Hoinari prin anotimpuri – Toamna, Editura Casa

Hoinăreala noastră nu a început acum, ci înainte de vacanţa mare, când am descoperit prima dată colecţia „Hoinari prin anotimpuri”. Am hoinărit cu întârziere primăvara, am savurat vara, şi am aşteptat cu nerăbdare să continuam aventura. Toamna nu s-a lăsat mult aşteptată.

Dacă aveţi chef de citit, atunci cărţile Susannei Rotraut Berner nu sunt cea mai bună alegere. Dar dacă vreţi să vorbiţi, să vă jucaţi şi să vă amuzaţi, atunci aţi deschis cartea potrivită. Un orăşel animat vă aşteaptă, în cele mai mici detalii, să descoperiţi cum decurg câteva zile obişnuite de toamnă.

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Cartea este complet ilustrată, iar împreună cu un adult copilul învaţă să „citească” în imagini. Nu este o sarcină foarte uşoară, dar exersând, povestea poate prinde contur: festivalul dovleacului, balul strugurilor, parada lampioanelor… Dacă volumele trecute am văzut cum se construia grădiniţa, acum o vedem gata pregătită pentru deschiderea oficială. Personajele pe care le-am cunoscut deja hoinărind prin celelalte anotimpuri sunt prezente şi acum, trebuie doar căutate puţin.

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Cum citim… un sfat îl avem chiar de la autoare, putem să luăm un rol de detectiv şi să-l urmărim pe Riri, papagalul buclucaş, care evadează şi face cunoştinţă cu o pisică. Am încercat şi să urmărim ce se întâmplă cu frunzele prin oraş… căci acum sunt peste tot.

Depănând firul poveştii împreună cu copilul apar de fiecare dată noi şi noi povesti ale personajelor prezentate pe coperta din spate a cărţii. Este încurajată comunicarea, apar întrebări, se caută detalii, şi copilul descoperă relatii între personaje, elemente şi situaţii noi sau deja cunoscute.

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Autoarea se numără printre cei mai cunoscuţi ilustratori ai prezentului. Colecţia – formată din patru volume (cartonate, 16 pagini 26 cm x 34 cm, din carton caşerat, lucios ), câte unul pentru fiecare anotimp – se recomanda copiilor de la 2 ani până la vârsta şcolară, dar şi părinţilor şi bunicilor. Vă recomand şi articolul despre Primăvară şi vară, şi mai ales filmuleţete inserate, în care dna psiholog Adina Botiş
dna logoped Cornelia Ene vorbesc despre utilitatea acestei colecţii.

Info preţ: Editura Casa

În librării: Libris.roElefant.ro

Biblioteca Nazdravanilor

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa Hoinari prin anotimpuri - editura CasaHoinari prin anotimpuri - editura Casa

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Editura Casa, Proiecte de toamnă and tagged , , , , , , , , .

3 Comments

  1. Pingback: Hoinari prin anotimpuri – toamna cu roade bogate | Idei pentru m?mici ?i copii

    • Încercați în librării, sau direct la editură. Din ce știu este la final de serie, este puțin probabil să le găsiți pe toate.
      La târgul de carte din toamnă, la standul editurii, se mai găseau doar două.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente