Peștera Urșilor – Parcul Național Apuseni

Una dintre cele mai frumoase peșteri de la noi din țară, de care am auzit când eram mică, este Peștera Urșilor. Muntenia este destul de departe de Apuseni, și drumul meu a ajuns acolo rar. Prima dată am ratat, din pricina vremii, să ajung la peșteră. Anul acesta însă, și cu copiii, am zis că trebuie, musai, să o vedem.

Experiențe cu peșteri „comerciale” avem destule – a Muierii, Ialomicioara, a Cetății de la Râșnov… așa că, și aici, nu am setat așteptări prea înalte, de teamă să nu mă indispun cu dezamăgiri. Așadar am făcut față ușor aglomerării din parcare, prețului de 5 lei (se pare că e prețul zonei, pentru „turiști”, că doar au bani în vacanță de cheltuit), așteptării pentru a intra în peșteră… inclusiv prețului pentru adulți (20 lei) și copii (10 lei), deși speram să am reducere ca student… Am plătit și taxa foto – 15 lei, de parcă prețul nu era destul de piperat… Se intră în grupuri relativ mari, și două cel puțin se suprapun în peșteră, dar se așteaptă la intersecție și se dă prioritate primului grup spre ieșire.

Peștera este într-adevăr minunată. Numele de „perla” Parcului Național Apuseni, așa cum apare pe site-ul oficial, este meritat cu prisosință. Este, până acum, poate cea mai frumoasă pe care am văzut-o. Relieful specific, cu formațiuni din abundență, de toate tipurile și dimensiunile, îți ia ochii în fiecare din cele patru săli. Am remarcat faptul că este foarte curată și îngrijită, că, pe lângă ghid, există și personal auxiliar care stă cu ochii pe turiști (preventiv, ca la noi…).

Pestera Ursilor - Parcul Național Apuseni

Dacă se numește „Peștera Urșilor”, turistul trebuie să vadă, încă de la început, oase. Peste 170 de urși au fost blocați în peșteră în urmă cu 10.000 de ani de o alunecare de teren, probabil când hibernau. Ce a urmat… e exercițiu de imaginație.

Pestera Ursilor - Parcul Național Apuseni

La capătul galeriilor vizitabile, un schelet, recuperat din galeriile inferioare, neaccesibile publicului, a fost reconstituit. Specia, care nu mai există azi, atingea 3m lungime. (Știe cineva de ce unii aruncă aici monezi!?)

Dar, la fel ca peste tot, turistul e… turist. Cum să nu iei tu cu degetul o picătură de pe perete/stalagmită? Să nu „simți” tu cum distrugi calcarul încă nedepus… Ajung la concluzia că ar trebui ca, în loc de pasarele, să avem tuneluri de sticlă, ca pe sub apă, să nu mai putem atinge și distruge! Povestea ghidului a fost una foarte antrenantă pentru vizitatori, deși încep să am îndoieli asupra vitezei de formare a stalactitelor… parcă un centimetru cub la 20 de ani e cam mult…

Pestera Ursilor - Parcul Național Apuseni

Pestera Ursilor - Parcul Național Apuseni Pestera Ursilor - Parcul Național Apuseni Pestera Ursilor - Parcul Național Apuseni Pestera Ursilor - Parcul Național Apuseni Pestera Ursilor - Parcul Național Apuseni

Revenind la momentul vizitei în ansamblul său, intrarea e mărginită de tarabe. La vânzare, dihănii de toate dimensiunile, intitulate „urși”, „căprioare”, „veverițe”. Încă din parcare ne-a întâmpinat o fetiță, dacă nu vrem să cumpăram un „ursuleț”. Să fac ce cu el? Să-l folosesc pe post de sperietoare? Sau să-l las să se umple de praf…? Pe lângă ciudățeniile astea (pe care nu înțeleg de ce le-ar cumpăra cineva – dar înțeleg de ce e important să educăm gustul estetic!) găsești toate chinezăriile posibile și imposibile… așa că, dacă știți că aveți copil ce sare repede la „minuni colorate”, stabiliți regulile de dinainte de a coborî din mașină. Dacă tarabele nu m-au deranjat atât de tare, că nu prea ai cum să le mai scoți din peisaj, atitudinea ghidului care vindea repede și el, la ieșire, magneți mici la 5 lei cu poze din peșteră… mi s-a părut prea mult.

Pestera Ursilor - Parcul Național Apuseni

Ultima sală – Galeria Lumânărilor. În mijloc, sus în tavan, o formațiune de culoare arămie, de care ghidul a legat povestea ultimului urs din peșteră, care a încercat să iasă prin tavan și a rămas blocat.

Ah, și o chestie care m-a șocat… pe lângă dulcețuri de toate tipurile, siropuri făcute în casă și cine mai știe ce era prin borcanele de pe tarabe, se vindea și slană. Știți, slana aia ardelenească, de-ai frânge o ceapă în mână și-ai mânca până leșini… dar pusă în pungă, cam la soare, pe caniculă, cu o culoare galben-dubioasă… e ceva ce n-am priceput eu?! Sau era pur și simplu o bombă alimentară, pentru cine o cumpăra…? Sau cine ar cumpăra așa ceva?!

* Acest articol urmează și îndemnul ghidului, acela că, dacă ne-a plăcut, să recomandăm și altora să viziteze peștera. Merită, pe cuvânt, să faceți un mic ocol să o vedeți!

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Nostalgii de vacanta and tagged , , , .

2 Comments

  1. Foarte aproape de Peștera Ursilor este Peștera Meziad o adevărată capodopera a naturii mult mai impresionantă și cu o ghida extraordinara.

    • Din păcate nu am știut 🙁 . Dar ne-au rămas încă destule de văzut în zonă, mai ajungem noi. Mulțumesc pentru sugestie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente