Fiecare copil merita sa citeasca – doneaza o carte

Am povestit un pic ieri despre "Strada copiilor", aveţi detalii aici dacă aţi ratat articolul. Astăzi am câteva detalii despre una din campaniile care se vor desfăşura în cadrul evenimentului: Fiecare copil merită să citească – donează o carte.

Institutul de Managament si Dezvoltare Durabila (IMDD) sunt cei care vor iniţia această campanie în colaborare cu BCUB şi Fundatia Carol I cu scopul de a colecta cât mai multe cărţi pentru comunităţile şi bibliotecile din cadrul şcolilor sau grădiniţelor defavorizate. Voluntarii institutului şi coordonatorii acestuia au mai organizat campanii de colectare de cărţi, precum „Ai în plus o carte, dă-o mai departe”. Campania se adresează celor care au posibilitatea de a dona o carte deja citită. Cărţile se vor colecta într-o urnă în formă de căsuţă de lemn, instalată pe Strada Copiilor pe toata perioada festivalului.

Am văzut la noi la grădi cât de importantă a fot biblioteca copiilor, chiar şi micuţă. Mulţi dintre copii nu aveau acasă cărţi, iar răsfoirea enciclopediilor la grădi era momentul suprem de satisfacţie. Aşa că, dacă copiii au crescut, şi vreţi să eliberaţi un pic rafturile, aveţi acum ocazia.