Un parinte eficace (epilog)

Astăzi a fost ultima sesiune de curs, şi de dimineaţă, când am ajuns, mi-am dat seama că o să-mi fie dor de Miruna. Deja mă obişnuisem, joia, cu stilul ei de a începe ziua! Miruna este dovada mea că mă pot înşela în privinţa oamenilor, că prima impresie nu este întotdeauna cea corectă. Aşa a fost şi cu ea. Prima impresie este total diferită de impresia pe care mi-am format-o ulterior. Probabil de aceea e bine să mai dai o şansă atunci când ceva n-a ieşit cum trebuie de prima.

Dar să revin la curs. A fost de departe cea mai dureroasă prezentare, pentru mine, ca părinte. Dincolo de toate instrumentele pe care cursul mi le-a oferit în construirea unei relaţii de durată cu o altă persoană, implicit cu copiii mei, mi-a arătat că de fapt conflictele reale, cele care distrug relaţiile între persoane, sunt conflictele de valori. Conflictele de nevoi se rezolvă, fiecare parte îşi identifică nevoile, apoi negociază şi testează soluţii. Un conflict de nevoi, între două persoane care îşi doresc din tot sufletul o soluţie, nu poate rămâne nerezolvat.

Dar un conflict de valori este altceva. Fiecare din noi avem propria fereastră comportamentală, nici mai bună, nici mai rea decât a altora. Doar că este diferită de a lor. Noi acceptăm sau nu anumite lucruri, ne raportăm la ceilalţi, şi ne modificăm – sau nu – comportamentul ori valorile. De câte ori nu vi s-a întâmplat să consideraţi că acest lucru nu îl voi accepta niciodată şi să vă treziţi, după o experienţă mai mult sau mai puţin plăcută, că îl acceptaţi?

Ce este o valoare? Este o convingere sau un ideal care determină comportamentul fiecăruia dintre noi. Valorile fac parte din noi, ne definesc, şi nu poţi concepe viaţa în afara lor. De unde ştii când este un conflict de valori? Este atunci când nu poţi identifica ce nevoi are celălalt. Conflictele de valori sunt periculoase pentru că ele pot distruge definitiv o relaţie. A nu accepta valoare celuilalt înseamnă a nu-l accepta pe el, aşa cum este, aşa cum îl defineşte acea valoare. Un conflict de valori nu se rezolvă spontan, la nervi. Ele trebuie pregătite şi gândite, şi rezolvate în zona „fără probleme”. Pentru că trebuie să fim optimişti, există soluţii şi pentru conflictele de valori.

Cea mai nefericită soluţie, dar din păcate aceea cel mai des folosită este cea a folosirii Puterii, sau a ameninţării cu Puterea. Să dau exemple? E casa mea, eu hotărăsc, eu te-am făcut, eu te omor, eu am trecut prin viaţă şi ştiu, şi mă opresc. Valoarea celui „supus” este anulată, în acest moment el nu mai contează. Reacţia? Luptă, să-şi impună valoarea, dar nu vreau să mă gândesc la pierderi, sau fuge, se ascunde, minte, şi îşi conservă valoarea până va avea putere s-o apere, sau se supune, şi atunci îşi suprimă toate valorile, îşi pierde „eul”.

O soluţie mai optimistă este consultarea. Copilul cere părintelui părerea (se întâmplă atunci când între cei doi există o relaţie bazată pe încredere şi respect reciproc). Ca să poţi fi consultant, trebuie să aştepţi să fii solicitat. Copilul trebuie să aibă încredere că vei rămâne la jumătatea ta de drum, că nu îl vei forţa să-şi parcurgă jumătatea. Trebuie să deţii informaţiile corecte referitoare la problema respectivă, şi nu „din auzite”. Dacă nu le ai, mai bine ceri o păsuire şi te documentezi, mai ales dacă este vorba de droguri, homosexualitate ori BTS. Informaţiile le transmiţi pe toate odată, din perspectiva proprie, atât cele ştiinţifice cât şi experienţele personale relevante. Lucrul cel mai important: trebuie să laşi responsabilitatea deciziei celui care ţi-a solicitat ajutorul. Cel mai important, şi cel mai greu, să accepţi că copilul/persoana dragă poate avea alte valori, poate vedea lucrurile altfel prin fereastra lui comportamentală. Altfel decât tine, nu greşit. După acest moment copilul are nevoie de timp să poată activa liberul arbitru, să poată decide. Rolul consultantului? Trebuie să stea în banca lui, nu trebuie să bată la cap copilul.

Nu stiu ce specie era musca de pe pălăria mea imaginară, dar era imensă. Eu nu am răbdare în această etapă. Eu vreau o decizie, şi o vreau pe loc. Este cumplit pentru mine, dar trebuie să învăţ că ceilalţi au nevoie de timp pentru a lua o hotărâre. Și, oricât doare, şi oricât nu-mi doresc, trebuie să accept că uneori nu vor răspunde aşteptărilor mele.

O altă idee frumoasă a fost cea a adoptării valorilor. De cele mai multe ori părinţii nu acceptă faptul că au investit inutil timp şi resurse în a da copilului o anumită valoare, şi a fost nevoie ca acel model să apară la un străin şi copilul să-l îmbrăţişeze imediat. Ceea ce contează cu adevărat nu este cine pierde şi cine câştigă, mama ori străinul, ci faptul că ne-am dorit ca copilul nostru să-şi însuşească o anumită valoare, şi el şi-a însuşit-o. Cât avem de lucru pentru a trece peste frustrarea de „înfrânt”? Enorm de mult.

Un alt mod de a prelua o valoare este aceea de a avea un model. Dacă nu vrei ca copilul tău să fumeze, atunci nu fuma. Nu vrei să înjure, nu înjura. Nu înseamnă că, dacă tu faci aceste lucruri, el îţi va urma calea, există şi excepţii, dar sunt mari şanse ca el să considere normal un comportament pe care îl vede acceptat astfel. Un exemplu dat la curs a fost cel al lecturii. Plăcerea lecturii se învaţă cu model. Poţi să construieşti biblioteci, poţi să duci copilul la cercuri de lectură, dacă el nu te vede pe tine citind, nu va copia acest model. La fel de periculos este modelul părinţilor singuri, care se sacrifică pe sine în favoarea copilului, îi reproşează acestuia că nu apreciază faptul că pentru el nu s-a implicat într-o nouă relaţie, şi este uimit de răspunsul de cele mai multe ori din sfera dar nu ţi-am cerut eu asta! Nu-i da copilului un model de sacrificiu, dacă nu vrei să ajungă să se sacrifice ca tine. Nimănui nu-i va face plăcere să stea cu cineva frustrat pentru că şi-a ignorat propriile nevoi, iar mai devreme ori mai târziu va pleca. Când ai o nevoie încălcată o spui, nu (te) aştepţi ca cel din faţa ta să o ghicească.

O ultimă modalitate de rezolvare a conflictelor de valori este auto-schimbarea. Renunţi sau îţi adaptezi valorile atunci când consideri că relaţia este mai importantă decât acestea şi merită, sau când constaţi că acea valoare nu mai este valabilă. Omul este capabil să înveţe prin rulare de scenarii posibile, din categoria ce se întâmplă dacă…, şi, dacă constaţi că o anumită valoare direcţionează comportamentele altfel decât îţi doreşti, o adaptezi. Un exemplu este cel al homosexualităţii. 15% din copiii acestei planete se nasc homosexuali. Momentul în care descoperă acest lucru, drama prin care trec până când acceptă ei, apoi acceptaţi sau respinşi de ceilalţi, este dificil pentru oricine. Să presupunem că avem un părinte homofob. Într-o zi copilul lui îşi face curaj şi îi mărturiseşte orientarea lui sexuală. Ce va face părintele cu valoarea pe care o are? Va considera că este copilului lui în orice condiţii, şi îşi va modifica valoarea acceptând şi iubind în continuare copilul, considerând relaţia cu el mai importantă? Sau va considera că nu poate renunţa la valoarea lui, şi va distruge definitiv relaţia cu copilul, alungându-l?

În încheiere, iată tema cu care am plecat la final de curs. Faceţi o listă de valori. Apoi gândiţi-vă de cât timp aveţi nevoie pentru a da acea valoare mai departe copilului. O luna, trei, şase… să presupunem că şase. Înseamnă două valori pe an. Câţi ani avem la dispoziţie cu copiii noştri? 15 să considerăm. Înseamnă 30 de valori pe care le putem da (dar nu vor fi neapărat şi preluate) copiilor noştri. Apoi încearcă ca din cele 30, să renunţi treptat la câte una, să vezi care este ordinea primelor 10. Care sunt cele mai importante 10 lucruri pe care ai vrea ca copilul tău să le ştie. E printre ele faptul că nu salută vecinii? Că nu mănâncă impecabil cu furculiţa şi cuţitul? Ori că are dezordine în dulap, îşi roade unghiile sau nu doarme după-amiaza?

N-am făcut încă exerciţiul. Îmi este dificil să mă gândesc că, dacă este prea greu să accept persoana cu atât de multe valori diferite, pot încheia oricând relaţia. Efortul trebuie să vină din ambele părţi, şi dacă vrei o relaţie cu o persoană, trebuie să investeşti toate resursele în construirea acesteia. Nimic nu merge de la sine.

Sper că nu v-am plictisit, dar cred sincer că dintre multele lucruri pe care le-am făcut anul acesta, cursul oferit de Parentime este de departe unul dintre cele mai utile.

 

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale casei and tagged , , , .

Un comentariu

  1. vad ca ti-a placut mult cu aceasta ocazie. eu trebuie sa recunosc… am fost foarte entuziasmata de prezentare, pentru ca a oferit multe instrumente ca sa rezolvi orice virgula pe care ar putea sa o aseze copilul sau nepriceperea ta, ca parinte. eu sunt fericita ca am participat la curs. parentime mi-a facut cel mai frumos dar al acestui an… (si cum anul este pe sfarsite, nu cred ca va mai fi posibil sa ma bucur de altceva mai frumos).
    si ar trebui sa-ti multumesc si tie pentru ca, datorita tie, am participat la concursul care mi-a dat dreptul sa particip la cursul Parentime despre joc si joaca, pentru ca apoi sa primesc si drum liber spre marele curs.
    multumesc talentelor de nazdravanei si mirunei sau cristinei si lui parentime! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente