Suna clopotelul. Despre punctualitate

punctualitate

Pentru a descarca fisierul, dati click pe imagine.

Am început ieri să las libere gândurile, şi, cu cât le las mai mult, îmi dau seama că se lovesc de lucruri care nu îmi sunt tocmai pe plac. Azi le voi lăsa un pic pe tărâmul punctualităţii, pentru că tot este prima săptămână de şcoală, şi cei mai mulţi dintre cititorii mei sunt părinţi sau cadre didactice.

Punctualitatea este, după părerea mea, o calitate care se educă, şi care ţine în mare, mare măsură, de gradul de civilizaţie. Îl admirăm toţi pe Carol I, primul nostru rege, dar câţi ştim ceea ce l-a enervat cumplit când a venit în România? Faptul că punctualitatea era o noţiune atât de abstractă încât aproape lipsea cu desăvârşire. A mers până acolo încât le-a făcut cadou oamenilor politici ai vremii ceasuri, poate aşa reuşeau să înţeleagă noţiunea de „întâlnire programată”. Nu mă hazardez să trag de aici concluzia că suntem un popor necivilizat, ci că trebuie să învăţăm că punctualitatea este o dovadă de respect pentru celălalt. Trec de introducere, şi ajung la subiectul principal: punctualitatea la şcoală. Cele mai dure legi de punctualitate le-am primit de la profesori. Ai întârziat, ai absenţă. Tragedia era când începeau să se strângă… Erau scutiţi de această lege colegii care veneau la şcoală cu trenul, şi care, oricât de devreme s-ar fi trezit, nu aveau cum să facă trenul să zboare. Dar dacă în cele mai multe cazuri ei ajungeau în timp util (şi se trezeau la 5, 6 dimineaţa!), noi, cei din oraş, ce scuză aveam? Ne trezeam la 7.15… şi nu aveam „timp”.

Am ajuns la catedră, şi, la rândul meu, aplicam regula. Intram în clasă când suna clopoţelul, şi în mai puţin de două săptămâni nu am mai avut întârziaţi, pentru că au înţeles că absenţa rămâne, iar faptul că e coadă la chioşcul de peste drum nu e problema mea. Apoi am schimbat regula: mai poţi intra în clasă cât timp strig catalogul, după care nu-ţi permit să mă mai deranjezi, nici pe mine, nici pe colegii care vor să fie atenţi. Iar tu rămâi cu absenţă nemotivată. De vreo 4 ani sunt părinte de şcolar, şi, dacă încerc ceva, e să-mi învăţ copiii punctuali.

Merg uneori la şcoală şi mă enervează la culme părinţii care „mai au ceva de discutat cu doamna”, deşi clopoţelul a sunat. Nu mă interesează că n-ai găsit X model de caiet, sau ce idee ţi-a venit ţie azi-noapte pentru serbarea de peste două luni. Tu, părintele acela vorbăreţ, iei 10 minute de matematică din ora copilului meu, şi laşi 20 de copii nesupravegheaţi, pentru că o ţii de vorbă pe doamna pe culoar. Îmi este jenă de fiecare dată când trebuie să o reţin pe doamna în pauză, pentru că acea pauză îi aparţine. Poate vrea să bea o gură de apă, poate vrea să se întindă pe fotoliu în cancelarie, să îndulcească o durere de spate. Poate pur si simplu vrea 3 minute de linişte. Îmi cer scuze de fiecare dată, şi încerc să fiu scurtă. Pentru că încerc să stau în papucii dânsei… Dar câţi încearcă?!

Apoi îmi vin în minte pretenţiile părinţilor. Cum adică să laşi copiii nesupravegheaţi în pauză? Nu, tu eşti acolo pe post de poliţist, pentru că eu, părintele, sunt incapabil să-mi educ copilul să nu se comporte ca-n junglă. Pentru că eu nu l-am învăţat ce înseamnă respectul: să-şi respecte colegii, să se poarte civilizat, să nu distrugă bunurile lui sau ale altora. Respectul se câştigă sau se impune. Iar punctualitatea este o dovadă de respect.

Punctualitatea este însă o calitate solicitantă. În primul rând, trebuie să vrei să ajungi la timp. Apoi trebuie să anticipezi toate piedicile, să reacţionezi şi să corectezi deriva. Dacă ştii că e trafic, pleci mai devreme. Dacă nu se poate rezolva, schimbă mijlocul de transport. Ce-aţi spune dacă, la şcoală, aţi primi de la învăţătoare trei cupoane de întârziere pe semestru? După ce le consumi, nu mai intri la oră decât la pauză? De câte ore petrecute pe culoarul şcolii ar fi nevoie să înveţi să ajungi la timp?

Nu sunt ceas elveţian, mi s-a întâmplat şi mie să deschid ochii şi să constat că telefonul a murit în timpul nopţii şi n-a sunat. Am teleportat copiii la şcoală, cu indicaţii clare, cum să bată la uşă, să ceară scurt scuze şi permisiunea de a intra, şi să deranjeze cât mai puţin când se dezbracă şi îşi scot lucrurile din ghiozdan. Eventual să şi explice doamnei la pauză că a fost un accident. Cu musca pe căciula aşteptam verdictul la prânz… ca să-mi spună că-mi fac prea multe probleme, X şi Y vin mereu pe la şi jumate… Doamna ce zice?! „Nimic!”

Ei bine, dacă nu vă place că în tara asta merge şi aşa, şi ştiţi că de regulă întârziaţi, treziţi-vă mai devreme. Eu sper să existe cât mai multe doamne care să pună piciorul în prag. Undeva există o limită. Trebuie doar s-o trasăm.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale școlii.

14 Comments

    • Lia, abia astept feedback!

      Dupa mine vor fi trei reactii: 1. nu il vor vedea, pentru ca nu intarzie de fel. 2. il vor vedea de cateva ori, si apoi musca de pe caciula isi va face efectul. 3. vor protesta, il vor rupe… si aici sper sa ai argumente.

  1. Multumesc pentru idee! Voi folosi si eu mesajul dvs. Mereu explic parintilor, inca de la prima intalnire in plen, ca timpul lectiilor este al copiilor, nu al parintilor, iar pauzele sunt ale mele. Cu timpul, unii inteleg si respecta regulile, altii…

    • Mihaela, si noua ne-a spus doamna ca pentru discutii exista ziua X, intre orele si orele, cand e la scoala si ne asteapta.
      Parerea mea e ca, daca nu le spunem de prima data ca ideea de ciorchine dimineata la usa nu e in interesul copiilor, nu vor intelege. Dar spus asa, direct, sa priceapa tot poporul.
      Referitor la intarziere… din cate stiu, nu exista nicio prevedere legala care sa ne oblige sa primim la ora un intarziat, si nici sa-i motivam absenta. Asadar, ori ii iau copilului rucsac dintr-acela cu scaunel incorporat 🙂 , ori il aduc mai devreme.

  2. Cand se intampla asa ceva nu e vina parintilor, ci a doamnei care le permite! Scurt! Exista o vorba: „Cand cineva te pacaleste, e vina lui, dar cand te pacaleste si a doua oara, e VINA TA!

  3. Pingback: Punctualitatea – semn al bunei educații | Discipolii mei – inima mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente