Pian – temă pentru acasă

Gata, suntem deja în a doua săptămână de școală. Teste inițiale vin și trec. Materia începe să se deruleze la mai toate disciplinele. În orar… iaca și muzica. La ambii. Unul turbează, că de ce trebuie să mai facă muzică. Problema e de fapt că doamna îi vrea la cor. Eu la cor nu calc. No, bine, dar oricum e paralel cu domeniul. I-am explicat că „viața la cor” simplifică fantastic „viața la clasă”. Îl las în pace, poate își vede interesul.

A doua serie de plânset și vaiet venea de la nivelul inferior. Că… stă bine la teorie muzicală, vede notele pe portativ, le recunoaște, dar glăsuiește precum corbul păcălit de vulpe, cel cu vocea „minunată”. Panicată total că se va alege praful de media ei la această disciplină, pleacă la școală. Seara aflu că i-a mai revenit moralul, căci nu cântatul, ci interesul arătat va cântări la evaluare.

Prima temă e chiar minunată: de confecționat un instrument muzical din ce vor ei. Întâi a vrut un pian origami. A căutat, a încercat, eșec total. Rezultatul nu era la înălțimea așteptărilor, dar mai ales la înălțimea propriilor pretenții de la un asemenea proiect. Tot căutând pe net, vedem un model de pian din lemn, ne amintim de cantitatea impresionantă de bețișoare din lemn pe care le avem și hotărăște să se ocupe de ele. Dacă era după mine, le pictam doar pe cele negre. Însă s-a închis în cameră și le-a pictat și pe cele albe. Era cât pe-aci să le vopsesc pe ambele părți, dar mi-am dat seama că se lipesc și nu se vede! Eu i-am dat o bilă albă pentru folosit capul.

Patru cutiuțe mici de carton, lipite între ele și îmbrăcate în hârtie creponată au devenit suportul, apoi a așezat claviatura. A verificat de câteva ori că e bine, căci sigur se prinde dacă e ceva în neregulă. A oscilat între a face o mini-orgă sau a lăsa așa, simplu, de teamă să nu strice tot cu adăugarea de butoane.

Așa arată proiectul la muzică, cu care își va adjudeca o notă încă din a doua săptămână de școală. Fericirea e la cote maxime, căci la câte teme vom avea la celelalte, numai muzica îmi mai trebuia pe listă. Ceea ce… nu poate decât să mă întristeze. De ce să nu avem parte de puțină armonie și distracție? Proiectul acesta chiar i-a făcut plăcere, mult mai multă decât cele trei ore și jumătate rezervate temei la matematică, pe care nu a reușit s-o termine până la ora de culcare și a mai lăsat din ea și pe a doua zi…

pian spatule lemn

L.E.: A venit copilul de la școală… Mam, ai avut dreptate, le-a numărat! QED.

Posted in Ce pot face doua maini dibace, Școlarii mei and tagged , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente