Am văzut cartea demult, dar nu mi s-a părut prea interesantă pentru a investi în ea, până la un moment dat când Andrei a nimerit ca surpriză la un ou kinder o roată cu model. Normal că era cea mai simplă variantă posibilă, dar tehnica i-a plăcut, şi m-a întrebat el dacă nu există şi altele. Mi-am amintit atunci de cartea de la Editura Teora, pe care am zărit-o în depozitul de carte. M-am dus până acolo, dar nu mai era. Librăria Teora de la Eminescu s-a închis, că am mers şi acolo. Pe net nu mai era disponibilă în librării, în cele din urmă tot la Teora am dibuit-o, prin depozit.
Andrei a fost foarte încântat de cadou, mai ales că a picat aşa, fără niciun motiv. Mai grea e partea de împărţit cu sora lui, din cauza simţului de proprietate exagerat, dar ne descurcăm. Deocamdată sunt la capitolul încercări, şi nu aş putea să vă arăt creaţiile concrete, doar să vă spun că îi tine ocupaţi. E ceva nou pentru ei, şi încă nu au epuizat variantele de forme şi culori.
Cartea are 56 de pagini color, 6 având explicaţii de folosire şi îmbinare, atât text, cât şi imagini. Restul sunt exerciţii propuse, şi mi-au plăcut foarte mult cele cu continuarea desenului. Sunt şi idei să decorezi plicurile pentru felicitări, şi una care nu-mi trecea prin cap – spirale întinate. Se realizează spiralele cu carioci, apoi se umezesc cu un burete. Rezultă un fel de imagine caleidoscop foarte faină, cel puţin după exemplul oferit. Este un produs Klutz special pentru copii.
O mai puteţi găsi în engleză, şi nu este foarte greu de înţeles, căci textul este puţin şi imaginile explicative suficient de relevante la Book Depository (transport gratuit la orice comanda oriunde in lume).