Monthly Archives: august 2023

Istorie și geografie la clasa a IV-a

Istoria și geografia în clasa a patra – rezultate chestionar

Am lansat acum puțin timp o întrebare, în dorința de a găsi cât mai multe răspunsuri, dar și a identifica poate experiențe de predare diferite. Dacă nu știți despre ce este vorba, vă recomand să parcurgeți înainte articolul inițial despre abordarea geografiei și istoriei la clasa a patra.

Apoi, recunosc că mi-aș fi dorit un număr mai mare de răspunsuri, măcar mai aproape de numărul efectiv de cititori ai articolului. Știu că nu se poate chema „cercetare în educație“ o astfel de tentativă, dar o implicare mai mare, chiar și în încercări de acest gen, poate face să circule măcar o adiere proaspătă de schimbare. Să încercăm să facem lucrurile să fie un pic mai bine.

Măcar noi, de jos în sus, căci la o schimbare de sus în jos nu mai sper de multă vreme!

Cine a răspuns?

Majoritatea covârșitoare (41), cadre didactice din învățământul primar. Mă bucur însă că sunt și părinți (9). Preventiv le dădusem șansa și elevilor, dar nu a fost cazul,

Istorie și geografie la clasa a IV-a

Așadar, care au fost opțiunile?

Istorie și geografie la clasa a IV-a

  • Câte o oră pe săptămână fiecare, cum se obișnuiește de atâta timp.
  • Întâi conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, până la noțiunile despre punctele cardinale, inclusiv, apoi cele de istorie, câte o oră pe săptămână fiecare.
  • Întâi conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, până la noțiunile despre relief, inclusiv, apoi cele de istorie, câte o oră pe săptămână fiecare.
  • Întâi toate conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, apoi cele de istorie, tot două ore pe săptămână.
  • Fiecare zonă geografică a țării studiată geografic si istoric. Folosind mult harta, excursiile și ,,Povestirile istorice”. De început cu universul local. Analizat la pas, apoi pe hartă, relief, economie, istorie, personalitati.
  • Integrat, pe regiuni georgafice, după ce se face o prezentare generală a reliefului României si a României pe harta Europei.

Am reluat, respectând codul de culoare, variantele posibile de răspuns, deoarece legenda era incompletă. Primele patru au fost incluse în chestionar, ultimele două au fost opțiuni completate la secțiunea „Altele“.

Ca analiză, avem 25% orientare tradițională în abordarea lecțiilor. Lucrurile sunt în regulă așa cum s-au făcut și până acum, nu e nevoie să schimbăm nimic. Însă restul, trei sferturi, consideră că trebuie încercat altceva, că nu sunt corelate conținuturile și că e nevoie, în studierea istoriei, de un nivel minim al cunoștințelor de geografie, măcar în ceea ce privește punctele cardinale și relieful.

Este mare și procentul de 34,6% care consideră că trebuie separate complet cele două discipline. Avantajul ar fi că, parcurgând și ultimele conținuturi de geografie, cele dedicate Europei, poți discuta mult mai ușor la istorie despre Popoarele de ieri și de azi, una dintre primele teme la istorie.

Interesante și sugestiile de abordare integrată a regiunilor. Însă e cam greu fără niciun fel de noțiuni globale despre spațiu și timp. Dacă poți discuta relieful Olteniei, scos din contextul general, e cam dificil să poți face istoria acesteia pe înțelesul copiilor la această vârstă. Și așa e greu să vorbești despre o istorie separată a Principatelor, pe regiuni mai mici ar fi aproape imposibil.

Alte comentarii ale respondenților, ca argumente ale răspunsurilor date:

Câte o oră pe săptămână fiecare, cum se obișnuiește de atâta timp.

  • Prima piedică în calea soluției minunate cu care ai venit, dragă Ema (!sic, primesc miel de Paști anul viitor), și pentru care-ți mulțumesc, va fi procedura de notare ritmică. Directorul solicită câte 1-2 calificative/disciplină la sfârșitul fiecărui modul.
  • Conținuturile celor două discipline se întrepătrund.
  • Eu renunt, la aceste discipline, la evaluare. Mă axez pe povestit, prezentat, muncă independentă. Conținutul e stufos, prefer să îi atrag prin discursul meu. Geografia și istoria României se va studia tocmai în cls. 8.
  • Consider ca derularea în paralel câte o oră duce la susținerea reciprocă a conținuturilor…..cum am putea vb despre mediu fără istorie, asa cum și istoria, fără localizarea spatială, este ceva utopic
  • Consider oportun să înainteze în materie în același timp, mai ales ca la Științe a III-a au făcut cunoștință cu informațiile minime despre formele de relief…
  • Este suficient o oră pe săptămână. Ei sunt încă mici. Învață la clasele mai mari mai mult în funcție de profilul liceului ales.
  • Dacă fiecare învățător știe sa respecte programa si să o citească, acolo este specificat clar ce are de făcut. Și iată asa materia ar deveni mult mai atractivă dacă ar exista și putină imaginație ca cele doua ore, atât istorie cât și geografie, să se desfășoare într-un cadru distractiv. Un plus îl avem și cu platformele și aplicațiile care vin în ajutorul metodelor moderne de învățare. Să nu ne mai lamentăm și să facem prostia să îndepărtăm, mai devreme sau mai târziu, istoria din planul cadru, clasa primară ca este o greșeală colosală. Copiii trebuie să-si cunoască istoria adevărată a neamului în care s-au nascut ca să aibă habar de cine suntem și cum ne-au tratat alții și poate se vor destepta ei în multe privințe că noi ne-am limitat la multe…
  • După părerea mea, copiii din ziua de azi trebuie să fie ancorați tot timpul la aspectele esențiale, altfel le uită!
  • Cred ca fiecare materie are farmecul ei, daca este predata atractiv…
Câteva comentarii:

Nu am idee unde a fost menționat ceva despre modificarea numărului de ore alocat în planul cadru. Pentru anul școlar în curs, după ce se scad din numărul de săptămâni cele două speciale, verde și altfel, rămân 33 de ore pentru fiecare disciplină în discuție. În funcție de orar, unele vor mai pica și în zilele libere, așadar există riscul ca, în final, să ai de fapt vreo 30 de ore.

Optând pentru separare completă, 15 săptămâni faci geografie, 15 istorie, apoi în iunie vor rămâne poate 3-4 ore pentru recapitulări finale. Da, e puțin. Și trebuie să ai un extraordinar talent organizatoric ca să ții cu dinții de planificare și să nu te lași luat prin surprindere de modificări de ultimă oră ale structurii anului școlar.

Referitor la notarea ritmică, în momentul în care ai decis o abordare separată, e clar că până la Crăciun nu vei pune calificative la istorie, dar vei avea toate calificativele la geografie, nu? Și aș vrea să văd și eu primul cap tăiat că nu erau rubricile completate în catalog. Ți se atrage atenția, dar vii cu un argument valabil. Avantajul unei singure medii anuale.

Renunțarea la evaluare nu este o soluție, ca să nu mai zic că nu e nici legală. Dar ea poate fi creativă, pusă pe baza efortului de cercetare. Povestirile istorice nu sunt baza a ceea ce ar trebui să devină noțiuni fundamentale pentru viitoarele construcții de cunoștințe.

Și sincer vorbind, ceea ce află copiii despre relief până în clasa a patra, în cadrul lecțiilor despre explorarea mediului și științe ale naturii, sunt informații utile poate la geografie, ca ancoră când discuți despre reprezentarea pe hartă. Și cam atât. Nu la istorie.

Răspunsul: Întâi conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, până la noțiunile despre punctele cardinale, inclusiv, apoi cele de istorie, câte o oră pe săptămână fiecare.

  • Încerc să-i aduc pe copii în sfera de înțelegere a unor noțiuni spațiale ( geografie), apoi îi pot conduce spre noțiuni temporale( istorie) astfel încât să aibă posibilitatea de reperare a evenimentelor istorice.Aride mi se par manualele de istorie ( până la introducerea și prezentarea lecțiilor despre daci).
  • Păi…dacă îi spui că X stat avea teritoriul la N de râul Y…iar copilul nu știe punctele cardinale, rezultă o reținere mecanică, dar fără bază, fără raționament. Mi-e mi-a fost foarte greu să rețin informații pe care nu le înțelegeam și cu atât mai mult să le înmagazinez pe termen lung. Baftă multă în tot ceea ce faci! Cred că dacă ar fi mai mulți dascăli ca tine (stiu că nu ești singura, dar sunteți extrem de puțini), dacă și părinții și-ar uni forțele cu voi, am fi muuuuult mai departe, sistemul s-ar schimba! Te îmbrățișez cu drag! 🤗
  • Pentru a ne cunoaște trecutul avem nevoie să îl încadrăm Intr-un spatiu de desfășurare pentru o orientare eficienta atât în trecut cat și in prezent.
Câteva comentarii:

Întru totul de acord. Punctele cardinale și orientarea pe hartă mi se par nivelul minim necesar pentru a putea discuta despre hartă la istorie. Fără aceastea… ajungem, cum spune și colega mai sus, la reținere mecanică. Și de ce urăște toată lumea istoria? Tocmai din acest motiv!

Răspunsul: Integrat, pe regiuni georgafice, după ce se face o prezentare generală a reliefului României si a României pe harta Europei.

  • Elevii nu pot intelege notiunile de istorie in context global european. Degeaba le-am explicat eu in primele ore de istorie despre cele mai vechi popoare din Europa pentru ca ei nu aveau notiuni de reprezentare pe Harta Europei. Elevii trebuie sa memoreze niste cunostinte si la geografie si la istorie fara sa le puna in relatie logica. Invata date istorice, denumiri….. memoreaza si reproduc. Invatarea nu este una formativa. Ei nu raman cu notiuni clare, care sa le fie repere in viitor.

Răspunsul: Întâi conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, până la noțiunile despre relief, inclusiv, apoi cele de istorie, câte o oră pe săptămână fiecare.

  • Ca sa nu uite complet geografia, este bine sa se parcurga si in paralel un nr. de ore de istorie.
  • Parcă așa are mai multă logică. Voi încerca și eu la generația următoare această abordare. Mulțumesc mult pentru idee!
  • Am ales varianta strict cu gândul la elevii mei, care sunt pasionați de formele de relief, am inceput din clasa pregătitoare să povestim la hartă. Mă gândesc să recitesc ,,In țara legendelor“ de Alexandru Mitru, să le pot povesti și altfel istoria locurilor și lega geografia de istorie. Mie, fiind copil, mi-au plăcut foarte mult, vă trebui să le adaptez în așa fel încît să îi provoc, având în vedere că stau acasă pe dispozitive.
  • Buna Cristina, nu stiu daca te ajuta foarte mult răspunsul meu, dar înțeleg argumentele tale și mi se pare ca este o idee buna sa organizezi lecțiile in așa fel încât sa aibă copiii baze bune pentru etapa următoare. Dacă te ajuta cu ceva, in Franța este alternativ istorie geografie pana in clasa a cincea (jumătate din timp pentru istorie și jumătate pentru geografie, de la începutul anului pana la sfârșit); din clasa a șasea este grupat pe perioade: au o perioada de geografie de câteva săptămâni, evaluare, apoi o perioada de câteva săptămâni de istorie, evaluare la sfârșit, și tot așa pana la sfârșitul anului… Mi se pare un lucru bun ca ai posibilitatea și libertatea pedagogica sa organizezi anul cum ți se pare cel mai bine pentru interesul copiilor – urmeaza-ți instinctul este sigur cel mai bun, și îți urez un an nou școlar foarte bun ☺️! Te pup cu drag.
  • As merge pe varianta cu 2 ore de geografie până la relief. Astfel copiii vor avea noțiuni despre spațiul geografic dupa care vor urma, in mod firesc, cele istorice.
  • Avand notiuni despre puncte cardinale si relief, pot intelege si cum se distribuia populatia pe teritoriul tarii si impartirea principatelor. De la un moment incolo, cele doua materii pot merge in paralel, dupa care continuat doar cu istorie. Ideea ar fi si sa nu uite o materie, pana o incep pe cealalalta – in cazul separarii totale (ultima optiune de raspuns).
  • Nu stiu daca punctele cardinale sunt inaintea reliefului. Ar fi util sa stie punctele cardinale, un pic de relief (Muntii Carpati, neaparat), dar mai ales regiunile tarii, vecinii (si din jurul M. Negre) inainte sa inceapa istoria. Am trecut recent prin cls a 4a, si iata intrebari: Copilul citeste ca Tepes domnea in Tara Romaneasca, care se intindea de unde pana unde? De ce zicem Oltenia si Muntenia, nu era un domnitor peste amandoua? Rusii au atacat Tara Romaneasca? Pe unde atacau turcii, ca nu sunt vecini. Matei Corvinul unde a domnit in Romania daca el a fost rege ungur? Care e diferenta intre Transilvania si Ardeal?
  • Copiii trebuie să fie ancorati in spatiu, să cunoască punctele cardinale, să se orienteze pe harta tarii și sa aibă notiuni minime despre relieful tarii. Personal, insist mult pe aceste lucruri incepand chiar din clasa a II-a, in cadrul orelor de MEM. Si ma fosesc de orice text, de orice situatie pentru ca ei sa cunoasca apele mai importante, sa cunoasca pozitionarea oraselor mari. Spre exemplu, în clasa I, la finalul anului școlar , la fiecare ora de CLR, alegeam o litera si jucam ȚOMANAP. Ne foseam de hartă, sa găsim munti, ape, orase. Consider ca studierea Geografie ar fi mai potrivita începând cu clasa a III-a, asa cum era în trecut. Decât Joc și mișcare, care din punctul meu de vedere, e pierdere de timp.
  • Înțelegând poziționarea geografică, copiii vor reuși să facă corelația între evenimentele istorice și spațiul în care acestea s-au desfășurat.
  • Ghidându-i astfel, am convingerea că pot înțelege mai ușor sau chiar descoperi ei înșiși cauze/efecte ce țin de conexiunea dintre spațiu geografic și cel istoric.

Răspunsul: Întâi toate conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, apoi cele de istorie, tot două ore pe săptămână.

  • Pentru o cât mai bună orientare în spațiul țării tale, cel puțin, pentru a avea o mai buna percepție a evenimentelor istorice naționale în timp și spațiu (puncte cardinale, hotare, limite, vecini, relief, localități importante, câteva repere esențiale despre spațiu, astfel încât peste aceste repere să se clădească reperele temporale de la istorie).
  • Eu cred ca, dacă elevii stăpânesc noțiunile despre spațiul geografic, pot mai bine asimila pe cele despre spațiul istoric!
  • Sunt foarte de acord ca majoritatea copiilor sunt in minus cu informatiile geografice. Ai mei stiu ca asteapta cu nerabdare istoria, dar mi-ai oferit o varianta minunat cu impartirea in doua.
  • Aș opta pentru abordarea grupata pentru ca școlarii uita la interval de o săptămână conținuturile abordate, ar fi mai prezenți în procesul de invatare și s-ar fixa totul mult mai ușor! N-as exclude în modulul 5 o abordare interdisciplinara, în pregătirea evaluării finale, pe baza de proiecte.
  • Nu am experimentat încă, dar e o idee bună, pe care abia aștept să o pun în practică. Sunt sigură că va fi foarte eficientă, favorizând elevul.
  • As preda o saptamana istorie si alta geografie, ca sa am cate 2 ore impreuna. Ma gandesc (inca nu am luat o decizie) sa am si un optional integrat (ed civica, ist, geografie -cate 2) si sa mai obtin astfel o ora. Nu trebuie sa fie tot anul optionalul. Sa il pun spre sfarsitul anului cu istorie, iar la inceput sa fie cu geografie.
  • Eu consider ca cele doua discipline sunt foarte importante, chiar dacă multe noțiuni s-au mai întâlnit ele cuprind informații noi, bogate, termeni greoi. Pregătirea lecțiilor necesita timp mai ales retinerea informațiilor noi. Ca să nu mai spunem ca volumul, conținutul foarte mult, de multe ori nu îl parcurgeam, evitam anumite lecții deoarece nu ma încadram în timp. Dacă se întâmplă ca la o lecție, capitol sa stau mai multe ore nu mai reușeam sa recuperez timpul, cred ca 2 ore e rezonabil iar satisfacția e maximă.
  • Cred că ar fi un avantaj și pentru elevi, dar și pentru profesor și ar avea continuitate și logică; cunoștințele s-ar întrepătrunde și ar avea mai multă coerență.
  • Și eu consider ca primele necesare sa fie cunoștințele de geografie, elevii să aibă însușite cat de cat niste reprezentări geografice că sa putem lipi apoi partea istorică a acestui teritoriu mult incercat în timp. As incepe geografia din clasa a treia.
  • In momentul in care termina modulul de geografie elevul are cunostintele necesare pentru a localiza evenimentele istorice pentru a le intelege mai bine. Din experienta mea de parinte cu doi copii ce au terminat ciclul primar in sistem Waldorf aceasta impartire bine definita pe module de invatare este una dintre punctele forte ale acestui mod de educatie alternativa si poate fi introdusa cu succes si in sistemul traditional.
  • Mi se pare mai corect așa, terminam notiunile de geografia apoi trecem la istorie.
  • Imi pare buna ideea de a le separa, se reduce numarul de materii simultan si nu se reduce numarul orelor de istorie. La cele doua variante intermediare, istoria iese pe minus la numar de ore. Un an cu multa voie buna! 🙂

Câteva comentarii la final:

Ultimele două variate sunt și cele între care voi decide. Sunt voci care susțin de multă vreme că disciplinele cu o oră pe săptămână sunt condamnate de la început, pentru că intervalul între două „infuzii de cunoștințe“ este prea mare. Însă nu te poți lupta cu tradiția românească. Să fie din toate câte un pic, să zicem că facem!

Nu am nici cea mai mică idee încotro se îndreaptă învățământul românesc și dacă tot încercând reforme peste reforme vom nimeri într-un final și varianta câștigătoare. Personal voi susține mereu că trecerea tuturor claselor dimineața și structurarea pe module a conținuturilor este o rețetă de succes. Promovezi un modul, treci la următorul. Nu reușești, îl reiei până îl promovezi.

Astfel, după 10 ani școală, vei avea poate terminat nivelul II, IV, VI sau, dacă ești silitor, nivelul X de studiu. Dar măcar vei sta în bancă și vei studia ceea ce puterile îți permit. Dacă tu nu ai asimilat nivelul V de matematică, cum să mergi la nivelul IX?!

Modulele vor permite aprofundarea conținuturilor și un număr mai mic de discipline pe săptămână. Română, matematică, limbi străine, vor fi în toate modulele. Dar disciplinele care acum au alocată o oră pe săptămână pot fi incluse în module. La clasa a patra se pretează multe la astfel de abordări.

Și, pentru garanția succesului, trebuie să ne revenim ca nație. Învățarea presupune efort, dorință, motivație intrinsecă. Nu se produce natural, ca fotosinteza. Până când nu vom lua școala în serios, ca elevi, profesori și părinți, până nu o vom respecta, n-avem nicio șansă. Școala trebuie să producă învățare, nu falsă fericire.

 

manuale_netransmisibile

Manualul netransmisibil – utopie, ideal sau posibilitate?

Citatul meu preferat din seria de cărți ale lui Matt Haig dedicate Crăciunului este acesta: O imposibilitate este o posibilitate pe care încă nu ai înțeles-o. 

Cred că se potrivește minunat situației manualelor în școala românească, mai ales atunci când discutăm despre manualul netransmisibil. Decidenții (sincer, mi-e greu să le spun cei care ne conduc, pentru că nu ne conduc nicăieri, habar n-au ce fac) au optat, conform tradiției, pentru manualele transmisibile de la un an la altul, de la un elev la altul, până când materialul… cedează sau cine știe ce accidente mai suferă.

Dar ei încă nu au înțeles că manualul ar trebui să fie un instrument interactiv de lucru, nu acel obiect pe care îl plimbăm casă-școală și avem grijă de el să nu pățească ceva, ca să nu-l plătim. Cât va mai dura să realizeze acest lucru – sau dacă îl vor realiza vreodată – nu se știe. Poate într-un viitor în care educația va avea 6% din PIB. Dacă om mai avea PIB. Sau viitor. Sau cine mai știe, că la noi totul se încadrează la surprize-surprize, niciodată n-ai idee ce aduce ziua de mâine.

De când mă știu, mi-a plăcut să-mi cumpăr manualele.

Să fim serioși, nu toate, doar la disciplinele pe care le consideram mai importante. Și mai ales acolo unde urma să susțin, peste ani, un examen. În ciclul primar, înainte de Revoluție, părinții mi le cumpărau. Eram un elev-ștrumf, mereu albastru, nu foarte organizat (m-am „ordonat“ mult mai târziu, în extrema cealaltă), așa că, decât să le cumpere la final de an, le luau înainte. Motiv pentru care puteam să scriu pe ele și să fac ce simt nevoia.

Bine, și mai avea mama o fobie cu microbii, când eu băgam degetul în gură să dau pagina, motiv pentru care și biblioteca de acasă era mărișoară, ca să nu merg să împrumut.

Apoi, toate manualele de care aveam nevoie pentru olimpiade si admiteri, plus cele de limbi străine, îmi aparțineau. Nu știai niciodată când ai nevoie să „te uiți în urmă“ după ceva ce ți-ai dat seama că nu mai știi, iar acum trebuia să reiei. În liceu am cumpărat toate manualele pentru probele de bacalaureat, căci programa se întindea pe patru ani. Iar pe vremea aceea nu aveai o mie de culegeri cu sinteze, subiecte rezolvate, din care să te pregătești. Inutil să vă spun cum arată manualele după care am învățat pentru admitere la facultate…

Manualul personal permite manifestarea stilurilor de învățare

Depinde ce stil ai. Unii copii au o capacitate de învățare vizuală încât, adăugate câteva culori, evidențiatoare sau semne, ajută la fixarea rapidă a informației. Dar… trebuie să ai voie să scrii pe ele. Când Iris a mers la olimpiadă, iar subiectele se formulau din toate cele șapte manuale aflate în uz, ia ghiciți, câte am cumpărat?? Sunt colorate, elemente comune, elemente în plus, elemente care se contrazic, dar nu ar fi putut face asta cu manualul de la școală.

manuale_netransmisibile

Îți place să faci scheme? Să notezi detalii pe margine, când profesorul explică? Să subliniezi cuvinte pe care nu le-ai înțeles, sau elemente-cheie ce să-ți sară repede în ochi? Să pui marcaje? Încearcă să faci asta cu un manual pe care nu ai voie să scrii!

Manualul transmisibil și „după mine, potopul!“

Un alt motiv pentru care copiii își cumpără azi singuri manualele e starea jalnică în care acestea ajung la ei. Ferfeniță. Rupte, mâzgălite, cu pagini lipsă, de parcă ultimul posesor ar fi fost și ultimul utilizator. Sau cu răspunsurile completate, nici măcar cu cerneală, ce să mai zic de creion, ci cu pixul, ca să nu se șteargă cumva!

Sunt profesori care chiar au grijă de cărți și atrag mereu atenția copiilor cum să le folosească și sunt și alții care… au altceva mai bun de făcut. Iar copiii învață repede mai ales lucrurile pe care nu ar trebui să le facă.

Și parcă ne ambiționăm ca, încă de la primul manual pe care copiii îl primesc, să îi învățăm cu nărav. În clasa întâi, le dăm manuale netransmisibile. Copiii învață să noteze tema direct pe ele, să scrie și să exerseze, să sublinieze. Pentru că sunt ale lor. Și normal că, aflat la catedră, profiți din plin de această posibilitate de exersare.

Manualul de română pentru care am optat în prima clasă primară (altul decât cel dat gratuit de la școală) a fost extrem de generos la acest capitol, chiar mi-a lăsat un spațiu de manevră pentru multe aplicații, de la despărțit în silabe, desenat schemele cuvintelor, propozițiilor, numărat alineate, subliniat cuvintele necunoscute pe text în timpul lecturii, colorat propozițiile după felul lor și câte și mai câte.

Duș rece optimist

După distracția din clasa întâi, venea clasa a doua. Și aveam două motive de panică: primul, am văzut în ce stare deplorabilă erau manualele de la școală. Numai să-ți trezească pofta de învățat nu reușeau. Apoi, nici nu eram încântată de versiunile impuse de la o singură editură în urmă cu cinci ani. Așa că, având sprijinul și înțelegerea părinților, pentru română și matematică ne-am luat alte manuale, ale noastre.

Bucuria mea, dar și a lor,  s-a prelungit cu un an. Textele erau mai ample, chiar aveam ce lucra. Exercițiile de tipul: citește enunțul care conține o enumerare se rezolvau prin colorare, alegeam un creion, coloram cerința și apoi fiecare căuta pe text și cu același cod marca singur răspunsul, apoi verificam cu clasa. Valabil și pentru orice îmi mai trecea mie prin cap să căutăm, numărăm, marcăm, completăm.

La matematică, nu mai scriam pe caiet exercițiile care se puteau rezolva repede pe manual, câștigam timp și lucram mai mult. Căci matematica nu este despre scris, ci despre calcul. Dar și mai mult, coloram pe probleme datele utile și întrebarea, notam deasupra cuvintelor-cheie operația pe care o indicau.

Cu alte cuvinte, reușeam să facem ceea ce se tot vorbește prin norișorii roz de deasupra noastră: lectură activă, cu creionul în mână. La propriu. Că de-aia îl ai în mână, să îl folosești scriind pe text, nu doar să urmărești rândul, că n-ai voie să scrii pe manual!

Clasa a treia. Se schimbă foaia

După multele sacrificii pe care părinții clasei mele le-au făcut (dar și pentru că primeam manuale „la prima mână“), am decis să le folosim pe cele de la școală. La matematică nu a fost așa greu – oricum și exercițiile implicau calcul scris, deci nu mergeau rezolvate așa ușor direct, pe manual. Problemele le-am printat eu să le lipim în caiete și să colorăm în continuare pe ele cuvintele cheie.

Dar la română era o altă poveste. Textele aproape s-au triplat. Activitățile pe text și cu textul erau mult mai elaborate. Iar pe manual nu aveam voie să scriem.

Așadar, pentru toate textele din manual, pregăteam înainte de prima lecție textul pe coală A4, pentru fiecare copil. (Acolo unde spațiul îmi permitea, inseram și exerciții ce puteau fi rezolvate acasă, iar apoi nu mai strângeam caietele la corectat, luam doar foile.) Prima lectură a textului era, așadar, cu creionul pe hârtie, fiecare copil citea și sublinia cuvintele necunoscute, apoi le luam la rând, să le explicăm.

La început numerotam și alineatele, până când nu a mai greșit nimeni, apoi nu mai avea sens, dar unii o făceau oricum, din obișnuință. Și am trecut la împărțirea textului în fragmente. Pui o linie… te răzgândești, o mai muți, poate ești de acord cu argumentul adus de alt coleg pentru o împărțire diferită. Dar măcar încerci și tu, acolo, pe foaia ta, să diseci textul.

Am folosit textele și la gramatică, căci era păcat, dacă tot sunt tipărite, să nu căutăm părțile de vorbire învățate. Substantivele le subliniam cu albastru, adjectivele cu roșu, verbele cu verde și pronumele cu galben/portocaliu (al doilea dacă primul e prea decolorat). Orice puteam face cu acel text.

Și totuși, n-ar trebui să îl printez eu separat. Ar trebui să putem scrie pe manual.

Manualul ar trebui să fie instrument de lucru. Și, pentru că ghiozdanele sunt grele, ar trebui să includă în paginile sale și exercițiile din caietele auxiliare pe care editurile le oferă. Asta pe principiul „învățământului gratuit“ care se tot trâmbițează. Dacă tot putem oferi copiilor materiale mai bune pentru învățare, de ce nu o facem? Toate manualele pe care le-am răsfoit din țări mai civilizate sunt, de fapt, caietele noastre de lucru. Suport în învățare, nu bibelouri de ținut neatinse în vitrină.

În plus, introducerea manualului netransmisibil (pe lângă creșterea de cinci ori a cheltuielilor Ministerului cu acestea), ar putea pune în sfârșit pe primul loc elevul. Dacă eu știu că am o clasă mai slabă, nu aleg manuale cu provocări olimpice. Aleg întotdeauna manualul care mi se pare potrivit pentru elevii mei. Sau care se mulează pe stilul meu de predare la clasă. Nu sunt nevoită să folosesc ceea ce au ales colegele cu ani în urmă, pentru alți copii, cu alte nevoi.

Și ca să închei, încerc să găsesc motive care să susțină manualul transmisibil.

E greu. Financiar, câștigă statul. Ei au banii, ei hotărăsc cum să-i cheltuie. E mai ieftin așa. Sau se poate chema „economie“.

Iar ca avocat al diavolului, pot considera că educă responsabilitatea copiilor: au grijă de cartea primită (sic!), pentru că sunt conștienți că, după ei, și alți copii trebuie să le folosească pentru a învăța.

Mai multe nu mai pot. Poate pentru că susțin prea mult prima variantă?

Și pentru că mie îmi plac mult chestionarele, sper că și vouă, am mai pregătit unul, pentru a afla părerile voastre. Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri și revin, aici pe blog, cu rezultatele sondajului.

Rezultatele sondajului sunt disponibile aici.

agenda_perete_2023_2024

Agendă de perete pentru clasă (2023-2024)

Una dintre ideile pe care le-am tot urmărit în ultimii ani, legată de managementul clasei, a fost aceea că piticii sunt capabili să se organizeze singuri. Trebuie doar ca noi, adulții, să ne facem curaj și le delegăm această responsabilitate. Și, cum se întâmplă de obicei, din greșeli se învață.

Cu seria aceasta am prins la școală jumătate de clasă pregătitoare. Atunci i-am lăsat să își aleagă cine cu cine va face „de serviciu“ pe clasă. Și aveam pentru aceasta un tabel cu pozele lor lipite în caseta cu ziua din săptămână. Când ne-am întors la școală, în clasa întâi, și ea lovită de covid, noile reguli au limitat mult ceea ce puteam face, însă ridicarea restricțiilor în clasa a doua ne-a dat mai mult elan.

Mai udai o floare, mai duceai găleata cu apă colorată după ora de avap, împărțeai caietele de dictare, fișele de lucru, se găsește. M-am obișnuit să mă întreb, înainte de a face eu ceva, la capitolul „munci mărunte“, dacă trebuie sau pot delega.

În clasa a treia i-am lăsat de multe ori să își alcătuiască singuri echipele și să se organizeze, atunci când aveau proiecte. Însă am avut ceva emoții cu proiectul de lectură, „Cartea – o fereastră spre lume“.

Erau câteva condiții:

Întâi de toate, cărțile se citeau pe tot parcursul anului. În septembrie am pus o listă la avizier, cine voia să prezinte, se trecea pe foaie cu numele și data când dorește. Lista a funcționat foarte bine până spre sfârșitul lui martie (nu se îngrămădeau deloc),  când au început să-și dea seama că se sfârșește anul și n-au prezentat, așa că au început să apară din ce în ce mai multe date și nume, amestecate, de nu mai știai „ce s-a luat“ și ce zi mai e liberă.

Așadar, am schimbat și am pus un calendar-agendă. Găseai pătrățică liberă, îți treceai numele. 99% a funcționat, știam clar ce zi e, cine prezintă. Dacă n-ar fi cu capul în nori. Într-o zi de vineri, întreb și eu într-o doară cine prezintă luni și se certau doi copii, unul că el e luni, altul că el urmează după X, care tocmai a prezentat. Normal, ne ducem să verificăm lista. Ambii aveau dreptate. Doar că cel care urma se trecuse sâmbătă.

Pe mine mă pufnea râsul, pe el plânsul. Dar ca să nu fiu nedreaptă, am întrebat totuși colegii dacă vor să vină sâmbătă la școală să ascultăm prezentarea. Normal că nu. A trebuit să treacă la coadă, coadă formată deja pe două săptămâni.

Am mai avut un caz, într-o casetă erau doi copii. Caut să aflu cine s-a trecut primul și, ce să vezi, al doilea era foarte indignat, deoarece el voia musai în acea zi, chiar dacă e ocupată. Huh?? Dar care e regula? Ce regulă, lacrimi, crize, obiecte zburate de pe bancă.

Însă numai când ceva funcționează poți aduce și îmbunătățiri.

Imediat după Paști am observat că la avizier era o ditai încăierarea. Mă duc să aflu: se certau că unii i-au „prins“ pe alții trecându-se înainte, de mai multe ori, să prindă loc, căci și-au dat seama că nu mai sunt așa multe. Deh, cine vrea să îngrașe porcul în Ajun…

Așadar a fost nevoie să intervin, să dau reset la listă și să repornesc înscrierile pe baza proiectelor terminate. Ești gata cu prezentarea? Mi-o arăți, ai voie să te treci pe listă. Au intrat în panică, dar a doua zi unii și-au reconfirmat locul, alții… a mai trecut weekendul, au apărut cu câte un proiect. În niciun caz cu cinci cum se trecuseră ei. Mi-au amintit de vremurile de tristă amintire, înainte de ’89, când ne duceam noi, copiii, să stăm la coadă la pâine și, ca să ne putem juca până venea mașina, legam sacoșele în ordine de zăbrele să nu ne pierdem locul.

Chiar și în aceste condiții, locuri de prezentare nu au mai fost suficiente pentru doritori până la încheirea programului. Eu m-am bucurat, am suplimentat câteva locuri, le-am reamintit, pe principiul „oul fierbinte al lui Zdreanță“ că lucrurile nu merg mereu așa, că trebuie să te organizezi și să nu lași totul pe ultima sută de metri.

Planuri pentru anul viitor

În clasa a patra ce urmează am schimbat puțin regulile jocului, trebuie să prezinte în fiecare lună câte o carte, așadar am nevoie de agenda de perete încă din septembrie, când vor începe cu câte o carte citită în vacanță. La 1 septembrie, pe G-Classroom, le voi afișa condițiile de realizare ale proiectului, chiar din a doua zi de școală pot începe să ne povestească ce aventuri minunate au trăit între coperți peste vară.

Și pentru că acum e încă august, concediu, timpul nu e (încă) inamicul meu numărul unu, mi-am permis să mă joc și să decorez un pic paginile calendarului. Am scos, ce-i drept, zilele de weekend, preventiv. Am colorat zilele de vacanță sau cele libere cu roșu (există trei variante pentru luna februarie, cu săptămânile posibile de vacanță) și mai rămâne să marchez, manual, săptămâna altfel și săptămâna verde, când se vor decide.

agenda_perete_2023_2024

Fișierul, se înțelege, este potrivit pentru anul școlar 2023-2024 și poate fi descărcat gratuit de aici timp de o săptămână de la publicarea articolului, cu rugămintea de a nu fi urcat/distribuit pe rețelele online. După această dată, este disponibil la cerere (specificați acest lucru într-un comentariu, mai jos) persoanelor care fac sau au făcut în ultimele 3 luni o donație către site.

În cazul în care accesați articolul acesta în alt an școlar, la cerere, materialul va fi adaptat.

Cei care au donat prin PayPal  în ultimele trei luni de la publicarea articolului l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Se poate utiliza și Revolut, la telefonul de contact al site-ului.

Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit. 

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Dacă vrei să fii la curent cu articolele de pe blog, abonează-te aici.

Prețul punctualității

Acum cinci ani, la master, am ales o temă pentru lucrarea finală care a surprins persoanele cu care am interacționat, căci, deși titlul ducea în domeniul istoriei, în realitate era integrată cu educația civică: problema formării valorilor la elevii din ciclul primar prin intermediul lecțiilor de istorie. S-a strâns atunci o lungă listă de „calități“ pe care un viitor cetățean, nu m-aș hazarda să spun model, ci doar responsabil, ar trebui să le aibă. Printre ele: punctualitatea.

Însă despre punctualitate am vorbit de multe ori pe blog, chiar înainte să ajung la catedră. Și tot despre aceasta le vorbesc și elevilor mei care vin deseori de acasă cu acest  nărav, de care foarte greu îi dezveți. Mai nou, avem o nouă lege a educației, care consacră aproape trei coloane de scris mărunt pe primele pagini valorilor și principiilor ce s-ar vrea să guverneze școala românească. Pe listă însă nu apare punctualitatea. Pesemne e prea măruntă. Dar respectul, profesionalismul și mai ales responsabilitatea nu cred că ar fi posibile fără punctualitate.

E importantă această punctualitate? Vara aceasta au vuit știrile despre profesorii care nu au ajuns la examenul de titularizare din pricina trenurilor întârziate. Însă atunci nu știrea în sine m-a șocat, ci valurile de reacții stârnite de aceasta, în direcții total diferite.

Dar să o iau de la ‘pașopt, cum se zice. E important să fii punctual?

Dacă faci acum un sondaj pe stradă, toată lumea îți va spune că da, dar nu intră în detalii, că se grăbește, tocmai a întârziat undeva. Ironic. În general, se închid ușor ochii la întârzieri de câteva minute. Ce mare scofală, nu? Însă, uneori, acel minut contează. E un minut care poate însemna schimbarea unui drum în viață sau chiar limita dintre viață și moarte.

Știu că m-am amuzat teribil prima dată când am aflat sensul „sfertului academic“, care nu înseamnă, de fapt, că ți se tolerează 15 minute de întârziere, ci că trebuie să ajungi cu 15 minute înainte de momentul stabilit. Majoritatea instituțiilor medicale ce chiar funcționează pe bază de programare și-au făcut un obicei din a suna cu o zi înainte și a confirma întâlnirile, insistând cu rugămintea de a veni cu 15 minute mai devreme pentru îndeplinirea formalităților.

Așadar au decis că punctualitatea merită investiția unui apel telefonic, dacă vrei ca lucrurile să meargă. Time is money. Și bănuiesc că nu e simplu ca, pentru fiecare doctor, să faci un număr de apeluri în care să vorbești politicos cu un necunoscut să îi reamintești ceva ce ar trebui să țină, până la urmă, de natura umană.

Unde și cum se învață punctualitatea?

În primul și în primul rând, copilul o învață acasă, de la părinți. Când la școală întârzie copilul, nu e acesta vinovat, chiar dacă auzi povești cu „se trezește greu, mănâncă încet, abia se mișcă, nu stă să se îmbrace“. În realitate, adulții sunt iresponsabili și incapabili să se organizeze pentru a ieși pe ușă la ora stabilită și a nu întârzia. Iar dacă copilul face crize, face pentru că i se permite și i se lasă loc de negociere. Responsabilitățile și punctualitatea nu se negociază.

Dar cu respectarea orei de sosire sunt responsabili nu doar cei de la „plecări“, ci și cei de la „sosiri“. În virtutea respectării dreptului la educație, îl primim în clasă pe măria sa elevul la ce oră dorește suflețelul lui. Însă nu pricep și pace de ce trebuie să i se motiveze și absența în acest caz! Nu te-am privat de drepturi, dar ai uitat că ai și îndatoriri, așa că – asumă-ți consecințele!

Nu poți institui o regulă fără sancțiuni. Și dacă tolerezi absențe, întârzieri, nu iei nicio măsură, ai parte de haos. Și de oameni care comentează că nu era un capăt de țară încălcarea unei reguli și caută vinovați acolo unde sunt doar cei care aplică legea.

Mai luptă școala românească pentru formarea de valori?

Personal mă îndoiesc. Dar acum avem o lege (mă abțin de la alte aprecieri) care, aproape epuizând alfabetul la articolul 228, susține sus și tare lupta pentru valorile democrației. Astfel, personalul didactic are următoarele obligații:

f) respectarea și promovarea normelor privind integritatea, astfel încât să ofere elevilor un set de repere valorice, axiologice, pe tot parcursul educațional;
i) promovarea respectului prin educație, pentru însușirea de către elevi a valorilor și a principiilor dintr-o societate democratică;
n) să transmită cunoștințe și valori, în egală măsură.

(Ca să fiu cârcotașă, valorile se cultivă, ce se transmite până la urmă nu e controlabil.)

Totuși, e bine că am realizat ce ne lipsește. Să vedem cum ajungem acolo unde ar trebui. Și să încetăm să mai dăm apă la moară știrilor în care punctualitatea este considerată o exagerare. E o dovadă de respect.

Prețul punctualității

Dacă ești sau nu punctual ajunge să fie ceva ce te reprezintă. Copiii mei au avut imensul noroc (în București chiar este) de a locui aproape de liceu, cât să mergi cinci minute pas întins. Am fost și sunt maniacă cu punctualitatea, pentru că o consider o dovadă de respect reciproc, indiferent de situație.

Și totuși, erau zile în care aș fi putut auzi clopoțelul sunând și copilul abia dacă se grăbea să iasă pe ușă. Crizele mele erau parate instant: ce contează, până ajunge profesorul X din cancelarie la clasă, ajung eu de-acasă înaintea lui!

Copiii învață după modele. Și doare când vezi ce modele mai au copiii azi. Doare și când tu încerci să fii model pentru copiii altora și pentru ai tăi nu se străduiesc prea mulți.

Îmi displace profund atitudinea celor întârziați la clasă, dimineața, căci deranjează o activitate pe care am pornit-o cu greu. Dar mă bucur, de la an la an, să văd că sunt din ce în ce mai puține cazurile în care ușa se deschide timid după ce am început lecția. Am renunțat la politețuri în favoarea scopului suprem, desfășurarea lecției. Ai întârziat, te strecori în cea mai apropiată bancă liberă. Dacă poți, te dezbraci de pe hol, ca să deranjezi cât mai puțin clasa și scoți în liniște rechizitele din ghiozdan.

Salutul și scuzele se pot prezenta la pauză, după încheierea activității. Cu siguranță toată lumea te-a observat, dar nu e nevoie să disturbi în plus lecția.

Ca o concluzie, m-am simțit extraordinar de fiecare dată când elevii mei au observat, apreciat și subliniat faptul că „vin la fix“, indiferent de nivelul primar, gimnazial sau liceal la care am predat. Nu mi-au plăcut niciodată profesorii întârziați și am făcut tot posibilul să nu le semăn.

 

 

 

Planuri pentru clasa a patra: lectura suplimentară

Programul de încurajare a lecturii în școala de azi mi se pare unul dintre cele greu de implementat. M-am apucat zilele trecute de citit noua lege a educației, n-aș vrea să mă ia toamna prin surprindere și, printre multe prevederi care se încadrează la „Mare e grădina Ta, Doamne!“, am găsit că se înființează programul „O carte pentru fiecare“. Bine, la câte comitete și comiții, programe și reînvieri de institute sunt, acesta cred că are toate șansele să treacă neobservat.

Nu-mi vine să cred că au trecut patru ani de când am început seria acesta de elevi și m-am străduit ca lectura să fie printre preocupările principale. E drept că n-am putut face dragoste cu de-a sila, unde părinții chiar nu m-au susținut, n-am avut de ales și am renunțaț. Anul trecut am avut un program de lectură maraton, întins pe durata întregului an școlar.

Copiii au avut de citit 8 cărți (pentru Fb, 6-7 pentru B, 4-5 pentru S), pe care le prezentau în fața clasei până la 1 iunie. În general a mers bine, în stilul greierele și furnica, adică toamna și iarna nu prea am avut prezentări, chiar dacă eu îi tot avertizam că nu vor mai avea timp în primăvară să prezinte toți. Apoi au început, dar cum în fiecare oră de limba română era posibilă o singură prezentare, în luna mai s-a lăsat cu lacrimi, că nu mai erau locuri.

Ce rea am fost!

Recunosc, chiar am fost, și mi-a trebuit foarte multă putere și să rămân pe poziții, să nu cedez. Nu ar fi învățat nimic din acest proiect dacă eu încălcam regulile stabilite la început. Și sper că acest ou fierbinte pe care l-au servit să le folosească în anul ce vine, dar și mai târziu. Avem și o mulțime de proverbe potrivite situației: Porcul nu se îngrașă în Ajun., Omul înțelept își face iarna car și vara sanie.

Am trecut și peste reproșuri, că din vina mea nu va reuși copilul să citească patru cărți, că i-am deturnat lectura când am hotărât ca în Școala Altfel să facem toți atelier pe „Charlie și Fabrica de ciocolată“, și așa am obosit că, atunci când văd că omul nu înțelege ce-i explic, scriu Fb în catalog. Nu mai am energia de a duce lupte inutile. Îi înțeleg perfect pe salvamari, cât de frustrați sunt când oamenii intră în apă peste sfaturile lor.

Când am tras linie, programul de lectură nu a stat chiar atât de rău. Au participat la program doar elevii clasei care nu aveau cerințe educaționale speciale. Au citit. Însă așa cum sunt eu obișnuită, văd mai repede partea goală a paharului, adică doi copii care n-au citit deloc, și nu pentru că nu știu să citească, sau cu greu, una-două cărți tot anul.

Nouă luni de zile… nu e normal. Nu e normal nici măcar o carte la două luni, în condițiile în care aveau libertate să aleagă (cu acordul meu, ca să nu văd cărți de clasa întâi), la vârsta la care cititul îți este necesar pentru dezvoltarea ta ca individ.

În clasa a patra, sunt și mai rea!

Sunt absolut sigură că aceasta va fi reacția copiilor când, la 1 septembrie, le va apărea în platforma G-Classroom tema de la lectură. De data aceasta, cărțile sunt repartizate lunar, trebuie să ai o prezentare în fiecare lună calendaristică de școală. Ceea ce urmăresc de fapt e capacitatea lor organizatorică. Vreau să își facă un plan de lucru, să se țină de el, să își respecte un termen de predare. M-am uitat, toate lunile au cel puțin 15 zile de școală, suficiente pentru ca toți cei care vor participa la program să se manifeste creativ.

Au și o listă de recomandări, sunt destule și la biblioteca clasei, iar în septembrie pot prezenta ce au citit în vacanță. Clasa a patra are menirea, după părerea mea, să te pregătească cu seriozitate pentru stilul de lucru din gimnaziu, când temele sunt multe, diferite, și ai nevoie de un plan organizatoric. Nu mai merge să pleci la joacă și undeva, seara, doar să arunci cărțile în ghiozdan, că „n-ai nimic de scris“. De-acum temele presupun însușire de noțiuni noi, lecții de citit, materiale de parcurs.

Ce va urma, vom vedea vara viitoare.

monede tema istorie izvoare

Modulele calendaristice și învățarea modulară: istoria și geografia în clasa a patra

Am crezut sincer că gluma de structură a anului școlar pe module care s-a decis anul trecut nu va fi menținută și anul acesta, însă la noi se pare că ideile cu mare potențial dăunător prind foarte bine și nu mai scapi de ele. Am fost și sunt convinsă că două semestre e cea mai echilibrată structură, elevul are parte de o evaluare intermediară serioasă, care să îi ridice niște semne de întrebare: ești sau nu pe direcția cea bună de învățare?

Un copil rătăcit, zgâlțâit cum trebuie cu o corigență pe primul semestru, se adună și se mobilizează în al doilea semestru. Sau cel puțin funcționează pentru cei mai mulți. În puține cazuri se ajungea la corigență pe vară, dar să ratezi promovarea în iarnă era un semnal de alarmă pentru toată familia. Ceva nu merge, ceva trebuie schimbat.

Acum… cu o singură medie anuală de încheiat, toți zac ca florile până în mai, când, ce să vezi, situațiile dramatice se rezolvă cel mai adesea din pix, mișcat de lacrimi de crocodil ale elevului și părinților, căci timp real de remediere nu mai există.

Însă avem conducătorii pe care îi merităm, așa spune înțelepciunea populară. La cât nu ne spetim noi, și ei ne dau cadru pe măsură.

Și acest an școlar e structurat tot în „module“, formațiuni care nu au nicio treabă cu „învățământul modular“, așa cum e el definit prin lucrările de specialitate. Căci, dacă am avea cu adevărat așa ceva, aș fi prima care l-ar susține! Pici un modul… îl reiei până îl promovezi.

Cea mai bună glumă care circulă e cea privind „proiectarea pe module“ a conținuturilor școlare. Nu știu cine a scos-o, pe-acolo pe sus, poate la ei prin minister merge, însă unele conținuturi, repartizate câte o oră săptămânal, n-au nicio șansă de a se potrivi cu modulele vieții, pe care le mai și schimbă fiecare județ și școală după cum are chef, cu vacanțe de schi imaginar și săptămâni colorate. Asta în cazul în care chiar s-ar chinui unii autori de manuale să facă unități de câte cinci săptămâni sau cum e structurat fiecare interval.

Aproape mi-am terminat planificarea pentru anul ce urmează. Uneori evaluările se nimeresc chiar înainte de finalul modulului, dar de cele mai multe ori, nu. Și cred că e mai bine așa, nu au copiii într-o săptămână teste la țâșpe discipline, să înnebunească. Dar, cum am zis, se punctează la evaluarea profesorilor dacă ai făcut planificările pe module. Sincer abia aștept un a-tot-știutor de-ăsta, să vină să-mi zică cum că nu e bine, că nu iese pe ușă până nu îmi arată el cum se face. Să le văd eu că încap acolo, ca în teorie!

Clasa a patra e pentru mine specială.

Din cinci în cinci ani retrăiesc cu pasiune prima mea dragoste: orele de istorie. Și cum de aproape 10 ani tot caut idei mai bune, a rămas în capul listei una subliniată apăsat: orele de geografie a României trebuie să le preceadă pe cele de istorie. Nu poți vorbi despre spațiu istoric cât timp mulți dintre copii nu au minime noțiuni despre relieful și apele țării noastre, poziționarea orașelor mai importante sau chiar orientarea pe hartă în funcție de punctele cardinale.

E drept că s-au făcut ceva progrese în ultimul deceniu, măcar cifrele romane se abordează în clasa a treia, nu le mai întâlnim la istorie prima dată. Și totuși, cu o floare nu se face primăvara.

Pentru această „primăvară“ m-am pregătit în cei patru ani de până acum. De la hărți puse pe perete, la nivelul ochilor copiilor, celebrarea evenimentelor istorice importante, cu povești despre fiecare, anticiparea cunoștințelor atât de istorie, cât și de geografie, cu orice ocazie a fost posibil. Textele literare nu mai sunt însă atât de ofertante ca odinioară, să vorbească despre frumusețile, tradițiile și istoria țării noastre. Iar lecturile suplimentare, atunci când există, sunt alese mai mult din sfera distractivă decât din cea a legendelor și povestirilor. Așadar, în prag de clasa a patra, tot pe minus mă consider.

Însă modulele vieții și o singură medie anuală au dat o șansă nesperată: pot separa, în timp, geografia de istorie, să încep cu prima, două ore pe săptămână, cel puțin până trec de relief, apoi să încep și istoria, rămânând împreună până finalizez geografia, ca apoi să merg până la finalul anului cu două ore de istorie.

Sau, a doua variantă, modul complet de geografie, urmat de modul complet de istorie.

izvoare istorice

Din cercetările mele, atât pentru articolele pe care le-am publicat, cât și pentru teza de licență, au mai fost învățători care au optat să meargă întâi cu conținuturile de geografie, apoi cu cele de istorie, doar că, fiind in vigoare semestrele, cum era nevoie de calificative la ambele discipline, nu au putut împinge prea mult momentul de inversiune. Acum însă, cel puțin din acest punct de vedere, ar fi foarte posibil.

Decizia finală nu am luat-o încă. Dar sunt foarte hotărâtă ca nici măcar să nu încep discuțiile la istorie dacă nu am ajuns la punctele cardinale la geografie.

Mi-ar fi de ajutor și alte păreri, pe principiul că, dacă doi îți spun că ești beat, te duci și te culci. Sper că aveți timp să bifați, mai jos, părerea voastră! (Dacă chestionarul nu se încarcă, îl puteți accesa aici.)

Vezi aici rezultatele chestionarului.

Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!