Sadoveau, la pescuit - iazul de la Vovidenia. „Nada Florilor”

Casa memorială „Mihail Sadoveanu” – Vovidenia, Neamț

Una din excursiile – puține – din copilărie, cu părinții, a fost și în ținutul Neamțului. Îmi aminteam foarte clar vizita la casa lui Mihail Sadoveanu, chiar dacă nu și foarte multe detalii de acolo. Ce țineam însă minte, înainte să ajung acum, după 30 de ani, cu copiii mei, era faptul că reședința era una foarte spațioasă (comparativ cu ce locuințe aveam noi, era un lux la care nici nu visam) și frumoasă. Însă mi-a rămas cumva întipărit că nu acolo s-a născut, motiv pentru care nu înțelegeam de ce au numit-o „casă memorială”. Deh, tocmai veneam de la Humulești, noțiunea se asocia cu copilăria autorului…

Acum am pășit din nou în muzeu. Îmi aminteam ușile… inexplicabil, dar modelul floral al fierului forjat, prins și pe un colț de fotografie, s-a fixat bine. Însă momentul în care am pășit în camere a fost acum unul ce îți trezea toate simțurile, căci pe fondul sonor al Rapsodiei Române, Mihail Sadoveanu recita poeziile lui Eminescu. Le-am făcut imediat semn copiilor și le-am explicat… tocmai simțim ceea ce nu mulți au ocazia să o facă, în acel colț de natură.

Casa de la Vovidenia i-a fost dăruită lui Sadoveanu în ultimul deceniu al vieții, de Mănăstirea Neamț, după ce își petrecuse în zonă, la schitul Vovidenia, aflat în vecinătate, bună parte din tinerețe. Nu vreau să deschid o discuție lungă, privind compromisurile pe care scriitorul le-a făcut conducerii comuniste în primele decenii după cel de-Al Doilea Război Mondial, însă oamenii politici de atunci s-au folosit la maxim de imaginea și popularitatea sa. Trecând prin camere, admirând obiecte ce i-au aparținut, se scuturau de praf în minte imagini ale lecturilor de demult. Am ajuns la rafturile cu publicații, și le spuneam pe scurt copiilor care mi-au plăcut și de ce. Generația actuală cu greu se mai lasă antrenată în lecturi din timpuri apuse. Pentru ei  – acolo e o lume pe care n-au cunoscut-o…

Mai multe detalii despre muzeu și foarte multe imagini puteți găsi aici. De asemenea, am descoperit și o înregistrare cu drona, ce surprinde reședința de sus, în ansamblul schitului Vovidenia. Vă recomand, dacă ajungeți în zona Neamț, să nu ratați. E – cred eu – mai importantă decât vizita la ZOO, în vecinătate, unde am văzut că era mare aglomerație.

1960. Fotografie de familie

1960. Fotografie de familie

Fotografie din 1954. Sadoveanu cu soția sa, Valeria, și fiica lor, Profira

Fotografie din 1954. Sadoveanu cu soția sa, Valeria, și fiica lor, Profira

Sadoveau, la pescuit - iazul de la Vovidenia. „Nada Florilor”

Sadoveau, la pescuit – iazul de la Vovidenia. „Nada Florilor”

1955, alături de Gheorghe Gheorghiu Dej

1955, alături de Gheorghe Gheorghiu Dej