Simte matematica! Expozitie stiintifica pentru copii, Bucuresti, 5-24.11.2013

Ieri, pe o vreme de toamnă incredibil de caldă, am pus pe listă unul din muzeele pe care nu le-am vizitat împreună cu copiii, Muzeul Naţional Tehnic „Dimitrie Leonida”. Am ajuns – biletul de intrare – 4 lei adulţi, 2 lei copii. Normal, ca la orice muzeu românesc, trebuie să mă enervez pentru invenţia numită „taxă foto”. Nu pot să pricep de ce nu se creşte preţul biletului, numai să nu mai văd 27 lei pentru o fotografie. În schimb, 33 lei ghidajul nu mi se pare foarte mult, dar dacă tot îl plătim, poate mergem cu un grup mai mare. Nu de alta, dar oricât mi-am chinuit eu uneori neuronul, făcând apel la noţiunile de fizic mecanică şi electricitate, abia dacă am reuşit să-mi amintesc pentru ce erau fiecare din unităţile de măsură…

Andrei a fost încântat de motoarele auto, normal, BMW, Mercedes, cilindri în linie şi în V, motocicletele de la jumătea secolului trecut, maşinile electrice, locomotivele cu aburi in secţiune, machetele la scară cu mine de cărbuni, sare, sonde petroliere… o plăcere!

Nu înţeleg încă de ce nu există la muzeu o sală permanentă, gen Xperiment, pentru copii. Mie cel puţin mi s-ar părea genial să te duci şi să poţi experimenta diversele noţiuni de electricitate, magnetism şi electromagnetism, fizică mecanică, densitate, şi doamne câte sunt! Recunosc că printre cele mai puţin plictisitoare materii sunt fizica şi chimia. Din păcate pe prima am ratat-o, căci la catedră n-am avut parte de persoane dedicate, şi regret şi acum. A doua… e poveste lungă. Dar mi-a plăcut enorm.

Revenind la subiect, cum poze nu am putut să facem, vă invit să accesaţi site-ul muzeului, care are disponibil aici un tur virtual.

De menţionat că expoziţia din spate nu se vizitează, este în restaurare.

În schimb, o expoziţie interactivă temporară ne-a dat gata, fix la intrare în muzeu, cu intrare gratuită: Simte matematica! Ah, matematica, o altă plăcere imensă pe lista de materii şcolare.

Expoziţia Simte Matematica!, un proiect interactiv organizat de Goethe-Institut în parteneriat cu Muzeul Mathematikum din Giessen, Germania, promovată de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Germania. Prezentată în mai multe ţări din Europa, America şi Asia, expoziţia ajunge la Bucureşti, la Muzeul Naţional Tehnic „Prof.ing. Dimitrie Leonida“, unde va putea fi vizitată în intervalul 5 – 24 noiembrie.

Expoziţia îşi propune o abordare inedită a unei ştiinţe pe care mulţi o consideră prea exactă pentru a mai fi şi distractivă. Vizitatorii vor descoperi practic, prin joc, informaţii utile despre concepte abstracte. Exponatele nu doar că pot fi atinse, dar devin adevărate provocări pentru cei ce vor să-şi pună mintea la încercare: să compună un puzzle, să construiască o replică a podului Da Vinci, să se privească în oglinzi paralele, să redescopere legile simple ale geometriei asamblând diverse forme şi multe altele.

Douăzeci de exponate ingenioase îşi aşteaptă vizitatorii, reprezentînd o selecţie din cele mai populare experimente ale colecţiei Muzeului „Mathematikum“ din Giessen, Germania, primul muzeu interactiv din lume dedicat matematicii. Expoziţia a fost creată acum 10 ani şi s-a bucurat de succes, înregistrând peste 1,5 milioane vizitatori care s-au lăsat fascinaţi de lumea matematicii. Programul expoziţiei este de marţi până duminică, în intervalul 10:30-18:00. Accesul este liber.

Mai jos las imaginile să vorbească despre cât de distractiv a fost. Podul lui DaVinci l-am construit pe 5 module, dar, normal, s-a prăbuşit, poză n-am reuşit să facem. Jocurile cu zaruri ne-au depăşit, la probabilităţi matematice n-am stat niciodată prea bine. În schimb geometria aplicată a fost marea mea plăcere, la fel şi exerciţiile de optică. M-a pus la perete în schimb setul de tangram pentru litera T, unde am cerut ajutor… Uimitor mi s-a părut şi exponatul cu baloane de săpun, cum se aşezau planurile în diverse forme geometrice. Am stat în expoziţie mai bine de o oră, şi dacă foamea, setea, oboseala nu ne veneau de hac, am mai fi stat.

Nu rataţi expoziţia, este minunată, şi merită un drum până în parcul Carol!

Gradina zoologica din Sibiu

Dacă ajungeţi prin Dumbrava Sibiului şi căutaţi un loc plăcut de plimbare, grădina zoologică este una dintre variante, căci îmbină plăcut câteva idei de distracţie cu o plimbare exotică. Parcul este de altfel foarte frumos amenajat pentru vizitatori, căci nu aş putea spune acelaşi lucru despre animale.

Aş vrea să cred că este un zoo în tranziţie spre o variantă modernă, căci găseşti animalele în cuşti mai mari sau mai mici, unele cu habitat, altele de parcă bietele animale erau condamnate ca deţinuţi politici. Până şi dioramele de la Antipa erau mai mari şi mai primitoare decât unele cuşti. Nu de alta, dar ţi se rupe sufletul să vezi un leu stresat într-o cuşcă 2x2m, care comunica printr-o uşă 0,5×0,5m cu o alta incinta, tot 2×2 (cu aproximaţie îngăduitoare). Apoi două berze, murdare şi jerpelite, stăteau sub un con de plasă, cu un diametru la bază de vreo 4m, pe iarbă, pe uscat… la 2m în afara cuştii începea lacul… probabil când plouă au şi ele parte de un pic de nămol, dar cam atât.

Simpatice au fost felinele, tigrii cel puţin se comportau ca Alex, leul din „Madagascar”, cum îndreptam camera începeau să se tăvălească ca pisicuţele şi să pozeze. Leii (cei de pe pajiste) zăceau teminaţi de căldură, dar impunători ca orice familie regală. Urşii erau cam jerpeliţi, dar unul dintre ei şedea în piscină atât de relaxat, că îl invidiam. Cum spunea dresorul lui Fram, e mai uman decât noi. Cam aşa şi Moş Martin.

Lupii dormeau, probabil erau activi noaptea, când îi auzeam de la hotel. Singurii mai activi erau lemurii, trei tare simpatici, care nu reuşeau să convieţuiască prea bine. Doi dintre ei îşi tot căutau liniştea, iar cel de-al treilea nu prea înţelegea unde e locul lui în cuşcă. S-a resemnat într-un colţ cu o bucată de morcov. Babuinii aveau ceva mai multă libertate, dar imensa lor cuşcă era izolată electric. Bieţii de ei, de câte ori s-or fi pârlit, până au învăţat să evite cablurile periculoase ca să-şi strecoare mânuţele prin plasă şi să adune floricele de porumb din afara cuştii, aruncate de altă specie de animale presupus mai evoluate decât ele, dar complet analfabete. Afirmaţia este corectă, căci dacă ar fi ştiut să citească, ar fi buchisit imensele semne din toata grădina: nu vă apropiaţi, nu hrăniţi animalele… sigur floricelele cu unt, ulei, sare, sunt minunate pentru metabolismul animalelor… mai ales la cămile, căci ele îşi pregătesc cu siguranţă în deşert pe nisipul fierbinte câte-o porţie.

Cu alte cuvinte, îmi provoacă greaţă vizitatorii care trebuie musai să facă pe deştepţii şi să ignore aceste reguli de bun simţ. Pe de alta, poate că la intrare ar trebui să se vândă pachete cu hrană pentru animale. Dacă tot vrei să te bage în seamă un mamifer, măcar să-i poţi oferi hrana potrivită.

Grădina este pregătită şi ca loc de relaxare. O terasă, lângă cuştile căprioarelor, cu preţuri decente la bere, un lac (cu prea multă verdeaţă pentru gustul meu) cu hidrobicilete, cred că 12lei/ora, dar nu sunt sigură, şi băncuţe cât cuprinde, mai izolate sau nu, după gustul fiecăruia.

Programul de vizitare este 9:30-19:30, dar era specificat pentru luna august. N-ar fi rău să verificaţi înainte să mergeţi, la telefon 0269.252.996. Biletele au preţuri de demult, 3 lei pentru adulţi, 2 lei pentru elevi, studenţi, pensionari (pe baza cuponului de pensie), dar se acceptă şi plata cu cardul. Persoanele cu handicap şi copiii în cărucioare pot intra gratuit. Nu există taxă foto.

Edit, 2014

Am găsit grădina aproape la fel. Berzele erau la fel de triste, fără apă, fără un pic de stuf. Lupii nu i-am zărit, nici nu i-am auzit. Leul şi leoaica au avut probabil discuţii referitoare la viaţa de cuplu, şi acum locuiesc separat. Ea în vechea cuşcă, în timp ce el şi-a luat cuşcă nouă, mult mai faină… Căpriţele erau mai puţine, iar lemurienii mai erau doar doi, în pavilionul nou pentru reptile şi păsări.

În schimb deliciul vizitei l-a reprezentat Mai, puiul de jaguar, care împarte acum o cuşcă mică cu Maia, o căţeluşă tare drăguţă. Are trei luni, s-a născut în captivitate, aici, la Sibiu, şi este minunat! A crescut împreună cu Maia, şi îngrijitorul spera să rămână aşa.

Edit, 2015

Cum am ajuns – din nou, la Sibiu, am mers fuguța la zoo, să vedem dacă Mai și Maia au supraviețuit. Am fost în extaz să vedem că încă conviețuiesc, în formă maximă. În schimb grădina este în schimbare, babuinii s-au mutat în față, au și un pui, au apărut pereți de lemn și sticlă, în schimb au dispărut cămilele și antilopele, nici cerbul nu l-am zărit. Sunt doi reni noi, berzele în aceeași stare de depresie, leii și tigri – la fel de spectaculoși.

In vizita la Muzeul Municipiului Bucuresti

Am crescut într-un mic orăşel de provincie, şi îmi amintesc că am început studiul istoriei cu puţină culoare locală. Orăşelul era situat lângă unul dintre cele mai cunoscute situri arheologice ale culturii Gumelniţa, iar noi eram cumva mândri de micuţul nostru muzeu din localitate. Dacă îl priveşti din exterior, este o vilă cu etaj, un pic mai mare decât casele normale din jur, dar în interior ai suficiente săli cât să te ţină ocupat ceva vreme. Când m-am mutat în Bucureşti a durat până să mă simt acasă. Nici acum nu-mi găsesc locul, tot venetic pe aceste plaiuri sunt… dar copiii mei sunt bucureşteni, şi, pentru ei, trebuie să descopăr farmecul acestui oraş, atât cât mai găsesc.

Muzeul Municipiului Bucureşti ne-a atras atenţia de foarte multe ori. Îmi e şi ruşine să mă gândesc că patru ani am luat troleul de vis-a-vis, dar nu am intrat să-l vizitez. (Aceiaşi patru ani am trecut şi pe lângă Foişorul de Foc, şi am ajuns tot acum să îl vizitez.) Noaptea muzeelor ne-a prins în centru, şi am fi intrat atunci dacă nu era o coadă infernală… Azi m-am bucurat că nu am făcut-o, căci în aglomeraţie nu am fi înţeles nimic.

Am vrut în primul rând să văd pe dinăuntru palatul şuţu. Cel puţin din acest punct de vedere vizita a fost un succes. În rest, personal sunt dezamăgită. Sălile expoziţiei permanente reprezintă aproximativ o treime din etaj, şi atât se vizitează. Obiectele expuse par mai mult o coleţie temporară, itinerantă, decât un mod de a călători în timp prin istoria locală, de a învăţa „altfel”. Am simţit imediat lipsa ghidului (6 lei/vizitator), deoarece obiectele prezentate în muzeu au ataşată minima descriere necesară. Doamne fereşte să completezi descrierile, să faci o expoziţie pentru public, nu pentru profesionişti… să scrii un paragraf descriptiv despre exponat. Adaug la aceasta traseul de vizitare, total „sucit”. Începe – logic, cu epoca pietrei, epoca metalelor (are în centru superba zeiţă de la Vidra, vasul antropomorfic din cultura Gumelniţa), aterizezi într-o sală dedicată epocii moderne, moment în care nu ştii dacă să o iei la stânga sau la dreapta… dacă o iei la stânga, firul se continuă oarecum, cu administraţia bucureşteană, mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De fapt… trebuie să sari această sală, să intri în cea dedicată evului mediu, unde găseşti câteva exponate interesante.

Eu am rămas la sabia lui Constantin Brâncoveanul, ocazie cu care am văzut că-şi mai amintesc copiii ceva din vizita la Mogoşoaia, apoi la prima atestare documentară a numelui oraşului Bucureşti, în cancelaria domnitorului Vlad Tepes, la 20 septembrie 1459. Iris s-a oprit la un veşmânt de domniţă, din catifea, dar şi mai interesanţi erau papucii cu toc… şi de fapt percepuţi de picior ca fără. Deşi păreau cu 15cm mai înalte, domniţele medievale nu-şi distrugeau picioarele aşa cum fac „domniţele” de azi. Am găsit şi balanţe mobile şi cântare pentru verificarea monedelor, strămoşii lămpilor UV de la bancă. Am lămurit şi de ce monedele aveau găuri, şi cum arătau „puşculiţele” acum 200 de ani. Total rupt de această sală medievală este salonul roşu, vizibil după cordon, un exemplu de interior de secol XIX (interesant, mai ales prin manechinele cu costume de epocă, dar fără legătură cu sala precedentă).

Cum spuneam, noi am mers iniţial la stânga, către epoca modernă. Primul exponat la care s-a oprit Andrei a fost o bârnă din podul Mogoşoaiei. Normal, fără nicio explicaţie pe etichetă… i-am explicat cum se „asfaltau” străzile pe vremuri, când noroaiele inundau străzile, şi canalizarea era încă un vis. Alături era un exemplu de pavaj din lemn, care mi-a susţinut explicaţia. Privind cât erau de inegali buturii… mă gândesc cu groază cum ar fi o trăsură fără arcuri pe acele străzi… Am trecut mai departe, încercând să citesc cât mai mult din documentele expuse. Cel mai amunzant pentru timpul în care trăim a fost un bilet de avertisment către un cetăţean care risipea apa, deoarece cişmeaua din curte avea robinetul defect. Oare nu putem reînvia un pic administraţia bucureşteană?? Sau ar muri repede, istoviţi în lupta cu gunoaiele, câinii, risipa…?

Vă recomand să mergeţi să vedeţi muzeul. Este totuşi un colţ de istorie locală ce merită cunoscut. Dar neapărat să citiţi înainte prezentările de pe site-ul muzeului municipiului Bucureşti, dacă vă ţin nervii, căci nu înţeleg din ce motiv site-ul este scris cu majuscule (poate muzeografii responsabili nu au aflat că online acest lucru înseamnă a urla), şi se citeşte destul de greu. Apoi, navigarea este dificilă, îţi trebuie ceva răbdare să parcurgi întreg textul. Facem abstracţie şi de muzică… Sunt rea, şi recunosc, dar am fost furioasă după ce am ieşit din muzeu şi mi-am luat teme pentru acasă, cum ar fi descifrarea decretului de la 12 iulie 1848. Normal, în vitrină sub document scrie data, căci orice român e capabil să citească literele slavone, doar toţi am făcut rusă la şcoală… Am uitat mult din lecţiile de paleografie din facultate, am reuşit să citesc antetul documentului… „Dreptate-fratie. În numele poporului roman, guvernul provizoriu… şi este semnat de Neofit, mitropolit al Ungrovlahiei, Ctin Golescu, N. Bălcescu, Chr. Tell, I. Eliade, I.C. Bratianu, C.A. Rosetti, la Bucureşti. Abia aştept să văd despre ce e vorba, căci nu imi amintesc de niciun document al revoluţiei de la această dată… şi nici nu-l găsesc.

Ca să merg cu critica până la capăt, pe site-ul muzeului nu scrie, lângă preţul biletelor (6 lei adulţi, 3 lei copii/elevi/pensionari), şi faptul că exist taxă foto, în valoare de 15 lei. Am plătit biletele, am urcat la etaj, am întrebat pe unul din supraveghetori daca se pot face poze, da, dar fără blitz (pentru cei care încă nu înţelegeţi această cerinţă de bun simţ, nu este pusă pentru a frustra vizitatorii prin calitatea slabă a pozelor obţinute, ci pentru a proteja exponatele de flashul de lumină şi căldură puternică ce le degradează rapid). La ieşire, când mă îndrept din nou către taraba cu bilete, în căutarea unor cărţi poştale cu clădirile demolate, aflu pe un ton agresiv că există taxă foto, că e acolo în specificat într-un afiş ascuns după alte rânduri de ilustrate… Am replicat că am cerut lămuriri sus, la supraveghetori… păi nu ştiu fetele! Atunci, ma întreb şi eu, care este rolul supraveghetorilor de sală? Dacă nu pot verifica nici măcar atâta lucru? Ok, să nu atingem exponatele, lucru pe care oricine trebuie să-l ştie (e din cerinţele de bun simţ menţionate mai sus). Dar, dacă îmi stângeam camera înainte de a coborî, nu mă întreba nimeni de sănătate, nu?

Acestea fiind spuse, vă las în compania pozelor, unele mai bune, altele mai puţin.

Tavanul din holul mare

Carte de alegător

La secția de vot

Sabia lui Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714), având încrustată pe lamă stema orașului București și următoarea inscripție în limba greacă: „Tu, împărate neînvins, cuvânt al lui Dumnezeu, stăpâne atotștiitorule, dă cununa izbânzii asupra potrivnicilor, Voievodului și credinciosului Domn Constantin, precum ai dat-o altădată împăratului Constantin cel Mare”

Buletin de familie

Monumentul Eroilor Pompieri (azi în fața hotelului Mariott)

Bilet de vaccinare și seringă cu două ace, sec. XIX

Aviz din partea Serviciului Apelor pentru închiderea robinetului la adresa specificată, dacă nu se oprește risipa

Bec -secolul XIX

Iluminat public în București

Cutie de medicamente – secolul XIX

Cutie de la Casa Capșa

Regulamentul Organic. 1832

Decretul din 12 iulie 1848 al guvernului provizoriu către bucureșteni

Venus și Apolo, statuete romane, Lacul Tei, sec III îCh

Zeița de la Vidra – cultura Gumelnița, neolitic

Muzeul Bucureștilor – oglinda din holul de la intrare

Alte aventuri

Noaptea muzeelor la Bucuresti

După prima mea experienţă cu Noaptea muzeelor mi-am promis solemn că sub nicio formă nu voi repeta aventura… un muzeu nu se vede aşa. Le prefer goale, sau cu vizitatori ici-colo, să ai timp să citeşti, să întrebi, să studiezi, să faci poze… nu… nebunia asta nu e pentru mine, nu mi se potriveşte deloc. Până anul acesta m-am ţinut de promisiune, şi am ignorat evenimentul.

Dar acum am văzut că totuşi am o portiţă de scăpare pentru a bifa totuşi noaptea muzeelor, şi în acelaşi timp să nu am parte de ea. Am selectat din listă câteva atracţii pentru copii, şi am mers seara, înainte să înceapă nebunia din oraş.

Am început de la ora 6, la Muzeul Naţional de Istorie, unde aveau un atelier pentru copii, în cadrul căruia urmau să coloreze planşe de pe columna lui Traian, de la ridicarea căruia se împlinesc 1900 de ani. Ideea mi s-a părut minunată, mai ales că am vizitat de curând Lapidariumul, şi erau în temă copiii. Ca o paranteză, nu am intrat în muzeu, se vizita doar tezaurul şi Lapidariumul, iar expoziţia Comorile Chinei era închisă. Mi se pare normal, la cât de specială e, nu s-ar fi riscat cu puhoiul de vizitatori. Revenind la atelier, programul anunţat, pe ore, nu a fost respectat, copiii intrau pe măsură ce se elibera un loc. Planşele erau interesante, dar mare păcat că nu au printat, color, planşe cu uniformele romanilor, dacilor, să ştie şi copiii ce colorează. Ai mei au fost dezamăgiţi că nu au avut planşa cu trecerea podului de la Drobeta… Iris a avut celebra cavalerie sarmată, am stat să-i explic cum era costumul de zale, cu vecinii implicaţi în război, şi de ce au câştigat totuşi romanii războiul. I-am povestit că iniţial columna a fost pictată, şi că e mare păcat că nu s-au păstrat culorile, să ştim mai multe detalii… Tot pe planşa ei a avut şi o trupă de daci, cu stindardul tradiţional. Faptul că a văzut detaliile şi l-a colorat înainte, a ajutat-o să termine proiectul cu draco, steagul dacilor, pe care l-a decupat din carton după ce l-a desenat cu ajutorul unui şablon. Mi-a părut rău că nu li s-a spus acolo nimic despre el, dar i-am povestit eu, că era cap de lup, cu corp de balaur, că prăjina se înfigea în cap, nu cum am văzut steguleţele plecând de-acolo, pe la jumătate, că corpul era din pânză probabil verde… deci nu prea mergea din carton roz… Iniţiativa însă a fost frumoasă, aşa că sper că va continua.

De aici ne-am dus la Arhivele Naţionale, unde este deschisă expoziţia Copilărie regală. Pe jos până acolo am trecut în revistă familia regală a României, cine cu cine a fost căsătorit, de când a domnit, cam ce s-a întâmplat. Am început cu un colaj de filmuleţe din colecţia A.N.F., cu fragmente din viaţa publică sau de familie în care apăreau copiii. Fragmentul cu vizita la Constanţa a familiei ţarului cred că a dezamăgit-o pe Iris, se aştepta la mai mult de la rochiile unor prinţese adevărate, că doar erau surorile Anastasiei. Expoziţia conţine reproducerile unor fotografii cu copiii, inclusiv principesa Mărioara, fiica lui Carol I. Sunt de asemenea şi acte în original, certificate de naştere, de botez, chiar certificatul de deces al principelui Mircea, fiul reginei Maria (căci despre tată nu poate spune nimeni…). Am descoperit cataloage şcolare, ori jurnalele reginei Maria, în limba engleză, cu colaje de fotografii la interior.

Al treilea punct a fost muzeul Antipa, dar nu pentru expoziţia permanentă ori pentru Human body, unde erau cozi de cel puţin două ore de aşteptare… ci pentru demonstraţiile cu insecte şi lilieci care aveau loc în curtea din spatele muzeului, şi despre care din fericire nu ştia prea multă lume. La insecte a mers binişor. Am ajuns când montau ecranul alb şi becul cu lumină lăptoasă pentru a aduna insectele. Ne-a explicat că, în natură, experiementul acesta are rezultate în cel mult 5-10 minute, dar că în mijlocul oraşului, lângă becurile de la muzeu, şi cu atâta gălăgie, nici insectele nu au linişte. Au apărut totuşi doi mai rari, una chiar un dăunător care le dă de furcă celor care se ocupă de parcurile din Bucureşti. De prins gâzele s-a ocupat profesorul Mihai Stănescu, care lucrează cu Antipa de aprox. 25 de ani, dacă am reţinut corect, şi a colectat o bună parte din colecţia de lepidoptere de jumătate de milion de exemplare a muzeului. N-am prea înţeles ce erau trihopterele, decât că au prins şi un exemplar, şi este înrudit cu cele care le captau lor atenţia.

Pentru prinderea insectelor foloseau borcane alungite, pregătite cu vată pe fund, şi pe capac sudat un arc, pe care se înfăşura un alt tampon îmbibat în cloroform. Cloroformul… iniţial le ameţeşte, apoi le ucide. Profesorul mi-a plăcut, prin entuziasmul pe care ochii săi îl arătau la fiecare gâză, prin vesta lui cu multe multe buzunăraşe, pline de tot felul de lucruri utile pe teren. Simultan cu gâzele am avut parte de lilieci… adică nu i-am văzut, deşi recunosc că am pornit cu ideea că au cumva un aparat care îi atrage şi îi vedem :). Nu, aparatul minune era unul cu care îi auzi. Cu cât păcănitul este mai des, înseamnă că liliacul se orientează sau caută prada, căci emite mai multe impulsuri. În funcţie de frecvenţă pe care se recepţionează semnalul, poţi identifica şi specia de liliac. Despre lilieci ne-a povestit doamna Ana Maria Diaconescu, şi am recepţionat două frecvenţe: 58 şi 35 kHz. N-am reuşit să reţin însă ce specii a spus că sunt…

Cam dezamăgiţi că n-am văzut lilieci, am luat ultimul metrou spre casă, în timp ce Bucureştiul curgea valuri-valuri către muzee… care sunt tot acolo şi în celelalte zile ale anului… numai că nu le vede nimeni.

Voi aţi fost?

Comorile Chinei – o expozitie exotica. Impresii

Cum să ratăm Comorile Chinei, expoziţia deschisă la Bucureşti, la sfârşitul lunii aprilie? Mi-am dorit enorm să merg încă de când am văzut primul comunicat. Copiii erau însă în vacanţă… i-am aşteptat şi pe ei, mai ales că Andrei nu era chiar neştiutor când veni vorba de armata de teracotă. Am avut grijă să înţeleagă de la început că nu vom vedea decât patru soldaţi şi un cal din totalitatea celor peste 7000 de piese care alcătuiesc uluitoarea descoperire arheologică din mausoleului Qui Shi Huang, din provincia Shaanxi. Trebuie menţionat că săpăturile sunt încă în desfăşurare, în expoziţie aflându-se una din piesele descoperite în 2010.

Aşadar ne-am pregătit ca de expediţie, ţinând cont de sfaturile şi recomandările pe care le-am inclus deja în primul articol dedicat expoziţiei. Le spusesem copiilor de controlul de la intrare, şi s-au amuzat copios observatorii de-acolo când au auzit-o pe Irisuca exclamând că aici e ca la aeroport!! Apa şi bagajele le-am lăsat la vestiar, am intrat lejer, doar cu aparatul foto, şi ne-am pregătit pentru o incursiune rapidă, cu salturi de mii de ani între diversele epoci ale istoriei Chinei.

Este greu să cuprinzi totuşi, într-o expoziţie atât de mică, mii de ani de istorie şi civilizaţie extraordinară. Piesele aduse sunt pur şi simplu repere de timp pe axa cronologică, pentru a încadra exponatele centrale – cei patru soldaţi de teracotă. Calul – aşa cum am aflat din detalii, era un cal de tracţiune, nu unul de cavalerie. Soldaţii – un arcaş, un vizitiu, un infanterist şi un general, ne-au uimit prin forţa detaliilor şi expresivitatea feţei. Probabil că, pictaţi, ar fi părut reali. Nicio imagine nu se compară cu impresia pe care o ai stând faţă în faţă cu aceşti martori ai trecutului.

Trecând în revistă celelalte exponate, am observat calitatea culorilor folosite, care au rezistat miilor de ani ce le-au acoperit. De asemenea, portelanul şi emailul, în culori uimitoare, au atras privirile Irisucăi. Vrea şi ea unele, exact la fel. Pe acelea dacă se poate. 🙂 Am ajuns mai repede decât ne-am fi aşteptat în epoca modernă… pentru a face apoi un salt în timp şi spaţiu, în zona carpato-danubiano-pontică, şi a vedea interacţiunile pe care acest spaţiu le-a avut cu lumea chineză, inclusiv prin lucrarea lui Nicolae Milescu Spatarul, Descrierea Chinei.

Cea mai amuzantă piesă din expoziţie a fost pentru copii „perna”. Erau de fapt două, a doua – mult mai mare, mai frumoasă, cu o poezie pictată, am uitat s-o fotografiez. De ce amuzantă…? Pentru că s-au gândit că probabil copiii chinezi din acea perioadă habar nu au ce distractivă este o bătaie cu perne… Legat strict de statuile de teracotă, le-au considerat mici. Înălţimea chinezilor în antichitate este de aprox. 1,70m, iar a cailor de 1,5m. Nu ştiu de ce, probabil se aşteptau să aibă de-a face cu nişte vikingi.

Nu am cuvinte pentru a descrie mai mult decât o vor face imaginile de mai jos. Am adăugat la fiecare poză câteva detalii, pentru a vă putea orienta în album. Lipsesc aproximativ 10-15 piese din expoziţie, farmecul special a distras atenţia de la partea de documentare ilustrată. Dacă imaginile se deschid separat, şi nu album cu detalii, reîncărcaţi complet pagina articolului, pentru a avea săgeţi de navigare sub imagini si a putea vedea textul.

Călătorie plăcută!

$Pagina in limba greaca din lucrarea \"Descrierea Chinei\", apartinand lui Nicolae Milescu-Spatarul.$

Pagina in limba greaca din lucrarea „Descrierea Chinei”, apartinand lui Nicolae Milescu-Spatarul.

Vas ceramic cu decor in retea. 3300-2050 i.Ch. Decor cu boabe de cereale, cultura Majiayao, valea Fluviului Galben

$Vas ceramic cu decorat cu patru volute meandrice. 3300-2050 i.Ch. In interior este redata ideograma \"mi\", adica \"orez\", cultura Majiayao, valea Fluviului Galben$

Vas ceramic cu decorat cu patru volute meandrice. 3300-2050 i.Ch. In interior este redata ideograma „mi”, adica „orez”, cultura Majiayao, valea Fluviului Galben

Jia din bronz. Vas antic pentru vin Perioada tarzie a dinastiei Shang. Sec XIII-1046 i.Ch.

Zhi de bronz. Vas antic pentru vin, decorat cu ochi de animal. Principalele decoratii sunt ochi de tigru si trasnete pe picior. Perioada tarzie a dinastiei Shang. Sec XIII-1046 i.Ch.

Gu de bronz. Vas antic pentru vin, cu destinatie rituala. Are gravata o ideograma. Perioada tarzie a dinastiei Shang. Sec XIII-1046 i.Ch.

Vas de bronz decorat cu chipuri de animal. Vas pentru vin cu destinatie rituala. Perioada de mijloc a dinastiei Shang, XIV-XIII i.Ch.

Vas de bronz decorat cu chipuri de animale. Vas pentru vin cu destinatie rituala. Manerele sunt in forma de elefant, devenit motivul decorativ al dinastiei Shang. Este datat in perioada tarzie a dinastiei Zhu (IX-771 i.Ch.)

$Dui de bronz - tip de vas antic pentru gatit, decorat cu motivul norului triunghiular, realizat in bronz rosu si argint. Sfarsitul perioadei \"statelor combatante\" - sec. IV - 221 i.Ch. BO de bronz decorat cu dragoni incolaciti - un tip de clopot antic. Sfarsitul perioadei \"Primaverii si Toamnei\", sec VI-476 i.Ch.$

Dui de bronz – tip de vas antic pentru gatit, decorat cu motivul norului triunghiular, realizat in bronz rosu si argint. Sfarsitul perioadei „statelor combatante” – sec. IV – 221 i.Ch. BO de bronz decorat cu dragoni incolaciti – un tip de clopot antic. Sfarsitul perioadei „Primaverii si Toamnei”, sec VI-476 i.Ch.

$Platou de bronz decorat cu motivul pestelui si testoasei. Platoul se folosea pentru ablutiune. In centru sunt gravate 10 ideograme. Inceputul perioadei \"Primaverii si Toamnei\", 770-mij. sec VII i.Ch.$

Platou de bronz decorat cu motivul pestelui si testoasei. Platoul se folosea pentru ablutiune. In centru sunt gravate 10 ideograme. Inceputul perioadei „Primaverii si Toamnei”, 770-mij. sec VII i.Ch.

Lance din bronz – folosita pentru a agata, a lovi si a strapunge. Sulita din bronz- este inscriptionata, cand si de cine a fost facuta, si inseriata. Dinastia Qin, 221-206 i.Ch.

Figurina din ceramica colorata Dinastia Han – 206 i.Ch. – 220 d.Ch. Obiect funerar.

Statueta reprezentand un muzician in genunchi Dinastia Han – 206 i.Ch. – 220 d.Ch. Obiect funerar din argila cenusie pictata.

Vaca din ceramica pictata Dinastia Han – 206 i.Ch. – 220 d.Ch. Obiect funerar din argila cenusie. Coada si coarnele au fost din lemn.

Gaina si cocos din ceramica pictata Dinastia Han – 206 i.Ch. – 220 d.Ch. Obiect funerar din argila cenusie. Simbolizeaza nivelul ridicat al cresterii animalelor.

Accesorii pentru care si harnasament din bronz aurit Dinastia Han – 206 i.Ch. – 220 d.Ch.

Cal de tractiune Dinastia Qin 221-206 i.Ch.

Statuie de teracota reprezentand un soltat ingenunchiat. Dinastia Qin 221-206 i.Ch. Arcas in pozitie de tragere standard.

Statuie de teracota reprezentand un vizitiu militar Dinastia Qin 221-206 i.Ch.

Statuie de teracota reprezentand un razboinic in armura Dinastia Qin 221-206 i.Ch. Razboinici utilizati in partea frontala a armatei, pentru lupta corp la corp.

Statuie de teracota reprezentand un general in armura Ofiterul cu rangul cel mai inalt descoperit in armata de teracota. Este infatisat tinand cu ambele maini o sabie. Dinastia Qin 221-206 i.Ch.

Statuie de piatra infatisandul pe Buddha ~550 d.Ch.

Cupa pentru vin si bol pentru alimente, din argint, realizate cu o forma incipienta de strung.

Vas de bronz decorat cu chipuri umane si cap in forma pasarii Phoenix. Obiect funerar buddhist, cu maner in forma de dragon. Dinastia Tang (618-907)

Perna din ceramica tricolora. Dinastia Tang (618-907), decorata cu chipuri de animale. Ceramica tricolora este cunoscuta prin tehnica de aplicare a smaltului de diferite culori.

$Barbat care canta la sheng - instrument antic de tipul unui cimpoi din trestie. Perioada celor \"Cinci dinastii si zece regate\", 907-960. Este unul din cei 28 de muzicieni cantand, parte a unui basorelief pictat ce decora un mormant din dinastia Tang.$

Barbat care canta la sheng – instrument antic de tipul unui cimpoi din trestie. Perioada celor „Cinci dinastii si zece regate”, 907-960. Este unul din cei 28 de muzicieni cantand, parte a unui basorelief pictat ce decora un mormant din dinastia Tang.

$Barbat care canta la harpa. Perioada celor \"Cinci dinastii si zece regate\", 907-960. Este unul din cei 28 de muzicieni cantand, parte a unui basorelief pictat ce decora un mormant din dinastia Tang.$

Barbat care canta la harpa. Perioada celor „Cinci dinastii si zece regate”, 907-960. Este unul din cei 28 de muzicieni cantand, parte a unui basorelief pictat ce decora un mormant din dinastia Tang.

$Barbat care canta la toba. Perioada celor \"Cinci dinastii si zece regate\", 907-960. Este unul din cei 28 de muzicieni cantand, parte a unui basorelief pictat ce decora un mormant din dinastia Tang.$

Barbat care canta la toba. Perioada celor „Cinci dinastii si zece regate”, 907-960. Este unul din cei 28 de muzicieni cantand, parte a unui basorelief pictat ce decora un mormant din dinastia Tang.

$Femeie care canta la flaut. Perioada celor \"Cinci dinastii si zece regate\", 907-960. Este unul din cei 28 de muzicieni cantand, parte a unui basorelief pictat ce decora un mormant din dinastia Tang.$

Femeie care canta la flaut. Perioada celor „Cinci dinastii si zece regate”, 907-960. Este unul din cei 28 de muzicieni cantand, parte a unui basorelief pictat ce decora un mormant din dinastia Tang.

Oglinda de bronz decorata cu un animal de bun augur si struguri Dinastia Tang, 618-907

Figurina ceramica pictata infatisand un strain. Obiect funerar reprezentand un indo-european. Dinastia Tang, 618-907

Pandantiv de jad alb infatisand un strain. Obiect decorativ purtat la talie in timpul ritualurilor doar de imparati, oficiali de rang inalt sau generali. Dinastia Tang, 618-907

Figurina ceramica pictata infatisand un strain calare. Dinastia Tang, 618-907

Vas hexagonal smaltuit albastru – centrul Jun. Face parte din colectia de la curtea dinastiei Quing. Dinastia Song 960-1271.

Vas din portelan cu motiv floral Dinastia Yuan – 1271-1368

Vas din portelan alb-albastrui smaltuit, cu motive de lotus. Dinastia Ming 1426-1435

Tub de jad pentru esente decorat cu dragon si motive florale. Dinastia Ming 1368-1644

Recipient de jad verde pentru apa necesara placutelor de cerneala, infatisand o pasare Phoenix ciugulind un bujor. Dinastia Quing 1644-1911

Receptacul floral din jad cu dragon si corp in forma de peste. Obiect decorativ de interior, simbolizand succesul in cariera unui oficial. Dinastia Quing 1644-1911

Vas smaltuit in forma de lastari de bambus decorat cu frunze de bambus. Recipient pentru ceai. Dinastia Quing 1644-1911

Vas de portelan decorat cu lotusi si motive impletite. Ceramica daruita de curtea imperiala calugarilor tibetani. Vasul pastra iarba folosita in scop ritual. Dinastia Quing 1644-1911

Ceas imperial de masa cu suport din bronz aurit pentru palarii Dinastia Quing 1644-1911

Paravan de masa din lemn de santal cu incrustatii de email la baza. Infatiseaza camdpuri de orez si case traditionale din China. Dinastia Quing 1644-1911

Monede descoperite la Isaccea, Dobrogea, iesite dintr-un atelier al Hoardei de Aur.

Preluarea imaginilor folosite în acest articol nu este permisă. Multumesc pentru înţelegere.

Fluturi tropicali – expozițtie de fluturi vii la muzeul Antipa

Am aflat săptămâna trecută despre expoziţia de fluturi tropicali de la Antipa, şi am aşteptat cu nerăbdare să treacă zilele libere de sărbători să putem merge să vedem şi noi micile minuni zburătoare.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” declară deschis „sezonul estival” cultural, dezvăluind publicului primele evenimente pregătite pentru vara acestui an. Începând cu 1 Mai, vizitatorii sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia temporară „Fluturi tropicali vii”, organizată în colaborare cu „Casa Fluturilor” şi Societatea de geografie Vulticulus.

Vizitatorii vor avea posibilitatea de a vedea peste 30 de specii de fluturi exotici, zburând liber, în sera special amenajată în grădina Muzeului „Antipa”, dar pot avea şi ocazia de a fi martori la „naşterea” unui fluture care-şi părăseşte învelişul de nimfă. În expoziţie, insectele vii sunt prezentate şi prin texte de informare cu privire la denumirea speciei, ţările de origine, preferinţele biologice şi ecologice etc.

Căutate cu atenţie, în expoziţia de fluturi exotici vii, vor putea fi descoperite pontele (ouăle), larvele şi adulţii speciilor prezentate. Publicul se poate bucura de frumuseţea şi graţia acestor insecte în intervalul 1 mai – 31 iulie, 2013, perioadă în care expoziţia va rămâne deschisă în grădina Muzeului „Antipa”.

Preţurile biletelor sunt de 10 ron/copil/student şi 12 ron/adult/pensionar.

Acesta e comunicatul oficial, de pe site-ul muzeului Antipa. Este şi ceea ce le-am povestit copiilor înainte de expoziţie, pentru a-i convinge să mergem. Prima impresie a fost de milioane, cum am intrat în sera improvizată, zburau în jurul nostru fluturi cu aripi mari, de vreo 10x10cm, de un albastru minunat. M-am simţit eu precum Clara, când Heidi i-a deschis în cameră coşul cu fluturi… Apoi am început să-i căutăm. Am găsit destui. Cei mari erau uşor de observat, mai greu a fost până i-am dibuit pe cei mici… şi, oricât am încercat, nu am reuşit să găsim toate speciile prezentate pe panouri. Andrei îşi dorea mult să vadă fluturele zebră, îl ştia dintr-un joc, dar nu era… Apoi am vrut să aprofundăm, să vedem crisalidele… ei bine, nu poţi vedea cum se naşte un fluture. Prima, pentru că nu există omizi, expoziţia este alimentată la 1-2 săptămâni cu pupe din care ies fluturii, şi, dacă ai noroc să fii în expoziţie atunci… vezi pe viu miracolul, care durează de la câteva minute la câteva ore, în funcţie de specie. Altfel te mulţumeşti cu pupele expuse dincolo de sticlă. De asemenea, nu te aştepta să poţi citi despre fluturi, căci în afara denumirii ştiinţifice, o mică hartă cu habitatul natural şi variantele în funcţie de sex, nu veţi găsi altceva.

Sera este mică, îmi e greu să văd acolo o clasa cu 30 de copii, şi mai ales mi-e teamă ca fluturii nu ar avea mari şanse în asemenea aglomeraţie. Prima, pentru că zburau şi se aşezau pe jos, puteai călca uşor pe ei dacă nu erai atent. Apoi… pentru că copiii cu greu se abţineau să nu-i atingă, şi numai adulţii conştiincioşi le aminteau de câte ori întindeau mânuţele…

Alt sfat, dacă doriţi să mergeţi: nu intraţi direct în curtea din spate, la seră, căci biletele se vând doar în faţă. Nu vă gândiţi că muzeul are aparat modern pentru bilete, unde le poţi plăti cu cardul, căci cele pentru expoziţie se vând clasic, la recepţie, cu cash.

Noi am bifat o experienţă interesantă, nu poţi toată ziua să vezi fluturi atât de mari zburând în jurul tău. Problema este însă gustul uşor amar al dezamăgirii că ne-am aşteptat să vedem mult mai mult, mai multe, şi mai mulţi decât am văzut deja, iar pentru jumătatea de oră în care nu prea am avut ce face, preţul este un pic cam piperat.

Vă las în compania pozelor, sper, suficient de reuşite, iar dacă doriţi să citiţi despre fluturi, aici.

Comorile Chinei, o expozitie eveniment la Bucuresti – 30 aprilie – 1 august

Prima mea reacţie la comunicatul de presă al Muzeului Naţional de Istorie a fost de a rămâne fără grai. Sunt puţine lucrurile de acest gen, cel puţin pe tărâm "istoric", care să se întâmple în capitală, sau care să merite o excursie specială până aici, căci este un moment care nu trebuie ratat de către elevi, mai mici sau mai mari.

Despre istoria şi civilizaţia chineză se învaţă destul de puţin în şcoală, şi, cum programa de istorie, la fel ca şi numărul de ore alocate, a scăzut cantitativ de la an la an, ceea ce copiii mai învaţă despre extraordinarele civilizaţii ale Orientului îndepărtat este foarte puţin. Dar, dacă iei orice enciclopedie antică, nu vei putea să nu te întâlneşti cu marele zid chinezesc, cu armata de teracotă, cu celebrele vase vechi de mii de ani. Ai nevoie de un sâmbure de pasiune, amestecat cu o cantitate mare de curiozitate, pentru a aprofunda una dintre cele mai uimitoare civilizaţii ale acestui pământ. Îmi dau seama cât de puţin o cunoaştem în momentul în care copiii încep cu întrebările… cine a inventat praful de puşcă? dar hârtia? dar…

Proiectul expoziţional “Comorile Chinei” constituie cel mai amplu demers cultural şi cea mai mare expoziţie organizată de China într-un muzeu din România, reunind artefacte inestimabile provenind din 11 muzee şi instituţii culturale din Republica Populară Chineză. Reflectând natura atotcuprinzătoare şi inovativă a civilizaţiei chineze, această expoziţie oferă vizitatorilor prilejul de a aprecia din diferite perspective istorice profunzimea şi bogăţia culturii şi tradiţiilor chineze.

Expoziţia va fi deschisă pentru public de marţi, 30 aprilie, începând cu ora 10.00 până la orele 18.00 si va putea fi vizitată până în data de 1 august 2013. În perioada 30 aprilie – 1 august 2013, muzeul va avea un program de vizitare extins, astfel că va fi deschis de marţi până duminică în intervalul orar 10.00 – 18.00, iar în ultima sâmbătă a fiecărei luni, programul se va prelungi până la orele 22.00.

În acestă perioadă, se vor aplica noi condiţii şi tarife de acces diferite de cele aplicate până acum. Astfel, costul unui bilet de acces în muzeu care include vizitarea expoziţiilor “Comorile Chinei”, “Tezaur Istoric” , “Lapidarium-Copia Columnei lui Traian” si a expoziţiilor temporare va fi de 25 lei pentru adulţi, 15 lei pentru elevi, studenţi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi, 50 lei pentru pachet familial care include 2 adulţi şi maxim 3 copii cu vârsta până în 18 ani. Va exista de asemenea, în această perioadă, opţiunea “acces rapid” în muzeu – 50 lei. Este interzisă intrarea cu umbrele, obiecte ascutiţe mâncare şi băutură.

Nu este o expoziţie pe care v-o recomand, este o expoziţie la care vă implor să mergeţi!

Detalii

Fațada palatului dinspre lac - Pe terasă, la lac - Mogoșoaia

La palat animat, la Mogosoaia

Săptămâna aceasta am aflat, aşa, pe ultima sută de metri de programul de teatru muzeal de la Palatul Mogoşoaia, La palat animat. Ne-am dus un pic sceptici, nu ştiam la ce să ne aşteptăm, dar ne-am făcut curaj şi am plecat.

Ne-am trezit cam devreme, şi am plecat cu metroul, apoi cu microbuzul de la 1 Mai către Buftea. 4 lei tarif unic, şi coborâţi la staţia Palatul Mogosoaia. Eu eram chitită după un panou maaare cu palatul, pe fond maro, care era acolo acum vreo 10 ani. Nu mai e, aşa că noroc că am întrebat.

Palatul m-a surprins în cel mai plăcut mod cu putinţă. Parcul arată demenţial. Tot ce îmi aminteam de-acolo era o pădure curată. Mi-am petrecut una dintre cele mai faine zile de la catedră, împreună cu copiii mei de-a cincea (mi-e un dor nebun de ei, de jucat ascunsa printre copaci, şi ţară-ţară vrem ostaşi, după ce-am vizitat muzeul). Acum parcul este aranjat, băncuţe, alei, gazon. Arată incredibil! Merită să mergeţi, dar dacă îmi urmaţi sfatul, vă rog, nu lăsaţi hârtii sau alte lucruri care să amintească trecerea.

Curtea din faţa castelului arată minunat. Merişori tunşi frumos, labirint, plini de trandafiri de toate culorile. Cu vedere către lac. Pariez că pe vremea Brâncovenilor, când acolo se întindeau codrii Vlăsiei, priveliştea era de vis. Acum ne-am mulţumit şi cu câteva vile.

Palatul e la fel ca întotdeauna, deşi aş zice că sunt ceva mai multe exponate decât îmi amintesc eu. Mozaicul aurit e tot acolo. Dar ceea ce au avut copiii astăzi nu găseşti în fiecare zi la muzeu. Au avut parte de un ghidaj original, adaptat vârstei lor. În pridvorul castelului ne-a întâmpinat prinţul Ştefan, venit la noi cu maşina timpului şi fentând cumva decapitarea din 15 august 1714. În haine de epocă (nu ar fi stricat nişte cizme, căci şireturile se vedeau totuşi de sub cămaşa lungă), parcă trezit din somn de ciripelile copiilor, i-a primit „la el acasă” după ce a făcut cunoştinţă cu boierii şi cuconiţele venite în vizită.

Am avut parte de o prezentare originală a sălilor palatului, a vieţii cotidiene de atunci, într-un mod accesibil copiilor, şi pe care aceştia l-au înţeles. În sala tronului copiii au ajutat la punerea în scenă a episodului de la Constantinopol, când domnitorul şi fiii săi au fost condamnaţi la moarte. N-am decapitat pe nimeni, ne-am oprit la sentinţa sultanului. Am mers apoi în dormitoare, ne-am strecurat pe scări în formă de melc, am studiat mozaicul, şi, în final, în cancelaria domnească fiecare copil a primit un înscris oficial, cu litere slavone, prin care deveneau prinţi şi prinţese. M-am chinuit să buchisesc un pic, am uitat atât de mult în 15 ani, dar parcă aş scutura un pic de praf cursurile alea de româno-chirilică!

Mi-a plăcut enorm ideea de prezentare adaptată copiilor! Eu nu aş putea face asta singură, deşi sunt conştientă că un copil mic, într-un muzeu de istorie nu prea are ce să facă. Este motivul pentru care am şi evitat până acum muzeele de profil, deşi abia aştept să împart cu ei un pic din pasiunea mea. Ei sunt încă la nivelul de poveşti… şi au mers deocamdată la Adamclisi. Pentru restul mai aşteptăm un pic.

Ce nu mi-a plăcut: părinţi care au venit cu copii mai mici decât vârsta indicată, 6 ani. Care e foarte clar ca nu înţelegeau nimic, şi se plictiseau cumplit.

Al doilea lucru care mă deranjează enorm, ca profesor mai ales, este încălcarea regulii de aur a muzeelor: Nu atingeţi exponatele! şi da, cu riscul de a stresa un copil, îl baţi la cap până pricepe. În muzeu nu se pune mâna sub nicio formă pe obiecte, vitrine etc. Îmi venea mie să-i iau de-o aripă pe cei care atingeau vasele, sau puneau picioarele pe covoarele întinse pe jos… ori se aşezau că erau obosiţi!! La un moment dat chiar i-am zis foarte tare Irisucăi să nu atingă, e în muzeu, când ea săraca era complet nevinovată… dar poate erau şi alte urechi să audă.

Aşa că, dragi părinţi, muzeele nu sunt locuri de joacă. În spatele exponatelor se află ani de muncă de restaurare. Nu le atingeţi, şi învăţaţi copiii care este comportamentul corect într-un muzeu. (Apropo, nu fotografiaţi cu bliţ, căci lumina lui distruge culorile, regulă care se aplică şi în bisericile vechi!)

Al treilea lucru, mai mult poate o sugestie, a fost alegerea personajului care ne-a însoţit în muzeu. Doar ce le povestisem copiilor de cei patru băieţi, decapitaţi la Istanbul, şi Andrei era cam derutat… ce cauta unul din „decapitaţi” în faţa noastră. Cred că era mult mai potrivit un logofăt, un spătar, cineva cu funcţie la palat. Mai anonim, pentru a nu crea întrebări.

Oricum, nota 10 din partea noastră pentru idee, şi abia aştept să văd programul şi în alte muzee!

Fațada palatului dinspre lac – Pe terasă, la lac – Mogoșoaia

Mozaic aurit – Mogoșoaia

Pe terasă, la lac – Mogoșoaia

Poarta castelului – Mogoșoaia

Aventura prin copaci

Lunile de vară au avut pentru copii un regim special, aproape că nu mai rezistau în programul „vacanţă la bunici”. I-am adus acasă şi mi-am propus ca ultima zi de vacanţă să aibă parte de un tratament aparte, şi să le fac o surpriză de neuitat. Aşa că, deşi a fost cumplit de dificil, i-am pus în maşină şi am plecat spre Braşov fără să suflu un cuvinţel despre ceea ce urma să se întâmple.

Cum trebuia să fim la 10 acolo, să intrăm printre primii în parc (nu de alta, dar duminica după-amiază nu e nicio plăcere cu maşina pe Valea Prahovei), am ales să dormim o noapte la Buşteni, ocazie cu care i-am dus la Urlătoarea (dar despre aceasta voi povesti separat). Cert e că duminică dimineaţă, chiar la deschidere, parcam în faţa parcului. Aproape că nu-mi mai încăpeam în piele privindu-le feţele când şi-au dat seama ce urmează!! Andrei sorbea din ochi frânghiile, cablurile şi scările, şi cu greu i-am potolit să intrăm.

Norocul meu că Iris e înaltă pentru vârsta ei, şi a trecut uşor ca de 8 ani. Am putut astfel să o luăm cu noi pe trasee. Cu ea am făcut doar traseele galbene, iar Andrei a intrat şi pe cel verde de nivel mai uşor. În schimb tiroliana de peste lac a fost cireaşa de pe tort, dacă am fi putut să stăm doar acolo…

Iris s-a descurcat minunat. A fost un pic mai greu la început, cu mănuşile, să-şi prindă singură siguranţele, dar după 3-4 jocuri printre copaci s-a rezolvat. Andrei ne lăsa cu greu să vedem cât de bucuros era. El era înaintea noastră pe traseu, şi se abţinea cu greu să nu o ia prea repede în faţă.

Cele trei ore s-au scurs repede, dar nu cred că am fi rezistat mai mult. Eram terminaţi de oboseală, noroc că am ajuns de dimineaţă şi am prins o casetă la start, aveam apa încuiată şi de câte ori reveneam să schimbăm traseul mai goleam câteva sticluţe.

Copiii mai mici intrau pe traseul mov, cel la care siguranţa se prinde la start şi nu se desface până la finish. Merg fără însoţitor, dar e mai puţin spectaculos decât celelalte. Plus că nu ai voie la tiroliana de peste lac. Dacă nu aveţi idei de vacanţă, şi adrenalina nu vă dă dureri de cap, încercaţi. Copiii sigur nu vor regreta!

Edit septembrie 2014:
Numarul traseelor a crescut, sunt 4 mov, pentru cei mici, trei verzi, trei galbene.

Năzdrăvani în acțiune

Ca nişte Năzdrăvani adevăraţi, nu puteam pleca în concediu fără să luam cu noi şi ceva de meşterit. În cele din urmă am ales, din mulţimea de variante, tablourile de ipsos şi quillingul. Cum la mare gaşca e veche şi copii destui (ba anul acesta au lipsit doi dintre ei), am turnat o zi întreagă tablouri de ipsos, cu gândul de a organiza un pic creativ timpul copiilor.

Quillingul a fost pentru ei ceva nou, provocator, dar le-a făcut mult mai multă plăcere să privească creaţiile mele. În schimb tablourile de ipsos şi piesele mai mici i-au fermecat cu totul. O dimineaţă întreagă, până la masa de prânz, şi-au pictat materialele pentru un joc nou, mai real decât şi-au închipuit vreodată că poate ieşi: magazin de artă.

Poate v-aţi jucat de-a magazinul când erai mici, şi v-aţi rugat de părinţi să vă împrumute ceva bani reali pentru a da farmec jocului. Dar ceea ce a făcut pe plajă gaşca de năzdrăvani a fost un joc cât se poate de real şi bine pus la punct. Au câştigat proprii lor bani reali.

Imaginaţi-vă un pic… pe malul mării, la picioarele valurilor, frumos întinse pe o placă de inot, tablouri mici, pictate de copii. şi o mână de pitici, cu ochi frumoşi şi sclipitori, strigând „tablouri de vânzare”. Măcar de curiozitate tot v-aţi opri. Cum orice este negociabil, în mod sigur aţi găsi ceva atrăgător.

Cumpărătorii au primit bonus şi autografele artiştilor. Cred că asta era marea distracţie, alegeau ceva, întrebau cine l-a pictat, aflau de ce aşa şi nu altfel, cereau autograf… şi cumpărau. La finalul zilei am avut bilanţul: 80 lei.

Cu banii am improvizat o mega petrecere pe nisip, sărbătorind cum se cuvine o zi de muncă. Şi am promis că la anul o vom face „şi mai şi mai lată”. Vom veni mult mai bine pregătiţi :).