Bricks 4 Kidz – timp creativ în culori Lego

Vara ne-a luat prin surprindere, ca de obicei, cu un val de căldură… și lipsă de ocupație. Copiii abia au început să guste vacanța, și cum eu încă nu am intrat „în vacanță”, am sacrificat o zi de învățat, sâmbăta trecută, pentru ei. Am acceptat invitația de la Bricks 4 Kidz, și, ca niște adevărați fani Lego, am mers la joacă.

La centru, aflat în incinta Pescariu Spa, chiar lângă piscină, pe o vreme caniculară, profesorii au reușit să le mute atenția copiilor de la bălăceala potențială la asamblările creative cu cărămizi. Ai mei – care de când se consideră „mari”, greu colaborează – s-au lăsat provocați de diversitatea pieselor disponibile, altele decât cele care umplu cu vârf cutiile de-acasă. Au prins gustul seturilor Lego cu motorașe, și, din nefericire pentru mine, listele de dorințe se îndreaptă amețitor spre Lego tehnic.

Programul de activitate includea și un atelier de lucru în echipă, părinți și copii, de la care m-am eschivat cu succes. Prefer să-i văd făcând echipă amândoi, așa cum le explic mereu, pe lumea asta se au doar unul pe celălalt. Eu sunt trecătoare. Echipa lor trebuie să funcționeze perfect. Și… a funcționat, au pus în mișcare un fel de moară, atât că nu eoliană, ci cu baterii. În ciuda faptului că erau cei mai mari – cel puțin ca înălțime, altfel Andrei cu Victor băteau recordurile de vârstă, au supraviețuit liniștit, căci și-au văzut de lecția lor.

Bricks-4-Kidz

Pentru toate gusturile, programele de vacanță, săptămânale, disponibile pentru copii, pot fi consultate aici. Fie că ești fan StarWars, dinozauri, MineCraft sau alte povești digitale la modă, găsești sigur ceva potrivit copilului tău, mai ales dacă nu dispui de bunici disponibili pentru a acoperi programul de vacanță. Bricks 4 Kidz este un concept de educație creativă prin care copiii învață, construiesc și se joacă, piesele Lego fiind doar instrumentul de lucru și nu scopul activității. Educația prin joc are la bază kit-uri Bricks 4 Kidz cu piese Lego și planuri de construcție tematice special create pentru aceste programe, la bază fiind o franciză americană. Activitățile familiarizează copiii cu concepte din sfera științelor exacte (Science Tehnology Engineering Math), le dezvoltă cultura generală, încrederea în sine și ajută la o mai bună înțelegere a modului de funcționare a lucrurilor în general.

Pe lângă atelierele 2-3 ani, 3-5 ani, 5-12 ani, cele de robotică, pentru copii mai mari, se adaugă variantele de petreceri tematice sau tabere de vară. Programul acestora din urmă include, pe lângă atelierul de lego, relaxare la piscină sau, alternativ, activități sportive – fotbal, pe terenul din incinta clubului, program completat cu ateliere de teatru, nutriție, dans, pictură. Se adaugă masa de prânz, programul cuprinzând însă întreaga zi, până la orele serii.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul Bricks 4 Kidz.

Bricks-4-Kidz

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Idei pentru timpul liber and tagged , .

3 Comments

  1. Pingback: Prima mea zi de școală | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente