Tips & tricks în grupuri pe net

Am încercat să strâng mai jos câteva idei utile pentru a fi cât mai eficient timpul petrecut în grupurile de pe internet. Deși în stagiul de formare a profesorilor un curs de operare pe calculator e musai inclus, rareori se face cu adevărat ceva util și deocamdată la noi nevoia e cea care îți este cu adevărat profesor. „Meseria“ asta de regulă se fură, așa cum am făcut și eu cât timp am lucrat în agenție, stând lângă colegi, văzând și apoi făcând. Sau întrebi un prieten (dacă nu unul real, google poate fi de ajutor).

Acum însă constat că uneori câteva sfaturi, pentru cei care vor să învețe, nu ar prinde rău, așa că sper ca cele de mai jos să fie utile atunci când vrei să activezi pe grupuri și să împărtășești materialele pe care tu le-ai creat. Aici ar fi sfatul principal… nu da mai departe ceva ce nu-ți aparține, respectă drepturile de autor sau menționează sursa!

Imaginile

Sunt în foarte multe grupuri în care curg imagini cu nemiluita. Sunt postări cu câte 30-40 de imagini. Probleme:

  1. Să salvezi imaginile, dacă ai nevoie de toate, e un consum maxim de timp.
  2. După ce le salvezi, constați că rezoluția lor e foarte mică. Facebook – și nu numai – optimizează imaginile, micșorându-le. Ei nu ți le păstrează pentru print, așa că rezultatul final pixelat e garantat.

Soluție: Dacă vrei să dai mai departe o serie de imagini pe care le-ai creat, unește-le într-un fișier .pdf. Vor rămâne la o rezoluție bună (cea pe care o ai și tu) și descărcarea este mult mai ușoară. Neapărat denumește fișierul sugestiv, să se înțeleagă despre ce e vorba, nu „poze ionica.pdf“ ci „aplicații învățarea vocalelor.pdf“.

Dacă nu aveți pe calculator softuri care fac acest lucru, puteți folosi unelte gratuite disponibile online, cum este acest creator de pdf-uri. Am ales unul la întâmplare, google îți oferă o mulțime de soluții. Chiar pe prima pagină ai, în engleză, explicat pas cu pas ce ai de făcut. Dacă limba engleză nu îți este la îndemână, poți copia textul în Google Translate sau, dacă folosiți browserul Crome, click dreapta în pagină și aveți opțiunea de „Translate/traducere“, setați pe limba română și pagina respectivă se transformă într-un text accesibil.

Revenind, e relativ simplu să realizezi un pdf. Selectezi toate imaginile pe care le vrei din calculator, apeși butonul de convertire și salvezi fișierul. E drept că e un pic mai multă muncă din partea ta, dar dacă tot vrei să fii inimă largă și să împărtășești munca ta, câteva minute în plus nu contează, dacă stai apoi să aduni cât ar economisi zecile de utilizatori care nu stau să salveze pagină cu pagină.

Fișierele

Am văzut deseori postări însoțite de liste lungi de email pentru a fi primite materiale. Aici există mai multe variante.

  1. Vrei să colectezi adresele de mail ale celor care îți solicită materialul și nu vrei să pui materialul public. În acest caz, poți crea un fișier Google Forms*, în care fiecare își scrie adresa de mail. Ție îți rezultă la final o listă gata scrisă la care poți expedia ce vrei, nu stai să dai copy/paste să amețești.
    *E necesar să ai cont de google, dar mă îndoiesc că, la câte telefoane android există, nu există deja.
  2. Vrei pur și simplu să trimiți materialul, dar e prea mare să îl urci pe grupuri & co. Poți utiliza modalități de transfer. WeTransfer te lasă să transferi timp de o săptămână. Urci fișierele, ți le trimiți singur și în mailul care sosește ai un link de transfer. Pe acela în copiezi și îl dai mai departe, cu mesajul de avertizare că este disponibil timp de o săptămână.
    Tot cu linkuri funcționează bine și dropbox, dacă aveți instalat. Dacă fișierul este aici, click dreapta pe el, copiezi linkul și îl dai mai departe.  În același stil funcționează și Google Drive, unde poți urca fișierele și le poți da share mai departe. Față de prima variantă, ultimele două sunt permanente până ștergeți voi fișierul (sau îl redenumiți, dacă nu vreți să mai fie accesibil).

Sondajele

Am văzut multe postări care au ca scop luarea unei decizii. Ce auxiliare/manuale au fost alese de majoritatea, pentru a avea o idee ce există pe piață. Se strâng uneori sute de comentarii, pe care, să fim serioși, nu stai să le numeri cu liniuțe să vezi cine ce a ales. Cum am ajuns să am și eu nevoie de o astfel de opinie, am recurs la un astfel de sondaj. Comentariile sunt și ele utile, detaliază probleme, dar dacă tot te poate ajuta platforma, de ce să nu utilizezi opțiunile? Orice întrebare poate fi însoțită de astfel de variante. Dacă nu cunoști toate opțiunile, bifează când adaugi sondajul ca respondenții să poată adăuga ei ce ți-a scăpat ție. De asemenea, poți opta dacă au voie mai mult de un răspuns.

sondaj_auxiliare_CP

*536 opțiuni la acest moment

Am folosit varianta aceasta și în luarea deciziilor în grupul de părinți al clasei. Așa vedeam repede care e majoritatea sau dacă e cazul să găsim alte variante.

Urmărește postările

Dacă te interesează un subiect, dar nu ai neapărat ceva de comentat la el și vrei să fii notificat când apar comentarii noi, nu e neapărat nevoie să pui un punct în comentarii sau să scrii „up”. În colțul din dreapta sus al subiectului respectiv e o săgetuță cu vârful în jos… apeși pe ea și ai o iconiță cu clopoțe, pornește notificările la această postare. Se folosește și când un subiect nu te mai interesează, tot de aici ai un clopoțel tăiat, oprește notificările. Nu de alta, dar sunt postări care au comentarii cu duiumul, toate… puncte…

Sunt sigură că nu am acoperit nici pe departe problemele și soluțiile de comunicare și folosire eficientă a timpului, dar dacă mai aveți altele, chiar vă rog să le adăugați în comentarii.

Ce vă enervează/displace în comunicarea online? Vedeți o modalitate de rezolvare? Poate o găsim împreună!

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in De-ale casei and tagged , , , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente