Toamna trecută, cu puțin înainte de Târgul de carte Gaudeamus, editura Gama mi-a lansat provocarea de a prezenta una din noile apariții în colecția Imago dedicate adolescenților: Acum sunt normală?, de Holly Bourne. Așadar, într-o duminică după-amiază, cum se zice, aproape de „spartul târgului“, am discutat împreună cu Irina Stoica despre cât de… normale sunt adolescentele de azi. Dacă vi se pare că cenzura funcționa pe timpul lui Ceaușescu, ar trebui să vedeți departamentul cu pricina asociat blogului meu, condus de cei doi adolescenți în dotare. Nu am voie să discut despre probleme ale acestei vârste căci „lumea o să înțeleagă că noi avem problemele astea“! Acum imaginați-vă cum mă privea Iris de pe rândul doi din public și cum îmi făcea semne care aveau un mesaj (ceva apropo la jugulară) să am grijă ce spun. Bineînțelesc că, tot comentând cartea, mi-am dat cu părerea legat de diverse episoade, inițiativă aspru criticată apoi, căci… nu era singură, era cu prietenele, și cine știe ce au înțeles!
Sincer ne luptăm crunt la capitolul de a nu te mai raporta atât la părerea altora, însă… suntem ființe sociale, nu prea avem cum. Atunci nu am apucat să scriu despre carte, a rămas că scrie ea, ca să nu mai calc eu în străchini. Și, normal, să nu mă trezesc că iar îmi ia la puricat articolele cu mouse-ul în mână pe post de creion roșu și începe să taie… Una peste alta, sper că e clar din introducerea de mai sus că voi vorbi despre carte și nicicum despre realitate.
Eu m-am bucurat că am citit cartea și i-am recomandat-o și ei cu dragă inimă, pentru că am regăsit în ea surprinse enervant de bine multe obiceiuri are tinerilor de azi, cum ar fi ticul verbal cu „gen“, folosit pe post de semn de punctuație. Una-două, gen. Iar una-două, gen. Ajungi ca, dacă ai acest tic, să conștientizezi în timpul lecturii că nu e în regulă. Mai folosesc alți români și denumiri de organe pe post de semne de final de propoziție, greu o să ne obișnuim (sau poate nu) să scăpăm de ele!
Apoi, dincolo de drama lui Evie, ai parte și de alte probleme adolescentine, privite din perspective pe care, ca părinte ocupat, poate le ratezi. Sau poate înțelegi străfundurile unei adevărate drame când nu își găsește creionul de ochi, bluza preferată sau cine mai știe ce poate isca o furtună într-un pahar cu apă, dar perceput ca un ocean. După ce am citit cartea și m-am panicat cumva că uite, poate și eu, la rândul meu, ratez multe, mi s-a explicat cu liniuțe că nu sunt normală, că viața bate filmul și cartea, să nu îmi mai închipui toate trăsnăile și să mă calmez. Dar eu tot vă recomand să citiți!
De ce m-am gândit acum la carte și m-am apucat să scriu? Pentru că obsesia lui Evie de a se spăla tot timpul și a se feri de microbi ar părea, în vremurile pe care le trăim, o dovadă de conștiinciozitate și normalitate, lucru care mă pune totuși pe gânduri unde se vor muta, după toate cele de acum, limitele dintre normalitate și anormalitate sau paranoia. Cum se va redefini „normalul“ atunci când vom reveni la… normal. Cred că a ajuns și la voi „Notă din partea Asociației Psihiatrilor: Dragi cetățeni! Pe perioada carantinei este considerat normal să vorbiți cu pereții vostri, cu plantele și cu ghivecele. Vă rugăm să ne contactați doar dacă acestea încep să răspundă.“ Sunt sigură că, în ce o privește pe Evie, spălatul pe mâini insistent, dezinfectatul camerei cu tot felul de soluții după o vizită, nu ar mai fi privit ca o exagerare de proporții în acest moment.
Cartea este recomandată de la 16 ani, cât are și Evie, din cauza limbajului folosit. Însă, o părere personală, adolescenții de azi întrec cu mult limita la care s-a plasat cartea, așa că poate fi abordată lejer de la 12-13 ani. Dincolo de problemele ei, eu am admirat-o pentru modul în care a gestionat, la final, relația fizică, punându-se pe ea pe primul plan. Dar despre ce e vorba?
Evie este o adolescentă de șaisprezece ani care suferă de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă) și anxietate generalizată. În trecut, a ajuns să fie internată într-o secție de psihiatrie, iar la fosta ei școală era cunoscută drept „fata care a luat-o razna”. Acum e mult mai bine, ședințele de psihoterapie dau roade, ritualurile specifice din trecut au dispărut, doza de medicație i-a fost scăzută, așa că Evie – care acum e la un alt liceu – se străduiește să nu lase pe nimeni să descopere că e „ceva în neregulă” cu ea. Tot ce vrea e să fie considerată „normală” – or, fetele de șaisprezece ani merg la petreceri, au prieteni și iubit, nu? Doar că Evie se îndrăgostește de un coleg care cântă într-o trupă rock, fumează iarbă și are acel aer de tip dur și neînțeles care le dă pe spate pe fetele mai mici, viața ei o ia razna. Din fericire, le are alături pe noile ei prietene, Lottie și Amber – fiecare cu propriile mici drame adolescentine. Toate trei, dezamăgite de felul în care fetele sunt (în general) tratate de băieți, vor născoci Clubul Fetelor Bătrâne – un gest prin care doresc să găsească explicații pentru ceea ce li se întâmplă și să-și recapete puterea. Doar că îndrăgosteala va complica lucrurile, iar Evie se va trezi că nu poate să țină departe fantomele trecutului: anxietatea și ritualurile revin, iar asta amenință să-i distrugă „normalitatea” pe care și-a construit-o.
Finalul vă las să îl descoperiți singuri. Primul volum al seriei (celelalte le au în centru pe Lottie și Amber) este disponibil în librăria online a Editurii Gama, unde puteți și răsfoi primele pagini, dar și în alte librării online precum eMag, Elefant, Diverta, Librărie.net, Libris.
