Eu am o lama noua

Circulă de ceva vreme (adică cam de când a început anul şcolar) pe net o imagine, scoasă dintr-un instrument didactic, care se pare că a indignat enorm de multă lume, pusă pe fapte mari… La început am ignorat, căci furtunile în pahar de obicei nu mă tentează, dar îmi „place” cum toată lumea tresaltă de nervi pentru povestea cu „lama”.

Că manualele sunt pline de tot felul de minunăţii, nu neagă nimeni. Că se pot face mult mai bine, e adevărat. Că avem acum două serii de elevi în şcoli fără manuale şi nu iese nimeni în stradă, şi mai adevărat. Vai, dar povestea cu „lama” trebuie înfierată! şi la TV, neapărat!

Părinţii care au stat în clasa I, primul semestru, cu abecedarul în braţe lângă copil, nu vor reacţiona la textul de mai sus. De ce? Pentru că ei ştiu că literele se învaţă pe rând. Cu fiecare nouă literă, creşte numărul de cuvinte, apoi propoziţii, pe care le poate compune copilul, care pot fi incluse într-un text sau într-o dictare. Am zis că e ireal să te chinui în stilul acela, dar când ajungeam la dictare, şi la limitele impuse… Doamne… mulţumeam fiecărei zile care trecea şi mai aducea o literă nouă!

lama

Textul de mai sus, dacă nu mă înşel, este un exerciţiu la litera „ă”. După ordinea din abecedar pe care o am eu – a, m, u, n, i, e, r, c, o, l, ă -, fix aceste litere se folosesc. Vă provoc, dacă sunteţi aşa indignaţi, să alcătuiţi voi, cu literele de mai sus, un text cursiv, de câteva propoziţii. Atenţie, nu aveţi voie să folosiţi nici ortograme. După primul text, treceţi la al doilea, şi pentru caietul auxiliar, şi pentru caietul de la afterschool. Abia apoi căutaţi cui aparţine materialul tipărit, şi faceţi o propunere de îmbunătăţire.

Problema cu textul de mai sus e alta: copiii habar n-au ce e o lamă. Nu mai există de vreo 10 ani… nici bunicul, care se încăpăţâna să folosească vechiul lui aparat de ras, nu mai are. O văd doar în poza din abecedar. Cum taie o lamă? Generaţia 30+, care a mai stat şi singură pe-acasă, ştie cu siguranţă, că doar, dacă nu-ţi mergea ascuţitoarea, dădeai fuguţa la baie, luai „o lamă nouă”, şi rezolvai problema. Dacă nu aveai Pic, şi trebuia să ştergi discret urma de cerneală din caiet, tot o lamă foloseai, apoi radiera. Am mers cu lama în penar la şcoală… şi nu ne-am tăiat între noi.

Reacţionau şi părinţii noştri, un Ai grija! mereu îl puneau în propoziţie. Dar noi am fost generaţia cu cheia de gât, care era cu mult mai capabilă decât generaţia de azi să identifice un pericol. Da, noi aveam lamă… copiii noştri nici nu ştiu cum arată! Aveţi grijă, sunt în clasa I copii care nu ştiu nici ce este acela ac, aţă, nu le identifică utilizarea din imagini. Acolo de ce nu se reacţionează?!!?

PS. Bănuiesc că niciun părinte de elev clasa I în acest an şcolar nu e indignat de imagine, pentru că nu s-a lovit de ea în manual. În acel manual desprins din povestea „Hainele noi ale împăratului”!

Cursa de orientare – Festivalul Stiintei, Bucuresti 2014

busola

Cele mai faine amintiri din şcoala generală le am de la cursurile profesorului nostru de geografie, un om de care îmi aduc aminte cu foarte mare plăcere. De la el am învăţat despre munte cam tot ce ştiu, şi tot el ne-a dus în pădure, cu busola, la primele cursuri de orientare. Când am scris zilele trecute articolul despre Festivalul ştiinţei, care se va desfăşura săptămâna viitoare la Bucureşti, am remarcat imediat în program cursa de sâmbătă, din parcul Grozăveşti.

Aşa că am pus mâna pe telefon, am rezervat două locuri – participarea se face numai cu rezervare -, am completat fişele de înscriere şi aşteptăm acum nerăbdători să vedem cum va fi. Am scotocit şi după busole. Una e ok, cealaltă – mai mult jucăria lui Andrei, nu pare. Cine are de-acasă poate veni cu ea, cine nu, primeşte acolo.

Detalii despre atelierul organizat de Academia 1,61 puteţi obţine direct de pe pagina consacrată evenimentului, aici, unde găsiţi şi datele de contact pentru rezervări. Tot ce mai trebuie e o vreme frumoasă, fără ploaie, căci în acest caz evenimentul se anulează.

Noi ne-am mai pus pe „listă” Insectele – experţi criminalişti, de la Antipa, şi probabil expoziţia de la MNIR, tot luni, dacă ieşim în oraş. Andrei ar vrea mult la „Porniţi motoarele!”, la Romaero, dar vizita se face numai cu grupuri organizate de la şcoală… 🙁 .

Sper că, dacă nu v-aţi făcut încă un program, v-am ajutat să vi-l faceţi.

Exploreaza Galaxia Copiilor – concurs

galaxia-copiilor

Primul concurs din această toamnă vine cu surprize de la Editura Galaxia Copiilor (parte a grupului editorial ALL), care începe să aibă o colecţie frumoasă pentru copiii de toate vârstele. O altă surpriză pentru cititorii editurii este noua pagină de Facebook dedicată Editurii Galaxia Copiilor, unde puteţi fi la curent cu apariţiile editoriale şi veţi găsi concursuri pentru copii.

Dacă vă plac cărţile din Galaxia Copiilor, puteţi câştiga unul dintre cele patru premii oferite de editură, participând la concursul acestei săptămâni şi răspunzând printr-un comentariu la următoarea întrebare:

Ce carte din colecţia Galaxia Copiilor, care apare în antetul paginii de Facebook, aţi citit sau intenţionaţi să citiţi şi din ce colecţie face parte? [accesaţi pagina aici] Adaugaţi răspunsul într-un comentariu la acest articol.

Vor fi patru câştigători şi patru premii oferite, fiecare premiu cuprinzând un volum din Fetiţa cu chibrituri şi Trolul fără inimă (2 premii) şi Neghiniţă şi Prinţul dorinţă (2 premii). Pentru detalii accesaţi linkul de pe fiecare titlu.

Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, iar câştigătorii au la dispoziţie 24h pentru a revendica premiul. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet către care va fi făcută expediţia (nu se acceptă decât adresă poştală pe acest nume), şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfăşura între 18-25 septembrie, ora 21:00.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificaţi în timp util înscrierea în concurs (până la 25 septembrie, ora 21:00). La momentul extragerii, lista participanţilor se închide, iar după verificarea finală se vor anunţa public participanţii care nu îndeplinesc condiţiile şi nu participă la concurs.

Extragerea câştigătorilor va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigători au la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de email cu care a fost adăugat comentariul câştigător. În caz contrar, la expirarea termenului menţionat (la afişarea rezultatelor) vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător. Premiile se expediază gratuit o singură dată, numai pe teritoriul României.

Câştigătorii nu vor fi anunţaţi personal, vă rog să accesaţi pagina concursului în data de 26 septembrie 2014, până la ora 21:00.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Edit 25.09.2014.
In urma verificarii participantilor, nu participa la extragere nr. 24, ce dubleaza participantul nr. 14.
Nu participa la extragere concurentul nr. 35, deoarece are IP identic cu participantul nr. 16. (188.26.23.176), si nici concurentul cu nr. 11, care are IP identic cu concurentul nr. 9. (5.14.116.142).

Norocosii sunt:
73
84…………varianta I, Fetita cu chibrituri si Trolul fara inima
71
87………….varianta II, Neghinita si Printul dorin??

In cazul in care un premiu nu este revendicat, pentru varianta de premiu care i-ar fi revenit se va face o noua extragere.
Premiile pot fi revendicate (aveti conditiile mai sus) pana maine, 26.09.2014, ora 23.00.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video


Trei premii nu au fost revendicate… din pacate… asa ca acestea sunt anulate si vom face o noua extragere.
Concurentul 73, care si-a revendicat premiul, va primi varianta I, Fetita cu chibrituri si Trolul fara inima, urmand ca cele trei ce vor fi extrase sa primeasca in ordine variantele: I, II, II.

Nu participa la extragere nr. 24, ce dubleaza participantul nr. 14.
Nu participa la extragere concurentul nr. 35, deoarece are IP identic cu participantul nr. 16. (188.26.23.176), si nici concurentul cu nr. 11, care are IP identic cu concurentul nr. 9. (5.14.116.142).

Random Integer Generator. Here are your random numbers:
73
10
111
Timestamp: 2014-09-27 05:35:46 UTC

pentru ca nr. 73 a fost generat din nou, am mai mai extras unul.

Random Integer Generator. Here are your random numbers:
59
Timestamp: 2014-09-27 05:36:35 UTC

Castigatorii de azi sunt 10, 111, 59, in aceasta ordine. Aveti la dispozitie 24h pentru a revendica premiile, pana maine, 27.09, ora 8:40. Dupa aceasta ora premiile sunt anulate si se face o noua extragere.


Click pe imagine pentru video.

Click pe imagine pentru video.

Asadar, premiile extrse in data de 27.09 nu au fost revendicate toate. Au ramas doua, si norocosii de azi sunt
83
110
Timestamp: 2014-09-29 07:44:20 UTC

Aveti timp pana maine, 30.09, ora 10.45, sa revendicati premiile. Dupa aceasta ora premiile sunt anulate si se face o noua extragere.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Nici azi nu a fost o zi prea norocoasa pentru 83 si 110. La extragerea de mai devreme, norocosii sunt
Here are your random numbers:

8
99
Timestamp: 2014-09-30 13:31:55 UTC
Aveti la dispozitie 24h, pana maine, ora 16.35, sa revendicati premiile.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video


A ramas un singur premiu nerevendicat, pentru care am facut astazi o noua extragere.
Castigatorul este 54
Timestamp: 2014-10-01 14:40:15 UTC
Aveti la dispozitie 24h, pana maine, 2.10, ora 17.40, sa revendicati premiul.


Click pe imagine pentru video.

Click pe imagine pentru video.


La extragerea de azi, premiul merge la nr. 116.
Premiul poate fi revendicat pana maine, 4. 10. 2014, ora 22:20.

Random Integer Generator

Here are your random numbers:

116
Timestamp: 2014-10-03 19:19:47 UTC


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video


Ultimul premiu isi cauta cu incapatanare stapan.
Norocosul de astazi este nr. 69.

Premiul poate fi revendicat pana maine, 5 oct, ora 22.40.


Click pe imagine pentru video.

Click pe imagine pentru video.

La extragerea din aceasta seara:

Random Integer Generator

Here are your random numbers:

7
Timestamp: 2014-10-05 19:43:12 UTC

Felicitari! Premiul poate fi revendicat pana maine, 6 octombrie, ora 22.45.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Extragerea de azi:

Random Integer Generator

Here are your random numbers:

26
Timestamp: 2014-10-06 19:53:07 UTC

Felicitari! Premiul poate fi revendicat pana maine, 7 oct, ora 22.55.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Random Integer Generator

Here are your random numbers:

119
Timestamp: 2014-10-07 19:46:37 UTC

Felicitari! Poti revendica premiul pana maine, 8.10.2014, ora 22:47.

Cine e Unchiul Bunic?

Unchiul-Bunic-(4)

Postul de televiziune pentru copii Cartoon Network a anunţat că va lansa toamna aceasta trei noi seriale de comedie originale, „Unchiul Bunic”, „Steven Univers” şi „Clarence”. Reunite sub denumirea Cartoon Network – Noua Generaţie, animaţiile au fost create de Studiourile Cartoon Network din Statele Unite şi sunt semnate de nume precum Peter Browngardt („Să-nceapă aventura”).

„Unchiul Bunic” este serialul care va deschide seria premierelor pe 22 septembrie şi va fi difuzat de luni până vineri, de la 17.20.

Creat după scurtmetrajul cu acelaşi nume, nominalizat la Premiile Emmy®,  noua animaţie urmăreşte trăsnăile Unchiului Bunic, un personaj „magic”, care este în acelaşi timp şi unchiul, şi bunicul tuturor copiilor din lume. Unchiul Bunic are parte de foarte multă aventură şi poate rezolva orice problemă cu ajutorul bunilor săi prieteni, Domnul Gus, Pizza Steve, Tigroaica zburătoare, uriaşă şi reală şi Borsetă.  Toţi se deplasează cu magica rulotă a Unchiului Bunic, care are opţiunea pilot automat şi ascunde un număr imens de camere de joacă, una mai trăsnită ca cealaltă. Serialul a fost creat de Peter Browngardt, care a colaborat şi la realizarea fenomenului animat „Să-nceapa aventura”.

Pentru a crea acest personaj, Peter Browngardt s-a inspirat din propriile experienţe de viaţă. “Când eram mic, părinţii mei aveau o mulţime de prieteni apropiaţi, care nu ne erau rude, dar pe care îi numeam “unchi”. Erau adevărate personaje, oameni cu personalităţi deosebite, care făceau împreună cu noi tot felul de trăsnăi, cum ar fi construirea unui tun cu care să arunci cartofi în pădure – lucruri de felul acesta, nebuneşti şi haioase. Mi s-a părut amuzant să fac un astfel de personaj animat: un unchi bunic cu puteri magice, care rezolvă tot soiul de probleme de-ale copiilor şi îi poartă în diferite aventuri.”, a povestit Browngardt.

„Unchiul Bunic” a înregistrat un real succes în rândul copiilor din Statele Unite, cu precădere printre adolescenţi, fapt ce a determinat realizarea celui de al doilea sezon. Serialul conţine foarte multe gaguri vizuale, mult umor, iar fiecare episod se încheie cu câte o morală.

Bucharest Science Festival, 22-28 septembrie 2014

Bucharest Science Festival 2014 - astronaut dr. David Hilmers_001

Sunt puţine comunicatele de presă care ajung la mine pe mail şi care mă conving încă din titlu să le acord imediat atenţie, şi nu numai atât, să le şi public pe blog. Mă bucur – şi nu-mi încap în piele, nu glumesc!- când văd iniţiative ca cele ce aparţin ASUR şi Parentime. Cele două organizaţii au adus în Bucureşti, de câţiva ani, o serie de evenimente pe placul meu. Sunt încântată că nu am ratat niciunul, încă de la prima ediţie, desfăşurată timid la mall-ul din Băneasa. Îi felicit pe organizatori, pentru că au reuşit să crească de la an la an, să dezvolte proiectul, pâna la varianta acestui an, care m-a lăsat fără grai. După ce veţi parcurge programul de mai jos, sunt sigură că veţi fi de acord cu mine.

Pornind de la cunoaşterea ştiinţifică şi gândirea critică, temele propuse sunt foarte atractive. Sunt sigura că Andreiul meu va vrea la întâlnirea cu astronautul, (şi va vedea de ce insist atât pe limba engleză!), dar şi la Lumea lui Stephen Hawking, autorul unei trilogii pe care o adoră (detalii: George şi Bing-Bangul). Nici discuţiile despre sex nu sunt de lepădat, mai ales dacă aveţi acasă un adolescent. Poate nu e musai să-l însoţiţi…

Dacă din cele de mai jos vă atrage atenţia ceva, vă rog lăsaţi-mi un mesaj. Dacă ajung şi eu, mi-ar face mare plăcere să ne cunoaştem! Bucharest Science Festival începe luni. Timp de o săptămână, expoziţii, conferinţe şi dezbateri, experimente şi demonstraţii, proiecţii de documentare vor deschide participanţilor perspective noi asupra Universului şi vieţii. Programul festivalului este disponibil la www.BucharestScienceFestival.ro.

 ”Am pregătit zeci de evenimente interesante pentru a doua ediţie a festivalului, la care pot participa oameni de toate vârstele. Avem ateliere ştiinţifice pentru copii, expoziţii şi proiecţii de film pentru adolescenţi, dar şi conferinţe destinate publicului larg. Ne bucurăm că şi de această dată am reuşit să aducem laolaltă oameni de ştiinţă din România şi din alte ţări, care ne vor vorbi despre pasiunea lor pentru ştiinţă şi despre munca lor în domeniul cercetării. şi ne bucurăm să anunţăm că, la fel ca la prima ediţie, accesul este gratuit la majoritatea evenientelor din festival!”, a declarat Toma Pătraşcu, preşedintele ASUR.

Programul festivalului:

Luni, 22 septembrie:

10:00 – 16:00: Porniti Motoarele! 

Romaero, vizite ghidate la ROMAERO în zona dedicată reparării şi testării aeronavelor (vezi eveniment)

17:00 – 18:30: Insectele – experti criminalisti

Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa", Cu ce se ocupă entomologia criminalistică? Cum se poate estima intervalul post-mortem? Ce sunt insectele necrofage şi care este rolul acestora în cadrul investigaţiei criminalistice? (vezi eveniment)

18:00 – 18:30: Vernisajul expozitiei Otto Wichterle – Inventarea lentilelor de contact

Libraria Humanitas de la Cismigiu (vezi eveniment)

18:00 – 19:00: Muzica prin tuburi polifonice

Oraselul Cunoasterii. Cum calatoreste sunetul? Muzica poate fi interpretata de oricine?! Chiar si un tub de plastic poate fi un instrument muzical!

Marţi, 23 septembrie:

10:00 – 16:00: Porniti Motoarele! 

Romaero, vizite ghidate la ROMAERO în zona dedicată reparării şi testării aeronavelor (vezi eveniment)

10:00 – 21:00: Otto Wichterle – Inventarea lentilelor de contact

Libraria Humanitas de la Cismigiu. In 1961, un chimist cehoslovac, producea primele lentile moderne de contact folosind citeva piese de Meccano si un fonograf. (vezi eveniment)

12:00 – 14:00: Dinozaurii si Evolutia

Aula Magna a Universitatii din Bucuresti. Cum actioneaza evolutia? Care sunt cele mai ciudate organisme care au trait vreodata pe planeta noastra? Stii care a fost cel mai mare dinozaur din Tara Hategului? Dar cel mai mic? (vezi eveniment)

17:00 – 18:30: Misterioasa lume a himenopterelor

Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa". Din ce este alcătuit corpul unei insecte? Ce insecte fac parte din ordinul Hymenoptera? Care este importanţa acestui grup pentru om şi natură? Unde şi cum îşi contruiesc cuibul himenopterele? (vezi eveniment)

18:00 – 19:00: Sunt inginer hidrotehnist!

Oraselul Cunoasterii. Experimenteaza forta apei! Construieste o turbina sau o roata hidraulica! Afla cum apa si forta ei pot fi folosite in beneficiul omului! (vezi eveniment)

19:00 – 20:30: Universul Fizicii

Libraria Humanitas de la Cismigiu. Cristian Presura in dialog cu Vlad Zografi si Liviu Ornea.

Miercuri, 24 septembrie:

10:00 – 16:00: Porniti Motoarele! 

Romaero, vizite ghidate la ROMAERO în zona dedicată reparării şi testării aeronavelor (vezi eveniment)

10:00 – 21:00: Otto Wichterle – Inventarea lentilelor de contact

Libraria Humanitas de la Cismigiu. In 1961, un chimist cehoslovac, producea primele lentile moderne de contact folosind citeva piese de Meccano si un fonograf. (vezi eveniment)

10:00 – 18:00: De la inventarea roţii la nava spaţială – Istoria mijloacelor de transport

Muzeul National de Istorie a Romaniei. Primele "vehicule" erau simple sanii trase de oameni sau, mai tirziu, de animale. Cele mai vechi dovezi dateaza de acum 9.000 de ani. Mai tirziu, din mileniul IV i.e.n., incep sa apara marturii ale inventarii si folosirii rotii.

Muzeului National de Istorie a Romaniei a pregatit o expozitie ce ilustreaza cu machete de mijloace de transport istoria acestui domeniu. Cu aceasta ocazie, va fi expus si primul automobil inmatriculat in Bucuresti, un FN Herstal, fabricat la Liege (Belgia) in anul 1900. (vezi eveniment)

14:30 – 17:00: Cosmos si Microcosmos

Aula Magna a Universitatii din Bucuresti. Intregul Univers observabil poate fi descris pornind de la 19 particule, considerate elementare, plus anti-particulele corespunzatoare.Exista si o structura mai fina, de exemplu cea propusa de Teoria Stringurilor? Cum putem explica materia intunecata? Dar energia intunecata?(vezi eveniment)

18:00 – 19:00: Magnetii – Magie sau Stiinta?

Oraselul Cunoasterii. Ce sunt magnetii? Atrag orice? Actioneaza prin materiale? Se poate transmite magnetismul? De ce depinde forta unui magnet? Toate intrebarile isi vor gasi raspunsul prin experimente practice. (vezi eveniment)

19:00 – 20:30. Oamenii Spatiului – intilnire cu astronautul David Hilmers

Libraria Humanitas de la Cismigiu. Intilnire cu astronautul NASA David Hilmers, cu patru zboruri cu Naveta Spatiala la activ.(vezi eveniment)

Bucharest Science Festival 2014 - astronaut dr. David Hilmers_001

Joi, 25 septembrie:

10:00 – 16:00: Porniti Motoarele! 

Romaero, vizite ghidate la ROMAERO în zona dedicată reparării şi testării aeronavelor (vezi eveniment)

10:00 – 21:00: Otto Wichterle – Inventarea lentilelor de contact

Libraria Humanitas de la Cismigiu. In 1961, un chimist cehoslovac, producea primele lentile moderne de contact folosind citeva piese de Meccano si un fonograf. (vezi eveniment)

10:00 – 18:00: De la inventarea roţii la nava spaţială – Istoria mijloacelor de transport

Muzeul National de Istorie a Romaniei. Primele "vehicule" erau simple sanii trase de oameni sau, mai tirziu, de animale. Cele mai vechi dovezi dateaza de acum 9.000 de ani. Mai tirziu, din mileniul IV i.e.n., incep sa apara marturii ale inventarii si folosirii rotii.

Muzeului National de Istorie a Romaniei a pregatit o expozitie ce ilustreaza cu machete de mijloace de transport istoria acestui domeniu. Cu aceasta ocazie, va fi expus si primul automobil inmatriculat in Bucuresti, un FN Herstal, fabricat la Liege (Belgia) in anul 1900. (vezi eveniment)

17:00 – 20:00: Spatiul: Ultima Frontiera

Aula Magna a Universitatii din Bucuresti. Care sint beneficiile explorarii spatiale? Cum ne ajuta sa ne extindem cunostintele depre lume? Cine sint oamenii care s-au aventurat in necunoscut? Pentru a gasi raspunsuri la aceste intrebari vino la conferin?a privind explorarea spa?ială, realizată în parteneriat cu Agentia Spatiala Europeana (European Space Agency – ESA).

La conferin?ă va participa în calitate de invitat special dr. David Hilmers, astronaut NASA, veteran a 4 zboruri cu Naveta Spa?ială.(vezi eveniment)

18:00 – 19:00. Sint inginer constructor!

Oraselul Cunoasterii. Care forma este mai rezistenta? Cum se construieste un pod? Ce secrete ascunde rezistenta lui?(vezi eveniment)

Vineri, 26 septembrie:

10:00 – 16:00: Porniti Motoarele! 

Romaero, vizite ghidate la ROMAERO în zona dedicată reparării şi testării aeronavelor (vezi eveniment)

10:00 – 21:00: Otto Wichterle – Inventarea lentilelor de contact

Libraria Humanitas de la Cismigiu. In 1961, un chimist cehoslovac, producea primele lentile moderne de contact folosind citeva piese de Meccano si un fonograf. (vezi eveniment)

10:00 – 18:00: De la inventarea roţii la nava spaţială – Istoria mijloacelor de transport

Muzeul National de Istorie a Romaniei. Primele "vehicule" erau simple sanii trase de oameni sau, mai tirziu, de animale. Cele mai vechi dovezi dateaza de acum 9.000 de ani. Mai tirziu, din mileniul IV i.e.n., incep sa apara marturii ale inventarii si folosirii rotii.

Muzeului National de Istorie a Romaniei a pregatit o expozitie ce ilustreaza cu machete de mijloace de transport istoria acestui domeniu. Cu aceasta ocazie, va fi expus si primul automobil inmatriculat in Bucuresti, un FN Herstal, fabricat la Liege (Belgia) in anul 1900. (vezi eveniment)

12:00 – 14:00. Sexul vs. Barza

Aula Magna a Universitatii din Bucuresti. Mori de curiozitate să afli o chestie legată de sexualitate sau de corpul tău? Ai o nelămurire ? Super! A avea întrebări e cel mai bun lucru din lume – înseamnă că eşti pe punctul de-a afla ceva nou. (vezi eveniment)

17:00 – 22:00. Noaptea Cercetatorilor la Parcul Tineretului

Parcul Tineretului/ Intrarea dinspre Liceul Sincai (intersectie Bd. Gh. Sincai cu Bd. Tineretului)Cu ce se ocupa, de fapt, cercetatorii? Care este impactul muncii lor asupra vietii noastre de zi cu zi? (vezi eveniment)

18:00 – 19:00. Avion cu motor…

Oraselul Cunoasterii. Ce inseamna aerodinamic? Ce este portanta? Cum se face ca avionul zboara desi este mai greu ca aerul? La aceste intrebari si la altele, copiii vor afla raspunsul pe cale experimentala, realizind propriul model de avion. (vezi eveniment)

18:30 – 20:00. Cui îi e frică de educaţia sexuală? 

Libraria Bastilia. Ce e educaţia sexuală, mai departe de tabuuri? Cine sunt actorii care decid dacă există educaţie sexuală în şcoală sau nu? Cine sunt oamenii preocupaţi să facă ceva în această direcţie? Ce rol au tinerii, dar şi părinţii în conversaţia despre educaţie sexuală?(vezi eveniment)

Sâmbătă, 27 septembrie:

09:30 – 18:00. Conferinta Rationalilor 2014 

Hotel Ibis Palatul Parlamentului. Conferinţa Raţionalilor (aflată la a treia ediţie) este un bun prilej ca persoanele preocupate de subiectele educaţiei, ştiinţei, secularismului şi scepticismului să participe la prezentări şi workshopuri care aduc în discuţie probleme ale societăţii româneşti contemporane, precum mişcarea anti-vaccin, predarea ştiinţei în şcoală, magia şi paranormalul şi încearcă să ofere sau să găsească soluţii pentru problemele prezentate. (vezi eveniment)

10:00 – 21:00: Otto Wichterle – Inventarea lentilelor de contact

Libraria Humanitas de la Cismigiu. In 1961, un chimist cehoslovac, producea primele lentile moderne de contact folosind citeva piese de Meccano si un fonograf. (vezi eveniment)

10:00 – 18:00: De la inventarea roţii la nava spaţială – Istoria mijloacelor de transport

Muzeul National de Istorie a Romaniei. Primele "vehicule" erau simple sanii trase de oameni sau, mai tirziu, de animale. Cele mai vechi dovezi dateaza de acum 9.000 de ani. Mai tirziu, din mileniul IV i.e.n., incep sa apara marturii ale inventarii si folosirii rotii.

Muzeului National de Istorie a Romaniei a pregatit o expozitie ce ilustreaza cu machete de mijloace de transport istoria acestui domeniu. Cu aceasta ocazie, va fi expus si primul automobil inmatriculat in Bucuresti, un FN Herstal, fabricat la Liege (Belgia) in anul 1900. (vezi eveniment)

11:00 – 12:00. Fosilele

Oraselul Cunoasterii . In cadrul atelierului copiii vor afla povestea fosilelor si importanta lor. In acelasi timp, isi vor realiza propriile modele de fosile pe care ulterior – ca niste paleontologi adevarati, le vor cerceta. (vezi eveniment)

11:00 – 14:00. Cursă de orientare cu ateliere interactive

Parcul Grozăveşti ( intrarea Metrou Politehnica). Academia 1,61 propune în cadrul Bucharest Science Festival 2014 un program interactiv, în care participanţii vor porni într-o cursă contra-cronometru şi vor trebui să parcurgă singuri, cu ajutorul busolei, un traseu de orientare cu puncte de control. Pe parcursul traseului vor avea parte de ateliere surpriză, iar numai dupa ce vor înţelege fenomenul ştiinţific vor primi indiciile către punctul următor.(vezi eveniment)

17:00 – 18:30. Lumea lui Stephen Hawking

Libraria Humanitas de la Cismigiu  (vezi eveniment)

Duminică, 28 septembrie:

09:30 – 18:00. Conferinta Rationalilor 2014 

Hotel Ibis Palatul Parlamentului. Conferinţa Raţionalilor (aflată la a treia ediţie) este un bun prilej ca persoanele preocupate de subiectele educaţiei, ştiinţei, secularismului şi scepticismului să participe la prezentări şi workshopuri care aduc în discuţie probleme ale societăţii româneşti contemporane, precum mişcarea anti-vaccin, predarea ştiinţei în şcoală, magia şi paranormalul şi încearcă să ofere sau să găsească soluţii pentru problemele prezentate. (vezi eveniment)

10:00 – 21:00: Otto Wichterle – Inventarea lentilelor de contact

Libraria Humanitas de la Cismigiu. In 1961, un chimist cehoslovac, producea primele lentile moderne de contact folosind citeva piese de Meccano si un fonograf. (vezi eveniment)

10:00 – 18:00: De la inventarea roţii la nava spaţială – Istoria mijloacelor de transport

Muzeul National de Istorie a Romaniei. Primele "vehicule" erau simple sanii trase de oameni sau, mai tirziu, de animale. Cele mai vechi dovezi dateaza de acum 9.000 de ani. Mai tirziu, din mileniul IV i.e.n., incep sa apara marturii ale inventarii si folosirii rotii.

Muzeului National de Istorie a Romaniei a pregatit o expozitie ce ilustreaza cu machete de mijloace de transport istoria acestui domeniu. Cu aceasta ocazie, va fi expus si primul automobil inmatriculat in Bucuresti, un FN Herstal, fabricat la Liege (Belgia) in anul 1900. (vezi eveniment)

11:00 – 12:00. Fizica distractiva!

Oraselul Cunoasterii . Magie sau stiinta? Facem agrafa de hartie sa pluteasca pe apa, ridicam bile de pe masa fara sa le atingem cu mina, scoatem monede din cutii fara sa deschidem cutiile si totusi… nu sintem magicieni! (vezi eveniment)

18:00 – 19:30. Molecula morală – Oxitocina si încrederea între oameni

Libraria Humanitas de la Cismigiu. Molecula morală e povestea pasionantă a descoperirilor lui Paul Zak, economist si neurolog, si, în acelasi timp, o constructie teoretică seducătoare, în care se întâlnesc biochimia si stiintele despre om, societate si economie.(vezi eveniment)


Bucharest Science Festival este un eveniment anual, care îşi propune să dezvăluie publicului larg fascinaţia pentru cunoaşterea ştiinţifică, această “candelă în întuneric” după cum o descria Carl Sagan. Ediţia 2014 a Festivalului va avea loc în perioada 22-28 septembrie, în mai multe locaţii din Bucureşti.

Dorim să le mulţumim tuturor sponsorilor şi partenerilor noştri fără de care acest proiect nu ar fi putut fi dus la bun sfârşit. În mod particular, recunoştinţa noastră se îndreaptă către Discovery Channel, European Space Agency (ESA), Renault şi System Plus, unul dintre cei mai importanţi şi mai vechi parteneri HP şi Dell în România. De asemenea, mulţumiri prietenilor noştri de la Institutul Francez, Universitatea din Bucureşti, InstitutuI de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", Institutul de ştiinţe Spaţiale, Centrul Ceh, Editura Humanitas, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Geologie, Romaero, Orăşelul Cunoaşterii, ARIA, Sexul vs. barza, Academia 1.61, Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City şi Brigada de Voluntari.

Suna clopotelul. Despre punctualitate

punctualitate

Pentru a descarca fisierul, dati click pe imagine.

Am început ieri să las libere gândurile, şi, cu cât le las mai mult, îmi dau seama că se lovesc de lucruri care nu îmi sunt tocmai pe plac. Azi le voi lăsa un pic pe tărâmul punctualităţii, pentru că tot este prima săptămână de şcoală, şi cei mai mulţi dintre cititorii mei sunt părinţi sau cadre didactice.

Punctualitatea este, după părerea mea, o calitate care se educă, şi care ţine în mare, mare măsură, de gradul de civilizaţie. Îl admirăm toţi pe Carol I, primul nostru rege, dar câţi ştim ceea ce l-a enervat cumplit când a venit în România? Faptul că punctualitatea era o noţiune atât de abstractă încât aproape lipsea cu desăvârşire. A mers până acolo încât le-a făcut cadou oamenilor politici ai vremii ceasuri, poate aşa reuşeau să înţeleagă noţiunea de „întâlnire programată”. Nu mă hazardez să trag de aici concluzia că suntem un popor necivilizat, ci că trebuie să învăţăm că punctualitatea este o dovadă de respect pentru celălalt. Trec de introducere, şi ajung la subiectul principal: punctualitatea la şcoală. Cele mai dure legi de punctualitate le-am primit de la profesori. Ai întârziat, ai absenţă. Tragedia era când începeau să se strângă… Erau scutiţi de această lege colegii care veneau la şcoală cu trenul, şi care, oricât de devreme s-ar fi trezit, nu aveau cum să facă trenul să zboare. Dar dacă în cele mai multe cazuri ei ajungeau în timp util (şi se trezeau la 5, 6 dimineaţa!), noi, cei din oraş, ce scuză aveam? Ne trezeam la 7.15… şi nu aveam „timp”.

Am ajuns la catedră, şi, la rândul meu, aplicam regula. Intram în clasă când suna clopoţelul, şi în mai puţin de două săptămâni nu am mai avut întârziaţi, pentru că au înţeles că absenţa rămâne, iar faptul că e coadă la chioşcul de peste drum nu e problema mea. Apoi am schimbat regula: mai poţi intra în clasă cât timp strig catalogul, după care nu-ţi permit să mă mai deranjezi, nici pe mine, nici pe colegii care vor să fie atenţi. Iar tu rămâi cu absenţă nemotivată. De vreo 4 ani sunt părinte de şcolar, şi, dacă încerc ceva, e să-mi învăţ copiii punctuali.

Merg uneori la şcoală şi mă enervează la culme părinţii care „mai au ceva de discutat cu doamna”, deşi clopoţelul a sunat. Nu mă interesează că n-ai găsit X model de caiet, sau ce idee ţi-a venit ţie azi-noapte pentru serbarea de peste două luni. Tu, părintele acela vorbăreţ, iei 10 minute de matematică din ora copilului meu, şi laşi 20 de copii nesupravegheaţi, pentru că o ţii de vorbă pe doamna pe culoar. Îmi este jenă de fiecare dată când trebuie să o reţin pe doamna în pauză, pentru că acea pauză îi aparţine. Poate vrea să bea o gură de apă, poate vrea să se întindă pe fotoliu în cancelarie, să îndulcească o durere de spate. Poate pur si simplu vrea 3 minute de linişte. Îmi cer scuze de fiecare dată, şi încerc să fiu scurtă. Pentru că încerc să stau în papucii dânsei… Dar câţi încearcă?!

Apoi îmi vin în minte pretenţiile părinţilor. Cum adică să laşi copiii nesupravegheaţi în pauză? Nu, tu eşti acolo pe post de poliţist, pentru că eu, părintele, sunt incapabil să-mi educ copilul să nu se comporte ca-n junglă. Pentru că eu nu l-am învăţat ce înseamnă respectul: să-şi respecte colegii, să se poarte civilizat, să nu distrugă bunurile lui sau ale altora. Respectul se câştigă sau se impune. Iar punctualitatea este o dovadă de respect.

Punctualitatea este însă o calitate solicitantă. În primul rând, trebuie să vrei să ajungi la timp. Apoi trebuie să anticipezi toate piedicile, să reacţionezi şi să corectezi deriva. Dacă ştii că e trafic, pleci mai devreme. Dacă nu se poate rezolva, schimbă mijlocul de transport. Ce-aţi spune dacă, la şcoală, aţi primi de la învăţătoare trei cupoane de întârziere pe semestru? După ce le consumi, nu mai intri la oră decât la pauză? De câte ore petrecute pe culoarul şcolii ar fi nevoie să înveţi să ajungi la timp?

Nu sunt ceas elveţian, mi s-a întâmplat şi mie să deschid ochii şi să constat că telefonul a murit în timpul nopţii şi n-a sunat. Am teleportat copiii la şcoală, cu indicaţii clare, cum să bată la uşă, să ceară scurt scuze şi permisiunea de a intra, şi să deranjeze cât mai puţin când se dezbracă şi îşi scot lucrurile din ghiozdan. Eventual să şi explice doamnei la pauză că a fost un accident. Cu musca pe căciula aşteptam verdictul la prânz… ca să-mi spună că-mi fac prea multe probleme, X şi Y vin mereu pe la şi jumate… Doamna ce zice?! „Nimic!”

Ei bine, dacă nu vă place că în tara asta merge şi aşa, şi ştiţi că de regulă întârziaţi, treziţi-vă mai devreme. Eu sper să existe cât mai multe doamne care să pună piciorul în prag. Undeva există o limită. Trebuie doar s-o trasăm.

Gânduri la început de an scolar

DSC_0015

15 septembrie. Zi cu mari emoții, zi pe care o aștepți și o urăști în același timp. Singura mea zi, copil, cu adevărat fericită, a fost în clasa I, când aveam ghiozdan roșu cu Albă ca Zăpada, adus de tata de la Capitală, și au mers cu mine ambii părinți. În rest, am fost mereu singură, exceptând a VII-a și a VIII-a, când mama a predat la mine în școală.

Este motivul pentru care azi dimineață inima mea s-a rupt în două… pentru că am ales între cei doi copii ai mei. M-am frământat toată vacanța, de când știam că vor merge la școli diferite. Am ales să merg cu Andrei, după ce mi-am făcut o mie de procese de conștiință, că el e primul copil, că se spune că pentru primul ai mereu o slăbiciune. Am ales să merg cu el pentru că era terminat de emoție, pentru că mergea la școală nouă, cu colegi noi, la gimnaziu. Aproape că am plâns când am auzit că ambele festivități sunt la ora 9 și nu s-a inventat încă teleportarea.

Ne-am trezit devreme. Am trezit-o pe Iris, i-am împletit părul. Andrei a mâncat, apoi ne-am îmbrăcat repede, toți, ca la armată. La 8 eram gata și am făcut poza noastră de început de an, cu amândoi. Iris ne-a spus pa… un pic tristă, un pic emoționată. Ea e „mare”. Merge singură la școală. Pe doamna o știe, prietenii o așteaptă, a fost ok cu înțelegerea. La sfârșitul anului am zis că merg cu ea, dar mă rog ca festivitățile să nu se suprapună, să merg la amândoi! Pentru prima dată mi-am dat seama ce ușor e să fii singur la părinți, ai parte de toată atenția!

Apoi am mai realizat ceva… toți părinții au liber în prima zi de școală, numai cadrele didactice nu! Trebuie să fie acolo, să zâmbească, să-i îmbrățișeze pe cei mici, să fie judecate, criticate de părinți, bunici, cățel, purcel, dacă s-au prezentat în standarde! Câți ne gândim că undeva e un copil care ar da orice ca, înainte de a intra în clasă, să simtă căldura și încurajările din ochii mamei?! Cei care ne conduc, și care sunt atât de generoși cu măsurile populare și cu acordarea de zile libere pentru te-miri-ce minune, sunt curioasă, cum mi-ar onora mie dreptul de a cere liber?

Azi, când am pășit iar cu emoție în curtea școlii, cu o mânuță în mână, inima s-a risipit pe asfalt și i-am strâns repede cioburile și le-am pus la loc. În curând, parcă prea curând, mă voi întoarce la catedră. Va trebui ca în prima zi de școală să zâmbesc, să-mi îmbrățișez elevii și să nu mă gândesc că nu țin de mână bucățica din sufletul meu. Alinarea a sosit exact de unde nu mă așteptam. Mami, când o să te întorci tu la școală, în prima zi, eu o să merg cu tine, să-ți cunosc „copiii”.

Felicit cu această ocazie toate cadrele didactice pline de suflet și pasiune care astăzi și-au deschis inima pentru alți 30 de copii, care s-au pregătit, cu mari eforturi, pentru a-i întâmpina cu zâmbetul pe buze. Vă doresc ca în acest an să aveți parte de un comitet de părinți care să vă înțeleagă și să vă susțină, pentru că salariul dumneavoastră nu este bugetul clasei și undeva există o limită, trebuie doar s-o trasați. Dacă munca ne-o asumăm, cu mult peste cele 8 ore pe zi, din care 4 la școală, restul nu ar trebui să fie problema noastră.

Aveți dreptate, nu este nici problema părinților, dar trăim din nefericire într-o țară în care nimănui nu-i pasă decât teoretic. Luați cu înțelepciune deciziile între ce e musai necesar și lucruri de care vă puteți lipsi. Băncile nu trebuie să fie noi, dar acuarelele trebuie cumpărate. Nu e nevoie de perdele imaculate, dar de tonner la imprimantă, da. Se poate face carte și cu Abecedar și un caiet tip I, cum am făcut eu. Opțiunile sunt ale părinților, dacă, dincolo de tăblița cu cretă, decid să-și ducă singuri copiii în mileniul III, când cei care ne conduc îi țin în secolul XVIII.

Îmi este greață când ascult acum la știri cum se acuză: „cadrele didactice au fost cumpărate” de edituri și bagă pe gât părinților auxiliare și manuale. Iris a venit de la școală fără manual de matematică, pentru că cele de la școală sunt atât de rupte, încât nu pot fi folosite. Doamna speră să se descurce cu un auxiliar. Voi vedea mâine ce se decide la ședința cu părinții. Dar, ca profesor, după ce am trecut prin teoria manualelor alternative, (și dincolo de metodica ce-l pune pe primul loc pe lista instrumentelor de la clasă), nu pot să accept un astfel de sacrificiu. M-am felicitat că Iris a sărit clasa pregătitoare și nu suntem acum clasa a II-a… habar n-am ce făceam!

Dragi părinți, când sunteți indignați de sistem, când nu vă place că unul și altul decid după cum îi taie capul și suferă copilul, poate vă gândiți că, din 4 în 4 ani, ați ales greșit, mai ales dacă ați stat acasă și ați ales să nu vă pese. De la revoluție încoace experimentăm, tăiem, ne batem cu pumnul în piept și nu facem nimic! De ce să vă pese? Pentru că la ședința cu părinții sunt mereu aceleași fețe. Pentru că pe la școală, pe măsură ce copilul crește, dați din ce în ce mai rar. Pentru că am auzit azi, la careu, pentru prima dată, în introducerea rostită de director, Vă reamintesc că în această unitate fumatul este interzis. Pentru că le-ați cultivat copiilor ideea că la catedră stă un fraier pe un salariu de *****, care nu merită respect și că nu ai nevoie de școală ca să ai succes.

Câți știți cu ce s-au îmbrăcat copiii azi în prima zi de școală, și pe ce au cheltuit banii de „pachet”? Vi se pare greu de respectat un cod de culoare (și uniforma vă revoltă), dar nu e niciodată prea târziu să înveți respectul. Am ascultat azi imnul țării noastre, pus pe stație, cu microfonie, în timp ce adolescenți „revoltați”, îmbrăcați de paradă, ignorau momentul. Sunt momente în care ar trebui să intonăm singuri imnul național. De ce? Pentru că pe stadion fotbaliștii îl cântă. Pentru că pe podium gimnastele o fac fără să le fie rușine. Nouă ne este… pentru că nu știm să ne respectăm.

În zilele următoare veți merge – sper – la ședințele cu părinții. Înainte de a arunca o bancnotă și a răsufla ușurați că gata, v-ați făcut datoria și în acest an școlar, gândiți. Gândiți în grup, cum puteți lua decizii economice rentabile pentru întreaga clasă. Nu toți au același număr de zerouri disponibile și calculați și timpul pe care părinții lui X și Y îl cheltuiesc când fac voluntariat la clasă și merg cu mașina personală să cumpere, pentru toți, materiale. Dacă considerați că în țara asta se poate, demonstrați făcând, nu arătând cu degetul!

Pom-Pom Monsters Salon – Klutz – monstri din ciucuri

Pom-Pom Monsters SalonAnul trecut dibuisem în colecţia de la Klutz o carte care mi-a plăcut foarte mult: Pom-Pom Monsters Salon. Pe lângă modelele propuse, cartea avea uneltele utile pentru a confecţiona ciucuri multicolori necesari pentru a confecţiona micii monstruleţi. În cele din urmă am cumpărat cartea, iar rezultatul a fost mult mai prezentabil decât ceea ce am reuşit eu să improvizez toamna trecută.

Cartea am comandat-o online, pe BookDepository. Dacă nu cunoaşteţi librăria, vă spun doar că au transport gratuit oriunde în lume, singurul „inconvenient” fiind că trebuie să plătiţi online, cu cardul sau din cont de Paypal. E un pic de bătaie de cap, dar merită.

Am învăţat să fac ciucuri rotunzi când eram prin generală şi trăia încă o mătuşă foarte dragă (făcea şi nişte plăcinte demenţiale!). Îmi confecţiona ciucuraşi mici, folosind verigheta. Mi se părea atunci extraordinar, faţă de ciucurii alungiţi pe care îi realizam eu eu. Tot ea mi-a arătat, pe cercuri tăiate din carton, cum să fac ciucuri mai mari. Inconvenientul era că cercurile de carton nu aveau viaţă lungă, şi era mai greu să „umpli” spaţiul cu aţă. Semicercurile oferite de cartea de la Klutz sunt din acest punct de vedere minunate. Nu mai trebuie să imiţi cusătura, este suficient să bobinezi repede cantitatea necesară pe fiecare parte, apoi le îmbini. Mai mult, semicercurile sunt duble, şi permit, prin spaţiul dintre ele, introducerea unei unelte de tăiat, foarfecă sau cutter.

Setul conţine şi accesorii – lână colorată, pieptăn, lipici, fundiţe, ochi mobili, piese din spumă eva pentru gură, limbă, dinţi. Sunt şi 3 pagini cu elemente detaşabile – pantofi, ochelari, gheare, aripi, pentru a completa micii monstri. Pe lângă cele 9 modele explicate detaliat, pentru a înţelege cum se îmbină culorile, cum se tund cu efect, cartea mai include şi o galerie de „coafuri”, peste 20, „for inspiration”.

Un alt element al cărţii, pe care l-am descoperit mai târziu, este ultima copertă, folosită ca unitate de măsură. Pentru fiecare culoare se dă în „reţetă” unitatea de măsură – inci sau centimetri -, dar şi numărul de bucle necesare. Dacă nu vrei să măsori, faci 4 bucle, sau câte sunt specificate, şi tai aţa.

Nu ştiu dacă trebuie demonstrat, dar jucăriile pe care copiii şi le confecţionează singuri sunt mult mai apreciate şi protejate decât cele cumpărate. Chiar dacă nu se descurcă cu toate fazele de creaţie, cel puţin cea iniţială, de alegere a modelului, şi cea finală – de decorare, vor fi suficient de distractive ca să înlocuiţi o jucărie clasică cu o variantă creativă de cadou.

monsters-saloon3

monsters-saloon4

monsters-saloon2

Cartea o găsiţi aici: Okian.ro sau BookDepository.com.
Pom-Pom Monsters Salon

Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor

Da o sansa în plus educatiei, 15 – 16 noiembrie 2014, Bucuresti

În  perioada 15  –  16 noiembrie  2014,  la  hotelul  Rin  Central  Hotel   –   sala Nicole Iorga, sub titlul« Dă o şansă în plus educaţiei », Antonia Noël, formator în Metoda ESPERE® şi invitata sa Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut, vor aborda cele mai noi teme privind educaţia copiilor. Astfel, influenţa noilor tehnologii în vieţile noastre, problemele de adaptare ale copiilor la mediu şcolar, comunicarea copilului prin limbajul corpului sau rolul şcolii în educaţie vor fi temele abordate.

Prin cele 3 conferinţe şi cele 2 workshopuri derulate pe parcursul celor 2 zile destinate părinţilor, cadrelor didactice, psihologilor, medicilor şi tuturor celor care lucrează şi/sau sunt în contact cu copiii, participanţii vor descoperi, din perspectiva Metodei ESPERE®, modalităţi concrete de a face faţă acestor problematici.

Specialistul în comunicare Antonia Noël va transmite participanţilor o serie de unelte şi tehnici de abordarea a relaţiei adult – copil, specifice Metodei ESPERE®. Această pedagogie a comunicării prezintă o abordare psihologică a copilului care permite dialogul, empatia şi întreţinerea unei relaţii părinte-copil sănătoase şi echilibrate.

Antonia Noël este singurul trainer din România certificat de către Institutul ESPERE International din Paris care susţine conferinţe/workshopuri de parenting şi dezvoltă cursuri prin Metoda ESPERE® în instituţii, şcoli şi întreprinderi. Ea este consultant şi formator în comunicare relaţională,  trainer CNFPA, jurnalistă, colaboratoare la diverse emisiuni de televiziune, autor pentru copii şi, nu în ultimul rând, mama lui Alexandre, în vârstă de 9 ani, de la care învaţă zi de zi să-şi desăvârşească meseria de Părinte.

Daniela Dumitrescu este psiholog clinician, psihoterapeut format  în terapia cognitiv-comportamentală şi hipnoză clinică, formator în Metoda ESPERE®, specializat în somatică şi comunicarea prin limbajele corpului. Experienţa sa de peste 10 ani în practica terapeutică oferă părinţilor posibilitatea de a înţelege şi de a depăşi dificultăţile relaţionale legate de limbajele simbolice şi comportamentele atipice ale copiilor.
Conferinţele va avea loc la sala Nicolae Iorga în cadrul hotelul Rin Central Hotel – Bucuresti (Str. Traian nr.55 sector Bucureşti)

Informaţii :                                                                                                                            
Daniela Dumitrescu : 0740 16 37 87                                                            
info@antonianoel.com   
Detalii eveniment :
www.antonianoel.com/sansa-educatiei/
https://www.facebook.com/events/558534507590755/

Parteneri :
http://mamicaurbana.ro               http://www.suntparinte.ro
http://www.info-kids.ro                http://www.ftk.ro
http://www.psychologies.ro          http://www.urbankid.ro
http://www.edukid.ro                    http://www.itsybitsy.ro
http://talentedenazdravani.ro      http://www.kidsnews.ro

Origami in 3D – Idei creative 97 – editura Casa

Origami 3D, idei creative, editura Casa

A doua provocare a toamnei de la editura Casa a fost numărul 97 al colecţiei Idei creative, Origami în 3D. Dacă mă citiţi de ceva vreme, ştiţi că origami nu este una dintre tehnicile mele preferate, oricât de spectaculoase ar fi rezultatele. Pur şi simplu nu mă atrage. Iar când obiectul final este modular, alcătuit din mai multe elemente identice asamblate, mi se pare o muncă titanică… motiv pentru care, origami în 3D, oricât de impresionant era, nu m-a atras.

Dar provocarea este provocare… şi aici nu dau înapoi. Am avut în schimb nevoie de asistenta mea de nădejde, Iris, care are muult mai multă răbdare (şi timp liber) decât mine. Am avut noroc şi cu ghilotina, căci am tăiat repede şi corect dreptunghiurile de care aveam nevoie: 5x3cm. În carte scrie 5,2×3,2cm, dar fractiunile lăsau resturi din pagina A4, şi am preferat să le ignor. Ne-am apucat apoi să împăturim… şi nici măcar nu am împăturit multe, ca pentru proiectele mai mari! Cum mă vedea că stau în pat, la tv, îmi şi punea foi în braţe, că eu le îndoi fără să mă uit. Îmbinările au fost, pentru ea, un pic mai dificile, dar până la urmă le-a dat de cap. Eu am văzut activitatea ca pe un lego de hârtie. Dacă nu lipeşti piesele, le poţi desface şi îmbina la nesfârşit, modele sunt, în carte, destule: cerculeţe, buburuză, orcă, cercei, fluture, libelulă, căpşună, puişor, lebădă, păun, vază.

Mai greu pentru noi e că Iris vrea acum să le păstreze, fără să se oprească din confecţionat. Ceea ce înseamnă piese noi… mai multe, mai colorate! I-am recomandat să facă o şezătoare cu colegele, şi n-au decât să împăturească până se plictisesc! Eu una nu mai am răbdare… Cercelul a fost pentru mine de ajuns. M-am străduit cu gândăcelul, apoi am cedat rugăminţilor ei să-i mai pregătesc piese pentru fluture. Dar am văzut, am experimentat, am reuşit, mie îmi ajunge 🙂 . Chiar dacă a fost o modalitate foarte plăcută de a petrece timpul împreună, este mult prea monotonă pentru mine, ca adult. O recomand însă ca activitate de grup, pentru o petrecere în care vreţi să introduceţi un moment de linişte şi relaxare, pentru serile din tabără sau, de ce nu, pentru târgurile de obiecte care îşi propun strângerea de fonduri pentru materialele necesare la clasă. Se pot confecţiona astfel obiecte de mai mari dimensiuni.

Origami 3D, idei creative, editura Casa

Numărul 97 al colecţiei Idei creative – Origami în 3D îl găsiţi în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării online: eMag, elefant, librarie.net, libris, AdevarulShop, BookCity, BookDepository.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor