Jocul cu cărămida, sau cum am deschis DEX-ul prima dată

Abia terminasem lecțiile la matematică și rezolvam cu copiii în clasă evaluările finale din caietele de lucru. Unul din exerciții punea la încercare vederea în spațiu, cerându-le să numere cărămizile lipsă dintr-un perete. Cum nu vizualizau forma paralelipipedului și nu mai aveam nici eu în clasă materialele folosite în primul semestru, mi-am amintit că am în bibliotecă o „cărămidă“. Am scos DEX-ul și am reușit, pe moment, să rezolvăm problema.

Însă o alta le-a trezit curiozitatea. Ce carte e aceea atât de groasă? E un dicționar. Câte pagini are? În cât timp îl citești? Inutil să spun că eu consider că în orice casă trebuie să se afle un DOOM și un DEX, că nu ne-am născut învățați. Dar încă nu au înțeles foarte bine cum e cu cărțile astea pe care nu le citești, dar le folosești când ai nevoie.

Am terminat cam în același timp și literele alfabetului și am început să discutăm despre ordinea alfabetică. Am asezonat lecția cu un cântecel pentru a le învăța, sper că nu vor uita de ă, î, â, ș, ț, care nu au fost suficient de „importante“ ca să fie și ele introduse pe muzică. După ce le-am spus că toată lumea știe literele în ordine și că obligatoriu trebuie să le învățăm și noi, a urmat întrebarea de baraj:

De ce? La ce ne folosește?

Am început să dau exemple, începând cu catalogul clasei, unde ei sunt așezați alfabetic, după numele de familie. A fost mai greu să dibuiască ordinea celor șase nume care încep toate cu M, două chiar identice. Parcarea de la mall e și ea ordonată alfabetic. Dar am ajuns repede la DEX. L-am scos iar din dulap. Doamna, ce faceți cu cărămida?

A urmat o prezentare a dicționarului. Tocmai lucrasem un text mic în ora precedentă și aveam pe tablă cuvintele necunoscute scoase și explicate. Ce facem însă când avem un cuvânt pe care nu ni-l poate explica nimeni? Îl căutăm pe internet… Da, au dreptate. Pentru generația lor, orice răspuns e la un click distanță. Dar dacă nu ai net?

Au fost relativ impresionați de modul de organizare al dicționarului, de cât de mic e scris, de cele 1264 de pagini, și i-am lăsat să caute singuri. I-a ținut ocupați ceva vreme, însă cel mai mult m-am bucurat a doua zi, când am primit o cerere un pic mai neobișnuită:

Doamna, pot să mă joc și eu cu cărămida?

Așadar, avem și jocul cu cărămida. Iei un coleg, îți dă un cuvânt, tu îl cauți în dicționar. Te poate cronometra cu secundarul de pe ceas. Apoi faceți schimb, tu îi dai ceva de lucru, vedeți cine a găsit mai repede. Le-am explicat că în dicționar cuvintele au forma pentru un singur obiect, nu pentru mai multe, dar nu îmi rămâne decât să sper că explicația aceasta, valabilă pentru substantiv, o pot extinde intuitiv pentru toate celelalte categorii gramaticale.

Le-am explicat, normal, și cum să caute pe internet, scriind DEX după cuvântul pe care nu îl cunosc, cum să ignore toate acele litere mici cu puncte care apar, căci vor afla când vor fi mai mari ce înseamnă – o parte de la mine, în clasa a treia, o parte mai târziu, de la cei care preiau ștafeta.

Acum doar mă bucur că într-un an în care joaca a fost mai puțină am reușit să punem în colecție un joc nou.

Aritmetica de vacanta - Scoala de vara

Școala de vară

De câte ori mă uitam la filmele americane în care apăreau secvențe de școală, mă gândeam că la ei corigența era îmbrăcată frumos sub numele de școală de vară. Ulterior am înțeles că, de fapt, nu era ca la noi, unde te chinui singur, toată vara, să înveți ce n-ai reușit un an, ci un sistem de cursuri organizate în care copiii care au întâmpinat dificultăți și nu au promovat la nivelul minim acceptat erau ajutați. Sigur, nu părea deloc o plăcere să mergi la școală în vacanță, dar nu părea nici să fie ceva dăunător. 

Pe plaiurile mioritice… e greu. Una din prietenele lui Iris mi-a cerut ajutorul chiar la începutul vacanței pentru că trebuie, cumva, să dea meditații unei fetițe de clasa a cincea corigentă la română. Mai în glumă, mai în serios, îmi spune îți dai seama, dacă online a rămas corigentă, nu știe nici să scrie. Așadar, de unde să înceapă ea ca să o ajute să treacă?? Concluzia mea tristă e că acest copil nu trebuia să ajungă clasa a cincea. Dispozițiile venite de sus vara trecută că „toată lumea trebuie să treacă clasa“, nu „e voie“ la corigență, exclus repetenție… e mai mult decât dăunător. 

Școala online

În online am muncit. Nu doar eu mi-am făcut treaba, dar am avut în spate și o echipă de părinți implicați. Știu că nu le-a fost ușor cu mine, cu program strict, dead-line-uri mai ceva ca în corporație, însă când am tras linie la sfârșit de clasa întâi am ieșit bine și foarte bine. Chiar și cine nu a prea frecventat citește, mai pe silabe, mai poticnit, dar citește și scrie binișor în ritmul melcului. Am evaluat la începutul vacanței doi copii de-o seamă cu ai mei, absolvenți de clasa întâi, care nu prea au avut noroc (în online), unul din ei aflându-se la un nivel înspăimântător, căci nu știe nici literele la final de clasa întâi. 

Mi-am dat seama că le sunt datoare o îmbrățișare alor mei, chiar au muncit și au reușit. Sunt convinsă și că pretențiile și așteptările mele setate mai sus decât media contribuie, nu poți să dai tot ce ai mai bun dacă nimeni nu ți-o cere, nu?

A venit vacanța 

Înainte de vacanță au început întrebările. Doamnă, ce caiet luăm? (Niciunul.) Ce facem cu copii? Ce citim? Ce scriem? Vacanța de la finalul clasei întâi mi se pare cea mai periculoasă. Copiii au asimilat foarte mult. Timpul de consolidare și sistematizare a fost așa-și-așa. Dacă nu fac nimic toată vara, vor uita până în toamnă să scrie și toate performanțele la citit vor scădea simțitor. 

Ce am făcut eu la final de an școlar? M-am întâlnit, online, cu fiecare dintre părinții care au dorit să avem o discuție finală. Am analizat, am tras concluzii, am făcut un plan pentru fiecare. Sunt copii la care nu am recomandat vacanța totală sub nicio formă, alții la care o zi de activitate pe săptămână e suficientă. Am compus un lung mesaj cu recomandări de activități și cum să fie făcute, după care mi-am dat seama că vor avea nevoie de mine. Ce să fac, lipsă de modestie, mă consider importantă.

După obicei, nu corectez teme toamna la grămadă, așa că mi-am petrecut primele două săptămâni de vacanță organizând Școala de vară.

Școala de vară online

Beneficiile platformelor online, pe termen lung, sunt enorme. Numai cine nu se gândește la copii nu realizează cât au de câștigat. La școală era greu să lucrez cu ei suplimentar, însă online am continuat programul de lectură după ce ne-am întors fizic, dar și temele opționale la CLR și MEM. 

Nu mă îmbăt cu apă rece, nu participă toți copiii și nici cei care o fac nu sunt mereu constanți, însă orice activitate bifată e un plus pentru copil, așa că am învățat să văd partea plină a paharului. 

La școala de vară s-au înscris 80% dintre elevii mei. E opțional, e decizia părinților, nu e problema mea dacă nu vor sau de ce nu vor. Chiar și temele date sunt opționale, faci ce poți, cât poți, când poți, dar încerci să ții ritmul. Încă mă gândesc la niște recompense pentru cei mai silitori.

Lunea trecută a fost „prima zi“ de școală. Am organizat activitățile pentru opt săptămâni, iulie și august. Temele sunt afișate în fiecare luni dimineață, toate, iar copiii aleg ce și când vor să lucreze. Preferințele lor de la clasă s-au văzut și acum, unii au început cu transcrierea, alții cu matematica… 

În ce constau temele?

Prima este o poveste de citit, undeva la 200-300 de cuvinte, ilustrată.

Am ales să le dau din seria „Povești cu tâlc“. Au de parcurs tot textul și de citit cu voce tare doar câteva alineate indicate de mine. De regulă aleg dialogurile, să se obișnuiască cu vocile personajelor, vorbirea directă și vorbirea indirectă, cu virgula folosită pentru vocativ, lucruri pe care le voi folosi în clasa a doua. Îmi place să îi ascult, așa parcă mi se mai alină dorul de ei!

A doua este o transcriere.

Au în portofoliul (construit cu chinuri tot anul) fișele de la Clubul de lectură și își aleg de-acolo ce text vor să scrie. Pentru că unii au ales de la primele litere (textele erau foarte scurte), pentru săptămânile următoare le-am indicat eu intervalul (grupurile de litere ce/ci/ge/gi sau che/chi/ghe/ghi). Vor scrie pe caiet tip 2 și exercițiul le va fi foarte util, mai ales că intenționez să trec la dictando junior după Crăciun, dacă lucrurile merg bine. 

A treia este „Aritmetica de vacanță“.

Tema cuprinde patru exerciții și/sau probleme scrise de mine, pentru care le-am solicitat să transcrie și cerința. Vai, șoc și groază, plânsete din toate părțile! În timpul anului nu le-am cerut niciodată, mereu le-am dus eu cerințele printate pe foițe mici și le-au lipit în caiet, pentru simplul motiv că nu știam toate literele și nu voiam să mă complic. Abia când am trecut la probleme cu două operații, la scrierea planului de rezolvare, am început să scriem mai mult pe pătrățele și nu am dat pe-afară de fericire când am văzut cum scriu pe liniatură, mai bine zis, pe lângă… Așa că vara aceasta am completat tema de transcriere pe tip 2 cu una pe pătrățele, spre disperarea lor.

M-am străduit să le compun probleme „de vacanță“, legate între ele, cu o poveste și din care să aleagă (nu foarte ușor) datele utile de cele inutile. 

Aritmetica de vacanta - Scoala de vara

A patra temă este „Jurnalul“.

Este cea mai grea, dar și cea mai frumoasă. Lunea, miercurea și vinerea trebuie să îi povestească „Jurnalului“ ce-au mai făcut. E ocazia să scrie liber, să se exprime în scris, nu doar oral. E prima dată când se lovesc de cratimă, căci vorbirea curentă pe care ei încearcă să o transpună în scris nu o poate evita. Unii o simt, de la lecturile numeroase, alții nu, dar o corectăm. Este și tema cu cele mai puține participări, dar la care am cel mai mult de corectat. Bonus – îmi aduce cele mai mari bucurii, împart vacanța cu ei și la un moment dat mi se părea corect să țin și eu un jurnal simplu, dar pe care să-l citească ei. 

Dragă Jurnalule, 

Luni am dat temele pentru săptămâna aceasta. M-am bucurat să văd că până la prânz am primit deja trei transcrieri și două lecturi. Vocile lor vesele mi-au înseninat ziua. …

A cincea temă este una cu adevărat opțională, la arte și abilități.

La final de an, când am stat în curte de vorbă despre ce le-a plăcut și ce nu în acest an, AVAP-ul era în top. Atunci am înregistrat cereri ca temele de vară să fie și din această categorie. Nu a fost ușor să aleg de pe blog sau din concursurile de odinioară opt teme de vară, însă sper că vor accepta provocările. Săptămâna trecută le-am dat cufărul piraților, săptămâna aceasta god-eye.

Scoala de vara

Bilanțul primei săptămâni este mai mult decât încurajator, fiecare copil a făcut măcar o temă, mulți chiar pe toate. 

Scoala de vara

„N-ai ce face…“

A fost primul reproș pe care l-am auzit când povesteam încântată isprava mea unor amici. Să stau toată vara să corectez teme… să îmi distrug vacanța… 

Sincer, nu e cine știe ce. Nu îmi ia atât de mult timp. Mai greu a fost lunea aceasta, căci foarte multe teme au fost încărcate duminică, când este termenul limită, dar cam jumătate au venit pe parcursul săptămânii și le-am verificat încetișor. Și când voi pleca la mare – nu e prima dată când corectez teme pe telefon la plajă. Copiii mei sunt mari, nu mai trebuie să stau ca mangusta cu ochii după ei. În plus, pot să consider acest timp „zile de activitate“, că tot au rămas destule pentru această vară. 

Știu însă, de la seria trecută, că stilul acesta de activitate de vară a contribuit la evoluția copiilor, dar și la consolidarea relației noastre. La școală nu apucăm să „vorbim“, acum avem ocazia să ne povestim și altele. 

