Cupe pentru măsurat fracții. Demonstrarea echivalenței fracțiilor.

Fracțiile și lupta cu timpul

După ce am terminat cu entuziasm Săptămâna Altfel (despre care o să povestesc cu altă ocazie), într-un moment de relaxare, am luat planificarea să încep să număr temele rămase, orele disponibile, zilele libere, punțile, concursurile viitoare devoratoare de timp la clasă, evaluările naționale, la care mai mult ca sigur ajung pe la asistență în timpul programului. Și mi-a pierit zâmbetul.

Ajunsesem, cu mari sacrificii, la zi cu planificarea la română. Dar ca să fii „la zi“ ciupești din alte ore. Rămâi suplimentar după ore. Chiar nu ai cum să faci și tot, să respecți și ritmul copiilor. Luni, de exemplu, după săptămâna de relaxare, efectiv la prima oră au dormit cu ochii deschiși. Am tras de ei și nimic, lucruri care altădată mergeau strună acum erau parcă probă olimpică.

La matematică însă… sunt cu două săptămâni în urmă. Mi-ar trebui o infuzie de vreo șase ore cel puțin să-mi mai revin. Și cum urmează capitolul cu probleme și metoda figurativă… optimismul meu nu există. Acolo nu poți fura timp.

Soluția? Negocierea!

Întotdeauna, dacă discuți, ajungi la o soluție. Însă generația aceasta are un simț al echitabilității mult mai dezvoltat, la ei orice se negociază doar dacă e ochi pentru ochi. Vreau o oră pentru matematică? Trebuie să dau o oră la schimb…

Opțiuni: joia și vinerea clasa de după-amiază începe cu o oră mai târziu. E ocazia mea să rămânem și să „recuperăm“ orele de arte și joc și mișcare pe care le cerșesc din timpul programului ca să țin planificarea pe linia de plutire. Mai ține cineva socoteala că, de fapt, muncesc două ore în plus?! Nu mai contează, am parte de colaborarea lor totală, pentru că iluzia e că facem schimb. Cred că, dacă ei ar realiza că, de fapt, muncesc în plus, protestele ar fi mai puternice.

Cel puțin mă bucur că nu prea încurc programul nimănui și nu am primit încă reproșuri în acest sens, că munca mea în plus deranjează și copiii sunt preluați peste program.

A doua opțiune, la care nu am de ales și trebuie să fac apel: promisiunea unei ultime săptămâni de școală în care le recuperăm pe toate. Eee… aici mă aștept să scoată catastiful, câte ore din fiecare am de compensat.

Una peste alta, ținând cont că mai am și o săptămână verde de bifat, dar și două capitole mari la matematică, am început trocul încă de pe-acum. E mai ușor să previi înainte de criză decât atunci când ești disperat. Materia trebuie terminată cu orice preț – aceasta e concluzia din anii de școală de odinioară când nu terminam manualul…

Patru ore pentru fracții

Lecțiile despre aceste „numere nenaturale“ au urmat imediat după capitolul de geometrie. Perfect așa, căci ne-am obișnuit cu segmentele de dreaptă, cu măsurarea lor, așadar a fost o plăcere să dau sarcini precum desenăm un segment de 8 centimetri și îl împărțim în patru părți egale. Iar rezolvarea să nu ridice nicio problemă! La fel și împărțirea diverselor figuri geometrice în părți egale.

Am îndoit panglici de hârtie, încercăm să ținem minte cuvinte noi, precum doime, pătrime, optime, că ne vom lovi de ele și la muzică, să desenăm frumos și să înțelegem că nu comparăm decât părți ale aceluiași întreg sau provenite din întregi egali.

Tot pentru fracții am achiziționat anul trecut un joc. Erau cam mici la clasa a doua să-l înțeleagă, însă acum era numai bun pentru compararea fracțiilor. Dacă e ușor să compari fracțiile care au același numitor, să intuiești fracțiile echivalente e ceva mai greu. Bine că nu trebuie să învețe și cuvântul, e suficient „egale“ la clasele mici.

Am pornit cu pași mici, îndoind discuri de hârtie. Trăiască perforatoarele pentru cercuri mari, îmi salvează o mulțime de activități. Așadar, după ce am îndoit și marcat optimile (exercițiul „taie pizza“), am păstrat jumătatea, egală cu patru optimi sau două pătrimi. Bun, totul clar.

Verificare…

Când stabilești o regulă, e normal să o și verifici în situații diferite. Așa că am scos jocul din cutie să verificăm dacă, într-adevăr, cele stabilite de noi se potrivesc. Cupele pentru măsurat sunt mai potrivite pentru lichid, însă cum unele sunt destul de mici și șansa să nu dai pe dinafară e aproape inexistentă, am preferat să folosesc o pungă de sare măruntă.

Le-am luat pe rând. Dacă împărțim o jumătate în două părți egale, obținem un sfert. Am luat sfertul și au încăput, perfect, două cupe în cea marcată cu jumătate. Am continuat așa până la ultimele (chiar și șaisprezecimea). Și, deși nu am discutat la clasă decât despre acesta, ochișorii lor de vulturi au văzut că erau marcate și altele – treimea, șesimea, doisprezecimea, așa că le-am testat și pe ele, să vedem dacă au fost construite corect. Un întreg l-am umplut cu trei treimi, o treime cu două șesimi, o șesime cu două doisprezecimi.

Întrebări?

E momentul acela final al lecției, când verifici că toată lumea a primit mesajul. De procesat… mai procesează unii și după, căci acel ideal că toată lumea, dar absolut toată lumea pleacă cu lucrurile clare în căpșor, este și va rămâne un ideal cât timp lecția trebuie să se termine la o anumită oră și nu poți rămâne să explici de câte ori are un copil nevoie.

În fond, orice copil dezvoltat normal poate reuși să învețe o noțiune, dacă i se lasă suficient timp. Cele 45 de minute, stabilite prin tradiție, nu sunt suficiente pentru destul de mulți dintre ei.

Așadar, momentul așteptat. Normal că există o întrebare, că nu se poate altfel:

Doamna, de unde ați cumpărat jocul și cât a costat?

Răspunsul e simplu: să mă întrebe mama ta. Însă întrebarea m-a întristat. La nici 10 ani, elev în sistemul nostru de învățământ, nici măcar nu și-a pus problema că ceea ce a văzut manevrat pe catedră este un material didactic existent în școală. Este ceva ce doamna a cumpărat ca să își poată face treaba mai bine cu copiii altor părinți.

Nu e doar trist. E anormalul pe care îl trăim și îl considerăm normal, cadrul didactic să aloce din fondurile personale pentru a susține un sistem deja intrat în colaps.

Notarea temelor în caiet

Bate și tu cocoșul tău să facă ouă

Cine nu știe celebra replică din Punguța cu doi bani? Ești invidios, vrei ce am eu? Ia măsuri în așa fel încât să obții ceea ce urmărești. Doar că… uneori nu se știe ce iese din povestea aceasta.

Pentru că tot am început cu un citat al clasicului, o să continui invocându-l pe Creangă cu „nu știu alții cum sunt“, dar eu când dau temele la școală mă străduiesc să audă toată lumea. Și să vadă. În clasa întâi, când materialele erau ale noastre – și manuale, și caiete – notam direct pe pagină un „T“ mare, să se vadă.

În clasa a doua, pentru că manualele disponibile erau sub orice critică, ne-am cumpărat unele ale noastre. Am continuat să notăm în același mod. În clasa a treia (în prezent) notăm tema pe ultima pagină a caietului (penultima, antepenultima) până când se termină caietul. Ca-n problemele cu bicicliști, pleacă unul spre celălalt, când se întâlnesc, schimbăm…

Elevul notează pe caiet, eu pe tablă

Normal că, în entuziasmul de final al lecției, e cam greu să ai parte de aceeași atenție de pe parcurs. Așa că notez tema pe tablă, să vadă tot poporul, după care îmi dau toată silința să și explic ce au de făcut. (Aici revin cu o *.)

Și, normal, mă asigur. Întreb și de două-trei ori: a auzit toată lumea? – Daaaa… A notat toată lumea? Daaaa… Dacă pe mine nu m-ai auzit, e imposibil să nu auzi corul și să îți atragă un pic atenția că se întâmplă ceva important.

Dacă îți pasă.

Notarea temelor în caiet

Credit foto: Ilinca V.

* Am găsit deseori – și, culmea, cam la aceleași persoane – total altceva decât ceea ce am cerut (pentru că mama așa a înțeles – dar era mama în clasă?!).
Mai ales când am completat cerința cu vreo indicație diferită. De ce? Pentru că, pentru unii, nu e important. Ei aud selectiv.

De exemplu, ieri. Scriem la tablă o propoziție în care verbul era la numărul singular. Acum să trecem verbul la plural și să scriem din nou aceeași propoziție, să vedem ce se întâmplă cu celelalte cuvinte. Iese copilul entuziasmat la tablă. Scrie o superbă propoziție, cu verbul la plural, dar total diferită decât prima. Ce ai făcut acolo? – Am pus verbul la plural! – Dar ce aveai de făcut?

A te uita ca vițelul la poarta nouă. Altă expresie plină de înțelepciune. Efectiv nu știa ce l-a lovit. De ce sunt nemulțumită. Se cheamă „sindromul primului“: să ies eu primul la tablă, să termin eu primul, dar nu contează ce și cum. Sunt primul, strig bingo.

Revenind la teme…

I-am încurajat să își ajute colegii, atunci când aceștia sunt bolnavi și au lipsit, să le explice lecțiile și să le dea temele. Când îi explici altuia tu ești cel care câștigă cel mai mult. Îți consolidezi noțiunile și „înveți să înveți“. Însă i-am descurajat să dea temele atunci când copilul este în clasă, prezent.

Adică tu poți să fii două minute atent, să știi ce ai de făcut, dar celălalt nu poate? Nu e și el copil, ca și tine? Aaa, el are timp să se amuze, să se joace. Și să nu fie atent.

Aflu azi că unul dintre copii e sursă de încredere și că, la plecare, la poartă, e foarte solicitat, mai ales de unii părinți și bunici, să detalieze sarcinile de lucru de peste zi. Foarte frumos din partea lui, însă când zilnic se întâmplă, parcă nu îți convine. Însă cum să fii tu, copil mic, nepoliticos cu adulții?!

Fă-ți o afacere!

Așadar l-am încurajat să-și deschidă o afacere. 5 lei solicitarea de informații. Ca numărul de la ENEL cu suprataxă pentru deranjamente. (Chiar, mai e? Că am renunțat la contractul cu ei.) Și, dacă afacerea îi merge bine și nu știe ce să facă cu fondurile, poate lua un abonament la Kahoot. Dacă acceptă cereri de sponsorizare 😀 .

Iar dacă cineva comentează, să spună cine l-a învățat. Să vină la mine să se plângă, ca să le explic eu ce fac împricinații când eu anunț temele în clasă (și nu numai). Și dacă nu le convine prețul… soluția e simplă și clasică: bate și tu cocoșul tău să-și noteze tema!

perimetrul - macheta pentru matematica

Surprizele perimetrului

Experiența ultimilor ani, atât la școală, cât și în privat, cu noțiunile despre perimetru îmi dădea o stare de acută neliniște pe măsură ce se apropia și la această serie momentul zero. Și, deși iubesc geometria și am făcut tot ce am putut în trei ani și jumătate cu ei ca să pregătesc terenul pentru încercările de foc ale ultimelor două clase primare, tot aveam emoții.

Undeva prin iarnă, când am aflat că în martie mai am de susținut o inspecție, făceam haz de necaz cu colega mea: să vezi de n-o să pic eu la perimetru! De multe ori în viață am zis că nu mai cobesc. Aflu data, număr pe planificare… ce să vezi, a doua lecție la perimetru. Puteam să jonglez să schimb. Dar uneori e bine să le iei așa cum au fost „scrise“.

Prima lecție și prima surpriză

Ziua de dinainte. Începem, ca de obicei: dacă au mai auzit cuvântul, dar nu la matematică. Sigur. La jocuri, perimetrul înseamnă incintă, zonă delimitată. Bun. Limite. Margine. Avem de ce să ne legăm.

Materialul didactic pentru prima lecție era foarte – cum să zic – simplu. O panglică de vreo 2m din hârtie creponată și o bancă. Nu știu de ce, nimeni nu agreează banca aceea, e cu 10 cm mai joasă decât celelalte, dar este mai mare ca suprafață. Însă nimeni nu o vrea. Și cum este în plus în clasă, necesară doar celor de după-amiază, toți o dau la o parte dacă o găsesc cumva în rând.

Așadar, le-am spus că îmi doresc să înfrumusețez această bancă, lipindu-i o minunată panglică colorată pe margine, poate o să le placă și o vor folosi. I-a umflat râsul. Băieții au comentat că, dacă panglica nu ar fi verde, ci roz, poate vor fetele. Revenim la întrebarea de bază: am pregătit eu suficientă panglică pentru a pune în practică ideea?

Și tocmai când se ridicase jumătate din numărul posibil de mânuțe, intră colega mea cu o problemă urgentă. Rezolvați voi, revin în două minute. Din spatele clasei, unde încercam să scurtez dialogul, văd cum roiul de entuziaști dă năvală cu riglele de 15cm din trusa de geometrie să „rezolve“ problema. Tocmai mă pregăteam să intervin când aud ceva ce îmi spune să mai am răbdare.

Dar de ce vă chinuiți, hai să luăm rigla mare! Adică rigla de 1m din trusa mea de geometrie pentru tablă. Așadar, din toată grămada, unul singur a venit cu ideea genială și restul s-au conformat imediat. Doar am supravegheat apoi cum e măsurată și panglica, și dimensiunile băncii.

Dar nu e tot. Era abia prima surpriză.

Au măsurat, au notat și mi-au dat răspunsul. Panglica nu ajunge, mai aveam nevoie de o bucată de 60cm, căci are 180 și am nevoie de 240. Wow. Aplauze, laude, toată lumea la loc în bănci, hai să ne liniștim și să vedem ce-am aflat.

Desenez repede un dreptunghi, notez și eu ce-au măsurat ei și „mor de curiozitate“ să aflu cum au calculat. Și aici trebuia să-mi iau un scaun, căci nici în cele mai frumoase vise ale mele nu credeam că o să văd toate variantele de calcul pentru perimetrul unui dreptunghi.

Prima, clasic, le aduni pe toate, scrisă în două variante, L+L+l+l și L+l+L+l. Doamna, dar e mai ușor cu înmulțire, 50×2+70×2! Și a venit și a treia… Eu am făcut altfel… 50+70 și am înmulțit cu 2. Uite-așa momentul meu de introducere a devenit o bucățică rezolvată din lecție. Restul a curs de la sine. Aproape că mi-au dictat ei.

Și morala…

M-am apucat să îl laud pe cel care a avut ideea să caute un instrument mai potrivit pentru a măsura banca. Modest copilul, a spus că lui i s-a părut „logic“. Am râs un pic, căci am scuturat de praf o expresie pe care ei au tot căutat să o explice, instinctul de turmă, cum s-au dus buluc și se chinuiau să măsoare.

Și acum a venit lovitura de grație. Doamna,dar și eu am vrut să iau rigla mare. // Și de ce nu ai luat-o? // Păi… dacă toți făceau cu cea mică… nu am vrut să fiu eu singurul care face altfel!

Așadar, cam aici ne situăm la 9 ani. Știi că nu e bine, sau mai bine zis nu e greșit, ai o idee mai bună, știi că ai o idee mai bună, și totuși nu îți asumi să ieși în față, să fii altfel decât ceilalți. Tot optimismul meu cu reușita perimetrului s-a înecat. Degeaba suntem super-isteți dacă nu avem curaj să fim diferiți și să schimbăm lucrurile în jurul nostru.

Epilog

Perimetrul a continuat cu „miracolul lui Pitagora“. I-am pus să deseneze pe pătrățele un triunghi care să aibă laturile de 3 și 4 cm. Pe pătrățele iese mereu unghi drept. Dacă desenați corect, a treia latură are 5 cm, apoi calculați perimetrul. Normal că le-a ieșit. Doamna, ați avut dreptate!! De unde știați?? — Nu am știut eu. Acum 2500 de ani a aflat-o un grec pe nume Pitagora. (De când am făcut poligoane din elastic întins de ei și le-am denumit, au devenit mari fani ai grecilor pentru limba lor.)

A doua lecție a curs apoi lin, așteptăm provocările de la concursuri, minunatele probleme rezolvabile prin metoda figurativă ce implică perimetrul, garduri, rânduri de sârmă și multe, multe altele.

perimetrul - macheta pentru matematica

Bunicul are o livadă pe un teren de formă dreptunghiulară, cu lungimea de 60 m și lățimea de 40 m. Vrea să îl împrejmuiască cu un gard, lăsând spațiu pentru o poartă lată de 5m. Câtă sârmă este necesară pentru a realiza gardul, dacă între stâlpi sunt două rânduri de sârmă?

Tablou pentru mama de 8 Martie pe suport de pluta

8 Martie, ocazie pentru deschis sufletul

Așa-zisa vacanță „de schi“ de anul acesta mi-a încurcat cum nu se poate mai bine socotelile de Mărțișor. Ba chiar și pentru 8 Martie a fost nevoie să pun în aplicare vechiul proverb și să-mi fac iarna car. Am cumpărat cele necesare cu mult timp înainte, apoi, pe la începutul lui februarie am organizat ședință foto specială la școală, ca să putem face tablourile. Îmi pare rău că nu pot lăsa imaginile complete să vedeți câtă bucurie este în unii ochișori în momentul în care se gândesc la mama, căci aceasta era indicația fotografului de ocazie: zâmbește și fă un gest amuzant.

Primul proiect realizat a fost un tablou, pe suport de plută, la care să adauge ei decorațiunile.

Activitățile de genul acesta mi se par cele mai dificile. Dacă le duc un model, atunci lipsește inițiativa și creativitatea, căci vor să imite. Dacă nu le duc, riscul să iasă un amestec fără logică este foarte mare, cum se și vede mai jos. Sfaturile au curs, bineînțeles. Să încerce să alterneze, pe suportul de plută, să facă o serie: frunză, floare, fluture, ceva care să aibă o logică, o simetrie. Nu. N-a ieșit. Așa că, în unele cazuri, „shaorma cu de toate“ a fost perfect.

Deosebit a fost și tabloul cu „ciucuri“ și nu pot să nu recunosc că a fost cea mai frumoasă surpriză. E greu să ieși din tipar, că gândești outside the box, să faci altceva. Momentul în care a venit să-și prezinte creația a fost însoțit de un wow puternic din public și imediat adaptată ideea, în cazul unul tablou neterminat.

Tablou pentru mama de 8 Martie pe suport de pluta

Al doilea cadou pentru mama: o ceașcă cu iubire

Modelul pentru ceașcă îl am de câțiva ani buni de pe net, doar i-am schimbat acum imprimeurile. L-am printat însă mare, pe o coală A4, ca să fiu sigură că pot lipi elementele și că au loc pentru decorațiuni.

Ca să fiu sigură că le terminăm, am inversat etapele de lucru: întâi decupăm tot, apoi, la semnalul meu lipim, asamblăm, iar dacă rămâne timp, mai facem și restul. De ce? Pentru că știu prea bine că îi apucă entuziasmul când trebuie să decoreze și nu mai finalizăm când sună de ieșire… De data aceasta a mers aproape perfect. Exceptând, normal, cazurile copiilor care „știu ei mai bine“ și nu sunt deloc interesați ce am de spus, ei când vor ceva, așa fac. Și acolo… proiectul nu s-a încheiat.

Ceasca hartie 8 Martie

Au rămas, în multe cazuri, de făcut inimioarele cu mesaje și lingurița din setul „Inima mea pentru tine“.

Ultima provocare: așteaptă ziua de 8 Martie

Se pare că e și cea mai grea dintre toate. Deși le-am lucrat pe 2 și 3 martie, le-am propus să le păstrez la școală, în cutie, până pe 8, să le ducă atunci acasă.

Ți-ai găsit. Prima variantă: copilul care o știe pe-a lui, a lucrat și azi, acum, în momentul acesta, vrea să ia proiectul, altceva nu contează. Apoi, copilul care știe el mai bine, o să-l țină în așa fel încât mama nu o să-l vadă și o să-l ascundă. Și singurul care are logică: îl ia tata de la școală și nu o să vadă mama. Am totuși câteva păstrate și pentru surpriză.

Recunosc că am obosit. Îmi amintesc în aceste momente o replică din „Fram, ursul polar“, spectacolul de teatru radiofonic. Chemat la circ, bătrânul dresor recunoaște că e „prea bătrân pentru a mai învinge voința animalelor“. Uneori îl înțeleg. Am ajuns să renunț să mai port lupte inutile. La ce bun?! De ce să mai încerc să schimb lucrurile? Poate doar mie mi se pare că e mai bine așa. Și nu se dărâmă lumea dacă eu renunț.

cvintet mama

Mărțișor 2023 – Cvintet

Se anunța o zi ușoară la școală. După ce am făcut oficial proiectul cu mărțișoare înainte de vacanța de februarie, în a treia zi de școală de la revenire îmi planificasem o variantă simplă, dar de impact, pentru mărțișorul pe care copiii să îl ducă mamelor și bunicilor acasă.

Le arătasem demult inimioarele de lemn cumpărate special pentru eveniment, luni le-am reamintit cum scriem un cvintet, ca azi să facem exercițiul și să pregătim, pe lângă inimioară, câteva cuvinte scrise din tot sufletul.

Pasul 1: stabilirea temei cvintetului

Aici era simplu, tema era deja dată, „mama“ sau „bunica“, după caz.

Pasul 2: două adjective care se referă la temă

Abia am învățat adjectivul și speram să fie un exercițiu util. Ce poți spune tu despre mama ta? Două însușiri… Brainstorming. S-au strâns (mai greu decât mă așteptam): frumoasă, extraordinară, iubitoare, grijulie, minunată, atentă, magnifică. Au mai comentat ei pe lângă, dar am spus că azi discutăm doar despre trăsături pozitive.

Eu scriam pe tablă, ei în caiete. Nu toți, că doar de ce s-o faci, unii vin la școală ca la spectacol, să vadă cum fac eu tumbe și vorbesc pe diferite voci.

Pasul 3: trei cuvinte ce exprimă acțiuni (n-am învățat încă verbul), terminate în -ind sau -ând, referitoare la temă

Aici am avut senzația că brainstormingul a devenit brain-stors. Luptele au fost grele, se pare că cel mai ușor la mame vedem partea de muncă: călcând, spălând, gătind… Și nu s-au oprit: mâncând, dormind, vorbind, certând, călătorind, iubind, rugând, îngrijind, cheltuind, bricolând, îmbătrânind, creând, ștergând, râzând, alintând, jucând, sărutând, pupând, legănând, mângâind.

Bineînțeles că la fiecare dintre ele se lăsa cu exemple și hohote de râs, astfel încât sfertul de oră în care eu ziceam că termin activitatea, să pot face și altceva, s-a triplat și timpul a zburat.

Pasul 4: O propoziție alcătuită din patru cuvinte, referitoare la temă

Doamne, cred că furcile caudine se treceau mai ușor!

  • Mama mă face fericit.
  • Mama mea e grijulie.
  • Te iubesc foarte mult!
  • Ești cea mai … (completat la alegere)!

Și cam acestea erau variantele… Ori și-au cam dat seama că se duce ora de joc și mișcare, sacrificată azu, ori n-am idee ce e atât de greu să spui ceva despre propria mamă.

Pasul 5: un substantiv referitor la temă

Pe mine deja mă trecuseră toate apele. După ce ne-am mai amintit o dată cum să nu cădem în capcana adjectivelor, căci e tare greu să vorbești despre schimbarea valorii gramaticale și substantivizarea lor, am notat că mama este: super-erou, iubire, dragoste, fericire, bucurie, bunătate. Și, ca de obicei, copiii sunt mereu surprinzători.  Cel mai mult și mai mult mi-au plăcut două variante: viață și totul. Într-adevăr, mama este totul pe lume, izvor de viață.

Finalul – mai jos, în imagini, ce au ales. Eu doar le-am mai corectat pe ici-colo. Îmi doresc ca, dincolo de cele câteva cuvinte scrise mărunt pe o bucățică de carton, să își aprecieze fiecare mama, conștientizând efortul pe care aceasta îl face în fiecare zi, chiar acele banale călcând-spălând-gătind.

Cvintet pe tema MAMA

Cvintet pe tema MAMA

desen sah

Cât de greu poate fi să joci șah?

Lipsa unei săli de sport și posibilitățile limitate de a profita de sala de clasă pentru disciplina joc și mișcare pe timp de iarnă mi-au dau curaj să încerc să joc șah. Îmi aminteam vag că făceam asta în școala generală și nu era o tragedie, deși nu am învățat la școală, ci acasă. Cum unii dintre ei s-au lăudat deja că știu să joace, am început să visez cu ochii deschiși la acea atmosferă de liniște și calm din timpul jocurilor de șah.

Dar cum nu toți știu, am zis să caut și să fac o introducere a jocului și a pieselor, iar acum mi-a fost foarte utilă o carte pe care ai mei o aveau de când erau mici, Șah pentru copii. Nu știu dacă se mai găsește, sunt totuși 13 ani de când am prezentat-o eu pe blog. Ca o paranteză, o folosesc acum pentru partea de exerciții propuse, la începutul orei, să găsească ei soluția, să analizăm situația.

Încă de la începutul activității mi-am dat seama că îmi lipsește o tablă de șah pe care să o afișez pe tablă. Cum să găsesc una magnetică era imposibil, mi-am făcut una în Google Slides, pe care pot muta piesele cu mouse-ul și o proiectez pe perete. Mai mult, am multiplicat-o și pentru copii în Classroom și le-am dat acces câte doi, să joace online. Nu vă închipuiți că toți au dat buzna, dar când găsești doi-trei ghiocei, tot te bucuri că vine primăvara, nu?

sah la scoala

Smiley are rolul de arăta cine este la mutare. După ce muți, pentru că nu ai ceas să apeși, îl pasezi celuilalt jucător.

Ce mi-am propus:

Întâi de toate, să avem clar în minte sistemul de coordonate și de a identifica în acest mod căsuțele de pe tablă. Chiar dacă nu vor ajunge mari jucători, va fi măcar primul (poate și singurul) câștig.

Apoi, unii dintre ei au mare nevoie să-și controleze impulsurile și să-și gestioneze răbdarea, să se gândească la cauza care a produs o mișcare, dar mai ales la scopul ei. De ce a mutat acolo? Ce a văzut? Ce intenții are? La ritmul în care joacă și atmosfera destul de aprinsă din sală, mă îndoiesc că ne vom așeza prea curând pe acest drum.

În cele din urmă, am zis să păstrez șahul ca inspirație pentru orice ocazie. Prima care s-a ivit a fost la arte vizuale, când am îmbinat o temă cu nonculori cu cea de perspectivă și desen și am încercat să realizăm, cu tabla în față, o piesă. Exercițiul s-a dovedit foarte greu în unele cazuri, iar pe viitor nu este deloc promițător, dacă am în vedere geometria în spațiu.

desen sah

Piesele favorite

Deocamdată sunt încântați și abia așteaptă activitatea. Le place să joace câte doi, dar va trebui să îi conving să mai schimbe partenerii. De luna trecută avem și o colegă nouă, o fetiță din Ucraina, cu care, dacă abia ne înțelegem cu ajutorul Google Translate, în limbajul șahului nu avem nicio problemă. Momentan îi zvântă pe cei care au curaj s-o înfrunte și, dacă acceptă, aș vrea să pun în scenă un basm clasic, „Șapte dintr-o lovitură“ și să facem un joc de simultan. Dar despre aceasta sper să vă povestesc cu altă ocazie.

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Toamna trecută am găsit prin materialele auxiliare pe care le folosesc la clasă un text foarte simpatic pe care am lucrat la limba română cu copiii. Mi-a plăcut atât de mult, încât am căutat povestea integrală, să vedem ce s-a întâmplat de fapt. Surpriză, cartea nu mai era disponibilă la vânzare și cu ceva noroc am descoperit imagini exact cu povestea pe care o căutam: Devoratorul de cărți, ocazie cu care am mai citit câteva și mi-au plăcut la nebunie.

Cornelia Funke nu-mi era „străină“, mai avea câteva bile albe de la mine, inclusiv pentru Când Moș Crăciun a căzut din cer (vezi aici), carte care a urcat imediat în topul celor pe care le recomand cu încredere de Crăciun dacă vrei o poveste de calitate, indiferent de vârsta cititorului. Așadar, am început să scotocesc după carte.

Am mers la Biblioteca Metropolitată, în secțiile pentru copii din două filiale plus cea principală, dar n-am reușit să rezolv problema, în anticariate nu i-am dat de urmă, a rămas o singură soluție: să-mi rog prietena să o scaneze, dacă o mai are. Dacă credeți că e ușor să scanezi o carte, vă înșelați. Întâi ți se zgribulește neuronul. Nu-i etic, nu-i frumos, există drepturi de autor.

Apoi, ți se arcuiește celălalt neuron, când vede cum o pui pe burtă și o apeși pe scanner. Cărțile au suflet și suferă, iar eu mor încet dacă le văd  întoarse astfel. Dar… era singura soluție pe care am găsit-o și mulțumesc pentru înțelegere, răbdare și ajutor!

Povești la școală

Inițial, le-am dat copiilor de citit prima poveste. Dar când le-am avut pe toate, am printat cuprinsul și m-am bucurat să văd că se nimeresc la fix, câte două pentru fiecare copil. I-am chemat pe rând să aleagă titlurile, unul, apoi le-am repartizat eu pe celelalte, ca să fie corect, nu ultimul să culeagă, nu să aleagă. Cum au ales? Hmm, greu de spus, mai ales că erau foarte sugestive: balauri, vrăjitoare, fantome, de toate pentru toți.

Apoi au primit pe platformă cartea. Au avut cam două săptămâni să le citească și să realizeze harta textului într-un mod cât mai atrăgător pentru ceilalți colegi, astfel încât să îi convingă și pe ceilalți să citească povestea lor. Unii le-au citit pe toate, mi-au dat mesaj că sunt foarte frumoase. Alții… mai greu, abia sau mișcat.

Dificil a fost să urmeze și instrucțiunile de realizare a temei. De exemplu, folosește o coală A3 (bloc mare de desen) sau lipește între ele două coli A4, pentru fiecare poveste. Multe dintre teme au fost realizate la grămadă, ambele povești pe aceeași planșă. Și asta pentru că… nu citesc cerințele. Observ cu tristețe la toate evaluările că nu sunt atenți.

La matematică, de exemplu, la finalul problemei apare clar: Scrie planul de rezolvare și exercițiul problemei. Degeaba! Doamna, la problemă scriem cu întrebări sau cu explicații? Îi pun să citească din nou. Aaa, gata, am înțeles. De ce nu citesc singuri? Uite de-asta pe contracte lucrurile importante sunt scrise cu litere mici, că ne obișnuim să le ignorăm de timpuriu.

Finalul

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Am făcut expoziție, deși banda adezivă a fost convinsă cu greu să adere la perete. Iar expoziția a stat câteva zile, timp în care i-am văzut că s-au uitat, măcar de curiozitate, să vadă despre ce erau celelalte povești. Unii, mai silitori, au realizat mici opere de artă, exemplu pentru cei care expediază tema superficial, făcută să fie acolo, să o bifeze doamna ca rezolvată. Încă pâlpâie undeva speranța că, văzând exemple de bună practică, se vor schimba și ei. Încă sper că învățarea socială funcționează, dar nu știu cum se face, parcă merge doar pe exemplele negative.

E greu să realizezi la lectură teme pe aceeași carte, pentru că nu o au toți. De data aceasta, am reușit.

 

Lecțiile despre culori

Artele vizuale la cei mici nu sunt doar momente de relaxare și distracție. Se mai strecoară, ce-i drept, discret, și momente în care „învățăm lucruri“. Cam așa a fost și seria de lecții despre culori. Ar fi fost plăcut ca școala să aibă seturi de experimente, să împrumutăm și noi, cei mici, din laboratorul de fizică o prismă și să generăm un curcubeu, ori să avem layere colorate să combinăm practic culorile și să vedem ce se întâmplă când combinăm lumina și nu vopselurile.

Culori primare, culori binare

A fost prima și cea mai simplă. Am constatat cu tristețe că nu combinarea culorilor a ridicat probleme, ci cerința inițială: îndoaie coala de hârrtie în nouă părți preferabil egale (întâi în trei pe lungime, apoi în trei pe lățime).  Parcă era intrarea în Purgatoriu, lăsați orice speranță, dar am rezistat, am tras aer în piept, am zis că vine el capitolul de fracții… mai dregem atunci din belele. Apoi primele trei casete se pictau cu roșu, galben, respectiv albastru, următoarele trei – folosind culorile secundare, portocaliu, verde, violet, iar ultimele trei erau lăsate pentru un experiement liber, să adauge în culorile binare una din culorile primare utilizate și să vadă ce se întâmplă.

culori primare binare

În principiu ora era una de joacă, dar unora dintre copiii de azi nici să se joace nu le place, căci nu găsesc niciun farmec dacă n-au un ecran pe care milioane de pixeli să sclipească. Dar de ce să combinăm dacă avem verde și portocaliu? Uf… și dacă n-ai? Sau nu mai ai?

Culori calde, culori reci

Partea a doua – despre cât de mult ne încălzesc culorile. Aici am ales să folosesc puțină inspirație și să urmez un exemplu. Cum articolul făcea referire la copii clasa a șasea, nu am exagerat să le cer să și deseneze contururile, le-am printat eu, ei urmând doar să le picteze. Și chiar dacă proiectul a fost destul de ușor, cu greu au îndeplinit cerințele. De ce? Pentru că la arte oricum se ia Fb, de ce să te străduiești să faci ceva frumos? Nu mai bine mâzgălești repede cu pensula, în două culori, una caldă, una rece, și strigi ca din gură de șarpe că ai terminat?

culori calde reci

Sau, a doua variantă, la școală îți ia foarte mult timp să te apuci, cerșești timp la sfârșit și ora viitoare vii cu un proiect foarte „frumos, terminat acasă“. Am întrebat, cu proiectul în față, care erau cerințele de execuție. Răspunsul – chiar indignat: Păi mama n-a știut! Dar de ce trebuia să știe mama?! E ea clasa a treia? Și ce treabă are mama cu proiectul? Nu mai comentez, dar presimt că mă voi face mai rea și voi evalua fix ce ai lucrat în timpul celor 45 de minute ale lecției. Dacă nu poți nici măcar întinde culoarea pe foaie, atunci nu e musai să ai Fb.

Finalul:

Am schimbat tehnica. Se plictisesc dacă săptămâni la rând mergem pe aceeași, așa că am păstrat conținutul teoretic, dar am trecut la cusături. Copiii au primit modelul imprimat pe hârtie subțire, l-am prins de carton cu agrafe de birou, au perforat singuri și au cusut. Finalul a fost colorat în funcție de zona de intersecție a diagramelor, combinând culorile. Inițial mă gândeam să complic puțin proiectul, zonele de intersecție să fie cusute folosind culoarea secundară, dar cum e dificil să găsești totuși atâtea culori, am renunțaț și am folosit doar culorile primare.

Modelul pentru cusut este disponibil gratuit timp de o săptămână de la publicarea articolului aici. După expirarea acestui termen, fișierul este disponibil la cerere pentru cei care fac sau au făcut în ultimele două luni o donație către Talente de Năzdrăvani.

Email - lectie la clasa a treia

Emailul: aplicație la clasa a III-a

E a doua oară când mă întâlnesc, în clasă, cu acest conținut. La seria trecută de elevi, știu că lecția mi s-a părut tristă. Câțiva dintre ei aveau telefoane, dar le utilizau parțial. Am discutat atunci despre email mai mult „pe caiet“, iar tema, mai aplicată, nu a fost la îndemâna tuturor: să îmi scrie mie un mesaj electronic.

La seria actuală, lucrurile s-au schimbat. Nu aș fi îndrăznit să sper acum cinci ani că voi avea, în sfârșit, „material didactic“. După cum am mai povestit, toți copiii au primit tabletă la școală și, deși nu mă leg zilnic de activități interactive la clasă, folosim cel puțin de câteva ori pe săptămână platforma pentru teme și comunicare.

Lecția despre email a avut nevoie de puțină pregătire specială.

Întâi de toate, am deschis o temă pe classroom la care i-am rugat să comenteze scriindu-și numele și adresa de email. Am rugat și părinții să fie un pic atenți, căci o literă greșită în adresă înseamnă un email care nu ajunge la destinatar. În felul acesta aveam acum o listă disponibilă tuturor cu adresele corecte ale colegilor.

Spre dezamăgirea lor, lecția a început cu o discuție teoretică și notițe în caiet. Ce este o adresă de email? Un rând care se face albastru! Așteptam acest răspuns, căci urma să le explic de ce au scris ei adresele înaintea orei. Dar întâi am dezbătut cu ce seamănă mesajul unui email. Concluzia: cu ce vrei tu – invitație, bilet, felicitare, scrisoare, căci nu ai un suport fizic să facă diferența. Am stabilit cum aliniem rândurile, că nu e chiar ca la scrisoare sau bilet, toate sunt la stânga și că nu e nevoie să lăsăm și alineatul la început de paragraf, cel care ne mănâncă sufletul pe caiete.

Apoi le-am explicat ce scriem la TO (Către), CC (carbon copy, deși nu prea știau ce e aceea hârtie indigo) și BCC (blind carbon copy). Dacă la CC au priceput repede că mai vede cineva acel email, pentru BCC a avut nevoie de o poveste:

Să presupunem că Gigeluș a făcut o boroboață azi și eu n-am apucat să vorbesc cu el la școală, așa că îi scriu un email:

Gigeluș, 

Am auzit că în ora de engleză te jucai cu Nicușor. Te rog, ai grijă să nu se mai întâmple!

Cristina

La destinatar (TO) trec adresa lui Gigeluș, dar la BCC trec adresa tatălui băiatului. Zvăpăiatul ajunge acasă, vede mailul meu și-l șterge, să nu fie certat, dar el nu știe – căci nu poate vedea – că și tatăl lui a primit o copie a mesajului. Se pare că au înțeles foarte bine exemplul, pentru că imediat am primit replica: Doamna, dar de ce ați face așa ceva? Nu e destul că-l certați dumneavoastră?

Pfff… și eu care am vrut să le atrag atenția că niciodată nu știi cine se poate afla în BCC la un mesaj! Pe de alta, le-am explicat că, atunci când destinatarii nu se cunosc între ei, punem adresele în BCC, nu în TO sau în CC. Sunt mulți adulți care nu știu acest lucru banal și mă trezesc uneori cu mailuri primite, informări diverse, la care adresa mea se pierde între alte câteva sute. Nu mai zic de GDPR, dacă persoanele nu știu să schimbe un câmp de adresă, sigur n-au auzit nici de asta.

După ce am explicat câmpurile, am deschis tabletele.

Le-am pregătit niște post-it-uri pe care și-au scris numele, le-am amestecat și le-am reîmpărțit, cu următoarea sarcină: Găsește în listă adresa colegului de pe bilet, dă click pe ea și se va deschide o fereastră nouă în care să scrii un email. În CC pune adresa mea, la „Subiect: Primul email“, iar în mesaj salută și spune-i cum ți se pare activitatea. 

Mailurile au început să curgă cu mesaje de parcă vorbeau pe whatsapp, fără punctuație și ortografie, iar eu le deschideam pe proiector și corectam din greu. După ce s-au liniștit, am explicat funcțiile „Răspunde (Reply)“ și „Răspunde tuturor (Reply all)“ și am asistat la un nou val de mesaje, căci foloseau Reply all, să văd și eu ce scriu.

Tema pentru acasă a fost să își aleagă un coleg căruia să-i trimită un mesaj electronic cu subiectul „Lectură suplimentară“ în care să îl anunțe care e ultima carte pe care a citit-o. Cu mine în CC, normal. Iar colegul e obligat să răspundă la mesaj.

Email - lectie la clasa a treia

Deja bună parte dintre emailuri fac ping-pong între destinatari și expeditori.

Probleme sunt la punctuație, mai ales la „Bună, Ionel!“, unde lipsesc cu desăvârșire. Apoi, ghilimelele ne mănâncă sufletul, pe Android nu le găsesc pe cele „românești“ și nu mai pun deloc la titlul cărții. Iar semnătura… e cam ultima pe lista celor incluse, din moment ce „se vede de la cine vine mailul“. S-au lovit și de autocorrect, unul dintre copii a fost rebotezat, iar eu mă întrebam cine e Tania la mine în clasă, că nu știu să am o fată în plus.

Trăgând linie, parcă în sfârșit am lucrat în secolul al XXI-lea. Mai e mult până departe, căci aplicații precum PearDeck, chiar și Kahoot, care ar putea transforma lecțiile în activități cu adevărat interactive, sunt pe bază de abonament și nu unul la îndemână. Dar… cine știe?! Am trăit o minune, deja sunt mai optimistă, o aștept pe următoarea!

Temele elevilor, Brainly și A.I.

Glumele din popor spun că membrii familiei unui profesor au nevoie și ei de suport special pentru a face față crizelor existențiale ale personalului didactic. Nici familia mea nu face excepție și, când mă enervez, ei sunt sacul meu de box care trebuie să rabde cu stoicism descărcarea. Ei și pisica!

Azi corectez cu sârg caietele copiilor, doar e weekend și n-o să stau degeba. Abia am început să împărțim texte în fragmente, să facem planul de idei. Cred că suntem la a treia aplicație și m-am gândit să le dau un pic de lucru, să facem flipped-classroom și să îi las să se mai frământe acasă, să văd ce sunt în stare.

La școală, a doua zi

George și cheia secretă a Universului parcă era cartea lor de noapte bună, s-au descurcat foarte bine cu ea. Aproape toți cu tema făcută, știind ce și cum împart, de-am zis că ninsoarea de la fereastră nu era singura minune a zilei. Cum tema a fost mai lungă, am decis să iau caietele la corectat.

 

Dar tot citind „planurile“ lor, parcă am început să am o senzație de deja-vu, până când una dintre teme, corelată cu numele posesorului caietului, parcă urla din toți rărunchii că nu e locul ei acolo. Vocabularul folosit era mult peste posibilitățile reale ale copilului. Și-mi trăsnește mie să dau căutare pe net, căci știam că are un dispozitiv la îndemână. Proastă idee, căci m-am enervat și-am lăsat-o baltă, m-am dus la masă, povestind cu aprindere cum ăștia mici de clasa a treia deja exagerează (nu mai pun la socoteală temele făcute de părinți, că am și de-astea).

Ca să mă binedispună probabil, omul meu pune gaz pe foc și mă întreabă cum au căutat ei pe net de-au găsit rezolvarea. Și… îmi arată cu ce se juca atunci. Cu progrămelul acela de inteligență artificială! Între timp mă mai liniștisem și eu, așa că m-am apucat să văd ce poate face… (văd că nu scrie cu diacritice, vă rog să fiți îngăduitori):

Așadar, tema era: Scrie un plan de idei pentru George și Cheia secretă a Universului

Introducere: introducerea personajului principal, George, si prezentarea problemelor sale in viată, cum ar fi lipsa de sens si de scop.

Descoperirea cheii: George intalneste un stranie care ii da o cheie misterioasa si ii spune ca aceasta cheie ii va deschide „secretul universului.”

Cautarea sensului: incepand sa exploreze posibilitatile cheii, George incepe sa caute sensul vietii si al universului, ajungand la intrebari profunde despre existenta si destinul omenirii.

Obstacole: George intalneste diferite obstacole in drumul sau, cum ar fi scepticismul celor din jur si propriile sale temeri si incertitudini.

Revelatia: dupa un drum lung si dificil, George descopera adevarul despre cheie si secretul universului, care ii ofera un nou sens si scop in viata.

Concluzie: George invata ca adevarul nu poate fi gasit in afara noastra, ci in interiorul nostru si ca importanta este sa-l cautam si sa-l acceptam pentru a ne descoperi adevarata noastra esenta.

Aici mi-am dat seama ce poate face, așadar am insistat, am intrat în joc și am dat informații suplimentare:

Scrie un plan de 5 idei pentru cartea George si cheia secreta a Universului, fragmentul despre intalnirea lui George cu Annie, Eric si calculatorul Cosmos

Intalnirea: George intalneste Annie, Eric si calculatorul Cosmos intr-o excursie la observatorul astronomic. Ei discuta despre univers si despre posibilitatea existentei vietii extraterrestre.

Pasiunea lui George: George isi exprima pasiunea pentru univers si pentru intrebari existentiale, in timp ce Annie si Eric se arata mai putin interesati.

Calculatorul Cosmos: Calculatorul Cosmos este prezentat ca un dispozitiv avansat, capabil sa raspunda la intrebari despre univers si sa genereze simulări ale universului.

Discutia despre Cheia: George mentioneaza Cheia misterioasa primita de la stranie si cum ar putea ea sa deschida „secretul universului” si Annie si Eric se arata curiosi si intrigati.

Intrebarea finala: George formuleaza o intrebare finala privind sensul universului si al vietii, la care calculatorul Cosmos nu poate raspunde, lasandu-i pe toti cu un sentiment de nedumerire si curiozitate.

Mai incearca. Nu este chiar corect ce ai scris

Intalnirea: George se intalneste cu Annie si Eric, doi colegi de la universitate, si cu un calculator cosmic avansat numit „Einstein”, care este capabil sa simuleze universul si sa raspunda la intrebari despre el.

Discutia despre Cheia: George povesteste celor trei despre Cheia misterioasa primita de la un strain si cum ar putea ea sa deschida „secretul universului”. Annie si Eric se arata sceptici si nu cred in existenta acestei chei.

Utilizarea calculatorului cosmic: George propune sa foloseasca calculatorul cosmic pentru a incerca sa descopere mai multe despre cheie si secretul universului, dar Einstein nu poate gasi nicio informatie despre aceasta cheie.

Descoperirea unui cod: George descopera un cod ascuns in Cheia sa, si propune sa il decripteze utilizand calculatorul cosmic. Annie si Eric se alatura acestui efort.

Descoperirea secretului: Dupa multe incercari si analize, ei reusesc sa descifreze codul si sa descopere secretul universului, care le schimba radical perspectivele asupra vietii si a universului.

Calculatorul se numește Cosmos, nu Einstein, si ii poate teleporta oriunde in Univers

Intalnirea: George se intalneste cu Annie si Eric, doi colegi de la universitate, si cu un calculator cosmic avansat numit „Cosmos”, care este capabil sa simuleze universul si sa ii permita lui George sa se teleporteze oriunde in univers.

Discutia despre Cheia: George povesteste celor trei despre Cheia misterioasa primita de la un strain si cum ar putea ea sa deschida „secretul universului”. Annie si Eric sunt intrigati de aceasta cheie si sunt dispusi sa il ajute pe George sa descopere mai multe despre ea.

Utilizarea calculatorului cosmic: George propune sa foloseasca calculatorul cosmic pentru a incerca sa descopere mai multe despre cheie si secretul universului, utilizand teleportarea pentru a vizita diferite locatii din univers.

Descoperirea unui cod: George descopera un cod ascuns in Cheia sa, si propune sa il decripteze utilizand calculatorul cosmic. Annie si Eric se alatura acestui efort.

Descoperirea secretului: Dupa multe teleportari si analize, ei reusesc sa descifreze codul si sa descopere secretul universului, care ii schimba radical perspectivele asupra vietii si a universului.

Annie este fiica lui Eric, amandoi fiind vecinii lui George. Cosmos este calculatorul lui Eric

Intalnirea: George se intalneste cu vecinii sai, Annie si Eric, care sunt tata si fiica. Eric este un inginer in tehnologie si deține un calculator cosmic avansat numit „Cosmos”, care este capabil sa simuleze universul si sa ii permita lui George sa se teleporte oriunde in univers.

Discutia despre Cheia: George povesteste celor trei despre Cheia misterioasa primita de la un strain si cum ar putea ea sa deschida „secretul universului”. Annie si Eric sunt intrigati de aceasta cheie si sunt dispusi sa il ajute pe George sa descopere mai multe despre ea.

Utilizarea calculatorului cosmic: George propune sa foloseasca calculatorul cosmic al lui Eric pentru a incerca sa descopere mai multe despre cheie si secretul universului, utilizand teleportarea pentru a vizita diferite locatii din univers.

Descoperirea unui cod: George descopera un cod ascuns in Cheia sa, si propune sa il decripteze utilizand calculatorul cosmic. Annie si Eric se alatura acestui efort.

Descoperirea secretului: Dupa multe teleportari si analize, ei reusesc sa descifreze codul si sa descopere secretul universului, care ii schimba radical perspectivele asupra vietii si a universului.

Sper că v-ați amuzat și voi. Mie experiența mi-a dat fiori. „Perlele“ de la examene vor fi din ce în ce mai „artificiale“, nu vom mai găsi nici măcar perle autentice ale elevilor.

Concluzia: cine m-a pus să le dau temă? Temele ar trebui scoase! Doar cu ce facem la școală mai rămân copiii…