tablou plastilina sticla

Tablou din plastilină pe „sticlă“

Toamna apare în cele mai variate culori, iar la școală, în cadrul proiectelor, în cele mai variate forme. Așadar, pentru că tot îmi rezervasem o zi pentru plastilină, mi-am chinuit un pic neuronul să mă gândesc ce am mai putea face cu ea. Fructe și legume modelasem, de litere nu cred că mai au chef, și nu mai știu cum mi-a venit ideea unui tablou… Dacă nu era așa, de ultim moment – era deja duminică, mergeau niște rame mici foto, cu plexiglas, pe care să ne jucăm… însă cine să alerge după ele în mai puțin de 24 de ore? Anunțasem plastilina și uneltele de câteva zile, dacă nu mi-a trecut atunci prin cap să spun, cu o zi înainte nu mai puteam să anunț părinții.

Am început să scotocesc prin casă… trebuie să am eu plexiglas pe undeva, să tai. Nu aveam. Dar nu știu cum m-am împiedicat de ultimele folii de plastifiat rămase de când am securizat toate literele alfabetului să le prind pe perete. Nu știu cât de sus a sărit Arhimede când a strigat evrika, dar eu țopăiam prin casă. Le-am plastifiat repede – doar de-asta mi-am cumpărat aparatul, să-l am în orice moment, apoi le-am tăiat cu ghilotina în patru și le-am rotunjit colțurile cu un dispozitiv special, să nu se zgrârie copiii. Mergeau și mai mari, dar nu mai aveam atâtea folii și nici ei atâta plastilină cât să le acopere. Pentru unii au fost o provocare în acest sens (al cantității necesare) și la dimensiunea unei cărți poștale.

Le-am povestit pentru început despre pictura pe sticlă și modul în care începem să adăugăm detaliile. Lucrasem deja un colaj la care a fost nevoie să ținem cont că ce e în „spate“ se lipește primul, ce e „în față“ – ultimul. Acum, cu plastilină, urma să procedăm în sens invers. Ce urma să se vadă în prim-plan, era adăugat primul, apoi celelalte. Copacul, păsările din fața norului au avut rolul principal. Tabloul meu a fost dus terminat la școală, nu am mai avut folii și pentru demonstrație, însă am fotografiat acasă etapele de lucru și le-am pus pe proiector. S-au putut uita la ele toată ora. Primele trei erau fotografiate „din spate“, unde puteam adăuga plastilina, al patrulea – din față, când l-am întors.

tablou plastilina sticla

Au înțeles destul de repede tehnica. Probleme a fost cu cantitatea de plastilină adăugată și modul în care, apăsată, începea să nu mai respecte dorința autorului.

Ultima condiție de finalizare a tabloului era de acoperire integrală cu plastilină pentru fundal, moment care a stârnit ceva panică, căci nu mai era destul albastru. Oricum le-am spus că nu „reciclăm“ plastilina de la acest proiect, vor trebui să își refacă provizia când mai merg la cumpărături, căci nu se știe când mai avem activități cu plastilină.

Mai jos sunt câteva dintre proiectele care au ajuns până în ultima etapă. Pentru că nu toți copiii apucă să termine în clasă, am cerut și ajutorul părinților, să urce pe Classroom o poză cu creația finală. Însă chiar și așa, cu extra-timp, nu toți au „umplut“ tot cadrul.

Mi-aș fi dorit să pot avea acces la portofoliul elevului – toate temele se presupune că ajung acolo – și să îl pot „răsfoi“ atunci când acord calificativul. Însă noile măsuri de prevenție exclud cu totul această variantă, așa că construiesc, încet, cu părinții, un portofoliu online. În catalogul de pe Classroom am notate temele – multe fără notă, consider doar proiectul „realizat“, altele – cu punctaj. Folosesc o scală de la 1 la 4 pentru cele patru calificative pe care le pot acorda, așa că, după o serie de teme, îmi este de mare ajutor această evidență pentru a lua o decizie în privința evaluării. Bineînțeles, și la clasă îmi notam orientativ cine a lucrat ok, cine nu sau deloc, și reevaluam situația când primeam poza.

Nu știu cum va fi acest an școlar până la urmă, dar evaluarea cred că va fi piatra de încercare între ceea ce este real în puterile copilului și ceea ce învață, bine îndrumat de unii părinți, să trișeze.

tablou plastilina sticla

flori toamna

Flori de toamnă – colaj

Nu credeam să scriu vreodată așa ceva, dar am trecut cu bine de coșmarul primei ore de arte. De ce coșmar? Pentru că niciodată nu m-am gândit să am atâtea „proceduri“ la pregătire… Dezinfectarea mâinilor, pregătirea hârtiei, ștanțarea florilor, tipărirea modelelor, dacă mă mânca nasul, mă dezinfectam iar, așteaptă să se usuce mâinile, continuă… Scoate folii de plastic, pune în fiecare o vază, 5 flori mari, 5 flori mici și două funze… Mi s-a părut că nu se mai termină! Apoi, la școală, dezinfectează-te, scoate-le pe toate din pungă și așază-le pe bănci, înainte să vină copiii. Tot ritualul acesta e descurajant, mai ales când sunt multe elemente și mici de distribuit!  În mod normal, toate materialele ar fi stat pe catedră, ei s-ar fi autoservit cu ce aveau nevoie și rezultatele ar fi fost surprinzătoare. Dar acum… toată lumea are același număr de elemente. Însă… după cum vedeți, combinate diferit.

Proiectasem această temă de la sfârșitul verii, de când am fost iar în angro și m-am blocat la raftul cu perforatoare. Mi s-au lipit de degete modelele acestea două de – nici nu știu cum să le zic – altfel decât crizanteme. Îmi imaginasem atunci mai multe suprapuse, de nuanțe asemănătoare, răsucite și volumetrice… Doar că am simplificat și bine am făcut, unele nu au ajung întregi pe hârtie nici în această variantă simplă.

flori toamna

Tema nu avea de fapt prea mult de-a face cu florile de toamnă, ci cu faptul că vaza trebuia decorată cu liniile pe care le-am învățat noi în această săptămână la matematică: verticale, orizontale și oblice. Era și o probă de colorat și am constatat cu mare satisfacție că încep să controleze bine creioanele și să nu mai depășească conturul. M-am bucurat să văd că au avut propriile variante de colorat. Modelul meu (cel cu fundal verde) a fost fotografiat și pus pe proiector, dat fiind faptul că dimensiunea reală a acestor mici tablouri este cea a unei cărți poștale. Ar fi fost imposibil să o examineze toți.

Chiar și puse în folii de plastic, tot am avut emoții că nu ajung cu toate la ultima oră. Deși le explic în fiecare zi că ceea ce găsesc pe bancă rămâne neatins până nu le spun eu să ia un anume element… e greu. Ce dacă eu spun să nu umbli, să nu le scoți, mai ales?! Doar nu vorbesc pentru toată clasa, nu? Pentru unii trebuie să vorbești adresat, eventual de câteva ori, ca să priceapă.

Pozele inserate în articol le-am făcut mai mult orbește, întinzând telefonul deasupra băncii, fără să văd exact ce prindeam. Unele sunt și mișcate… Dar în condițiile date, e tot ce puteam face. Îmi lipsește turul galeriei de la finalul orelor de arte, așa că îl pregătesc eu acasă și îl vom admira ora viitoare. Mai avem de lucru la trecut numele artistului pe spate, pentru a rămâne anonime, dar ne străduim. Așa încep să își dea și ei seama cam cât de bine s-au descurcat și ce ar mai fi fost de făcut.

Lucrările ajung acasă, sper eu în portofoliul pe care trebuie să îl organizeze singuri și pe care să am și eu ocazia să îl văd măcar la primăvară!

flori toamna

jurnal vacanta ilustrat

Teme de vacanță…

Una din sperietorile toamnei a fost aceea că „doamna verifică temele“. Să fim serioși, o mică-mică parte din temele de vacanță ajung să fie verificate de cineva și cu timpul copiii nu mai pot fi motivați cu astfel de amenințări. Trebuie să își dea seama singuri că nu pentru doamna le fac, ci pentru ei. Am lucrat toată vara teme cu fetița unor prieteni și mereu protesta când îi corectam pe caiet, că „vede doamna“. Așa, și? Am convenit să își asume mama toată muștruluiala, dacă doamna va face această observație și ne-am văzut de treabă în continuare. În ultima săptămână era totul gata și corectat, adică se vedea clar și ce a lucrat copilul bine, dar și ce și unde a greșit. Surpriză: doamna… nici nu a pomenit de teme! Enervată, mi-a zis că a aruncat toate fișele.

Le-am dat și eu copiilor mei de la clasă o temă de vacanță: să țină un jurnal desenat. Ca orice temă de vacanță, este opțională, și recunosc că am avut emoții că nu va face nimeni tema. Ba din contră, au fost nu una, ci 5, ceea ce înseamnă un sfert din clasă. Am întârziat cu feedbackul, deja îmi dau seama că intrăm în a treia săptămână și nu am zis nimic, așa că îi laud cu această ocazie pe copiii mei minunați, dar și pe părinții care i-au îndrumat. Va trebui să stau un pic de vorbă cu fiecare, vedem noi cum rezolvăm online, căci nu peste tot îmi e clar „ce s-a întâmplat“, deși semnele grafice exersate în ultima săptămână se văd bine-bine în jurnal 🙂 .

jurnal vacanta ilustrat

Tema mea nu era deloc simplă. Părea un banal jurnal de vacanță în imagini, care pune la grea încercare capacitatea de a sintetiza întâmplările unei singure zile, apoi găsirea limbajului potrivit de a le comunica. Adăugăm și partea de matematică, exersarea numerației învățate, dar și de măsurare a timpului și explorare a mediului.

Recunosc că am vrut să țin și eu un astfel de jurnal, dar pe la jumătatea lui iulie am realizat că zilele sunt monotone. Ori lucram pe calculator, ori lecții cu copiii, ori citeam… și cum nici n-am avut curaj să plec pe undeva, m-am lăsat păgubașă. Foaia asta de hârtie îmi arăta doar ce vacanță tristă am.

jurnal vacanta ilustrat

Lăsând la o parte teoriile despre „vacanța e pentru joacă“, fiecare părinte cam știe la ce nivel se află copilul lui. Nu îl copleșești cu teme în fiecare zi, dar nici nu va fi traumatizat dacă scrie trei propoziții despre ce s-a întâmplat, înainte de culcare. Apoi, vacanța este despre citit. Dacă nici în vacanță nu completezi întâmplările zilnice cu altele împletite de imaginație dintre coperțile unei cărți, când să o faci?!

Am dat și o temă pe ultima sută de metri, în ultima săptămână de vacanță. I-am rugat pe toți să exerseze acasă cu stiloul proaspăt cumpărat. Conform noilor norme de funcționare la școală, eu nu mai pot interacționa direct cu copilul. Cum să îi așez corect mâna pe stilou doar din vorbe?! Cei mai mulți mi-au ascultat sfatul de a achiziționa stilouri cu suport pentru degete, astfel încât să nu îl poți ține decât corect. Dar, cel mai important, au exersat acasă scrierea. Le-am spus să ia fișele cu semne grafice de la pregătitoare, realizate cu creionul, și să încerce acum să scrie cu stiloul peste aceleași semne. Nici nu trebuie să întreb cine mi-a urmat sfatul și cine nu, căci văd stilourile care scriu relaxat pe caiete, dar și pe cele care „nu vor să scrie“ sau scrijelesc liniuțele în pagină de parcă le sapă în piatră.

Temele de vacanță au un rost, e păcat doar că exact cei care ar avea mai mare nevoie de ele le folosesc doar ca motiv de revoltă, apelând la norme și legi. Poate ne vom trezi la un moment dat și vom înțelege că reușita școlară este direct proporțională cu efortul depus. Toți copiii pot, dacă îi lași atâta timp cât au ei nevoie. Însă ziua la școală nu poate fi nici dilatată, nici prelungită pentru a răspunde tuturor nevoilor. Extra-timpul trebuie luat din cel personal. Soluția: accepți sacrificiul sau îl refuzi, ambele cu rezultate complet diferite, pe care trebuie să ți le asumi.

 

flamingo quilling

Quilling – forme geometrice simple

Încă câteva zile și am încheiat un an școlar, cel mai „altfel“ din toate câte mi-a fost dat să trăiesc. Combinat și cu clasa pregătitoare, mi s-a părut o aventură fantastică. Organizarea activității a devenit mult mai coerentă când am pregătit totul legat de litera pe care o învățam în respectiva săptămână, îmbinat cu tema de la explorarea mediului. Astfel parcă lucrurile au căpătat alt sens, chiar și pentru copii.

Ultimele litere învățate  – Q, W, Y, ciudatele alfabetului, așa m-am obișnuit să le spun – au fost însoțite la arte și abilități de una din tehnicile mele preferate: quilling. Problema cu această tehnică este să decizi ceea ce vrei să lucrezi. E greu începutul, dar apoi, dacă îți dorești cu adevărat, poți realiza lucruri extraordinare. Am căutat mai întâi un filmuleț demonstrativ pentru formele de bază și l-am găsit destul de greu, eram în punctul de a mă lăsa păgubașă, când l-am descoperit. Explică foarte bine cum se realizează toate formele simple și tot atunci mi-a încolțit și ideea pentru temă. De regulă, primul lucru pe care îl cer la quilling sunt flori, pentru a trece de primul impas: acela în care strâng foarte tare hârtia. Dar acum… dacă tot am vorbit de formele geometrice și ne-am jucat cu ele, de ce să nu le confecționăm și din hârtie?

Mi se pare foarte potrivit și, după această perioadă online în care crearea materialelor necesare în lecție a fost marea provocare, să mai găsești și ceva bine făcut, e o gură de oxigen. Pentru începători, acul de quilling este unealta de bază. Șablonul cu cercuri de diferite mărimi se găsește la orice librărie, nu e mai mult de câțiva lei, nu e nevoie să cumpărați așa-zise seturi de quilling la suprapreț. Penseta este și nu este obligatorie, pentru începători mai puțin, eu mi-am cumpărat, dar am folosit-o rar.

Nu e cine știe ce SF să faci quilling la școală. Din experiența mea, după câteva explicații, ai cel puțin jumătate din copii care se descurcă sau se ambiționează să se descurce. Reiei explicațiile cu ceilalți, lași filmul să meargă cât timp treci pe la fiecare să îi arăți. Apoi cei care știu și fac repede elementele pot fi solicitați să îi ajute și pe ceilalți și curând lucrurile încep să meargă. Am văzut în anii trecuți că au adoptat destul de repede tehnica, au confecționat felicitări, mărțișoare, și multe din „cadourile“ pe care mi le-au făcut sunt realizate din hârtie răsucită.

Piticii de anul acesta sunt mici. Ori nu au avut încă timp, căci temele de abilități sunt lăsate, pe nedrept, ultimele, ori s-au speriat… Ac de quilling au toți, eu l-am pus pe lista de rechizite, iar curajoșii au trimis deja. Mai jos sunt primele sosite, cinci băieți și o fată care, la 7 ani, s-au descurcat minunat.

quilling forme simple

Nu știu cum s-au aliniat lucrurile, dar și luni, la Atelier, tot quilling am făcut. De data aceasta, având doar doi copii, lucrurile au stat diferit. Plus că aici, în „lumea mea“, am tot ce îmi trebuie, cărți, unelte, iar demonstrația o fac eu. Modelul a fost ales de copii, în ciuda a tot ce le-am arătat că se mai poate face. Ondulatorul de fâșii rămâne la mare cinste, încă îmi amintesc când l-am dus prima dată la grădiniță și au ondulat continuu toată ora. Au răsfoit numerele din Idei creative, cel dedicat Quillingului și cel formelor pentru copii, dar au ales tot din Twirled Paper, cartea mea preferată în domeniu, de la care am și uneltele folosite de copii de atâția ani încoace.

Sper că cele două păsări flamingo au în comun cu realitatea ceva mai mult decât culoarea, însă creațiile le aparțin în totalitate, căci nu mă amestec atunci când copilul lucrează. Au avut nevoie de explicații suplimentare la picioare, căci se îndoia aceeași bandă de hârtie pentru degete, însă, în rest, au urmat modelul. Deși cartea este în engleză, nu au avut nevoie de nicio traducere, absolut totul s-a decis vizual, iar copiii au reușit să respecte foarte bine proporțiile (în engleză le spunea direct cât de lungă să fie hârtia, cât se folosește la îndoitură etc.) Dacă tot învățăm împreună, măcar să o facem pe linie de autonomie și să încurajăm luarea de decizii și rezolvarea de probleme.

Pandemia mi-a cam stricat mie planurile, Atelierul nu poate prinde atâta viață cât mi-aș dori eu, însă m-am simțit minunat să îl văd măcar un pic așa cum mi-aș dori să fie.

quilling flamingo

cusaturi litera X

Litera X – cusături

În ultimele săptămâni de școală mi-am simțit copiii din clasă obosiți. Nu mai au răbdare, deja pentru ei e cam mult la 7 ani. Așa că am restrâns un pic câmpul de oferte și am pregătit teme (mai) scurte și ceva mai puțin solicitante. Asta la prima vedere…

Oficial nu am cusut cu ei, nu cu toată clasa. Neoficial, în școala altfel, am lucrat cu o parte dintre ei, cu ajutorul copiilor mei din seria trecută, care au venit și le-au arătat celor mici ce i-am învățat. Am mai avut o tentativă cu câteva fetițe la activitățile desfășurate cu ocazia „porților deschise“, cu o săptămână înainte de închidere, când iar au cusut.

Tot oficial, scenariul de cusut cu toată clasa implică neapărat încă vreo patru părinți prezenți, ața în ac băgată de acasă, nod făcut. Dacă la începutul pandemiei i-am provocat să coasă un curcubeu, acum am zis să fie ceva simplu: litera X. Cât de greu putea fi să coși un amărât de X??

Pentru că tema nu mai avea caracterul opțional, le-am cerut să ia din trusa logi un pătrat mare și unul mic, să le așeze pe un carton și să le marcheze vârfurile în trei poziții diferite. A doua etapă era perforarea cartonului în punctele stabilite și a treia – coaserea literei, cumva și pentru intuirea noțiunii de diagonală. Pentru că știam că am deja copii care cos pe etamină, lor le-am permis orice variație a temei. Mi-am dat seama că regret acum că nu am încercat să coasem alfabetul… măcar literele care erau alcătuite din linii drepte, cred că ar fi ieșit interesant! Eh, dar ce mai făceam în clasa întâi dacă toată distracția era la pregătitoare??

cusaturi litera X

O treime din clasă a rezolvat tema, ceea ce nu e încurajator, însă măcar e realist. I-am rugat insistent să nu trimită creații la care copilul a aplicat cu entuziasm tehnica mama-mpunge și eu trag, prefer să nu primesc niciuna, să rămână nefăcută, decât să am impresia falsă că pot face această activitate la clasă, toți se descurcă.

Trag speranțe ca, la vară, cei care nu și-au terminat temele, să le lucreze în ritmul lor. Mă gândesc că acolo unde au în continuare acces pe platformele cu lecții, elevii cu ritm mai lent de învățare au o șansă nesperată la o „școală de vară“, iar în toamnă să se prezinte onorabil în clasa următoare. În fond, toți copiii sunt capabili să realizeze o sarcină, dacă le lași atâta timp cât au ei nevoie să o ducă la bun sfârșit. Unii învață să citească în câteva săptămâni, alții în câteva luni, alții nici după câțiva ani de chin la școală nu reușesc, dar cumva la maturitate își iau carnetul de șofer. Problema e dacă avem „timpul“ și resursele necesare să așteptăm fiecare membru al societății să reușească sau îl încadrăm, la momentul X, acolo unde competențele dobândite de el sunt suficiente.

mozaic colaj coji oua Paste

Mozaic din coji de ouă vopsite

Când am pregătit în martie „bagajul de urgență“ la școală nu mi-a trecut prin cap nicio secundă să le dau materiale și pentru activitățile de arte și abilități. Mor de ciudă, căci aveam ace de quilling și hârtie, plastilina… Să găsesc proiecte pe care le pot face acasă, în condițiile în care „nu ieșim afară“ a fost poate cea mai mare provocare. De Paște, curățând primele ouă, mi-a venit ideea mozaicului din coji. Abia așteptam să înceapă școala și să le dau, am zis să nu exagerez să postez tema a doua zi de Paști, căci totuși… frigiderul era deja plin, să le priască oamenilor cozonacii. Se pare că ideea nu a fost prea bună, căci se cam duseseră ouăle și, deși miercuri, nu prea mai era materie primă.

S-a găsit însă. Tema a presupus realizarea unui colaj folosind bucăți de coajă colorată. Ideal ar fi fost un mozaic, din cât mai multe culori, dar era culmea să am cerințe de acest gen. Anul acesta eu am făcut ouă doar violet și roșii, cum să pui condiții? Aveam încredere în copii. Le-am recomandat să curețe oul cu grijă, să nu rămână albuș pe coajă, apoi se mărunțesc (nu foarte tare, bucăți cât o unghie), se stabilește tema (flori, insecte, căsuțe etc.) în funcție de culorile disponibile și se schițează ușor cu creionul formele pe hârtie. Se adaugă aracet pe foaie și se lipesc una câte una bucățile de coajă, nu se răstoarnă pe foaie. Pot fi ajustate la nevoie. Se lasă la uscat măcar o zi și se fotografiază la lumina zilei.

Pentru copiii mei, o parte din ei agitați și plini de energie, este un exercițiu de răbdare. Le-am arătat imaginea unui mozaic pentru a avea cât de cât o idee ce trebuie să iasă, și chiar dacă acestea sunt realizate de regulă din piatră colorată sau faianță, putem improviza din orice, chiar și bucățele mici de hârtie colorată (urmează…).

Ceea ce îmi place la lucrul acesta individual e că nu se pot uita la „vecinul“ să vadă ce lucrează și să imite. Trebuie să vină cu o idee a lui. Unii au căutat căi mai simple de a rezolva tema, alții au avut grijă de fiecare centimetru pătrat.

mozaic colaj coji oua Paste

Avem un dinozaur, dar și un mare ou, probabil tot al lui. Îmi plac soluțiile ingenioase mai ales acolo unde culorile nu au fost generoase. Sunt teme și mai puțin înțelese, însă toate meritau să fie admirate, pentru că sunt muncite, unele dintre ele de copii pentru care acest exercițiu poate fi comparat cu o probă olimpică, raportându-l la ceea ce pot ei în mod curent.

Nu știu cum percepeți școala online, însă în ceea ce privește relația mea cu ei, la începutul unui drum lung de cinci ani, mi s-a dat o șansă nesperată de a-i cunoaște și altfel, de a afla mai multe despre ei, de a-i provoca să văd dacă pot trece limitele acestea pe care le văd eu. Bucuria pe care o am de câte ori câte unul continuă să alerge deși eu trasasem linia de finish este enormă și sunt sigură că la școală, în spațiul și timpul pe care îl împărțeam, nu aș fi avut această șansă.

Învățare prin joacă la clasa pregătitoare

Cinci ani de facultate mi-am auzit profesorii repetând la infinit să avem grijă la clasa pregătitoare, să nu uităm să ne jucăm cu ei! După experiențele mele cu clasele pregătitoare la care am intrat, iar anul acesta – și cu a mea, mi-am dat seama că în primul rând trebuie să îi învățăm să se joace, căci ei nu prea mai știu… Jocurile lor sunt violente, imită ceea ce văd pe net, nu percep pericolul și  nu înțeleg că nu ai „trei vieți” dacă la prima te dai cu capul de pereți și vine salvarea. Dacă la școală mai era cum mai era, online a fost ceva … fantastic.

Partea cu joaca în învățare a trebuit să o externalizez părinților, cu descrieri, acolo unde era nevoie, filme, ce să facă cu obiectele. Crunt. Până la urmă voi vedea la toamnă dacă a mers, deși îmi cam dau seama din interacțiunea online cine a făcut și cine nu.

La unul dintre webinariile la care am participat în această perioadă s-a pomenit de Jamboard, ca aplicație a unei table interactive pentru lecțiile online. Dacă copiii mei ar avea toți calculator și deprinderi de a lucra cu mouse-ul, ar fi o variantă de joacă, la cei mici. Plus că ai mei erau înnebuniți să scrie la tablă, pauza în care nu aveam eu nimic de așezat acolo era momentul lor de libertate!
Așa cum la școală ies la tablă să mai scrie un cuvânt, așa ar putea și acum. Dar… destui intră de pe telefon și nici de la calculator nu sunt capabili să jongleze cu ferestre… adică într-una să aibă conferința, în alta – deschisă tabla pe care lucrăm. Ai mei sunt mici, însă aplicația e de exploatat.

Ce poți face:

  • scrii cu mouse-ul în câteva culori, de parcă ai avea markerele colorate de la școală, varianta Ikea;
  • pui fundal cu linii, puncte, pătrățele, sau chiar colorat „clasic“, albastru sau negru;
  • lipești post-it-uri pe tablă – le folosesc mai mult pentru indicații, uneori chiar mi-e greu să scriu cu mâna;
  • încarci poze pe care să scrii ulterior;
  • ai laser, dacă vrei să le arăți ceva, chiar amuzant, că lasă așa, o coadă ca de cometă;
  • ai un burete care șterge toată tabla cu un clik, nu stai cu „guma“;
  • salvezi tabla lucrată ca poză sau pdf;
  • poți avea mai multe table în același fișier, cam cum sunt cele de prin amfiteatre, care se deschid/ridică, să nu fie nevoie să ștergi des și să și păstrezi ce ai lucrat.

Ce n-am putut face și aș fi vrut (sau nu am descoperit încă cum):

  • să renunț la o tablă, dacă am adăugat-o, să am mai puține cadre;
  • să pun decorul cu pătrate mai mari sau linii mai depărtate;
  • să mut conținutul de pe o tablă pe alta.

Era însă prea tentantă aplicația ca să nu îmi fac de cap cu ea, așa că le-am dat linkul părinților și… cine a intrat a avut parte de „altceva“. Aici am pregătit și puteți vedea o tablă specială pe care am inserat poze din cele lucrate. O puteți vedea, dar dacă tot deschideți (cred că aveți nevoie de cont google totuși) puteți să vă creați propria tablă, să invitați un prieten și să încercați ce poate face. (Primul lucru pe care l-am făcut eu a fost să joc „X și 0“ cu fratele meu.)

Pe prima tablă copiii și-au scris numele, eu m-am chinuit să desenez și să fac literele mai amuzante. Apoi am creat tot felul de joculețe, la care dau sarcinile pe rând. Cine intră și găsește ceva de făcut, poate rezolva. Ca o „vânătoare de comori“. După ce le verific, le mai adaug altele. Am mers pe exerciții cu axele de coordonate, am lucrat mult cu ei așa. Nu sunt doar matematică, sunt și română, căci trebuie să cunoască literele, corespondența literă mare-literă mică, să scrie mesaje/bilețele, să se orienteze în pagină, numărând pătrățele (sus, jos, stânga, dreapta, diagonală), m-am apucat și de scriere cu simboluri pentru a comunica un mesaj. Am exagerat un pic cu rebusul, pe care l-am multiplicat pentru fiecare copil pe câte o tablă. Le-am zis că, dacă le e greu să deseneze pe calculator atâtea litere (și mici!), le pot da varianta pentru print, dar nu au vrut, le-a plăcut așa. Am mai dat litere amestecate, să descopere cuvântul și să îl scrie, să caute rime și mă mai gândesc, poate îmi mai vin idei. Săptămâna aceasta am intrat mai puțin, nebunia aceasta cu hârtiile și raportările și tot ce mai aveam de făcut m-a terminat, n-am mai avut timp de joacă, opțional, pe lângă activitățile normale.

Ce mi-aș fi dorit? Să o pot folosi pe post de prezentare a lecției. Slide-urile pe care eu le fac în power-point să le aduc ca poze pe tablă și acolo unde, de obicei, scriu eu, să scrie ei, pentru a face lecția interactivă. Dar… „aiasta nu se poate“, mi-am dat cu apă rece pe față, n-am încă cu cine.

Ce-i drept, nu au intrat toți, au intrat copiii care deja au dobândit autonomie în fața ecranului și care se descurcă fără ajutorul părinților în rezolvarea provocărilor. Vor mai mult, le place, e cumva datoria mea să mă străduiesc măcar să fie altfel această experiență. Cum era expresia aceea, este „începutul unei frumoase prietenii“, aș spune eu al unei alte relații între mine și copii, mai personală, așa cum nu am timp la școală să o transform.

Fluture: forme spontane obținute prin îndoire și presare

Fluture: forme spontane obținute prin îndoire și presare

Zilele dedicate insectelor nu aveau cum să rateze și realizarea unui fluture cu aripi (aproape) identice. În ziua în care am hotărât tema m-am apucat să caut pe net un filmuleț care să explice exact ce au de făcut, însă după câteva încercări și timp pierdut m-am enervat. Ba nu se vedea bine, ba nu era ce căutam eu, așa că am chemat-o pe Iris să îmi dea o mână de ajutor. Acuarelele mele erau la atelier, noroc că, întâmplător, ale ei erau acasă. Cu un entuziasm fantastic – se vede din film cam unde era nivelul chefului ei de pictură la ora aceea târzie, a executat întocmai instrucțiunile din punct de vedere al tehnicii.

N-am comentat, căci nu mă apucam să caut calul la dinți, dar tot ea a venit cu observațiile: Lasă, mai bine că nu e prea frumos. Copiii înțeleg ce au de făcut și al lor sigur va arăta mai bine! Așa se vor simți minunat! Ei sunt oarecum obișnuiți să le arăt un film cu ce urmează să facem, de multe ori la școală procedez la fel pentru etapa de demonstrație în lecțiile de arte. Le arăt imaginile, comentăm, îl revedem, ne apucăm de lucru în timp ce filmul rulează, astfel încât cine simte nevoia să revadă instrucțiunile, sau nu mai știe cum să continue de-acolo de unde a rămas, se poate uita oricând.

Cert e că Iris a avut dreptate. Ceea ce au reușit copiii mei e cu adevărat impresionant.

Fluture: forme spontate obținute prin îndoire și presare

Fluture: forme spontate obținute prin îndoire și presare

Mai mult, am apreciat foarte mult acolo unde nu existau acuarele și s-a improvizat cu diverse materiale cremoase de prin bucătărie, cum ar fi ketchup și muștar. Până la urmă, creația este unicat. Scopul era obținerea de forme spontane, nu? Care, privite în ansamblu, să creeze impresia unui fluture. A îndoit coala pe jumătate, a presat, qed.

Am ajuns la concluzia că această perioadă ne va pune în situații noi, de a căuta soluții alternative pentru provocările pe care le primim. Sigur, calea cea mai ușoară e întotdeauna cea indicată în rețetă. Dar… dacă nu ai, ce faci? Te lași păgubaș sau cauți o soluție? Înveți că soluția unei probleme nu este neapărat să dai fuga la magazin și să cumperi un anumit obiect. poți improviza, poți recicla, poți căuta o altă cale. Am mai avut teme: să confecționezi o tobă dintr-o conservă și un balon (balonul a fost înlocuit cu o pungă bine întinsă), să construiască o morișcă (suportul a fost o antenă telescopică).

Cred că vom câștiga și la capitolul autocontrol. Dacă nu se poate acum, înveți să îți amâni sau anulezi plăcerile. Parcă prea aveam totul la dispoziție, când și cum vrei noi, prea ne obișnuisem că lumea se învârte în jurul nostru.

ciclul de viata al unui fluture

Ciclul de viață al unui fluture

Una dintre multele lecții online pe care le-am făcut în ultimele două săptămâni a fost și cea despre ciclul de viață al unui fluture. Aveam deja la activ insectele, la modul general, văzuseră un model și am profitat că Ema desenase deja ciclul de viață al unei buburuze pentru a le explica mai ușor copiilor ce le cer.

La cei mici e un pic derutantă disciplina aceasta integrată, matematică și explorarea mediului. Am decis ca acolo unde integrarea este naturală, să o fac, dar unde ar ieși mai mult o ciorbă și copiii ar fi derutați, mai bine nu. De exemplu, Pe o frunză se află 5 omizi și pe o alta 7. Câte omizi sunt pe frunze? mi se pare mai mult o integrare de fațadă. Mai interesant ar fi o problemă de genul acesta: Un fluture depune 1000 de ouă. Jumătate dintre acestea ajung să eclozeze. Supraviețuiesc păsărilor un sfert dintre omizi. Cele rămase își formează un cocon, dar doar jumătate dintre pupe se transformă în fluturi. Desenați ciclul de viață descris în problemă și calculați pentru fiecare etapă numărul de indivizi.

Însă la cei mici… nu prea poți să faci așa ceva. Noroc că netul e plin de soluții. Deși am găsit multe, mi-a plăcut cum este prezentat filmul de mai jos. Fiind în engleză, m-am străduit un pic și l-am dat copiilor tradus.

După exemplul Emei cu buburuza, au desenat și ei și, ținând cont de cei 6-7 ani pe care îi au, consider că s-au descurcat fantastic:

Un exemplu tare fain, dar pe care l-am descoperit târziu, a fost cel de mai jos, dar nici eu nu aveam prin casă toate aceste tipuri de paste și nu am exagerat. Cum însă ne vom mai întâlni cu ciclurile de viață și în alte clase, îl păstrez ca idee de rezervă. În anii trecuți descoperisem aici materiale pentru ciclurile de viață la mai toate viețuitoarele. Le-am făcut cu seria trecută, le-au colorat în perechi, le-au tradus singuri, cu telefoanele, am făcut expoziție cu planșele rezultate și fiecare a avut apoi de studiat celelalte viețuitoare.

Dacă văd un „plus“ al școlii de acasă e că fiecare copil primește tot timpul de care are nevoie pentru a finaliza un proiect. La școală sunt sigură că, în cele câteva zeci de minute la dispoziție, nu aș fi putut vedea, terminate, minunatele lor desene.

Cred că, dincolo de munca enormă pe care o depunem, părinți și profesori, trebuie să ne obișnuim să vedem și partea plină a paharului, chiar dacă vorbim doar de câteva picături.

feedback scoala altfel

Școala altfel – 2020

Am încheiat prima săptămână „altfel” cu seria nouă de clasa pregătitoare și m-am bucurat că, după ultima activitate, ne-au rămas 20 de minute numai ale noastre ca să tragem un pic linie și să vedem părți bune și mai puțin bune.

Prima problemă a săptămânii a fost că „nu se mai sună”. Fiind activități libere, degeaba arăta ceasul că e ora de pauză, nu o mai respectam. Mai greu cu copiii care sunt blocați în rutine și pe care nu îi convingeam sub nicio formă că avem alt program, dar și cu cei care vin la școală cu gândul la gustare și atât. Cum să nu mâncăm la 9:45 și să mut masa la 10:15 ca să terminăm activitatea? Ce dacă dai totul peste cap și strici finalul! Românul trebuie în primul rând să fie sătul, lucru pe care îl văd și la știri de vreo două săptămâni.

Vineri la prânz, când i-am strâns în clasă și am început să stăm de vorbă, am aflat că nu le-a displăcut deloc o săptămână în care „n-am făcut nimic”. Moment în care mie mi-a crescut tensiunea (și mai mult!)… cum adică n-am făcut „nimic”? După ce m-am străduit împreună cu părinții să găsim lucruri interesante, voluntari, a venit chiar și mașina de pompieri și ne-a pornit sirena (spre deliciul și al celor de la grădinița din curte, toți pe geam și cu gura până la urechi), ei vin și spun că n-au făcut „nimic”?! Oricum, tristețe maximă că de luni reluăm alfabetul de unde l-am lăsat, ba chiar continuăm cu – consider eu – cea mai complicată lecție de matematică, de care atârnă foarte multe din viitorii ani de școală: numerația 11-20.

Frații Grimm au o poveste, „Capra cea neastâmpărată“, deși am găsit-o cu numele „Trei frați“. O știu de când eram la grădiniță și fratele meu o povestea acasă cu foarte mult entuziasm. Pe scurt, o capră de care frații chiar aveau grijă se plângea fals tatălui că era neglijată, iar băieții erau pedepsiți. Cam așa și copiii mei de la clasă, după o săptămână altfel, dar și în zilele normale de școală, la întâlnirea cu părinții habar n-au să spună ce-au făcut peste zi, pentru că cei mai mulți sunt pe alte plaiuri, indiferent cât te dai tu peste cap să le placă. Am ajuns să sper că măcar în subconștient le rămâne ceva… căci altfel e munca în zadar. În plus, e exclus să dau raport zilnic cu ce a făcut fiecare la școală, iar părinții ar trebui să învețe să nu-i mai întrebe la prânz „ce au mâncat“ ori „ce ați făcut azi“, ci „ce ați citit“, „ce ați scris“, „ce ați numărat“ și multe altele… căci sigur le facem pe toate!

Revenind la școala altfel, în prima zi, luni l-am avut invitat pe Daniel Eberhart, director la Carusel Books, care ne-a citit una din ultimele apariții pentru copii ale editurii, Un monstru la mine acasă, despre care am povestit deja. Apoi am avut noroc cu un părinte care lucrează în domeniul producerii de carte și care a venit cu tot ce trebuie pentru a ne ajuta să facem propria cărticică. Am deturnat un pic proiectul pentru a marca și cele 100 de zile de școală și voi povesti despre el în curând. Marți am fost la Teatru Excelsior, „Cei trei purceluși”.

Miercuri am improvizat, am schimbat planul în ultima clipă căci ni s-a ivit ocazia de a avea în clasă un pompier de la SMURD care ne-a învățat ce să facem dacă suntem singuri acasă cu părintele și… i se face rău, leșină. Personal nu am fost foarte de acord cu varianta în care întâi copilul face ce poate, apoi sună la 112. Copilul e panicat. Susțin că întâi sună la 112 și de acolo i se spune, pas cu pas, ce să facă. Cel puțin la cursurile la care eu am participat, când cineva are probleme, întâi suni și apoi vezi ce poți face tu, dacă poți face. Și tot la fel consider că tu, ca părinte, trebuie să îți pregătești copilul pentru orice, căci niciodată nu știi ce se poate întâmpla. Toate bune și frumoase, am „sunat“ (imaginar, că altfel e loc de amenzi mari) la 112 și, ce să vezi, nu știau să spună adresa. Știu că în ziua de azi îi învățăm telefonul nostru, dar… uite că mai au nevoie să știe și unde se află!

Am continuat cu o activitate comună cu clasa întâi, am confecționat felicitări. Sunt niște copii foarte liniștiți, micile lor excepții sunt aproape nesesizabile pe lângă ai mei. Am vrut să vedem ce iese, dacă ai mei percep un model corect și se adaptează, mai ales că ei au mai multe fete, nu ca la mine, doar cinci. Am avut surpriza să văd că doi dintre băieți, în compania fetelor mai mari, și-au schimbat complet comportamentul, au fost mult mai cooperanți și au vrut cumva să fie la înălțime. I-am lăudat și tare mândră am fost de ei.

martisor

Joi am făcut mărțișoare din spumă (plastilină ușoară), atât pentru fetele din viața noastră cât și pentru a le dona. Sperăm ca din vânzarea lor să se strângă suficient pentru a le face o bucurie altor copii. Să nu credeți că e ușor, voiau să doneze ce nu le-a ieșit și să păstreze ce era mai frumos, a fost ceva muncă să îi conving să facă ceva „la fel de frumos”. E un capitol la care mai am mult de lucru și nu știu dacă singură voi reuși. În a doua parte a zilei am avut o activitate comună cu fosta mea clasă. A fost ora mea de maximă fericire, să îi văd pe toți lucrând cot la cot. Am câțiva copii care promit mult și pentru ei mai ales le-am rugat pe fetele mele mai mari să le arate cum să coasă. Sunt conștientă că nu voi putea face prea curând cu toți această tehnică, dar măcar cu unii voi reuși. Au făcut mărțișoare în echipă, apoi i-au ajutat pe cei care nu se pot concentra suficient să reușească singuri.

Vineri proiectasem o activitate cu numele „Părintele meu – modelul meu“, dar cum am găsit un singur părinte cu o profesie mai vizibilă (doctor), am completat cu o activitate de la ISU și am primit vizita unui echipaj de intervenție al pompierilor. Prima oră a fost ceva între „cum să ajungi doctor“ și „scoate mâna din gură și din nas“, adică reguli minime de igienă la școală și comportament sănătos acasă, căci unii simt nevoia să se laude că stau toată noaptea pe tabletă, nu se spală pe dinți și nici cu altele nu-și bat capul. La final am făcut semne de carte din apăsătoarele pentru limbă și monștri din mănuși umflate. Bineînțeles că în pauză, deși am trimis toți monstruleții gonflabili în cutie ca să nu ne jucăm cu „baloanele“ printre bănci, am ratat la milimetru un set de dinți sparți, căci… dacă am ieșit eu din clasă, au ieșit și monștrii din cutii și-au început să sară în toate direcțiile. Drept urmare, la prânz nu toată lumea a plecat fericită acasă, vreo șase monștri au rămas la școală, la arest. Probabil definitiv.

Cu pompierii a fost și mai amuzant. Momentul în care ne-au întins în curte un furtun a concurat ca intensitate cu cel în care îi urcam în mașină pe o parte și îi coboram pe cealaltă. Și cum eu nu am urcat… mi-au povestit ei apoi tot ce au văzut. Sper să le spună și acasă părinților. Au pornit și sirena pentru noi, ne-au împrumutat și casca cu vizieră de „astronaut”, ochelari de protecție pentru foc, iar în final abia aștept să mai creștem ca să mergem în vizită la unitatea de pompieri. Am avut și cea mai bună întrebare adresată pompierilor. Noi avem școala chiar lângă Delta Văcărești, așa că un pitic a fost foarte curios dacă cei care veniseră la noi au fost și la stingerea incendiului de zilele trecute. Surpriză, chiar fuseseră, ne-au povestit cum au prins unul de altul toate furtunele din mașină ca să ajungă de la stradă până la incendiu, peste dig. Au ținut în mână și capătul de furtun, erau extrem de curioși ce se auzea pe stația domnului… Dacă ar fi stat și liniștiți, fără să se împingă, să se certe „cine e primul“ și să provoace conflicte, ar fi fost minunat!

În clasă – tristețe maximă. Cum adică, e o singură săptămână altfel pe an?? Și următoarea, serios, în clasa întâi, pe vremea asta?? Așa ceva nu se poate! Le-am explicat și eu că fiecare zi ar putea fi altfel dacă și ei s-ar purta „altfel“, să nu mai pierdem atâta timp făcând „poliție” cu cei care se bat și își vorbesc urât, să mă asculte ca să putem ieși mai des afară la distracție. Am încetat să mai cred în minuni, dar nu mă pot abține să nu încerc măcar. S-a dezbătut mult de ce nu ies eu în curte la joacă cu „cei cuminți“, sau să fac doar cu ei activități speciale. Și ceilalți… cu cine rămân aici? – Să stea singuri, doamna, dacă nu vor să se poarte frumos! Din păcate, nu avem voie să implementăm soluțiile propuse de ei, deși aveau mare dreptate!

Săptămâna ce a urmat am profitat de ora de dezvoltare personală să îi rog să completeze un feedback. Și cum nu știu să scrie, i-am pus să deseneze. Am ales două dintre idei și vă las să ghiciți ce-au simțit fiecare legat de activitățile descrise mai sus. În schimb cu feedbackul negativ din prima imagine aș vrea să fac poster… Ce nu îi place? Gălăgia pe care o fac unii colegi. Omulețul cu mâinile la urechi e genial. Ce și-ar dori? Femoare la gură pentru acești colegi. Cam acestea ar fi condițiile necesare pentru o atmosferă ideală.

feedback scoala altfel