Social Media for Parents – 2017

A devenit aproape tradiție mersul la Social Media for Parents, și anul acesta m-am bucurat că organizatorii au început din timp pregătirile, și mai ales că părerea noastră contează, și ea a fost cerută înainte. Am citit multe dintre impresiile și discuțiile iscate după eveniment, însă anul acesta sunt ceva mai calmă decât de obicei, ca să nu spun epuizată, și mai ruptă de online decât am fost vreodată în ultimul deceniu. Evenimentul însă parcă a fost o gură de oxigen, mi-a arătat, din nou, că am ales această viață, că e ceea ce-mi place să fac, și nu renunț.

Am ajuns la concluzia că evenimentul este o bună ocazie de a-ți pune întrebări, de a te gândi la o strategie, de a fi acel moment din an în care, auzind vorbindu-se despre ce fac alții, cauți să-ți dai seama ce ar trebui să faci – sau nu – tu. Cum te poziționezi, încotro mergi, ce faci mai departe, ce corectezi. Sunt întâlniri și întâlniri, la unele vin mai puține răspunsuri… ediția din acest an mi-a dat senzația că suntem un grup de oameni bine intenționați, dar care încă nu știu exact încotro vor să meargă. Dacă vă plac comparațiile, ca niște vrăjitori care și-au descoperit puterile și nu știu încă cum să le folosească: să facă bine, să schimbe… sau nu conștientizează puterea și fac rău.

Dincolo de sforăielile de tipul „împreună suntem mai puternici”, chiar m-am gândit că „împreună” am putea schimba ceva. Însă suntem împreună doar în bula noastră online, și puțin ieșim în afară să schimbăm ceva. Online-ul ar trebui să fie doar modalitatea de a stabili ce, când, cum, unde, de ce. Apoi să încerci să ajungi la cât mai mulți. Scopuri? O sumedenie: de la reciclare, comportament, respect…

Din prima parte a evenimentului am venit acasă cu o idee pentru săptămâna altfel: curs de educație financiară pentru copii. Mi-a plăcut abordarea lui Adrian Asoltanie, și vă las acest link, pentru detalii.  Copiii chiar au nevoie de aceste cursuri încadrate la „noile educații”, despre care toată lumea vorbește frumos, dar mai nimeni nu le-a văzut și nu știe ce să facă cu ele. Însă mai mult aș vrea ca la acest curs să invit părinții, căci ei, prin puterea exemplului, pot schimba ceva. Și nu e numai de a nu cheltui mai mult decât îți poți permite, e despre ordine în viața de zi cu zi, auto-control, setarea așteptărilor.

E sezonul taberelor. Copiii pleacă, au pentru prima dată poate niște bani pe mână, pe care trebuie să-i drămuiască pe toată perioada. Ați optat să le dați „să aibă”, sau „să gândească”? Erați genul care venea cu bani înapoi? Sau care după câteva zile cerșea cu împrumut la colegi? Ține tot de educația financiară… Și, dacă cumva credeți că trimițând copilul la un curs va deveni ceea ce nu sunteți voi… ei bine… fals… mergeți voi mai bine. Întotdeauna va fi mai important exemplul pe care îl oferiți.

Partea a doua a evenimentului, care s-a vrut o dezbatere, a fost mai slabă ca alte dăți. În afară de Chinezu, care, scos din papuci de câteva mituri de începători, a lansat câteva axiome din blogging pentru cine are urechi să audă, și Miruna Ioani, care a încercat chiar cu succes să țină sub control sala, n-am remarcat nimic util, iar unii dintre vorbitori chiar nu au avut nimic de spus. Este un domeniu în care fiecare e cam pe cont propriu, trebuie să-ți găsești calea și să-ți identifici valorile pe care le promovezi. Undeva aici e secretul.

Rămâne și dilema unde încadrăm… blog sau portal/site? Dacă iau domeniul de bază, am un portal. Însă… dacă iau în seamă definiția dată pentru blog – aceea că are în spate un fel de om orchestră, rămân încă aici. Nu am echipă de creație, eu fac fotografiile, eu filmez, eu editez, eu scriu… și dincolo de toate, eu stabilesc strategia, eu decid ce intră și ce nu. Dacă aș vrea să am mai mulți oameni care să se implice? Oh, da! Cine n-ar vrea? Doar că nu mi se pare cinstit să îi implici dacă nu îi poți recompensa. Sprijinul – voluntar – pe care îl primesc arareori este apreciat cu asupră de măsură, fie că este de la prieteni, colegi, sau chiar de la copiii mei. Lucrând cu Iris, anul acesta, îmi spunea mândră că noi două facem echipă pe blog. So… puteți considera că acum, în spate, nu mă mai aflu doar eu 🙂 .

Regrete la acest eveniment? Că nu m-am pus mai repede pe picioare, fizic, să pot profita mai mult de eveniment, și am ratat chiar și fotografia de grup. Asta e, anul viitor. Noroc cu fetele, care au mai făcut 2-3 poze, și mai apar și eu.

La final nu pot decât să spun că evensys, pe care îi cunosc de mai bine de 10 ani, organizează din ce în ce mai aproape de perfecțiune evenimentele, și le mulțumesc pentru ocazia pe care o oferă acestei nișe de a se reuni periodic. Evenimentul nu ar fi însă posibil fără parteneri, anul acesta – Orange, Nuk, Pampers, Boiron.

 

Manual de istorie, clasa a V-a, Bogdan Teodorescu și Cristina Hornoiu – editura ALL

Manual de istorie, clasa a V-a, Bogdan Teodorescu și Cristina Hornoiu – Editura ALL

Manual de istorie, clasa a V-a, Bogdan Teodorescu și Cristina Hornoiu – editura ALLAnul acesta am avut blogul pe avarie… n-am putut, de foarte multe ori, să răspund la multele întrebări sosite în privat „De ce nu mai scrii?”, „Ești ok?”, decât că da, sunt bine, dar fără detalii. Azi pot spune și de ce… am luat decizia, împreună cu colegul meu, Bogdan Teodorescu, să acceptăm provocarea lansată de Ministerul Educației prin noua programă de istorie la clasa a V-a și să lucrăm împreună la un manual pentru prima generație de copii care a intrat, acum cinci ani, în clasa pregătitoare.

Mi-este foarte greu acum, privindu-mi numele pe copertă, să exprim ce simt. Odisee sau golgotă, cam așa se poate descrie perioada din acest an în care am lucrat la manual. Ca absolvent al Departamentului de Formare a Profesorilor la Facultatea de Științele Educației, mi-a revenit în acest proiect partea de amenajare didactică, în totalitate, și rolul consultativ în problemele de istorie. Eram la curent cu caracteristicile reformei, așa că elementele ce presupuneau dezvoltarea competențelor nu m-au surprins deloc. Erau și foarte aproape de modul în care, la rândul meu, am predat la clasele gimnaziale istoria. Conținuturile cred însă că au uimit pe toată lumea.

Aud de foarte mult timp că istoria înseamnă „date și evenimente”, că nu așa ar trebui învățată. Cred că ar trebui să parcurgeți noul manual, indiferent dacă sunteți profesori, elevi, pasionați sau nu. Aș fi foarte curioasă dacă perspectiva pe care o aveați despre studiul istoriei se schimbă. Știu că este altfel, pentru că am lucrat având-o alături pe Iris, acum în clasa a VI-a. La școală învăța după vechile manuale și ofta tristă că al ei „nu e așa”. Citea lecțiile, alături de mine, și o consultam în privința sarcinilor didactice. Pe unele dintre ele chiar a ales să le facă și ar fi greu să descriu ce reacție a avut când și-a văzut proiectul, ca exemplu, în pagina 7. A fost primul meu critic și am încercat să țin cont de cât mai multe sugestii: teme creative, informația prezentată în așa fel încât să nu se plictisească, imagini mari și explicite.

Am spus odisee și golgotă, pentru că drumul de la momentul în care am deschis programa până la 16 iunie nu a fost unul ușor. Pentru a putea lua o decizie, am studiat programa și am început detalierea conținuturilor. Săream cu mult peste 200 de pagini, fără „paginile impuse”. Ne-am dat seama că e enorm, nimeni nu va accepta, văzând manualele de la ciclul primar, un manual atât de stufos. Am început să tăiem, am ajuns pe la 160. Ni se părea decent… și nu vedeam ce am mai putea condensa. Apoi a venit, așteptat prea mult (ca la noi!), caietul de sarcini, cu specificații, al Ministerului… și „sentința”: 108-120 de pagini, limita în care trebuia să ne încadrăm. Am plâns, la propriu, am zis că e imposibil, nu intră. Vreo 20 de pagini sunt fixe – introduceri de capitole, evaluări, organizatorice, nici gând să poți „scăpa”, ceea ce însemna circa 80 de pagini pentru conținut. Am trecut, așa cum îmi spune prietena mea, în zona „pesimistului de serviciu”, că manualul nu va fi coerent, că nu o să-mi placă ce iese, că… că… Colegul meu, Bogdan Teodorescu, cu foarte multă experiență la activ în alcătuirea manualelor, deși îmi împărtășea părerea, m-a lăsat să mă liniștesc, și mi-a vorbit spartan și rece. Iese! Și… a ieșit.

Recitind manualul, la final, îmi dau seama că, în condițiile noii programe și ale criteriilor impuse de evaluatori, am început o călătorie pe autostradă acum câteva mii de ani și am realizat-o cu viteza maximă, privind doar pe partea dreaptă, numai la anumite aspecte, în marea majoritate plăcute. Este totuși o istorie a oamenilor, și reprezintă un punct de plecare. Manualul, așa cum a fost alcătuit, reprezintă noul rol pe care profesorul trebuie să îl aibă în cadrul procesului de educație: acela de a mijloci contactul dintre elev și conținuturi, de a-l ajuta să înțeleagă, de a-l învăța să caute și să selecteze informațiile.

Poate că mai mult decât competențele generale enunțate în programă mergem spre competența-cheie de a învăța să înveți, utilă pe tot parcursul vieții. Nu am vrut să scriem un manual din care să memorezi. Am vrut să scriem un manual care să te provoace să gândești. E drept că ai nevoie de ancore și informații pentru a judeca corect. Dacă ar fi fost posibil, manualul ar fi fost o carte cu ferestre. Știți, pe care le deschizi și afli informații noi… Rămâne însă o carte de școală, cu rigorile ei, dar care sper să fie mult mai aproape de sufletul copiilor.

Un manual pentru profesori

Ultimii ani de specializare mi-au arătat că școala, așa cum mi-o imaginam eu când am pășit prima dată la catedră, este posibilă. În primii ani am colecționat nebunește fotografii și ilustrații, pentru a face orele „altfel”. Am desenat contururi de hărți și am tras la xerox (și acesta rar), pentru exerciții și fișe, ce acum par banale. Am fost însă uimită să găsesc, în deceniul 2 al secolului XIX, profesori de istorie care încă intră la clasă, dictează… și ies. Nu mi-a venit să cred că poți, în 2015, să predai, de exemplu, Arta în Orientul Antic, fără ilustrație; fără să citești câteva versuri din Epopeea lui Ghilgameș; fără să te duci cu un text despre piramide, fără să citești pasaje din Herodot. Manualul pe care l-am semnat este o provocare pentru profesori. Eu știu că ei sunt oameni care pot. Trebuie și să vrei să fii tu, altfel, la catedră. Sunt idealistă, dar schimbarea nu începe de la Minister și în mod sigur manualul singur nu o va produce. Schimbarea va începe atunci când fiecare dintre noi va accepta această provocare, de a crede în șansele schimbării, de a face lucrurile altfel.

N-am să spun că va fi ușor. Aproape nimic din ceea ce am făcut în Facultatea de Istorie nu m-a pregătit pentru această nouă abordare a istoriei. Însă atunci am învățat să învăț. Nu poți învăța pe altul până nu ești capabil să te înveți pe tine. Va fi greu, pentru mulți profesori, să renunțe la abordarea cu care eram obișuiți, dar cred că vor descoperi, împreună cu copiii, o nouă pasiune pentru istorie.

Manualul digital

Manualul digital a fost pentru mine gura de oxigen, supapa de siguranță. Pentru foarte multele manuale „digitale” acum pe piață la ciclul primar, conținutul este puțin diferit de manualul tipărit. Cercetări efectuate în rândul profesorilor, privind folosirea acestui manual, se situează sub 10%. Ele conțin ceva ilustrații, o animație…

În ceea ce ne privește, am profitat aici de caracteristica informației digitale: nu ocupă „pagini la tipar”. Am explicat pe larg temele condensate din lipsa spațiului, am adăugat imagini suplimentare, texte, am explicat cuvintele mai dificile, am adăugat schițe de hărți… Am realizat complementar cele două manuale, și le-am legat strâns între ele, cumva propunându-ne să-i obligăm să le folosească împreună.

Are totuși limitele lui, sau cel puțin eu le văd, căci proiectele digitale pe care le-am schițat eu sunt încă de domeniul fantasticului la capitolul „buget”. Însă sunt optimistă. Știu că viitorul merge în această direcție și poate la un moment dat va exista un proiect central al Ministerului, care să strângă resursele recomandate, pe teme, și să le pună la dispoziția profesorilor. Am văzut acest lucru pe site-uri din străinătate și am fost de-a dreptul impresionată de interesul pe care îl au pentru educație. Noi încă pășim timid în lumea digitală. Încă ne este frică să facem un manual online, cu linkuri active…

Istorie, clasa a V-a. Bogdan Teodorescu și Cristina Hornoiu, împreună cu Editura ALLFA

Reiau titlul, iar dacă dați click pe el, veți fi direcționați pe pagina de prezentare a editurii. Aveți două linkuri, unul către manual, în format PDF, și către prima parte a manualului digital, așa cum a fost prezentat în oferta câștigătoare. Cred că este prima dată în care voi aștepta comentariile și impresiile voastre, exprimate public sau privat, cum veți considera de cuviință.

Și este tot prima dată în care lansez rugămintea de a da share sau de a recomanda articolul mai ales prietenilor profesori de istorie. Îmi doresc ca alegerea lor, luna viitoare, să se facă în cunoștință de cauză. Indiferent care va fi manualul ales, feedback-ul lor (ce și-au dorit, dar manualul nu le-a oferit) este deosebit de important.

Învățământul românesc s-a schimbat. Vorbim de centrare pe elev, de introducere a evaluării în structura procesului de învățământ, pe care o cuprinde în relație cu predarea și învățarea. Evaluarea formativă însă înseamnă feedback, și este ceea ce îmi doresc să primesc din partea voastră.

În încheiere, mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe acest drum: domnului profesor Bogdan Teodorescu, familiei mele, care mi-a răbdat toate momentele de scufundare în proiect, prietenilor, care m-au încurajat în momentele în care mă cuprindea disperarea, profesorilor mei care mi-au răspuns atunci când am avut nevoie de un sfat, și echipei de la Editura ALL, care mi-a demonstrat că într-o lună se pot face minuni.

Insu-Pu. Insula copiilor pierduți. Mira Lobe. Editura Paralela 45

Insu-Pu. Insula copiilor pierduți, de Mira Lobe

Insu-Pu. Insula copiilor pierduți. Mira Lobe. Editura Paralela 451 iunie a adus pe harta noastră de lectură Insu-Pu. Insula copiilor pierduți, de Mira Lobe. A stat un pic în așteptare, căci eu nu aveam timp de proiectat călătorii, nici măcar imaginare, iar copiii erau prinși cu școala. Cum au revenit din scurta vacanță în afara orașului, i-am rugat să nu mai amâne lectura, căci eu clar nu am nicio șansă prea curând.

Andrei a citit-o primul. Scurt și la obiect, fără floricele și sirop, mi-a zis că e un fel de „Împăratul Muștelor”, dar pentru copii mai mici, „de primar”, nu de „gimnaziu” (brusc, de la cei 1.80 ai lui se percepe foarte „mare”). N-am citit nici unul dintre volume, sunt restantă rău la literatură pentru copii, și îmi tot promit că recuperez. Dar înclin să-l cred pe cuvânt, căci mi-a zis, ca argument puternic, că aici nimeni nu mănâncă pe nimeni…

Iris n-a citit Împăratul, și a fost încântată de volum. L-a considerat suficient de ok pentru a face și fișă de lectură, pentru dosarul de vacanță. Fără alte comentarii, vă las să vedeți părerea ei, întocmită și după câteva scheme pe care i le-am dat.

Titlu: Insu-Pu. Insula copiilor pierduți

Autor: Mira Lobe

Editura: Pararela 45, 2017, 288 pagini

Tradus după Insu-Pu. Die Insel der verlorenen Kinder, 2006, de Monica Grigore

Rezumat: Copiii din Urgia trebuie să doarmă sub pământ, unde este frig și beznă. Frații Morin se hotărăsc să rezolve situația trimițând o scrisoare către președintele Terraniei, spunându-i că, dacă ar amenaja niște paturi în plus pentru niște copii, ar putea să doarmă și ei liniștiți. Președintele citește scrisoarea și trimite patru vapoare pentru a lua copiii din Urgia. Pe drumul către Terrania, unul dintre vapoare se scufundă. În afară de unsprezece copiii, între 3 și 16 ani, toți au fost conduși în siguranță pe celelalte trei vapoare. Printre cei unsprezece  copiii se aflau frații Morin, o fată de la circ, un cercetaș și alți copiii. Morin Ștefan a devenit „doctorul” pe acea insulă, Morin Thomas, împreună cu Diana, fata de la circ, culegeau nuci de cocos, din care alți copiii făceau boluri. Prin eforturile depuse au supraviețuit. Cu ajutorul semnalului radio transmis de unul dintre băieți au fost găsiți și au reușit să scape de pe insulă.

Mira Lobe, autoarea cărții „Insu-Pu”, s-a inspirat din viața oamenilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, doar că, în loc de Urbania, țara atacată era Marea Britanie, și nu plecau către Terrania, ci către America.

Această carte m-a surprins foarte mult. Eu fac parte din ACT-RO (Asociația Cercetașilor Tradiționali din România), iar cartea arată cititorilor cât de bine pregătiți erau și sunt cercetașii.

Știu-Vreau să știu-Am aflat: Din cele povestite, știam că trebuie să ai mereu la tine cel puțin 2l de apă, un briceag, o oală și ceva cu care să aprinzi focul. Aș vrea să știu ce jocuri jucau cercetașii din trecut, de-abia aștept să-mi întreb liderii. Am aflat că a nu asculta adulții, când ți se dă o indicație, poate avea urmări grave.

Cel mai mult mi-a plăcut:

  • cartea s-a referit un pic la pregătirea cercetașilor;
  • copiii de pe Insu-Pu au încercat să nu mănânce foarte multă carne;
  • s-au împrietenit cu animalele.

Ce nu mi-a plăcut:

  • un băiat de pe insulă chinuia păsările atunci când vâna.

Recomand această carte tuturor copiilor care preferă să învețe ceva pentru a supraviețui în caz de război.

Nu știu ce război simte un copil de 11 ani, însă caracterul practic al volumului, dacă abordezi învățarea prin aventură, este destul de evident. Volumul îl puteți găsi în librăria online a editurii Paralela 45, dar și în alte librării, precum Elefant, Libris, Librărie.net, eMag, Cărturești, BookCity.

 

fluture ata string-art daco

Fluture string-art

Încă de la primul moment în care am auzit de tehnica string-art am fost fascinată nu de rezultatele ei pe carton, cu ac și ață, ci de variantele ei cu ținte metalice, pe lemn. Este una din provocările pe care încă nu le-am acceptat, deși am avut câteva tentative. Urmează, cu siguranță.

Anticipând cumva această dorință, Iris a primit cadou un set de lucru manual, un fluture de ață (aici), care funcționează tocmai pe acest principiu: pe conturul ales ca model se fixează cuișoare, apoi ața se adaugă ordonat. Setul primit de la Daco Art este undeva între: cuișoarele sunt ținte de plastic, care se înfig în spumă densă. De aici tehnica este aceeași.

Iris s-a grăbit, nu a avut o strategie de lucru, pentru un produs simetric și ordonat. M-am gândit la un moment dat să schimb ața, să pun ață mai subțire, să vedem cum ar ieși. Cuișoarele s-au înfipt relativ ușor, după ce am perforat inițial folosind unul dintre cuișoarele mai ascuțite. Nu m-am gândit că se poate folosi atât de ușor, cu spumă și poate și ace, ori ață mai subțire.

fluture ata string-art daco

Filmul de mai jos – fără repetiții, doar cu explicații înainte, arată, chiar dacă este setat pe rapid, că lucrurile nu au fost totuși atât de simple cum păreau. Ața nu prea stătea singură la locul ei, spațiile mici și alunecoase încurcau socotelile, și nu i-a fost foarte ușor. Pe lemn, cu ținte de metal, poți tensiona mai bine ața, Iris se temea că, dacă trage prea tare, smulge țintele și strică tot. Deși i-a mai rămas ață, nu a pus-o pe toată, căci i s-a părut că ar fi prea mult. Exercițiul este util pentru copii mai mici, pentru exersarea îndemânării și principiului de ordine. Nu le va ieși chiar din prima, cum se străduia Iris, de dragul filmului, să îi iasă bine, dar vor fi cu siguranță încântați de rezultat.

Colaj: pepene din cercuri de hartie

Colaj: pepene din cercuri de hârtie

Vara aceasta este creativă în felul ei. Dar nimic nu se compară cu momentul în care ai uneltele necesare pentru a pune repede în aplicare ideile. DacoArt și-a îmbogățit colecția cu două unelte foarte utile pentru copii, dar nu numai. Am așteptat-o cu nerăbdare pe Iris să revină din vacanța la bunici și să i le arăt…

Cutterul retractabil a fost primul descoperit în balamucul de pe masă (daa, nu am un copil perfect, toate stau grămadă, mai ales când nu ai nevoie de ele a doua zi, și toamna e departe). Am contribuit și eu la nebunie, căci am deschis coletul pe birou, și au rămas acolo. I-am zis să le caute, și a venit repede cu el în mână, super-încântată. Nu pentru că nu avem cuttere, alte trei modele sunt în cutia mea de unelte, însă acesta se pliază mult mai bine pe nevoile ei. De ce? „Pentru că pot să-l iau la școală!” Lama stă bine ascunsă la interior, și iese doar dacă pui în funcțiune mecanismul retractabil de pix. În plus, lama poate fi schimbată ușor și înlocuită cu rezerva, sau cu un vârf bont, pentru biguire sau embosare. Sunt disponibile în cutiuța cu rezerve, deși copilul a fost convins că au loc în interior undeva, și se schimbă ca prin farmec.

CUTTER CIRCULAR CERCUITORUL DACO CR100Al doilea – cutterul circular. Unealta este de-a dreptul fantastică. Rapiditatea cu care poți tăia cercuri este una de invidiat, mai ales pentru cele mari, și poți rezolva cu el proiecte mai ample. E drept că nu aș vrea să scutesc de decupajul pe linie curbă copiii mai mici, care încă au nevoie de exercițiu, însă eu… mi-l doream de multă vreme. Două dezavantaje are: primul, nu poți tăia cercuri cu diametru mai mic de 8,5 cm, și asta dacă dai lama la minim, dincolo de marcajul de 10cm. Al doilea – lamele sunt cu totul speciale, depinzi de rezerve dedicate. Am tăiat cu el hârtie, carton 180g, și fetru – din cel subțire și foarte puțin pufos. Toamna ce urmează va urma o probă de foc pentru unealtă, sunt foarte curioasă cât rezistă o lamă, pentru că am de gând să-l folosesc intensiv pentru decorurile din clasă.

Ambele unelte se folosesc pe un suport special de tăiat, nu pe mobilă!

Și pentru că a venit vorba de acestea, le-am probat pe un proiect foarte simplu dintr-una din cărțile mele preferate în ceea ce privește lucrul cu copii: Figurine din cerculețe de hârtie. Am căutat un model cu cercuri mai mari, și „de sezon”, așa că vă invit la o felie de pepene „tăiată” de Iris.

Colaj: pepene din cercuri de hartie

Uneltele le-a folosit aproape în direct, căci imediat cum le-a văzut a vrut să le folosească, și, ca să nu stricăm materialul inutil, am și filmat. Nu a existat nicio repetiție, înaintea cercurilor de mai jos a mai tăiat doar 3. Am folosit trei coli colorate, cercuri de 10-11-12 cm diametru, și triunghiulețe negre.

Pentru unelte am pus linkuri mai sus, iar cartea o puteți găsi în librăriile online, aici: elefant.ro,  libris (transport gratuit), librarie.net, emag, BestKids.