Nu îmi plac serbările. N-am ce să fac, nu îmi plac și pace. Consider că este un moment ale cărui beneficii (da, recunosc, există) sunt puse în umbră de părțile mai puțin bune… Pe care, de ochii lumii, alegem să le înghițim, cu ceva mai multă apă.

Sunt – știu – o provocare pentru copil, aceea de a vorbi în fața unui public, de a face față emoțiilor, de a le controla. Dar dacă vrei cu adevărat să educi acest lucru, atunci creează momente adevărate, în care copilul să aibă într-adevăr o contribuție personală, și aceasta să nu însemne doar exersarea memoriei și a calităților oratorice. Poate exersa această abilitate și prezentând o temă, un proiect, o carte, o poate face oricând, și cu mult mai multă substanță decât dau cele patru versuri și un cântecel la serbare.

Apoi, dacă tot trebuie să fie un moment festiv, măcar să fie cu acte în regulă. Adică scenă, sală de festivități, cortină, decoruri, culise, organizare în toată regula. Atunci îi pui la încercare spiritul întreprinzător, capacitatea de adaptare, de inovație. Îmi amintesc că la grădiniță puneam în scenă Scufița Roșie, și nu aveam „căsuță” pentru bunicuța. Am luat din fața farmaciei suportul de biciclete – cele ca o prismă triunghiulară, l-a pus doamna pe scenă pe 4 scaune de bucătărie, l-am acoperit cu o pătură roșie, ca acoperiș, și eram încântați!! E drept că lupul și bunicuța erau întinși pe o pătură în fața căsuței, dar am găsit o soluție! Emoția aceea, când se ridică cortina și sala aplaudă, nu se compară nici pe departe cu sălile mici de clasă, înțesate până la refuz de părinți și bunici, de scăunelele copiilor înghesuite într-un colț în jurul bradului.

Nu adaug cheltuielile, enorme după părerea mea, cu costume fel de fel… de parcă se mută ZOO la școală. Sunt de acord cu personajele, dar măștile se pot confecționa chiar de copii în orele de AVAP. Și va fi cel mai frumos costum pe care l-a avut vreodată, pentru că e făcut de el! Să luăm fulgii de nea, spre exemplu, că sunt celebri la serbarea de iarnă: Dragi părinți, / Vă rog să trimiteți pentru ora viitoare de abilități 1m panglică albă lată și 1m tul alb. Vom confecționa un tutu. Ce dacă nu vor fi perfecte fustițele? Și? Nu ne mai oprim din goana asta după perfecțiune?

Serbările țin cu orele. Rar, foarte rar am văzut una scurtă. Stai drept. Nu plânge. Nu te foi. Vai de tine dacă te ridici să bei apă, că doar după ce stai într-o sală cu alte 60 de suflete, nu te-ai încălzit… Matematic, la 30 copii x 2 minute + 5 colinde = 1h 30 min garantat. Și nu, nu-mi plac serbările de genul acesta.

Vorbeam cu o prietenă, că n-a putut „scăpa” de serbare de gura părinților. Cum adică, să nu faci serbare??? Ei uite-așa. Eu n-o să fac. Eu fac atelier, pe echipe de trei. Obligatoriu un părinte în echipa de lucru, poate și al doilea, ori un frate. Concurs de ce vreți… confecționat 5m de beteală, trei globuri și un înger, habar n-am ce mi-o trece prin cap. Dacă ești dispus să dai un milion pe închiriat costum, vreo 20 pe materiale va fi și mai ok. Și învață să lucrezi în echipă, să faci un plan de lucru… Normal, fond muzical adecvat, poate și ciocolată caldă și ceva fursecuri, dacă vor. Ba poate mă gândesc și la ceva reprezentații pe echipe, la momente artistice. Să-și mai aducă și părinții aminte câte un colind-două, nu? Să-și „gestioneze” și ei emoțiile…

Am avut serbare la școală. Deși avem în serie oameni extrem de talentați, nu știu cum s-a făcut, că am improvizat programul în două-trei zile. Celălalt an beneficia de cântăreț profesionist, cu o voce dumnezeiască, plus relații la teologie, de-au adus vreo 10 băieți cu „voce”. Partea lor de program a fost un „clasic” de Crăciun memorabil. Frumos, dom’le, tare frumos! Îmi venea să plâng… când știam că urmăm! În glumă propusesem cu ceva timp înainte să facem teatru de umbre pe tema „Este o carte”, inspirată de volumul cu același nume apărut la editura Gama. Glumă-glumă, dar s-a aprobat. Am muncit la proiect trei oameni, eu cu proiectul, M. a decupat, și împreună cu R. am improvizat. Pentru prima experiență de acest gen a ieșit bine. Prima dată când încerc. La prima replică îmi tremurau așa de tare mâinile, că nu reușeam să prin șoarecele de pânză. Apoi era să scap și măgarul, și microfonul. Am mai sărit o replică, dar dacă la final s-a aplaudat, înseamnă că publicul nu s-a prins. Aceeași piesă – de data aceasta făcută pps și proiectată, am testat-o a doua zi pe copii de clasa a IIIa. Și le-a plăcut!!! Ba chiar au râs în hohote! Alegerea n-a fost rea, și de data asta chiar m-am bucurat. Acum am simțit cu adevărat că efortul a meritat.

Imagini din culise. Simularea cu umbre – de la repetiție.

Serbarea a fost salvată de câteva colege care și-au luat inima în dinți. O chitară, un flaut, un alt colind – pe care l-am ilustrat noi tot cu umbre – , un dans (norocul nostru, o avem pe A., dansatoare), și-am bifat și anul acesta activitatea. Însă tot nu-mi plac serbările. Mai repede mi-aș lua toată clasa și-aș pleca la colindat. Ori aș face petrecere la școală, să se relaxeze și copiii…

Și nu, nu-mi plac serbările făcute pentru că „trebuie”!

*Mulțumiri Dianei S., de la editura Gama, care mi-a pus în mână cartea. În câteva rânduri cuprinde un adevăr dureros al generației de azi, și mi-a făcut mare, mare plăcere, să pot vorbi despre această Carte și altfel decât o fac aici, pe blog.

• Despre
• Ultimele Postari

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, blogger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

• Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
• Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
• Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024