Una din sperietorile toamnei a fost aceea că „doamna verifică temele“. Să fim serioși, o mică-mică parte din temele de vacanță ajung să fie verificate de cineva și cu timpul copiii nu mai pot fi motivați cu astfel de amenințări. Trebuie să își dea seama singuri că nu pentru doamna le fac, ci pentru ei. Am lucrat toată vara teme cu fetița unor prieteni și mereu protesta când îi corectam pe caiet, că „vede doamna“. Așa, și? Am convenit să își asume mama toată muștruluiala, dacă doamna va face această observație și ne-am văzut de treabă în continuare. În ultima săptămână era totul gata și corectat, adică se vedea clar și ce a lucrat copilul bine, dar și ce și unde a greșit. Surpriză: doamna… nici nu a pomenit de teme! Enervată, mi-a zis că a aruncat toate fișele.
Le-am dat și eu copiilor mei de la clasă o temă de vacanță: să țină un jurnal desenat. Ca orice temă de vacanță, este opțională, și recunosc că am avut emoții că nu va face nimeni tema. Ba din contră, au fost nu una, ci 5, ceea ce înseamnă un sfert din clasă. Am întârziat cu feedbackul, deja îmi dau seama că intrăm în a treia săptămână și nu am zis nimic, așa că îi laud cu această ocazie pe copiii mei minunați, dar și pe părinții care i-au îndrumat. Va trebui să stau un pic de vorbă cu fiecare, vedem noi cum rezolvăm online, căci nu peste tot îmi e clar „ce s-a întâmplat“, deși semnele grafice exersate în ultima săptămână se văd bine-bine în jurnal 🙂 .
Tema mea nu era deloc simplă. Părea un banal jurnal de vacanță în imagini, care pune la grea încercare capacitatea de a sintetiza întâmplările unei singure zile, apoi găsirea limbajului potrivit de a le comunica. Adăugăm și partea de matematică, exersarea numerației învățate, dar și de măsurare a timpului și explorare a mediului.
Recunosc că am vrut să țin și eu un astfel de jurnal, dar pe la jumătatea lui iulie am realizat că zilele sunt monotone. Ori lucram pe calculator, ori lecții cu copiii, ori citeam… și cum nici n-am avut curaj să plec pe undeva, m-am lăsat păgubașă. Foaia asta de hârtie îmi arăta doar ce vacanță tristă am.
Lăsând la o parte teoriile despre „vacanța e pentru joacă“, fiecare părinte cam știe la ce nivel se află copilul lui. Nu îl copleșești cu teme în fiecare zi, dar nici nu va fi traumatizat dacă scrie trei propoziții despre ce s-a întâmplat, înainte de culcare. Apoi, vacanța este despre citit. Dacă nici în vacanță nu completezi întâmplările zilnice cu altele împletite de imaginație dintre coperțile unei cărți, când să o faci?!
Am dat și o temă pe ultima sută de metri, în ultima săptămână de vacanță. I-am rugat pe toți să exerseze acasă cu stiloul proaspăt cumpărat. Conform noilor norme de funcționare la școală, eu nu mai pot interacționa direct cu copilul. Cum să îi așez corect mâna pe stilou doar din vorbe?! Cei mai mulți mi-au ascultat sfatul de a achiziționa stilouri cu suport pentru degete, astfel încât să nu îl poți ține decât corect. Dar, cel mai important, au exersat acasă scrierea. Le-am spus să ia fișele cu semne grafice de la pregătitoare, realizate cu creionul, și să încerce acum să scrie cu stiloul peste aceleași semne. Nici nu trebuie să întreb cine mi-a urmat sfatul și cine nu, căci văd stilourile care scriu relaxat pe caiete, dar și pe cele care „nu vor să scrie“ sau scrijelesc liniuțele în pagină de parcă le sapă în piatră.
Temele de vacanță au un rost, e păcat doar că exact cei care ar avea mai mare nevoie de ele le folosesc doar ca motiv de revoltă, apelând la norme și legi. Poate ne vom trezi la un moment dat și vom înțelege că reușita școlară este direct proporțională cu efortul depus. Toți copiii pot, dacă îi lași atâta timp cât au ei nevoie. Însă ziua la școală nu poate fi nici dilatată, nici prelungită pentru a răspunde tuturor nevoilor. Extra-timpul trebuie luat din cel personal. Soluția: accepți sacrificiul sau îl refuzi, ambele cu rezultate complet diferite, pe care trebuie să ți le asumi.
