Darul lui Mibs, de Ingrid Law – editura Gama

192_0

Sunt o mulţime de teorii despre cum să deschizi pofta de lectură a copilului. Prima – şi probabil cea care oferă cele mai mari şanse de reuşită – este aceea de a-i oferi copilului un model. Nu va citi decât în rare cazuri, dacă nu va vedea pe cineva – un adult pe care îl admiră – citind. Mai mult, trebuie să-i creezi impresia că acea carte este ceva nemaipomenit, fără de care el nu va trăi o experienţă specială.

Una din problemele mele în momentul de faţă este împăcarea listelor vechi de lectură cu dorinţele actuale ale copiilor. Pur şi simplu ne este greu (ştiu că nu sunt singura) să înţelegem de ce nu le plac cărţile cu care noi am crescut. De exemplu, Tom Sawyer. Faza cu pisica şi cărămida n-o s-o uit poate niciodată, chiar dacă multe din detalii s-au estompat. Dar lui Andrei nu i-a plăcut cum începe… şi n-a trecut de primele pagini. Nu-l condamn, şi eu fac la fel. Dacă nu-mi plac primele pagini… trebuie să existe o mulţime de constrângeri, de orice tip, ca să trec mai departe.

Ieri aveam chef de puţină distracţie. Cum televizorul nu mai oferă de multă vreme nimic relaxant, cărţile pentru copii sunt genul de alternativă pe care o folosesc din ce în ce mai des. Darul lui Mibs stătea în teancul de lectură încă din toamnă, şi aştepta cuminte. N-am avut nevoie de mai mult de câteva ore, şi am avut senzaţia că mă uit la un film SF mult mai educativ decât toate porcăriile care rulează acum la tv. Nu vă povestesc cartea, rezumatul îl găsiţi pe site-ul editurii Gama (aveţi acolo un link de detalii, pe care nu vi-l recomand decât dacă vreţi să faceţi cartea cadou fără să o citiţi, precum şi seria de premii pe care autoarea le-a obţinut cu acest volum). În schimb am să vă spun ce mi-a plăcut:

– copiii din carte au iniţiativă, şi rezolvarea de probleme nu este pentru ei o dificultate. A căuta singur o soluţie pentru o problemă nu este ceva ieşit din comun. De exemplu, o prietenă îmi spunea deunăzi despre copilul, adolescentul de azi, care, deşi identifică faptul că îi este foame, preferă să aştepte părinţii decât să caute o soluţie: deschizi frigiderul. Nu ştiu dacă azi mai înţeleg copiii gluma – cam veche: Mami, ce mănâncă leul? Mănâncă ce găseşte. Şi dacă nu găseşte nimic? Mănâncă altceva!

– copiii sunt responsabili. Au grijă unul de celălalt, chiar dacă nu percep acest lucru în mod direct. Normal, şi greşesc, nu anticipează dimensiunea faptelor lor, mint, chiar dacă consideră că o fac într-un scop nobil. Dar sunt copii.

Ce-am aflat (pentru categoria `cultură generală`): există pungi cu gheaţă instant. Ştiţi batoanele acelea luminoase, pe care le frângi şi ai 12 ore de lumină, apoi le arunci? Ei bine, pe alte meleaguri – acţiunea se petrece în SUA, pe la noi n-am auzit – există astfel de pungi în trusele de prim-ajutor care, răsucite, se răcesc instant. Acum ceva vreme v-am povestit de copcile adezive, ieri am descoperit o nouă chestie pe care mi-aş dori-o în trusa de prim-ajutor de vacanţă!

Dar cel mai important efect al lecturii mele de ieri a fost faptul că volumul a trecut imediat în alte mânuţe mai mici. Nu terminasem cartea când am ajuns acasă, aşa că pentru jumătate de oră am decretat „Linişte”, să pot afla finalul. E frustrant pentru ei să stea potoliţ pentru că mama soarbe din ochi o carte pentru copii, aşa că au venit întrebările. Andrei a aflat că e SF, pe gustul lui, Iris că e cu „puteri”, darul pe care ea şi l-ar dori de la Moş Crăciun (dacă aţi urmărit Avatar, puteţi avea o idee cam ce-şi doreşte fii-mea.)

De menţionat că este o carte fără poze, dar care pune serios la muncă imaginaţia reproductivă. Se pare că va fi şi ecranizată – eu nu am găsit filmul – de aceeaşi companie care a pus pe ecrane şi Cronicile din Narnia. Până atunci, cartea o găsiţi în librăriile online are editurii Gama, sau la elefant, libris, emag, AdevarulShop, Librarie.net.

Lectură plăcută!