Oscar si Tanti Roz, de Eric Emanuel Schmitt

Oscar-si-tanti-Roz

Povestea mea cu „Oscar” este una un pic mai lungă. Am auzit de carte anul trecut, când a intrat în topul lecturii pentru bloggeri. Am pus-o atunci vag pe lista mea, căci titlul nu mi-a sărit în ochi. E drept că nici eu nu i-am dat atenţie, nici n-am căutat prezentări, pur şi simplu am uitat de ea. (Nici acum n-am căutat impresiile altor cititori, faptul e consumat.)

Luna trecută eram cu Iris în librărie, şi o răsfoiam. I-a citit prima pagină şi a decis că e super-amuzantă şi că o vrea. De obicei citesc cărţile înainte lor, nu de alta, dar îmi place să fiu la curent cu subiectul când vor să discute. De data aceasta nu am reuşit. Andrei a citit-o primul, şi deja mi-a spus despre ce este vorba. Eu am stat pe gânduri dacă a fost o decizie bună să-i încurajez s-o citească. Iris a luat-o imediat în primire, şi aşa se supărase că nu a fost prima. Am aşteptat cu inima strânsă reacţia, mai ales că la capitolul „cărţi triste” nu stau deloc bine… am jelit în hohote la Singur pe lume, nu mai spun la Ultimul mohican… iar mai nou abia dacă pot citi cu voce tare Fetiţa cu chibrituri.

Iris a terminat de citit, şi eu tot nu-mi făceam curaj să mă apuc. I-am cerut să scrie ea articolul pentru blog, căci cartea i-a plăcut.
„Cum să-l scriu?” Scrie-l în aşa fel încât să-i convingi şi pe alţii că merită s-o citească!

Am rămas fără aer când am citit prezentarea ei, cel puţin finalul, care m-a luat total prin surprindere. Era şi ea nerăbdătoare să-mi vadă reacţia, căci a muncit vreo trei ore să scrie pe calculator fragmentul de mai jos. „E convingător?” A fost atât de convingătoare, că m-am apucat de citit în aceeaşi seară. Mi-a luat o oră şi jumătate, ultima parte cu multe, multe lacrimi scurse în linişte pe obraz. Nu ştiu ce m-a ţinut trează târziu în noapte, căci am adormit greu, ţinându-i pe amândoi în braţe. Am regăsit cumva în modul lor de abordare al cărţii ceva din maturitatea copilului dintre coperte. Am admirat acel optimism de a vedea mereu partea plină a paharului, chiar dacă este aproape gol. Am văzut în ei acea bucurie de a trăi pe care Oscar o descoperă la finalul cărţii. Personajul are 10 ani, Iris – 9, Andrei – 11. Este un jurnal al ultimelor două săptămâni de viaţă, abordate însă cu totul surprinzător, o căutare a sensului vieţii şi a lui Dumnezeu. Şi totuşi, nu este o carte despre religie, ci despre credinţă. Aş fi vrut mai mult de la Andrei, însă pentru el, încă în căutarea celor două sensuri, este greu să scrie. Mi-a îndeplinit dorinţa telegrafic, şi nu am mai insistat.

Vă recomand să o citiţi. Dacă aveţi copii, voi îi cunoaşteţi cel mai bine, şi veţi şti dacă să le daţi sau nu cartea. Recunosc că, dacă aş fi citit-o prima, aş fi stat pe gânduri dacă să-i las să citească sau nu, mai ales că subiectul nu e deloc străin familiei noastre. Probabil că aşa a fost să fie… ei s-o aleagă şi s-o citească.

Andrei:

„Oscar şi Tanti Roz” este o carte scrisă de un autor german, pe nume Eric Emanuel Schmitt. În cartea aceasta este vorba despre un copil, pe nume Oscar, care avea cancer. El a stat aproape toată viaţa în spital. Are aici o grămada de prieteni: Betty Albăstrea, Tanti Roz si mulţi alţii, dar mă opresc, pentru că v-aş spune toată cartea. Oscar le spunea Tanti Roz la bătrânele care îl vizitau, căci ele erau îmbrăcate în roz. Acestea îi aduceau diverse cadouri. Dar era între ele o Tanti Roz cu totul specială: ei îi chiar păsa de Oscar. Îi dădea sfaturi despre viaţa.

Mie mi-a plăcut cartea fiindcă:
1. Oscar are tot felul de peripeţii.
2. Este o carte dramatica, dar în acelaşi timp şi amuzantă.
3. Ne dăm seama că copiii cu probleme sunt speciali.

Iris:

Oscar şi tanti Roz

„Oscar şi tanti Roz” este scrisă de Eric Emanuel Schmitt. Oscar este un copil de 10 ani. Prima dată nu mi-am dat seama că e un copil bolnav de cancer, pentru că la început erau nişte povestiri foarte haioase. De fapt prima pagină m-a făcut să cer cartea.

El îi scrie lui Dumnezeu scrisori cu tot ce i s-a întâmplat în spital până când îl convinge tanti Roz să-i scrie despre dorinţele şi viaţa lui. Tanti Roz de fapt îl ajută pe Oscar să facă din viaţa tristă una fericită. Când Oscar şi-a dat seama că mai are puţin de trăit, tanti Roz l-a făcut să creadă că o zi din viaţa lui valorează cât 10 ani. Tanti Roz este (de fapt a fost) o luptătoare de wrestling. Ea înveseleşte acum copiii din spital, iar când Oscar se întrista, îşi amintea de o luptă de-a ei şi i-o povestea, ca să-i dea un sfat sau ca să-l încurajeze.

În spitalul în care se afla Oscar erau foarte mulţi copiii bolnavi, la fel ca şi el, dintre care unii îi erau prieteni foarte buni. Popcorn, unul dintre prietenii lui, avea boala îngrăşării rapide. Acesta era foarte trist căci nu avea voie să mânânce nimic, dar prietenii lui îi mai dădeau pe ascuns câteodată nişte dulciuri.

Să vă povestesc despre aventura lui Oscar în afara spitalului. Totul a început când s-a hotărât să fugă din spital în maşina lui tanti Roz, dar el nu s-a descurcat singur, l-au ajutat şi prietenii lui să evadeze. El a reuşit să se ascundă în maşina lui tanti Roz, şi şi-a petrecut Crăciunul alături de ea şi de părinţii lui.

Peggy Albăstrea este o fetiţă cu boala pielii albastre. Oscar o place foarte mult, chiar dacă e albastră. Între timp medicii au găsit soluţia de a o vindeca pe Peggy, şi ea a plecat acasă. În jocul lor din spital ea era soţia lui Oscar.

Mie mi-a plăcut cartea pentru că: e amuzantă, mereu a existat tanti Roz care să stea alături de Oscar, şi m-a făcut din ce în ce mai curioasă. De exemplu: nu ştiam dacă operaţia lui Peggy va fi reuşită sau dacă va reuşi planul lui Oscar de evadare.
Eu cred că un copil, dar şi oamenii mari, ar trebui să citească  această carte pentru că, chiar dacă are final trist, Oscar şi-a trăit viaţa aşa cum a vrut.

După ce am citit această carte eu mi-aş dori să fiu ca tanti Roz, pentru că era extrem de fericită când ajuta pe cineva. Îl admir pe Oscar, pentru că atunci când a aflat că va muri nu a început să plângă şi doar era trist că părinţii lui l-au părăsit la spital şi nu puteau să accepte boala lui.

oscar_si_tanti_roz

Dacă rezistaţi, puteţi căuta şi filmul: Oscar and the Lady in Pink, sau pe scena teatrului Bulandra, si luna aceasta, si urmatoarea.

Cartea o găsiţi în librăriile online: librarie.net, libris (transport gratuit la orice comanda), elefant, AdevarulShop, eMag, Books-Express, Okian.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Cărţi pentru copii, Editura Humanitas and tagged , .

6 Comments

  1. Am citit cartea acum doi ani. Recunosc, si eu am plans. Andrei al meu are 9 ani, dar nu am avut inca curajul sa-i dau sa citeasca cartea. Vazand interpretarea lui Andrei si a lui Iris am inteles ca ei vad totul altfel decat adultii. Copiii iau partea buna, frumoasa a lucrurilor. Asa ar trebui sa facem si noi, adultii, dar … Optimismul lor ar trebui sa ne molipseasca si pe noi.
    Felicitari copiilor pentru recenzii.

  2. Si noua ne-a placut cartea f mult. Cu toata tristetea cuprinsa intre paginile ei. Cu toate lacrimile siroite pe obraji.
    F frumoasa recenzia facuta de Iris. Felicitari pentru atatea detalii.

  3. am citit cartea inainte sa i-o dau Dariei (8 ani)
    nu stiu ce reactie ar avea daca ar citi-o
    cand era mica plangea pe rupte numai la gandul ca murise catelul nostru; paradoxal, cand au murit rude de-ale noastre, ea a acceptat mai usor acest lucru pentru ca i-am explicat ca erau bolnavi si aceasta a fost mai degraba o usurare
    eu am plans rau de tot cand am citit cartea si am meditat multa vreme la acest lucru
    pupici lui Iris! are un suflet mare si o inima si mai mare :*

  4. Bun. Deci pana acum toata lumea e de acord ca la cartea asta trebuie sa intre in oferta si un pachet mare de servetele.
    Sper ca laudele primite s-o incurajeze pe Iris sa scrie (si sa citeasca) in continuare.
    Eu incerc sa vad lucrurile prin ochii lor. Parca perspectiva lor e mai „roz” decat a mea.

  5. Am citit si eu cartea…e altfel…eu speram ca se va vindeca. Ma intrebam daca s-o dau lui Gabriel s-o citeasca sau sa mai asteptam…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente