Temele elevilor, Brainly și A.I.

Glumele din popor spun că membrii familiei unui profesor au nevoie și ei de suport special pentru a face față crizelor existențiale ale personalului didactic. Nici familia mea nu face excepție și, când mă enervez, ei sunt sacul meu de box care trebuie să rabde cu stoicism descărcarea. Ei și pisica!

Azi corectez cu sârg caietele copiilor, doar e weekend și n-o să stau degeba. Abia am început să împărțim texte în fragmente, să facem planul de idei. Cred că suntem la a treia aplicație și m-am gândit să le dau un pic de lucru, să facem flipped-classroom și să îi las să se mai frământe acasă, să văd ce sunt în stare.

La școală, a doua zi

George și cheia secretă a Universului parcă era cartea lor de noapte bună, s-au descurcat foarte bine cu ea. Aproape toți cu tema făcută, știind ce și cum împart, de-am zis că ninsoarea de la fereastră nu era singura minune a zilei. Cum tema a fost mai lungă, am decis să iau caietele la corectat.

 

Dar tot citind „planurile“ lor, parcă am început să am o senzație de deja-vu, până când una dintre teme, corelată cu numele posesorului caietului, parcă urla din toți rărunchii că nu e locul ei acolo. Vocabularul folosit era mult peste posibilitățile reale ale copilului. Și-mi trăsnește mie să dau căutare pe net, căci știam că are un dispozitiv la îndemână. Proastă idee, căci m-am enervat și-am lăsat-o baltă, m-am dus la masă, povestind cu aprindere cum ăștia mici de clasa a treia deja exagerează (nu mai pun la socoteală temele făcute de părinți, că am și de-astea).

Ca să mă binedispună probabil, omul meu pune gaz pe foc și mă întreabă cum au căutat ei pe net de-au găsit rezolvarea. Și… îmi arată cu ce se juca atunci. Cu progrămelul acela de inteligență artificială! Între timp mă mai liniștisem și eu, așa că m-am apucat să văd ce poate face… (văd că nu scrie cu diacritice, vă rog să fiți îngăduitori):

Așadar, tema era: Scrie un plan de idei pentru George și Cheia secretă a Universului

Introducere: introducerea personajului principal, George, si prezentarea problemelor sale in viată, cum ar fi lipsa de sens si de scop.

Descoperirea cheii: George intalneste un stranie care ii da o cheie misterioasa si ii spune ca aceasta cheie ii va deschide „secretul universului.”

Cautarea sensului: incepand sa exploreze posibilitatile cheii, George incepe sa caute sensul vietii si al universului, ajungand la intrebari profunde despre existenta si destinul omenirii.

Obstacole: George intalneste diferite obstacole in drumul sau, cum ar fi scepticismul celor din jur si propriile sale temeri si incertitudini.

Revelatia: dupa un drum lung si dificil, George descopera adevarul despre cheie si secretul universului, care ii ofera un nou sens si scop in viata.

Concluzie: George invata ca adevarul nu poate fi gasit in afara noastra, ci in interiorul nostru si ca importanta este sa-l cautam si sa-l acceptam pentru a ne descoperi adevarata noastra esenta.

Aici mi-am dat seama ce poate face, așadar am insistat, am intrat în joc și am dat informații suplimentare:

Scrie un plan de 5 idei pentru cartea George si cheia secreta a Universului, fragmentul despre intalnirea lui George cu Annie, Eric si calculatorul Cosmos

Intalnirea: George intalneste Annie, Eric si calculatorul Cosmos intr-o excursie la observatorul astronomic. Ei discuta despre univers si despre posibilitatea existentei vietii extraterrestre.

Pasiunea lui George: George isi exprima pasiunea pentru univers si pentru intrebari existentiale, in timp ce Annie si Eric se arata mai putin interesati.

Calculatorul Cosmos: Calculatorul Cosmos este prezentat ca un dispozitiv avansat, capabil sa raspunda la intrebari despre univers si sa genereze simulări ale universului.

Discutia despre Cheia: George mentioneaza Cheia misterioasa primita de la stranie si cum ar putea ea sa deschida „secretul universului” si Annie si Eric se arata curiosi si intrigati.

Intrebarea finala: George formuleaza o intrebare finala privind sensul universului si al vietii, la care calculatorul Cosmos nu poate raspunde, lasandu-i pe toti cu un sentiment de nedumerire si curiozitate.

Mai incearca. Nu este chiar corect ce ai scris

Intalnirea: George se intalneste cu Annie si Eric, doi colegi de la universitate, si cu un calculator cosmic avansat numit „Einstein”, care este capabil sa simuleze universul si sa raspunda la intrebari despre el.

Discutia despre Cheia: George povesteste celor trei despre Cheia misterioasa primita de la un strain si cum ar putea ea sa deschida „secretul universului”. Annie si Eric se arata sceptici si nu cred in existenta acestei chei.

Utilizarea calculatorului cosmic: George propune sa foloseasca calculatorul cosmic pentru a incerca sa descopere mai multe despre cheie si secretul universului, dar Einstein nu poate gasi nicio informatie despre aceasta cheie.

Descoperirea unui cod: George descopera un cod ascuns in Cheia sa, si propune sa il decripteze utilizand calculatorul cosmic. Annie si Eric se alatura acestui efort.

Descoperirea secretului: Dupa multe incercari si analize, ei reusesc sa descifreze codul si sa descopere secretul universului, care le schimba radical perspectivele asupra vietii si a universului.

Calculatorul se numește Cosmos, nu Einstein, si ii poate teleporta oriunde in Univers

Intalnirea: George se intalneste cu Annie si Eric, doi colegi de la universitate, si cu un calculator cosmic avansat numit „Cosmos”, care este capabil sa simuleze universul si sa ii permita lui George sa se teleporteze oriunde in univers.

Discutia despre Cheia: George povesteste celor trei despre Cheia misterioasa primita de la un strain si cum ar putea ea sa deschida „secretul universului”. Annie si Eric sunt intrigati de aceasta cheie si sunt dispusi sa il ajute pe George sa descopere mai multe despre ea.

Utilizarea calculatorului cosmic: George propune sa foloseasca calculatorul cosmic pentru a incerca sa descopere mai multe despre cheie si secretul universului, utilizand teleportarea pentru a vizita diferite locatii din univers.

Descoperirea unui cod: George descopera un cod ascuns in Cheia sa, si propune sa il decripteze utilizand calculatorul cosmic. Annie si Eric se alatura acestui efort.

Descoperirea secretului: Dupa multe teleportari si analize, ei reusesc sa descifreze codul si sa descopere secretul universului, care ii schimba radical perspectivele asupra vietii si a universului.

Annie este fiica lui Eric, amandoi fiind vecinii lui George. Cosmos este calculatorul lui Eric

Intalnirea: George se intalneste cu vecinii sai, Annie si Eric, care sunt tata si fiica. Eric este un inginer in tehnologie si deține un calculator cosmic avansat numit „Cosmos”, care este capabil sa simuleze universul si sa ii permita lui George sa se teleporte oriunde in univers.

Discutia despre Cheia: George povesteste celor trei despre Cheia misterioasa primita de la un strain si cum ar putea ea sa deschida „secretul universului”. Annie si Eric sunt intrigati de aceasta cheie si sunt dispusi sa il ajute pe George sa descopere mai multe despre ea.

Utilizarea calculatorului cosmic: George propune sa foloseasca calculatorul cosmic al lui Eric pentru a incerca sa descopere mai multe despre cheie si secretul universului, utilizand teleportarea pentru a vizita diferite locatii din univers.

Descoperirea unui cod: George descopera un cod ascuns in Cheia sa, si propune sa il decripteze utilizand calculatorul cosmic. Annie si Eric se alatura acestui efort.

Descoperirea secretului: Dupa multe teleportari si analize, ei reusesc sa descifreze codul si sa descopere secretul universului, care ii schimba radical perspectivele asupra vietii si a universului.

Sper că v-ați amuzat și voi. Mie experiența mi-a dat fiori. „Perlele“ de la examene vor fi din ce în ce mai „artificiale“, nu vom mai găsi nici măcar perle autentice ale elevilor.

Concluzia: cine m-a pus să le dau temă? Temele ar trebui scoase! Doar cu ce facem la școală mai rămân copiii…

decor fereastra frunze laminate

Frunze de toamnă – decorațiuni pentru ferestre

În căutare de teme de toamnă pentru finalul de sezon, am scos din străfundurile memoriei un proiect propus de Simona B., undeva la începutul anului școlar. Știam că îi pusesem un steguleț, „de ținut minte”, dar când să văd exact în ce consta… ia-l de unde nu-i. În dosarul cu „idei salvate” marcat pe facebook nu era, deși eram sigură că îl pusesem la păstrat. Probabil îmbătrânesc, încep să uit.

Bine că măcar „drepturile de autor” erau marcate, măcar știam la cine să cer ajutor!

Așadar, în ce consta proiectul:

  • Se ia una bucată foaie de hârtie cu un contur de frunză, îngroșat cam la 1 cm, se decupează pe interior și pe exterior. Ușor de zis… cam un sfert dintre ai mei au reușit să rupă conturul la decupaj. Dar au finalizat. Pentru că era o coală mare, am forțat și le-am mai strecurat o frunză mai mică… cu mențiunea „cine vrea”. Probabil a fost atât de greu decupatul că un singur copil „a vrut”.
  • Se taie pătrățele (sau ceva pe-acolo) din hârtie colorată. Simona a făcut proiectul cu hârtie creponată, eu am cumpărat special hârtie de mătase (în mai multe culori, aici), mai subțire și mai de efect la fereastră. Copiilor le-am dat pe bancă benzi de 5cm lățime, ei urmând să taie bucățile. Unii au vrut să rupă… alții au considerat că, așa, inestetic, „merge”…
  • Se așază conturul de frunză într-o folie de plastifiat, se decorează cu hârtie colorată, se închide folia și se laminează. După aceea, se decupează la un centimetru de hârtie și se așază la fereastră.

Atât de simplu… dar din cauza lucrurilor simple albești!

decor fereastra frunze laminate

Întâi a fost partea cu decupatul. Apoi, așezarea hârtiei colorate. Cât de greu e să le pui una lângă alta, nu una peste alta? Se pare că misiune imposibilă… la fel ca și a nu lăsa locuri goale.

Însă bomboana pe coliva proiectului avea să fie laminatorul meu. N-am stat chiar cu ochii pe el… și o folie s-a făcut toată armonică înăuntru! Ce să mai deblochez rolele, ce să trag, că nu aveam ce… Noroc că, de când m-am rugat de mecanicul școlii să îmi dea și mie o șurubelniță în cruce să îmi repar ceasul (au dat cu el de pământ „cei mari” și i-au sărit limbile) și n-a avut, umblu și cu o șurubelniță în penar.

Am desfăcut repede jucăria, am scos folia, am montat la loc… dar a trebuit să rezolv și frunza smotocită a copilului, ca să nu se pună pe plâns că i-am distrus opera și el nu pleacă cu nimic acasă! (Am mai trecut-o de două ori prin aparat și s-a mai îndreptat.)

Laminatorul încă funcționează. Sper. Că altul n-o să-mi iau prea curând… dar sigur nu-l mai las nesupravegheat!

Pentru expoziția noastră, le-am lipit pe fereastră. Prima serie joi, căci n-am avut timp să le termin pe toate (deh, m-am mișcat bine cu șurubelnița, dar nu suficient de repede) și am mai lăsat și pentru vineri, când a ieșit și soarele. Ar fi fost frumos să le lăsăm pe geam, dar… ultima dată când am lăsat niște proiecte faine expuse, „cei mari” le-au făcut bumerang de la fereastră și am plâns după ele. Acum luăm totul acasă… păcat că n-am reușit să-i învăț mai profund (în patru ani au uitat, că tot ai mei au fost!) să respecte munca colegilor mai mici!

decor fereastra frunze laminate

PS: din resturi sperăm să facem „geamuri” la o felicitare de Crăciun și poate un felinar transparent cu restul de hârtie de mătase.

Revista clasei – un proiect de suflet

Acum mulți-mulți ani, pe când era Iris „mică”, am văzut prima dată o revistă a clasei. Ea și colegii ei s-au mobilizat, au pregătit articole, jocuri, și îmi vine să plâng de ciudă că n-am păstrat atunci, măcar scanate, numerele revistei. Știu însă că se consumau mult, în clasa a patra, cum să facă să iasă „citibilă”.

Anul trecut, când copiii mei de la școală erau clasa a doua, am avut prima activitate la „revistă”, ca scriere creativă, la finalul anului. Au scris fiecare despre ce le-a plăcut mai mult în anul școlar care se încheia, dar de machetat în pagină m-am ocupat eu. Am vrut să îi implic pe cei care se mai pricep un pic la Slides și să aranjăm revista online, însă voluntarii au lipsit… munca nerecompensată nu e favorită, iar eu nu sunt dornică să premiez cu calificativ orice mic efort.

Ce facem cu revista în clasa a treia?

Dacă am găsit un nume și a apărut primul număr, nu puteam renunța. Am anunțat că vor primi o notă la portofoliu, la limba română, ca și până acum. Doar că, dacă în anii trecuți portofoliul era doar o colecție ordonată de fișe, anul acesta are trei secțiuni, fiecare cu un nivel de calificativ recompensat. Minim obligatoriu este partea de fișe lucrate la școală, apoi pentru următorul nivel – cea de lectură obligatorie, iar pentru „Foarte bine” secțiunea cu activități opționale, unde intră și articolele scrise pentru revistă.

Ca să avem etapa de corectură a unei scrieri „de autor”, procedăm în felul următor:

  • Anunț deschiderea numărului revistei pe Classroom. Copiii au la dispoziție cam două săptămâni să aleagă un subiect, inspirat din activitatea noastră la clasă.
  • Autorii scriu în Google Docs. Încet-încet îi învăț diverse detalii de tehnoredactare – cum lăsăm spații după semnele de punctuație, cum generăm alineat fără să introducem zece spații la început de rând, cum scriem cu diacritice, cum punem ghilimelele corect românește, nu englezește.
  • Când trimit tema, eu o printez (la un rând jumătate, ca orice manuscris), o corectez și le-o restitui la școală. Autorul trebuie să își facă singur corecturile, iar fișa o adaugă în portofoliu la „suplimentar”.
  • În varianta sa finală, adaug articolul pe macheta revistei.

Intenționez ca, pe lângă „Jurnalul clasei” (de care ne străduim să ținem cu dinții în fiecare zi), revista să fie o activitate permanentă până la finalul clasei a patra. Așa vom avea, prin ochii lor și ilustrate cu fotografii, cele mai interesante activități, școlare sau extrașcolare.

E greu să te lupți cu o foaie albă

Mi-aș dori ca la acest proiect să participe cât mai mulți copii, însă lupta cu o foaie albă nu este câștigată întotdeauna și de foarte multe ori bătălia e pierdută fără să înceapă. Să scrii un text coerent și plăcut celorlalți nu este deloc simplu. Unii au deja acest exercițiu și se descurcă bine și aproape foarte bine, sunt necesare doar câteva sfaturi la corectură și pot aranja un text decent pentru publicare.

Alții… mai greu, dar mă bucur că nu renunță și se străduiesc. Înțeleg mai încet că nu poți doar arunca cuvinte pe foaie, trebuie să îți faci un „plan” și să povestești, pe rând, toate detaliile. Mă bucur însă că, acolo unde această cerință depășește puterile copilului, nu am avut amestecul părinților. Lucrăm încă la acest capitol, dar suntem aproape de reușită.

Îmi doresc ca, la un moment dat, să îi las singuri. Însă știu că trebuie să își dorească și ei, nu doar împinși de la spate sau pentru o recompensă!

Revista clasei

Puteți citi acest număr dacă dați click pe imagine. Cărțile recomandate le găsiți aici: Operațiunea Iepurașul, Jurnalul prințesei Zina

sperietoare de ciori din tub de carton

Sperietoare de ciori din hârtie

A început școala și, odată cu ea, parcă ne-am mai relaxat. Încercăm să nu ne gândim la pericolele care ne pândesc, ascunse. Eu încerc să iau lucrurile așa cum sunt, să nu îmi mai propun să schimb acolo unde nu există dorință de schimbare. Și, atât cât pot, în cercul meu mic să fac lucrurile pe placul meu și al celor din jur.

Orele de arte și abilități vor rămâne pentru mine orele de suflet, chiar dacă arareori reușesc să duc la capăt ce îmi propun. Anul acesta am schimbat strategia. Am strecurat în planificare, nevăzute, momente de relaxare, să alternez cerințele programei cu proiecte mai amuzate, mai provocatoare. Cumva, acele „săptămâni independente” de care mă loveam în planificarea de la grădiniță.

Și săptămâna aceasta a fost una dintre ele.

Nu am pus în orar orele de avap împreună, vinerea, amândouă. Dacă ar fi așa, orarul de vineri ar cuprinde limba română, sport, două ore de arte… Totuși, prea ușor! Dacă nu e matematică, sunt științe, joacă și provocare.

Ca o paranteză, azi am trăit un miracol. Fără să spun eu ceva, fără să fac vreo observație, era o liniște incredibilă în pauză… Se așezaseră singuri, mâncau, nimeni nu se plimba. M-am speriat. Sunteți bine? Ați pățit ceva? E cea mai liniștită pauză pe care am văzut-o! Am aflat secretul. Doamna, muzica ne-a făcut așa! O, Doamne, dacă știam eu că Elton John are efectul acesta… Doamna, să lăsați muzica asta și la arte! Sir John, tnks!

Sperietorile de ciori

Sperietorile sunt recomandate pe Red Ted Art ca proiect pentru copii mici. Poate la ei acolo, la noi nu e chiar atât de ușor, ținând cont că e origami îmbinat cu alte tehnici. Însă cu acest proiect am început altă strategie. Vreau să îi determin să privească întâi obiectul finit și să înceapă să analizeze singuri procesul de realizare, apoi să pregătească materialele.

Așadar, le-am dat pe G-Classroom lista cu materiale și indicații, pornind de la tubul de carton. Chiar m-am gândit să îi învăț cum să coloreze hârtia cu ceai; mi-a părut rău că unii au ales soluția simplă, să printeze pe ambele fețe o coală crem și nu au încercat procesul de fabricație. Uneori, drumul e mai important decât finalul, dar lucrul acesta e greu de înțeles.

Apoi, le-am arătat la școală imaginea și am discutat despre ea, la ce folosește fiecare lucru de pe listă și și-au făcut o idee ce e cu adevărat necesar.

Și a venit ziua de lucru

Am făcut întâi, demonstrativ, un coif dintr-o coală mare, A4, cum aveau și ei. Ce să vezi, era prea mare pentru tubul de hârtie. Ce facem? Ce propuneri aveți?

Hai să o rupem pe jumătate, doamna!

Am rupt-o, am făcut din nou coiful, care s-a potrivit de data aceasta perfect. Așa au procedat și ei cu hârtiile pregătite și primul realizat a fost coiful. Și a urmat provocarea: cum să faci creația ta să semene cât mai bine cu modelul, iar când nu poți, ce soluție găsești?

Așezi, muți, dai jos, încerci iar, până când te declari mulțumit de rezultat. Și e important și cu ce lipești. Dacă e doar hârtie, lipici solid. Dacă sunt și alte materiale – plastic pentru ochi, ață pentru păr, mai sigur este silipiciul.

O zi au stat la școală, să se usuce pentru ședința foto. Dar abia așteptau să se laude cu ele acasă!

sperietoare de ciori din tub de carton

ziua lecturii

Ziua lecturii – acum zi națională

M-am bucurat foarte mult când am văzut prima dată comunicatul referitor la Ziua lecturii, la nivel național. Nu pentru că aveam nevoie de o zi în care să citim, ci pentru că, în sfârșit, după doi ani de restricții și reguli impuse, aveam voie să deschidem din nou școlile. Doar era directivă de sus, nu se mai punea problema că nu e permis.

Am țopăit de fericire, am sunat un prieten să văd ce se poate face și, cam cum dădeau liberalii legile în vremea lui Carol I (să fie pentru toată țara, dar în mod special la noi), Editura Paralela 45, care s-a oferit să citească cu noi în această săptămână, a venit în școală, dar și la mine la clasă.

Nu știu cum e pe la alții, dar la noi în clasă se discută despre cărți. Avem săptămânal o fișă de lectură adaptată vârstei, cu care încerc să îi provoc să citească mai mult. Sau măcar din cât e, să învețe puțin. Apoi, e biblioteca clasei. Așa vitregită de vremuri, tot se găsesc lucruri interesante de citit. Au descoperit seria Portalul Magic, rămasă moștenire de la seria precedentă, romanele grafice (Amuleta), senzație fac și cele câteva enciclopedii pentru copii sau numerele din revistele Terra și National Geographic România.

Mă bucur ori de câte ori pe la bibliotecă trece câte un copil care n-ar lucra ceva în plus nici picat cu ceară!

Ziua lecturii – chiar era necesară?

Sincer nu știu cât de necesară. Mi-a venit târziu ideea ca de ziua lecturii să aducem (definitiv) o carte la biblioteca clasei, căci altfel nu știu cum s-o cresc, cum să mai cumpăr cărți noi, căci au apărut în ultimul timp multe pentru cititori mici și sigur ar fi încântați să le răsfoiască.

M-a enervat însă din start ora fixă pentru citit. Cu ce scop? Păstrăm un moment de reculegere la nivel național, sau ce a vrut să fie asta? Oricum abordarea asta de partid, toți la raport, îmi aducea aminte de activitățile pionierești. Ai-n-ai chef, ai-n-ai cu ce, nu contează, bifezi activitatea. Poate anul viitor am mai multe idei, anul acesta am lăsat în pace ziua de marți, 15, ba chiar a zăcut într-o liniște de mormânt din acest punct de vedere. Doar le-am menționat copiilor că a doua zi vom avea vizitatori la clasă și le-am pregătit o fișă cu Portalul Magic, noua lor pasiune.

A doua zi de lectură

Am început ora cu „Căsuța din copac”, iar cei care au trecut de mult de primul volum al seriei abia au reușit să se abțină să nu le spună celorlalți cum continuă povestea. Am intrat în atmosfera cărților discutând despre entuziasmul debordant al lui Annie când găsește căsuța ticsită cu cărți. Nu era nici căsuța de turtă dulce care a dat-o pe spate pe Gretel, nici alte tipuri de tentații. Așadar, de ce e fetița atât de încântată că are teancuri de cărți? Îi place să citească, are ce să facă toată vacanța, află lucruri noi, îi place mirosul cărților, nu avea cu cine să se joace… cert e că ideile au curs.

După ce ne-am terminat treaba, au sosit și fetele de la editură. Ne-au povestit mai ales despre Gusti și jucăria lui deosebită, dar și despre alte apariții pentru ei, inclusiv despre Infojurnalele care detaliază aspectele științifice prezentate în Portalul Magic.

ziua lecturii

Și cum veni vorba de povestea unei cărți, drumul de la idee la tipar și ce e o editură, ai mei s-au simțit ca peștele în apă.

Anul acesta am „scris” deja a treia noastră cărticică, după toate regulile. Am scos frumușel colecția de cărticele din dulap și i-am privit cum leșinau de plăcere când erau lăudați, iar cărticelele lor și-au găsit loc pe masa de prezentare. Nici întrebarea Ce edituri cunoașteți? nu i-a surprins, au înșirat cam tot ce e de top la categoria „copii”, începând chiar cu musafirii noștri și terminând cu editura de la care ne-am achiziționat manualele.

Am avut parte și de un mic concurs, cu tragere la sorți, cine știa o poezie corect. S-au emoționat, s-au fâstâcit, am validat participări și am avut un câștigător. Am încheiat cu o lectură în lanț despre Peter Pan, apărută în seria de povești celebre pentru cei mici. Am murit și-am înviat de dragul lor când i-am văzut ce frumos citesc, marea majoritate corect și destul de mulți cu intonație. Credeam că vor avea emoții să citească în fața unor străini, dar cu text la prima vedere s-au descurcat extraordinar.

Ziua lecturii a venit și a trecut. Ce rămâne e ca, măcar cu ai mei, să insist și să nu renunț la speranța că într-o zi fiecare dintre ei va descoperi acea liniște specială dintre două coperți.


Când citești, faci lucrurile să se întâmple în capul tău, nu te zgâiești la un ecran unde alții fac lucrurile să se întâmple pentru tine…

xilofon scoala

La muzică, cu xilofon

Dacă e ceva ce m-a întors pe dos de când cu pandemia (și nu numai) e ora de muzică, cu tot cu mișcarea cu care figurează în programă. Ok, vorba fiică-mii, nu vreau să știu cum sună vocea mea, însă și aici trebuia să se „întâmple“ ceva. Cu chiu, cu vai, nu am transformat MM în Multă Matematică, cum se poartă pe la noi, și mă străduiesc ca de fiecare dată să fac ceva cât de cât decent, astfel ca atunci când tragem linie să putem spune că am învățat ceva nou.

Clasa pregătitoare a fost online. Eu pot spune că am stat din martie până în iunie, însă la muzică am propus atunci mereu variante asincron. Mulțumesc Anei-Maria Rusu că există și că ne-a fost alături atunci cu toate filmele și ideile ei din seria Cântă cu ce găsești prin casă, căci tare bine mi-au prins! Și în atmosfera aceea sumbră, mai făceam și altceva, indiferent cât de trăsnită părea ideea, copiii s-au distrat. Ne amintim cu plăcere momentele și parcă nu se cade să nu ne străduim măcar să fim la înălțime.

Clasa întâi a mai fost cum a mai fost, mai mult la școală, dar să cânți cu masca nu e o idee deloc strălucită, mai ales când copiii vin cu măști de cârpă care stau aiurea. Ne jucam la școală, muzicogramele au fost o soluție salvatoare, ascultam cântecele, dar nu le ceream să cânte cu masca. Foloseam platforma și le ceream să cânte acasă și să se înregistreze să-mi trimită. În general, ideea a prins și părinții au susținut-o, dar mai nou în școala românească nu majoritatea decide, ci minoritatea care știe să fie vocală și să-și „ceară drepturile“. 

Ce idee și asta să ceri pe platformă înregistrare? Ce le trebuie să învețe un cântecel?

Da’ chiar, la ce bun să îți exersezi memoria, să înveți, de fapt, o poezie, căci nu le ceream să cânte neapărat, cât să învețe versurile. Oricum, ideea a fost ucisă în fașă. Așa că… ce să fac, am cântat la școală. Asta e, pe principiul: dușmanul binelui e mai-binele. 

Planuri la cald

Toată vara m-am perpelit ce fac eu în clasa a doua cu ei, că n-o pot ține tot așa. Ce să fac „nou“? Nu învățăm încă notele muzicale, ca să scot de la naftalină ideea cu pianul pe telefon, care merge la clasa a treia… Trebuia altceva. Și atunci mi-a venit ideea cu xilofonul. Am ochit că nu sunt scumpe, oricum sunt muuult mai ieftine decât cele zece pop-it-uri (minim) pe care orice elev respectabil le are în ghiozdan, și am pus pe lista de rechizite, cu rugămintea de a-l avea după vacanța de toamnă.

Dincolo de scepticismul că îl folosim la o singură oră și ar fi fost bani aruncați în vânt, copiii așteptau cu o nerăbdare greu de descris lecția cu xilofon.

Ca să știu totuși la ce mă aștept, am cerut pe platformă poze cu instrumentele. Le-am eliminat pe cele cu mai puțin de opt lame, le-am stabilit ordinea în care vor fi numerotate, căci aici am ajuns. În mintea mea, toate ar fi avut aceleași culori ale curcubeului, eu le-aș fi dat partiturile colorate și totul ar fi mers minunat. Doar că cele două socoteli nu s-au potrivit și exceptând vreo șase care respectau ordinea, restul erau în orice alte combinații cromatice. Așa că le-am numerotat de la 1 la 8 și gata.

În pachetul de fișe distribuit copiilor pentru perioada care urmează, le-am inclus și partiturile adaptate pentru două cântecele. Unul le era foarte cunoscut, căci l-am tot exersat în septembrie, când ieșeam în curte și încă aveam voie să stăm fără mască afară. M-am gândit că e mai indicat să încerce prima dată cu un cântec familiar. Al doilea – unul foarte, foarte simplu.

Nu puteam să fac excepție

Normal, nu puteam să discutăm de exerciții cu un instrument fără să am și eu. După un rateu cu unul care arăta bine, dar la 20 lei scotea niște sunete de 2 lei (sau mai bine zis nu scotea, căci LA-SI-DO erau identice și răgușite), mi-am dat seama că nu e cazul să mă mai complic cu jucării și am trecut direct la categoria instrumente muzicale. Sau măcar ceva pe-aproape, căci unul adevărat depășește posibilitățile.

Cert e că în momentul în care mi-a sosit jucăria toată familia a fost încântată, s-a exersat pe rând și la ce vibrații produce seara, și vecinii cred că sunt încântați. Să vezi apoi emoții, că nu sunt obișnuită să cânt cu două mâini, stânga zici că e leșinată când lovește… dar am exersat toată vacanța să mă prezint onorabil în fața copiilor.

Și a sosit mult așteptata oră de muzică. A sosit ea de la prima oră a dimineții, chiar dacă era de română, când țineau să-mi arate că au și cum se aude. Sunt atât de iubite ciocănelele, că le sug ca pe acadele în toate zilele săptămânii, și am stat online două săptămâni. Nici nu vreau să mă gândesc că venim cu ele la școală și ei sunt obișnuiți să le lingă, să și le prindă la cercei atârnate, să le bage în codițe precum chinezoaicele, prin ochiurile plovărașelor și câte și mai câte astfel de idei creative care previn cu siguranță pierderea lor.

Mai contează cum a ieșit ora?

Deja învățaseră cântecelele (unii) și ne-au arătat tuturor înainte să pot explica ceva. Durata sunetelor e ceva relativ, sunt convinși că a ști cântecul înseamnă să cânți repede, însă lucrăm la răbdare și lovit cu măsură (optimist spus!). A doua oră a crescut numărul de experți, dar și de xilofoane, a treia oră au zis că pe-astea două le știm, ce mai urmează. Cam dezamăgiți că nu e tot manualul așa scris.

Aveți xilofon performant!

Ptiu, drace, că nu știam! Dar am râs pe săturate. Încercând să le arăt că nu trebuie să se grăbească și e nevoie să și asculți ce cânți, repetam pe xilofonul meu câte două măsuri pentru fiecare copil. Unii… mai dezamăgiți, căci jucăria lor nu scotea sunetele așteptate. Până la un moment dat când primesc replica. Normal că al meu se aude frumos, cântecelul se recunoaște, că al dumneavoastră e performant.

Mă gândesc că, dacă ne întoarcem la școală, voi putea să îi las, pe fiecare, pe rând, la al meu. Dacă știu partitura, nu au cum să nu se descurce. Mi-am numerotat și eu lamele, deși mă încurcă teribil și fac un efort imens să ignor, dar așa pot vedea și ei (pe webcam). Oricum, am văzut că le-au memorat deja, aproape că nu mai folosesc foile pentru cele două portative, nu mai mult de 8-10 măsuri. Până atunci însă, avem ocupație, ne și mișcăm, cântăm, exersăm. Se va auzi de la noi de la fereastră de parcă treci pe lângă Conservator, fiecare pe limba lui.

Aștept cu nerăbdare să văd ce ne rezervă viitorul. Până acum, de când am luat seria aceasta de elevi, am parte numai de provocări, care mai de care mai interesantă sau mai șocantă.

Edit: Între timp am revenit la școală. Ne jucăm în continuare, aproape și cântăm, papagal îmi trebuie pentru al meu, că mă plimb cu el acolo unde e nevoie.

Clubul de lectura Editura Edu

Clubul de lectură la clasa a II-a

Clasa întâi de anul trecut, în condiții mai mult decât inedite, parțial online, a adus cu sine o sumedenie de provocări. Prima mea frică cruntă a fost că nu voi reuși să îi învăț pe copii să scrie de dincolo de ecran, însă acum îmi vine să râd. Nu luasem în calcul că nu sunt singură în această aventură și că piticii mei aveau două mâini, de una țineam eu, de una au ținut părinții. Rolul meu a fost mai mult de „păpușar“ de la distanță și nu numai, eu făceam planul, dădeam ideile, mai adăugam câteva sfaturi, dar actorii erau ei.

Dacă acum copiii mei scriu binișor și bine și citesc mai mult decât mulțumitor, o datorăm în bună parte și materialelor de la Clubul de lectură al Editurii Edu și ritmului în care au fost folosite, iar despre acestea am povestit deja în vară. Îndrăzneam să sper atunci că pachetul aflat în lucru pentru clasa a doua nu va abandona programul de lectură și că, de data aceasta, va aduce cu sine și alte provocări adaptate vârstei.

Am așteptat cu mare nerăbdare să fie gata toate caietele Aventurii spre cunoaștere, căci la mine în clasă totul se petrece „curat democratic“, cu sondaj de preferințe, cine vrea să lucreze suplimentar și cine nu, iar unele materiale le dau pe platforma online cu titlul clar „opțional“. De o lună și ceva lucrăm și la lectură.

Fișele de la Clubul de lectură

Încă de anul trecut nu au lipsit fișele de lectură din pachetul pe care îl pregătesc periodic pentru copii (adică le printez și le dau acasă). Poate nu au timp săptămâna aceasta, poate părinții voi să îi pună să mai citească ceva, poate… dacă te împiedici de ele, le rezolvi.

Avem și în manual recomandări de lecturi și m-am străduit mereu să le dau copiilor poveștile indicate acolo, dar am început, din octombrie, să lucrăm și câte o fișă. În proporție de 65% copiii din clasă participă deja și anul acesta și mi-aș dori să cresc acest procent fără să promit bombonica sub formă de calificativ.

Dar Clubul de lectura din clasa a II-a are pentru mine în acest an un farmec aparte.

În vară, când am scris articolul despre cele folosite la clasa întâi și am pus cumva pe hârtie cam ce mi-aș dori de la cele pentru nivelul următor, a sosit și provocarea de a lucra concret fișele. Ce ușor a fost să îmi dau cu părerea despre cum ar trebui să arate… dar să le și faci să iasă așa, nu mai părea la fel de simplu! Însă am primit libertatea de a mă depărta puțin de materialele pregătite pentru activitatea școlară, de a strecura texte cu umor sau care să ducă cu gândul la sistemul de valori pe care trebuie să îl formăm copiilor.

Am încercat să păstrez din farmecul textelor și să strecor expresii pe care copiii le întâlnesc, dar nu le cunosc totuși înțelesul. Am vrut să fie fișe care să verifice înțelegerea textului, dar nu numai, să îi provoace să-și exprime opinia sau să prezinte o experiență de viață. Sunt, în cele din urmă, fișe de lucru cu ajutorul cărora eu îi cunosc mai bine pe copii.

Clubul de lectura Editura Edu

Fac o mică paranteză…

De multe ori scăpa, ca replică în destule situații, hai să nu ne îngrămădim ca oile. Ei bine, mi-a fost destul de greu să le explic ce înseamnă, concret, expresia, fără demonstrație video cu o turmă. Însă cea mai faină lămurire a venit de la unul dintre părinți… Copilul a întrebat, normal, ce înseamnă instinct de turmă. În mijlocul Bucureștiului e greu să dai un exemplu real, dar a reușit. Ai văzut la semafor când e roșu și se trezește un pieton să treacă, iar ceilalți îl urmează repede, deși e încă roșu? Acolo e instinct de turmă.
Chapeau!

Clubul de lectura Editura Edu

Și pentru că se apropie 1 Decembrie, iar respectul față de înaintașii noștri și opera acestora este o calitate pe care eu o consider necesară unui bun român (și pe care școala publică din România este datoare să o formeze), din pachet face parte și o fișă dedicată evenimentului. A fost greu să aleg din mulțimea de texte dedicate copiilor și referitoare la acest eveniment, dar și mai greu a fost să îl adaptez dimensiunii recomandate pentru clasa a II-a.

Pentru că fișa a necesitat o corectură care nu a ajuns la timp, o puteți descărca de aici și folosi modificată la clasă. Pentru elevii mai mari (clasele a treia și a patra), vă recomand să folosiți textul integral al lui P. Demetru-Popescu, Poveste despre unire, cu aceleași aplicații.

În pachet sunt și fișe dedicate zilei de 24 Ianuarie și 9 Mai (Proclamarea Independenței, nu Ziua Europei), dar și altele, pe care sper să le considerați utile. Dacă le folosiți în activitatea la clasă, mi-aș dori să îmi spuneți cum vi se par și ce sugestii aveți!

Calcul rapid cu clopotel

Calcul rapid cu clopoțel

E important, aș zice chiar foarte important ca, după clasa întâi, deprinderea de calcul rapid până la 20 să facă pași spre a fi o abilitate deținută de copii. E drept și că sunt mici și încă e timp să calculăm pe degete, căci de aceea ni le-a dat natura. Însă chiar trebuie să o facem suficient de repede astfel încât să câștigăm timp, mai târziu, când avem de adunat numere de ordinul sutelor sau chiar mai mari.

Sunt, așadar, importante exercițiile de calcul de la începutul orei, cele de „încălzire“ a minții. Însă cât îi ajută ele pe cei care calculează încet, n-aș putea spune. Cam cum se petrec lucrurile?

Profesorul anunță operația de efectuat, câțiva sunt foarte rapizi, ridică mâna. Nu îi pui pe ei, mai aștepți un pic. Dar, indiferent cum faci, va răspunde un singur copil. Ceilalți vor primi doar individual feedback, dacă au făcut sau nu corect. Ori… mai ai în clasă câte unul (cel puțin) care nu e învățat de-acasă să își aștepte rândul și anunță neîntrebat, imediat, rezultatul. Dacă este și rapid, strică tot jocul, nu mai apucă nimeni să calculeze.

Ca să am totuși o idee ce se întâmplă, le ceream să tragă câte o linie pe caiet pentru rezultatele pe care le-a știut și pentru cele pe care le-a greșit, apoi vedeam cam câte au nimerit fiecare. Dar… ce copil vrea să vadă doamna că el e pe lângă? Nu mai bine trage oricum linia, căci nu îl pot verifica?

Apoi am schimbat, chiar dacă însemna să sacrific mai mult timp. Marcam spații de la 1 la 10, eu anunțam calculele. Ei scriau rezultatul, iar când terminam, scriam și eu pe tablă răspunsurile, în ordine. Tăiai ce e greșit, bifai ce e corect, vedeam cam cum stăm. Însă timpul nu ne e prieten la școală.

Online e altă poveste

De când se discută de integrarea tehnologiei în procesul de învățare, unul din atuurile acesteia este posibilitatea de a economisi timp și de a da feedback imediat, iar în ceea ce privește calculul matematic, nu văd cine ar spune că nu ajută. Chestionare pe Google Forms sunt ușor de completat de elevi, doar că ele sunt devoratoare de timp pentru cei care le creează. Dacă le faci și să se auto-corecteze, muncești ceva timp la unul cu zece operații.

Am îmbinat tradiționalul cu modernul pe Meet. Trăiască chatul și bine că am învățat să îl folosim. Anunț calculul, îi văd că scriu și ridică privirea, apoi sun din clopoțel și abia acum trimite toată lumea răspunsul. Simultan. Așa nimeni nu copiază de la nimeni, toți răspund, eu văd repede cine greșește, ei văd repede și răspunsul corect. Se mai grăbesc unii să apese „enter“ înainte de clinchet, dar în general ne iese.

Calcul rapid cu clopotel

Dacă nu știi ce să faci cu copilul tău în mașină ori la un drum lung, calculează până când capătă viteză de răspuns. Dacă ții neapărat să ai liniște, să îl lași cu telefonul în mână, măcar caută astfel de aplicații, calcul cu timp limită. Soluții există, doar să vrei!

Anul trecut citeam despre școli din America unde s-a optat pentru învățământ hibrid, trei zile la școală, două online, săptămâna următoare, invers. Mi se pare o soluție ce ar putea rezolva la noi, parțial, și problema spațiului din școli, căci se poate intra decalat, două clase în aceeași sală.

Adică:

  • clasa a II-a A începe școala în săptămâna 1. Merge fizic luni, miercuri, vineri. În săptămâna a doua, merge fizic marți și joi.
  • clasa a II-a B începe școala în săptămâna 2. Merge fizic luni, miercuri, vineri, adică exact intercalat cu clasa a II-a A.

Astfel ambele clase folosesc aceeași sală și pot sta în zilele fizice până după-amiaza, cât este necesar. Profesorii pot alege lecțiile care se pretează mai bine în online și cele fizic. E un experiment care, din păcate, la noi nu ar fi realizabil din lipsă de viziune și gândire pe termen lung. Ar trebui să faci un plan și nu să te trezești dimineața să mai dai o vacanță neașteptată ori să schimbi structura anului școlar…

Însă ceea ce mi-aș dori din tot sufletul e să putem alege, în fiecare săptămână, o zi online, în care să facem lucrurile altfel, să mai învățăm lucruri noi, să rămânem conectați la lumea în care trăim. Bineînțeles că nu m-ar deranja absolut deloc să învățăm într-un singur schimb, să avem săli utilate cu terminale individuale la fiecare bancă, tablă smart și tot ce ne trebuie. Și, culmea, sunt școli în România în acest moment (private) care au astfel de facilități. În educație trebuie doar să știi unde vrei să ajungi, iar în învățământul public, din păcate, e o harababură de nedescris.

Școala online, episodul de toamnă 2021

Una din lecțiile pe care încă mă străduiesc să o învăț, deși nu e deloc ușoară, e să rămân optimistă în orice condiții, fie ele și online. Să văd partea plină a paharului, chiar și atunci când în el e doar o picătură, dacă nu depinde de mine să schimb lucrurile.

Așa este și cu episodul de toamnă 2021 al școlii online. Râdeam în vară cu o amică, proiectasem, din nou, să vorbesc la începutul anului școlar despre tableta grafică atât de necesară în desfășurarea lecțiilor online și dezbăteam amândouă cât e de oportun, în condițiile în care, în august, dacă pomeneai de pandemie, erai trimis să te culci. Pe nicăieri nu vedeai steaguri negre, totul era roz și curgea lapte și miere.

Dar, așa cum îi stă bine românului, nu facem niciodată vara sanie, pe noi totul ne ia prin surprindere. Și, ca în tradiționala poveste cu Ionică și lupul, de data aceasta nimeni n-a mai crezut că e pe bune, iar numărul de morți și modul în care la noi decurg lucrurile este studiu de caz pentru toate celelalte națiuni mai cu capul pe umeri.

Revenind la școala online, cu „bunele“ sale din toamnă, sunt câteva lucrușoare pe care aș vrea să le laud.

Drepturile profesorilor în Meet

Organizarea lecțiilor în Meet cu mai mulți profesori, astfel încât toți să aibă drepturile gazdei întâlnirii, este noutatea de peste vară. Dacă la elevii mai mari nu e o problemă să schimbe clasa în fiecare pauză, sunt totuși doar câteva clickuri, pentru elevii mici e un coșmar. Ca să nu amestec lucrurile, adică eu am clasa mea, profesorul de sport clasa lui, dar totuși și elevii să rămână în aceeași întâlnire, era nevoie de o mică mare modificare și aceasta s-a făcut.

Acum ai opțiunea să „delegi“ atribuțiile. Am agreat cu colegii mei să nu mutăm copiii, mai ales la orele intercalate în program, și să folosim întâlnirea pe care o deschid eu dimineața. Eu le dau datele de conectare, la pauză îi aștept, așa cum procedam și la școală, și le predau ștafeta. Click-dreapta pe numele lui din listă, desemnează ca gazdă a întâlnirii și poate administra liniștit în lipsa mea. Opțiunea fundamentală la care trebuie să aibă acces este aceea de a opri microfoanele copiilor.

Am înțeles că Meet-ul va avea, dar în versiunea plătită, și posibilitatea de a tăia camerele. Mie mi-ar fi utilă când luăm pauza de ecran, aș da eu direct. Tot în varianta cu plată este disponibilă și prezența, primești automat, după întâlnire, pe mail, lista de prezență, cine a intrat, la ce oră, cât a stat. Cred că e foarte utilă la elevii mai mari și la studenți. Nici la cei mici nu e de lepădat, mai ales că ar fi o dovadă clară când îi spui părintelui că încrederea lui în copil e exagerată și acesta nu intră așa cum spune la ore.

Revenind la Meet,

îmi place și perfecționarea opțiunii de ridicat mâna. După ce elevul  numit răspunde, la închiderea microfonului mânuța se lasă jos automat. Și posibilitatea de a deschide o tablă direct din întâlnire e minunată, dar aici mai am de lucru, căci nu o face cu drepturi de scriere pentru elevi, trebuie să le modific eu.

Sau creez tabla înainte de oră, cu toate drepturile. Aici am descoperit un mod rapid de a da drepturile tuturor, fără să îi introduc nominal. Folosesc una din adresele de clasă, de exemplu CLR_Clasa_a_II_a_G_aba8869a@scoala**.ro, din care ei toți fac parte, dau și tai drepturile tuturor simultan.

Jamboard online

Aplicația pentru tabla interactivă este cea care reușește să facă școala online să ajungă mai aproape de ceea ce ar trebui. Ai o modalitate de a lucra în grup cu elevii, de a-i „scoate“ la tablă. Deși ai mei sunt mici, am început să o folosim, timid, din clasa întâi. Dacă ar avea și elevii tablete grafice, cu totul alta ar fi situația, elevii chiar ar putea să interacționeze. Am profitat de orele relaxate de dezvoltare personală și am lucrat pe Jamboard, am făcut afișe, am lipit post-it-uri, am răspuns. S-au obișnuit repede și acum știu ce au de făcut când văd tabla.

Tot Jamboard m-a salvat la evaluare. Îmi e ușor să dau evaluările la matematică, pe Forms, căci e ușor de scris/bifat, chiar și dacă folosesc caietul ca suport și trimit ulterior, pentru completare.  Însă la limba română dorința mea de a ține textul pe ecran în timp ce se derulează subiectele era destul de greu de îndeplinit. În plus, ritmul de lucru al copiilor este diferit și nu le puteam derula în același timp pentru toți.

O idee era să le trimit pe mail, individual, fiecare scria în ritm propriu. Dar atunci nu mai gestionam timpul de lucru. M-am gândit să le pun textul în Forms, la expirarea timpului, când dădeau „Trimite”, nu mai aveau acces la el. Dar tot rămânea problema subiectelor de pe ecran. Soluția a venit în Jamboard.

Am pregătit tablele cu subiecte, textul a rămas mereu deasupra, copiii au primit drept de acces, iar la expirarea timpului am șters tabla.

Online - evaluare CLR

PearDeck

Bineînțeles că pe internet orice problemă își găsește o soluție, însă aceasta nu e gratuită. Ceea ce îmi doream eu să fac, gestionând și spațiul de lucru, și timpul, îmi oferea PearDeck. Însă perioada premium câștigată anul trecut după ce am luat tableta de la Wacom a expirat, iar acum, în varianta free, nu am accesibilă consola de profesor și nici opțiunile mai amuzante de desen și corespondențe. Dacă abonamentul ar fi fost mai accesibil buzunarelor profesorilor români…

––––––––––

Acestea ar fi, pe scurt, cele câteva idei strânse în această toamnă. Din fericire sunt încă online cu clasa mea, la adăpost, și reușesc (dar numai împreună cu părinții clasei mele) nu doar să țin corabia pe linia de plutire, ci chiar să o fac să meargă. Strângem toți (cu o excepție, ce să facem) din dinți, pentru că miza sunt copiii, pe care nu îi putem sacrifica.

Nu e simplu nici pentru părintele aflat acasă. Să ai doi copii online, să supraveghezi Classroomul, să trimiți temele fotografiate la timp, să pregătești, după indicații, materialele necesare copiilor, să preiei ceea ce educatorii și învățătorii fac de ani de zile după-amiaza sau în acel „timp-liber“ atât de imputat.

Pe noi, dincoace de ecran, ne apucă ore târzii în noapte pregătind materiale și corectând teme, gândindu-ne cum să profităm la maxim de această perioadă care ne oferă altfel de experiențe de învățare. Săptămâna aceasta mi-am făcut curaj să lucrăm prima dată în grupuri, cu proiecte de prezentat, le-am repartizat camere de chat, fișiere Slide de lucru, teme separate pentru fiecare echipă pe classroom. Despre cum a mers, cu altă ocazie.

Jocul cu cărămida, sau cum am deschis DEX-ul prima dată

Abia terminasem lecțiile la matematică și rezolvam cu copiii în clasă evaluările finale din caietele de lucru. Unul din exerciții punea la încercare vederea în spațiu, cerându-le să numere cărămizile lipsă dintr-un perete. Cum nu vizualizau forma paralelipipedului și nu mai aveam nici eu în clasă materialele folosite în primul semestru, mi-am amintit că am în bibliotecă o „cărămidă“. Am scos DEX-ul și am reușit, pe moment, să rezolvăm problema.

Însă o alta le-a trezit curiozitatea. Ce carte e aceea atât de groasă? E un dicționar. Câte pagini are? În cât timp îl citești? Inutil să spun că eu consider că în orice casă trebuie să se afle un DOOM și un DEX, că nu ne-am născut învățați. Dar încă nu au înțeles foarte bine cum e cu cărțile astea pe care nu le citești, dar le folosești când ai nevoie.

Am terminat cam în același timp și literele alfabetului și am început să discutăm despre ordinea alfabetică. Am asezonat lecția cu un cântecel pentru a le învăța, sper că nu vor uita de ă, î, â, ș, ț, care nu au fost suficient de „importante“ ca să fie și ele introduse pe muzică. După ce le-am spus că toată lumea știe literele în ordine și că obligatoriu trebuie să le învățăm și noi, a urmat întrebarea de baraj:

De ce? La ce ne folosește?

Am început să dau exemple, începând cu catalogul clasei, unde ei sunt așezați alfabetic, după numele de familie. A fost mai greu să dibuiască ordinea celor șase nume care încep toate cu M, două chiar identice. Parcarea de la mall e și ea ordonată alfabetic. Dar am ajuns repede la DEX. L-am scos iar din dulap. Doamna, ce faceți cu cărămida?

A urmat o prezentare a dicționarului. Tocmai lucrasem un text mic în ora precedentă și aveam pe tablă cuvintele necunoscute scoase și explicate. Ce facem însă când avem un cuvânt pe care nu ni-l poate explica nimeni? Îl căutăm pe internet… Da, au dreptate. Pentru generația lor, orice răspuns e la un click distanță. Dar dacă nu ai net?

Au fost relativ impresionați de modul de organizare al dicționarului, de cât de mic e scris, de cele 1264 de pagini, și i-am lăsat să caute singuri. I-a ținut ocupați ceva vreme, însă cel mai mult m-am bucurat a doua zi, când am primit o cerere un pic mai neobișnuită:

Doamna, pot să mă joc și eu cu cărămida?

Așadar, avem și jocul cu cărămida. Iei un coleg, îți dă un cuvânt, tu îl cauți în dicționar. Te poate cronometra cu secundarul de pe ceas. Apoi faceți schimb, tu îi dai ceva de lucru, vedeți cine a găsit mai repede. Le-am explicat că în dicționar cuvintele au forma pentru un singur obiect, nu pentru mai multe, dar nu îmi rămâne decât să sper că explicația aceasta, valabilă pentru substantiv, o pot extinde intuitiv pentru toate celelalte categorii gramaticale.

Le-am explicat, normal, și cum să caute pe internet, scriind DEX după cuvântul pe care nu îl cunosc, cum să ignore toate acele litere mici cu puncte care apar, căci vor afla când vor fi mai mari ce înseamnă – o parte de la mine, în clasa a treia, o parte mai târziu, de la cei care preiau ștafeta.

Acum doar mă bucur că într-un an în care joaca a fost mai puțină am reușit să punem în colecție un joc nou.