Săptămâna trecută am avut parte de o probă cu totul deosebită. În primul rând, am fost bucuroasă să-i "revăd" pe piticii din Stâlpeni, care au revenit din vacanţă. Apoi, ni s-au alăturat foarte mulţi copii talentaţi, şi îmi creşte inima să văd că jocul în sine este de cele mai multe ori mai important decât un premiu. (Ceea ce nu înseamnă că nu vor ma fi din când în când şi premii la aceste etape săptămânale.)
Fructele de toamnă le-au dat multora bătăi de cap, şi nu rareori au fost curăţate de coajă. Îmi aduce aminte de serbarea fratelui meu în clasa întâi, aveau fetiţele probă de îndemânare, de curăţat un cartof. Cea care a terminat prima a prezentat sălii un cubuleţ mic, deşi pornise de la ditai cartoful… Cam aşa şi cu fructele noastre, dar important este ca şi-au dat silinţa, iar data viitoare se vor descurca mai bine.
Au fost şi copii care n-au dat suficientă atenţie cerinţelor, sau au dorit să încerce varianta cealaltă de realizare a temei. Aştept şi eu cu nerăbdare să văd cum vor puncta lucrările. Până atunci, iată creaţiile:
Detaliile etapei întâi | Etapa a doua
- Antrenament pentru evaluarea națională, ciclul primar - 1 mai 2024
- Cum am desenat copaci în Săptămâna Verde - 29 aprilie 2024
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
deci ce talente sun astea k nu sunt de loc sa stiti adica mie miau plakut doar 4 tatea din atatea colaje . dar ele sunt doar pictate !!!!!!
imi pare rau ca va spun in felul asta dar asta e adevarul nu imi place sunt niste facaturyyyyy. PAPA!!!!
Impresiile artistice sunt ale fiecaruia. Nici mie nu-mi place cum scrii tu in limba romana, dar ce pot sa fac? Sa te invat eu sa folosesti cratima? sau ca in DEX nu ezista cuvantul „k”? Si nu mai enumar…
Aceste creatii au fost muncite de copii, nu de artisti, in cadrul unui concurs. Nu ai fost in juriu… ca sa-ti dai atat de radical cu parerea!