, nimeni nu agreează banca aceea, e cu 10 cm mai joasă decât celelalte, dar este mai mare ca suprafață. Însă nimeni nu o vrea. Și cum este în plus în clasă, necesară doar celor de după-amiază, toți o dau la o parte dacă o găsesc cumva în rând.

Așadar, le-am spus că îmi doresc să înfrumusețez această bancă, lipindu-i o minunată panglică colorată pe margine, poate o să le placă și o vor folosi. I-a umflat râsul. Băieții au comentat că, dacă panglica nu ar fi verde, ci roz, poate vor fetele. Revenim la întrebarea de bază: am pregătit eu suficientă panglică pentru a pune în practică ideea?

Și tocmai când se ridicase jumătate din numărul posibil de mânuțe, intră colega mea cu o problemă urgentă. Rezolvați voi, revin în două minute. Din spatele clasei, unde încercam să scurtez dialogul, văd cum roiul de entuziaști dă năvală cu riglele de 15cm din trusa de geometrie să „rezolve“ problema. Tocmai mă pregăteam să intervin când aud ceva ce îmi spune să mai am răbdare.

Dar de ce vă chinuiți, hai să luăm rigla mare! Adică rigla de 1m din trusa mea de geometrie pentru tablă. Așadar, din toată grămada, unul singur a venit cu ideea genială și restul s-au conformat imediat. Doar am supravegheat apoi cum e măsurată și panglica, și dimensiunile băncii.

Dar nu e tot. Era abia prima surpriză.

Au măsurat, au notat și mi-au dat răspunsul. Panglica nu ajunge, mai aveam nevoie de o bucată de 60cm, căci are 180 și am nevoie de 240. Wow. Aplauze, laude, toată lumea la loc în bănci, hai să ne liniștim și să vedem ce-am aflat.

Desenez repede un dreptunghi, notez și eu ce-au măsurat ei și „mor de curiozitate“ să aflu cum au calculat. Și aici trebuia să-mi iau un scaun, căci nici în cele mai frumoase vise ale mele nu credeam că o să văd toate variantele de calcul pentru perimetrul unui dreptunghi.

Prima, clasic, le aduni pe toate, scrisă în două variante, L+L+l+l și L+l+L+l. Doamna, dar e mai ușor cu înmulțire, 50×2+70×2! Și a venit și a treia… Eu am făcut altfel… 50+70 și am înmulțit cu 2. Uite-așa momentul meu de introducere a devenit o bucățică rezolvată din lecție. Restul a curs de la sine. Aproape că mi-au dictat ei.

Și morala…

M-am apucat să îl laud pe cel care a avut ideea să caute un instrument mai potrivit pentru a măsura banca. Modest copilul, a spus că lui i s-a părut „logic“. Am râs un pic, căci am scuturat de praf o expresie pe care ei au tot căutat să o explice, instinctul de turmă, cum s-au dus buluc și se chinuiau să măsoare.

Și acum a venit lovitura de grație. Doamna,dar și eu am vrut să iau rigla mare. // Și de ce nu ai luat-o? // Păi… dacă toți făceau cu cea mică… nu am vrut să fiu eu singurul care face altfel!

Așadar, cam aici ne situăm la 9 ani. Știi că nu e bine, sau mai bine zis nu e greșit, ai o idee mai bună, știi că ai o idee mai bună, și totuși nu îți asumi să ieși în față, să fii altfel decât ceilalți. Tot optimismul meu cu reușita perimetrului s-a înecat. Degeaba suntem super-isteți dacă nu avem curaj să fim diferiți și să schimbăm lucrurile în jurul nostru.

Epilog

Perimetrul a continuat cu „miracolul lui Pitagora“. I-am pus să deseneze pe pătrățele un triunghi care să aibă laturile de 3 și 4 cm. Pe pătrățele iese mereu unghi drept. Dacă desenați corect, a treia latură are 5 cm, apoi calculați perimetrul. Normal că le-a ieșit. Doamna, ați avut dreptate!! De unde știați?? — Nu am știut eu. Acum 2500 de ani a aflat-o un grec pe nume Pitagora. (De când am făcut poligoane din elastic întins de ei și le-am denumit, au devenit mari fani ai grecilor pentru limba lor.)

A doua lecție a curs apoi lin, așteptăm provocările de la concursuri, minunatele probleme rezolvabile prin metoda figurativă ce implică perimetrul, garduri, rânduri de sârmă și multe, multe altele.

perimetrul - macheta pentru matematica

Bunicul are o livadă pe un teren de formă dreptunghiulară, cu lungimea de 60 m și lățimea de 40 m. Vrea să îl împrejmuiască cu un gard, lăsând spațiu pentru o poartă lată de 5m. Câtă sârmă este necesară pentru a realiza gardul, dacă între stâlpi sunt două rânduri de sârmă?

Tablou pentru mama de 8 Martie pe suport de pluta

8 Martie, ocazie pentru deschis sufletul

Așa-zisa vacanță „de schi“ de anul acesta mi-a încurcat cum nu se poate mai bine socotelile de Mărțișor. Ba chiar și pentru 8 Martie a fost nevoie să pun în aplicare vechiul proverb și să-mi fac iarna car. Am cumpărat cele necesare cu mult timp înainte, apoi, pe la începutul lui februarie am organizat ședință foto specială la școală, ca să putem face tablourile. Îmi pare rău că nu pot lăsa imaginile complete să vedeți câtă bucurie este în unii ochișori în momentul în care se gândesc la mama, căci aceasta era indicația fotografului de ocazie: zâmbește și fă un gest amuzant.

Primul proiect realizat a fost un tablou, pe suport de plută, la care să adauge ei decorațiunile.

Activitățile de genul acesta mi se par cele mai dificile. Dacă le duc un model, atunci lipsește inițiativa și creativitatea, căci vor să imite. Dacă nu le duc, riscul să iasă un amestec fără logică este foarte mare, cum se și vede mai jos. Sfaturile au curs, bineînțeles. Să încerce să alterneze, pe suportul de plută, să facă o serie: frunză, floare, fluture, ceva care să aibă o logică, o simetrie. Nu. N-a ieșit. Așa că, în unele cazuri, „shaorma cu de toate“ a fost perfect.

Deosebit a fost și tabloul cu „ciucuri“ și nu pot să nu recunosc că a fost cea mai frumoasă surpriză. E greu să ieși din tipar, că gândești outside the box, să faci altceva. Momentul în care a venit să-și prezinte creația a fost însoțit de un wow puternic din public și imediat adaptată ideea, în cazul unul tablou neterminat.

Tablou pentru mama de 8 Martie pe suport de pluta

Al doilea cadou pentru mama: o ceașcă cu iubire

Modelul pentru ceașcă îl am de câțiva ani buni de pe net, doar i-am schimbat acum imprimeurile. L-am printat însă mare, pe o coală A4, ca să fiu sigură că pot lipi elementele și că au loc pentru decorațiuni.

Ca să fiu sigură că le terminăm, am inversat etapele de lucru: întâi decupăm tot, apoi, la semnalul meu lipim, asamblăm, iar dacă rămâne timp, mai facem și restul. De ce? Pentru că știu prea bine că îi apucă entuziasmul când trebuie să decoreze și nu mai finalizăm când sună de ieșire… De data aceasta a mers aproape perfect. Exceptând, normal, cazurile copiilor care „știu ei mai bine“ și nu sunt deloc interesați ce am de spus, ei când vor ceva, așa fac. Și acolo… proiectul nu s-a încheiat.

Ceasca hartie 8 Martie

Au rămas, în multe cazuri, de făcut inimioarele cu mesaje și lingurița din setul „Inima mea pentru tine“.

Ultima provocare: așteaptă ziua de 8 Martie

Se pare că e și cea mai grea dintre toate. Deși le-am lucrat pe 2 și 3 martie, le-am propus să le păstrez la școală, în cutie, până pe 8, să le ducă atunci acasă.

Ți-ai găsit. Prima variantă: copilul care o știe pe-a lui, a lucrat și azi, acum, în momentul acesta, vrea să ia proiectul, altceva nu contează. Apoi, copilul care știe el mai bine, o să-l țină în așa fel încât mama nu o să-l vadă și o să-l ascundă. Și singurul care are logică: îl ia tata de la școală și nu o să vadă mama. Am totuși câteva păstrate și pentru surpriză.

Recunosc că am obosit. Îmi amintesc în aceste momente o replică din „Fram, ursul polar“, spectacolul de teatru radiofonic. Chemat la circ, bătrânul dresor recunoaște că e „prea bătrân pentru a mai învinge voința animalelor“. Uneori îl înțeleg. Am ajuns să renunț să mai port lupte inutile. La ce bun?! De ce să mai încerc să schimb lucrurile? Poate doar mie mi se pare că e mai bine așa. Și nu se dărâmă lumea dacă eu renunț.

cvintet mama

Mărțișor 2023 – Cvintet

Se anunța o zi ușoară la școală. După ce am făcut oficial proiectul cu mărțișoare înainte de vacanța de februarie, în a treia zi de școală de la revenire îmi planificasem o variantă simplă, dar de impact, pentru mărțișorul pe care copiii să îl ducă mamelor și bunicilor acasă.

Le arătasem demult inimioarele de lemn cumpărate special pentru eveniment, luni le-am reamintit cum scriem un cvintet, ca azi să facem exercițiul și să pregătim, pe lângă inimioară, câteva cuvinte scrise din tot sufletul.

Pasul 1: stabilirea temei cvintetului

Aici era simplu, tema era deja dată, „mama“ sau „bunica“, după caz.

Pasul 2: două adjective care se referă la temă

Abia am învățat adjectivul și speram să fie un exercițiu util. Ce poți spune tu despre mama ta? Două însușiri… Brainstorming. S-au strâns (mai greu decât mă așteptam): frumoasă, extraordinară, iubitoare, grijulie, minunată, atentă, magnifică. Au mai comentat ei pe lângă, dar am spus că azi discutăm doar despre trăsături pozitive.

Eu scriam pe tablă, ei în caiete. Nu toți, că doar de ce s-o faci, unii vin la școală ca la spectacol, să vadă cum fac eu tumbe și vorbesc pe diferite voci.

Pasul 3: trei cuvinte ce exprimă acțiuni (n-am învățat încă verbul), terminate în -ind sau -ând, referitoare la temă

Aici am avut senzația că brainstormingul a devenit brain-stors. Luptele au fost grele, se pare că cel mai ușor la mame vedem partea de muncă: călcând, spălând, gătind… Și nu s-au oprit: mâncând, dormind, vorbind, certând, călătorind, iubind, rugând, îngrijind, cheltuind, bricolând, îmbătrânind, creând, ștergând, râzând, alintând, jucând, sărutând, pupând, legănând, mângâind.

Bineînțeles că la fiecare dintre ele se lăsa cu exemple și hohote de râs, astfel încât sfertul de oră în care eu ziceam că termin activitatea, să pot face și altceva, s-a triplat și timpul a zburat.

Pasul 4: O propoziție alcătuită din patru cuvinte, referitoare la temă

Doamne, cred că furcile caudine se treceau mai ușor!

  • Mama mă face fericit.
  • Mama mea e grijulie.
  • Te iubesc foarte mult!
  • Ești cea mai … (completat la alegere)!

Și cam acestea erau variantele… Ori și-au cam dat seama că se duce ora de joc și mișcare, sacrificată azu, ori n-am idee ce e atât de greu să spui ceva despre propria mamă.

Pasul 5: un substantiv referitor la temă

Pe mine deja mă trecuseră toate apele. După ce ne-am mai amintit o dată cum să nu cădem în capcana adjectivelor, căci e tare greu să vorbești despre schimbarea valorii gramaticale și substantivizarea lor, am notat că mama este: super-erou, iubire, dragoste, fericire, bucurie, bunătate. Și, ca de obicei, copiii sunt mereu surprinzători.  Cel mai mult și mai mult mi-au plăcut două variante: viață și totul. Într-adevăr, mama este totul pe lume, izvor de viață.

Finalul – mai jos, în imagini, ce au ales. Eu doar le-am mai corectat pe ici-colo. Îmi doresc ca, dincolo de cele câteva cuvinte scrise mărunt pe o bucățică de carton, să își aprecieze fiecare mama, conștientizând efortul pe care aceasta îl face în fiecare zi, chiar acele banale călcând-spălând-gătind.

Cvintet pe tema MAMA

Cvintet pe tema MAMA

desen sah

Cât de greu poate fi să joci șah?

Lipsa unei săli de sport și posibilitățile limitate de a profita de sala de clasă pentru disciplina joc și mișcare pe timp de iarnă mi-au dau curaj să încerc să joc șah. Îmi aminteam vag că făceam asta în școala generală și nu era o tragedie, deși nu am învățat la școală, ci acasă. Cum unii dintre ei s-au lăudat deja că știu să joace, am început să visez cu ochii deschiși la acea atmosferă de liniște și calm din timpul jocurilor de șah.

Dar cum nu toți știu, am zis să caut și să fac o introducere a jocului și a pieselor, iar acum mi-a fost foarte utilă o carte pe care ai mei o aveau de când erau mici, Șah pentru copii. Nu știu dacă se mai găsește, sunt totuși 13 ani de când am prezentat-o eu pe blog. Ca o paranteză, o folosesc acum pentru partea de exerciții propuse, la începutul orei, să găsească ei soluția, să analizăm situația.

Încă de la începutul activității mi-am dat seama că îmi lipsește o tablă de șah pe care să o afișez pe tablă. Cum să găsesc una magnetică era imposibil, mi-am făcut una în Google Slides, pe care pot muta piesele cu mouse-ul și o proiectez pe perete. Mai mult, am multiplicat-o și pentru copii în Classroom și le-am dat acces câte doi, să joace online. Nu vă închipuiți că toți au dat buzna, dar când găsești doi-trei ghiocei, tot te bucuri că vine primăvara, nu?

sah la scoala

Smiley are rolul de arăta cine este la mutare. După ce muți, pentru că nu ai ceas să apeși, îl pasezi celuilalt jucător.

Ce mi-am propus:

Întâi de toate, să avem clar în minte sistemul de coordonate și de a identifica în acest mod căsuțele de pe tablă. Chiar dacă nu vor ajunge mari jucători, va fi măcar primul (poate și singurul) câștig.

Apoi, unii dintre ei au mare nevoie să-și controleze impulsurile și să-și gestioneze răbdarea, să se gândească la cauza care a produs o mișcare, dar mai ales la scopul ei. De ce a mutat acolo? Ce a văzut? Ce intenții are? La ritmul în care joacă și atmosfera destul de aprinsă din sală, mă îndoiesc că ne vom așeza prea curând pe acest drum.

În cele din urmă, am zis să păstrez șahul ca inspirație pentru orice ocazie. Prima care s-a ivit a fost la arte vizuale, când am îmbinat o temă cu nonculori cu cea de perspectivă și desen și am încercat să realizăm, cu tabla în față, o piesă. Exercițiul s-a dovedit foarte greu în unele cazuri, iar pe viitor nu este deloc promițător, dacă am în vedere geometria în spațiu.

desen sah

Piesele favorite

Deocamdată sunt încântați și abia așteaptă activitatea. Le place să joace câte doi, dar va trebui să îi conving să mai schimbe partenerii. De luna trecută avem și o colegă nouă, o fetiță din Ucraina, cu care, dacă abia ne înțelegem cu ajutorul Google Translate, în limbajul șahului nu avem nicio problemă. Momentan îi zvântă pe cei care au curaj s-o înfrunte și, dacă acceptă, aș vrea să pun în scenă un basm clasic, „Șapte dintr-o lovitură“ și să facem un joc de simultan. Dar despre aceasta sper să vă povestesc cu altă ocazie.

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Toamna trecută am găsit prin materialele auxiliare pe care le folosesc la clasă un text foarte simpatic pe care am lucrat la limba română cu copiii. Mi-a plăcut atât de mult, încât am căutat povestea integrală, să vedem ce s-a întâmplat de fapt. Surpriză, cartea nu mai era disponibilă la vânzare și cu ceva noroc am descoperit imagini exact cu povestea pe care o căutam: Devoratorul de cărți, ocazie cu care am mai citit câteva și mi-au plăcut la nebunie.

Cornelia Funke nu-mi era „străină“, mai avea câteva bile albe de la mine, inclusiv pentru Când Moș Crăciun a căzut din cer (vezi aici), carte care a urcat imediat în topul celor pe care le recomand cu încredere de Crăciun dacă vrei o poveste de calitate, indiferent de vârsta cititorului. Așadar, am început să scotocesc după carte.

Am mers la Biblioteca Metropolitată, în secțiile pentru copii din două filiale plus cea principală, dar n-am reușit să rezolv problema, în anticariate nu i-am dat de urmă, a rămas o singură soluție: să-mi rog prietena să o scaneze, dacă o mai are. Dacă credeți că e ușor să scanezi o carte, vă înșelați. Întâi ți se zgribulește neuronul. Nu-i etic, nu-i frumos, există drepturi de autor.

Apoi, ți se arcuiește celălalt neuron, când vede cum o pui pe burtă și o apeși pe scanner. Cărțile au suflet și suferă, iar eu mor încet dacă le văd  întoarse astfel. Dar… era singura soluție pe care am găsit-o și mulțumesc pentru înțelegere, răbdare și ajutor!

Povești la școală

Inițial, le-am dat copiilor de citit prima poveste. Dar când le-am avut pe toate, am printat cuprinsul și m-am bucurat să văd că se nimeresc la fix, câte două pentru fiecare copil. I-am chemat pe rând să aleagă titlurile, unul, apoi le-am repartizat eu pe celelalte, ca să fie corect, nu ultimul să culeagă, nu să aleagă. Cum au ales? Hmm, greu de spus, mai ales că erau foarte sugestive: balauri, vrăjitoare, fantome, de toate pentru toți.

Apoi au primit pe platformă cartea. Au avut cam două săptămâni să le citească și să realizeze harta textului într-un mod cât mai atrăgător pentru ceilalți colegi, astfel încât să îi convingă și pe ceilalți să citească povestea lor. Unii le-au citit pe toate, mi-au dat mesaj că sunt foarte frumoase. Alții… mai greu, abia sau mișcat.

Dificil a fost să urmeze și instrucțiunile de realizare a temei. De exemplu, folosește o coală A3 (bloc mare de desen) sau lipește între ele două coli A4, pentru fiecare poveste. Multe dintre teme au fost realizate la grămadă, ambele povești pe aceeași planșă. Și asta pentru că… nu citesc cerințele. Observ cu tristețe la toate evaluările că nu sunt atenți.

La matematică, de exemplu, la finalul problemei apare clar: Scrie planul de rezolvare și exercițiul problemei. Degeaba! Doamna, la problemă scriem cu întrebări sau cu explicații? Îi pun să citească din nou. Aaa, gata, am înțeles. De ce nu citesc singuri? Uite de-asta pe contracte lucrurile importante sunt scrise cu litere mici, că ne obișnuim să le ignorăm de timpuriu.

Finalul

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Am făcut expoziție, deși banda adezivă a fost convinsă cu greu să adere la perete. Iar expoziția a stat câteva zile, timp în care i-am văzut că s-au uitat, măcar de curiozitate, să vadă despre ce erau celelalte povești. Unii, mai silitori, au realizat mici opere de artă, exemplu pentru cei care expediază tema superficial, făcută să fie acolo, să o bifeze doamna ca rezolvată. Încă pâlpâie undeva speranța că, văzând exemple de bună practică, se vor schimba și ei. Încă sper că învățarea socială funcționează, dar nu știu cum se face, parcă merge doar pe exemplele negative.

