photo of cardboards and spray paint

Ni s-a urcat democrația la cap!

După Revoluție am luat în piept democrația. Așa cum înțelegeam lucrurile, ca adolescent, și cum decideam să mă port, am avut deseori parte de apostrofări din partea adulților de atunci că nu mai știm să respectăm limitele și „ni s-a urcat democrația la cap“. Cum-necum, când am scăpat în București, spațiu al anonimatului complet și al libertății totale, am înțeles că, de fapt, democrația era deseori prost înțeleasă. Însemna o enormă responsabilitate să ai grijă de pielea ta, să îți duci, pe românește, singur blana, să nu te mănânce lupii.

Lecția democrației a fost una deloc simplă. Eram stăpân absolut al timpului, spațiului și… bugetului, dar orice decizie îmi întorcea o palmă peste ochi dacă nu fusese gândită îndeajuns. Cumpătarea, stăpânirea impusurilor, măsuratul de șapte ori și tăiatul o dată nu le-am învățat la mama acasă, unde aveam plasă de siguranță, unde nu știam cât costă pâinea și nici ce înseamnă „a drămui“.

Democrația și libertatea de exprimare au venit cu un preț, dar pe măsură ce anii au trecut, generațiile care au crescut după ’90 au pierdut noțiunile de sacrificiu și recunoștința pentru aceste drepturi dobândite. Și nu a durat prea mult (vreo două decenii) ca democrația să fie cu adevărat prost înțeleasă și foarte mulți să aibă impresia că înseamnă o libertate totală, în care faci ce vrei, când vrei, cum vrei, fără să ai respect față de reguli, legi sau față de ceilalți. Și, din păcate, de aici lucrurile o vor lua (optimist spus, căci au luat-o deja) încet la vale, către anarhie, la care nu mai poți pune punct decât prin autoritarism și, în cele din urmă, prin dictatură.

Unde suntem noi acum? Undeva pe traseu, unde fiecare are impresia că știe mai bine ORICE decât ORICINE, în care dreptatea se împarte cu pumnul și cu forța. Suntem acolo unde orice încercare de a pune în ordine lucrurile, de a lua decizii pentru binele colectiv este înțeleasă ca atac la persoană și la libertatea individuală. Sunt acum contemporane mai multe generații, dar care nu au trecut prin încercări serioase ale istoriei. Cei care au cunoscut războiul se duc, cei care au simțit comunismul până în măduva oaselor – asemenea. Rămân „verzi“ generații care nu știu ce sunt dificultățile și nevoia, pentru care cea mai mare tragedie trăită a fost o noapte fără curent electric și care nu știu cum se simte un stomac gol mai multe zile. Pentru ei, să porți mască, să nu ieși din casă, să ai „program fix“ la cumpărături (când non-stop-ul era la ușa blocului), ei bine, toate acestea sunt motive de frustrare adâncă și de reacție necontrolată.

Unde s-a greșit? Ca de obicei, școala e de vină. Educația… ! Nu am mai văzut, cel puțin nu cu generația fulgilor-de-nea, să existe cea mai mică noțiune de rezistență la frustrare. Le dăm Fb pe linie, că sunt mici, să nu sufere, să nu se simtă „altfel“. Stabilim standardele atât de jos, că ți-e rușine să mai spui că ești olimpic medaliat, să nu cumva norodul să se revolte că-l jignești.

Și, pentru că tot veni vorba de școală, închei cu o discuție chiar despre anii de școală.

Am mers dimineață să vaccinez copilul, al treilea în casă care se imunizează (Iris încă nu are 16 ani, dar abia așteaptă și ea.) Așteptam frumos la rând afară, doar că, în clădirea de la noi din policlinică unde este amenajat centrul de vaccinare, se mai intră pe aceeași ușă și la alte laboratoare. O doamnă, mult mai în vârstă, n-are ce face și se bagă în vorbă… Dar nu vă e frică? Dacă vă face rău?  Pentru câteva secunde am respirat adânc. M-am uitat la fii-miu, care și-a dat ochii peste cap implorând parcă să tac. Așa că am decis să fac pe proasta. Nu știu, doamna, dar dacă doctorul de familie ne-a trimis, înseamnă că e de bine, doar a făcut o școală de medicină. Eu nu sunt doctor. De data asta s-a blocat ea. O rodea sigur, căci trece de mine, trece de ușă, și îmi aruncă peste umăr: Ar trebui să vă întrebați dacă chiar a învățat la școală, dacă tot s-a dus! Într-un comentariu ulterior, Andrei m-a criticat, că puteam să tac, dar n-am rezistat: Eu nu mă întreb, dar daca tot sunteți curioasă, puteți să o întrebați dumneavoastră, are cabinetul în clădirea de vizavi…

Am tresărit de plăcere când am auzit că e posibil să se renunțe la mască în spațiu deschis când atingem 10 milioane de vaccinați. Mi-a pierit zâmbetul când am verificat câți sunt… doar 4,5 milioane.

Nu contează cine anume exercită puterea, atâta timp cât structura ierarhizată a societăţii rămâne mereu aceeaşi. Toate credinţele, obiceiurile, gusturile, emoţiile, toate atitudinile mentale care definesc vremurile noastre au drept scop real să susţină dogma Partidului şi să împiedice pe oricine de a înţelege adevărata natură a societăţii contemporane. Revolta fizică sau orice mişcare preliminară revoltei nu este posibilă în prezent. Din partea proletarilor nu ameninţă nici o primejdie. Lăsaţi în voia lor, de la o generaţie la alta şi de la un secol la altul, ei vor continua să muncească, să se înmulţească și să moară, nu numai fără nici o pornire spre revoltă, dar și fără puterea de a înţelege măcar că lumea ar putea arăta altminteri, într-un singur caz ar putea proletarii să devină periculoşi, anume dacă progresul tehnologic ar face necesari educarea lor la un nivel superior; dar, din moment ce concurenţa militară și comercială a dispărut, nivelul de educaţie al maselor este, de fapt, în scădere. Care este sau care nu este atitudinea maselor nu mai contează astăzi. Maselor li se poate acorda libertatea gândirii, pentru că ele nu gândesc. 

George Orwell, 1984. 

Nevermoor: Morrigan Crow - Jessica Townsend

Nevermoor, o serie de neratat pentru copii

Nu am idee cum am dat de primul volum din Nevermoor în bibliotecă. Era într-un sector în care clar nu avea ce căuta – nu erau acolo nici cărți de copii, nici secțiunea de „încă necitite“, unde găsesc inspirație pentru timpul liber. Ba mai mult, era împachetată, așa cum probabil sosise de la editură și unde a așteptat, cuminte, să fie descoperită la timpul potrivit. Sunt sigură că, dacă aș fi descoperit-o acum doi ani, când probabil a sosit, mi-ar fi pus nervii pe bigudiuri.

Recunosc că îmi plac cărțile care „încep și se termină“. Adică, dacă chiar nu ai răbdare și nu reziști suspansului, știi unde să citești finalul, apoi să savurezi, relaxat, lectura. Îmi amintesc că nu aveam încă vârsta lui Iris când am citit din biblioteca părinților două volume: Fausta și Fausta învinsă. Mi-am ieșit din minți când am realizat că de fapt ai mei aveau doar două volume, nici măcar de la început, ci de la mijlocul seriei de zece a lui Michel Zevago. Noroc că după revoluție se retipărea la greu și am descoperit repede la chioșcul de ziare din drumul spre școală restul volumelor. Astfel „locșorul“ meu din bibliotecă a început să se umple treptat cu cărți colorate până când… a bătut la ochi.

Investigația la nivel criminalistic a tatălui meu a început: de unde am avut eu bani pentru „atâtea cărți“. Pe-atunci cărțile nu erau așa scumpe, dacă strângeai cureaua o săptămână și nu îți luai sticksurile și eugenia de la boutiq, reușeai să achiziționezi chiar două volume. Dacă mai ieșeai în oraș, cereai bani de-un suc și de-o înghețată pe care o mâncai în gând, mai puneai ceva de-o parte. Și să nu uităm fabuloasa bursă, care la un moment dat ajungea de-o ciocolată Africana… Cert e că, cu chiu, cu vai, am completat seria.

Nevermoor: Morrigan Crow - Jessica Townsend

Ultimele pagini din „Probele de admitere ale lui Morrigan Crow“ (primul volum al seriei) mi-a redeschis răni vechi.

Nu se putea întâmpla din nou, să rămâi așa, cu personajele în aer, să mori de curiozitate. Slavă domnului că e deja și al doilea volum tradus și comenzile online merg rapid și de bine, de rău, mă descurc binișor și cu engleza, așa că am lichidat online și volumul al treilea. După câteva zile petrecute liniștit în lumea magiei, trebuie să spun că e una dintre cele mai faine cărți pentru copii citite în ultimul timp, cu toate ingredientele necesare unei lecturi plăcute începând de pe la 8-9 ani (8 doar dacă este cititor avansat).

Primul volum a apărut în 2017, al treilea în 2020 (în limba engleză), iar seria se pare că urmează să aibă 6, dacă nu chiar 9 volume. Deja sunt planuri de a se face scenariu după primul volum, probabil o nouă serie de succes ca Harry Potter, la care nu m-aș hazarda încă să spun „inegalabilul“.

Cartea te trece încet prin cele mai diverse stări, începând cu abandonul și tristețea copilului singur, în culori parcă mai negre decât este redat Remi, în Singur pe lume, pentru a trece apoi ușor spre veselia lui Heidi și curiozitatea descoperirii lumii, specifică oricărui copil. Nu lipsește lumea școlii, cu provocările și nedreptățile ei, cu bullyingul care este la ordinea zilei chiar și în școlile de magie, dar și înfruntarea cu Răul, care se dovedește până la urmă a nu fi atât de negru, ci mai mult în nuanțe de gri.

Finalul (cel de la capătul celui de-al treilea volum), chiar dacă tot rămas în aer, pune o întrebare la care e greu de răspuns: câte fețe are adevărul? E greu să judeci pe cineva, când ai argumente și pro, și contra. E rău dacă a făcut o singură dată rău? Sau mai întâi, înainte să judeci, trebuie să afli de ce?

Nu voi relua rezumatul și nici nu voi da spoilere, găsiți pe net o mulțime, dacă le căutați, chiar puteți răsfoi cartea parțial pe site-ul Nemira.

Pășește cu încredere, i se spune lui Morrigan, la doar puțin timp după ce scăpase cu viață. Trebuia să pășească în gol. Acesta este sfatul meu acum, înainte de venirea Iepurașului de Paști. Cu toată încrederea, pentru un copil pasionat de lectură, seria Nevermoor dă cu siguranță frâu liber imaginației.

Primele două cărți le puteți găsi la Editura Nemira, LibriseMag, Cărturești, Cartepedia, Librărie.net, Diverta, Elefant, Librăria Delfin, iar al treilea volum, în engleză, la Books Depository.

chimpanzee sitting on gray stone in closeup photography during daytime

Când viața bate Câmpii…

Nu știu dacă să râd, să plâng sau ambele. Ador vacanța, somnul odihnitor, cititul liber, m-aș fi bucurat enorm de o vacanță normală, dar acum nu este cazul. Ce înseamnă, la liceu, două săptămâni date peste cap? Vedeți mai jos.

Înainte de vacanță

Ziua de joi a avut doar două teste și am primit și ultima temă, deși nu m-ar uimi să mai primim, așa, în ultima zi de vacanță, o notificare de la platformă, de la vreun profesor care a „uitat“ să o programeze la timp. După un test la geografie și unul la română, vă imaginați cât de mult m-am bucurat când profesoara de fizică ne-a anunțat că ne dă și ea o temă. Ne-a mărturisit că de obicei nu dă teme de vacanță, dar această vacanță este exagerată și nelalocul ei. N-am protestat, știu că are dreptate.

Temele de vacanță

Surpriză! Deschid platforma. De sus până jos, trebuie să dau chiar și scroll la ecran ca să pot vedea toate assignmenturile. O lună de vacanță?? Nu cred! Aș fi preferat să ne chinuie două săptămâni ca de obicei, ca să le dorm pe restul în liniște fără a mă gândi la absolut nimic ce are legătură cu școala. Câțiva profesori au zis să ne odihnim, alții – să nu ne culcăm pe o ureche. Profesoara de engleză, preferata mea, ne-a spus că, dacă am vrea, am putea să ne vedem (online, bineînțeles) și în vacanță. Nici n-am stat pe gânduri: YES instant. O dată pe săptămână, o oră/două de engleză nu o să ne strice, dacă tot suntem pe profil bilingv. 

Să scădem rata…

Rata la casă? Sau la ce? Căci nu cred că cea de infectare. 

Cum mai citesc și eu știrile pe Digi Online (din ani în Paști), ochii mei dau peste declarația domnului Pe-Câmpie-Rătăcitor, care spune afectat că luna aprilie este cea mai critică din perspectivă epidemiologică (foarte adevărat!) și că va beneficia de o scădere a mobilităţii (cine ar fi crezut că și oameni mari, că politicienii pot fi așa de hilari?). 

CUM?! CUM?! Să scadă rata mobilității dacă tu ne dai vacanță? Ce crezi că o să facem în această vacanță? O să stăm închiși în casă, neavând nimic de făcut? Să fim serioși, suntem români!

Dacă eu, una dintre cele mai paranoice persoane în legătură cu pandemia, aveam de gând să plec la munte, Gigeluș de peste drum, ce stă cu masca sub bărbie și ne zice că-i conspirație politică și nu există niciun virus, ce face?!

Noi suntem români-liberi, nu o să stăm închiși în case decât dacă ne încuie pe dinafară. Nu știu la ce s-a gândit domnul Câmpie sau dacă îi funcționau sinapsele când a zis că va scădea mobilitatea, reducând astfel numărul cazurilor…

Să facem școala fizic

Să facem fizic… hibrid? Sau toți grămadă? Dacă facem hibrid, aia nu-i școală, dacă facem toți grămadă… nu se știe câți supraviețuim. Și cât să ne chemi în clasă? O săptămână-două, eventual și în ultimele de școală… O facem doar de amorul artei, niciun profesor nu o să aștepte cu situația neîncheiată să mai hotărască cei de sus ceva și să dăm testele fizic, că se răzgândesc de pe azi pe mâine. Și să zicem că am aștepta să facem ca odinioară, ca să dăm teste cinstit. Câte două teste minim la fiecare materie, vreo 13 materii serioase… calculați voi ce săptămâni minunate de școală am avea. 

Debate cu colegii 

Subiectul vacanței a iscat o dezbatere foarte interesantă cu colegii. De ce să ne dea vacanță când nu putem merge niciunde, că-s prea multe cazuri? Mai bine facem toată luna aprilie școală online (deja ne-am obișnuit) și ne dau vacanță mai multă vara, când mai e o speranță… Cam aceasta este părerea fraților mei de suferință. Este trist, dacă nu foarte trist, când te gândești că niciunul dintre noi nu va ajunge în funcții de conducere, căci avem alte planuri mai serioase cu viața noastră, și cine știe ce generație nouă de id*oți vine în câțiva ani…

A, și râdeam mai devreme cu un prieten: ne dau vacanță ca să ajungem și noi primii la ceva – la cazuri de covid. Cum deja am fost pe podium ca țara cu cea mai poluată capitală din Europa, continuăm să batem recordurile.

Vacanța de vară

Să fii clasa a opta și să nu poți să te bucuri de vacanța ta de vară cum trebuie după un an chinuitor a fost de-a dreptul oribil. Acum însă mă gândesc că a trecut un an, sunt „boboacă“ și tot nu o să mă bucur de vacanța de vară cum trebuie… Probabil în vară va fi carantină dacă ne lasă se ne plimbăm toată luna aprile. Deci, din nou, logica este să ne oferi o vacanță acum. 

Mai bine să fi lăsat luna aprilie așa cum era, eventual cu o carantină mai strictă și amenzi usturătoare pentru cei care plimbă câinele pe la terase, ca să avem șansa la o vară normală.

Banchet și balul bobocilor nu am avut, dar dar dacă o ținem tot așa, nici bal de absolvire nu cred că apuc!

chimpanzee sitting on gray stone in closeup photography during daytime

Photo by Pixabay on Pexels.com

Glumă de ultimă oră:

Dacă la 6 cazuri la mie ne dau vacanță, la 10 ne dau bilete de avion gratis?