Mânuțe Năzdrăvane, primul atelier

Sâmbăta trecută, la Club Aurora, am avut prima activitate cu copiii din această toamnă. Ne-am întâlnit în oraş şi am pictat o pisicuţă şi un căţelul de lemn.

Nu a fost chiar atât de uşor cum părea la prima vedere. Am început activitatea cu etapa de pregătire a proiectului. Orice mare pictor, înainte de a se apuca de capodoperă, face o schiţă. Noi am folosit un contur al celor două obiecte, dar realizat pe hârtie, am pictat în primă fază aceste schiţe, şi ne-am hotărât cum vom picta în final pe lemn. Nu ne-a ieşit în totalitate repetarea modelului, mai ales că artiştii s-au răzgândit în cele din urmă şi au ales să decoreze altfel.

Am pictat modelele, le-am adăugat ochişori mobili, şi am aflat că vor decora fie un dulăpior, fie… cuşca cătelului, să se obişnuiască cu ideea de pisică! În micile pauze – căci vârsta nu ne permite chiar să lucrăm neîntrerupt, am avut la dispoziţie seturi de puzzle din seria educaţională de la D-Toys şi nu numai.

Copiii au plecat acasă şi cu un mic cadou, un tablou cu dinozaur, ce va fi pictat tot de către ei. Sâmbăta viitoare (2 noiembrie) ne vom întâlni din nou, de data aceasta ne vom juca cu benzi de hârtie.

Mulţumim cu această ocazie Clubului Aurora pentru găzduire şi pentru spaţiul pus la dispoziţie.


*La cerere, activitățile se pot desfășura și la domiciliu. Detalii la telefon 0722 955 103

 
Club Aurora

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Evenimente and tagged , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente