Tablou de toamna, colaj din natura

Tablou de toamna

Dintre toate anotimpurile, toamna este singura care a primit atributul de "darnică". Am vrut ca, printr-un tablou, să surprindem puţin toată această abundenţă. Mi-a luat ceva timp, dar eu cred că a meritat. E drept că opera de artă a avut o existenţă efemeră, fructele find repede mâncate, iar legumele au ajuns tocăniţă. Dar cel puţin am avut ocazia, împreună cu copiii, să realizăm un inventar de sezon.

Pe tablou, frunze de stejar şi ghinde, roşcove şi castane, din categoria necomestibile. Nuci şi alune de pădure, sper că au observat diferenţa clară dintre ele. Apoi mere, pere, gutui şi struguri, plus o vânătă şi un ardei. Fructele şi legumele au fost tăiate pe jumătate şi infipte cu scobitori în polistiren. Restul au fost prinse cu bolduri. Mi-aş fi dorit să existe o variantă să-l pot păstra…

De fapt cred că ar fi posibil, dacă ar fi realizat din fructe şi legume false, şi folosit ca decor.

Atelierul de creaţie