Creativ la cratiță

Dacă e ceva ce mă scoate cu adevărat din minți în timpul pandemiei este… statul în bucătărie. Orice, dar chiar îndur orice, dacă aș putea fi scutită de acest efort. Însă nu… zilnic mă salută un teanc de vase, toți își iau cu conștiinciozitate și prânzul, și cina, nimeni nu sare o masă ca „pe vremuri“. Când văd câte o oală pusă la spălat mă apucă plânsul, e semn că iar trebuie să fac mâncare, și între două zile de schimbat meniul, mai bag o zi de „paste cu ton, porumb și ardei“. Partea proastă e că nici nu îmi permit să nu îmi iasă și să o pun la coș, cum s-a mai întâmplat, căci asta înseamnă alt mers la magazin și ne-am propus să ieșim o dată la vreo 5 zile.

Am făcut însă aprovizionarea și, după 3 zile de stat în carantină în sacoșe, am pus pe masă borcanul cu ciocolată. Iris a venit imediat cu ideea că niște clătite ne-ar prinde bine, dar la cheful meu de a sta și voluntar la cratiță, i-am făcut un training rapid și am lăsat-o să se descurce. Ba i-am dictat și ingredientele, deși clătitele sunt singurele pe care le fac „din ochi“ și n-aș putea să explic rețeta. Sper să o fure profitând de toate simțurile pentru a intui cum trebuie să arate compoziția.

Și am lăsat copilul în bucătărie, cu toate criticile din categoria dă foc la casă, se arde și nu putem merge la spital  și alte scenarii mult prea grijulii. Am vrut să mă duc să fur o clătită din teanc, dar a început să facă precum o cloșcă și am plecat cu coada între picioare. Mi-a explicat că are un plan și să avem răbdare, ne vom primi porția fiecare.

Aproape că îmi trecuse și pofta și tot când a venit în dormitor cu farfuriile. Și… am rămas ca la dentist, pentru că ne-a luat pe toți prin surprindere. Nu numai că a aranjat clătitele, dar a și făcut pentru fiecare o variantă diferită.

Dacă aș putea să înscriu copiii la cursuri de bucătari, că amândoi au „talent“, aș fi cea mai fericită. Și eu, și viitoarea noră/viitor ginere, că nu vor suferi din această pricină și nici nu o să sughiț la fiecare masă, pomenită că n-am putut să îi învăț și eu ceva util pentru viață. Cum ar fi… măcar să poată prăji un cartof, să nu facă o friptură prea crocantă, eventual să nu lipească supa – categorie la care cred că am bătut recordul, după uitat ouăle pe aragaz și o explozie de proporții a acestora.

A zis că ar mai fi avut nevoie de zahăr pudră, dar cum nu a dat singură de el, nu a vrut să întrebe unde e ca să nu intuim cumva ce a pus la cale. Cred că voi risca până la urmă să îi dau și rețeta de gogoși, poate se perfecționează, că tare mi-e poftă. Și-a făcut carnețel cu cele câteva rețete pe care am putut și eu să i le demonstrez, și îmi spune mereu că trebuie să mai încercăm și noi ceva nou. Sigur! Dar nu în bucătărie, ci la arte și abilități.

Cristina H.
Posted in De-ale casei and tagged .

2 Comments

  1. Eu nu sunt prietenă cu clătitele pentru că nu-mi prea plac nici să le mănânc nu mai povestesc de făcut. Dar ieri seara, fiul meu cel mare care stă în Anglia a gătit și cum stăm pe skype mai mereu am asistat la tot acest proces. Meniul a fost alcătuit din friptură de pui la cuptor, piure de legume iar la desert și-a făcut clătite cu sos golden și nu mai știu cum se numea și peanut-butter and jelly. Dacă s-ar fi putut, cel mic ar fi băgat mâna în ecran să ia și el măcar una, așa apetisante arătau. Deci, ieri s-au făcut clătite însă nu cu peanut-butter and jelly (că nu aveam în casă), dar cu sos de arțar și nutella. Eu una, pentru că nu mai am cum să mă plimb pe afară, nu știu cum să fac să mănânc cât mai puțin deoarece am impresia că atunci când se va fi terminat acest balamuc, eu voi fi cu unul/două numere mai mare. Cât despre masă, mâncăm doar un fel la prânz și da, nu ratăm nici una dintre ele (mese) așezându-ne conștiincios la masa din sufragerie (care-i mai mereu întinsă că se lucrează de acasă) de parcă ar fi mereu duminică. Cam așa-i pe aici. Sănătate multă!

    • Asta cu numerele mai mari e tragedie… națională ! :))
      Eu mi-am impus doua mese pe zi, măcar atât. Una pe la 11, una pe la 5-6. Dar restul nu au treaba cu mine.
      Cat despre clatite, Iris vrea din alea americane, pufoase…
      Eu cu gătitul mă împac doar de sărbători când chiar îmi doresc și pun suflet. Altfel, mai bine nu! Pastele acesta nu știu ce va fi…

      Ps. Țin pumnii sa fii ok!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente