Printre apariţiile de vara trecută de la editura Casa a fost şi numărul 62 al colecţiei Idei Creative, număr dedicat obiectelor din rafie. Prima reacţie când am primit cartea a fost că nu… eu aşa ceva nu voi reuşi niciodată. Apoi am vrut să încerc, dar nu am avut cu ce. Rafia parcă intrase în pământ, nu găseam nicăieri. M-am dus chiar într-un magazin de articole hobby, unde s-au uitat la mine ca la urs, nu ştiau ce vreau. Culmea e că aveau cartea la vânzare, le-am arătat, şi s-au uitat la mine de parcă am reinventat roata.
Am luat apoi la puricat magazinele de uz casnic, dar nu am găsit fir de rafie în capitală. Culmea e că la mare, căutând cu totul altceva, dau într-un colţ de magazin de un ghem de rafie! 3 lei, şi vânzătoarea nu ştia de ce jubilez. Mă întorc acasă, mă apuc de citit instrucţiunile, şi parcă mă văd iar în faţa andrelelor de tricotat. N-am suportat niciodată acţiunile repetate la infinit. Iar la rafie exact asta trebuie să faci. Am hotărât că nu am un ac cu ureche suficient de mare ca să bag rafia, am pus cartea în bibliotecă, ghemul la cutie şi proiectul pe hold.
Acum vreo două săptămâni i-am cumpărat Irisucăi două seturi hobby, de făcut colier şi brăţară din fetru. ?i cum toate minunile se înşirau pe panglică, în set era inclus un ditai acul, din plastic, cu ureche lată de 1mm şi lungime de 1,5cm. În momentul acela am ştiut că urmează rafia…
Azi mi-am făcut curaj, am recitit instrucţiunile, şi m-am apucat de lucru. Pe la jumătate deja mă uitam la ceas, am pus căştile la telefon şi am început să caut pe cineva cu care să stau de vorbă, că altfel nu cred că mai terminam! Vera, tnks! E drept că opera nu e foarte dichisită, e şi albă, nu ca modelele colorate din carte… dar acum am suport pentru cană! Pornitul a fost uşor, încheiatul mai greu (noroc că nu se vede spatele în poză 🙂 ), dar cu siguranţă la noapte visez 1, 2, 3, 4, 5, 6 răsuciri, o buclă, şi din nou 1, 2, 3, 4, 5, 6 răsuciri, o buclă…
Modelele din carte arată bestial. Normal că eu am ales cel mai simplu lucru de-acolo. Sunt propuse pe lângă suporturile de pahare, cutii pentru bijuterii, suporturi pentru creioane, bomboniere, coşuleţe natur pentru aţe, coşuri mari cu capac, set de coşuri bordo, vaze, ciupercuţe, ouă de Paşte, ornamente pentru Crăciun, fluturaşi.
Dacă aş avea fire colorate, poate aş încerca măcar câteva ouă… dar deocamdată îmi ajunge. Este o reţetă minunată pentru terapie ocupaţională, dar eu am o problemă cu răbdarea, adică e sublimă şi-mi lipseşte cu desăvârşire.
Cartea are 32 pagini la interior, tipărită color pe file groase şi lucioase. O puteţi găsi în Librăria Editurii Casa, ori în librăriile online Libris, Elefant şi eMAG.ro.