comunicare_parinti_clasa

Comunicarea cu părinții la școală – alegerea cea mai bună

Dacă titlul v-a tentat în speranța că mai jos veți descoperi rețeta unui succes incontestabil, nu se va întâmpla acest lucru. Vor fi doar idei pe care le-am testat în timp și care au funcționat. De asemenea, se îmbină cu experiența mea de părinte în sistemul preuniversitar, după ce, în sfârșit, vara aceasta am pierdut această calitate, am „dat” si ultimul bacalaureat.

Am avut norocul – căci este un mare noroc – de a avea copiii în grădiniță înainte ca smartphone-ul să ne invadeze viața, iar internetul să fie accesibil tuturor. Și nu a murit nimeni, dacă era ceva de comunicat, primeam un bilețel de la educatoare. Nu ratam ședințele cu părinții și nici nu am simțit vreodată că sunt un părinte dezinformat. Oarecum o perioadă de acalmie a urmat și în primii ani ai claselor primare, mai ales la Andrei și parțial la Iris.

Însă gimnaziul a declanșat coșmarurile, când a apărut whatsapp. Așa drăcie de torturat oamenii numai în străfundurile iadului putea fi inventată sau folosită prost. Grup cu doamna, grup fără doamna, grup cerut de profesorul X, grup făcut de părintele X, grup făcut pentru fete, grup pentru coronițe, grup pentru cadouri, de nu mai știam în care sunt și, în unele, ce caut, cine m-a adăugat și de ce.

Când am ales, în urmă cu 10 ani, să mă reîntorc la catedră, nici în cele mai negre scenarii pesimiste ale mele nu mi-aș fi închipuit modul haotic în care a ajuns să se facă, la modul general, comunicarea în școala românească.

Prima serie de elevi la primar

Ieșită a doua oară de pe băncile școlii, dar nu chiar atât de tânără, titulară din prima, cu o listă ambițioasă, iau legătura cu președintele comitetului de părinți al clasei ce mi s-a repartizat. Au trecut deja 7 ani de când am stat pe o băncuță la Universitate încercând să fiu foarte convingătoare. Și am reușit, căci tot atunci a început o frumoasă prietenie, de care mă bucur și acum. Dar încă râd când mă gândesc la o afirmație târzie: „Nu știam ce să cred, dacă chiar vorbiți serios sau nu.”

Am vorbit foarte serios și, mai ales, am ținut cu dinții de regulile pe care mi le-am impus și mie, și la clasă. În primul rând, tragi linie între viața personală și muncă, oricât de mult îți place ceea ce faci. Stabilești clar limitele de comunicare și nu te abați de la ele.

Numărul 1, telefonul meu personal, ale cărui costuri integrale le suport, va fi folosit așa cum consider eu, indiferent de părerea personală a oricui.

Așadar, nu mă suni ori de câte ori ai tu o problemă. Poveștile cu „între orele…” nu țin, iar limitele nu există, din moment ce am primit telefoane duminica la prânz, noaptea pe la 11, în condițiile stabilite clar că îmi comunici problema prin SMS, eu decid dacă e nevoie de o discuție.

Am avut proteste cu duiumul, chiar și reclamație, că am blocat numărul. Păi dacă ești lipsit de limite și bun simț și nu pricepi?! Nu e ușor, dar a funcționat. Însă nu îmi place, mai ales pentru că, atunci când se comunică informații școlare importante, trebuie să faci notă scrisă, când, unde…

A doua, am evitat 90% (perfecțiune nu există) discuțiile la poartă, la predarea copiilor. Nu îmi place să vorbesc „peste gard”, unde toată lumea ciulește urechile. Normal că au fost și situații de urgență care au impus comunicarea imediată, dar am limitat maxim contactul cu familia extinsă, stabilind clar că discut cu părintele, în întâlniri programate, indiferent cine se ocupă de copil.

Ador mailul de serviciu

Printre lucrurile bune aduse de pandemie a fost crearea mailurilor de serviciu. Din punctul meu de vedere, e tot ce ai nevoie pentru comunicare. În momentul în care părintele scrie mesajul, forțat să adopte un anumit format, va fi, obligatoriu, politicos și clar, nu aruncă un „cfs”, „k”, „bn” pe o linie de chat. Am speranța că și citește de două ori, corectează greșelile, căci mailul nu mai are scuza „m-am grăbit să scriu”.

În plus, pe lângă „ordinea” care se face în mesaje, ai totdeauna o arhivă a discuțiilor, cu dată și oră, iar acestea sunt dovezi acceptate în comunicarea cu școala. Indiferent ce s-ar întâmpla, fiind adresă instituțională, este oficial.

Timp de un an aproape, având un părinte opoziționist, care nu agreea nicio formă de comunicare în afară de ce voia el, am fost forțată să mut pe email toată comunicarea oficială cu clasa. Nu a fost ușor, dar nici imposibil, aveam listă pregătită cu adresele de mail, scrise cu virgulă între ele, o copiam instant. Și aveam mereu grijă să pun adresele în BCC, nu în To, nu în CC, ca să respect dreptul la intimitate al fiecăruia.

Pentru că e mai greu să faci atâtea manevre de pe telefon, pregăteam acasă ciorne de email, doar cu adresele completate, să le am la nevoie disponibile în contul de mail dacă trebuia să scriu de la școală. Chiar și după ce am revenit la comunicarea generală pe grup, am păstrat pe email discuțiile individuale și nu am regretat decizia.

Grupurile de whatsapp

Nu cred că există aplicație pe care să o urăsc mai tare pentru comunicarea de grup. Între două persoane sau o familie, e ok, dar nu pentru lucruri importante. Ferească sfântul să ai nevoie de ceva ce s-a discutat cu câteva luni în urmă!

Îmi place să țin lucrurile organizate, să știu mereu unde se află ceea ce am nevoie. Pe whatsapp… nu ai arhivare, ca să nu mai zic cât de ușor rămâi fără spațiu, ștergi tot, apoi te trezești și plângi după cine știe ce document.

Despre dezavantaje, lipsa unei educații a comunicării (mai ales legată de orele la care poți da mesaje), am mai scris, nu reiau. Indiferent cât de „la curent” crezi că poți fi, ai toate șansele să ratezi mesaje esențiale dacă între timp s-au iscat cinci discuții aprinse.

În plus, sunt o mulțime de materiale, regulamente, pe care le adaug la început de an, dar ai nevoie de ele pe parcurs. Cum să te întorci la discuție? Există un motiv pentru care lumea a evoluat de la cărțile pe suluri de papirus la cele cu pagini răsfoite și se aplică și în cazul grupurilor.

Grup de facebook

L-am folosit mereu, fiind mult mai organizat, dar am avut și situația de mai sus, în care nu a fost agreat. Și nu poți obliga pe nimeni să-și facă cont doar pentru că așa vrei tu. Însă a fost o alegere bună (nu spun cea mai bună, nu există așa ceva) pentru gestionarea discuțiilor, putând avea loc simultan, dar separat și ușor de urmărit, dialoguri pe diferite teme.

În plus, a fost plăcut ca, după 5 ani de stat împreună, să scutur de praf împreună cu părinții postări mai vechi, cu poze din pregătitoare, să presărăm momentele de final de clasa a patra cu clipe de nostalgie. Asta apropo de ce acces ai la informația mai veche.

Deși îl prefer, realizez că înseamnă să amestec viața mea privată în problemele de serviciu și, cel puțin în realitatea în care trăim, limitele impuse pot salva mulți neuroni de la dispariție. Dar nu mă amăgesc, căci imediat cum află numele învățătoarei părinții o caută pe net, să vadă… are poze compromițătoare, ce note a luat la examene, are toate țiglele pe casă. Bănuiesc că nu scap nici eu, dar am speranțe că nu ies prea șifonată din investigație.

Comunicarea prin platforma școlii

Soluția este, normal, platforma oficială de comunicare cu părinții, acolo unde ea există, atașată catalogului virtual, prezentă mai ales în școlile private. La stat – mai greu sau deloc, aici progresul s-a făcut lent sau urmează. Trebuie să ținem cont că încă nu avem website-uri pentru toate școlile, deși toate au informaticieni și ar trebui să fie în fișa postului.

Pentru anul care urmează, am ales o cale de mijloc: comunicarea prin Google Classroom, deși nu aceasta este destinația aplicației. Primul motiv pentru care îmi permit să o folosesc este că, la pregătitoare, copiii nu vor primi tabletele de la școală. Teoretic, ei nu au acces la clasa părinților în acest an școlar.

Așadar, am organizat o clasă a părinților și voi organiza „subiectele de discuție” pe teme, astfel încât să poată fi accesate ușor. În feed, pe pagina de deschidere a clasei, vor fi toate, în ordine cronologică, și acolo vor fi și anunțurile curente, care nu sunt importante și peste o lună. Dar în ceea ce privește activitatea la clasă, trebuie să fie ordine.

M-am gândit și la o modalitate de a le transmite fotografiile de la activități. (Da, știu că nu intră în fișa postului!) Pentru a nu lega albumul de Classroom, pentru că voi arhiva clasa toamna viitoare, îl voi construi în Drive. Astfel, el va fi accesibil și mai târziu copiilor. Mă gândesc încă dacă notificarea prin care voi acorda accesul nu necesită niște mențiuni speciale, scrise cu litere mari, aceea că pozele nu vor fi expuse public, ci doar salvate în arhiva personală, dacă în imagine apar și alte persoane în afară de propriul copil și al căror acord pentru difuzare nu a fost obținut.

comunicare_parinti_clasa

Ce intenționez să comunic:

După ce trecem de avalanșa informațională a începutului de an, de la care sper să nu le rămână traume, vom intra în rutina zilnică.

În primul rând, se anunță materialele necesare pentru diverse activități. Deși îmi doresc să avem cât mai multe disponibile în clasă, nu știu dacă vom avea această posibilitate de stocare eficientă, dat fiind că primăria ne-a dat un singur dulap și se ambiționează să nu mai avem (ne)voie (de) cu altele.

Apoi, multe și felurite anunțuri, de la modificări de program, evenimente, invitații. Întotdeauna se strâng și acestea, destule.

Mă bucur că fiecare „anunț” are rubrica lui proprie de comentarii, așadar discuțiile se vor menține relativ ordonat. Sper că vor funcționa corect și notificările pe email privind subiectele noi, iar acolo unde aștept obligatoriu răspunsuri ale părinților, le pot adăuga ca „teme cu întrebare”, să fie în listă, vizibil.

Nu știu dacă voi acoperi astfel toată nevoia de comunicare și sunt sigură că nu va fi pe placul multora, dependența de confort este puternică, iar efortul de a ieși de aici, fantastic. Dar mă voi strădui cu siguranță să mențin echilibrul către eficient, legal, rapid. Dacă aveți sugestii sau intuiți probleme, sunt recunoscătoare pentru orice ajutor.


Recomandare de final, un articol vechi (nu al meu), dar atât de actual aici.
Și câteva postări pe tema „whatsapp” de dinainte de momentul în care am ales să mă relaxez. 12VIII20, 4IX20, 26IX18, 14IX18, 12I19.

sondaj_auxiliare_CP

Tips & tricks în grupuri pe net

Am încercat să strâng mai jos câteva idei utile pentru a fi cât mai eficient timpul petrecut în grupurile de pe internet. Deși în stagiul de formare a profesorilor un curs de operare pe calculator e musai inclus, rareori se face cu adevărat ceva util și deocamdată la noi nevoia e cea care îți este cu adevărat profesor. „Meseria“ asta de regulă se fură, așa cum am făcut și eu cât timp am lucrat în agenție, stând lângă colegi, văzând și apoi făcând. Sau întrebi un prieten (dacă nu unul real, google poate fi de ajutor).

Acum însă constat că uneori câteva sfaturi, pentru cei care vor să învețe, nu ar prinde rău, așa că sper ca cele de mai jos să fie utile atunci când vrei să activezi pe grupuri și să împărtășești materialele pe care tu le-ai creat. Aici ar fi sfatul principal… nu da mai departe ceva ce nu-ți aparține, respectă drepturile de autor sau menționează sursa!

Imaginile

Sunt în foarte multe grupuri în care curg imagini cu nemiluita. Sunt postări cu câte 30-40 de imagini. Probleme:

  1. Să salvezi imaginile, dacă ai nevoie de toate, e un consum maxim de timp.
  2. După ce le salvezi, constați că rezoluția lor e foarte mică. Facebook – și nu numai – optimizează imaginile, micșorându-le. Ei nu ți le păstrează pentru print, așa că rezultatul final pixelat e garantat.

Soluție: Dacă vrei să dai mai departe o serie de imagini pe care le-ai creat, unește-le într-un fișier .pdf. Vor rămâne la o rezoluție bună (cea pe care o ai și tu) și descărcarea este mult mai ușoară. Neapărat denumește fișierul sugestiv, să se înțeleagă despre ce e vorba, nu „poze ionica.pdf“ ci „aplicații învățarea vocalelor.pdf“.

Dacă nu aveți pe calculator softuri care fac acest lucru, puteți folosi unelte gratuite disponibile online, cum este acest creator de pdf-uri. Am ales unul la întâmplare, google îți oferă o mulțime de soluții. Chiar pe prima pagină ai, în engleză, explicat pas cu pas ce ai de făcut. Dacă limba engleză nu îți este la îndemână, poți copia textul în Google Translate sau, dacă folosiți browserul Crome, click dreapta în pagină și aveți opțiunea de „Translate/traducere“, setați pe limba română și pagina respectivă se transformă într-un text accesibil.

Revenind, e relativ simplu să realizezi un pdf. Selectezi toate imaginile pe care le vrei din calculator, apeși butonul de convertire și salvezi fișierul. E drept că e un pic mai multă muncă din partea ta, dar dacă tot vrei să fii inimă largă și să împărtășești munca ta, câteva minute în plus nu contează, dacă stai apoi să aduni cât ar economisi zecile de utilizatori care nu stau să salveze pagină cu pagină.

Fișierele

Am văzut deseori postări însoțite de liste lungi de email pentru a fi primite materiale. Aici există mai multe variante.

  1. Vrei să colectezi adresele de mail ale celor care îți solicită materialul și nu vrei să pui materialul public. În acest caz, poți crea un fișier Google Forms*, în care fiecare își scrie adresa de mail. Ție îți rezultă la final o listă gata scrisă la care poți expedia ce vrei, nu stai să dai copy/paste să amețești.
    *E necesar să ai cont de google, dar mă îndoiesc că, la câte telefoane android există, nu există deja.
  2. Vrei pur și simplu să trimiți materialul, dar e prea mare să îl urci pe grupuri & co. Poți utiliza modalități de transfer. WeTransfer te lasă să transferi timp de o săptămână. Urci fișierele, ți le trimiți singur și în mailul care sosește ai un link de transfer. Pe acela în copiezi și îl dai mai departe, cu mesajul de avertizare că este disponibil timp de o săptămână.
    Tot cu linkuri funcționează bine și dropbox, dacă aveți instalat. Dacă fișierul este aici, click dreapta pe el, copiezi linkul și îl dai mai departe.  În același stil funcționează și Google Drive, unde poți urca fișierele și le poți da share mai departe. Față de prima variantă, ultimele două sunt permanente până ștergeți voi fișierul (sau îl redenumiți, dacă nu vreți să mai fie accesibil).

Sondajele

Am văzut multe postări care au ca scop luarea unei decizii. Ce auxiliare/manuale au fost alese de majoritatea, pentru a avea o idee ce există pe piață. Se strâng uneori sute de comentarii, pe care, să fim serioși, nu stai să le numeri cu liniuțe să vezi cine ce a ales. Cum am ajuns să am și eu nevoie de o astfel de opinie, am recurs la un astfel de sondaj. Comentariile sunt și ele utile, detaliază probleme, dar dacă tot te poate ajuta platforma, de ce să nu utilizezi opțiunile? Orice întrebare poate fi însoțită de astfel de variante. Dacă nu cunoști toate opțiunile, bifează când adaugi sondajul ca respondenții să poată adăuga ei ce ți-a scăpat ție. De asemenea, poți opta dacă au voie mai mult de un răspuns.

sondaj_auxiliare_CP

*536 opțiuni la acest moment

Am folosit varianta aceasta și în luarea deciziilor în grupul de părinți al clasei. Așa vedeam repede care e majoritatea sau dacă e cazul să găsim alte variante.

Urmărește postările

Dacă te interesează un subiect, dar nu ai neapărat ceva de comentat la el și vrei să fii notificat când apar comentarii noi, nu e neapărat nevoie să pui un punct în comentarii sau să scrii „up”. În colțul din dreapta sus al subiectului respectiv e o săgetuță cu vârful în jos… apeși pe ea și ai o iconiță cu clopoțe, pornește notificările la această postare. Se folosește și când un subiect nu te mai interesează, tot de aici ai un clopoțel tăiat, oprește notificările. Nu de alta, dar sunt postări care au comentarii cu duiumul, toate… puncte…

Sunt sigură că nu am acoperit nici pe departe problemele și soluțiile de comunicare și folosire eficientă a timpului, dar dacă mai aveți altele, chiar vă rog să le adăugați în comentarii.

Ce vă enervează/displace în comunicarea online? Vedeți o modalitate de rezolvare? Poate o găsim împreună!