Frunze aramii – etapa a IIa – concurs cu premii de la Editura Cartea Copiilor

A trecut prima săptămâna de concurs, săptămână în care le-am cerut copiilor să facă un efort de imaginaţie şi să atingă cu bagheta copilăriei două frunze, două banale frunze pe care călcăm dimineaţa grăbiţi. Mă aşteptam ca creaţiile lor să fie deosebite, dar ceea ce a făcut deliciul acestei probe au fost dialogurile. Uneori scrise chiar cu mânuţele lor, dacă vârsta le-o permite, alteori puse pe hârtie de părinţi, ele mi-au adus, întâi mie – apoi celorlalţi vizitatori, o mulţime de zâmbete.

Nu ştiu cum vor puncta copiii creaţiile, ce vor aprecia mai mult, dar până atunci iată câteva exemple. Puteţi vedea întreaga colecţie accesând prima etapă a concursului.

 

Concursul se va desfăşura în perioada 16 septembrie – 6 octombrie 2013 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

A doua probă trebuie finalizată până la data de 29 septembrie. Este o probă pe parcursul căreia vom coborî privirea printre creaturile de la firul iebii. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Frunze arămii beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 7 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Din culisele concursurilor and tagged , , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente