Ce este Bullying-ul?

Dacă n-aţi auzit niciodată acest cuvânt, aveţi încă timp să-l învăţaţi, însă cu siguranţă ştiţi ceea ce înseamnă, pentru că, în oricare dintre cele trei variante în care puteţi lua contact cu fenomenul, veţi recunoaşte trăsăturile: Bullyingul este un comportament ostil faţă de cineva, pe care agresorul (bully) îl ia în derâdere, îl umileşte în cercul de prieteni, cunoştinţe, sau pur şi simplu în public. Sunt căutate slăbiciunile – probleme medicale sau familiale, aspect fizic, etnie, stare emoţională etc. – iar agresiunile ajung de la hărţuire verbală până la hărţuire fizică.

Nu cunosc termenul de multă vreme, şi l-am auzit prima dată în acestă formă cu ocazia lansării colecţiei „Ajută-te singur!” de la editura Gama. Apoi am mai citit despre el la o mămică blogger, unde am văzut cum, într-o ţară civilizată, acest cuvânt chiar are putere, şi odată ce-l pronunţi, adulţii îţi vin în ajutor şi se iau măsuri. La noi aceste comportamente sunt tolerate, pe ideea că copiii se joacă, copiii se împacă, sau, şi mai grav, pentru că adulţii nu au instrumentele necesare să intervină.

Cartoon Network România, împreună cu Telefonul Copilului şi Alex Velea, au lansat Clubul prieteniei, cu sloganul Fii prietenos, nu răutăcios! Este o campanie ce îşi doreşte în primul rând să ajute copiii să conştientizeze fenomenul, şi să-i încurajeze să ceară ajutor, dacă singuri nu pot lua poziţie. Însă trebuie să aibă şi cui să ceară ajutor, iar în cea mai mare parte timpul în care se petrec aceste acte are loc în comunităţile şcolare. Cadrele didactice au, din acest punct de vedere, un rol esenţial. Cumva trebuie să încetăm a-i mai pedepsi pe copii, fără a încerca să-i învăţăm să-şi rezolve conflictele, să-i înţelegem şi să stăm de vorbă cu ei. Să-i învăţăm ce înseamnă politeţea şi respectul.

Campania este promovată pe canalele de desene animate pentru copii, cu trei spoturi pe care vă invit să le vedeţi mai jos. În plus, la nivel online, toţi putem să ne implicăm, folosind hastagul #ClubulPrieteniei #fiiprietenos ori de câte ori postaţi conţinut legat de această iniţiativă. Promovaţi campania printre prieteni, mai ales cei care au copii. Dacă copilul dumneavoastră are cont de facebook, daţi share filmuleţelor pe contul lui, în aşa fel încât să ajungă la cât mai mulţi colegi. Daţi mai departe linkul către Clubul prieteniei, sunt acolo o mulţime de sfaturi, pe înţelesul lor, pentru a lua atitudine.

Campania aceasta şi-a propus un ideal foarte greu de atins: acela de a schimba o mentalitate. Fiecare dintre noi poate da o mână de ajutor. De undeva trebuie să începem, de ce să nu începem cu copiii noştri?

Azi vă las în compania spoturilor, mâine voi reveni, cu informaţiile de la Telefonul Copilului despre fenomenul bullying in România, aşa cum este văzut el de la celălalt capăt al firului.

Buchet de flori de primavara – felicitare

Ideea aceasta circula pe facebook, şi cum mai toată lumea urcă poze, dar nu dă şi sursa, n-am idee pe unde ar fi modelul original. Am privit bine modelul, şi m-am străduit să refac modelul în stilul meu caracteristic: cum să-l prelucrezi aşa încât să-l lucrezi cu un grup mare de copii, şi să foloseşti cât mai economic materialul, adică fără să risipeşti hârtia colorată… 🙂 Cine lucrează la clasă, şi (n-)are fondul clasei, înţelege perfect.

Proiectul l-am lucrat şi la grupa mea de opţional, printând materialul oferit aici, dar şi acasă, cu Iris, unde am improvizat folosind perforatoarele decorative. Să le iau pe rând. La opţional am lucrat cu copii de la 5 la 9 ani, iar ca timp de lucru s-au încadrat în 40-60 min, după vârstă şi îndemânare. Am început prin a decupa cănuţele, pe linia continuă, şi am îndoit pe linia punctată. Au urmat tulpinile şi florile. Pentru o floare-finală se decupează două flori, şi se lipesc între ele, prinzând la mijloc tulpina. Dacă nu tăiaţi tulpinile dintr-un carton mai tare, lipiţi câte două între ele, sau îndoiţi una mai lată. În mijlocul florii se decupează manual un cerculeţ galben. La clasă am avut altă idee, se potriveau pe dimensiunea dorită cei câţiva smiley pe care îi cumpărasem pentru „recompense”, aşa că proiectul a luat ad-hoc o întorsătură haioasă, şi florile au fost personificate. Se decupează apoi frunzele, şi se lipesc pe interiorul felicitării în buchet. Puteţi să-i puneţi o fundiţă din panglică, eu am folosit bandă textilă autoadezivă de la Daco. Aş fi vrut fundiţele, dar nu mai aveam acasă deloc. Interiorul l-am completat cu un post-it decupat şi cu colţurile rotunjite, ori am tăiat cu foarfeca decorativă dreptunghiuri potrivite.

Pentru exteriorul cănuţei am decorat o singură faţă. Dacă doresc, copiii le pot decora pe amândouă. Am folosit perforatoarele decorative, din care unul pentru margine. Se poate perfora partea albă (este inclusă în modelul printat), şi, lipită pe carton colorat, se va vedea prin contrast modelul. Puteţi folosi orice variante pentru decor, cum este de exemplu cănuţa cu copăcel înflorit. Acolo am folosit tot un perforator, şi floricelele mici realizate cu perforatorul de margine.

Variantele realizate acasă sunt mult mai diferite. Nu am mai folosit model printat, ci direct perforatoarele, atât pentru flori, cât şi pentru narcise. Pentru ghiocei am decupat manual nişte „lacrimi” albe. Problema la narcise şi ghiocei a fost aceea că, lipite pe pagina 2, la deschiderea cănuţei, nu aveam un rezultat prea estetic, aşa că am decis să le lipim pe pagina 3. Le vom folosi ca suport pentru mărţişoare, şi sper ca impresia artistică de săptămâna viitoare să fie maximă.

Dacă vă place, vă doresc spor la lucru!

Atelierul de creatie

Martisoare pe panza de sac

Am realizat în toamnă câteva idei de tablouri sau semne de carte folosind pânza de sac. De#&259;i „la metru” nu face o impresie prea bună, tăiată şi prelucrată chiar are un efect neaşteptat. Săptămâna trecută am lucrat un pic cu ea la grădiniţă, şi, în particular, am încercat să o folosesc şi pentru cusături. Mărţişoarele rezultate au o oarecare tendinţă tradiţională, însă modelele sunt aleatorii.

Cred că ar arăta mult mai mai bune dacă aş fi cusut cu lână mai groasă, să se acopere complet decorul, însă atunci copiii nu ar fi putut „citi” la fel de uşor modelul. Îmi amintesc că „scoarţe” de genul acesta avea şi bunica pe perete, dar cusute cu fir gros, şi cu un decor minunat. Este mai greu de folosit decât etamina, în sensul că împunsăturile nu au un spaţiu clar definit, reprezentarea în mintea copilului fiind dificil de făcut. El trebuie să-şi imagineze cele două fire pe verticală şi orizontală unite, şi vor reprezenta mijlocul. Mai uşor pentru ei ar fi de adaptat un model simplu, în genul celui de la semnul de carte.

În schimb acelaşi decor a arătat foarte bine pentru quilling şi scoici, şi puteţi încerca, nu este nici foarte scump, iar jumătate de metru de material ajunge pentru câteva proiecte interesante de primăvară.

Spor la lucru!

Atelierul de creatie | Alte mărţişoare

Martisoare cusute pe etamina

Din experienta anului trecut, modelele mici, realizate pe etamină, au avut cel mai mare succes. Anul acesta Andrei a avut deja târgul de mărţişoare la şcoală, iar buburuza cusută (chiar dacă stângaci) a fost prima care s-a vândut. Am constatat de-a lungul timpului că modelele mici, cu nu mai mult de 30-40 de muşte, sunt cele mai bine primite, şi sunt şanse ca un copil să le termine într-o oră, cu condiţia ca activitatea să nu fie la prima vedere.

Am pregătit mai multe mărţisoare, cu modele culese, adaptate, ori inventate. Toate pentru a putea să le ofer copiilor cât mai multe variante pentru ora de lucru manual. Dintre modelele de mai jos, cel „curcubeu” poate fi realizat şi de copii de 3-4 ani, dacă aveţi răbdare să le explicaţi, să staţi pe-aproape să băgaţi aţa în ac ori să desfaceţi noduleţele de la aţă. Dacă copiii înţeleg, puteţi trece la modele mai complicate, cu linii, cum sunt cele „tradiţionale” din imaginile de mai jos. Pentru a le realiza, noţiunile de stânga, dreapta, sus, jos, lateral, diagonală, trebuie să fie relativ bine fixate, la fel ca şi conceptul de număr. Pentru şcolari nu ar trebui să ridice probleme niciunul din modelele propuse.

Spor la lucru!

Atelierul de creatie | Alte mărţişoare

Centura de siguranta – o prostie, dom’le…

De ceva zile toată ţara e în fierbere, deşi nu mă uit la ştiri şi nici radioul nu porneşte decât rar, nu pot să nu constat că toată lumea se vaită de cuantumul noilor amenzi de circulaţie, şi pentru ce anume se mai acordă ele. Şi, mai mult de-atât, toată lumea e indignată că „vor să ne ia banii”. Pe bune?? Chiar atât de tâmpiţi suntem?? Că nu putem vedea mai departe de propriul orgoliu? Da, nimănui nu-i plac regulile. Şi e foarte greu să convingi o masă de populaţie eterogenă că e spre binele tău să respecţi o regulă, fie ea şi stabilită de bunul simţ.

Ca să o iau uşor, mă scot din sărite nesimţiţii care fumează în lift. De ce nu se fumează în lift? Dincolo de faptul că nefumătorii nu sunt obligaţi să-ţi respire proasta educaţie, liftul ăla se poate bloca, şi nefericitul ăla poate să moară acolo fără aer, sau face un atac de panică, combinat cu lipsa de oxigen şi plusul de fum…

Dar să revin pe roţi. Măsura cea mai discutată este cea a scaunelor auto pentru copii. Pe tema aceasta am mai scris… şi probabil voi mai scrie. Cu alte cuvinte, dacă tu eşti suficient de inconştient încât să nu-ţi dai seama că nu este ok să îţi zburde copilul în maşină în timp ce conduci, se gândesc alţii să facă tot ce pot să aibă grijă de copilul ăla. Dacă (!) ţi-ai educat copilul să nu scuipe pe jos, să nu arunce ambalajele decât la coş, şi să nu circule cu maşina decât cu centura pusă, nu va fi foarte greu să îl obişnuieşti şi să stea în scaun (dacă nu i-ai luat deja). Pentru că asta este REGULA, şi e perfect corect să respecţi o regulă! Sau să înţelegi că e o măsură de siguranţă.

Azi, mai mult ca niciodată, vreau să mă uit la ştiri. Bucureştiul era plin de poliţie. Vreau să văd câţi dintre cei care îşi duc copilul la şcoală şi la grădiniţă cu nasul lipit de parbriz au luat amendă. Şi n-o să le plâng deloc de milă, chiar se vaită că sunt ultimii bani, şi „ticăloşii” i-au dat amendă! Pentru că o merită.

Ca să vedeţi de ce... în caz că aţi ratat. În weekend, în Bucureşti, un accident în Piaţa Romană. Viteză, frână, derapaj, ciocnire pe contrasens. Sună banal, nu? Localitate, viteză 50km/h. N-ar trebui să moară doi oameni… dar câţi au auzit în reportaj faptul că nimeni din maşina „vinovată” nu purta centură de siguranţă? Nici măcar copilul implicat… Fără centura cuplată, airbag-ul nu sare… Dublu impact…

Vă recomand să vă uitaţi intens la imagini, data viitoare când vă lăsaţi copilul lipit de parbriz, ori liber între scaune, să vă imaginaţi că intră frontal în voi loganul acela roşu. Şi să-mi spuneţi că pentru două intersecţii cât sunt de-acasă până la grădiniţă nu există justificarea financiară a comportamentului corect. Adică – centură de siguranţă şi scaun adecvat înălţimii copilului.

Şi ca o concluzie: nici nemţii nu s-au civilizat de buna-voie. Cu amenzi mari şi multă muncă.

Floricele cusute – martisoare

Am afirmat că putem confecţiona mărţişoare aproape din orice material. Însă de când am deschis acest blog am avut o sensibilitate deosebită pentru temele de cusături, şi am încurajat întotdeauna părinţii să îşi facă curaj să le arate copiilor acul încă de mici. Asta nu pentru că lucrul manual are o deosebită valoare educativă, este generator de îndemânare, dezvoltă ingeniozitatea, trezeşte bucuria şi mândria la acela care îşi vede lucrarea ieşind din propriile mâini. Practic lucrul manual este indispensabil pentru a rezolva problemele simple de zi cu zi. Poţi fi campion IT, dacă eşti sus pe munte şi ţi s-a rupt rucsacul, nu vei avea o baghetă magică cu „touch” ca să rezolvi problema. Sau să faci un nod, să legi şireturile…

Am propus destule modele – deşi nu atât de multe pe cât mi-aş fi dorit eu!! – din care puteţi alege. Mi-aş dori să am mai mult timp pentru a pregăti astfel de provocări pentru copii… aşa că nu am ratat ocazia acum, de mărţişor, să adaptez un model propus acum două veri, prin miniaturizare şi transformarea mandalei într-o floricică, perfectă pentru un mărţişor. Puteţi descărca pentru imprimantă fişierul disponibil aici, şi printaţi pe carton. Culoarea de fundal – după preferinţe. În exemplele de mai jos am folosit şi fundal negru, însă pe acesta nu puteţi printa. Am printat pe alb, şi am perforat cu acul două coli simultan. Nu am trasat liniile îndrumătoare, pentru a nu strica aspectul , însă sper ca explicaţiile ce vor urma să vă fie de ajutor. Puteţi exersa, dacă doriţi, pentru început modelul de vară pe care l-am menţionat mai sus, veţi înţelege mai uşor sistemul de lucru.

Modelele propuse sunt simple, cu o singură culoare, sau cu două culori îmbinate ori surprapuse. Se coase de preferinţă cu bobin colorat de bumbac, cele mici ca mingea de ping-pong de la mercerie. În teorie, se strasează din punctele indicate corzi în interiorul cercului, toate de aceeaşi dimensiune. Din fiecare punct vor fi câte două, cum este în imaginea de mai jos, modelul (1). Asemănător cu acesta este modelul (4), dar care se lucrează în acelaşi timp cu două culori.

Voi detalia mai jos, prin imagini şi prin cuvinte, modul în care se realizează modelul (2) şi (3). Aveţi nevoie de două culori pentru floare, şi una pentru frunză. Paşii 1-3 reprezintă floarea din planul secund, care se realizează cu o singură coardă din fiecare punct. Cu cât coarda este mai mare, cu atât mijlocul rămas este mai mic. Alegeţi cea mai mare coardă pe care v-o doriţi, dar nu diametrul cercului (1-13!). Pentru exemplul acesta am folosit coarda 1-12 (dimensiune 11 unităţi). Realizaţi corzile sărind mereu peste un punct şi mergând mereu în punctul următor în sensul acelor de ceasornic, până veţi avea câte o împunsătură de ac în fiecare punct marcat (pasul 3). Schimbaţi aţa şi alegeţi o dimensiune de coardă mult mai mică. La pasul 4, coarda folosită este 3-11 (dimensiune 8 unităţi), pentru că aceasta permitea să se vadă steluţa din mijloc integral. Nu este însă o regulă, şi puteţi folosi orice dimensiune. La cea de-a doua culoare veţi folosi punctele la rând, mergând mereu în acelaşi sens, până când aveţi două corzi de aceeaşi culoare din fiecare punct (paşii 4-6).

Pasul 7 reprezintă spatele materialului, după prima floare, dacă lucraţi ordonat şi în acelaşi sens. Pasul 8 reprezintă frunza. Aici nu ştiu dacă am ales cea mai bună soluţie, puteţi îmbunătăţi modelul dacă aveţi alte idei. Pe fiecare linie sunt 6 puncte, cele două de sus se unesc, fiecare, cu câte două de pe linia opusă.

Sper că am reuşit să vă provoc să realizaţi câteva mărţişoare unice anul acesta. Ca timp de lucru… pentru un copil care a mai cusut, aş spune că durează undeva la 20min.

Vă doresc spor la lucru!

Cum ne pregatim anul acesta pentru Martisor

La capitolul idei creative, luna februarie se ia la întrecere cu luna decembrie, şi n-aş putea să dau un câştigător. Pe site-urile din afară abundă idei cu inimioare, care, dacă treceţi peste pragul diabetic de „prea siropos”, sunt numai bune de pus în practică la noi – adaptate, normal – pentru 8 martie. În schimb la noi e în pregătire sărbătoarea mărţişorului. Mi-am promis la un moment dat că îmi voi aloca câteva ore de bibliotecă pentru o cercetare serioasă pe această temă, însă până acum n-am reuşit… În schimb ceea ce aş vrea să reuşesc e să vă conving să confecţionaţi singuri mărţişoarele pe care le veţi oferi!

Circula mai deunăzi pe facebook o imagine de „boicotare” a mărţişoarelor importate din China. Nu ştiu dacă aţi vizitat vreodată un angro în această perioadă… este… copleşitor să vezi miliardele de animăluţe de cauciuc cum stau pe paleţi, depozite întregi. Iar omuleţii aceia cu ochii mici habar n-au ce vând. Ştiu doar că noi plătim. Există în prag de primăvară mai multe variante.

Bărbaţilor le recomand ghioceii. Un şnur găsiţi la colţ de stradă, şi garantat la birou veţi face impresie mult mai bună cu câţiva clopoţei parfumaţi decât cu o floare de bronz şi trei mărgele de plastic. Vorbesc aici de mărţişoarele oferite din politeţe, nu de cele pe care le daţi membrilor familiei. Aici puteţi fi creativi, după buget, de la ciocolată la bijuterii. Puteţi – ceea ce se întâmplă la mine în familie de câţiva ani – să încheiaţi un contract cu unul din minorii dornici de a umple din nou puşculiţa de la colindat, şi să-i oferiţi un preţ corect pe mărţişoare home-made. Îi veţi da de lucru, îşi va umple timpul liber altfel decât cu jocuri, şi va învăţa ce e acela ban câştigat prin muncă (nu că la colindat n-ar fi, dar e alta satisfacţia). Dacă nu vă va fi pe plac reacţia colegelor de la birou… seamănă cu aceea avută la apariţia unui puiuţ de pisoi sau căţel: Vaaai, nu pot să cred!! Un copil a făcut asta??

Un alt capitol serios la investiţii de 1 martie este cel pentru „doamna”, la şcoală. Nu ştiu cu ce aţi obişnuit-o, dar pentru orice învăţ, există şi dezvăţ (a se citi Zdreanţă, de Tudor Arghezi). Lucraţi cu copilul la modul cel mai serios un mărţişor pentru doamna. Iar dacă doamna nu va zâmbi şi nu va aprecia munca şi sufletul investit de copil în acel mărţişor, să nu vă pară rău că nu aţi procedat altfel. Puteţi să-i asortaţi cu un buchet de brânduşe sau ghiocei, în cele mai multe cazuri va fi foarte apreciat.

De câţiva ani de când am blogul n-am mai cumpărat mărţişoare. După puterile lor, ambii copii au confecţionat mărţişoare pentru colegi şi pentru doamna, apoi pentru colegele tuturor bărbaţilor din familie. Anul acesta Iris are deocamdată o singură comandă fermă, şi calculează în fiecare zi cam cum ar trebui să se promoveze să îşi poată cumpăra staţia de pompieri de la lego… Ar vrea ea staţia de poliţie, dar nu îi ies calculele, şi cică o să-l roage pe Iepuraş. O problemă destul de grea a fost cea a mărţişoarelor pentru colege, s-a gândit ea că ar vrea să le dea ceva util, şi a ales să le confecţioneze câte o brăţară. Andrei încă nu ştie ce le va pregăti fetelor. Are vreo 18 în clasă… anul trecut ideea salvatoare i-a venit în seara de 28 februarie, aşa că nu îl „stresez”. În schimb are de pregătit împreună cu grupul de lucru vreo 100 de bucăţi pentru târgul de mărţişoare, unde vor ei să bată recordul la vânzări…

Dacă v-am convins, puteţi găsi diverse modele şi aici pe blog, la secţiunea de mărţişoare, dar puteţi căuta şi pe net, în funcţie de ce materiale aveţi disponibile. În cele trei săptămâni care urmează îi voi provoca pe copii cu diverse teme. Săptămâna aceasta, de exemplu, trebuie să realizeze un mărţişor pornind de la un capac de plastic reciclat de la o sticlă. Sunt foarte curioasă ce idei vor avea!

Vă doresc o primăvară frumoasă (şi timpurie, dacă nu cer prea mult)!

Copci adezive, sau rani cusute fara fir

Se întâmplă uneori, nu des, accidente. Fie un cuţit prea ascuţit, fie un copil care dă cu capul în te-miri-ce şi pielea e crestată, are nevoie de o cusătură… Adică sub nicio formă nu se poate vindeca cu un bandaj simplu, şi cea mai rapidă cale e un fir sau două la camera de gardă. Ei bine, acum vreo 9 ani am văzut cum se aplică o alternativă nedureroasă, netraumatizantă pentru pacient. Eram acasă cu copiii, Iris – bebeluş alăptat, Andrei – aproape 3 ani, undeva pe la 10 seara. A sărit pe saltea, şi de-aici direct cu capul în calorifer. Pielea crestată, sânge şiroind, bebe plângând, copil urlând, lasă bebe, ia copil, pune prosop, opreşte sângerarea, vezi dacă înghite apă, ameţeşte, e pe planeta asta, pune mâna pe telefon şi sună la vecina, asistentă de meserie. Copilul nu prezintă niciun semn cum că trebuie dus urgent la spital, sângele nu mai curge, decidem să stam cu ochii pe el ca la orice lovitură la cap. Dar ce te faci cu ăia 2cm de piele tăiată… e drept, nu la vedere, dar oricum nu putea rămâne aşa. Era chestie de 2 fire. Atunci mi-a zis să-l calmez şi vine imediat cu „ceva” primit de la colegii de peste graniţă: copci adezive. De-atâta calmare, Andrei a adormit în braţe, numa bine că a adormit şi Iris, şi i-am tuns frumos părul în jurul rănii, am dezinfectat, curăţat, şi i-am lipit copcile. Din cauza cucuiului, pielea nu s-a apropiat perfect, şi acum are totuşi semn. Dar noroc cu cucuiul, că îl durea şi n-a pus mâna să desfacă minunile.

Eu am rămas profund impresionată de minunea aia mică şi lipicioasă. Am căutat, însă la noi nu existau, iar în afară erau considerate produse medicale şi nu se vindeau la liber, că mi-am pus prietenii să caute. Aşa, să le am, preventiv, că nu se ştie niciodată. Din fericire n-am mai avut nevoie… copiii au crescut… dar eu de copcile astea n-am uitat.

Ieri nu ştiu cum am făcut, am reuşit să sparg un pahar când îl spălam, cu mâna în el… miraculos nu mi-am tăiat niciun vas de sânge mai mare, dar o bucată de piele fâlfâia liniştit. Andrei a fost bărbat, a strâns din dinţi, deşi îi tremurau mâinile, şi m-a ajutat să curăţ rănile şi să le pansez. Am plecat la grădiniţă, dar cum strîngeam pumnul, tăietura se desprindea, şi durea ca naiba. Atunci mi-a venit mie ideea sclipitoare: de-aş avea nişte copci… adezive! M-am dus la farmacie, şi mă gândeam că poate 9 ani au mai schimbat lumea şi pe la noi, şi cer ca o floare „copci adezive”. Farmacia plină, coadă pe trei case, iar farmacista cască ochii ca broasca la mine (de vreo 50+, aşa). Eu continui, şi-i explic, că seamănă cu plasturii la culoare, dar se pun direct pe rană, sunt înguşti şi se lipesc bine, rezistenţi la apă, şi se folosesc la tăieturi, ca să nu mai coşi pielea. Tot se uita la mine de parcă picasem din lună, până când o aud pe colega ei (30+)… da, avem! Caută Omnistrip!

Omnistrip, de la Hartmann. În funcţie de dimensiuni şi câte vă trebuie, tot vă descurcaţi până în 5-10 lei. Nu cred că au ajuns încă în dotarea camerelor de urgenţă pentru copii, aşa că, dacă suspectaţi că urmează o cusătură, daţi pe la farmacie şi luaţi câteva plicuri, s-ar putea să vă fie utile. De ce se recomandă ca fixarea lor să fie făcută de un cadru medical: pentru că rana trebuie toalelată cum trebuie, dat fiind că puneţi copcile pentru o săptămână. Dacă nu vă pricepeţi şi nu aţi făcut niciodată un curs de prim ajutor, mai bine rugaţi pe cineva de specialitate. În teorie, rana se curăţă, se dezinfectează, cele două margini se apropie până la aproape starea lor „naturală”, iar copcile fixează pielea în această poziţie. Cel puţin 4-5 zile nu trebuie desfăcute, şi de preferat se menţine zona izolată de exterior şi curată. Lui Andrei, când era mic, nu i-am mai pus nimic peste, că nu aveam cum, şi copcile acoperiseră oricum toată rana. Acum, la tăietura mea, le-am lipit una lângă cealaltă, un pic suprapuse, şi pot folosi liniştită mâna, chiar să strâng uşor pumnul.

Sper ca informaţia să vă fie utilă! În afară de Omnistrip de la Hartmann am mai găsit la 3M – Steri-strip, şi din nume se vede indicaţia de „steril”. Ba chiar le şi spune suturi chirurgicale, deci nu sunt plasturi pentru uzul pe scară largă. Acum ştim toţi că românul mai repede se tratează acasă cu foi de varză şi frunze de muşcată decât să se ducă la doctor… aşa că nu mă miră că la noi sunt la liber. So, dacă vă tăiaţi degetele prin bucătărie (ca mine), şi rana nu stă închisă, şi nici la doctor nu vă duceţi, că, deh, cum să te duci pentru atâta lucru, spălaţi-vă bine pe mâini (mână), cu săpun, şi dumneavoastră şi asistentul, de care aveţi nevoie. Curăţaţi rana cu apă oxigenată, folosiţi comprese sterile, curăţaţi resturile de sânge, apoi dezinfectaţi cu betadină (în niciun caz clasicul spirt, care arde, şi nici rivanol!). Stergeţi tot cu comprese zona apropiată rănii, aşteptaţi să se usuce un pic pielea, să puteţi lipi plasturii. Apropiaţi marginile rănii şi rugaţi asistentul să lipească plasturii, câţi aveţi nevoie. Încercaţi să menţineţi apoi rana departe de orice până se vindecă.

România, tara non-sensurilor: unde este locul religiei?

Se întâmplă că-n România, ţara tuturor posibilităţilor, dacă întrebi de la vlădică pân’ la opincă, de vreo câteva săptămâni, toată populaţia părintească e în fierbere, din cauză că a îndrăznit Curtea Constituţională să-şi dea cu părerea asupra unui articol din legea învăţământului…

Ultima dată când am verificat, România era stat de drept. În traducere liberă, autoritatea supremă în stat este considerată Constituţia şi legile aprobate de Parlament. Însă legile sunt şi ele scrise de oameni, errare humanum est, şi, dacă este identificată o greşeală în text, atunci aceasta trebuie corectată… şi de ceva ani buni încoace, se tot semnalează – dar nimeni nu observă oficial că există o contradicţie între legea învăţământului şi Constituţia României, mai cu seamă în ceea ce priveşte respectarea următorului articol:

Art. 29 – Libertatea constiintei
(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii.
(4) In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa.
(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate.
(6) Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.

Ca să discutăm în cunoştinţă de cauză, iată şi articolul din Legea Educaţiei Naţionale:

“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”

Curtea Constituţională a mai încercat, în 1995, să lămurească problema prin Decizia 72 în ceea ce priveşte constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, şi a afirmat că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.

Pornind de la acestea, toată suflarea care nu dorea, din orice motiv, să participe la ora de religie, trebuia să facă cerere scrisă şi să ceară (şi de cele mai multe ori insistent) unităţii şcolare să-i respecte acest drept, adică cel subliniat mai sus, la punctul 1 din articolul 29. Mai mult, nimeni nu are dreptul nici măcar să te întrebe, nu mai spun să te ia la rost, să te judece sau să te condamne, asupra orientării tale religioase. Vă mai amintiţi cum a fost la referendum, acum câţiva ani, cu întrebarea legată de orientarea religioasă? Recenzorul trebuia să-ţi comunice că nu eşti obligat să răspunzi, iar dacă răspunzi, trebuie să scrie mot-a-mot ce-i declari. Exact aşa e şi aici. Dacă copilul nu participă, este decizia exclusivă a părinţilor (sau a lui), dar NIMENI nu trebuie să-l întrebe de ce. Pentru că trăim în România, stat de drept, şi libertatea conştiinţei e garantată prin lege. (punctul 2, în aceeaşi Constituţie). Mai mult, se menţionează acolo ceva: toleranţă şi respect reciproc. Dar poate în cultura noastră populară sunt neologisme proaspete, deşi prin Europa tot circulă de câteva sute de ani…

A fost nevoie să treacă încă 20 de ani pentru ca aceeaşi Curte Constituţională să-şi dea seama că nu e normal să ceri să ţi se respecte un drept, pentru că nu vrei să participi la ceva ce nu este obligatoriu… un nonsens. Ce face hotărârea de luna trecută? Concret, nimic. Cine vrea să participe, participă în continuare, şi anunţă acest lucru, cine nu, îşi vede de ale lui, nimeni nu-l întreabă de sănătate. Şi totuşi, de ce atâta tragedie?! Am încercat să caut răspunsuri…

Până în momentul de faţă, părinţii nu erau (în marea majoritate) informaţi oficial că pot opta, şi copilul nu trebuie să frecventeze cursul. Dacă nimeni nu comenta, religia era dată drept „obligatorie” şi toţi copiii participau. Mai mult, cei care se retrăgeau erau izolaţi, umiliţi, hărţuiţi… chiar dacă aveau numai câţiva anişori. De la toamnă toate şcolile vor trebui să obţină consimţământul scris al părinţilor… asta înseamnă că trebuie să le spui că pot alege. Există foarte mulţi părinţi şi elevi care sunt mulţumiţi de profesor, cum decurge ora… problema e că sunt şi foarte mulţi nemulţumiţi, care de data aceasta se vor gândi şi vor spune NU. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă catedre desfiinţate, „profesori” de religie şomeri, mai ales că BOR a invadat piaţa de muncă cu prea multe asemenea exemplare habotnice şi fără vocaţie, cam cum ieşeau avocaţii din facultăţile de drept acum ceva ani, mergând cu sacul la pomul lăudat. Despre ce e vorba aşadar? Despre bani…
În momentul în care un copil se retrăgea de la ora de religie, iar aceasta nu era prima sau ultima în orar, să poată merge acasă, şcoala este obligată să asigure un spaţiu securizat pentru acel copil. Nu să stea închis în debara cu femeia de servici, nici abandonat în secretariat, nici pus pe scaun, la colţ, izolat, că nu trăim în epoca de piatră! Copilul are dreptul să fie respectat, nu umilit, nu marginalizat! Ce se va întâmpla acum când, să spunem, din 30, 15 nu vor face religie? Păi… în clasă nu vor sta, clar. La bibliotecă nu se vor înghesui, dar va fi o oră de joacă nesperată. Şcoala trebuie aşadar să fie creativă, să vină cu alternative, programe noi, extraşcolare… adică muncă, implicare… E mai simplu să rezolvi problema la origine, adică… toată lumea – la religie!
Există un mare număr de oameni care cred sincer că „nu poţi învăţa nimic rău la orele de religie”. Asta ar fi cel mai fericit caz! Dar ce te faci dacă e timp pierdut, şi nici nu înveţi nimic bun…? Mai mult, te pricopseşti cu teme în plus, când toată lumea se vaită de programele încărcate…
BOR nu poate accepta această toleranţă, din principiu, pentru că, dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră. Se bat cap în cap două principii, acela de stat de drept şi stat teocratic, în care cetăţenii să fie de fapt credincioşi practicanţi, cu cotizaţiile la zi. Aşa cum învăţam odinioară la grădiniţă „Partid iubit”, ni se spălau creierele, şi eram transformaţi în unelte docile ale sistemului, exact aceeaşi metodă şi-ar dori BOR să folosească acum pentru a-şi creşte veniturile. Din fericire, suntem stat de drept!

Personal nu am nimic cu credinţa nimănui. Este dreptul fiecăruia de a crede în ce vrea. Poţi fi de acord cu Voltaire sau cu principiile oricărui sfânt, tipărite în 5x5cm. Dar asta e problema ta, a familiei tale. În caz că nu ştiaţi ce înseamnă democraţia… înseamnă să te bucuri de libertatea ta până acolo unde întâlneşte libertatea altcuiva. Nu ai voie să i-o încalci, aşa cum nici el nu are dreptul să o încalce pe-a ta. Dacă stau să mă gândesc, cei mai faini prieteni pe care îi am au altă religie. Nu-mi dau seama de ce, dar cred că prin alte biserici se învaţă toleranţa… doar la noi scrie în manual, încă din clasa I, „să-ţi faci prieteni de aceeaşi religie cu tine” (îmi pare rău că nu mai am manualul, ca să dau şi pagina, l-am returnat în clasa I…). Am fost acuzată şi de blasfemie, şi aproape poftită direct afară din casa unui creştin ortodox practicant, pentru că am îndrăznit să contest faptul că BOR nu ar trebui să primească bani de la buget pentru catedrală, din moment ce e scutită de impozit şi nu contribuie cu nimic la acel buget, plus că acolo sunt banii mei, şi, ca plătitor, am tot dreptul să-mi dau cu părerea cum ar trebui cheltuiţi! Pentru mine există o diferenţă enormă între religie şi credinţă, de aceea nu pot decât să salut hotărârea Curţii Constituţionale, şi să sper că vom dovedi, ca popor, că nu suntem proşti, dar suntem mulţi!

De ce consider că este bine să li se ceară părinţilor acordul pentru a participa la această oră:

Fiecare îşi cunoaşte copilul (sper!), şi ştie în ce măsură şi cât suportă un tratament ştiinţific. Credinţa nu lucrează nici cu gândirea, ca matematica, nici cu limbajul, ca literatura română. Lucrează direct pe latura afectivă a copilului, în plină efervescenţă la vârsta şcolară. Tu decizi dacă e pregătit să-i fie cântărit şi evaluat sufletul. Iar dacă copilul vine acasă plângând şi are coşmaruri, tu eşti responsabil.
Poate vrei să înveţe că pământul e rotund de vreo 600 şi ceva de ani, şi nimeni nu arde pe rug dacă afirmă că Soarele e centrul sistemului nostru solar, fără să-i spună nimeni o dată pe săptămână că acestea sunt aberaţii.
Toţi ne-am dori la religie profesori minunaţi, aşa cum există prin unele şcoli. Realitatea e însă că sunt prea mulţi fără brumă de tact pedagogic, fără cunoştinţe de psihologie a copilului, şi în special a şcolarului mic, persoane habotnice şi îndoctrinate, care le spun la 6 ani că un bun creştin nu crede în invenţii comerciale ca Moş Crăciun… Ei bine, dacă în şcoală e titulară o astfel de persoană, decât să-ţi pierzi timpul cu reclamaţii la inspectorat, poţi retrage copilul. Cu puţină mobilizare, catedra se desfiinţează şi aţi scăpat natural de problemă.
Puteţi să-i oferiţi copilului câteva ore în plus de joacă pe săptămână. Pleacă mai devreme cu una de la şcoală, şi nici nu mai stă să facă teme la această disciplină.
Copilul poate asista la oră, dacă doreşte, cu condiţia să nu tulbure procesul didactic. Să vedem atunci dacă îl poate atrage profesorul şi să-l convingă să stea. Dacă îl dă afară, nu face decât să demonstreze ce e aceea „intoleranţă religioasă”.

Care vor fi piedicile… căci românul nu prea are curaj decât în grup. Rar se ridică să spună singur ce lui nu-i convine, şi mai bine vorbeşte pe la colţuri:

„Gura lumii”: ce-o să zică lumea?! Acum… dacă e mai important ce zice lumea, decât că copilul tău se scoală noaptea ţipând că îl aleargă scheletele înviate din morminte, ai o problemă de rezolvat. Lumea vorbeşte oricum, găseşte ea ce. Aşa că nu te mai consuma atât.
Presiune de la şcoală, de la director, cadrele didactice. E OK să spui nu! E dreptul tău să decizi în privinţa copilului tău!

Nu mai am acum alte idei. Dar puteţi completa oricare dintre listele de argumente. Probabil că veţi concluziona că „sigur eu mi-am scos copiii de la religie”. Da, aveţi dreptate. Cerere fac de cinci ani încoace, şi vreo trei ani am fost singura persoană din şcoală. Acum sunt doar singura din clasă.

În încheiere, dacă nu ştiaţi, până la finalul acestui an puteţi face în orice moment cererea de retragere (Dacă nu cumva se răzgândesc şi aplică din semestrul 2 hotărârea Curţii). Informaţi prin aceasta conducerea şcolii că elevul nu va mai frecventa cursurile, şi nu i se va mai încheia media. Din toamnă, lucrurile se complică „oleacă”, deoarece nu exista deocamdată reguli clare de aplicare a hotărârii Curţii Constituţionale.

Conform regulilor şi cutumelor din învăţământ, o materie devine obligatorie, chiar dacă iniţial este un opţional, din momentul în care se face această alegere. Aşadar, dacă la începutul anului faceţi cerere pentru a urma cursul, nu prea vă mai puteţi retrage. Făcând o comparaţie cu orele de sport, sunt cazuri justificate în care se poate solicita o scutire motivată, cum ar fi un accident şi apariţia imposibilităţii de a mai urma acel curs. Deoarece confesionalismul orelor de religie este demonstrat, dacă justificarea este pertinentă (schimbarea religiei părinţilor sau a copilului, descoperirea unor activităţi ce contravin convingerilor părinţilor sau elevului etc), se poate să se solicite renunţarea la acest opţional. Dar totul va deveni doar un caz particular, în care va decide conducerea şcolii şi inspectoratul, iar argumentaţia părinţilor nu se va mai putea baza pe „drepturi”. Poate înainte de a semna acea cerere n-ar fi rău sa vă gândiţi un pic, sau îl lăsaţi să meargă de 2-3 ori pentru a vedea dacă îi place, dacă îl atrage.

Ştiu că trăim vremuri în care toţi suntem nemulţumiţi, pentru că vedem lucrurile care merg prost, şi suntem indignaţi că nimeni nu face nimic să le rezolve. Întrebaţi-vă întâi dacă nu cumva schimbarea ar trebui să înceapă de la noi. De la a nu mai arunca hârtii pe stradă, a nu mai da şpagă, până a nu mai lăsa pe alţii să decidă în locul nostru şi pentru copiii noştri.

Social Media Summit – Bucuresti, 2015

Social Media Summit este eveniment marca BIZ desfăşurat anul acesta pe 18 februarie la hotelul Howard Johnson. Evenimentul se adresează specialistilor în comunicare din agentiile de PR, oamenilor de marketing, oamenilor de vânzări şi bloggerilor, şi este împărţit în trei sesiuni, artfel:

Sesiunea 1 – Social media, noul vector al schimbarii:
Se vor analiza cele mai importante momente din social media în 2014, dar şi tendinţele din 2015.
Speakeri vor fi Mugur Patrascu (iLeo), Cristian Manafu, Vlad Ioan Tausance, People&People care va analiza impactul pe care la avut mediul online in campania electorala si Beata Wickbom (Senior Digital Strategist), Socialight, numita si regina online-ului in Suedia datorita experientei sale de peste 17 din acest domeniu.

Sesiunea 2 – Campionii social media din Romania:
Se vor anunta urmatoarele clasamente:

Topul bloggerilor cu care lucreaza companiile
Topul agentiilor care au lucrat cu bloggerii in 2014
Cele mai populare mesaje pe Facebook in 2014
Situatia blogosferei din Romania in 2014

Speakeri acestei sesiuni vor fi: Marta Usurelu, Alexandru Negrea si Costin Cocioaba.

Sesiunea 3 – Strategii castigatoare in social media:
Prezentarea va fi sustinuta de Iulian Padurariu, Marks si se vor prezenta companiile care au realizat campaniile de social media cu cel mai mare impact, mecanismele din spate si rezultatele pe care le-au inregistrat.

Pentru înscrieri accesati acest link, cu mentiunea ca biletul costa 75 Euro + TVA, iar pentru bloggeri participarea este gratuită.

Talente de Năzdrăvani

Monthly Archives: februarie 2015