Nu regret și nu intenționez să mă opresc. Eu îmi fac jumătatea mea de drum în relație și aștept la mijloc pe toți cei care acceptă provocarea și înțeleg că adevăratul termen de predare nu e duminica, ci undeva, departe, în viitor. 

Concluziile le trag la toamnă, după testele inițiale. Dar nu e niciodată rău să faci vara sanie.

schimb carti postale

Cartea poștală – o lecție cu bucluc

Să ne mai întrebăm dacă școala românească ține ritmul cu viața reală? Și experții în întrebări retorice cred că leșină de râs când o aud pe aceasta… Dar… în programă este prezentă nesmintit, de la clasa întâi, cartea poștală, ca mijloc de comunicare.

Mie personal îmi place, o începem cu o călătorie în timp, pe când erau părinții noștri mici. Îi punem și pe bunici să caute prin cutiile cu amintiri, sigur au câteva primite de la „băi“. E o ocazie să aflăm și ce se mai vinde la magazinul acela cu firmă roșie unde, de obicei, se plătesc facturile.

Pentru această lecție am selectat din arhivele familiei juma’  de pungă de 1 leu (știți voi, cei mari, ce vreau să spun) cu cărți poștale mai neutre, din acelea cu mesaj simplu, Multe salutări din frumoasa stațiune… Nu de alta, dar am mai găsit din cele trimise de mine acasă din tabere, dar pe acelea le țin pentru capitolul „Așa nu!“. Una peste alta, e greu să le dai copiilor un motiv de a face ceva ce nu mai are niciun scop, exceptându-l pe acela că rămâne ceva palpabil în timp, nu doar o poză pe whatsapp pe care bunica o vede, dar o pierde când își scapă telefonul în apă. Dar anul acesta…. nu le-am putut risipi prin clasă.

Acum cartea poștală a mai „picat“ și când eram online, deci le-am arătat copiilor pe cameră și clasorul cu timbre (asta e cu bătaie lungă, pentru problemele de matematică), și cărțile poștale. Am vrut însă o experiență reală și împreună cu Ema și Anca – și ele cu clasa întâi la Târgu-Mureș și Zalău, am întrebat în clasele noastre cine dorește un schimb de cărți poștale și am pus la cale un schimb de adrese, astfel încât copiii din trei orașe să trimită și să primească acest cartonaș cu poze din oraș.

Ușor de zis, partea de organizare a mers strună. Dar…

A venit momentul achiziției de cărți poștale. Se pare că nici pe la Poștă nu le mai găsești, în schimb mă bucur că există centre turistice în oraș, acolo sigur ai parte de câteva. Le-am căutat și eu în București – există unul în pasaj la Universitate. Aș fi vrut să trimit ceva „istoric“, dar fix când am căutat eu, într-o luni, muzeele erau închise… La Muzeul Bucureștiului – Palatul Suțu aveau sigur niște imagini cu orașul de acum două secole.

schimb carti postale

S-au descurcat și copiii. Cel mai amuzant feedback aparține unei lucrătoare de la poștă care a recomandat cu căldură achiziția de plic pentru cartea poștală, cu argumentul că „altfel nu ajunge“. Reclama e sufletul comerțului, nu? Dacă tu, lucrător în această instituție, îmi spui să cumpăr un serviciu mai scump, pentru că cel ieftin nu are succes, ar trebui să te cred pe cuvânt, nu? Ce să mai comentez… Până nu va renunța toată lumea la facturile pe hârtie, instituția aceasta nu va muri în chinuri și nici nu cred că va renaște vreodată ca un phoenix, din propria cenușă.

Întoarcerea la școală

Călătoria triunghiulară a cărților poștale a fost simultană cu întoarcerea la școală a copiilor din clasele primare, așa că le-am văzut aproape pe toate. În fiecare zi mai sosea una, Doamnaaaa, am primit și eu!!, apoi încet-încet toată lumea le-a avut și s-a așternut liniștea.

Acum, la final de an, când am verificat portofoliile copiilor, am descoperit cu plăcere, puse la locul lor, cărțile poștale. Cel puțin am reușit să le ofer copiilor o experiență de viață și pentru aceasta nu pot decât să mă bucur. Am realizat anul acesta atât de puține din cele pe care mi le-aș fi dorit înainte de martie 2020, încât pentru fiecare reușită mă bucur de 10 ori.

lectura Editura Edu

Am învățat să citesc!

De fapt, am învățat să citim, toată clasa. S-a încheiat aproape clasa întâi, nici nu îmi vine să cred că au trecut doi ani din cei cinci pe care îi petrecem împreună. Deja o parte dintre copii își dăduseră drumul la citit încă din clasa pregătitoare, când buchiseam împreună propoziții. Însă clasa întâi a fost o cu totul altă poveste. Am început încet, cu ABCdarul distractiv. Chiar ne-am distrat o perioadă, până când au dibuit materialul și l-au achiziționat, citind înainte poveștile. 

Dar anul acesta nu a fost să fie unul „normal“.

În toată această anormalitate, petrecută bună parte online, chiar de la începutul alfabetului, era esențial să rezolv problema cititului. Cu orele scurtate, în fața ecranului nu aveam nicio șansă de a-i pune să citească așa cum mi-aș fi dorit. Ideea salvatoare a venit când am descoperit fișele de lectură pe care Editura Edu le-a pregătit pentru cadrele didactice ca auxiliare la caietele de lucru pentru clasa întâi. 

Ca o paranteză, caietele de la Edu erau a doua mea opțiune. Prima, care s-a și realizat cu sprijinul părinților, a fost să renunț complet la manualele oferite gratuit de minister și să achiziționăm altele. Pe acestea le-am luat împreună cu caietele lor de lucru și am rămas doar la ele pe durata întregului an. 

Clubul de lectura Editura Edu

Cum am lucrat cu fișele de lectură?

La fiecare literă predată, copiii primeau printată și fișa de lectură corespunzătoare. În primele săptămâni, aflați fizic la școală, fișa era 2-în-1, având și o parte de colorat, pentru cei care terminau mai repede, ori o citeau, trezind curiozitatea celorlalți. Apoi am trecut în online. La fiecare unitate le-am pregătit copiilor mape cu materiale, pe care părinții le preluau de la școală, astfel încât în timpul activității copiii aveau la îndemână tot ce le trebuie. Din mape nu au lipsit fișele de la Clubul de lectură.

Primele litere au avut textele însoțite de grafică ajutătoare pentru citirea pe silabe, extrem de utilă pentru unii copii. Apoi, am apreciat că erau scrise cu caractere mari de literă și că spațierea rândurilor era suficientă pentru a le face ușor de urmărit cu privirea.

Însă online timpul era mult mai scurt. Am inventat maratonul de lectură. După fiecare literă, aveai obligatoriu de citit fișa și de înregistrat cea mai bună versiune de lectură. O înregistrare dura în medie la început câteva minute, așadar verificarea lor nu dura prea mult (la finalul anului, ajunseseră la un minut și ceva). Foarte repede unii copii au început să stăpânească tehnologia, exersau și se înregistrau singuri, anunțând părinții doar când au o versiune bună de urcat pe platformă. Să ajungi la o variantă fără greșeală nu era lucru simplu, mi s-a mărturisit că uneori se trăgeau și o duzină de duble până se declara mulțumit.

Distracția a început când am transformat lectura într-un fel de joc, la fiecare punct acumulat „urcai“ un nivel. Ca să păstrăm totuși echilibrul, nu puteai să trimiți temele în avans, trebuia să aștepți să fie predată litera. 

În februarie am revenit la școală

Revenirea în clasă a fost o gură de aer pentru părinți. Destui au considerat că de-acum mă pot ocupa eu la școală de toate proiectele fantasmagorice pe care le puneam la cale, așadar lectura a avut suferit. S-a văzut foarte bine, când ne-am întors, cât de mult au rămas în urmă copiii care nu au exersat. Înțeleg că era dificil să înregistrezi, să trimiți, dar oare era atât de greu să faci activitatea? Să îți pui copilul să citească cu voce tare? Mi se pare ireal să vii cu scuza că „nu ai timp“ să te ocupi de copil… Și cine oare ar trebui să o facă?! 

Întoarcerea la școală a fost însoțită și de proteste, de ce mențin parțial activitatea online, așa că, pentru a nu mai deranja pe nimeni, am pus eticheta de „opțional“ pentru tot ceea ce ceream extra. Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistăPentru a scăpa și de reproșurile privind opoziția copiilor, am început să îi întreb pe cei mici „cine vrea“ și alocam temele suplimentare doar celor care ridicau mâna. 

Dacă s-a văzut? Normal că da, copiii care s-au implicat au un ritm mult mai bun la scriere, citesc foarte bine sau excelent, se concentrează la matematică și înțeleg mult mai rapid cerințele sau enunțurile problemelor. Și de câte ori aud că un copil nu se descurcă să rezolve probleme întreb întâi cât de mult citește. Ce are a face?! Ooo… Cum să înțelegi jocul de cuvinte dintr-o problemă dacă tu nu poți citi conștient un mic fragment?!

Maratonul de lectură

Am continuat să dau tuturor fișele cu micile texte, chiar dacă la maraton nu s-au mai înscris toți (chiar și când erau, unii doar erau pe lista de start). Am jubilat de fericire când am primit mesaj de la câțiva părinți că nu găsesc în platformă tema la care trebuie urcate înregistrările. Le-am explicat că… piticul nu a dorit să participe. Se pare că dorința a fost cultivată acasă de oameni care au înțeles că acest exercițiu este necesar și oricât am vrea un copil zen, dorința lui nu e lege, mai face și ce i se spune. 

Pentru că deja nivelul de lectură era mai mult decât satisfăcător, am schimbat placa. Primeai mai multe puncte pentru lectură impecabilă, aveai un bonus și pentru punctualitate (lectură trimisă în săptămâna în care am predat litera respectivă). Deja cursa către finish devenea mai palpitantă, începuse să conteze și cine e primul la check-point pe traseu, ordinea în care terminau… Momentul în care proiectam pe perete panoul cu situația era salutat cu urale de unii, cu indiferență de alții.

Dar țineau socoteala mai ceva ca mine, trimiteau azi și a doua zi dimineață verificau dacă și-au primit punctele (să vezi tragedie dacă întârziam eu cu evaluarea…!)

Concluzii

După niște ani în care mi-am construit singură materialele cu care am lucrat la clasă, anul acesta a fost unul cu adevărat relaxant. Nu regret că am ales materialele Editurii Edu. Exceptând câteva modificări de finețe la câteva fișe de matematică, pe cele alese le-am folosit așa cum au fost create. Iar cele de lectură, folosite integral, vor avea toate mulțumirile mele și nu numai, căci în chestionarul de final de an mulți dintre părinți au salutat această activitate. 

Nu am încheiat…

Urmează vacanța. Deja le-am explicat în linii mari că trebuie să citească în continuare, dar și să scrie, să nu uite literele. Doar o transcriere pe săptămână. I-am întrebat de unde pot lua texte pentru acest exercițiu și mă bucur că ideea a venit de la ei: în cele zece săptămâni de vacanță pot alege să transcrie cele mai amuzante texte pe care le-au citit în acest an. Portofoliul aranjat cu grijă pentru evaluarea de săptămâna viitoare își va dovedi utilitatea. 

Cu gândul la anul următor, nu am văzut încă materialele pregătite în premieră pentru clasa a doua de Editura Edu (nu sunt încă finalizate), însă am un feeling că nu voi fi dezamăgită. Oricum nu vreau să iau nicio decizie până nu le văd, sper eu – cât de curând.

Dar ce va fi la toamnă… într-un episod viitor 🙂

Edu_clasa_II

La ZOO - proiect clasa întâi

La ZOO – proiect de grup la clasa întâi

În ultimul timp mă simt ca cel de-al treilea purceluș care își făcea casă din cărămidă, timp în care ceilalți doi își trăiau viața din plin, distrându-se după ce au improvizat un adăpost. Nu e zi să nu mă întreb dacă are sens să mă mai agit cu atâtea reguli de distanțare și respectarea lor. Copiii sunt la limită, eu la fel… dar pandemia nu s-a terminat. Restricțiile nu s-au ridicat și nu noi facem regulile.

Eram zilele trecute în curte, la joacă cu creta pe asfalt, pentru un 1 Iunie întârziat de ploile din București. Doamna, ne dăm măștile jos? Oficial nu a sosit nimic, regulile nu s-au schimbat. 100 de metri mai încolo e parcul unde ei stau fără mască de luni de zile. Dar… noi eram chiar în dreptul porții. Oricine ne-ar fi putut fotografia și să ajungem vedete la știri ori pe internet că am decis să nu mai respectăm dispozițiile. Le-am spus și lor și am strâns din dinți. Respecți regulile pentru că există, nu pentru că îți plac. Dacă e bine sau nu… e greu să judec eu. Dar instituțiile au o ierarhie și când fiecare face ce vrea, iese haos.

Cam tot așa mă simt și când văd pe rețele poze cu copii lucrând în grup, de parcă la interior nu mai există reguli de distanțare, ori pentru transferul de obiecte. Sunt școli în care stau câte doi în bancă, eu de ce nu aș putea să îi pun în perechi?! Pentru că… eu am spațiu de distanțare, nu? În condițiile acestea, să lucrăm în comun la proiecte pare o idee undeva, departe, într-un alt viitor. Să găsesc un mod în care să o putem face totuși a fost o provocare.

De ce ZOO?

Am avut multe texte despre animale în materialele noastre de învățare și un proiect pe această tema era musai necesar. Mi-aș fi dorit o excursie adevărată la ZOO, dar e exclus, și pe site-ul lor e menționat că nu ai voie în grup. Așadar, i-am lăsat să își aleagă fiecare câte un animal. Platforma online a clasei rezolvă decent orice problemă de „alegere“, pun o întrebare în Classroom, bifez să își vadă reciproc răspunsurile și fiecare face opțiunea. Am pregătit apoi poze pe dimensiune pentru fiecare și le-am dat explicat în clasă ce și cum.

Normal că există mereu câțiva copii care nu apucă să își exprime dorința, căci, deși eu anunț la școală că trebuie verificată după-amiază platforma, uită. Iar părinții au treburi mai importante de făcut decât să fie la curent cu adresa de mail a copilului, sincronizată pe telefon. Așa că pentru ei am ales eu câteva din ultimele animale/păsări învățate, ca să nu rămână doar niște nume pe caiet la cele mai rare litere din alfabet.

Toată lumea a înțeles ce are de făcut, am distribuit pozele, am dat termen o săptămână să afle cât mai multe informații despre animalul primit și să scrie pe „plăcuța informativă“ ceea ce cred ei că este mai interesant.

Ziua cea mare

Încântare maximă de dimineață, fiecare voia să se laude cu produsul muncii. Încâ lucrăm la „nu pui dimineață pe catedră tema, aștepți cu ea în bancă să ți-o cer“. Au citit pe rând, în fața clasei, am estimat distanțe, mai ales la felinele care săreau acrobatic. Am constatat că nu e ușor să citești propriul scris. Apoi eu preluam „cușca“ și o lipeam pe cele două coli mari. Trăiască tabla mea cu liniatură, de mare folos a fost în acest an, am putut să prindem proiectul acolo și să îl lăsăm să zacă liniștit până l-am terminat.

Normal că, la prima strigare, lipseau câteva animale. Am mai dat o șansă, un weekend de gândire, dar, din păcate, două tot nu s-au prezentat la apel. Am terminat însă proiectul, iar la ora de arte ne-am ocupat de decorarea acestuia, astfel încât să fie cât mai interesant. Și pentru că distanța trebuia măcar aparent păstrată, fiecare desena în bancă, decupa, adăuga lipici și venea apoi și le lipea. Pentru activitate am folosit o carte mai veche, Animale din junglă, dintr-o colecție mai veche de la Editura Teora, prezentată acum mulți ani pe blog, care le-a plăcut enorm copiilor, încât mă gândesc să le mai aduc și din celelalte.

La final, când am rămas singură și am fotografiat proiectul, mi-am dat seama cât sunt de mândră de ei. S-au implicat, unii au muncit serios, au scris chiar o pagină A4 la interior, au lucrat acasă decorațiuni și au venit cu ele, iar apoi au stat să citească ceea ce au scris ceilalți. Chiar și când le-am citit cu pixul corector în mână, am găsit nesperat de puține greșeli, un semn minunat că suntem pe drumul cel bun, la finalul unei clase întâi cum n-au mai avut alți copii.

La ZOO - proiect clasa întâi

Oameni de zăpadă din discuri demachiante

Colaj de iarnă: Oameni de zăpadă din discuri demachiante

Prima oră de arte și abilități la școală, după „marea reîntoarcere“ a fost un pic altfel, sau cel puțin așa am simțit-o eu. Am păstrat din online cât am putut din părțile bune ale organizării orei și trebuie să spun că am constatat cu mare plăcere că realitatea este, în cea mai mare parte a cazurilor, cea pe care am văzut-o și prin camera web. A meritat, spun eu, să insist atât de mult ca cei mici să lucreze singuri, și poate și pentru că au mai crescut, s-au descurcat de minune singurei.

Am păstrat…

… modul de a organiza activitatea. Cu 3-4 zile înainte adaug pe Classroom lista de materiale necesare și lămuriri, dacă e nevoie. La acest proiect, mi-am prins puțin urechile cu silipici, înțeles sclipici, dar bine că s-a rezolvat! Pe lângă alte materiale, vreau să îi obișnuiesc și cu alte tipuri de adezivi. Hârtia o lipim cu lipici solid, dar pentru materiale textile sau de altă natură, lipiciul pe bază de silicon este mult mai potrivit decât aracetul, care se usucă mai greu.

… și modul de prezentare al modelului, prin intermediul camerei web. Având și copii în online, și în clasă, împușc doi iepuri dintr-un foc, însă nu numai asta. Oricât m-aș strădui eu să prezint în fața lor, este dificil să lucrez pe verticală și mai ales greu de văzut chiar și din ultima bancă, cu toate detaliile. Așadar, pentru a fi la fel de ușor de urmărit de toată lumea, am conectat camera web la calculatorul de pe catedră, la rândul lui legat la proiector și cu sharescreen pe întâlnirea Meet de pe tabletă cu cei online și am demonstrat modul de lucru.

Oameni de zăpadă din discuri demachiante

Varianta B este să filmez eu acasă realizarea produsului, însă apelez la aceasta doar când procesul este unul de durată – mult de decupat, de exemplu – și pot mări viteza de redare a filmului, astfel încât demonstrația să dureze maxim 2-3 minute.

Ce e greu cu toate restricțiile e că nu te poți duce să îi ajuți și nu poți face schimb de materiale. Înainte tranzacționau diverse accesorii și proiectele deveneau unele de grup. Acum… fiecare lucrează cu ce-și aduce.

De ce nu ne-ați spus ce facem azi?

O altă serie de proteste a vizat caracterul „secret“ al proiectului. Deși îmi place mult să le punem pe bancă și să ne gândim împreună ce am putea realiza – uneori mai greu de ghicit – de data aceasta au susținut cu tărie că, dacă le spuneam că e om de zăpadă, ar fi luat și aia, și ailaltă, sau alt tip de material. Le-am spus că viața nu ne provoacă mereu cu tot ce trebuie la îndemână, trebuie să învățăm să ne descurcăm și cu ceea ce avem, chiar dacă nu suntem mulțumiți. Și atunci improvizezi, găsești o altă soluție, la care probabil nu ai fi apelat dacă ai fi avut nu-știu-ce considerai tu mai util în rezolvare.

Consider că s-au descurcat fantastic. Generația aceasta nu încetează să mă uimească, deși vitregită de contactul uman încă de la pregătitoare, crește tare frumos! Mai jos oamenii noștri de zăpadă, cred că primii pe care îi realizez cu o ninsoare liniștită la fereastră. Când am coborât în curte, cu colajele în mâini, comentau: Doamna, acum avem și fulgi de-adevăratelea pe colaj!!

Oameni de zăpadă din discuri demachiante

Decolorare - desen de iarna

Decolorare – desen de iarnă

Mi s-a întâmplat să fiu întrebată de unde știu despre o anumită tehnică și răspunsul „de la grădiniță“ a uimit de multe ori. Prietenii erau curioși ce grădiniță am putut să fac eu în perioada comunistă, când era clar că în niciun caz nu am mers la privat. Și uimirea creștea când le spuneam că am mers la o grădiniță dintr-un sat nu foarte departe de București. Deși timpurile în care dețineam calitatea de șoim al patriei sunt unele de tristă amintire (curentul se oprea, pâinea venea o dată pe săptămână, carnea se procura greu și aveai noroc dacă prindeai abonament pentru lapte la văcuțele din sat), grădinița era locul acela unde nu mai vedeai toate necazurile. 

La vârsta de 4-6 ani copiii nu rețin multe peste timp, însă rămân în memorie acele activități care i-au impresionat într-un anume mod sau în care au fost implicați repetitiv sau afectiv. Dar una dintre cele mai „spectaculoase“ amintiri de la grădiniță e cea de desen (pictură) cu decolorare. Ca să încep cu ceea ce urăsc copiii să audă, „pe vremea mea“ pic-ul nu era o cariocă șmecheră, cu vârf subțire, ci un praf vândut la plic, pe care trebuia să îl diluezi. Prima dată am văzut magia la grădiniță, când în păhărele mici cu apă ne-a pus doamna un praf alb. Nu mai știu dacă ne-am pictat singuri cu cerneală foile, tot ce e probabil, căci pe vremea aceea nu primeai nimic de-a gata, dar îmi e foarte clar când ne-a spus să înmuiem pensula și fără să fie prea udă să pictăm pe hârtie. Prima reacție când urma de pensulă a devenit albă a fost un wow rămas peste timp. 

Clasele mele primare au fost tot ale pic-ului la pliculeț. Aveam o călimară cu cerneală albastră și una cu soluție de pic, iar un stilou era sacrificat să fie umplut cu acest lichid salvator. Culmea e că nu ștergea cine știe ce, rămâneau urme galbene pe caiet unde fusese scris, nu reușeam să ascund greșelile, căci pe vremea aceea totul trebuia să fie impecabil. Câte foi rupte și câtă muncă aiurea… Și bietul stilou sacrificat dădea rateuri, căci soluția cristaliza pe cărbune și peniță, era spălat mereu cu speranța că își revine. 

Acum cred că mi-aș fi dorit pic la plic pentru pictură. Dar n-am mai auzit de așa ceva. O variantă ar fi să pictezi cu soluție diluată de înălbitor, dar asta doar acasă, fiecare cu copilul lui, la școală nici gând, te trezești că e vreunul „Setilă” și bea „apa“ de la pictură, dai în alte belele!

Anul acesta am clasa întâi. Prima regulă referitoare la instrumentele de scris a fost aceea că nu folosim pic. Ai greșit – tai, scrii din nou. Eu am zis, eu am auzit, normal că părinții au cumpărat. De ce să înveți să îți accepți și îndrepți greșelile? Mai bine înveți cum să le ascunzi și să pui masca de perfecțiune. 

Cum mi-am dat seama cam câți au respectat regula? Simplu. Azi, la activitatea online, au fost destui copii care, atunci când le-am demonstrat tehnica, aveau pe față același wow pe care îl știam odinioară, căci în secundele acelea de așteptare a decolorării eram cu ochii pe ecran să le văd reacția. 

Ca activitate în sine, nu a durat foarte mult, în 20 de minute erau gata toți, de când am spus „spor la lucru“ (am avut și varianta fulger, nici cinci minute, dar graba strică treaba s-a verificat din nou). Ca să nu fie prea simplu, au avut afișată pe ecran o listă cu cerințe pentru realizarea desenului, cumva și ordinea în care elementele puteau fi adăugate.

  • 7 dealuri
  • 6 brazi
  • 5 case
  • 4 pomi
  • 3 oameni
  • 2 sănii
  • 1 om de zăpadă

Ce a ieșit? Vedeți mai jos. La capitolul „atenție la cerințe“, am avut două rateuri, în rest toți cei care au lucrat au numărat atent toate elementele. Mi se par extrem de utile aceste exerciții pentru momentele în care cerințele la matematică, de exemplu, vor fi mai ample, vor avea mai multe subpuncte. Este o disciplină a muncii care se învață greu, să „verifici că ai făcut tot“ și, mai important, exact ceea ce ți s-a cerut. Nu știu în ce măsură copiii au fost responsabili sau părinții au ochiul vigilent, dar măcar mergem în direcția bună. 

Decolorare - desen de iarnaAșa cum mă așteptam, faptul că am anunțat tema încă din ultima zi de școală, anul trecut, cu tot cu explicațiile de confecționare a planșei pictate cu cerneală, toată vacanța nu a fost suficientă. Mai sunt și persoane foarte ocupate care nu au timp să verifice mesajele. Știu că de fel sunt pretențioasă, vreau să gândești și să anticipezi. Ai copil, e duminică, mâine are școală. Are 7 ani, îi amintești să își „facă ghiozdanul“. Chiar și la școala virtuală e nevoie să le lași pregătite pe masă, de seara… nu să alergi prin casă după te-miri-ce când spune doamna. E o rutină la care e periculos să renunțăm. Ca să nu mai zic de orele de arte și abilități, care nu se fac doar cu creioane colorate și mai au nevoie de pregătire specială…

În încheiere, am avut o surpriză extrem de plăcută când am căutat pe drive pozele copiilor. Am descoperit că, încă din 22 decembrie când am dat tema, cineva a și încercat să o rezolve. A fost cea mai mare bucurie a zilei, că unii ridică mănușa fără să aștepte nicio recompensă. Este copăcelul acela înconjurat de fulgi de nea, pe care nu aveam cum să îl las nelăudat.

Voi ce mai pregătiți iarna aceasta, ușor de făcut de-acasă? Abia a început cu adevărat și în capitală!

amprente craciun

Calendarul de Advent: provocare cu amprente

Calendarul de Advent s-a încheiat deja de câteva zile și în cele aglomerate de dinainte de Crăciun a fost aproape imposibil să mai „fur“ timp și să îi laud pe pitici. A fost un maraton pe care l-am început cu inima strânsă, căci mi-e teamă să îmi pun prea multe speranțe în realizarea unor lucruri frumoase, dar pe care nu le pot eu controla. Tot ce puteam spera era a jocul să îi prindă și să îi țină în mrejele lui până la final. Am înghițit în sec când am văzut că, încă de la început, 20% nu au fost nici măcar interesați să deschidă pagina dedicată jocului. Au mai rămas 80%, din care  5% au văzut, dar nu s-au implicat deloc în niciuna din cele 24 de provocări. Restul, 75%, au răspuns conștiincios, de regulă chiar în ziua în care dădeam tema, cu o abatere de 2-3 zile, în care recuperau.

La final, normal că am tras linie. În fond, dacă după ce ai derulat un proiect, nu faci și analiza, nu știi dacă a mers bine sau nu. 25% au terminat toate temele, adică un sfert din clasă nu a lăsat niciuna nerezolvată. 15% a ratat două sau trei, nu mai multe, 10 % au făcut cel puțin jumătate, în timp ce alți 25% sub jumătate din temele date.

Într-o perioadă în care evaluarea online este sub semnul întrebării, am ajuns la concluzia că, de cele mai multe ori, adevărul devine vizibil abia când nota de obligativitate este scoasă. Abia atunci se cern și se vede cine este cu adevărat implicat și chiar își dorește mai mult și cine trece prin adevărate chinuri să respecte termenele de predare zi de zi. Și procentele acestea au fost confirmate, aproape identic, de activitățile școlare zilnice. Cam un sfert nu trimit ceea ce au lucrat copiii, deși mă interesează să văd în primul rând ce au scris în caiete în ora petrecută cu mine online, dacă ceea ce spun/arăt eu pe ecran se reflectă pe hârtie. La fel au confirmat, cu seriozitate, și copiii care se implică, zi de zi, în tot ceea ce înseamnă activitate online. Jumătate rămâne între cele două extreme, pe o curbă reală a lui Gauss.

Tema cu amprentele e una dificilă, cu puține șanse de a se desfășura la școală. Aș zice că e aproape imposibilă, dacă mă gândesc la amprentele tălpilor, iar în actualele condiții de distanțare, și cea cu amprenta palmei ar intra în aceeași categorie. Poate că vara, în curtea școlii, având la îndemână sticle de 2l cu apă, am putea încerca să ne distrăm un pic, dar tot ar fi o provocare. Însă cine are chef vara de făcut moși și reni? Acum era sezonul lor și acasă, cu ajutorul părinților, era unica soluție. Nici măcar la ora de AVAP nu am avut curaj să le cer să-și picteze mâinile sau picioarele integral, parcă vedeam pălmuțe colorate lipite pe pereți în drum spre baie și părinți isterici când se întorceau de la muncă. Eram tare curioasă ce vor alege, căci modele le-am recomandat destule, mai simple sau mai complicate. Le-am privit pe toate cu admirație și sunt mândră de ei că au ridicat mânușa cu toată eleganța posibilă.

amprente craciun

Discutând în ultimele zile de școală – luni și marți au fost foarte relaxate – despre Calendar, știu că așteptau (unii) cu nerăbdare ora 8:00 în fiecare dimineață să vadă ce provocare am inclus. Mi-am dat seama că le impusesem un ritm și cred că e important să îl mențin și pentru viitor, să programez informările la o oră fixă, astfel încât să se poată organiza mai bine. Apoi, una din fete mi-a spus că ea n-ar vrea să se termine calendarul, că îi place să aibă „ceva de făcut“. Cumva trebuie să mă gândesc, și pe viitor, dacă nu e o soluție să existe, măcar pentru cei care vor, un ritm de lucru, altceva în afara zilnicelor și „enervantelor“ teme.

Pentru mine a fost o experiență solicitantă, nu e ușor să îți impui și ție un ritm. Anul acesta am avut două, Calendarul clasei și Calendarul de lectură, iar Adventul a trecut nesperat de repede. Nu am nici cea mai mică idee când s-a scurs luna decembrie, și-au îndeplinit scopul cu asupră de măsură.

tablou de iarna ingeri cu stea

Tablou de iarnă – decupaj la școala online

Dacă Moș Crăciun ar îndeplini dorințele necondiționat, l-aș ruga să aibă un pic grijă de școala online. Iepurașul de Paște a fost luat prin surprindere și nu a știut ce să le aducă copiilor. Dar poate… Moșul? Cine știe… poate o imprimantă… sau poate o tabletă… sau poate un pen să scrie mai ușor? Nu sunt multe, dar școala online ar fi cu totul „altfel“ dacă elevii le-ar avea la îndemână. Cel puțin elevii mei.

Dar cum ei nu au toți, le-am pregătit în mapa pentru decembrie un tablou mai vechi al meu, cu îngerii care vestesc Nașterea Domnului de Crăciun. Este un exercițiu de decupaj, însă nu unul de grădiniță, ci școlăresc, care necesită multă concentrare și migală pentru a fi reușit. Am pus cu câteva zile înainte anunț pe clasă, ce anume este necesar pentru desfășurarea activității. Am cerut un carton închis la culoare, negru de preferat, iar dacă nu au, să picteze cu acuarele cu o zi înainte.

Dar care ar mai fi distracția dacă la început de oră nu ai avea măcar câțiva care să nu se pregătească? Ori nu are cartonul (dar oare pentru cine am dat varianta cu acuarele?!), ori nu are… fișa, pentru că în două săptămâni nu avut cine să i le ia de la poarta școlii să i le aducă acasă. Oricum ar fi, am hotărât să merg mai departe, ajungând la concluzia că prepelița lui Brătescu-Voinești era un personaj extrem de înțelept.


Modelul meu le-a indicat obligatoriu „zăpadă“, pentru care nu au avut niciun print, au decupat ei singuri. Examinând cu atenție pozele primite, am văzut că unii au avut nevoie să își deseneze înainte conturul, apoi au decupat, nu au putut decupa liber. Important e că au reușit, dar și mai mult că au găsit o soluție să rezolve o problemă fără să întrebe și fără să se vaite că nu pot. Apoi trebuia inclus obligatoriu un înger și o stea, ocazie cu care am povestit un pic despre îngerii care i-au anunțat pe păstori despre miracolul acelei nopți. Și, în final, brăduți după dorință, căci fișa avea dublul elementelor necesare. Fulgi au avut de la mine, i-am drămuit cât am putut pentru toate proiectele. Mai am copii care au acasă perforatoare și își fac în plus, le-am spus că pot decupa și ei buline, ori dacă au perforator de coli pentru îndosariere, sunt bune și resturile acelea.

Marea majoritate au înțeles perfect ce au de făcut și s-au străduit după puteri să decupeze cât mai bine. Știu că sunt pretențioasă, dar cred că satisfacția reușitei nu vine cu adevărat dacă standardele sunt foarte jos și ușor de atins. S-au mai strecurat și doi de B și un S, mai ales dacă văd că explicațiile mele nu sunt luate în seamă mai deloc și doar ne facem că muncim, tăiem și lipim la nimereală. Plus, ce-i drept, și un „i“ pentru contemplat ecranul toată ora. Evaluarea la arte e tip portofoliu, după 5-6 proiecte trag linie și decid un calificativ.

Mă simt cumva ca bufnița din pădure, cea care își lăuda puii că sunt cei mai frumoși. Pentru mine ei sunt speciali, fiecare în felul lui, așa că îi voi lăuda de câte ori pot. Muncesc foarte mult, nu sunt menajați și mângâiați pe frunte, merită să le spun public un mare Bravo!

tablou de iarna ingeri cu stea

Modelul printabil este disponibil în arhivă.

66 99 desen cu numere

Calendarul de Advent, la jumătate

Am trecut azinoapte de jumătatea perioadei de Advent. Parcă e puțin mai ușor de organizat când nu am ales o nișă foarte îngustă și activitățile pe care le propun copiilor acoperă o gamă variată de domenii. Cum mă așteptam, invitația de participare nu a avut o participare unanimă la clasă, așa este și democratic, undeva pe la trei sferturi au fost cel puțin curioși să vadă ce se întâmplă și aproximativ jumătate dintre ei țin ritmul activităților. Ce haz mai are o provocare de Advent dacă nu o accepți exact în ziua în care a fost dată?

Am pornit de la ideea că ce e mult strică și zilele în care activitatea este mai solicitantă alternează cu cele în care trebuie să dezlegi o ghicitoare. Am folosit în continuare fișele de lectură de la Editura Edu. Deja le utilizam, la fiecare literă învățată cerându-le, opțional, să îmi trimită înregistrare cu textul citit. Și aici răspund puțin peste jumătate și, din păcate, foarte puțini din cei care ar avea cu adevărat nevoie de acest exercițiu de citit. Ghicitorile completează cumva litera pe care o predau la clasă. De exemplu, mâine avem v mic de mână, sarcina de Advent va fi compusă din cele două ghicitori în versuri, 19 rânduri scurte, ultimul cuvânt, răspunsul, rimând cu cele deja citite. Așa am procedat până acum și copiii au fost încântați de ele.

O activitate care m-a surprins a fost cea de desen după explicații. Îmi era teamă, dat fiind că nu se omoară cu desenatul, că se vor plictisi. Până acum am desenat un ren și, creme-de-la-creme, dacă tot am început și noi capitolul despre numerele până la 100 (ce dezamăgiți au fost când au văzut că stăm încă la cele învățate la pregătitoare), le-am cerut să scrie cu cariocă neagră numărul 66 sau 99, pe care îl preferă, apoi pornind de la acesta să realizeze un desen. A fost marea surpriză a zilei când am deschis tema să o verific, momentul acela în care face bine la suflet să vezi partea plină a paharului, chiar dacă în ea e o picătură. Pentru jumătatea aceasta care muncește și înflorește merită să mă zbat să fac lucrurile altfel. Accept că nu voi reuși cu toți și apreciez cuvintele frumoase ale părinților, strecurate în convorbiri banale, cărora le pun fundiță și le consider cadou de Crăciun, iar veninul celorlalte îl dau repede uitării.

Am recitit acum Codul de onoare al Năzdrăvanilor , scris în urmă cu 11 ani, pe când nici măcar nu îmi trecea prin cap să mă reîntorc la catedră. Activitățile online au fost atunci ceva „nou“, regret că acum e dificil să mai strâng o grupă de copii pasionați, care să ridice mănușa în fiecare săptămână. Dar valorile pe care le urmăream au rămas ca obiectiv în tot ceea ce fac și acum cu copiii: corectitudine, spirit de observație, punctualitate, seriozitate, fairplay… Ceea ce intuiam atunci, că activitățile la distanță nu se pot desfășura în lipsa acestora, se vede acum la școala online când, departe de ochii profesorului, sunt la mare „cinste“ păcălelile. Și nu condamn atât copiii care trișează, cât părinții care le arată în generozitatea lor calea cea scurtă. Oare ce învață un copil când mama îi spune că tema e prea grea, de ce să înveți poezia, mai bine o citești, că știi să citești repede. Sau vezi că tema e greșită, dar o trimiți așa, că „merge“, e mai importat să o trimiți decât să o refaci. Ori – să ai sarcină de pregătit materiale pentru a doua zi și la oră copilul să constate că nu are tot ce-i trebuie, că mama a citit lista pe sărite, ori că nu citește comunicările destinate părinților și abia după două săptămâni realizează ce are de făcut. Ce modele oferim? Culegi ceea ce semeni e mai adevărat ca oricând.

Ca să închei într-un ton mai optimist, vă las să vă delectați cu desenele noastre matematice. Dacă vă plac, vă rog să lăsați un mesaj de încurajare pentru acești pitici deosebiți de doar 7-8 anișori, vreau să le arăt și lor ce minunați sunt!

66 99 desen cu numere