E greu să realizezi la lectură teme pe aceeași carte, pentru că nu o au toți. De data aceasta, am reușit.

 

Lecțiile despre culori

Artele vizuale la cei mici nu sunt doar momente de relaxare și distracție. Se mai strecoară, ce-i drept, discret, și momente în care „învățăm lucruri“. Cam așa a fost și seria de lecții despre culori. Ar fi fost plăcut ca școala să aibă seturi de experimente, să împrumutăm și noi, cei mici, din laboratorul de fizică o prismă și să generăm un curcubeu, ori să avem layere colorate să combinăm practic culorile și să vedem ce se întâmplă când combinăm lumina și nu vopselurile.

Culori primare, culori binare

A fost prima și cea mai simplă. Am constatat cu tristețe că nu combinarea culorilor a ridicat probleme, ci cerința inițială: îndoaie coala de hârrtie în nouă părți preferabil egale (întâi în trei pe lungime, apoi în trei pe lățime).  Parcă era intrarea în Purgatoriu, lăsați orice speranță, dar am rezistat, am tras aer în piept, am zis că vine el capitolul de fracții… mai dregem atunci din belele. Apoi primele trei casete se pictau cu roșu, galben, respectiv albastru, următoarele trei – folosind culorile secundare, portocaliu, verde, violet, iar ultimele trei erau lăsate pentru un experiement liber, să adauge în culorile binare una din culorile primare utilizate și să vadă ce se întâmplă.

culori primare binare

În principiu ora era una de joacă, dar unora dintre copiii de azi nici să se joace nu le place, căci nu găsesc niciun farmec dacă n-au un ecran pe care milioane de pixeli să sclipească. Dar de ce să combinăm dacă avem verde și portocaliu? Uf… și dacă n-ai? Sau nu mai ai?

Culori calde, culori reci

Partea a doua – despre cât de mult ne încălzesc culorile. Aici am ales să folosesc puțină inspirație și să urmez un exemplu. Cum articolul făcea referire la copii clasa a șasea, nu am exagerat să le cer să și deseneze contururile, le-am printat eu, ei urmând doar să le picteze. Și chiar dacă proiectul a fost destul de ușor, cu greu au îndeplinit cerințele. De ce? Pentru că la arte oricum se ia Fb, de ce să te străduiești să faci ceva frumos? Nu mai bine mâzgălești repede cu pensula, în două culori, una caldă, una rece, și strigi ca din gură de șarpe că ai terminat?

culori calde reci

Sau, a doua variantă, la școală îți ia foarte mult timp să te apuci, cerșești timp la sfârșit și ora viitoare vii cu un proiect foarte „frumos, terminat acasă“. Am întrebat, cu proiectul în față, care erau cerințele de execuție. Răspunsul – chiar indignat: Păi mama n-a știut! Dar de ce trebuia să știe mama?! E ea clasa a treia? Și ce treabă are mama cu proiectul? Nu mai comentez, dar presimt că mă voi face mai rea și voi evalua fix ce ai lucrat în timpul celor 45 de minute ale lecției. Dacă nu poți nici măcar întinde culoarea pe foaie, atunci nu e musai să ai Fb.

Finalul:

Am schimbat tehnica. Se plictisesc dacă săptămâni la rând mergem pe aceeași, așa că am păstrat conținutul teoretic, dar am trecut la cusături. Copiii au primit modelul imprimat pe hârtie subțire, l-am prins de carton cu agrafe de birou, au perforat singuri și au cusut. Finalul a fost colorat în funcție de zona de intersecție a diagramelor, combinând culorile. Inițial mă gândeam să complic puțin proiectul, zonele de intersecție să fie cusute folosind culoarea secundară, dar cum e dificil să găsești totuși atâtea culori, am renunțaț și am folosit doar culorile primare.

Modelul pentru cusut este disponibil gratuit timp de o săptămână de la publicarea articolului aici. După expirarea acestui termen, fișierul este disponibil la cerere pentru cei care fac sau au făcut în ultimele două luni o donație către Talente de Năzdrăvani.