Dacă titlul v-a tentat în speranța că mai jos veți descoperi rețeta unui succes incontestabil, nu se va întâmpla acest lucru. Vor fi doar idei pe care le-am testat în timp și care au funcționat. De asemenea, se îmbină cu experiența mea de părinte în sistemul preuniversitar, după ce, în sfârșit, vara aceasta am pierdut această calitate, am „dat” si ultimul bacalaureat.

Am avut norocul – căci este un mare noroc – de a avea copiii în grădiniță înainte ca smartphone-ul să ne invadeze viața, iar internetul să fie accesibil tuturor. Și nu a murit nimeni, dacă era ceva de comunicat, primeam un bilețel de la educatoare. Nu ratam ședințele cu părinții și nici nu am simțit vreodată că sunt un părinte dezinformat. Oarecum o perioadă de acalmie a urmat și în primii ani ai claselor primare, mai ales la Andrei și parțial la Iris.

Însă gimnaziul a declanșat coșmarurile, când a apărut whatsapp. Așa drăcie de torturat oamenii numai în străfundurile iadului putea fi inventată sau folosită prost. Grup cu doamna, grup fără doamna, grup cerut de profesorul X, grup făcut de părintele X, grup făcut pentru fete, grup pentru coronițe, grup pentru cadouri, de nu mai știam în care sunt și, în unele, ce caut, cine m-a adăugat și de ce.

Când am ales, în urmă cu 10 ani, să mă reîntorc la catedră, nici în cele mai negre scenarii pesimiste ale mele nu mi-aș fi închipuit modul haotic în care a ajuns să se facă, la modul general, comunicarea în școala românească.

Prima serie de elevi la primar

Ieșită a doua oară de pe băncile școlii, dar nu chiar atât de tânără, titulară din prima, cu o listă ambițioasă, iau legătura cu președintele comitetului de părinți al clasei ce mi s-a repartizat. Au trecut deja 7 ani de când am stat pe o băncuță la Universitate încercând să fiu foarte convingătoare. Și am reușit, căci tot atunci a început o frumoasă prietenie, de care mă bucur și acum. Dar încă râd când mă gândesc la o afirmație târzie: „Nu știam ce să cred, dacă chiar vorbiți serios sau nu.”

Am vorbit foarte serios și, mai ales, am ținut cu dinții de regulile pe care mi le-am impus și mie, și la clasă. În primul rând, tragi linie între viața personală și muncă, oricât de mult îți place ceea ce faci. Stabilești clar limitele de comunicare și nu te abați de la ele.

Numărul 1, telefonul meu personal, ale cărui costuri integrale le suport, va fi folosit așa cum consider eu, indiferent de părerea personală a oricui.

Așadar, nu mă suni ori de câte ori ai tu o problemă. Poveștile cu „între orele…” nu țin, iar limitele nu există, din moment ce am primit telefoane duminica la prânz, noaptea pe la 11, în condițiile stabilite clar că îmi comunici problema prin SMS, eu decid dacă e nevoie de o discuție.

Am avut proteste cu duiumul, chiar și reclamație, că am blocat numărul. Păi dacă ești lipsit de limite și bun simț și nu pricepi?! Nu e ușor, dar a funcționat. Însă nu îmi place, mai ales pentru că, atunci când se comunică informații școlare importante, trebuie să faci notă scrisă, când, unde…

A doua, am evitat 90% (perfecțiune nu există) discuțiile la poartă, la predarea copiilor. Nu îmi place să vorbesc „peste gard”, unde toată lumea ciulește urechile. Normal că au fost și situații de urgență care au impus comunicarea imediată, dar am limitat maxim contactul cu familia extinsă, stabilind clar că discut cu părintele, în întâlniri programate, indiferent cine se ocupă de copil.

Ador mailul de serviciu

Printre lucrurile bune aduse de pandemie a fost crearea mailurilor de serviciu. Din punctul meu de vedere, e tot ce ai nevoie pentru comunicare. În momentul în care părintele scrie mesajul, forțat să adopte un anumit format, va fi, obligatoriu, politicos și clar, nu aruncă un „cfs”, „k”, „bn” pe o linie de chat. Am speranța că și citește de două ori, corectează greșelile, căci mailul nu mai are scuza „m-am grăbit să scriu”.

În plus, pe lângă „ordinea” care se face în mesaje, ai totdeauna o arhivă a discuțiilor, cu dată și oră, iar acestea sunt dovezi acceptate în comunicarea cu școala. Indiferent ce s-ar întâmpla, fiind adresă instituțională, este oficial.

Timp de un an aproape, având un părinte opoziționist, care nu agreea nicio formă de comunicare în afară de ce voia el, am fost forțată să mut pe email toată comunicarea oficială cu clasa. Nu a fost ușor, dar nici imposibil, aveam listă pregătită cu adresele de mail, scrise cu virgulă între ele, o copiam instant. Și aveam mereu grijă să pun adresele în BCC, nu în To, nu în CC, ca să respect dreptul la intimitate al fiecăruia.

Pentru că e mai greu să faci atâtea manevre de pe telefon, pregăteam acasă ciorne de email, doar cu adresele completate, să le am la nevoie disponibile în contul de mail dacă trebuia să scriu de la școală. Chiar și după ce am revenit la comunicarea generală pe grup, am păstrat pe email discuțiile individuale și nu am regretat decizia.

Grupurile de whatsapp

Nu cred că există aplicație pe care să o urăsc mai tare pentru comunicarea de grup. Între două persoane sau o familie, e ok, dar nu pentru lucruri importante. Ferească sfântul să ai nevoie de ceva ce s-a discutat cu câteva luni în urmă!

Îmi place să țin lucrurile organizate, să știu mereu unde se află ceea ce am nevoie. Pe whatsapp… nu ai arhivare, ca să nu mai zic cât de ușor rămâi fără spațiu, ștergi tot, apoi te trezești și plângi după cine știe ce document.

Despre dezavantaje, lipsa unei educații a comunicării (mai ales legată de orele la care poți da mesaje), am mai scris, nu reiau. Indiferent cât de „la curent” crezi că poți fi, ai toate șansele să ratezi mesaje esențiale dacă între timp s-au iscat cinci discuții aprinse.

În plus, sunt o mulțime de materiale, regulamente, pe care le adaug la început de an, dar ai nevoie de ele pe parcurs. Cum să te întorci la discuție? Există un motiv pentru care lumea a evoluat de la cărțile pe suluri de papirus la cele cu pagini răsfoite și se aplică și în cazul grupurilor.

Grup de facebook

L-am folosit mereu, fiind mult mai organizat, dar am avut și situația de mai sus, în care nu a fost agreat. Și nu poți obliga pe nimeni să-și facă cont doar pentru că așa vrei tu. Însă a fost o alegere bună (nu spun cea mai bună, nu există așa ceva) pentru gestionarea discuțiilor, putând avea loc simultan, dar separat și ușor de urmărit, dialoguri pe diferite teme.

În plus, a fost plăcut ca, după 5 ani de stat împreună, să scutur de praf împreună cu părinții postări mai vechi, cu poze din pregătitoare, să presărăm momentele de final de clasa a patra cu clipe de nostalgie. Asta apropo de ce acces ai la informația mai veche.

Deși îl prefer, realizez că înseamnă să amestec viața mea privată în problemele de serviciu și, cel puțin în realitatea în care trăim, limitele impuse pot salva mulți neuroni de la dispariție. Dar nu mă amăgesc, căci imediat cum află numele învățătoarei părinții o caută pe net, să vadă… are poze compromițătoare, ce note a luat la examene, are toate țiglele pe casă. Bănuiesc că nu scap nici eu, dar am speranțe că nu ies prea șifonată din investigație.

Comunicarea prin platforma școlii

Soluția este, normal, platforma oficială de comunicare cu părinții, acolo unde ea există, atașată catalogului virtual, prezentă mai ales în școlile private. La stat – mai greu sau deloc, aici progresul s-a făcut lent sau urmează. Trebuie să ținem cont că încă nu avem website-uri pentru toate școlile, deși toate au informaticieni și ar trebui să fie în fișa postului.

Pentru anul care urmează, am ales o cale de mijloc: comunicarea prin Google Classroom, deși nu aceasta este destinația aplicației. Primul motiv pentru care îmi permit să o folosesc este că, la pregătitoare, copiii nu vor primi tabletele de la școală. Teoretic, ei nu au acces la clasa părinților în acest an școlar.

Așadar, am organizat o clasă a părinților și voi organiza „subiectele de discuție” pe teme, astfel încât să poată fi accesate ușor. În feed, pe pagina de deschidere a clasei, vor fi toate, în ordine cronologică, și acolo vor fi și anunțurile curente, care nu sunt importante și peste o lună. Dar în ceea ce privește activitatea la clasă, trebuie să fie ordine.

M-am gândit și la o modalitate de a le transmite fotografiile de la activități. (Da, știu că nu intră în fișa postului!) Pentru a nu lega albumul de Classroom, pentru că voi arhiva clasa toamna viitoare, îl voi construi în Drive. Astfel, el va fi accesibil și mai târziu copiilor. Mă gândesc încă dacă notificarea prin care voi acorda accesul nu necesită niște mențiuni speciale, scrise cu litere mari, aceea că pozele nu vor fi expuse public, ci doar salvate în arhiva personală, dacă în imagine apar și alte persoane în afară de propriul copil și al căror acord pentru difuzare nu a fost obținut.

Ce intenționez să comunic:

După ce trecem de avalanșa informațională a începutului de an, de la care sper să nu le rămână traume, vom intra în rutina zilnică.

În primul rând, se anunță materialele necesare pentru diverse activități. Deși îmi doresc să avem cât mai multe disponibile în clasă, nu știu dacă vom avea această posibilitate de stocare eficientă, dat fiind că primăria ne-a dat un singur dulap și se ambiționează să nu mai avem (ne)voie (de) cu altele.

Apoi, multe și felurite anunțuri, de la modificări de program, evenimente, invitații. Întotdeauna se strâng și acestea, destule.

Mă bucur că fiecare „anunț” are rubrica lui proprie de comentarii, așadar discuțiile se vor menține relativ ordonat. Sper că vor funcționa corect și notificările pe email privind subiectele noi, iar acolo unde aștept obligatoriu răspunsuri ale părinților, le pot adăuga ca „teme cu întrebare”, să fie în listă, vizibil.

Nu știu dacă voi acoperi astfel toată nevoia de comunicare și sunt sigură că nu va fi pe placul multora, dependența de confort este puternică, iar efortul de a ieși de aici, fantastic. Dar mă voi strădui cu siguranță să mențin echilibrul către eficient, legal, rapid. Dacă aveți sugestii sau intuiți probleme, sunt recunoscătoare pentru orice ajutor.

---

Recomandare de final, un articol vechi (nu al meu), dar atât de actual aici.
Și câteva postări pe tema „whatsapp” de dinainte de momentul în care am ales să mă relaxez. 12VIII20, 4IX20, 26IX18, 14IX18, 12I19.