Proiectele de arte și abilități desfășurate cu clasa pregătitoare sunt o provocare pe care o accept de două ori pe săptămâna și constat cu plăcere că sunt totuși orele la care copiii colaborează cel mai bine. Surprinzător, deși îndemânarea nu este punctul lor forte, în ceea ce privește etapele de realizare se descurcă minunat pentru vârsta lor. A venit destul de repede și rândul lui „V“, însoțit de povestea „Maimuțica și veverița“, pentru ca apoi să vedem ce ne iese la capitolul veverițe din carton.
Netul e generos la oferte de idei, doar că pachetele standard de hârtie colorată din comerț nu consideră maroul o culoare de bază, așa că din două coli mari câte aveam abia am reușit să decupez toate codițele. Pentru lăbuțe am mers pe altă culoare. Rămânea însă problema tuburilor, pentru care nu aveam atâta hârtie să le îmbrac. Trebuia să le pictez (cu ei, nu eu) și atunci era nevoie și de timp de uscare, ceea ce dădea peste cap tot proiectul. Până la urmă, cine spune că trebuie făcut într-o singură oră tot?
Chiar de dimineață, înainte să se sune de intrare, am luat trei pensule și borcanul cu tempera și m-am apucat să îl pictez pe al meu, dar și copiii care au ajuns un pic mai devreme s-au apucat de treabă alături de mine. Nu dura mult, câteva minute, termina un copil, altul îi lua locul la colțul catedrei. Am continuat să pictăm și în prima pauză și, puse pe calorifer, s-au uscat tocmai la timp să le putem îndoi și decupa în ultima lecție.
Ideea a fost până la urmă bună, nu am avut mai multe bănci de spălat și am făcut și economie la tempera. Dar adevăratul câștig a fost că, stând lângă ei și fiind grup atât de mic, am putut să corectez măcar un pic deprinderile mai puțin potrivite de a utiliza pensula. Când pictează toți este greu să ajungi instantaneu pe la fiecare și să stai și suficient timp cât să îi explici. Așa că jumătatea aceasta de oră, cât au însemnat două pauze puse cap la cap a fost în cele din urmă un câștig.
Mai greu a mers cu lăbuțele. Îndoitul pe jumătate al unei bucăți de hârtie nu e deloc floare la ureche, deși ceva origami de bază ar trebui să nu ridice probleme la această vârstă. Le-au decupat cum au putut, unele au ieșit mai bine, altele mai mici și din mai multe încercări. Alteori foarfecele, mai mult de jucărie, nu tăiau hârtie îndoită și apăreau alte probleme tehnice.
Când veverițele au început să prindă contur, să le crească coada și să stea pe propriile picioare, au început și planurile de călătorie acasă. Mereu sunt încântați de ceea ce realizează și cu greu reușesc să improvizez câte o expoziție, căci nu vor să le lase nici de azi pe mâine fără un motiv serios (la uscat, de exemplu).
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
- Cum am trecut peste primul cadavru - 31 octombrie 2024
- Riglete pentru tablă magnetică, un proiect finalizat - 23 octombrie 2024
esti cea mai tare învățătoare pe care o cunosc. îmi pare rău că nu sunt eleva ta.
Să nu exageram!