Mai bine zis, o veșnică problemă! De rezolvat, firește, pentru cei care îi dedică viața. Totuși, pentru cei mici, la școală, ea nu ar trebui să ridice astfel de piedici. Am răsfoit acum, la început de an, tot ce am putut găsi pe piață, pentru cele două lecții care fac parte din proiectul meu de licență: timpul și spațiul istoric. Am adăugat, atât cât mi-a fost la îndemână, articole cu sfaturi și materiale, însă mă urmăresc, cumva, cele văzute, și mă apucă durerea de cap când mă gândesc că unii, fără rea intenție, le iau de bune.
Prima „problemă”, pe care, dacă n-o rezolvi, mergi bine-merci cu ea mai departe, este cea referitoare la convenția creștină de a măsura anii, înainte și după Hristos. Pare simplu, însă, dacă te iei după unele materiale, pe axa timpului avem fixat „anul nașterii lui Hristos”. Adică… avem anul 1 î.Ch, avem anul 1 d.H, și între ele – „anul nașterii lui Hristos”?? Adică ce anume, anul zero?? Nu există anul 0! Există un moment al nașterii, marcat ca o fracțiune de secundă, convențional, căci altfel pe Hristos îl lăsăm să se nască pe 25 decembrie, acum cca 2000 de ani. Cu exactitate știam dacă mama lui îl declara la primărie și avea certificat ca noi toți, dar na, a fost ocupată să fugă, ca să-i salveze viața.
Am ținut lecția (și voi reveni cu povestea), și am explicat această convenție ca secunda 00:00 de la Revelion, momentul acela de o clipă în care toți sărim în sus. Cam așa și cu momentul nașterii, ce e înainte și ce e după el.
Al doilea „moment” de remarcat este cel al pictogramelor ce reprezintă diversele epoci istorice, unde se îmbină modalitățile cele mai diverse de denumire…. ba apare Epoca Străveche, ba apare Preistoria. Ba Veche, ba Antichitate. Nu discut Epoca Modernă/Epoca Contemporană, care tind să devină una singură… Revenind, copiii trebuie să le ordoneze. Nu ar fi greu, se adaptează ei, deși tot comentează, că de omul preistoric au auzit, și străvechi îi derutează (dar nu cumva să le vorbim pe înțeles la școală, sau să ne raportăm cumva la ceea ce ei știu deja). M-a uimit însă pictograma cu epoca dinozaurilor, „de dinainte de apariția omului”… Asta după ce am tot repetat că istoria este știința care studiază trecutul omenirii, de la apariția omului și până în prezent. Așadar, ce treabă au dinozaurii cu povestea noastră? Aaa, că le plac copiilor… că știu ei că sunt undeva departe-departe în timp… Ei nu pricep ce înseamnă ca timp istoric un secol, cât de „îndepărtat” este, și cca 70 mil de ani de la momentul când au dispărut, comparați cu cei cca 2 mil de ani de la apariția omului, suprapuși cu „prezentul” de câțiva ani pe care abia îl înțeleg… da… este extrem, extrem de relevant!
Discutam cu Iris despre lecțiile mele la școală, și a văzut materialele despre timp, și cum am marcat eu epocile istorice. Mi-a povestit că la ea profesorul a comparat cu un ceas. Așadar, dacă comparăm istoria omenirii cu un ceas (și o oră), și presupunem că omul a apărut la „fix”, putem considera că Preistoria reprezintă 50min, iar restul epocilor – 10, și fiecare din ce în ce mai puțin. Mi-a plăcut enorm paralela făcută, și m-am gândit foarte mult la ea, căci pentru cei mici, care au nevoie de ancorare în concret pentru a înțelege abstractul, este perfectă. Leagă cumva elementele pe care eu am insistat: acele ceasornicului se învârt într-un singur sens, timpul curge într-o singură direcție, dar la această variantă extrem de vizuală pentru a explica proporția pe care epocile istorice o au nu m-am gândit.
Am dat și eu la rândul meu această explicație, la nivel de clasa a IVa, și a funcționat, și este motivul pentru care am scris despre ea. Ar fi și păcat, dacă ceva merge, să nu îl folosim.
Ultima observație, cu care și închei, este aceea că pe axa timpului am văzut marcat tot mileniul 3. Nu ar fi o problemă, dacă acolada cu „Epoca Contemporană” nu se extindea până la finalul acestuia… Istoria studiază trecutul. Ceea ce se va întâmpla mâine va fi istorie abia poimâine. De unde anticipează autorii materialului încă 1000 de ani de „contemporaneitate”? Mâine Pământul poate fi izbit de un asteroid, și istoria omului să ia sfârșit la fel ca cea a dinozaurilor. Sau sfârșitul lumii să vină în 2500 toamna. Și toate, pe un grafic. Căci, dacă era în text, nu mă agitam, oricum citesc rar sau deloc. Dar la imagini se uită… 🙁